A-B-C

Ananasul, remediul durerilor digestive

Brusturele, frunza care vindeca bolile pielii

Cimbrisorul de camp, leac hepatoprotector

Brusturele contine insulina in cantitati mari, acizi (palmitic, staeric, cafeic), ulei volatil, vitamine din gama B, saruri de potasiu. Folosita intern, planta are proprietati diuretice, hipoglicemianta, iar extern este un bun astringent si antiseptic, stimuleaza cresterea parului. Medicina naturista indica brusturele in diabet (scade zaharul din sange), afectiuni hepatorenale (stimuleaza functiile renale si cutanate), bolile de ficat (reduce calculii biliari), eczeme si boli ale pielii (acnee, furunculoza). Se administreaza sub forma de ceai prin macerare, din patru linguri de radacina maruntita la un litru de apa clocotita, timp de 40-50 minute, ce sa va bea in cursul zilei. Ca lotiune externa, ajuta la cresterea parului. Preparatul se obtine din infuzie de frunze de brusture si frunze de mesteacan, cu care se frectioneaza pielea capului o data pe saptamana, dupa spalare, adaugand si o lingura de otet. Tot extern, sub forma de infuzie, e indicat in herpes, dermatite si eczeme, rani si ulceratii. Sucul prospat obtinut din radacini se aplica pe rani, ulceratii, acnee, furuncule (cu calmarea durerilor), ajuta in alopecie, seboreea parului si a fetei, matreata. Frunzele crude si zdrobite, aplicate sub forma de cataplasme in caz de reumatism dureros, rani, inflamatii, intepaturi de insecte si paianjeni, au efecte antitoxice si calmante. Puteti preveni alergiile, daca luati in fiecare zi doua lingurite de pulbere de radacina de brusture si doua lingurite de trei-frati-patati. in diabet, se ia de patru ori pe zi o lingurita de tinctura de brusture in 100 ml apa. Efectul este mai puternic daca se combina cu tinctura de radacina de papadie. Brusturele e bun si in cancer de piele, ovarian si colesterol crescut.

Busuiocul, iarba norocului si a sanatatii

Cimbrisorul de camp este bun de cules in luna septembrie. Il recunoastem usor dupa aroma caracteristica. In scop medicinal folosim toata partea aeriana a plantei, bogata in ulei volatil. Ca iarba de leac, cimbrisorul de camp este calmant, colagog, antiseptic intestinal si gastric, expectorant, antispastic al cailor respiratorii. Intern, este recomandat in tuse convulsiva, spastica si astmatica, bronsite, raguseala, anorexie, dispepsii, viermi intestinali, pentru o buna functionare a rinichilor si a ficatului. Pentru cicatrizarea ranilor, se utilizeaza sub forma de bai locale, intern, e buna infuzia, iar gargara cu decoct ajuta in tratarea durerilor de dinti. In farmacii, gasim aceasta planta in compozitia ceaiurilor antiasmatice si antidiareice. Infuzia se prepara din 1-2 lingurite de planta uscata la o cana cu apa. Se foloseste in special ca remediu in tratarea bolilor autoimune. Cura cu acest ceai contribuie la normalizarea activitatii ficatului. In asociere cu uleiul de conifere (pin sau molid), administrat de trei ori pe zi cate 15 picaturi pe paine, infuzia de cimbrisor combate repede tusea, bronsita si previne crizele de astm. Infuzia de cimbrisor e extrem de utila in epidemiile de gripa si in crizele de epilepsie. Baile de cimbrisor au efect antireumatic si calmant. Infuzia de cimbrisor este contraandicata in cazurile de gastrita, enterita (inflamarea intestinului subtire), esofagata si insuficienta hepatica. Pentru tenurile grase, se prepara o infuzie din 20 g planta la 500 g apa, cu care se fac comprese timp de 15-20 minute.

