Codul culorilor

Codul culorilor din farfurie

O alimentatie completa presupune sa avem in farfurie alimente de toate culorile

  • Legume albe si albastre

Fructele si legumele albe si cafenii au o mare concentratie de substante fitochimice. Contin alicina, mai ales legumele din familia cepei, polifenoli care au rol protector cardiovascular. Ajuta la mentinerea colesterolului la nivel normal, luptand eficient cu arteroscleroza. Fructe si legume de culoare alba/cafenie: banane, pere galbene, curmale, ghimbir, pastirnac, cartofi, gulii. Conopida ajuta la detoxifierea organismului. Datorita vitaminei B, e benefica in combaterea anemiei. Ciupercile champignon furnizeaza energie organismului prin vitamina B2 si proteinele continute. Datorita valorii nutritive ridicate, sunt foarte satioase. Ceapa protejeaza impotriva radicalilor liberi si accelereaza metabolismul. De aceea este foarte folosita in regimurile de slabit. In plus, este un vaccin natural impotriva gripei. Usturoiul are rol esential in incetinirea procesului de imbatrinire, in tratamentul gripei si a racelii, protectia inimii. Este un antibiotic natural fara egal. Legumele albastre au o concentratie mare de substante fitochimice (antocianina si fenoli), cu proprietati antioxidante si antiimbatrinire. Ajuta la reducerea riscului de cancer de colon si ovarian, influenteaza benefic tractul urinar, previn dementa. Ce produse albastre ne ofera natura? Afine, coacaze negre, prune, struguri, andive. Legumele mov au si ele rol antioxidant si antiimbatrinire. Contin, de asemenea, niveluri ridicate de resveratrol, care ajua la reducerea riscului bolilor de inima si cancer, precum si alte vitamine si minerale importante care pot imbunatati memoria. Vinetele sunt de mare ajutor in cazul tulburarilor digestive, dar rezolva si alte afectiuni: stimuleaza digestia, purifica organismul si mentin colesterolul la un nivel normal. Este de preferat sa se consume cu tot cu coaja.

  • Reguli colorate

- Combinati legumele, asortand culori diferite. Fiecare va avea grija de o anumita zona a corpului sau de o anume problema de sanatate. O masa care include fructe si legume colorate in nuantele curcubeului este ideala, pentru ca asigura fitochimicale cat mai diferite, pentru a acoperi toate nevoile organismului.

- Mancati legume de cel putin doua ori pe zi, iar intre mese, nu uitati de fructe si sucuri naturale.

- Alegeti legumele suficient de coapte, atunci cand nuanta cojii are cea mai mare intensitate.

- Nu aruncati coaja. Cele mai multe legume si fructe au vitaminele importante exact in coaja.

- Nu cumparati mai mult decat veti consuma in doua zile. Depozitate timp indelungat, legumele isi pierd proprietatile.

Cititi si Cromoterapia si Licopenul si Ceaiuri de slabit

O viata sanatoasa inseamna legume si fructe la fiecare masa. Dar beneficiile acestor daruri ale naturii sunt diferite in functie de culoare. Verzi, galbene, rosii, albe, legumele actioneaza specific asupra organismului, iar nutritionistii spun ca unele culori trebuie sa aiba prioritate in alimentatia zilnica. Toamna este cel mai bogat anotimp, legumele si fructele au cea mai diversa paleta coloristica. Nu trebuie decat sa le asortam, in functie de culoarea care genereaza necesarul de vitamine, minerale si fibre, energie optima si protectie impotriva efectelor imbatrinirii, a cancerului, a bolilor cardiovasculare, a obezitatii. Mancati legume si fructe, armonizandu-le in functie de codul culorilor.

  • Galben si oranj, culorile anului

Suntem in Anul Iepurelui de Metal si, asa cum spun vechii chinezi, alimentele care aduc beneficii sporite sanatatii sunt cele galbene si portocalii. Acestea contin antioxidanti foarte puternici, printre care vitamina C, carotenoid si bioflavonoid. Rolul lor este esential in mentinerea unei inimi sanatoase, intarirea sistemului imunitar, reducerea riscului de cancer. Beta carotenul este una dintre vedetele grupului de carotenoide, protejand celulele de radicalii liberi. Ne ajuta sa avem o piele sanatoasa si protejeaza de infectii. Imbunatateste vederea si stimuleaza sunteza de anticorpi. Vitamina C ajuta la vindecarea ranilor, la sanatatea pielii si a gingiilor. Fructele si legumele galbene si portocalii pot fi consumare in mai multe moduri, in stare proaspata (absorbtia vitaminei C e maxima), gatite la aburi sau fierte. Cu prioritate, in aceasta toamna trebuie sa mancam: mere galbene, caise, pepene galben, smochine, grepfrut, lamai, portocale, mango, papaya, piersici, ananas, morcovi. Ardeiul galben e plin de vitamine si are un rol important in stimularea functiilor cognitive. Porumbul e bogat in magneziu, vitamine din grupa B, dar si in vitamina E, are grija de piele si de sanatatea ochilor. Rosiile galbene mentin sanatatea inimii si a ochilor. Cartoful favorizeaza tranzitul intestinal, fiind usor digerabil. Dovleacul curata intestinul si protejeaza pancreasul.

