Pepiček Novy povestește despre logodna surorii sale

de Jaroslav Hašek

Tatăl meu e funcționar superior de stat și se numește Novy. Pe sora mea o cheama Matylda. E căsătorită, și tot cu un funcționar de stat. Acesta se numește Handșlag.

Mai întîi soru-mea umbla cu un domn de la guvernămîntul provincial. Tăticu a avut grijă ca domnul acela să fie avansat. După avansare, mămică și Matylda au plîns, pentru că domnul acela n-a mai vrut să umble cu Matylda.

Apoi a început să vină pe la noi un domn profesor. Ăsta dădea tot timpul din mîini încolo și încoace, și la fiecare două vorbe spunea: „Considerînd strict”. O dată mi-a adus un glob pămîntesc, pe care mi l-a cerut înapoi de îndată ce a încetat să mai treacă pe la noi.

După profesor, Matylda a umblat cu nu știu ce inginer de la Comitetul provincial. Ăsta avea obiceiul să se certe și spunea mereu: „Așa cer interesele țării”. Tare l-a mai iubit Matylda! O săptămînă întreagă a bocit cînd tata l-a dat afară din casă, pentru că a vrut ca banii să rămînă în țară și să nu mai fie trimiși la Viena.

Curînd după aceea, tata a venit acasă cu un funcționar din direcție de la el. Ăsta era tare zgîrcit la vorbă. Stăteau amîndoi la sfat pînă noaptea tîrziu despre probleme de stat.

Matylda cosea, iar tăticu și cu domnul ăla discutau despre politică și beau apă.

Tare-i mai plăcea Matyldei mutul ăla! Pînă la urmă a ieșit la iveală că mutul avea trei copii în Moravia. De atunci n-a mai dat pe la noi, iar tăticu ne-a spus că a fost mutat cu serviciul în altă parte.

O jumătate de an n-a mai venit nimeni pe la noi pe-acasă. Matylda umbla cu un ofițer, în secret, să nu afle părinții.

Dar tăticu a descoperit secretul și, cînd i-a vorbit, Matylda s-a făcut roșie ca focul. Pe urmă am plîns cu toții, pentru că tăticu a spus: „Ce rușine, ce rușine!”

Chiar de-a doua zi, tăticu a venit acasă cu unul slab ca un țîr. Ăsta e domnul Handșlag despre care tocmai vă vorbeam. Tăticu ne-a spus, de îndată ce a intrat, că e un om foarte talentat. La fiecare cuvînt zicea: „Sărut mîna, stimată doamnă consilier”, iar tăticului îi spunea: „Venerate domnule consilier”. Tăticu e șeful lui. Peste trei zile domnul Handșlag a venit din nou și, tot așa de respectuos, zicea într-una: „Dacă-mi permiteți” și „Stimată doamnă” și tot săruta mîinile. A rămas la noi la cină. La orice vorbă a lui tăticu, el dădea din cap. Înghițea cuviincios fiecare îmbucătură, iar în timp ce mesteca nu mai înceta să spună: „Dacă-mi permiteți, e delicios!” și mai spunea: „Cum binevoiți a dispune, domnule șef!”

După ce-a plecat, ai mei mi-au spus să mă duc la culcare, iar ei au rămas în sufragerie să se sfătuiască. Eu am tras cu urechea de după ușă, cum mi-e obiceiul, și l-am auzit pe tăticu zicînd:

― Tu ai să-l iei că așa vrea tatăl tău, iar el are să te ia din obligație de serviciu.

Pe urmă am auzit-o pe Matylda zicînd că-i tîmpit.

Mămica ofta și spunea că la început nu-i nevoie chiar să-l iubească, că nici ea nu l-a iubit, ca fată, pe tăticu, că abia la cinci ani după nuntă a început să-i fie drag, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i dea a înțelege neisprăvitului că e tîmpit și că nu-l iubește.

Matylda bocea și zicea că mai bine se duce la maternitate decît să se căsătorească cu unul care nu-i place. Mămica însă i-a dat a înțelege că astăzi la maternitate nu se mai lucrează în secret.

După care tăticu i-a promis Matyldei o brățară, o broșă cu briliante și încă multe alte giuvaeruri.

Matylda s-a hotărît în cele din urmă să-l ia, ca să nu ne facă familia de rîs.

Pe urmă tăticu și mămica au pupat-o și i-au spus:

― Ce fetiță cuminte e Matylduța noastră!

Îndată după asta i-am auzit cum au vorbit despre Handșlag. Tăticu spunea c-o să-l avanseze pe tîmpitul ăsta, dar abia după nuntă, ca să nu poată fugi sau să bată în retragere. De tîmpit e tîmpit el, nimic de zis, dar altfel e un funcționar bun, pentru care nimic nu-i mai sfînt decît obligațiile de serviciu.

