Zece panacee naturale romanesti
Dintre plantele care cresc in Romania, unele si-au castigat reputatia de leac universal
Catina, elixir portocaliu
Catina se numara printre putinele plante medicinale cu zeci de aplicatii terapeutice, fiind in primul rand un energizant de exceptie, ideal pentru fortificarea sistemului imunitar. Aceste fructe cu tepi ascund in ele o intreaga farmacie. Scoarta de pe ramuri are efecte antiseptice, astringente si remineralizante foarte puternice, fiind recomandata in tratamentul bolii Alzheimer, iar radacinile sunt un antibiotic si un stimulent imunitar extraordinar. Sucul proaspat, administrat in cure, sporeste apararea organismului in fata tutror bolilor. Are proprietati antibiotice, combatand direct infectiile bacteriene. Pulberea de fructe uscate opreste hemoragiile interne. Catina mai are efect si in hepatite si ciroze, fiind tonic si regenerator hepatic. Este adjuvant in gripa, bronsita, pneumonie, bolile splinei, sterilitate, imbatranire, dermatoze, diaree, rahitism, riie. Catina se mai foloseste ca remediu extern, pentru protectia pielii impotriva razelor ultraviolete si a frigului. Pentru boli de ochi, uleiul de catina este un adevarat elixir, marind acuitatea vizuala, combatand oboseala oculara. Celor cu depresie si anxietate li se recomanda un tratament cu extract de catina. Studiile din ultimii ani au aratat ca uleiul de catina poate fi folosit si in tratarea hipertensiunii arteriale, a bolilor coronariene, gingivitelor si afectiunilor oncologice, chiar a bolii Parkinson.
Doua plante inegalabile
Coada-soricelului sau iarba-oilor este recunoscuta pentru proprietatile sale antiinflamatorii, calmante, astringente si antiseptice. Cine bea ceai din aceasta planta nu are voie sa aiba vreo infectie. Este deosebit de eficace in afectiuni ginecologice, previne aparitia cancerului de col uterin, detoxifica si intareste sistemul imunitar. Inhalatiile trateaza cu succes astmul bronsic, sucul de planta si alifia trateaza hemoroizii. Stoarsa pe rana, planta vindeca orice taietura, bubele, petele de pe fata, pecinginea, arsurile si bataturile. Un rol deosebit il are coada-soricelului in bolile aparatului digestiv, dureri de stomac, colici intestinale, diaree. Ajuta la curatarea sangelui. in anumite stari nervoase, in boli ale vezicii urinare, ceaiul de coada-soricelului aduce ameliorari. Compresele cu acest ceai calmeaza tenurile inrosite si iritate. Coada-calului este si ea o planta cu vechime in medicina populara, dar pe care o gasim si in compozitia multor medicamente de ultima generatie. E recomandata in bolile de plamini si de rinichi, infectii renale si urinare, arteroscleroza, hipertensiune, retentie de apa, edeme, hiperaciditate gastrica, ulcer, diabet de tip II. Oasele fracturate se sudeaza de doua ori mai repede atunci cand se administreaza coada-calului, bogata in saruri de calciu si magneziu. Din acelasi motiv, este un remediu recomandat si in osteoporoza. Extern, ajuta in hemoragii nazale, gingivite, eczeme, vanatai, transpiratia picioarelor, micoze, celulita.
In antichitate se credea ca exista un leac atotvindecator. A fost denumit panaceu, dupa numele zeitei grecesti a tamaduirii. Mai tarziu, alchimistii au asociat panaceul cu elixirul vietii, un alt ingredient iluzoriu. in realitate, nici medicina contemporana nu a gasit leacul tuturor bolilor. Panacee nu exista, dar exista plante minune ale caror virtuti tamaduitoare se extind asupra unui numar impresionant de afectiuni. in medicina traditionala, cele mai serioase candidate la titlul de panaceu sunt: aloe vera, tataneasa, coada-soricelului, coada-calului, brusturele, catina, galbenelele, salvia. Aceste plante nu vindeca 100%, dar cu siguranta previn cu succes aparitia diverselor patologii, alaturi de un regim de viata sanatos. Traind o viata plina de excese nu veti scapa de probleme band zilnic ceaiuri medicinale, a trai sanatos este o educatie. Dar e bine sa folositi si aceste ceaiuri cu renume de panaceu in satele romanesti.