  • Legume rosii pentru inima

Legumele rosii protejeaza de cancer la stomac si afectiuni ale aparatului cardio-vascular, mentin sanatatea tendoanelor si a ligamentelor. Antioxidantii din fructele si legumele de culoare rosie pot reduce riscul de cancer prin prevenirea degenerarii tesuturilor. Astfel, rosia are un continut bogat de licopen, cu proprietati antioxidante. Intr-un kilogram de rosii se gasesc aproximativ 30-40 de grame de zaharuri, 20-60 de grame de vitamina A, 20-60 grame de vitamina C, 40-50 mg calciu si 20-30 mg fier. Sucul de rosii reduce coagularea sangelui si formarea pietrelor la rinichi. Fructe si legume de culoare rosie: cirese, mere rosii, pepene rosu, portocale rosii, capsune, zmeura, cartofi rosii, ridichi, varza rosie, gogosari. Sfecla rosie este de ajutor in detoxifierea ficatului. Datorita continutului bogat de potasiu si acid folic, ajuta la reglarea tensiunii arteriale si previne aparitia afectiunilor cardiace. Are efect de energizare si de remineralizare a organismului. Intareste sistemul osos datorita continutului de calciu. Proprietatile acestei legume se pastreaza indiferent de felul in care este preparata, fiind ideala in detoxifiere. Ceapa rosie contine potasiu si alicina, utile in circulatia sangelui si protectia venelor. Ridichile sunt folosite in curele de slabire. Au efecte benefice in cazul bolilor de ficat si lupta eficient impotriva pietrelor la rinichi si a calculilor biliari. Ardeiul iute ajuta digestia, contribuie la buna circulatie a sangelui si scade nivelul colesterolului. E recomandat sa fie consumat crud, in doze mici.

  • Verde, culoarea care combate cancerul

Legumele verzi sunt recomandate pentru o sanatate de fier. Au o mare concentratie de substante fitochimice (indoli si luteina), care prezinta proprietati antioxidante. Este recomandata includerea in dieta a fructelor si legumelor de culoare verde pentru ca ajuta la reducerea riscului de cancer, intaresc oasele si dintii (datorita calciului), mentin o greutate ideala, ajutand la mentinerea siluetei si la imbunatatirea vederii. Clorofila, prezenta in toate plantele verzi, are proprietati anticancerigene si de detoxifiere. In plus, fructele si legumele verzi sunt bogate in carotenoizi, vitamine si minerale. Cele mai bune „verzaturi“ sunt: avocado, mere verzi, struguri verzi, kiwi, lamai verzi, anghinare, sparanghel, varza de Bruxelles, fasole verde, castraveti, spanac, salata verde, praz, ceapa verde, mazare. Varza, gulia, castravetele, dovlecelul, fasolea verde si patrunjelul au un continut bogat in vitamine si provitamine, saruri, fibre si carbohidrati. Acestea sunt ideale pentru mentinerea greutatii. Compozitia legumelor verzi le confera rol antibacterian, antifungic, antiviral si chiar anticancerigen.

  • Sanatatea maxima are culoarea verde

Broccoli este o sursa excelenta de vitamina A, B2, acid folic si vitamina C, fiind recunoscut drept inamicul stresului. O singura leguma are de doua ori mai multa vitamina C decat o portocala si tot atita calciu cat un pahar cu lapte. In plus, broccoli e bogat in potasiu si fibre si sarac in calorii. Ardeiul verde contine mai multa vitamina C decat celelalte soiuri, previne depunerea colesterolului si artrita. Varza este o leguma cu un continut caloric sarac, in jur de 25 de calorii la 100 de grame, dar cu o cantitate imensa de vitamina C, cele mai bogate in aceasta vitamina fiind foile aflate la exterior. 200 de grame de varza acopera necesarul zilnic de vitamina E al organismului. Varza are proprietati tonifiante si remineralizante, contine fier, imbunatateste digestia si previne cancerul de colon. Fasolea verde e bogata in proteine si saraca in calorii. Reduce riscul de infarct. Mazarea este benefica in combaterea oboselii. Da organismului multa energie, intareste oasele si poate fi folosita cu succes impotriva anemiei. Spanacul e o sursa bogata de luteina, zeaxantina si fitochimicale care se acumuleaza la nivelul ochilor si previn degenerescenta maculara, cauza principala a orbirii la persoanele in varsta.