Catina, polivitamina naturala

Arpagicul era folosit crud de grecii antici, ca aliment si mijloc terapuetic. in Evul Mediu, era prescris pentru melancolie si se folosea in ritualuri de exorcism. Planta se spune ca ajuta la lecuirea de vicii. Cercetarile stiintifice au aratat ca arpagicul stimuleaza metabolismul grasimilor in corp si reduce colesterolul. Una dintre calitatile cele mai surprinzatoare ale arpagicului este aceea de anticoagulant al sangelui. Consumul de arpagic previne si trateaza accidentele vasculare cerebrale si hematoamele interne. in aceste cazuri, se poate prepara o supa de arpagic, taindu-l marunt si fierbandu-l intr-un amestec (in parti egale) de apa si vin alb sec. Se consuma cate o portie de 200 ml de supa, de 2 ori pe zi. Cei care sunt expusi mai des riscurilor de enterite, cei cu un tub digestiv mai sensibil si care au dureri gastrice, trebuie sa consume cat mai frecvent arpagic. Femeile gravide care au greturi pot bea un ceai-decoct din 4-5 bulbi de arpagic fierte timp de 10 minute pe foc mic, intr-o cana de apa. Este preferabil a se bea decoctul fierbinte, dimineata, sau ori de cate ori apare senzatia de voma. Sucul obtinut din frunze si radacini de arpagic si incalzit cu putin lapte, trateaza dificultatile la deglutitie, insolatia si intoxicatia cu lacuri. O mancare de porc sau miel cu arpagic reda apetitul. Chiar si vinataile, inflamatiile si durerile cauzate de lovituri pot disparea daca se aplica pe acestea frunze sau radacini de arpagic strivite. Arpagicul are un continut ridicat de vitamine A, C si D. in credinta populara germana, se spune ca un ghiveci cu arpagic inflorit tinut la geam indeparteaza ghinionul sau daca mananci supa cu acest condiment in Joia Mare, esti sanatos tot anul.

Ardeiul iute, medicamentul care pisca boala

Originar din India, busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta despre care se spune ca aduce noroc si sanatate. Infuzia se prepara dintr-o lingura de planta uscata si maruntita la 200 ml apa clocotita. Se acopera vasul 10 minute, se strecoara. Se beau doua ceaiuri caldute pe zi, cu inghitituri rare, dupa mesele principale. Are efecte in disfunctii stomacale, insomnii, nervozitate, migrene, angina pectorala, diaree, colici intestinale si balonari. Combate greata si senzatia de voma. Stimuleaza pofta de mancare, scade febra. Decoctul de busioc se poate folosi ca apa de gura sau in gargare contra leziunilor bucale, afte, faringite, angine. Un pumn de planta la 250 ml apa rece, se fierbe doua minute, se infuzeaza cinci minute, se strecoara. Macerat: patru lingurite de busuioc in apa. Se lasa la macerat la rece opt ore, apoi se filtreaza. Se bea pe stomacul gol, dimineata. Este considerat un adevarat elixir al tineretii, recomandat in cazurile de imbatranire prematura, tulburari de menopauza, andropauza, sterilitate, frigiditate. Alifie: 20 g planta se amesteca cu 30 g ceara alba, 30 g seu de oaie, 30 g terebentina, 60 g colofoniu si 90 g untura de porc. Se pun la foc slab pana se topesc. Se toarna in cutii de plastic. Se alica pe rani cu puroi, buze crapate, calcaie crapate, scabie, ulceratii infectate. Cataplasme: frunzele proaspete, zdrobite, aplicate pe rani, ulceratii, favorizeaza vindecarea lor. Cu frunze proaspete se pot freca locurile intepate de insecte. Se aplica pe frunte, in cazul durerilor de cap. Busuiocul este indicat pentru tenul gras daca e aplicat sub forma de comprese cu infuzie.

