Embedded Files
Odă sobei mele
Cum ar face-o un student sărac
Păstrînd intactă adormita spuză,
În colţul tău, stai rece şi ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ţi mai cumpăr lemne?
Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret,
Nu te-am putut prevede în buget, -
Dar hai să facem amîndoi bilanţul,
Să vezi şi tu cît valorează sfanţul:
Sînt 40 la birt
30 chiria
Sunt 7 si 80 spălătoria
5 franci e vinul (fără amănunte)
3 gazul,
4 cheltuieli mărunte
Sunt 10 franci şi 20, tutunul
1 franc, pomană
Fac 101
Plus 6 franci pe lună şvarţ cu lapte
107 (una sută şapte)
Scăzînd acum din leafa de… student,
Rămîne o băncuţă – excedent…
Şi, vezi, de tine nu mă mir de loc
C-ai stat o iarnă-ntreagă fără foc,
Dar m-aş mira de mine să trăiesc
O săptămînă, fără să iubesc.
Deci, pîn să cumpăr lemne cu căruţa,
Eu totdeauna cheltuiesc băncuţa –
Şi-abia atunci constat c-ar fi posibil
Să faci căldură, – fără combustibil!
În jurul unui divorţ
Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!
Unii spun că Mişu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Şi-a avut norocul de-a găsit pe Zoe
Care-i rabdă toate de cînd l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată!
Că-nainte Zoe pînă nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău…
Goldman de la Credit … Guţă Popîndău,
Angrosist de vinuri, – o partidă rară
Şi cu care Mişu nici nu se compară –
Toţi cu situaţii şi destul de “bine”,
Refuzaţi de dînsa, ca să ia … pe cine!
Că săraca Zoe cînd l-a cunoscut
Era fără slujbă şi dator vîndut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimereşte-acasă,
Frecventeză cele mai de jos localuri
Şi se ţine noaptea numai de scandaluri …
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mişu St. Popescu este imoral!
Parcă ea nu ştie că, de-acum un an,
Dumnealui se ţine cu madam Vîrlan?
O caricatură … un chibrit … o aia
Cu piciorul mare şi c-un păr cît claia,
O mahalagioaică … afectată … rea, –
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?
Alţii spun că totuşi nu-i de vină el,
Că din contra, Mişu e un soţ model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat şi-acum tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mişu, un îmbrobodit …
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-ai lui
Care-aveau la dînşii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua cînd trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Şi – nu zice nimeni că era o bigotă –
Însă franţuzeşte nu ştia o iotă!
Că găsind o dată nişte cărţi franceze,
A rugat pe Mişu “s-o iniţieze” …
(Promitea fetiţa!) Tot aşa mereu,
Azi o sărutare, mîine … mai ştiu eu?
Ba cu franţuzeasca, ba cu scuturatul,
Pînă cînd la urmă a-ncurcat băiatul! …
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Ştie Dumnezeu …
Trei perechi de mofturi! – N-o spun numai eu.
Întrebaţi pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vîrstă, foarte cumsecade)
Şi pe toată lumea care-o cunoaştea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea …
El putea desigur altfel să se-nsoare, -
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă şi să-l menajeze,
Dumneai, din contra, ţine să dicteze!
Mişu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus la nas.
Dar în schimb, fireşte, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.
Seara, cînd o cauţi, pleacă la cucoane,
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mînă, pînă cînd şi cheia
De la magazine şi de la dulap, –
Care va să zică şi-a făcut de cap.
Alţii spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntîlnit pe unu, Iorgu Damian, –
Flutur de saloane, mare puşlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fiindcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
- “Ah, ma chere, ce nobil şi distins băiet! …”
Iar madam Stamate n-a ţinut secret,
Şi-i destul să afle cîteva personae …
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atît: “Cu stimă …”
Şi-i scria acolo – spun din auzite –
Că “madam Popescu prea se compromite …”
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Şi-a trecut şi asta.
În sfîrşit, odată
Trebuind să plece Mişu la Vaslui
Pentru nişte case, – un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai pîna la Chitila
Şi să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict …
Că venind Popescu şi văzînd lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Şi bătînd la uşa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: ― “Pardon!”
Zoe sta de vorbă, nici nu s-aştepta
(Că era devreme … zece şi ceva)
Şi crezînd că-i mîţa sau vrun alt ecou,
Cînd văzu că-i Mişu, a rămas tablou.
El păru deodată foarte încîntat.
― “Mă iertaţi – le zise că v-am deranjat! …”
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Şi venind cu-ncetul către Damian,
Care sta să plece, zise: ― Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai staţi de vorbă? Poate că ţi-e somn …
Te grăbeşti prea tare, mult stimate domn!”
Şi zicînd acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler şi să-i dea o palmă.
― “Domnule Popescu … nene! Stai un pic …
Pe parola noastră că n-a fost nimic! …”
Damian, săracul, nu ştia ce zice, –
Dar găsind la urmă un moment propice,
Cînd văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit …
Iar soţii se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din “dragă”,
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar aşa mojic …
Şi-ntorcînd o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din uşă: - “Te-ai prostit di tăt! …”
Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu ştie nimeni ce-a fost între ei.