Aloe vera, leac amarui
Frunzele de Aloe vera prezinta mai multe beneficii: combat stresul si oboseala cronica, sunt tonice pentru intreg organismul, scurteaza perioada de convalescenta, trateaza si previn infectiile urinare, intestinale, respiratorii, ale pielii. Planta poate fi folosita in curele de slabire, rezolva constipatia, are efecte bune in tratamentul acneei, regleaza metabolismul. Acest medicament din ghiveci a salvat multa lume de ulcer. In seva verzuie, e leacul pentru rani, urcioare, arsuri. Potoleste senzatia de mancarime de la nivelul pielii, motiv pentru care e des folosita pentru a trata intepaturile de tintar si iritatiile. Cercetarile recente au descoperit ca Aloe vera are rol in cresterea imunitatii si combaterea virusului HIV si a leucemiei. Ajuta la mentinerea sub control a diabetului. Amelioreaza simptomele de astm. Sucul amarui elimina toxinele, fiind cunoscut drept cea mai buna matura pentru colon. Reduce inflamatiile articulatiilor in cazul artritelor. Este un prieten al inimii si al circulatiei sanguine. Calmeaza durerile de dinti. Nu exista un ingredient miraculos in Aloe Vera, efectul de sanatate il are intreaga frunza. Pentru terapie, se foloseste sucul stors din frunza, amestecat cu miere, cate o lingurita, de trei ori pe zi, cu doua ore inainte de masa.
Frunza de brusture, de neinlocuit
In bolile de ficat, splina si fiere, brusturele este o planta cu rol detoxifiant. De asemenea, regleaza nivelul glicemiei, fiind recomandat diabeticilor, curata sangele de toxine si actioneaza ca un antibiotic, cu o eficienta similara cu cea a penicilinei, in eczeme, furuncule, acnee. Un alt beneficiu al ceaiului de brusture este ca are efect terapeutic in cazul afectiunilor prostatei, indiferent de varsta pacientului. Substantele active din compozitia plantei combat astenia. in cazul ranilor infectate, se folosesc cataplasmele cu frunze fierte in lapte, care se schimba din doua in doua ore. Preparatele pe baza de brusture incetinesc sau chiar opresc caderea parului. De aceea, sucul de radacini, care s-a dovedit un tonic capilar, este folosit si in tratamentul alopeciei. Masajul cu ulei din seminte de brusture este utilizat in proceduri cosmetice, dar si in tratamente dermatologice. Unele cercetari arata ca are actiune antitumorala. Frunza de brusture regleaza tensiunea arteriala (se ia cate o lingurita de pulbere de trei ori pe zi, pe stomacul gol) si calmeaza colita de fermentatie (o lingurita de tinctura de trei ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa). Pentru combaterea stresului, este eficient ceaiul de brusture.
Florile galbene ale sanatatii
Galbenelele au o indelungata traditie in medicina populara. Vindeca infectiile pielii, amelioreaza gastritele hiperacide, ulcerul gastric, colecistita, inflamatiile colonului, hemoroizii, leucorea, acneea, degeraturile, osteoporoza. Uleiul de galbenele are efect cicatrizant, antiinflamator, calmant, antibacterian, antifungic. Acelasi ulei se foloseste si ca materie prima la prepararea produselor cosmetice si a celor farmaceutice (unguente, creme, geluri). Florile uscate strinse intr-un saculet se aplica pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata, pentru revigorarea tenului. Stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor, grabind vindecarea ranilor si a arsurilor. Pentru inflamatii ale gingiilor, se clateste gura cu infuzie de galbenele. Aceeasi infuzie se foloseste ca adjuvant in profilaxia si tratarea virozelor, ca antitumoral in tratarea cancerului, mai ales a tumorilor externe (sub forma de comprese), cind se asociaza cu coada calului. in bolile reumatismale, alifia de galbenele face minuni. De asemenea, are recomandari in igiena oculara.
