Dacii si romanii

Stramosii nostri se tratau cu plante pe care le cunoastem si astazi, insa unele au disparut sau n-au fost niciodata studiate

• Menta si codita-soricelului

Duodela (Coada-soricelului), bauta in fiertura simpla sau amestecata cu otet si miere, inlatura inflamatiile si stimuleaza bila. Foloseste si astmaticilor sau melancolicilor. Fiertura de planta fara flori se ia in litiaza si guta. Sub forma de bai, trateaza problemele uterului. S-a constatat ca planta e un bun tonic, hemostatic, coleretic, antiinflamator si regenerativ. Cu uleiul esential al plantei au fost obtinute bune rezultate in bolile de piele. Florile intra in compozitia ceaiurilor antiastmatice, laxative, antihemoragice, gastrice si calmante ale colicilor. Extractul si infuzia sunt adjuvante in inflamatiile ficatului si splinei. Planta este un bun medicament contra tusei si inflamatiilor bronsice. Se intrebuinteaza, de asemenea, in bolile vezicii urinare. Stimuleaza activitatea stomacului. in medicina populara, planta este folosita contra durerilor de piept si in orice afectiune digestiva, curata sangele si ajuta in dureri de sale si hemoroizi. Tendila (Menta) avea utilizari in: vindecarea muscaturii de sarpe, fracturi, spasme, respiratie anevoioasa, colici, holera si paralizie. Bauta cu sare si cu miere, omora viermii intestinali. Cercetarile moderne au demonstrat ca planta are proprietati calmante. Se recomanda sub forma de infuzii in gastroenterite, diaree cu varsaturi, colici si convulsii, hepatita, litiaza biliara si renala, dismenoree. Uleiul esential administrat extern actioneaza ca anestezic. Planta este puternic sudorifica, diuretica si fortifica sistemul nervos. Menta intra in compozitia mai multor preparate si ceaiuri medicinale. Are o larga utilizare si in medicina populara româneasca: insomnii, dureri reumatice si deranjamente gastrice.

In medicina traditionala româneasca exista plante si retete de sanatate transmise de la o generatie la alta. Nimeni nu stie cand au fost descoperite, vechimea acestora se pierde in negura vremurilor. insa nu e exclus ca leacurile sa le fi mostenit inca de la inceputurile poporului român, de la stramosii nostri daci si romani. Medicina antichitatii se baza pe remedii vegetale, iar multe dintre acestea sunt si astazi valabile. Iata cum si cu ce tratau medicii daci si romani cele mai comune afectiuni.

• Dacii, medicii moderni ai antichitatii

Despre medicina geto-daca se spune ca se baza pe principii terapeutice foarte avansate, unul dintre acesta fiind acela al tratarii simultane a trupului si sufletului. Cu alte cuvinte, starea de spirit este un bun medicament, cu liniste sufleteasca si optimism se ajunge mai usor la vindecare. Cronicari ai antichitatii au fost impresionati de cunostintele dacilor, mentionand in scrierile lor plantele cu care se tamaduiau. Au fost identificate cateva zeci de denumiri de plante medicinale, acestea avand actiune farmacologica diferita: calmant-anestezica, cicatrizanta, expectoranta, depurativa, antihelmitica. Geto-dacii foloseau si produse animale, organe si umori, precum si medicamente de origine minerala. Praful de calcar era utilizat ca hemostatic, buretii de mare uscati si macinati erau surse de iod, iar cenusa vulcanica se presara pe rani, grabind cicatrizarea. Medicii stramosilor nostri erau si buni chirurgi, stapanind tehnici de trepanatie craniana, realizate cu instrumente chirurgicale adecvate. Aveau si reguli de igiena, localitatile erau alimentate cu apa potabila, iar pentru deseuri aveau gropi speciale. Medicina dacilor cuprindea si un capitol dedicat balneoterapiei, stramosii nostri tratandu-se cu apa izvoarelor termale in „statiuni balneare“. Orice metoda terapeutica era insotita de ritualuri religioase, vraji si descantece, asistenta medicala fiind acordata in temple cu destinatie de spital, iar medicii erau si preoti.