Barba Ursului, planta care se pune pe rani

Catina rosie era nelipsita din farmacia verde a fiecarei case. Radacina si scoata se foloseau la tabacit iar ramurile pentru vopsit. Dar erau bune si ca diuretic, sudorific, astringent aperitiv. Fiarta in otet scoarta ere intrebuintata ca insecticid. Frunzele si ramurile se foloseau contra reumatismului, in bolile splinei. Extern, era remediu pentru durerile de dinti si rani. Cu tulpinile plantei se faceau bai copiilor slabiti, rahitici. Catina aduce un aport important de vitamine. Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: boli de inima (curata arterele), afectiuni bucale diverse, avitaminoza, cancer, colesterol, colite, dermatoze, diaree, faringite, gastrite, hemoroizi, herpes icter, inflamatii, intoxicatii, Parkinson, rani zemuinde, reumatism, ulcere cutanate (extern), urticarie. Mugurii se pot folosi de catre cei care sunt in varsta, fiind considerat unul dintre remediile care impiedica imbatranirea, mai ales daca se folosesc sub forma de tinctura (cate 10 picaturi, de 3 ori pe zi, in dilutie cu apa). Frunzele se vor folosi sub forma de infuzie: 2 lingurite de frunze maruntite se vor pune in 250 ml apa. Se pot consuma 2-3 cani pe zi. Acest ceai curata perfect vasele de sange. Fructele protejeaza de radiatii, fiind recomandate celor care fac chimioterapie. Tonifiant general, au puternica actiune antiscorbutica si vermifuga. Refac celula ficatului si-l vindeca. Distrug infectiile, usureaza cicatrizarea. Fructele se consuma proaspete sau sub forma de suc. Se vor lua minimum 4-5 lingurite de 3 ori pe zi. Praful de fructe se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa de 3 ori pe zi.

Cuisoarele, leacul bun in dureri de dinti

Originar din America de Centrala si de Sud, ardeiul iute este cultivat acum in intreaga lume. El a ajuns sa fie cunoscut ca mirodenie, dar si ca planta decorativa. Nu in ultimul rand, ardeiul iute are proprietati vindecatoare. Contine capsaicina, care are proprietatea de a reduce durerile si inflamatiile. Dupa ghimbir, ardeiul este foarte cautat pentru digestie, dar gatit poate crea arsuri, iritatii ale sistemului digetiv sau chiar ulcere. Pudra de ardei iute uscat se presupune ca are cele mai mari proprietati vindecatoare. Prin uscare, acizii care cauzeaza efectele negative sunt eliminati. Ardeiul iute contine o mare cantitate de vitamina C si beta-caroten. El regleaza viteza sangelui, intareste inima, arterele si nervii. Daca simtiti ca se apropie gripa, consumati ardei iute si simptomele neplacute se vor atenua sau chiar vor disparea. Se va stimula circulatia care va va ajuta sa transpirati. Pudra de ardei iute grabeste videcarea ranilor. In cazul congestiei sinusurilor, adaugati putin ardei iute intr-un pahar cu apa si trageti incet pe fiecare nara. Aceasta planta vindeca infectiile gingiilor, eliminand durerile si abcesele. Pudra se pune pe periuta de dinti, odata cu pasta de dinti. Tinctura de ardei iute, adaugata intr-un litru de alcool, il va ajuta pe cel dependent de alcool sa renunte la acest viciu. O jumatate de ardei iute pe zi are si efecte stimulente asupra sistemului nervos, creind o stare de buna dispozitie. Exista varietati de ardei iute care au proprietati laxative si diuretice, favorizand eliminarea uratilor si a nisipului, fiind totodata un calmant al durerilor de rinichi si vezica.

