Sanatate cu fereastra deschisa
Aerisirea incaperilor este o metoda simpla de a mentine un aer sanatos in incaperi si de a evita bolile asociate mucegaiului, lipsei de oxigen si umiditatii excesive
Mucegaiul si mirosul de gaze arse
Chiar daca ni se pare ca aerul din casa e mai curat decat cel de afara, realitatea este exact pe dos. Praful, fumul, vaporii si alergenii sunt peste tot in aerul interior, facanau-l de 5 ori mai poluat decat cel din exterior. Cu toate aparatele de filtrare, numai ventilatia corecta, prin deschiderea ferestrelor, este solutia cea mai eficienta. Prevenim astfel nu doar formarea mucegaiului, un musafir inevitabil in camerele izolate cu geamuri termopan, dar ne si protejam sanatatea, atat la birou, cat si acasa. Nu neglijati aerisirea, nu va temeti ca veti pierde caldura acumulata. Aerul statut este mai nociv decat cel rece. Mai bine o cheltuiala in plus la factura de energie decat cu medicamentele. Medicii recomanda tuturor, si copiilor si adultilor, si celor frigurosi, si celor mai rezistenti, sa deschida cat mai des fereastra.
Aerul statut, periculos pentru sanatate
Aerul din incaperi nu este curat pentru ca este sediul mai multor factori nocivi. In primul rand, cel care viciaza aerul este chiar omul care, prin respiratie, consuma oxigenul si elimina dioxid de carbon. Nearisind camera timp de mai multe ore, se acumuleaza indeajuns de mult dioxid de carbon incat activitatea intelectuala sa scada considerabil si concentrarea sa se diminueze. Apar dureri de cap inexplicabile sau diverse alergii la umiditatea nefavorabila din incapere. Corpul omenesc degaja caldura, vapori de apa, microbi si miros nu intotdeauna placut. Daca se fumeaza in incapere, aerul devine periculos si pentru nefumatori, mai ales pentru copii si batrani. Nu numai omul polueaza aerul interior, ci si mobila, detergentii, vopselele, gunoiul, aparatura, mocheta, sistemele de izolatie, mijloacele de incalzire, folosite corect sau nu. Aerisirea camerei este o metoda eficienta si gratuita de a ne proteja sanatatea. Dusmanul cel mai mare al mucegaiului nu este caldura, ci oxigenul. Aerul curat reduce riscul de aparitie a igrasiei si astfel ne ajuta sa economisim banii pe care i-am fi investit pentru combaterea fenomenului, dar si pentru tratamentul cu medicamente a celor care inspira acel aer imbacsit. Se stie ca mucegaiul este factor agravant in bolile aparatului respirator, in depresii si migrene.
Cum si cat sa aerisim?
Cum se face o ventilatie corecta? Exista doua modalitati de aerisire a unei locuinte: prin deschiderea ferestrelor, modalitatea naturala si cea mai corecta de aerisire, si prin folosirea aparatelor de aer conditionat, care introduc continuu in camere o cantitate suficienta de aer umezit si purificat. Insa in cazul aerului conditionat, nu beneficiati de aer de calitate, deoarece aparatul foloseste tot aerul existent deja in incapere. Ca sa nu se piarda caldura, este suficient sa deschideti ferestrele timp de 10 minute, o data la doua ore. Durata minima de aerisire necesara schimbarii totale a aerului este in functie de temperatura exterioara si anotimp, vara o aerisire completa se poate realiza in jumatate de ora, toamna in 20 de minute, iar iarna 10 minute. Schimbarea completa a aerului se face de doua ori mai repede daca bate vantul. Nu este adevarat ca, odata cu deschiderea ferestrei, lasam sa intre aerul umed. Dimpotriva, se elimina umiditatea din incapere, deoarece este semnificativ mai mare decat afara, chiar si pe ceata. Este important ca, la o temperatura exterioara sub 0 grade C, sa nu lasam deschise ferestrele prea mult timp, pentru ca actiunea continua a aerului rece duce la aparitia condensului. Temperatura ideala in incaperi este de 20 grade C in locurile unde se lucreaza si 17 grade C in dormitor. Aerul incaperii este cu atat mai uscat cu cat temperatura exterioara este mai scazuta. Pericolul formarii apei de condens este cu atat mai mare cu cat este mai ridicata umiditatea incaperii si cu cat este mai rece suprafata exterioara a cladirii.
