Luați-vă nasul la purtare

de Hary Salem

Pentru noi, pămîntenii, e greu de imaginat cum trăiesc ființele de pe planeta Marțipania, pe care am vizitat-o de curînd în interes de serviciu. Marțipanienii seamănă la aspect cu oamenii, doar că au nasuri foarte curioase, exagerat de lungi și parcă pictate în toate culorile și nuanțele posibile. La început n-am înțeles semnificația acestei particularități nazale, și asta pentru că prospectele turistice îți spun tot ce vrei și ce nu vrei, numai ce ai nevoie nu. Dacă aș fi fost avertizat, nu m-aș fi făcut de rîs chiar din primele momente, punînd întrebări absolut banale pe Pămînt, dar total ridicole pe Marțipania. Întrebări inocente de tipul ”Cum o duceți cu sănătatea?”, ”Ce profesie aveți?”, ”Sînteți însurat?”, ”Ce hobby aveți?”, ”Vă plac gogonelele murate?”, ”Țineți cu Rapidul?”, ”Ați plătit întreținerea?”, ”Vă place Brahms?”, ”Credeți în existența extramarțipienilor?” aveau darul de a provoca hohote de rîs, făcîndu-mă să roșesc de rușine. De-abia după ce m-am compromis total, unei marțipaniene bune la suflet i s-a făcut milă de mine și mi-a explicat că aceste întrebări sînt stupide și inutile, pentru că la ei totul e scris pe nas. Mărimea, lungimea, forma, felul cum sînt dispuse diversele pete colorate indică fără greș capacitatea individului, valoarea lui și la o măsurare exactă a nasului se poate stabili fără drept de apel funcția pe care merită s-o primească, încadrarea, gradația, primele, premiile, gratificațiile, decorațiile. Nimeni nu poate să ocupe un post pentru care nu e corespunzător, nu poate lua locul altuia, nu poate să obțină postul prin bani, prin relații de familie, prin schimb de servicii, pentru că totul este scris pe nasul lui. Din același motiv marțipanienilor nici măcar nu li se cere să prezinte o autobiografie la angajare, nu trebuie să completeze nici un fel de formulare. Copii și tinerii nu trebuie să-și bată capul să afle ce aptitudini și ce talente au, nu pot să viseze cai verzi pe pereți. După relieful organului olfactiv, după felul cum sînt colorate diferitele regiuni ale acestuia se pot stabili cu exactitate aptitudinile, profesia optimă, eventualul talent pentru literatură, muzică, pictură, film, oratorie, sculptură, teatru de marionete, pentru un anumit instrument muzical, tehnică, cercetare științifică, politică (și pînă la ce nivel), dacă merită să facă parte din Camera lorzilor, guvern, parlament, senat, instituțiile de salvgardare. Poate n-o să mă credeți, dar pe nas stă scris ca într-o carte ce fel de caracter are respectivul sau dacă nu posedă deloc, dacă e sincer sau mincinos, demagog, oportunist, carierist; tot nasul decide ce fel de femeie (sau, respectiv bărbat) i se potrivește și în felul acesta logodnele sau nunțile au loc numai după o prealabilă și îndelungată studiere a nasurilor.

Datorită acestor nasuri minune, în Marțipania, nu este posibil ca un incapabil să fie numit șeful unor oameni inteligenți, ca el să le dea dispoziții nasoale, să nenorocească întreprinderea, să amărască viața fiecărui subaltern și să-l ducă la disperare, beție, droguri, practici mistice, să-l aducă în situația de a-și lua lumea în cap, de a-și bate copiii, de a se certa cu vecinii, de a juca la ruletă, de a merge în mîini, de a face ca trenul, de a-și lua amante tinere, de a consulta ghicitori, de a studia zodiacul, oracolele, de a vorbi aiurea în tramvai, de a învăța să țeasă intrigi, să ducă și să aducă vorbe, să cînte în cor, să viseze toată noaptea avansări și să se trezească dimineața cu gura amară și să-i vină să se arunce pe fereastră la gîndul că azi iar va da ochii cu idiotul, cu cretinul, că acesta iar va țipa la el amenințîndu-l că-l dă afară, să simtă cum se prostește pe zi ce trece. Și atunci cînd în sfîrșit s-a liniștit, pentru că lucrurile au intrat pe făgașul lor firesc, adică el, subalternul, a devenit mai prost decît șeful său de birou, tocmai atunci șeful este avansat și în locul lui vine altul și mai incapabil, așa că omul nostru trebuie să depună noi eforturi, s-o ia din nou de la capăt, să se tîmpească din nou, să facă iar ca trenul, ca vaporul, ca trotineta, ca iaurtul și ca orice, și tot așa pînă iese la pensie, cînd scapă de calvar. Dar numai ziua, pentru că noaptea, în fiecare noapte se visează încă la birou, nevoit să-l asculte pe tembelul care i-a otrăvit viața și toate astea pînă moare, dar nici în mormînt nu scapă pentru că și de acolo, din groapă, trebuie să-l mai asculte o dată pe șeful de birou vorbind cu multă durere despre fostul său subaltern. În Marțipania așa ceva este de neconceput.