Vineri, toată lumea a putut să-i vadă
Amîndoi alături, braţ la braţ, pe stradă …
Ei, şi ştiţi, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia
Cînd s-a dus să-i ceară un model de şorţ?...
Că madam Popescu nu mai dă divorţ.
Întoarcerea fiului risipitor
Eu, tată, am plecat
şi te rog să nu fii supărat,
căci dac-aş fi rămas
n-ai fi tăiat acum viţelul cel mai gras.
Am colindat flămînd pămînturile,
şi m-au bătut în faţă vînturile,
şi m-a pîrlit soarele,
şi m-au durut picioarele …
Acum te văd şi-mi pare bine,
aşadar
te rog să nu te uiţi urît la mine –
că plec iar.
Eu sînt stîlpul de care inima ta se razimă.
Porunceşte să-mi aducă nişte poame
şi o bucată mai mare de azimă,
că pînă s-o frige viţelul mor de foame …
Phi! Cîte lucruri ciudate am văzut
pe unde am trecut.
De vreo două ori
am fost chiar slugă
şi-am păzit o turmă de rîmători.
Dar stăpînul m-a luat la fugă:
Zicea că eu am ştiut
că femeia
pe care-o luase tocmai din Idumeea,
se ţinea cu un vecin
(stăpînul meu avea şaptezeci de ani cel puţin).
Şi m-a bătut
cu un băţ uscat de măslin.
Vai, tată, prin cîte locuri am umblat!
dar să ştii că nicăieri nu te-am uitat,
ci de cîte ori vedeam pe alţii stînd la masă,
eu m-am gîndit:
“Ce bine trebuie să fie-acum acasă!”
Şi-am venit.
Strofă risipită
Eu niciodată nu pot fide vină …
Cînd plouă sau e cerul înnorat
Şi mor pe straturi florile-n grădină, –
Să ştii că numai tu eşti vinovat.
Un duel
Eroii mei sînt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutaţi găina …
Din amîndouă părţile,
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pămînt,
Apoi deodată-şi iau avînt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături.
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare …
Iar s-atacă,
Iar se pişcă …
Dar deodată nu mai mişcă …
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Pînă cînd, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcîndu-se cu coada …
Atunci ieşi de sub şopron
Un filozof-clapon,
Urît
Ş-atîta de bătrîn încît
A dat în mintea puilor …
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind sonor:
― “Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Cînd, mîndri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate …
Voi vă certaţi pentr-o găină,
Dar nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini
Că şi p-acolo sunt găini …
De ce vă puneţi gheara-n gît?
Să lase unul, cît de cît,
Să dea şi celălalt ceva, –
Eu, cît de cît, socot c-o da!”
Populară
Ah, războiul blestemat
Cîte văduve-a lăsat
În durere – şi cîţi prunci
Au rămas de orfani de-atunci!
Dar cînd stai să te gîndeşti,
Toate cele pămînteşti
Sînt ca umbra norilor,
Ca mireazma florilor.
Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele …
Doar pe morţii din război
Putreziţi în vînt şi-n ploi,
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.
Balada chibritului
Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.
Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate…
Dar încolo avea tot:
Scări, balcoane, coridoare
Şi - ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.
Într-un rînd, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.
Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
“― Dacă nu sînt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit ?”
O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau…?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.
Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.
Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
“― Domnule, n-ai un chibrit?”
Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.
Cînd, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.
Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!
N-aveam încă cunoştinţă:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"
Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.
Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.
Ma opreşte cu sfială:
" ― De nu sînteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de îndrăzneală,
V-aş ruga…" ― Ce? "― Un chibrit…"
Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:
"Am găsit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"
Cînd, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:
"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sînt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."
Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare
Ţandăra, curat pîrjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sînt regie? Monopol?
De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!"
M-am procopsit
La opt ore fix, în stradă
Pe trotuar o așteptam.
Se svonea din gura lumii
Cum că fata ar fi cam…
Ba mai mult decît atîta,
Șoapte rele, ici, colo
Ajungeau pînă la mine
Cum că fata ar fi o…
”Cum” și ”o” puțin îmi pasă
Zică lumea cît o vrea,
Dacă fata e frumoasă
Poate fi și ”cam” și ”prea”,
La-nceput făcea fasoane
Dar în urmă se lăsă:
”Ce vrea Domnul de la mine?”
― Domnișoară aș vrea să…
Am vorbit; noaptea acasă
”Domnișoara” m-aștepta.
Șoapte, strîngere în brațe,
Sărutări, etcetera…
Nu mult timp după aceea
Am văzut cine era.
Mă căiesc și-acuma. Fata,
Înțelegi, era prea ”prea”…
N-avui însă încotro
Lucru, vezi, se petrecu,
Și fiindcă fuse o…
M-alesei în urmă cu…
înapoi la Autori, Referinte, Titluri, Poezie satirică
Page updated
Google Sites
Report abuse