Despre papagal
Am crezut, toată viața, că papagalul e o pasăre exotică, descinsă din țări îndepărtate pe flașneta cu planete, specializat în descifrarea viitorului, după ce a atins performanța de fi jumătate pasăre și jumătate om.
Bag de seamă că, printr-o ciudată metamorfoză biologică, s-a transformat în altceva: într-un om și jumătate.
Fiindcă, a avea papagal echivalează cu a fi posesorul unui dar unic, neprețuit.
A avea papagal înseamnă să poți lua oricînd cuvîntul prin ședințe, indiferent de punctele înscrise la ordinea zilei, competent în zero și în toate, sublim la orice capitol.
A avea papagal înseamnă să fii în stare de orice demonstrație, și că albul e negru și că negrul e alb, dar, mai ales, că cercul e pătrat, cînd o cer interesele șefului ierarhic, criticat.
A avea papagal conduce la acea facultate devinatorie, prin care știi, din timp, că șeful e pe ducă.
Atunci, indignat și plin de mînie, iei cuvîntul și spui, azi, pe dos de ce ai afirmat ieri, invers, de ce vei susține, mîine.
A avea papagal e marea abilitate de a argumenta, la orice oră din zi și din noapte, ceea ce nu se poate susține, dar nu poate fi contrazis pe loc.
A avea papagal e arta dizertației savante despre nimicul analizat pe toate fețele lui, dar, mai ales, în profunzime.
A avea papagal e suprema virtuozitate, prin care ești de acord cu ceea ce simți că vor afirma mai-marii tăi, înscriși la cuvînt după tine, dar, mai ales, de a te încadra, subtil și pozitiv, în concluziile puse la sfîrșit.
În sfîrșit, a avea papagal e divinul har, prin care cazi în picioare oriunde, oricînd, prin orice încercări ai trece, și la orice probe ai fi supus.
De unde a apărut pasărea asta măiastră, nu știu.
Cum și-o procură unii, nu-mi dau seama.
Cu ce o hrănesc, nu mă duce mintea.
Și mai am o nedumerire care îmi turbură nopțile: flașnetarul din colțul copilăriei mele avea un papagal, o minune. Îi dădeai o sămînță de floarea-soarelui și spunea: „bonjur, salut, mersi!”
Și, totuși, flașnetarul a murit, sărac lipit, la azil, iar papagalul lui, devorat de o pisică.
Papagalul contemporan e prosper.
mai multă Proză satirică de Aurel Baranga