― Numai s-o ia! a spus mămica.

― Ca șef al lui, am să-i dau dispoziție s-o ia, a răspuns tăticu. Și am să-i și spun totul, ca să știe.

Cînd a venit în ziua următoare, domnul Handșlag era grozav de sfios și tot timpul s-a uitat numai la Matylda. Soră-mea a fost sfătuită să-i zîmbească tot timpul și să stea cu el de vorbă. Matylda a ascultat sfatul, iar el a răspuns la toate cu vocea stinsă: „Da, stimată domnișoară”. După aceea a fost adus vinul. Domnul Handșlag, sorbind din pahar, a spus: „Cu permisiunea dumneavoastră, domnule șef!” și a început să vorbească despre chestiuni de serviciu. După plecarea lui, ai mei n-au mai discutat nimic despre el.

A doua zi tăticu a spus în salon, așa ca să n-aud eu:

― Știi, Matylda, astăzi funcționarul meu vine să-mi ceară mîna ta. Să-ți pui un trandafiraș la bluză!

Slujnica s-a dus să cumpere trandafirași, iar mămica s-a supărat spunînd că nu era musai să ia trandafiri de treizeci de creițari, că ajungea și de cincisprezece. Pe urmă au parfumat-o pe Matylda. Cu ce-a rămas, l-au parfumat și pe cățelușul nostru.

Domnul Handșlag a venit în haine negre și mănuși albe. Era mai palid și mai uscat decît cu o zi înainte. După ce s-a așezat pe scaun, a început să vorbească iar despre treburi de serviciu. Mămica a adus lichior și i-a turnat la repezeală trei păhărele. Cînd i l-a umplut pe al patrulea, a spus: „De ajuns, stimată doamnă”, iar tăticului i-a adresat cuvintele: „V-aș ruga, domnule șef, să-mi acordați o convorbire particulară”.

Tăticu îmi arătă cu degetul ușa, apoi plecă și mama în camera vecină, unde Matylda căsca de zor și din cînd în cînd spunea:

― Idiotul ăsta nu se prea grăbește cu însurătoarea!

Mămica îi mai șterse fața cu pudră și în clipa aceea îl auzirăm pe tăticu, de alături, chemînd:

― Matyldo!

Mi-am lipit urechea de ușă și l-am auzit cum spunea:

― Dragă Matylda, domnul Handșlag mi-a cerut mîna ta. În ceea ce mă privește, nu mă împotrivesc, dar factorul hotărîtor ești tu. Ei, ce zici?

Am auzit-o pe Matylda îngînînd printre lacrimi:

― Da, da.

După care am mai auzit o strigare: „Mămico!” Mămica a venit în grabă și a spus:

― Știam eu, copii, mi-am dat seama de cum v-am văzut. Ce bine vă potriviți!

Pe urmă au strigat cu toții, tare:

― Pepičiku!

Am intrat și mi-au spus că domnul Handșlag o ia pe Matylda. Mămica m-a întrebat dacă o să-l iubesc. N-am putut spune nu, iar el m-a luat în brațe, m-a pupat și a urlat:

― Pepičiku, băiatul șefului!

Din ziua aceea tăticului a început să-i spună: „Binevoiți a dispune, domnule șef și onorate tată”, iar mamei: „Sărut mîna, stimată doamnă și mămică!”

La plecare i-a dat servitoarei, în antreu, un galben, iar mie mi-a întins o coroană și mi-a spus:

― Ține, Pepičiku, băiatul șefului!

A doua zi domnul Handșlag a venit cu verighetele și, după ce s-a adus vinul, a ridicat paharul și a rostit:

― Pentru fericirea căsniciei noastre, cu permisiunea dumneavoastră, domnule șef și onorate tată și stimată doamnă și mămică!

― Să fie într-un ceas bun, copii! spuse mămica plîngînd.

Cînd Matylda s-a dus să-și conducă logodnicul, părinții m-au dat afară din odaie, iar mămica i-a spus lui tăticu:

― Matylda trebuie să nască în noiembrie, asta-i peste două luni.

― Peste o lună o să aibă loc nunta, o liniști tăticu, și abia după aceea îi dăm decretul de avansare...

Pe urmă a venit Matylda și s-a plîns că idiotul i-a cerut un pupic.

― Ce neobrăzare! strigă indignată mămica.

― Da, dar e un funcționar bun! a spus tăticu.

mai multă Proză satirică de Jaroslav Hašek