M-N-O

Maselarita, calmantul durerilor dentare

Nufarul alb, bun cardiotonic

Osul-iepurelui, un diuretic perfect

Maselarita este o planta de leac deosebita, utila mai ales prin frunzele ei. Este bine ca planta sa se culeaga dimineata, dupa ce roua s-a ridicat, pentru ca atunci contine cea mai mare cantitate de alcaloizi. Frunzele de maselarita se usuca in straturi subtiri, intinse una langa alta, sau insirate pe sfoara, ca frunzele de tutun. Denumita popular in functie de regiunea geografica, nebunarita, buruiana de masele sau ciumasca, aceasta planta este deosebit de toxica, putand provoca decesul. Fiind inrudita cu matraguna, contine alacaloizi intre care l-hiosciamina, scopolamina. Acestia se folosesc in diferite produse farmaceutice, precis dozate, ca antispastic al musculaturii netede, eterocolite spastice, hipersecretii digestive si bronsite, in astm, in excitatii motorii maniacale, boala Parkinson. La tara, semintele de maselarita se folosesc sub forma de fumigatii in calmarea durerilor de masele, de unde si denumirea populara. Actioneaza ca antinevralgic si antispasmodic. Dozarea cantitatii de planta trebuie facuta cu foarte mare atentie. Intoxicatia cu maselarita se recunoaste prin uscarea gurii si sete puternica. Pupila se dilata si este insensibila la lumina. Urmeaza ameteala, dureri de cap, veselie exagerata, uneori accese de furie, accelerarea pulsului si a respiratiei, halucinatii. Frunzele se folosesc sub forma de infuzie astfel: doua frunze se fierb timp de 5 minute in 250 ml apa. Se bea o cana de ceai in decursul unei zile, in inghitituri mici. Extern, se aplica sub forma de comprese: frunzele maruntite se amesteca in parti egale cu untura si se aplica pe zonele afectate. Tinctura: 20 g de frunze maruntite sau macinate fin se pun in 250 ml alcool alimentar de 70 grade. Se tin la macerat timp de 15 zile, agitandu-se de mai multe ori pe zi, pentru a extrage principiile active din planta. Se strecoara si se administeaza maximum 3 ml in 24 ore. Ceaiul este bun in combaterea tusei pe fond nervos. Din aceasta planta se fac tigari antiastmatice. Fiind o planta otravitoare, se foloseste numai cu avizul medicului.

Malinul, arborele dezinfectant

Nufarul alb sau crinul de mare, cum mai este cunoscut in medicina traditionala, a fost folosit in vechime drept colorant, pentru nuanta neagra intensa pe care o imprima tesaturilor. De la aceasta planta se folosea rizomul care se spala, se toca marunt si se fierbea in vin alb, apoi se dadea bolnavului cu boli de piept. Resturile amestecate cu miere erau remediu in tuse, afectiuni ale plamanilor, tuberculoza. Siropul sau dulceata din florile plantei erau calmante eficiente. Cu decoctul florilor se spalau umflaturi, iar cu restul se legau zonele afectate pentru a da inapoi. Infuziile din flori erau larg folosite in medicina populara pentru potolirea setei, ca somnifere, iar cele din frunze contra galbinarilor. Frunzele se foloseau in industria pielariei, iar licorile obtinute din radacini erau bune si in afectiuni ale rinichilor. in farmacia moderna, nufarul este cardiotonic, astringent, tonic, nutritiv, sedativ. Este bun in tratarea unor boli ca: diaree, edeme cardio-renale, hiperexcitabilitate sexuala, insomnie, insuficienta cardiaca, nevroze, polutii nocturne, pleurezie, pneumonie, tuberculoza pulmonara. Radacinile fierte in bere constituie un remediu eficient pentru intarirea parului. Din flori, se prepara o infuzie, o lingurita de planta la 250 ml apa clocotita. Se acopera 10 minute si se strecoara. Se pot consuma doua cani pe zi. Pentru tratamente externe, se foloseste rizom maruntit, fiert timp de 5 minute. Infuzia oblojeste inflamatiile articulare si edemele sub forma de comprese aplicate pe locul bolnav. Semintele prajite de nufar alb se folosesc si ca inlocuitor al cafelei. in tara noastra, nufarul alb este o planta ocrotita.

