Domnule director

de Tudor Mușatescu

În această seară căci ninge și am fost puțin în oraș spre a vedea un film și-am rămas foarte convexă sub impresia pe care mi-a reprodus-o prin subiectul său cu acea fată, care cîntînd lîngă claia de fîn, o aude un regizor de filme ce avea necesități pe acolo, fiind cu automobilul ca să caute interioare pentru mijlocul naturii tocmai cînd am intrat eu în sală și apoi ea ajunge cea mai mare vedetă și se mărită chiar cu acest regizor pe care însă îl înșală cu cel pe care îl iubise înainte și rămăsese la țară spre a paște cu acele vaci cu care cînta de dorul ei, m-am decis, în această seară, spre a deveni și eu artistă de teatru avînd această dorință demult în scop, dar însă nu s-a putut, din motive de logodnă, dar acuma am terminat și cu acest domn, prinzîndu-l la balcon chiar în seara cînd m-am dus la film, ghicind în palmă, unei fîțe din localitate, căci de fapt îi ghicea la genunchi cum am văzut, cu ochii mei, cînd m-am aplecat, să-mi iau programul de jos și deci nu mai încape nici o nomenclatură despre acest fapt.

N-am nimic cu această ființă care umblă tapată la cap și cu genunchii goi, special pentru filme căci fiecare este stăpîn pe concepția lui de educație morală, căci dacă ea crede că se mărită mai repede ca mine, prin aceste mini mijloace și coniac, se-nșală amarnic, după cum i-am spus-o, la ieșire, cînd a sărit să-l scape pe logodnicul meu, din acele palme ce i le-am tras, ca să-mi săr inima și onoarea pe care i-am și retras-o în dreptul cofetăriei, dîndu-i cu verigheta în cap și aplicîndu-i tot disprețul meu prin spatele ce i-am întors.

Astfel că, acuma, situația mea de artistă este foarte limpede și chiar dacă vine să se împace, dau drumul la cîine și totul e în zadar, căci am noroc că vine și tata beat, fiind sîmbătă seara și nu există să fie treaz și cînd l-oi da pe mîna tatii, care nici în stare de normal nu-l poate să-l sufere, atunci o să-i vie familia să-l ridice din curte în batistă ca să se sature de ghicit în organismul oamenilor. Așadar, să n-aveți nici o grijă că mă împac cu acest om, iar zilele acestea, viu la București, spre a vă oferi angajamentul meu ca vedetă la teatrul dumneavoastră, fiindcă acest teatru îmi place cel mai mult ca gen, număr și persoană, fiind de revistă, unde farmecele fiecăruia se vede mai bine și picioare ca ale mele nu se găsește nici în străinătate, încît și un pictor cu care am fost eu logodită mai demult și i-am pozat în stare de nud, mi-a spus: „Ah, Mimi! De cînd sînt n-am văzut picioare mai frumoase ca ale tale... Păcat că ai numai două!”

Cît privește talentul, posed și din acest articol, o cantitate suficientă pentru strictul necesar care trebuie la revistă, fiindcă am văzut eu, la turnee, că, la acest gen de spectacole și bancuri, temelia este în talentul fizic, ca forme și corp, și este știut că, în această artă, temelia este baza fundamentului, putînd fi și mută dacă ai cele de rigoare. Eu am jucat în multe piese pînă acuma, la diferite sărbători naționale, obținînd un mare succes, mai ales în Moș Ion Roată și în aia din Cișmeaua Blanduziei al cărui nume, nu-mi survine în acest moment, dar am fost foarte frumos desbrăcată că jucam o sclavă și am avut cel mai mare succes la băieții de la liceu dar fiindcă juca și fata directoarei și ea n-a avut succes, avînd rolul cu cele mai multe vorbe și, m-a dat afară din școală ca să se răzbune pe mine.

Am mai jucat și în altă piesă, una cu niște trandafiri, de-i vopsea unul, noaptea, cu cerneală roșie, dar acolo n-am avut cine știe ce mare succes, fiindcă aveam barbă și nu mă vedeam, căci eu făceam pe împăratul fiind cea mai corpolentă și altistă la voce...

Căci am și o voce frumoasă, care am întrebuințat-o însă mai mult la nunți și la botezuri, unde mă ruga tata să cînt, cînd lua achiu, și mă aplaudau toți, cînd începea dansul.

Acesta fiind rezumatul meu, sper domnule director, că la venirea mea în București, mă veți subține și pe mine să intru pe scenă, și care vă asigur că veți fi încîntat de fizicul meu, ca talent atît dvs. personal, cît și întregul public.

Cu cele mai alese sentimente,

Mimi Ionescu

mai multă Proză satirică de Tudor Mușatescu