• Limba-boului, leacul dacilor raciti

Dintre plantele folosite in scop medicinal in Dacia, cateva ne sunt foarte cunoscute si noua, altele n-au putut fi identificate, altele nu au fost inca studiate, iar altele au disparut pur si simplu. Iata cateva plante cu intrebuintari medicinale inca de acum 2.000 de ani, conform autorului I.H. Crisan, in cartea „Medicina in Dacia“. Boudathla (Limba-boului) are proprietati emoliente, sudorifice si diuretice. Este recomandata contra guturaiului, bronsitei si retentiei urinare. Pentru a usura transpiratia se foloseste sub forma de infuzie sau decoct in rujeola si scarlatina. Medicina populara n-o intrebuinteaza. Cinuboila (Tigva-de-pamant) era folosita cu rol hemostatic, diuretic, antiasmatic, purgativ. Astazi, se stie ca frunzele, fructul si radacinile acestei plante au efecte puternice. Se puneau cu sare pe ulceratii si pe gangrene. Radacina plantei curata pielea, indeparta vanataile si inflamatiile si spargea abcesele. Se considera ca este buna in epilepsie, apoplexie si ameteala. Buruiana cunoaste o larga folosire in terapeutica populara româneasca, mai ales radacina, intrebuintata ca hemostatic si impotriva durerilor de cap. Daca se bea in cantitate mica, ajuta in muscatura de vipera. Are actiune diuretica si ajuta in rupturi de splina. Fructul este bun la raie si lepra, iar baut cu fiertura de grau, sporeste lactatia. Radacina rasa si amestecata cu untura rinceda este leac in chelie. Motii din Muntii Apuseni macerau radacina in rachiu si o aplicau pe locurile dureroase.

• Menta si limbarita, folosite si azi

La daci, frunzele plantei Dyn (Urzica-de-padure) vindeca muscaturile de ciine si ulceratiile gangrenoase. Se considera ca buruiana este buna la luxatii, umflaturi, parotidite, abcese. Frunzele, introduse in nari, opreau sangerarea. Era recomandata in tulburari menstruale, iar samanta, bauta cu vin indulcit, era luata ca afrodisiac. Cu miere, ajuta in astm, inflamatia plamanilor si ca expectorant. Frunzele, fierte cu cochilii de scoica, tratau constipatia. Cu sucul plantei se facea gargara. Analizele de laborator au stabilit ca, intr-adevar, planta are actiune hemostatica si combate constipatia. Prin continutul in clorofila, regenereaza sangele. in salate, combate avitaminozele A si K. in medicina noastra populara, urzica e utilizata si in tratamentul reumatismelor. Dileina era un bun calmant. Coadama (Limbarita sau Limba-broastei) era intrebuintata pentru actiunea astringenta, racoritoare, calma mancarimile. Planta a strabatut veacurile si se foloseste si azi pe la sate, insa in alte scopuri: paralizii si febra tifoida. Skiara se dadea pentru muscaturi de ciine sau de sarpe. Caropithla avea efect afrodisiac. Mendruta (Strigoaie) este toxica, determina efecte hipotensive puternice. in industria farmaceutica este folosita la prepararea medicamentelor antihipertensive. in medicina populara, steregoaia e insecticid si trateaza raia. Fructul acestei plante, zdrobit si baut cu vin, foloseste celor cu dizenterie si colici. Salia (Ciumafaie) era pentru retentie de urina, pietre la rinichi. sunt atestate proprietatile antiastmatice ale plantei, fiind folosita azi la fabricarea tigarilor antiastmatice. Calmeaza, combate raul de mare, e utila in Parkinson. Femeile de la tara fac cataplasme cu planta si le pun pe rani, iar frunzele le folosesc in insomnii.

• Plante terapeutice uitate

Guoleta (Meiul-pasaresc) nu mai e cunoscuta ca leac la tara, insa dacii o foloseau la sfarimarea pietrelor de la rinichi. Chodela (Tamiita-de-cimp) era antihemoragic si cicatrizant. Frunzele se puneau in vin contra icterului, care trebuia sa se vindece in sapte zile. in 40 de zile, trata sciatica. Planta se dadea celor cu probleme hepatice, constipatie, colici. Elimina resturile din uter, usca ranile si vindeca herpesul. S-a constatat ca planta are actiune diuretica, antispastica si laxativa, dar nu e folosita in medicina actuala. Aniarsexe (Iarba-saraca) se punea in vin si se dadea celor cu retentie urinara. Amestecata cu untdelemn, provoca transpiratia. Sucul plantei trata abcesele. Astazi, aceasta planta nu este considerata medicinala pentru ca nu a facut obiectul niciunei cercetari. Usazila (Limba-ciinelui) era folosita la tratarea alopeciei si arsurilor, ca laxativ. S-a dovedit ca are actiune calmanta. in medicina populara, nu se foloseste. Sciare (Varga-ciobanului) se folosea la tratamentul fistulelor anale, negilor, frigurilor. Planta nu mai e folosita nici in fitoterapie, nici in medicina alopata. Priadila (Vita-alba) era considerata o planta diuretica, utila in durerile de splina, epilepsie, ameteli. Pisate in vin, frunzele sunt aplicate si azi, extern, in luxatii. Planta n-a fost studiata de medicina stiintifica. in schimb, la tara e leac pentru cresterea parului si in paralizii. Propodila (Cinci-degete) era considerata un bun anestezic. Fiertura vindeca ulceratiile putrede ale gurii. Sub forma de gargara, inlatura inflamatiile faringiene. Ajuta la diaree si dizenterie. Radacina macerata in otet, aplicata sub forma de cataplasme, vindeca herpesul. Planta mai era utilizata in anevrisme, umflaturi, calozitati si riie. Sucul radacinii tinere este bun la bolile de ficat si plamani, otraviri si hernii. S-a confirmat prin studii stiintifice ca planta contine tanin, ceea ce o face utila in diaree. Avand si o actiune hemostatica, grabeste cicatrizarea ranilor si a ulceratiilor, favorizand, pe de alta parte, vindecarea gingivitelor si stomatitelor. in medicina noastra populara, nu se intrebuinteaza.

