G-H-I

Gulia cruda, leac pentru bolnavi

Hameiul, planta cu conuri sedative

Iarba degetelor, leac pentru febra

Gulia este un imens rezervor de calciu, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, iod, arsenic, zaharuri, vitaminele A, B, C, fier si cupru. in medicina traditionala, este considerata leac pentru abcese, acnee, afectiuni pulmonare, angine, bronsite, cistite, degeraturi, eczeme, enterite, furuncule, guta, guturai, litiaza renala, obezitate, oboseala generala, tuse. Aceasta leguma are actiune revitalizanta, diuretica, dizolvant uric, antiscorbutica, emolienta. Studiile au aratat ca un consum regulat de legume din familia crucifere (gulii, varza, varza de Bruxelles, conopida, broccoli si ridichi) contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer precum cancerul pulmonar. La persoanele in varsta, gulia ajuta la incetinirea declinului cognitiv. Gulia are putine calorii, fiind utila in curele de slabire. Mai este indicata in controlul diabetului deoarece ajuta la stabilizarea nivelului glucozei din sange, dar si in infectiile virale, bronsite, tuse sau angine. Gulia poate fi mancata cruda sau gatita. in scop terapeutic, se prepara decoct in apa sau in lapte: 100 g la litru, in afectiunile pulmonare, guturai, angine. Excelent pentru bolnavi, in general. Siropul de gulie este la fel de eficient. Se pregateste scobind in gulie si umpland cavitatea cu zahar. Siropul se formeaza in cateva ore. sase grame de seminte macinate se adauga intr-o infuzie de tei si se bea contra calculilor si a racelilor. Extern, gulia e leac in tratarea anginei. Se fierbe o gulie mare, taiata in bucati, in 0,5 l de apa. Cu lichidul obtinut se face gargara. in caz de degeraturi: se coace in cuptor o gulie cu coaja, se taie in doua si se freaca degeraturile cu jumatatile, presand usor, ca sa iasa sucul. Metoda e indicata si in caz de abcese, guta, furuncule.

Ghimpele trateaza adenomul de prostata

Hameiul mai e cunoscut in medicina populara sub denumirile de, himei, himel, maiuga. Stiintific, are denumirea de Humulus lupulus, pentru ca prefera terenurile umede si se infasoara in jurul plantei suport pe care o sufoca. Conurile bune de recoltat se cunosc dupa culoarea verde sau verde-galbuie. Acestea contin substante amare si rasini, taninuri, glucide, proteine, celuloza, uleiuri eterice, derivati flavonici, coline, hormoni estrogeni si saruri minerale (P, K, Mg, Ca, Na). In bolile pulmonare, actioneaza contra tusei spastice, bronsitei si, mai ales, a tuberculozei, distrugand bacteria Mycobacterium tuberlosis. Contra reumatismului si poliartrozelor, hameiul actioneaza ca un puternic antiinflamator articular. Prin calmarea sistemului nervos central se reduce senzatia de dureri la bolnavii de reumatism si guta. Tot pentru tratamente interne, hameiul poate fi folosit pentru combaterea alcoolismului, obezitatii, anemiei, atoniei, avitaminozelor (indeosebi scorbutul), rahitismului si a in stari de convalescenta. in uz extern este eficace in tratarea diferitelor afectiuni dermatologice (dermatoze, acnee, eczeme, herpes pecingine, seboree, cancer de piele), precum si in masaje in caz de dureri reumatice si guta. Berea din hamei se bea zilnic, cate o cana, ca stimulent hormonal pentru intarirea sanilor, care se ung suplimentar cu spuma de bere. Maceratul din hamei previne caderea parului. Utilizat in hrana vacilor, creste productia de lapte. Reteta de calmant: se prepara o infuzie dintr-o lingurita si jumatate de conuri la 200 ml apa clocotita. Se bea fractionat in 3 reprize, in cursul unei zile.