Afinele negre, protectoarele retinei

Cuisoarele sunt mugurii uscati ai arborelui de cuisoara, niste lujeri asemanatori vitei-de-vie. Aceste cuisoare sunt folosite nu numai drept condiment, ci si pentru calitatile lor curative. Ele contin: tanin, ulei eteric, in care componentul principal este eugenolul, cu proprietati antiseptice, utilizat in stomatologie si la prepararea vanilinei. Au un efect calmant, dezinfectant. Stimuleaza pofta de mancare si ajuta digestia, actioneaza contra vomei, colicilor, sughitului. Elimina viermii intestinali, intaresc imunitatea, prin cresterea numarului de globule albe din sange. Cuisoarele sunt diuretice si depurative. Ajuta in boli de ochi si inflamatiile urechii medii. Insulina este mai eficienta in prezenta cuisoarelor. Uleiul de cuisoare are proprietati antiseptice si anestezice, ajuta in boli ale cavitatii bucale si la calmarea durerii de dinti. Poate fi folosit ca anestezic si pentru dezinfectarea canalelor maselelor. Uleiul se aplica direct pe un dinte dureros, dar nu foarte des. In caz de raceala, se fac inhalatii cu cateva picaturi de ulei de cuisoare in apa clocotita sau se face decoct de cuisoare si se inhaleaza aburii. Calmeaza tusea, astmul, ajuta in tuberculoza. Cuisoarele folosite in exces irita sistemul nervos central. Pentru astm, dureri musculare sau de spate, dureri de dinti, se amesteca 5 picaturi de ulei de cuisoare cu o lingurita de miere si un catel de usturoi pisat. Se consuma inainte de culcare. Pentru starile de greata, se prajeste o jumatate de lingurita de pudra de cuisoare, se amesteca cu o lingurita de miere si se mananca.

Captalanul, expectorant si diuretic

Barba Ursului este o planta cu andelungata utilizare in medicina traditionala. Pe la sate, decoctul tulpinilor scoase cu radacina cu tot si fierte se dadea copiilor sa fie tinut in gura contra durerilor de dinti. Fiertura se dadea si contra bolilor de piept si a durerilor derinichi. Tulpana contine oxizi de siliciu, saponina, flavonozide, compusi azotati. In scop terapeutic, Barba Ursului se foloseste doar extern, prin baile cu aceasta planta obtinandu-se o puternica dezintoxicare a organismului si o mai rapida cicatrizare in afectiunile

dermatologice. Pentru aceste bai, se pun 50 g de planta maruntita la 5 litri de apa. Se va fierbe apoi timp de 30 minute, se strecoara in cada. Se sta in aceasta apa timp de 30 minute. Pentru comprese pe rani sau cataplasme pe umflaturi, se vor pune doua linguri de planta maruntita in 250 ml de apa si se fierbe timp de 15 minute. Cu acest ceai strecurat se pot face comprese pe locurile afectate. Cataplasmele se vor face cu planta fiarta si se tin in functie de cat suporta pielea, intre 2 si 8 ore. Infuzia de Barba Ursului este andicata in edeme, ascita, rani. Sub nicio forma nu se va folosi pe cale interna.

Barba Popii, o planta utila in reumatism

Planta numita Barba Popii mai este stiuta si sub numele de aglica, barba caprei, bors, caprifoaie, pepenica, racusor, suntinica, taula sau teisor. Prefera pajistile umede, zonele mlastinoase, fiind usor de recunoscut datorita florilor albe. Infloreste din iunie pana in august. In scop terapeutic se folosesc partile aeriene. Cu aceasta planta se trateaza reumatismul, guta, crizele de sciatica, virozele respiratorii si gripa. Se foloseste sub forma de ceai: o lingurita plina varf cu planta (flori si frunze) se opareste cu o cana de apa clocotita. Se lasa o jumatate de minut, se strecoara si se beau cel mult trei cani de ceai pe zi. Nu este indicat sa se depaseasca 750 ml/zi de cea, orice supradozare poate duce la tulburari gastro- intestinale, greturi, varsaturi, dureri gastrice. Cunoscuta si sub denumirea de aspirina naturala, Barba Popii are actiune antiinflamatorie, antipiretica, analgezica, diuretica, detoxifianta, antiacida, tonifianta la nivelul pielii, cicatrizanta, grabeste vindecarea ranilor. Prin actiunea diuretica, poate fi folosita in curele de detoxifiere, calmarea crizelor de sciatica, retentie hidrica cu edeme ale membrelor inferioare. Se poate folosi si sub forma de decoct obtinut din 500g planta care se fierb in 5 litri de apa, timp de 30 minute, apoi se pot face bai de sezut, bai locale sau generale pentru diverse afectiuni (hemoroizi, celulita, edeme, afectiuni inflamatorii articulare, vulvo-vaginite, leucoree, anexite). Se pot aplica comprese pe zonele respective. Sub forma de inhalatii sau gargara, decoctul de Barba Popii poate fi aministrat in amigdalite, faringite, rino-sinuzite.