• Leaganul medicinei

Romanii ne-au lasat si ei o bogata farmacologie si mai multe metode terapeutice. Ei considerau ca fiecare om isi avea spiritul sau protector (geniu) care ii facea pe oameni mai rezistenti sau mai predispusi la imbolnaviri. Dupa ocuparea Greciei de catre romani, in perioada 150-200 i. H, la Roma a patruns cultul zeului-medic grec Asclepios, pe care romanii l-au adoptat numindu-l Esculap. La Roma s-a infiintat prima scoala de medicina, iar absolventii acesteia au scris tratate medicale importante. Dintre toti, Galenus a reusit sa scrie 500 de lucrari de anatomie, fiziologie, etiologie si terapeutica. Celsus si Plinius au scris adevarate enciclopedii farmacologice, dedicand si tratate speciale unor plante putin cunoscute in zilele noastre. Medicamentele preparate cu Betonica officinalis (Vindecea) au fost extrem de apreciate pana in secolul XIX. Lactuca scariola (planta busola) se manca inainte de cina ca narcotic si aperitiv. in practica medicala romana, s-au dezvoltat tehnicile chirurgicale, de prim ajutor si terapeutice. Nu aveau anestezice, doar antiseptice naturale. Sistemul de sanatate publica era dezvoltat: bai publice, apeducte, canalizari, balneoterapie. Vinul era o componenta frecventa a medicinei antice romane, pentru proprietatea acestuia de a extrage din plante principiile active. De aceea, multe preparate medicinale se luau cu vin.

• Plante studiate in laborator

Coicolida (Iarba-bubei) a fost studiata. S-a constatat ca fructele acestei plante folosita de daci ca iarba de leac, consumate in cantitate mare, produc diureza si purgatie. La tara sunt folosite pentru curatarea ficatului, iar in medicina in calculoze si edem generalizat. Tot la sate, planta e intrebuintata la vindecarea bubelor, a durerilor de masele si de urechi, dar se da si animalelor, ajutand vitele cu dureri. Dielleina (Maselarita) provoaca nebunie si somn greu. O varietate a acestei buruieni cu efecte mai blande se foloseste impotriva durerilor de urechi, a inflamatiei ochilor. Samanta plantei este buna la tuse si hemoragii. Frunzele se intrebuinteaza la prepararea antialgicelor. Radacina fiarta in otet este buna la durerile de dinti si poate fi folosita in apa de gura. in laborator, se extrag din maselarita substante utile in preparatele antiastmatice, iar uleiul este intrebuintat extern, pentru alinarea durerilor reumatice. La tara, maselarita e buna in durerile de masea. Mizela (Cimbru) are largi aplicatii in medicina de azi, datorita proprietatilor dezinfectante. Uleiul e util in tratamentul proceselor infectioase ale intestinelor, rinichilor si vezicii urinare. Extractul este recomandat in tusea convulsiva, febra, emfizem pulmonar, afectiuni ale cailor urinare, boli infectioase ale tractului gastro-intestinal. Planta intra in compozitia siropului contra tusei si a tonicului amar. taranii foloesc cimbrul contra durerilor abdominale, colicilor si durerilor de cap, ca expectorant. Planta mai este indicata in tuberculoza, indigestii, pentru stimularea ficatului si a rinichilor. Dacii considerau ca fiertura din aceasta planta, bauta cu sare si otet, ajuta la eliminarea prin scaun a secretiilor provenite din inflamatii. Fiarta cu miere, e de folos astmaticilor. De asemenea, elimina viermii intestinali, e un bun diuretic.