Iarba degetelor sau Iarba-cu-cinci-degete este o planta medicinala care creste prin locuri umede, necultivata. Florile sunt galbene si apar in luna mai. Radacina acestei plante era gatita de catre celti, fiind considerata o leguma de baza. in scop terapeutic, se foloseste planta intreaga, cu actiune antidiareica, antitermica, antireumatismala, antiinflamatoare, antihemoragica. Este indicata ca leac in diaree, stari febrile, reumatism, gingivite, hemoragii. Se utilizeaza sub forma de infuzie (doua lingurite de planta la cana de apa clocotita), cate 2-3 cani pe zi, iar extern, in gargare.. Planta proaspata aplicata in zona gatului amelioreaza durerea. Un decoct de radacina este folosit in cremele anti-rid, iar spalarea cu acest decoct reduce roseata pielii, pistruii si arsurile solare. Radacina sub forma de pulbere si frunzele sunt folosite pentru a opri hemoragia interna. Pulberea este un bun astringent pentru aftele bucale. Luata cu miere de albine, iarba degetelor amelioreaza durerile de gat, tusea si febra. Se ia cate un sfert sau jumatate de lingurita pe zi sau 20-40 picaturi de tinctura. in magie, iarba degetelor se foloseste pentru prosperitate, epurare, putere, inspiratie, vindecare. Se atarna la usa pentru protectie.

Isopul combate anemia

Ghimpele e o planta extrem de populara in medicina traditional. Folosim de la ea tulpina inflorita, pentru a trata afectiuni ca: adenom de prostata, cancerul de prostata, litiaza renala, microlitiaza biliara, hipertiroidia. Ghimpele este o planta cu adevarat enigmatica, a carei compozitie chimica nu a fost nici pana in prezent elucidata, dar care in terapie s-a dovedit extrem de activa. Tulpina se recolteaza incepand cu sfirsitul lui iunie si pana in septembrie-octombrie. Uscarea se face la umbra, in strat de grosime medie, dintr-un kilogram de planta proaspata obtinandu-se doua-trei sute de grame de produs uscat. Planta contine acid cafeic, acid clorogenic, flavone, fitosteroli, saponine, tanin, ulei volatil, compozitie ce o recomanda ca bun antiinflamator, anticongestiv, dezinfectant, cicatrizant. Tinctura din tulpina de ghimpe e buna impotriva adenomenului de prostata, caz in care se ia cate o lingurita, diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi. Primele rezultate apar in primele zece zile, iar dupa o luna de tratament, senzatia de jena la urinare, mictiunile nocturne si celelalte probleme specifice acestei afectiuni dispar. in caz de hipertiroidie, se iau trei lingurite de pulbere de ghimpe pe zi, in cure de cate trei saptamani, cu 10 zile de pauza. Microlitiaza biliara se trateaza cu un litru de infuzie de ghimpe, la care se adauga doua lingurite de iarba de anghinare. Se bea, pe nemancate, intreaga cantitate de preparat pe parcursul unei zile, administrandu-se 10 zile la rand. Pe perioada tratamentului, nu se consuma condimente, fructe acre, lactate fermentate si alcool.

In Evul Mediu, isopul (Hyssopus officinalis) a fost cultivat in gradinile manastiresti si utilizat in tratamente pentru lepra, boli de ficat si plamani. Datorita continutului chimic complex, isopul intra in alcatuirea renumitului „ceai elvetian“, din 17 plante. Preparatele din isop sunt tonice, astringente, antispasmodice, vermifuge. Planta este indicata in boli digestive, afectiuni hepatice si dischinezie biliara. Combate anemia si stimuleaza pofta de mancare. Are efecte miraculoase in tratarea afectiunilor cailor respiratorii, usurand expectoratia, transpiratia si asanarea bronhiilor incarcate. in afectiunile cardiovasculare, reduce hipertensiunea prin dilatarea arterelor. Are efect in insuficienta renala, in boli genitale (dismenoree, amenoree, leucoree), diabet zaharat, reumatism cronic si guta. Este contraindicat persoanelor nervoase si bolnavilor de epilepsie. Aplicat extern, este un remediu excelent in tratarea bolilor de piele. Pentru uz intern, se poate prepara o infuzie din doua lingurite de planta uscata la 200 ml apa. Se indulceste cu miere si se beau 3 ceaiuri pe zi, dupa mese. Cura dureaza maximum 2-3 saptamani si are efecte deosebite in bolile respiratorii. Se mai pot face si inhalatii sau gargara cu infuzie calduta. Pentru tulburari gastro-intestinale este recomandata tinctura din 10 g isop si 10 g frunze de menta la 200 ml alcool de 70 grade. Se lasa la macerat 3 saptamani, apoi se iau cate 10-20 de picaturi, intr-un pahar cu apa, dupa mese. Decoctul din 3 lingurite planta uscata la 200 ml apa se foloseste pentru cataplasme pe rani, ulceratii, vanatai, contuzii, echimoze, pleoape cu cearcane, tenuri obosite si ridate. Infuzia concentrata (100 g planta la 1 l apa) se foloseste in comprese cu efecte cicatrizante si antiseptice in diferite boli de piele (plagi infectate, arsuri cutanate, ulcere varicoase). Isopul e apreciat si ca planta ornamentala. Are gust amarui, dar e folosit totusi si drept condiment in supele de cartofi si de fasole.