Broccoli, o minune de planta medicinala

Afinul negru este un arbust foarte popular, al carui fruct azi este utilizat in primul rand la prepararea diferitelor dulciuri si bauturi. in medicina populara, este utilizat pentru scaderea glicemiei si a tensiunii arteriale, ca diuretic, in probleme digestive, precum si oftalmologice. Conform legendei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, afinele erau consumate sistematic de catre pilotii flotei aeriene britanice, mai ales inaintea raidurilor nocturne. Afinele negre contin un numar mare de substante biologic-active, printre care antocianide, pectine, flavonoide, taninuri, precum si acizi vegetali si zahar invertit. Antocianidele accelereaza sinteza rodopsinei si impiedica descompunerea acesteia, stimuleaza microcirculatia retiniana, ajutand si in glaucom. Antocianidele mai sunt cunoscute ca antioxidante puternice, care protejeaza celulele impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi. De asemenea, ofera protectie capilarelor si peretilor venosi. Taninurile din afinele negre pot actiona ca antiinflamatoare locale, avand ca principal rol protectia peretilor intestinali, calmand diareea. in enterocolite de putrefactie, se face o cura de afine proaspete, 300-500 g zilnic, repartizate in trei portii egale. Prima portie se ia dimineata pe stomacul gol, iar restul inainte de mesele principale. Oxiuroza: se face un macerat dintr-o lingura de fructe zdrobite la 400 ml apa rece. Diabet: se pun la inmuiat de seara pana dimineata doua linguri de frunze maruntite in jumatate de litru de apa. Dimineata se strecoara, se pune licoarea obtinuta deoparte, iar frunzele se oparesc cu o cana de apa clocotita si se lasa sa se raceasca 20 de minute. Se combina cele doua extracte si se bea acest amestec, pe parcursul unei zile, pe stomacul gol. Tratamentul se tine 40 de zile. Arterite ale membrelor inferioare, sechele dupa infarct, coronarite: se bea macerat de fructe uscate (o lingurita de pulbere la un pahar de apa) in cure de sase luni, doua-trei pahare pe zi.

Albastrita, planta ochilor sanatosi

Captalanul mai este cunoscut si sub denumirea populara de palaria diavolului sau iarba ciumei, reputatia ei terapeutica dovedindu-si eficienta in perioada epidemiilor de ciuma. Este o planta care poate fi gasita in intreaga Europa, in special pe terenurile umede, de-a lungul cursurilor de ape. Frunzele imense ale plantei erau de asemenea utilizate pentru a inveli bucatile de unt, protejand untul de caldura si umiditate. in medicina traditionala, folosim de la captalan rizomii bine spalati si uscati. Au un miros urit si gust amar, dar contin un ulei esential, mucilagii, tanin, inulina, rezina. Captalanul este folosit in principal pentru a trata rinita alergica si afectiunile bronho-pulmonare. Planta contine principii antispasmodice, diuretice si vermifuge, fiind indicata si in tratamentul entorselor. Putem sa facem o infuzie de captalan folosind o lingurita de planta uscata la o ceasca cu apa, de 3 ori pe zi. Unele persoane folosesc frunze proaspete pentru a trata ganglionii inflamati, umflaturi, eruptii si dureri reumatismale. Veterinarii folosesc captalanul ca cicatrizant. Aceasta planta melifera produce o miere de foarte buna calitate, dar care nu trebuie mancata in timpul graviditatii si alaptarii, deoarece poate provoca tulburari hepatice si gastro-intestinale usoare, insotite uneori cu varsaturi, chiar diaree si eruptii cutanate. In general, captalanul este un bun expectorant si calmant al tusei, cercetarile din ultimele doua decenii confirmand si efecte hipotensive ale unor extracte obtinute din aceasta planta.