Nasturasul, o planta cu gust de carne

Aceasta planta creste in zonele uscate, la marginea drumurilor, pe pajisti si are flori de culoare trandafirie, de forma unui fluture. Popular i se spune: darmotin, asudul calului, asudul capului, salastioara. In scop medicinal, se foloseste radacina, care se dezgroapa fie in aprilie, fie in octombrie, dar se mai utilizeaza si florile si frunzele. Florile se culeg in iunie-septembrie, cand planta infloreste. Cu aceasta planta, se pot trata bolile de rinichi, afectiunile vezicii urinare, artritele si reumatismul. Infuzia se prepara dintr-o lingurita varfuita cu frunze si flori de osul iepurelui la 250 ml apa clocotita. Se lasa 10 minute, se strecoara, se beau 2 cani de ceai zilnic. Ceai macerat la rece: doua ligurite de radacina rasa se pun la o cana cu apa rece, se lasa la macerat 6-8 ore, apoi se incalzeste, se strecoara si se beau doua cani pe zi. Sub forma de decoct 3 %, se administreaza 2-3 ceaiuri pe zi, ca diuretic adjuvant in tratamentul afectiunilor renale. Radacina plantei are actiune diuretica, face parte din ceaiul diuretic pe care-l gasim in farmacii. In afectiunile externe, se pun comprese cu apa din ceai de osul-iepurelui sau se fac cataplasme caldute cu planta fiarta. Continutul in substante active ii da proprietatea de a stimula secretiile glandelor importante din organism, avand actiune diuretica si depurativa. Osul-iepurelui este considerat un diuretic complet inofensi pentru intregul organism, si in special pentru rinichi. Prin eliminarea toxinelor din corp, ceaiul ajuta la reumatism si intr-o serie de boli de piele. In unele tari, ceaiui din radacinile acestei plante este folosit pentru usurarea expectoratiei in bronsite. Osul-iepurelui este renumit si pentru actiunea pozitiva asupra schimburilor metabolice si pentru capacitatile sale se a scade tensiunea arteriala. Pentru obtinerea pulberii, uscarea plantei se face in aer liber, la soare. Din 3-3,5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg de produs uscat. Se macina fin si se iau cate 2 g pe zi sau se foloseste sub forma de comprese si cataplasme in tratarea eczemelor, ulceratiilor cutanate, pruritului si a bolilor de piele cronice.

Obligeana, bun tonic digestiv

Malinul este un arbore apreciat in medicina naturista pentru scoarta cu efecte dovedite in tratamentul reumatismului, artritei, colicilor gastrice sau renale. Scoarta are proprietati diuretice, crescand volumul de urina eliminat. De asemenea mareste sudoratia si diminueaza excitatia nervoasa la nivelul stomacului si al cailor renale, adica ajuta la eliminarea durerilor de stomac si rinichi. Fructele, scoarta, mugurii si florile contin o aldehida benzoica deosebita, care omoara nu numai microbii, ci si insectele. In frunze, se gasesc pana la 200 mg vitamina C. In medicina populara, fructele tratau diareea la copii si erau utile in furunculoze si rani purulente. Pulpa fructului este bogata in zaharuri, acizi organici (malic si citric), ulei volatil cu aromat de migdal, saruri minerale (fier, mangan, cupru, magneziu, cobalt, zinc. Fructele intra in componenta ceaiului gastric. Din florile proaspete ale malinului se prepara apa de malin, care se aplica sub forma de cataplasme pentru tratarea bolilor de ochi. Infuzia din frunze este folosita ca dezinfectant, analgezic si astringent. Decoctul se bea in cazuri de reumatism. Sucul din fructe este util in calmarea tusei si in colite infectioase. Mai este andicat ca sudorific, antiscorbutic, diuretic si contra tuberculozei pulmonare. Intern, sucul din fructe se administreaza cate o jumatate de pahar cu o lingura de miere, de trei ori pe zi, cu 30 minute inainte de mese. Sucul din flori este andicat in caz de dereglari ale metabolismului. Sucul din frunze, flori si fructe este bun pentru spalaturi vaginale in caz de colpite, iar sub forma de cataplasme, ajuta la cicatrizarea ranilor. Tinctura din scoarta (cu rachiu) e recomandata in masaj in caz de reumatism si lumbago. Frunzele malinului vopsesc fibrele naturale in toate nuantele de galben.

