Ierburi sfinte

Din cele mai vechi timpuri, stramosii nostri au considerat sfinte anumite plante pe care le utilizau in ritualuri magice, dar si in tratarea anumitor afectiuni

• Zana Florilor vindeca eruptiile

Busuiocul sau Buruiana dragostei era folosit in descintecele de dragoste, dar si in impodobirea altarelor si icoanelor. Unele femei, atunci cand scalda copiii, pun in scaldatoare si cateva ramurele de busuioc, pentru sanatatea pruncilor. in scop medicinal, busuiocul se pune la taieturi si la bube, iar in caz de inflamarea ganglionului limfatic, frunzele sale se pun in legaturi. Fumul rezultat din punerea plantei pe foc se trage in piept, contra tusei, si pe nas, contra guturaiul. Cu tulpini aprinse de busuioc se ard negii. impotriva durerilor decap, se face o legatura cu seminte de busuioc. O ceasca de ceai de busuioc seara, la culcare, favorizeaza somnul. Avrameasca, numita si Milostiva sau Crestineasca, face parte din categoria plantelor ce resping duhurile si strigoii. In Muntenia, in cazurile de psihoze depresive, se folosea avrameasca. Este o planta cu proprietati iritante si este considerata un vomitiv puternic, periculos. Cu ea se afumau copiii ce se speriau in somn, epilepticii, suferinzii de psihoze depresive. Se spune ca Cicoarea a fost o zana frumoasa, Zina Florilor. In sifilis a fost folosita seva sa, cu care se ungeau eruptiile. In Carpatii Apuseni, se faceau cu cicoare scaldatori si abureli celor raciti, cu mai multe betesuguri, iar in Vrancea, ca sa fie placute, fetele se spalau cu floarea ei.

• Canepa alunga junghiul

Sanzienele sau Dragaica apar des in creatiile folclorice romanesti, dar si in medicina traditionala. Roua de pe sinziene, culeasa in ziua de Sinziene, se intrebuinteaza in bolile ochilor, iar planta intreaga se pune in baia copiilor debili pentru a-i intrema. Zeama sanzienelor a fost folosita impotriva frigurilor. Macerata in rachiu, planta vindeca hernia, iar datorita proprietatii sale de a inchega laptele, se mai numeste si inchegatoare. Canepa, cunoscuta inca din vremea tracilor ca iarba de leac si halucinogen in ritualurile religioase, a fost cultivata si ca fibra textila. Cataplasma din inflorescente de cinepa era socotita de stramosii nostri drept cel mai eficient mijloc pentru vindecarea ranilor si arsurilor. Impotriva durerilor de urechi, se pun intr-o oala noua carbuni aprinsi si seminte de canepa, bolnavul tinandu-si urechea deasupra oalei sa o patrunda fumul. Femeile mai beau cate o ceasca de infuzie din seminte de canepa atunci cand nasteau, impotriva durerilor. O alta boala vindecabila cu ajutorul canepii este junghiul. Pentru a afla partea corpului unde s-a localizatjunghiul, batranele de la sate puneau bolnavul cu fata in sus, in pielea goala, spargeau un ou caruia ii scoteau galbenusul si il purtau pe tot trupul bolnavului. In locul unde se spargea galbenusul, acolo era junghiul. Pe galbenusul spart puneau funingine, tamaie si sare, iar deasupra acestor cilti de cinepa formand un fel de legatura.

• Iarba fiarelor exista

In afara de apa vie (care izvoraste din „muntii care se bat in capete“), credintele populare vorbesc despre o buruiana a vietii cu care se pot invia animalele care au murit, pe care insa nu o recunosc decat serpii. Mai exista si o iarba a fiarelor care, odata incrustata sub pielea palmei, face ca acel om sa nu poata fi incatusat niciodata, sa fie aparat de arme, ba chiar sa deschida orice incuietoare. Etnobotanica a identificat aceasta planta legendara cu Cynanchum vincetoxicum, o planta otravitoare, folosita in medicina populara impotrivadurerilor de picioare. Radacina plantei este folosita cu precautie ca expectorant, depurativ, diuretic, vermifug, iar in doze mari, ca vomitiv. Ca diuretic se foloseste astfel: se prepara un decoct din 10-15 grame de planta la litru, se fierbe si se beau cate 2-3 cesti de ceai pe zi. Ca macerat de 20-30 grame planta intr-un litru de vin, vindeca icterul, amenoreea, tulburarile sistemului limfatic. Dar, atentie, dozele prea mari sunt toxice!

