Întîlnire

de Paul Everac

Două locomotive se-ntîlniră în gara Cîmpina, la triaj.

― Ce mai faci? întrebă una.

― Ce să fac? Ceac-pac și u-u-u!

După care, a două locomotivă tăcu și pufăi nițel.

― Și unde te duci?

― Spre Brașov. Unde mă pot duce! Tu, spre Ploiești?

― Spre Ploiești, bineînțeles. Și de-acolo să vedem. Poate mă dirijează spre Adjud – orașul Gh. Gheorgiu-Dej. Poate spre Tecuci-Crasna.

― Și cum te mai simți?

― Bine.

După care cele două locomotive tăcură o vreme.

― Și altfel? zise după un timp prima locomotivă.

― Tot așa, făcu a doua.

― Te întorci curînd?

― Nu știu. Depinde ce mă pune să car. Aud că-mi pune vagoane cu azotați.

― Am cărat și eu, zise prima locomotivă, azotați.

― Da?

― Da, am cărat. Acum duc acid clorhidric la Alba Iulia. Și iau cherestea de la Blaj.

― Ai conteinere?

― Da. Am și vagoane convenționale de zece, cincisprezece și douăzeci de tone, pe patru osii.

Tăcură iar o vreme, pufăind ușor.

― Și altfel!? zise, din politețe, a doua locomotivă.

― Asta e, zise prima. Tu ți-ai făcut planul?

― Aproape. Tu ți l-ai făcut?

― Eu l-am făcut în devans luna asta.

― Aha, zise a doua locomotivă, e bine.

Era plăcut, la Cîmpina burnițase, acum ieșise o geană de soare. Impiegatul însă nu se ivea, bătea ceva la telegraf.

― Aud, zise prima locomotivă, că bagă numai Diesele.

― Pe mine e vorba să mă electrifice, zise a doua.

― Te electrifică?

― Așa se spune. Am vorbit cu o nepoată Diesel-electrică, ea mi-a spus.

― A vrut să te consoleze, zise prima locomotivă. Nu poate să te electrifice. Noi murim așa cum sîntem. Vin altele. Produse ale tehnicii moderne.

― Am stat și eu de vorbă cu una din astea. Tot dracul ăla. Tot așa conversa. Tot aceeași rută avea. Aceleași vagoane. Decît că mergea nițel mai iute, și se plictisea mai tare. Eu mă mai distrez un pic cînd îmi pune apă în tender, cînd mă focărește. Dar alea, săracele, ce distracție au?

― Așa e, zise prima locomotivă și tăcu. Tăcu și a doua vreme de cinci minute.

― Și zici că duci acid clorhidric la Alba Iulia? Se mai interesă o dată, căscînd, a doua locomotivă.

― Așa cred. Dacă nu e acid clorhidric, e sulfuric. Și dacă nu e Alba Iulia, e Cîmpia Turzii sau Dej.

― Îți place să treci prin Apahida? Mie îmi place, zise a doua locomotivă, cu o undă de fumigație.

― Îmi place și mie, dar nu în mod deosebit. De obicei în Apahida fac multe manevre de decuplare.

― Da, înțeleg. Și eu fac la Adjud multe manevre de decuplare.

― Așa este. Cuplare, decuplare. Asta e viața.

Impiegatul tot nu venea.

― Și altfel? zise prima locomotivă.

― Altfel cum?

― N-ai mai pleca, așa… aiurea?

― N-am cum. Uneori o invidiez p-asta mică, care urcă sus la Cîmpinița. Altădată p-alea care ajung tocmai la Budapesta, Bratislava, Viena.

― Păi de ce!? Tot cară. Și tot pe șine, ca astea.

― Ei da, dar așa, să mai schimbi nițel. Cîteodată noaptea, în depou, visez că sînt automobil, și mă scol într-o mare fericire. Odată am aiurat că aș fi bicicletă și că o pot lua peste deal direct și că pot opri la o poartă, să mă rezăm de uluci. Cea mai grozavă noapte a fost cînd am visat că am deraiat. A doua zi mi-au bătut niște nituri, m-au uns, și mi-a trecut.

― Da. Se-ntîmplă – zise, cu înțelepciune, prima locomotivă. Și cînd te întorci?

― Ți-am spus că nu știu. Dar ce importanță are? Ne mai întîlnim noi.

Prima locomotivă măsură, cu puțină ironie, spațiul dintre cele două perechi de șine. Impiegatul ieși în sfîrșit și luă unele măsuri.

― Noroc, zise prima locomotivă, plecînd, noroc și succes în tot ce întreprinzi!

― Noroc și ție, zise a doua locomotivă, să te duci cu bine și să te întorci cu bine, ca să poți să te duci cu bine mai departe.

― M-am bucurat de această întîlnire.

― Și eu, foarte mult.

― Atunci u-u-u! făcu prima locomotivă ajungînd la curbă; la care a doua scoase, amical, cîțiva aburi de suprapresiune, ce puteau, în alt regn, să semene a emoție.

mai multă Proză satirică de Paul Everac