• Lumanarica si brusturele, leacuri de acum 2.000 de ani

Diesema (Lumanarica) este utilizata in diaree, rupturi, dureri de dinti, spasme si tuse. Frunzele fierte in apa se pun, sub forma de cataplasme, pe umflaturi si arsuri. Plamadite cu otet, vindeca ranile. in medicina, florile sunt utile pentru proprietatile expectorante si emoliente, fiind recomandate in afectiunile cailor respiratorii superioare. Intra in compozitia ceaiurilor antibronsitice si pectorale. in medicina traditionala, lumanarica se da contra tusei, raguselii, tuberculozei si astmului, hemoroizi, lipsa poftei de mancare, reumatism, tulburari menstruale. Sucul amestecat cu otet se foloseste contra migrenelor cu ameteala. Stirsozila (Fierea-pamantului), sub forma de cataplasme, cicatriza ranile, curata ulceratiile vechi. Fiarta si bauta, inlesnea evacuarea fierii. Sucul era prescris in afectiunile oculare si nervoase. Medicina stiintifica a constatat ca planta are proprietati antifebrile, fiind cel mai bun inlocuitor al chininei. Sub forma de prafuri sau de infuzie, se administreaza pentru fortificarea stomacului si combaterea febrei, regenerarea sangelui, in tulburari circulatorii, epuizare, ca stimulent al poftei de mancare sau in bolile de rinichi si ficat. Extern, se utilizeaza in dermatoze. in medica traditionala e luata pentru febra, arsuri stomacale, greturi, flatulenta, diaree, boli cardiovasculare. Riborasta (Brusture) are actiune diuretica, hipoglicemianta si antiseptica, dar si laxativa, sudorifica si depurativa. Ceaiul de frunze de brusture este recomandat in bolile de stomac, guta, reumatism. Extern, brusturele ajuta in furunculoze, epistaxis, dezinfecteaza gura. Intra in compozitia unor uleiuri de par. La sate, frunzele de brusture trateaza ranile, ulceratiile.

• Ce mancau romanii?

Romanii aveau o alimentatie diversa, dar nu tocmai obisnuita: terciuri de mei, de faina sau de tarite, piine de grau sau de orz, adeseori framantata in lapte, oua, brinza, miere, condimente, varza, ceapa, usturoi, sfecla alba, laptuci, macris, castraveta, bob, linte, ridichi, urzici, frunze de hrean, praz, ciuperci, alune. Carnea nu era fripta. Se taia cubulete si se fierbe in lapte. Se consuma carne de: paun, flamingo, barza, cocor, magar salbatic. Se serveau frecvent sosuri de peste, preferandu-se tiparul. Erau apreciate bauturile fermentate de mure, scoruse, gutui, si mai rar cele de struguri. Masa de prinz se servea rece, masa de baza era cina, care se transforma in ospat. Medicii personalizau meniurile pacientilor in functie de varsta si stare de sanatate. Dintre plante, maracinii se foloseau la tratamentul gutei. Mestecarea frunzelor ajuta in sangerarea gingiilor. Se mai foloseau in ulcere si cicatrici, ceaiul din frunze si scoarta era considerat ca avand calitati astringente. Isopul era dezinfectant, iar vinul din aceasta planta vindeca lepra. Un alt dezinfectant al romanilor era usturoiul. Menta aromatiza vinurile si sosurile, dar era si diuretic si digestiv, fiind remediu in tuse si raceala. Anghinarea era considerata afrodisiac. Varza era leac in mai toate bolile, dar numai saracii mancau frunzele, bogatilor le reveneau lastarii. Salata verde lupta cu reumatismul, anasonul ajuta in muscaturile de scorpion, dafinul era narcotic cu efecte si in tratarea ciumei.

• Plante medicinale folosite de romani

Lemnul Domnului era cunoscut ca antiseptic. Respingea insectele si elimina viermii intestinali. Din petale de trandafir rosu macerate in vin se prepara un laxativ eficient. Roinita sub forma de ceai era prescrisa pentru melancolie. Frunzele si coaja de stejar erau astringente puternice, folosite pentru tratarea ranilor. Oregano era planta cu proprietati antiseptice si mai putin condiment. Limba mielului se folosea in raceli sau bronsita, reumatism, impotriva depresiei si pentru proprietatile sale de relaxare. Galbenelele erau bune in eruptii cutanate. Violetele erau utilizate pentru afectiuni oftalmologice sau ca remediu pentru mahmureala. Macul avea efecte calmante. Radacinile de rodie erau folosite pentru probleme intestinale. Feniculul ajuta in tulburari de vedere, cicoarea era pentru stomac si ficat. Ciresele erau prescrise pentru intestin si impotriva pietrelor biliare, dureri artritice, acnee si veruci. Rasina se amesteca cu vin impotriva tusei si pentru cresterea apetitului. Nalba era emolient utilizat impotriva inflamatiilor pielii. Migdalele combateau efectele alcoolului, daca erau mancate inainte de a bea. Urzica zdrobita era folosita la oprirea hemoragiilor si impotriva durerii artritice.

Cititi si Leacuri si superstitii si Paleodieta si Manastiri si Leacuri de la stana si Plantele amare