Cititi si Tamaia si Carbunele si Manastiri si Parintele Neamtu si Leacuri si superstitii

Inca de pe vremea geto-dacilor, multe plante care cresc si astazi pe teritoriul Romaniei, erau cunoscute si intrebuintate ca ierburi de leac. Multe dintre aceste buruieni sunt considerate sfinte, protectoare, dar erau folosite si in descantece si ritualuri magice. Astazi, la sate, sunt recunoscute pentru virtutile lor terapeutice naturale, fiind intrebuintate ca remedii dupa aceleasi retete de sute de ani. Taranii stiu cum sa le culeaga, sa le usuce si sa le foloseasca atunci cand e nevoie. Iata cateva buruieni de leac din flora noastra cuprinse inenciclopedia de medicina romaneasca traditionala.

• Matraguna, leac pentru umflaturi

Matraguna sau Doamna Codrului, Doamna Mare, Iarba Codrului, imparateasa Buruienilor, a primit o atentie speciala in medicina populara din Muntii Carpati. Toate partile plantei, mai ales radacina, frunzele si fructele au un continut bogat in alcaloizi (atropina, beladonina, hiosciamina, scopolamina), cu puternica actiune asupra sistemului nervos. In cantitati mari, insa, este mortala. O foloseau si fetele de maritat care cintau asa:„Matraguna, Doamna buna, Marita-ma in asta luna“. Mircea Eliade considera ca „radacina de matraguna poate intr-adevar avea o influenta directa asupra fortelor vitale ale omului sau ale naturii: ea are puterea sa marite fetele, sa poarte noroc in dragoste si fecunditate in casnicie“. in scop pur medicinal, matraguna se punea pe umflaturi. Cei cu friguri si-o legau la cap, pe frunte. Cu frunze aprinse se trata tusea, iar radacina plamadita (macerat) se folosea contra reumatismului. Cu matraguna mica, numita si Mutulica, se spune ca multi s-au vindecat de durerile reumatice la solduri.

• Elixirul haiducului Pintea

Floarea de feriga, sau Iarba sarpelui, infloreste doar in noaptea de Sanziene, intre ceasurile 10 si 12 si tine pana la cintatul cocosului. Unii cred ca ar fi doar o legenda, deoarece putini au reusit s-o culeaga. Terapeutic, feriga era pusa in scaldatorile oamenilor bolnaviciosi. Fiarta, este buna in oblojeli (comprese, impachetari) contra durerilor de piept. Pentru insanatosirea copiilor rahitici sau care urineaza noaptea in pat, se confectioneaza saltele si pernute umplute cu feriga culeasa in iunie si iulie. Tot din frunze de feriga se fac bai, timp de trei zile la rand, pentru copiii care nu umbla pe picioare. Administrata intern, radacina de feriga este unul dintre cei mai puternici vermifugi (indeosebi contra teniei), insa in doza prea mare poate fi mortala. Decoctul din rizom se bea in loc de apa, impotriva astmului. Angelica este o planta elixir. Ea mentine tineretea si sanatatea. Se spune ca haiducul Pintea purta in traista sa de piele o sticla de palinca in care se aflau radacini de angelica. Viteazul credea ca acea bautura placuta la gust da omului nu numai putere, dar il apara de multe boli periculoase.