Mustarul, aliat pe timp de iarna

Nasturasul (Nasturtium officinalis) este o planta care creste in mod spontan in locurile cu multa umezeala. Se foloseste ca planta-condiment, dar si medicinala. in fitoterapie, se foloseste doar planta verde, proaspata, deoarece substantele active din nasturas se distrug prin uscare. Lastarii tineri si frunzele se consuma sub forma de salata sau de suc obtinut din stoarcerea plantei. In salate, nasturasul are gust placut, aromat si usor picant. Dupa unii, gustul plantei este asemanator carnii. Nasturasul are proprietati antiscorbutice, remineralizante, antioxidante si depurative deosebite, fiind o valoroasa planta medicinala de primavara. Este indicat in astenia de sezon, in convalescenta si in diferite boli de piele (mai ales in acnee). Planta mai prezinta efecte diuretice si afrodiziace. Ca adjuvant, sub forma de suc sau salata, se administreaza in caz de edem, bronsita, anorexie, staze limfatice si calculoza urinara. Nasturasul se comporta ca antidot pentru nicotina, fiind indicat in tabacism. Deoarece planta stimuleaza si epureaza plamanii, ea este indicata ca supliment in astmul bronsic. Curele cu nasturas sunt de asemenea indicate in toate formele de cancer. Sucul de nasturas, sub forma de gargara, se foloseste in caz de gingivita si parodontoza. Din nasturas, in amestec cu frunzele tinere si proaspete de urzica (in parti egale) se obtine, prin stoarcere, un suc, care, aplicat extern, opreste caderea parului, iar administrat intern prezinta un efect depurativ deosebit. Se recomanda consumul a 20-30 grame de frunze sau lastari pe zi, ca atare, sau in combinatii cu alte vegetale crude, sau administrarea zilnica a unui suc obtinut din 80-160 grame parti verzi. Nasturasul nu se va administra celor care sufera de ulcer gastric sau de nefroza si nici copiilor mai mici de 4 ani. Femeile insarcinate trebuie sa evite planta, deoarece aceasta poate produce contractii uterine. De asemenea, planta nu e indicata in formele severe de hiopotiroidism.

Obligeana este originara din India, dar se gaseste si la noi, prin mlastinile din nordul Moldovei si Transilvania. Planta mai are si alte denumiri: buciumas, calamar, calamuz, speteaza, trestie-mirositoare. Folosim de la ea radacinile, cu miros aromat placut si gust amarui. Compozitia lor recomanda obligeana ca stimulent al secretiilor gastro-intestinale. Are proprietati antibacteriene si insecticide. Se intrebuinteaza sub forma de macerat apos si decoct, ca stimulent gastric. Tot in scopul de a stimula pofta de mancare se poate folosi si vinul de radacina de obligeana preparat astfel: 100g radacina maruntita se lasa sa macereze la rece timp de 8 zile in 1000 ml vin rosu, apoi se strecoara si se adauga lichidului rezultat, completat la volumul initial tot cu vin, 100-200 g zahar si se bea cate un paharel inaintea meselor principale. Radacina mai este folosita si in balonari, colici, ajuta si in dereglari glandulare si artrita. Contribuie la curatirea de mucozitati a intestinelor si stomacului. Accelereaza metabolismul. Oamenii neobisnuit de slabi ar trebui sa bea ceai de obligeana si sa faca din cand in cand cate o baie completa cu aceasta planta. Obligeana se recomanda in cazul functionarii proaste a rinichiului. Radacina uscata, mestecata incet, ii poate dezobisnui pe fumatorii impatimiti. Ochii slabiti se ung de mai mult ori pe pleoape cu suc proaspat stors din radacina de obligeana. Dupa cateva minute, se spala cu apa rece. Baile cu aceasta planta ajuta in degeraturi. Ceaiul se prepara doar ca extract rece: o lingurita rasa de radacini pulbere se lasa peste noapte intr-un litru de apa. Dimineata se incalzeste usor si se strecoara. Se bea inainte si dupa fiecare masa principala cate o inghititura. Din rizomi se mai prepara si o tinctura din care se pot lua de doua ori pe zi cate 20 picaturi inaintea meselor principale. S-a constatat ca un tratament indelungat cu obligeana a avut efecte uimitoare in ulcere si cancere intestinale. Industria alimentara foloseste obligeana ca aromatizant pentru lichioruri. Rizomii acestei plante intra in compozitia ceaiului tonic aperitiv.

