Consultație medicală

de Willy Breinholst

Teorie

Dacă se simte obosit, istovit, stors de puteri, soțul n-ar trebui să se spetească prostește în continuare, ci să se adreseze medicului său. Adesea, reiese că onorariul de douăzeci și cinci de coroane, pe care l-a sacrificat pentru consultație, a fost o cheltuială făcută cu folos, el fiind redat în curînd vieții.

Practică

De mai multă vreme mă simțeam obosit și prost dispus. Mai ales dimineața, cînd trebuia să mă scol.

― Mi-e rău – m-am plîns Mariannei.

― Fă o plimbare cumsecade, la aer curat – îmi propuse ea.

― Am făcut-o. Din păcate, nu mi-a fost de nici un folos.

― Cînd ai ieșit tu la aer curat?

― Ieri după-masă, cînd ne-am dus la Tivoli și am asistat la un spectacol în aer liber.

― E mult de-atunci. Te doare ceva?

― Cum vrei s-o iei. Nu pot să arăt precis un anumit loc și să spun: aici mă doare! Tocmai asta mă neliniștește. Am senzația că tot corpul mi-e de plumb. Cred că ar trebui să iau niște pilule fortifiante.

― Atunci du-te la doctor!

Acesta era micul imbold pe care-l așteptasem.

L-am consultat pe medicul nostru de casă. Un bărbat foarte plăcut și destoinic, cu o practică strălucită, întotdeauna bine dispus, echilibrat, gata să asculte plin de înțelegere orice tînguire.

Asupra unui om bolnav și deprimat are un efect extrem de salutar comportarea unui medic care-l întîmpină cu o bătaie pe umăr încurajatoare și cu o remarcă spirituală, ca de exemplu:

― Atît de bine și sănătos ca astăzi n-ai arătat de mult. Dacă medicii ar trebui să trăiască de pe urma unor oameni de soiul dumitale, ar ajunge repede la azil. Așadar, tabletele ți-au făcut bine.

― Păi, da, doctore, dar acum…

Și pe urmă îi povestești istoria suferinței tale, cu ferma convingere că va ști să te ajute și de data aceasta.

În timp ce ședeam în camera de așteptare, răsfoind o revistă pentru femei aflată acolo și un exemplar îngălbenit din ”Sfaturi ale Serviciului Sanitar”, îmi repetam imaginea bolii mele, pe care voiam să i-o descriu îndată ce-mi va veni rîndul. Era vorba înainte de toate de oboseală și de proastă dispoziție. Și pe urmă, sîngele, care mi se suia la cap îndată ce încercam să stau în mîini. Și tusea uscată de dimineață. În ultima clipă m-am decis să nu fac mare caz de tusea de dimineață. Doctorul a mai încercat și altă dată să mă facă să renunț la cele douăsprezece havane tari zilnice, reducîndu-le la o singură pipă, deși fumatul cu pipa nu mi-a plăcut niciodată… Atunci, mai bine…

― Următorul, vă rog!

Era rîndul meu și am intrat.

― Ia loc.

Am luat loc. N-a urmat nici bătaia pe umăr, nici spirituala remarcă încurajatoare. Doctorul ședea și se uita țintă, deprimat, la carnetul de rețete, cu fruntea rezemată în palmă. Mi-a făcut impresia că e palid și surmenat.

― Ai avut mult de lucru astăzi, doctore? Arăți obosit.

S-a uitat la mine.

― Sînt și obosit – a murmurat el. Obosit și prost dispus. Nu știu ce-i cu mine. Am senzația că tot corpul mi-e de plumb.

― Trebuia să fi băut o ceașcă de cafea tare – i-am propus.

A dat din cap:

― Asta am făcut-o. Nu mi-a ajutat, și nici la pacienții mei n-am găsit astăzi multă alinare – a spus el, cu un oftat adînc și cu un surîs palid.

― Ieși prea puțin la aer curat – am zis.

― De – a convenit el – s-ar putea să fie asta.

― Ar trebui să faci o plimbare cumsecade îndată ce-ai terminat aici.

― Am să mă gîndesc – mi-a replicat fără vreun entuziasm deosebit. Dar nu sînt numai obosit și prost dispus. S-au dus naibii și umorul, și echilibrul meu psihic.

― Ți-aș da un sfat: invită-ți soția la un mic supeu, iar după aceea duceți-vă la un spectacol.

― M-aș culca prea tîrziu – mi-a respins el sugestia. Și ce s-ar întîmpla mîine dimineață? Aș fi și mai obosit, și mai prost dispus. Nu, simt precis că nu există nici o soluție.

Am pocnit în aer din degetul mijlociu și cel gros:

― Am găsit! ”Insulele Canare”!

― Ce-i cu Insulele Canare?

― Petreci acolo o vacanță de paisprezece zile, te bălăcești în valurile călduțe ale swimming-pool-ului de la hotel și stai tolănit pe plajă sub soarele strălucitor. Iuhu! Nimic altceva decît să te odihnești în sud, sub palmieri, asta e exact ceea ce ți-ar face bine. Tragi obloanele, și sîmbătă dispari, iar după paisprezece zile te întorci… proaspăt, odihnit și într-o dispoziție excelentă. Un om nou și mai bun! Nu poți să muncești zi de zi ca o mașină, la un moment dat motorul se strică. Din cînd în cînd mai trebuie să-l și gresezi. Iar de astă dată ar trebui s-o faci. Pe Insulele Canare!

Doctorul s-a ridicat și mi-a strîns mîna cu recunoștință.

― Mulțumesc! mi-a spus mișcat. Mii de mulțumiri! A fost întocmai micul imbold pe care-l așteptam. Rețin chiar acum biletul de avion, mai înainte de a mă răzgîndi.

A pus mîna pe telefonul de pe biroul său. În cinci minute, totul se aranjase.

― Da – a spus el, cu toată fața strălucind ca soarele în dimineața de rusalii – acum nu mai avem decît să discutăm despre onorariul pentru consultație.

― Întocmai. O facem și am scăpat. Cît îți datorez?

― Fix douăzeci și cinci de coroane.

Am plătit și i-am urat drum bun.

Cînd am ajuns acasă, Marianne m-a informat că prietenul meu Thomassen îmi telefonase să mă invite la un aperitiv copios, la un restaurant cunoscut.

― Dar ești poate prea obosit să te duci? m-a întrebat ea, îngrijorată.

― Nu, nicidecum – am asigurat-o repede – m-am însănătoșit. Vin direct de la doctor.

Cînd, după-amiază, ședeam la o masă pusă sărbătorește, iar gîtlejul meu făcea cunoștința cu al treilea pahar de rachiu, nu mă mai simțeam nici obosit, nici stors de vlagă.

E uimitor ce progrese a făcut știința medicală.

mai multă Proză satirică de Willy Breinholst, sau înapoi la Dulcea viață a soțului în teorie și practică