Cicoarea, planta hepatoprotectoare

Albastrita mai e denumita popular clopotel, floarea-graului, floarea paiului, floare-vanata, iarba frigurilor, maturice, vinetica de camp. Florile plantei sunt albastre, iar tulpina e alburie. Este o buruiana anuala frecventa in semanaturi, mai ales in cele de cereale. De la albastrita se recolteaza florile culese in iulie-august. Acestea flori contin antocian, mucilagii, tanin. Se intrebuinteaza intern ca diuretic usor, laxativ, iar extern se foloseste la comprese pentru ochi (in conjunctivite), boli de piele, in vandecarea ranilor, in cosmetica. Afectiunile in care e recomandat tratamentul cu albastrita sunt: afectiuni renale, anorexie, boli oculare, diskinezie biliara, dispepsie, edem, flebita, insuficienta cardiaca. Planta este recomandata sub forma de infuzie dintr-o lingura de flori uscate, peste care se toarna o cana cu apa clocotita si se mai da apoi putin in fiert. Cand se raceste, se strecoara si se bea. Se recomanda consumarea a trei cani de infuzie pe zi. Compresele cu ceai mai concentrat, din doua lingurite cu flori la o ceasca de apa, ajuta in tratarea conjunctivitei si a ochilor obositi. In tratamentele cosmetice, se face o infuzie slaba dintr-o lingurita de flori la doua cesti de apa. Cu aceasta se fac tamponari pentru tonifierea tenului si pentru evitarea pleoapelor zbircite. Maceratul se prepara astfel: se pune la macerat in vin sau bere o lingurita de flori de albastrite. Se lasa la temperatura camerei 24 de ore. Se bea fractionat, inainte de mancare. Are actiune diuretica mai puternica decat infuzia.

Broccoli este o leguma inrudita cu varza si conopida. Din punct de vedere terapeutic, este o sursa excelenta de vitamina A, B2 si C, fier si calciu, bogata in acid folic, fibre si saraca in calorii. Conţine si seleniu si compusi cu sulf, cu importante efecte antioxidante si anticancerigene. In compoziţia acestei legume intra si un compus fitochimic (sulforaphane) care distruge bacteria Helicobacter pylori, raspunzatoare de apariţia gastritei si a ulcerelor gastrice. Acest compus are si proprietaţi importante anticancerigene utile in prevenirea cancerului de san, cancerului gastric, a melanomului malign, a leucemiilor. Atunci cand e mestecat, broccoli elibereaza un compus cu sulf cu rol in inhibarea inmulţirii celulelor tumorale. Protejeaza ochiul, impiedicind formarea cataractei. O cana de broccoli fiert conţine 74 mg de calciu si 123 mg de vitamina C. Cazuri in care e recomandat consumul de broccoli crud: osteoporoza, gusa endemica, cancer, detoxifierea organismului, reducerea grasimilor, menţinerea sanataţii inimii, controlul tensiunii arteriale. De asemenea, ajuta la imunizarea organismului. Consumul regulat de broccoli este o arma excelenta impotriva stresului. Este foarte eficient si sucul din aceasta leguma. Se baga leguma cruda, foarte bine spalata, in blender, iar sucul obţinut, diluat cu puţina apa si stropit cu lamaie, se consuma de trei ori pe zi. Nu exista contraindicaţii la terapia cu broccoli.