Pe această planetă nici în armată nu se întîmplă fenomene nedorite. Gradele se acordă după criterii științifice foarte precise, adică după conformația nasului. De asemeni, în teatre actorii nu se luptă ca disperații pentru roluri, pentru că pe nasul fiecăruia stă scris foarte exact ce roluri poate interpreta.

Sigur că nasurile nu rămîn pe loc, evoluează, involuează, își schimbă culoarea, cresc sau descresc, se lățesc sau se îngustează și din această cauză o actriță capabilă să interpreteze ieri rolul Ofeliei sau Julietei se pomenește că pe nasul ei apar alte roluri, de doică, de exemplu. De asemenea, crescîndu-le nasurile, sublocotenenții sau locotenenții sînt avansați automat prin ordin de zi, care specifică evoluția respectivă; sau în cazurile inverse, cînd unui căpitan sau unui maior îi cade nasul sau i se scurtează sau i se schimbă forma, culoare, nuanțele diferitelor zone nazale, acesta este în mod automat retrogradat și nimeni nu se supără, pentru că în Marțipania toată lumea își cunoaște lungul nasului. Este adevărat că se întîmplă și cazuri cînd unii își fac pe ascuns operații estetice, dar înșelătoria este repede dezvăluită și delincventul pedepsit prin scurtarea nasului, așa că foarte rar mai îndrăznește cineva să-și ia nasul la purtare. Există și persoane care încearcă să-și inducă în eroare conmarțipanienii, ridicîndu-și nasul, purtîndu-l pe sus, în așa fel că nici nu le mai ajungi la nas. Unii, mai ingenioși, poartă un soi de sutiene transparente, aproape invizibile (aduse prin contrabandă) cu care își ridică nasul, alții, mai ales femeile, și-l fardează în culori fistichii, încît e nevoie de aparate de control extrem de perfecționate pentru ca să-ți poți da seama de adevăr.

În lumea artelor și a literelor nu mai există dispute sterile, polemici veninoase, tabere, grupări, bisericuțe, găști, nimeni nu mai țipă că e cel mai mare scriitor, cel mai genial, odată ce pe nasul lui scrie clar dacă are talent și dacă da, cantitatea exactă; anumite pete colorate indică geniul, deci nu poate exista nici un dubiu, nici un geniu neînțeles; premiile literare nu se dau pe prietenie, ci pe nas. În felul acesta istoriile literare sînt întocmite după cele mai stricte criterii științifice, fiecare scriitor ocupînd exact atîtea pagini sau rînduri cîte are dreptul. De asemenea, cronicile dramatice, literare, muzicale, plastice, cinematografice nu mai pot fi pătimașe, arbitrare, subiective, calificativele nu se mai dau după ochi, ci după nas.

De prisos să mai menționez absența genului polițist din literatură și cinematografie, și aceasta deoarece în Marțipania este imposibilă comiterea oricărui delict; anumite pete trădează pe făptași, complici și chiar pe autorii morali, munca detectivilor devenind inutilă. Nu e nevoie de cercetări, interogatorii, percheziții, deducții, reconstituiri, confruntări, cîini polițiști, amprente digitale, mucuri de țigară, alibiuri, urmăriri și jocuri de-a v-ați ascunselea prin poduri, depozite părăsite sau acoperișuri de zgîrie-nori, odată ce toate informațiile sînt oferite pe tavă, pardon, pe nas.

Minunată planetă este această Marțipania! Dacă cineva dintre dumneavoastră vrea s-o viziteze pentru a se convinge de adevărul spuselor mele, îi stau la dispoziție cu cea mai mare plăcere ca să-i indic locul pe bolta cerească, itinerarul exact, orarul rachetelor și farfuriilor zburătoare, cele mai bune legături, la ce agenție să-și rețină bilet, ce să-și ia pentru drum, ce se caută și ce se poate cumpăra avantajos. În rest, n-aveți de ce să vă temeți: nasurile dumneavoastră nu trădează nimic, sînt fidele și discrete, așa că ajunși acolo, puteți să vă lăudați în voie, să vă luați nasul la purtare și să-l ridicați oricît de sus…

mai multă Proză satirică de Hary Salem