Exista doua specii de mustar: una cu semintele albe, care are efecte mai blande, si una cu seminte negre, cu un puternic gust picant si extrem de utila in terapie. Faina de mustar se obtine prin macinarea semintelor si este indicat sa se foloseasca in maximum 2-3 saptamani de la preparare. Se administreaza intern in lapte sau vin, iar extern se foloseste la prepararea cataplasmelor. Cataplasma cu mustar se obtine din 3-4 linguri de faina de mustar si apa, pana se formeaza o pasta, care se pune apoi intr-un saculet de panza si se aplica pe locul afectat, tinandu-se pana la inrosirea pielii si aparitia unei usoare senzatii de arsura. La copiii sub 6 ani aplicatiile cu mustar sunt contraindicate. in caz de constipatie cronica, se iau zilnic 1-2 linguri de seminte intregi de mustar alb, pe stomacul gol, inghitandu-se cu apa. Este un tratament eficient, dar contraindicat persoanelor care sufera de colon iritabil. Pentru intoxicatii: se amesteca o lingura de faina de mustar negru intr-un pahar de apa si se ia pe stomacul gol. Provoaca aproape instantaneu un acces de voma care va elimina materiile toxice din stomac. Extern, in caz de bronsita, astm, pneumonie, se aplica o cataplasma cu faina de mustar negru pe zona toracelui. Se mentine atat timp cat senzatia de arsura nu este foarte puternica, dupa care se acopera zona tratata cu un material calduros. Dureri reumatice, nevralgii: in apa fierbinte din cada se pune un saculet cu 100-200 de grame de seminte de mustar negru. Se lasa circa 10 minute, dupa care se indeparteaza. Se fac bai generale de 10 minute. Este un tratament valabil si in astmul cronic, in durerile cu diverse localizari produse de expunerea indelungata la frig sau curenti de aer.

Morcovul, tonic si antigripal

De la morcovi se pot utiliza: pulpa, frunza uscata si semintele. Morcovul contine: vitaminele A, B, C, provitamina A (caroten), levuloza si dextroza, fier, fosfor, calciu, sodiu, potasiu, magneziu, arsenic, mangan, sulf, cupru, brom. Principalele calitati terapeutice ale morcovului: este tonic, remineralizant, sporeste numarul de globule rosii si hemoglobina, intareste imunitatea naturala. Morcovul ajuta in crestere. Este antidiareic si laxativ, cicatrizant intestinal, depurativ, fluidifiant biliar. Rol deosebit are in diureza, favorizeaza lactatia, este vermifug, cicatrizeaza ranile. Intern, cel mai folosit este sucul, cate 50 - 500 g pe zi (dimineata si seara). Un pahar de suc in fiecare zi, pe nemancate, tine boala departe de organism. Pentru copiii se dilueaza cu apa. Este excelent expectorant (afectiuni pulmonare, astm, voalarea vocii). Contra constipatiei se recomanda supa dintr-un kg de morcovi fierti de doua ori intr-un litru de apa. Diareea infantila se trateaza cu supa de morcovi: se curata 500 g de morcovi, se taie in bucati si se fierb intr-un litru de apa pana cand se inmoaie complet. Se trec prin sita. Apoi se adauga apa clocotita pana se ajunge la un litru si jumatate lingurita cu sare marina. Se pastreaza la rece. Se administreaza pe parcursul a 24 de ore, timp de doua sau trei zile. Se poate da cu biberonul, iar partea consistenta, cu lingura. Din seminte se prepara infuzie cu o lingurita seminte la o ceasca de apa clocotita. Se foloseste ca stimulent, aperitiv, diuretic. La doza de 1-5 g, semintele expulzeaza gazele intestinale. In uz extern, se recomanda decoctul de morcovi si cataplasme de morcovi dati pe razatoare sau de frunze proaspete pisate. sunt bune si lotiunile din decoct de frunze proaspete. Se folosesc contra abceselor si cancerului la san, pe plagi recente, pe ulcere ale gambei, arsuri, furuncule, pecingini. Gargara cu decoct de frunze de morcovi trateaza aftele si abcese ale gurii. Baile sunt bune in degeraturi, crapaturi. Lotiunile cu suc de morcovi ajuta la ingrijirea fetei si a gatului. Dau suplete si prospetime si previn ridurile.

