Motivul: recuperarea borsetei unui oficial englez, rămasă în sala Parlamentului Europei, cam lîngă geamul din stînga.
Sir Edmund McSulivan, fost membru în Comisia Europeană pentru bovine, e dărîmat: „În BORSETĂ e viața mea, căci am acolo cheile de la casa părintească, garaj și pivnița cu murături. Sînt și fotografiile cu soția și cu un eșantion mai reprezentativ din copii, dar acestea aveau o valoare sentimentală.
― Și atunci cum de ați uitat-o?! am turnat noi sare pe rana care se vedea cu ochiul liber că încă sîngerează (din respect pentru cititori, vă vom anunța cînd aceasta se va cicatriza.)
― Nici vorbă de așa ceva, ne-a mărturisit omul (căci fără borsetă nici rangul de sir parcă nu i se mai potrivea), dar, imediat după Brexit, a trebuit să părăsesc Bruxellul rapid fiindcă toți ceilalți euro-parlamentari mă huiduiau și urlau la mine Du-te acasă, fă! Am luat și amendă de la hotel, deoarece în grabă nu mi-am făcut patul. Mai tîrziu am aflat că pentru extra-comunitari aceasta e o chestie de-a dreptul penală, iar ca gravitate nu cu mult sub acuzația de terorism.
― Măcar în această teribilă încercare prin care treceți familia vă e aproape?
― Doar rudele de sînge pînă la gradul trei. Restul, cînd îi rog să mă îmbrățișeze, se scuză spunînd că sunt contaminați cu virusul Zika.
― Dar soția?
Nici atît; avem un contract prenupțial în care scrie negru pe alb că, pe perioada mariajului, nu suntem obligați să ne sprijinim unul pe altul.
― Celebrul umor englezesc vă ajută să depășiți momentul?
― Doar cartea lui Jerome K. Jerome „Trei într-o barcă” sau „Doi în trei bărci”, nu mai știu exact cum se numește; preferata mea e ediția a doua.
Demersurile diplomatice nu au dat nici un rezultat. Primul-ministru al Marii Britanii a făcut presiuni, argumentînd că, la fel ca ambasadele lor din Europa, borseta e teritoriu englez, dar fără rezultat. „Vom fi nevoiți să cerem medierea conflictului de către un terț obiectiv, gen Bangladesh sau Timolul de Est”.
Președintele Comisiei Europene e însă de neclintit: „Borseta îmi vine foarte bine. Mi se asortează perfect cu fularul, de zici că sunt făcute amîndouă de același muncitor chinez, Jian Ling parcă”.
mai multă Proză satirică de Marius Zaharia