Ventilatia, obligatorie unde exista termopane
Daca incaperile izolate cu geamuri termopan nu sunt aerisite corespunzator, sanatatea are de suferit, cei mai afectati fiind bebelusii. Geamurile termopan trebuie deschise de cel putin trei ori pe zi. Daca locuiti in apropierea unei fabrici sau a unei zone cu trafic intens, este mai bine sa aerisiti noaptea. Deschiderea ferestrei este obligatorie imediat dupa trezire si in timpul exercitiilor de inviorare, pentru inlaturarea aerului viciat strans pe timpul noptii. Ventilatia este obligatorie si mai pe seara, in jurul orei 18,00, mai ales in camerele de lucru. De asemenea, inainte de culcare, este bine sa lasati fereastra deschisa macar 5 minute, somnul in aer curat si un pic mai rece este mai odihnitor decat in zapuseala. Bucataria si baia trebuie aerisite imediat ce ati facut dus sau ati gatit, pentru eliminarea aburilor care pot produce condens si mucegai. De fapt, ideal este sa preparati mancarea cu geamul intredeschis. In incaperea in care se mananca, este bine sa aerisiti si inainte si dupa ce ati stat la masa. Iarna, e de preferat sa aerisim in reprize scurte si dese. Cu privire la frecventa acestor sedinte de ventilare nu exista o regula stricta, dar este clar ca trebuie sa aerisim mai des daca in incapere sunt multe persoane sau daca activitatile din casa consuma mai mult oxigen sau produc mai multi agenti poluanti.
In camerele neaerisite, apar bolile
Lipsa de oxigen se manifesta deseori prin irascibilitatea locatarilor, respiratie accelerata, bataile inimii cresc in intensitate, apar durerile de cap si tulburarile de somn. Toate acestea, deoarece lipsa de oxigen inhiba arderile din tesuturi, cu precadere la nivelul sistemului nervos. Aerul neventilat este cel mai bun mediu de dezvoltare si propagare a virusurilor care provoaca gripe si raceli. Se inmultesc bacteriile sau agentii patogeni responsabili cu tuberculoza sau rujeola. Acolo unde e prea mult dioxid de carbon, devenim mai palizi, mai obositi si persista senzatia de greata. O camera neaerisita va avea intotdeauna o umiditate crescuta peste limita sanatoasa pentru organism. In aceste conditii, transpiratia nu se mai evapora eficient, pielea ramane in permanenta calda si umeda, mediu propice pentru eczeme cutanate, foliculita sau acnee. Este important sa reimprospatam periodic aerul din casa pentru a elimina concentratia de alergeni care produc simptome neplacute ca inflamatia ochilor, stranutul. Aerul neprimenit poate irita plamanii si poate creste chiar riscul aparitiei cancerului pulmonar.
Cum sa scapam de poluanti?
Aerul din locuintele noastre este mult mai poluat astazi decat era acum 10 ani. Aceasta deoarece avem in casa aparatura, produse de curatat, obiecte de decor confectionate din materiale toxice precum fenolii, formadelhida sau laurilsulfatul de sodiu, are nu doar ca produc probleme respiratorii sau tulburari endocrine, ci cresc si riscul de cancer, in special de san. Cocteilul de substante periculoase provine din lacul mobilei, detergenti, odorizante, cosmetice. Potrivit unui studiu, 53% din 2.100 de produse de curatare contineau substante precum hidroxidul de sodium sau hidroxidul de potasiu, compusi care pot afecta plamanii. 20% dintre aceste produse contineau substante cancericene ca formaldehidele. Din pacate, chiar si unii producatori de produse bio omit sa treaca pe lista toate ingredientele. Ce avem de facut? Chiar daca sunt bine inchise, cutiile de vopsea emana chimicale foarte nocive pentru plamani. Daca nu le puteti depozita intr-un loc bine aerisit (balcon, garaj), mai bine aruncati-le. Odorizantele de camera emit si ele substante toxice, alterand calitatea aerului. Mai bine un aer curat, neparfumat, decat unul cu arome artificiale, plin de ftalati. Mai bine puneti in camera un ghiveci cu rozmarin, va parfuma aerul mult mai sanatos. Cat despre detergentii cu chimicale, exista si variante naturale. Daca nu va permiteti produse de curatare prietenoase cu mediul (de obicei, sunt mai scumpe), folositi metodele de la bunica. Otetul, lamaia, bicarbonatul sunt agenti de curatare extrem de eficienti. Frigiderul se poate curata cu otet, iar baia cu bicarbonat.
Unul dintre motivele pentru care e bine sa nu uitam sa aerisim frecvent chiar si iarna este acela ca eliminam gazele arse. In anotimpul rece, tinem deschis aragazul mai mult timp, iar gazele arse depreciaza aerul, fiind extrem de nocive pentru om. In plus, in caz ca exista scapari de gaz, ventilarea intensiva este o masura care salveaza vieti. Emanatiile de gaz casnice sunt raspunzatoare de multe nenorociri. Inhalarea acestora pe termen lung duce la intoxicatii sau chiar cancer la plamani. Chemati specialistii sa verifice etanseitatea tevilor de gaz si a aragazului, nu numai pentru ca in acest fel veti fi in siguranta, dar veti avea si un aer mai sanatos in casa. Cei care se incalzesc cu lemne respira un aer si mai poluat, fumul emanat de arderea lemnului sufocana plamanii. Daca sunteti adeptul semineului, optati pentru variante nonpoluante, cele pe baza de gaze sau lemne nu va ofera un aer curat. Nu in ultimul rand, trebuie sa stim ca aerisind interioarele ne vom salva de daunatorul mucegai nu numai pe noi, ci si cladirea. Mucegaiul sapa in tencuiala, subrezind zidul. Curatati bine si orificiile din bai, locuri in care se formeaza mucegaiul si bacteriile. Cumparati un dezumidificator. Nivelul umiditatii corecte trebuie sa se situeze undeva intre 30% si maximum 60%. Tot ce trece de acest nivel favorizeaza aparitia mucegaiului si a fungilor si devine periculos pentru toti membri casei.