Semintele de marar, secretul feminitatii

Semintele de marar sunt considerate un elixir al tineretii si al feminitatii deopotriva. Secretul acestor seminte este efectul lor similar cu cel al hormonului estrogen, cel care de la varsta de 40 de ani incepe sa fie secretat in cantitati mai mici. Efectele tratamentului cu seminte de marar (trei lingurite de pulbere luate pe stomacul gol, zilnic) este foarte spectaculos. Pielea devine mai stralucitoare si mai catifelata, sanii sunt mai fermi si mai plini, ritmul de crestere a parului de pe corp se reduce simtitor. Totusi, semintele de marar sunt contraindicate in fibrom si adenofibrom uterin si mamar; cancer genital, sindrom premenstrual. La barbati, s-a remarcat marirea tonusului vital, cresterea armonioasa a greutatii corporale, a vigorii sexuale. Semintele acestei plante aromate mai sunt bune si in tratarea altor afectiuni. E suficient sa mestecam indelung cateva tulpini de marar ca sa scapam de sughit, iar daca leacul nu e eficient, recurgem la urmatorul tratament: se opareste o lingurita de seminte de marar cu o cana de apa clocotita, se lasa la infuzat vreme de 10 minute, apoi se filtreaza si se consuma infuzia astfel obtinuta, cat de calda posibil. Efectul calmant digestiv si antispastic al acestui remediu este foarte rapid. Semintele de marar au si actiune antibiotica, fiind utile ca adjuvant in infectia cu Staphylococcus aureus si alte bacterii. Extractul lichid din seminte de marar este folosit extern pentru combaterea inflamatiilor, tratamentul hemoroizilor, a iritatiilor tenului si a acneei.

Nu mancam prea des migdale si e mare pacat. sunt bogate in vitaminele A, B, E (un antioxidant puternic), precum si o serie de minerale esentiale pentru functionarea optima a organismului: magneziu, potasiu, fier, zinc. Migdalele reprezinta o sursa importanta de fibre si proteine de buna calitate. cateva migdale pe zi intaresc sistemul imunitar, prevenind asteniile si anemiile. Contin acizi grasi omega 3, care previn complicatiile cardiovasculare si impiedica formarea de cheaguri in sange. Grabesc procesul de vindecare a anumitor afectiuni ale ficatului, spre exemplu hepatita infectioasa. Ajuta la o buna digestie, prin scaderea numarului de bacterii rele din tubul digestiv si cresterea numarului bacteriilor „bune“. Migdalele ajuta la remineralizarea organismului, energizarea lui si la mentinerea capacitatii de memorare. Dar nu sunt recomandate persoanelor suferind de pietre la rinichi. In cosmetica, uleiul de migdale este apreciat pentru catifelarea tenului. Ridurile se atenueaza daca se pun regulat doua comprese mici de tifon imbibate in ulei de migdale si se lasa 20 de minute sa actioneze. Pasta de migdale vindeca eczemele, pistruii, hipertranspiratia, iar sub forma de cataplasme, e buna in caz de migrene, dureri reumatismale, colici hepatice si nefritice. Durerile si arsurile gastrice se reduc simtitor dupa consumarea semintelor de migdal. Migdalele ofera senzatia de satietate, fiind recomandate intre mese si celor ce vor sa scape de kilograme. Laptele de migdale contine grasimi nesaturate si ajuta si el in curele de slabire. Deoarece contine destul calciu, magneziu si vitamina D, laptele de migdale previne osteoporoza si previne chiar si Alzheimerul. O jumatate de ceasca de migdalele asigura 175 mg de calciu pe zi. Nu se recomanda sa mancam mai mult de 10-15 migdale pe zi.