Semintele de in, efect laxativ si antitusiv

Inul se cultiva petru tulpinile din care se scot fibre textile si pentru semintele din care se extrage un ulei gras, utilizat in medicina si in pictura. Semintele de in contin si o cantitate insemnata de mucilagii, glicozide, saruri de potasiu si magneziu. In traditia populara, ceaiul din seminte de in se lua pentru tuse. Cu faina de in se facea o turta care se punea pe rani. Uleiul era bun in tratarea arsurilor. Semintele fierte se puneau in legaturi la umflaturi. Sau se fierbeau in lapte si se facea o turta care se aplica pe gilci si zone cu junghiuri. O lingura de seminte se pune intr-un pahar cu apa si se lua seara ca laxativ. Cate doua linguri ingerate pe zi ajuta in tratamentul dispepsiilor si constipatiei. Faina de in sau mucilagiul obtinut prin macerarea semintelor in apa este un emolient extern foarte util. Semintele de in sunt andicate in afectiuni ale sanului inclusiv cancer, reduc colesterolul si subtiaza sangele. 1-2 linguri de seminte se pun in 250 ml de apa, pentru 8 ore, dupa care se adauga sucul de la o lamaie. Maceratul se poate consuma in litiaze renale si afectiuni ale aparatului digestiv. Ceaiul, preparat din o lingura de seminte la 250 ml apa, fiert timp de 5 minute, se foloseste pentru afectiunile respiratorii. Cataplasmele se fac din trei linguri de seminte in 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 10 minute, dupa care se pune pe o panza si se aplica in cazul ranilor sau abceselor. In cistite (inflamatia basicii urinare) se fac spalaturi calde sau bai cu fiertura din 2-4 linguri de seminte la 500 g apa calda.

Iasomia combate E. coli

Iasomia a fost folosita inca din antichitate la prepararea de ceaiuri in India si China, dar si la obtinerea de parfumuri. in medicina populara, are numeroase intrebuintari. Valoarea terapeutica a iasomiei este oferita in primul rand de uleiul volatil pe care il contine. Florile de iasomie sunt bogate in vitamine, in special E, si minerale. Ceaiul de iasomie este apreciat datorita aromei sale unice. Are, insa, si proprietati medicinale. Combate migrenele si binedispune. Efectul iasomiei asupra sistemului nervos este unul foarte eficient. Rareste ritmul si creste amplitudinea respiratiei. Stimuleaza libidoul, in special cel al barbatilor. Amelioreaza atrofia de prostata. Tonifica sistemul reproducator feminin, usureaza durerile nasterii (stimuleaza contractiile uterine), ajuta la refacerea uterului dupa nastere. Reduce pofta de mancare, uneori considerabil, datorita actiunii substantelor active asupra secretiei unor hormoni. Din acest motiv, se poate bea in curele de slabire. Calmeaza durerile musculare. Conform unor studii, iasomia are si efecte anticancerigene. Frunzele contin acid acetilsalicilic, efectul lor fiind antiinflamator si febrifug. Iasomia este un remediu utilizat traditional in China pentru tratamentul hepatitelor virale. S-a demonstrat si actiunea bactericida a uleiul volatil de iasomie fata de Escherichia coli, principalul germen infectios care cauzeaza cistitele. Iasomia are un puternic efect racoritor, iar uleiul volatil este util in caz de insolatie. Calmeaza inflamatiile pielii, fiind bun in dermatite, eczeme, eruptii.