Marul ramane regele fructelor
Marul ne ajuta in: diaree, gastrita, colita, eruptii pe piele, constipatie, acnee si rani. Un tratament naturist eficient din batrani pentru tromboflebita: se rad mere fainoase, se amesteca cu rachiu de cirese si se fac aplicatii pe locurile afectate. Merele proaspete ajuta intestinul lenes, e recomandat in insuficienta hepatica sau renala, in obezitate si diabet. Merele fermentate (capata o culoare bruna) sunt bune sub forma de cataplasme, la escare, degeraturi si arsuri. Merele coapte sunt un adjuvant pretios in tratamentul gutei si al reumatismului. Sucul de mere este un tonic general si detoxifiant. Masca cu mar curata pielea si ii reda elasticitatea. Pe arsita, marul racoreste, la oboseala, revigoreaza, motiv pentru care e fructul sportivilor. Se recomanda sa mancam un mar pe zi, mai ales seara, pentru efectele lui laxative si virtutile de curatator dentar. Marul albeste dintii. in acelasi timp, mancat dimineata, pe stomacul gol, ne trezeste mai bine ca o cafea. Infuzia de flori de mar (30 g la litrul de apa) este un calmant al tusei. in cazul tusei seci, sunt recomandate merele coapte. In viroze si gripe, marul te pune pe picioare. Sucul de pulpa de mar proaspat stors este hrana ideala a copiilor. Iar otetul de mere, bun sub forma de frectii cand avem febra si migrene, este o adevarata binefacere pentru reumatici, cei cu varice si cei care vor sa slabeasca.
Miracolele salviei
Salvia este cel mai mare inamic al bolii Alzheimer. Ajuta la pastrarea tineretii celulelor, are efect antioxidant, previne atacurile de apoplexie, infarctul, reumatismul si guta si poate duce la ameliorarea paraliziilor. Pulberea de salvie trateaza boli ca astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii. Pentru indigestie si balonare, se ia inainte de masa un sfert de lingurita de pulbere de salvie. Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitatea feminina se trateaza cu o jumatate de lingurita de salvie. Mai este recomandata in diaree, colita de fermentatie, diabet de tip II, tumori pe tubul digestiv. Tinctura este folosita ca echilibrant nervos si hormonal, stimulent al activitatii cerebrale si al memoriei. Impotriva transpiratiei excesive sau cu miros neplacut, salvia e un adevarat deodorant cu administrare interna. Vinul de salvie stimleaza apetitul si este un excelent profilactic pentru raceala si gripa. Din salvie se mai poate prepara un otet special, elixir pentru nervi si digestie. Folosit la masaj, ajuta impotriva racelii, a durerilor reumatice, a starilor de oboseala fizica si psihica. Baile cu salvie confera o stare de tonus psihic si vioiciune, imprima pielii un miros placut. Ceaiul concentrat si otetul de salvie sunt foarte bune in tratarea amigdalitelor si a bolilor de gat, iar sub forma de gargara, in cazul abceselor dentare, inflamatiilor faringelui si ale cavitatii bucale. Dintii frecati cu frunze de salvie devin albi si stralucitori. Salvia intareste parul carunt si ii inchide culoarea.
Panacee din alte tari
Si alte popoare se pot lauda cu panacee naturiste. Suedezii au bitterul suedez, care e, de fapt, o tinctura amara din plante. Bolile care se trateaza cu bitter sunt foarte multe: indigestie, balonare, dischinezie biliara, boli de piele, imunitate, guturai si gripa, cistita si infectii urinare, tulburari menstruale, viermi intestinali, stari de greata, migrene, boli ale pancreasului, reumatism, boli inima, arsuri, luxatiile si entorse. Chinezii au multe remedii cu efecte universale. Ceaiul verde protejeaza de stres si cancer, stimuleaza memoria, previne accidentele cardio-vasculare si sporeste imunitatea. Ginsengul este una dintre cele mai folosite plante din lume. Chinezii il numesc „Radacina vietii“ si il recomanda in: cancere, diabet, digestie, tulburari de metabolism, ale aparatului respirator, infertilitate, tensiune oscilanta, infectii tot felul si ca energizant. Tibetanii beau lapte proaspat muls in fiecare zi, leac pentru bolile de plamini. Consuma zilnic nuci si stafide pentru ca tonifica sistemul nervos, alina oboseala, durerile de cap, intaresc muschiul inimii si sistemul nervos. Bulgarii sunt mandri de iaurtul cu care trateaza boli de la cele digestive si pulmonare, la cele dermatologice.