• Maselarita pentru masele

Amintit deseori in cantecele populare, leusteanul este cea mai insemnata planta din gradina de legume. Se spune ca, daca ti se fura leustean din gradina, ti se vor usca toate verdeturile. Are multe intrebuintari in medicina populara. In bolile de gat, se ia o tija de leustean folosindu-se ca pai la bautul laptelui cald indulcit cu miere. Taranul, atunci cand il doare capul, pune leustean pisat la talpi. Otetul in care a stat la macerat leustean este recomandat pentru frectii. Se mai foloseste impotriva umflaturilor, a tifosului si febrei tifoide, ca diuretic si expectorant, cat si pentru stomac (readuce la normal tonusul intestinal, inlaturand atoniile, spasmele, gazele). Ca diuretic, dezintoxica organismul, descongestioneaza ficatul si rinichii, regleaza functiile uterului. Semintele de maselarita sunt intrebuintate la sate contra durerii de masele. Se pune la foc o oala noua, smaltuita, cu apa neinceputa. Se ia o strachina, tot noua, si se pune cu gura in jos, peste jaraticul in care s-a presarat o mina de seminte de maselarita. Cand strachina e fierbinte si apa din oala clocoteste, bolnavul isi pune in cap un pled si se aseaza deasupra strachinii ca sa inhaleze aburii.

• Amigdalele dau inapoi cu floare de soc

Socul nu e bine sa fie mutat, caci acela care il sapa se va imbolnavi. Lemnul de soc nu se pune pe foc, fiindca acest gest atrage dureri de masele. Floarea de soc se intrebuinteaza in medicina traditionala impotriva tusei, a emfizemului pulmonar (se bea ca infuzie), raguselii (se face o fiertura din flori de soc si musetel care se bea seara la culcare, invelind bine bolnavul sa transpire) si a varsatului de vant (varicela). Amigdalita se trateaza tot cu flori de soc. Se incinge floarea bine si se pune calduta la amigdale. In unele parti, romancele amesteca floarea de soc cu tarite de griu, o incalzesc bine si o pun la amigdale, care dau inapoi si in scurt timp se vindeca. Cataplasmele cu flori proaspete oparite au si rol calmant si antiinflamator in abcese si furuncule. Ceaiul de flori de soc mareste cantitatea de lapte la femeile care alapteaza. Usturoiul era folosit la diferite leacuri, descintece si vraji, in special pentru salvarea oamenilor pociti si pentru alungarea spiritelor necurate. Usturoiul de vara insa, este mai bun ca leac, fiind recunoscut ca antibiotic natural, antioxidant, vermifug.

• Tataneasa, leacul scrintelii

Tataneasa are radacini cu valoare terapeutica, fiind folosite in bronsite, tuse, ulcer stomacal, in stoparea cancerului. Tataneasa cu floare galbena rosie este remediu in hernii si scrantirea membrelor. Fiarta in lapte si facuta turta, este buna de pus la galci (amigdale). Pusa pe stomac, lecuieste durerile, fiind buna si pentru durerea de pantece la vite. Pentru vatamatura, se ia o bucatica de radacina, se curata bine si se pune intr-o sticla cu rachiu inchisa bine, sa nu rasufle. Se marunteste o alta radacina impreuna cu o ceapa, se amesteca cu un ou si cu tarate de grau, apoi se pun intr-o tigaie la foc. Dupa ce s-au incins bine se face o turta din tot amestecul, se pune pe un petec de panza cu care se face o legatura la locul dureros. Dupa ce i s-a pus legatura, bolnavul trebuie sa bea din rachiul preparat, in fiecare zi, de 3 ori, cate un paharel. Scrintiturile si fracturile se vindeca cel mai bine cu tataneasa. Se spala radacina, se taie in bucatele mici, se pune intr-o oala cu apa si se fierbe pana scade la jumatate. Se amesteca apoi cu faina de orz, se intinde pe un petic de panza care sa cuprinda toata fractura, se stropeste cu spirt si se leaga, dupa ce se pun lopatele de lemn si se trag oasele la loc. Legatura se tine 2 zile, udandu-se cu spirt (rachiu).