Sfaturi pentru un aer sanatos
Ce mai putem face pentru a respira aer curat in interior? Aerisiti indelung dupa ce folositi aspiratorul si matura, vopseaua, lacul de unghii. Aspirati de doua ori pe saptamana si nu lasati sacul aparatului plin de praf de la o curatare la alta. Curatati filtrele aparatului de aer conditionat. Aceste filtre, chiar cana aparatul nu e pornit, aduna praf, impuritati, fum de tigara, iar atunci cana este pus in functiune, toate aceste reziduuri ajung in plamani. Filtrele aparatului conditionat trebuie curatate si igienizate de 4 ori pe an, spun specialistii. Nu uscati rufe in casa! Pentru acest lucru, este indicata baia sau balconul. Nu se recomanda intinderea rufelor in imediata apropiere a caloriferelor si nici direct pe calorifere. Daca n-aveti incotro si trebuie sa uscati haine in apartament, aerisiti mai des. Nu numai ca umiditatea textilelor se va depune pe pereti, dar in lipsa aerului curat, veti inhala si substantele chimice din detergenti. O alta solutie pentru purificarea aerului interior este oferita de plantele de ghiveci. Ficusii absorb cantitati mari de gaze si au activitate antimicrobiana extrem de eficienta. Cercetatorii de la NASA au descoperit ca frunzele si radacinile anumitor plante pot ajuta la filtrarea aerului din casa, curatind astfel incaperea de substante chimice precum formaldehida si amoniacul. Cele mai bune plante care ajuta la curatarea aerului sunt feriga de Boston, crizantemele in ghiveci si palmierul-bambus. Atentie, insa! Nu va incarcati apartamentul cu plante, acestea au nevoie de xigen, deci vor consuma din resursele oamenilor. Pe deasupra, prea multa vegetatie creste umiditatea din incaperi.
Efectele devastatoare ale mucegaiului
Se estimeaza ca in 93% din locuintele europene exista mucegai, cauza comuna pentru infectiile sistemice ce pun in pericol viata pacientilor cu un sistem imunitar compromis. Un nivel al ciupercilor de interior de peste 150 de unitati formatoare de colonii pe metru cub de aer (cfu/m3) este considerat a fi suficient pentru a cauza probleme de sanatate. Efectele expunerii indelungate la mucegai sunt: dureri musculare si de articulatii, oboseala, disfunctii neurocognitive, sinuzite, dureri de cap, probleme gastrointestinale, probleme de respiratie (astm), anxietate/depresie/iritabilitate, probleme de vedere, senzatii de apasare in piept, insomnie, ameteala, laringita, disfunctii la nivelul rinichilor, greata, eruptii pe piele, palpitatii ale inimii. In general, mucegaiurile actioneaza prin trei mecanisme: infectie, alergie si toxicitate. Micotoxinele eliberate de mucegaiuri si inhalate de oameni afecteaza ficatul, inhiba sunteza proteinelor si cauzeaza hemoragii si varsaturi. Conform unui studiu realizat de cercetatorii britanici, mucegaiul poate fi una din cauzele declansatoare ale depresiei.
Plantele care curata aerul
Un aer bun actioneaza favorabil asupra organismului uman prin intensificarea metabolismului, intarirea sistemului nervos si imbunatatirea activitatii aparatului cardiovascular. Raceala, tusea, durerile de cap trec mai repede daca avem plante naturale in preajma. Motivul? Aerul este mai curat, praful este eliminat. Cei mai buni agenti sanitari ai aerului sunt: Areca, Dracaena marginata, Dracaena janet craig, Dracaena warneczki, Dracaena massageana, Philodendron, Sansevieria, Ficus elastica, Ficus alii, iedera si Spatiphyllium, crizantema, Gerbera. Fumul de tigara este absorbit de iedera, limba-soacrei, chlorophytum (voalul miresei), dracaena. Cactusii prefera substantele degajate de calculatoare, televizoare, aparate electrocasnice. Pentru a curata aerul de substantele provenite din vopsele, detergenti, adezivi, cele mai indicate sunt aloe vera si ficusul, in timp ce crizantemele se hranesc cu solventi. Filodendronul gigant umezeste atmosfera uscata si absoarbe poluantii din piesele decorative. Este excelent pentru o camera proaspat varuita sau mobilata. Palmierul lupta impotriva aerului uscat. Este un aliat impotriva benzenului si a formaldehidei. Ficusul elimina si el formaldehida. Chlorophytum, numita si planta-paianjen, absoarbe 90% din formaldehide si monoxid de carbon. Dracena actioneaza impotriva unui spectru mare de poluanti. Aspidistra se mai numrste si „planta de fier“, elimina toxinele provenite de la tigari sau gaz.
Cititi si Praful si Sindromul cladirii bolnave si Supravietuirea in natura si Plante la ghiveci