Tataneasa, remediu cancerigen
Tataneasa este planta pe care o recomandau vindecatorii din vechime aproape pentru orice suferinta. Contra fracturilor, a durerilor de toate felurile, herniei, tataneasa este si azi o iarba de leac extrem de pretuita. Studiile facute in ultimele decenii au confirmat in cea mai mare parte ceea ce se stia din medicina populara despre tataneasa. Principiile active ale plantei favorizeaza cicatrizarea si regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, sudarea rapida a fracturilor, remisia tumorilor maligne si benigne, tataneasa fiind unul dintre cele mai puternice remedii anticancerigene din plante. Are efecte antiinflamatoare, antitumorale si favorizeaza regenerarea tesuturilor. Pulberea, maceratul, decoctul, tinctura, extraxtul si alifia sunt preparate naturiste cu efecte uimitoare in cancer, gastrita hiperacida si ulcer, negi, entorse, luxatii, fracturi, rani pe col, hemoroizi, arsuri, rani vechi, boli venerice. Iinfuzia din radacina se foloseste ca antiinflamator si astringent, in hemoragii la nivelul tubului digestiv, ulcer gastric sau diaree insotita de sange. in cazul afectiunilor pulmonare, in special a bronsitelor, pleureziilor si a tuberculozei, e bun vinul de tataneasa. Tinctura este foarte eficienta la persoanele care sufera de reumatism sau artrite. Pe membrele paralizate se recomanda aplicarea de frunze incalzite in apa calda si terciuite. Astfel de prisnite sunt utile in ulcere varicoase, reumatism, dureri de git. Acelasi efect il are si alifia, care scoate si bataturile.
Cel mai dulce leac
Despre miere se stie tot si totusi, zilnic se descopera o noua afectiune in care actioneaza cu efecte benefice. Diferitele sortimente de miere ajuta in terapii diferite. Astfel, mierea de salcim este calmant al tusei, antiseptic, trateaza astenia, nevrozele, are proprietati antibacteriene. Mierea de castan comestibil are actiune antianemica, antimicrobiana si remineralizanta, e buna pentru cei cu boli de stomac, intestinale, renale, osteoporoza. Mierea de crusin este laxativa. Sortimentul de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana. Mierea de pajiste este considerata un antiseptic eficace in tratarea cistitelor, a reumatismului si a infectiilor intestinale. Mierea de floarea-soarelui e adjuvant in bronsite si boli de stomac. Mierea de izma este recomandata pentru afectiunile intestinelor. Mierea de levantica e recomandata celor epuizati fizic si nervos. Lecuieste tusea si durerile de gat. Mierea de lavanda e buna in caz de boli la plamini, migrene si insomnii. Poate inlocui medicamentele vermifuge. Mierea de mar este tonica si antidiareica. Mierea de menta are proprietati analgezice, combate balonarea, e un foarte bun tonic si antispastic, usureaza digestia. Mierea de paducel este recomandata cardiacilor. Mierea de rapita se recomanda in tratamentul osteoporozei. Mierea de rozmarin are efect in boli hepatice si stres. Stimuleaza functiile intestinale si digestia. Mierea de tei e prescrisa in caz de afectiuni ale sistemului nervos, insomnii, stari febrile, tuberculoza, dureri gastrice. Mierea de trifoi e un bun expectorant. Mierea de mana este puternic antibactericida, are un procent redus de glucoza. Mierea de conifere (brad, molid) e antiseptica si antiinflamatoare, iar mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii.
Cititi si Vaccinuri naturale si Remedii chinezesti.