Siropul de mure, leac in angine

Gustoasele mure provin din muri salbatici. Fructele se recolteaza in a doua jumatate a lunii august, deci chiar in aceasta perioada putem beneficia de mure proaspete, adevarate pastile pentru sanatate. Se pot consuma proaspete sau prelucrate sub forma de jeleu, suc, sirop, marmelada, dulceata, serbet, lichior. In scopuri terapeutice se folosesc fructele crude si frunzele. Murele contin apa (88,4%), zaharuri, acizi, pectine, saruri minerale (potasiu, calciu, fosfor si magneziu), proteine, grasimi, celuloza, provitamina A, vitaminele B, C, P. Murele sunt considerate un bun intaritor al organismului, tonifica ficatul, dreneaza bila, au efect astringent, dar pot fi usor laxative, daca se consuma pe nemincate. Sunt indicate in anemii, diaree, afectiuni ale vezicii biliare, pulmonare. Intrucat contin acid oxalic, sunt contraindicate in litiaza. Siropul de mure se recomanda in cazuri de diaree, angine si afectiuni pulmonare. Se beau cate 4 linguri pe zi. Se pun 2 kg de fructe intr-un litru de apa si se fierb la foc mic timp de 15 minute. Se lasa sa se raceasca si se strecoara prin tifon. Se obtin 2,6 litri de suc care se pun la fiert cu 2,6 kg de zahar. Fierberea dureaza 30-40 de minute, avand grija sa se inlature spuma. Cand siropul este legat, vasul se ia de pe foc, se adauga 7 linguri cu zeama de lamaie si se amesteca bine. Se poate pastra in sticle si doi ani. Frunzele de mur au actiune antiinflamatorie, antidiareica, antiseptica, tonica. Pe cale interna se folosesc sub forma de infuzie in caz de diaree, gastroenterite, colite. Extern, infuzia e buna pentru gargara in caz de inflamatii ale gitului si pentru irigatii, in caz de leucoree. Cataplasmele sunt utile in boala hemoroidala. Prin substantele antioxidante continute, murele sunt considerate dusmanii imbatranirii, ai bolilor neurodegenerative, cardiovasculare si ai cancerului.

Macrisul-iepurelui, bun in avitaminoze

Macrisul-iepurelui mai e cunoscut in fitoterapia populara sub numele de macris-de-padure, macrisul-caprei, macris-pasaresc, macrisul-cucului, trifoiul-acru. Planta este raspandita in padurile noastre de foioase si conifere ca un covor de frunze. Macrisul-ierpurelui nu se usuca, ci se intrebuinteaza doar in stare proaspata, in special in boli de stomac si hepatice, sub forma de ceai. Medicina populara recomanda sucul proaspat stors pentru tumori si ulceratii canceroase. Se iau 3-5 picaturi o data pe ora, diluate in apa sau ceai de plante. Ceaiul se prepara astfel: se opareste o lingura de frunze proaspete cu un litru de apa si se lasa sa stea putin. Aceasta infuzie este un bun stimulent al digestiei, ajuta in avitaminoze, astenie de primavara, inapetenta, intoxicatii cu arsenic sau mercur, febra, inflamatia gurii si a gingiilor, cancer de piele. Fiind bogata in vitamina C, aceasta planta trateaza scorbutul. Setea se potoleste temporar daca mestecam cateva frunze de macris proaspat culese. Ratia optima de frunze proaspete care poate fi consumata pe zi este de 50-80 de grame pentru un adult, jumatate pentru copiii de la 12 ani in sus si un sfert pentru copiii de 4-12 ani. Este o planta apreciata si in alimentatie. Frunzele se pot consuma ca atare, proaspete, in salate, ca zarzavat si pentru acrirea ciorbelor. Conservate in miere, frunzele sunt un bun vitaminizant si tonic aperitiv. Atentie! in doze mai mari de 100 g pe zi, macrisul-iepurelui produce decalcifiere, ameteala, leziuni renale.

Maghiranul, bun pe vreme geroasa

Desi ar parea ca este autohtona, aceasta planta provine din Egipt. La noi e cultivata si ca planta ornamentala, desi principala ei intrebuintare este de condiment. Ca planta medicinala, contine ulei volatil, tanin, principii amare, sistosterine, vitamine. Ceaiul se prepara dintr-o lingurita de maghiran maruntita, peste care se toarna o ceasca cu apa fierbinte. Se beau 2-3 ceaiuri/zi, andulcate cu miere. Maghiranul este un foarte bun analgesic natural. Are si proprietati antiseptice, antivirale, ntibacteriene, expectorante, este un bun diuretic, calmantul perfect si se recomanda si pentru protejarea vaselor de sange. Uleiul esential de maghiran poate inlocui cu succes orice tratament pentru raceala si gripa. Calmeaza rapid durerile de cap, cele musculare si de dinti. Poate fi folosit ca antiinflamator natural, nu are afecte adverse. Poate trata si afectiunile respiratorii, spasmele intestinale sau crampele musculare. Ajuta in balonari, senzatie de voma, andigestie si dureri de stomac. Cura pe baza de maghiran este un bun tonic cerebral. Maghiranul este andicat persoanelor friguroase, care au probleme cu circulatia periferica. O lingurita de pulbere de planta se opareste cu o cana de apa fierbinte, timp de 15 minute, dupa care se filtreaza si se consuma cat mai cald. Se beau 2-4 cani de infuzie fierbinte in doua ore, ceea ce va produce o puternica incalzire a corpului, precum si o senzatie de relaxare in toti muschii. Pruritul (mancarimi ale pielii) poate fi alungat prin tamponarea locala cu zeama rezultata din fierberea a 150 g maghiran in 500 ml apa. Maghiranul este cunoscut si ca stimulent al apetitului.

