Zoologice. Mîța blîndă

de Aurel Baranga

Cea mai sumară privire asupra speciei ne convinge că există mai multe varietăți de pisici: cea purtătoare de clopoței - a nu se confunda cu șarpele -, motanul încălțat, formulă literară vetustă, de care rîd și copiii, pisica plecată de acasă și care dă șoarecilor posibilitatea să danseze pe masă, și, în sfîrșit, varietatea cea mai importantă, înmulțită în ulima vreme, pînă la alarmă: mîța blîndă care zgîrie rău.

Forma, culoarea, înălțimea, greutatea acestui gen de pisică nu interesează, pasionante rămînînd caracteristicile sale psihologice, rafinate, misterioase, subtile și surprinzătoare, relevînd o morfologie sufletească de o infinită complexitate.

Mîța blîndă e de un comportament social desăvîrșit, model al unui spirit de o urbanitate dezarmantă: salută, respectă regulile conversației, nu-și permite să contrazică, n-are păreri personale ostentative, aplaudă cînd e cazul, păstrează o rezervă plină de amenități după împrejurări, cultivînd, în genere, sentimentele cele mai nobile: prietenia și stima pentru valorile eterne ale umanității.

Asta, în public.

În particular, însă, printr-un inexplicabil salt în propria ei preistorie, mîța blîndă se transformă în părinții ei ancestrali, cu trăsături morale de fiară și cu sediul în cea mai feroce junglă: își denunță amicii personali cei mai intimi, depune mărturii stupefiante, pe baza cărora se pot pronunța sentințe cumplite, și, cu același aer ingenuu de felină elegantă bagă gheara în gîtlejul oricui, dacă are un interes cît de mic, sau perspectiva de a se afirma în ochii consorelor sale sîngeroase.

Educată prin lecturi de catifea, practică genul eleganței studiate: miaună parcimonios, toarce discret, dar cu o eficiență verificată, zgîriind numai cînd e momentul, dar atunci cu o adresă decisivă, de bisturiu electric și de ghilotină.

O experiență milenară, moștenită de la străbunii tigrii, a învățat-o cu mușcătura fulgerătoare la grumaz și pe la spate, urmată de părăsirea urgentă a locului unde s-a comis crima, mîța blîndă vădind o derutantă lipsă de memorie și o capacitate a ascunderii ghearelor în teacă, uluitoare.

După comiterea asasinatului, fizic sau etic, mîța blîndă își reia înfățișarea monahală, absentă și abstrasă olimpian de la tot ce o înconjoară.

Cunoscuții savanți zoologi Puff și Foulgi, a căror autoritate în materie e incontestabilă, susțin - în celebrul lor tratat Zoologia spirituală a veacului XX - că există o subvarietate a mîței blînde, de formă pitică, aproape miniaturală, a cărei caracteristică primordială ar fi un soi de mieunat șoptit și la ureche, veninos și abject, fapt pentru care acești pisoi, orbi și dezgustători la privire capătă îndeobște, numele de ”turnători”, ”ciripitori”, ”gabări”, ”musări” sau pe franțuzește ”mouchards”.

Ipoteza zoologilor savanți, citați mai sus, că această ultimă subvarietate s-ar fi născut din încrucișarea unor hiene cu niște șobolani degenerați, n-a fost încă verificată, dar are toate șansele să fie exactă.

mai multă Proză satirică de Aurel Baranga