Malinul, arborele dezinfectant

Malinul este un arbore apreciat in medicina naturista pentru scoarta cu efecte dovedite in tratamentul reumatismului, artritei, colicilor gastrice sau renale. Scoarta are proprietati diuretice, crescind volumul de urina eliminat. De asemenea mareste sudoratia si diminueaza excitatia nervoasa la nivelul stomacului si al cailor renale, adica ajuta la eliminarea durerilor de stomac si rinichi. Fructele, scoarta, mugurii si florile contin o aldehida benzoica deosebita, care omoara nu numai microbii, ci si insectele. In frunze, se gasesc pina la 200 mg vitamina C. In medicina populara, fructele tratau diareea la copii si erau utile in furunculoze si rani purulente. Pulpa fructului este bogata in zaharuri, acizi organici (malic si citric), ulei volatil cu aromat de migdal, saruri minerale (fier, mangan, cupru, magneziu, cobalt, zinc. Fructele intra in componenta ceaiului gastric. Din florile proaspete ale malinului se prepara apa de malin, care se aplica sub forma de cataplasme pentru tratarea bolilor de ochi. Infuzia din frunze este folosita ca dezinfectant, analgezic si astringent. Decoctul se bea in cazuri de reumatism. Sucul din fructe este util in calmarea tusei si in colite infectioase. Mai este indicat ca sudorific, antiscorbutic, diuretic si contra tuberculozei pulmonare. Intern, sucul din fructe se administreaza cate o jumatate de pahar cu o lingura de miere, de trei ori pe zi, cu 30 minute inainte de mese. Sucul din flori este indicat in caz de dereglari ale metabolismului. Sucul din frunze, flori si fructe este bun pentru spalaturi vaginale in caz de colpite, iar sub forma de cataplasme, ajuta la cicatrizarea ranilor. Tinctura din scoarta (cu rachiu) e recomandata in masaj in caz de reumatism si lumbago. Frunzele malinului vopsesc fibrele naturale in toate nuantele de galben.

Marul-lupului, planta cu potential anticancerigen

Marul-lupului este o planta folosita in special in terapia cancerului. In traditia populara, a fost utilizata ca leac in multe boli. Frunzele crude se puneau pe rani. Cu decoctul tulpinilor se spalau ranile, pecinginea, abcesele si se faceau scaldaturi si oblojeli bolnavilor de brinca. Cu radacina fiarta, pisata si amestecata cu faina de porumb, se faceau legaturi contra galcilor. Planta cu radacina cu tot se fierbea in otet ori in vin rosu bun, apoi se spala cu solutia obtinuta de multe ori pe zi ranile care se vindecau greu. Marul-lupului se mai folosea contra frigurilor. Frunzele verzi si florile se puneau in bai contra reumatismului. Decoctul din rizom in lapte se bea contra ulcerului la stomac. In farmaceutica moderna, planta este folosita la obtinerea unor preparate, prin dozaj precis, deoarece este foarte toxica. Se foloseste partea aeriana a plantei, fara seminte sau radacini. Intoxicatia se recunoaste dupa simptomele: varsaturi, greturi, scaune numeroase, urinari dese. Se vor face spalaturi gastrice si se va administra carbune medicinal. Marul-lupului este una dintre plantele foarte putin cercetata la noi. Dar se stie din om in om ca a dat rezultate in abcese, afectiunile pancreasului si ficatului, cancer de diverse etiologii, candidoza, ciroza, cicatrici dupa interventii chirurgicale, eczeme zemuinde, fistule anale, flegmoane, furuncule, gingivita, infectii genitale, inflamatii, rani purulente, ulcer gastric, ulcere cronice ale pielii. Intrucit este o planta toxica, se va administra numai sub supraveghere medicala. Se recomanda maximum 0,1-0,5 g planta intern, preferabil sub forma de tinctura, si numai de la farmacii.