Brancuta, planta care drege vocea

Cicoarea, denumita popular si dorulet, incingatoare, ochiul fetei si paza drumului, este cunoscuta din cele mai vechi timpuri pentru proprietatile ei curative, iar, mai recent, s-a descoperit ca este un inlocuitor excelent al cafelei. Contine un derivat de insulina foarte eficient care transforma compusii non-alimentari in compusi biodegradabili. La prepararea produselor naturale, se foloseste atit planta, cat si radacinile. In medicina populara, cicoarea se intrebuinta la tratarea ranilor (comprese cu frunze proaspete de cicoare), a durerilor de cap, a durerilor abdominale (ceai de cicoare), a problemelor ochilor (decoct de cicoare). Egiptenii tratau cu fiertura de cicoare bolile de ficat si consumau mari cantitati de cicoare, deoarece credeau in puterea acesteia de a curata sangele si ficatul de toxine. Radacina de cicoare este cea care este de fapt folosita ca inlocuitor al cafelei, in timp ce frunzele si florile se utilizeaza in scopuri medicinale sau culinare (salate). Ca si cafeaua, cicoarea stimuleaza sistemul nervos, ajutand la cresterea puterii de concentrare. Este recomandata in starile de somnolenta sau in astenie. Datorita substantelor continute, in special cicorina si colina, are puternice efecte laxative, stimuland digestia. Regleaza secretia hormonilor pancreatici si, deci, a nivelului glicemiei. Radacina e bogata in inulina, cicorina, colina, tanin, acid cicoric, protide, minerale si vitamine. Aceste substante reduc mult riscul de aparitie al cancerului intestinal, au proprietati astringente, dezinfectante, detoxifiante si usor antibiotice. Cicoarea stimuleaza digestia, functia hepatica si ajuta la absorbtia calciului si a altor minerale in organism. Este recomandata in: gastrite, hepatite, septicemii, enterocolite, paraziti intestinali, hemoroizi, acnee, anemie, anorexie, artrita, depresii, dermatite, migrene, infectii urinare, litiaze sau reumatism. Infuzia se obtine adaugand doua linguri de cicoare uscata la un litru de apa clocotita. Se acopera si se lasa circa 10 minute. Se pot bea doua cani de ceai de cicoare pe zi.

Conopida, buna pentru sanatatea ochiului

Brancuta se numai numeste popular buberic, bubornic, buruiana de raul baietilor, frunza voinicului. In scop medicinal, se folosesc semintele sau planta cu inflorescenta, cu proprietati antiinflamatoare, diuretice, expectorante, tonice. Asa cum arata numele, aceasta planta era folosita in traditia populara in tratamentul bolii numita branca. Ceaiul din tulpinile florifere, indulcit cu miere, se lua pentru raguseala. Decoctul se da copiilor mici contra crampelor stomacale si la epilepsie. Brancuta este cunoscuta drept una dintre cele mai utile plante utile in bolile specifice anotimpului rece. Are de asemenea un puternic efect antiinflamator, dar si efect diuretic. Se intrebuinteaza ca leac pentru afonie, bronsite, cistita, colici abdominale, erizipel, faringite, guturai, laringite, litiaza vezicii urinare, raguseli rebele, scorbut, tuse. Pentru prepararea ceaiului, se pun doua lingurite de planta maruntita in 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se bea in cursul zilei cu inghitituri mici. Pentru raguseala, se pot aplica si comprese calde cu ceai dublu concentrat in zona gatului. In tratamentul cistitei, se fac spalaturi vaginale cu infuzie. Ceaiul se bea, c穰e 2-3 cani pe zi in caz de dureri abdominale si se poate aplica si pe abdomen, dub forma de cataplasme calde cu ceai mai concentrat. Se mai poate folosi sub forma de praf, obtinut din planta uscata. Se ia un varf de cutit si se tine sub limba timp de 5 minute, dupa care se inghite. Siropul, preparat din planta fiarta, este bun in raguseala si in disparitia vocii. Frunzele de brancuta pot fi folosite in salate.

Bujorul, bun in boli articulare

Conopida, ruda cu brocoli, este o leguma valoroasa pentru sanatate, sezonul ei de varf fiind toamna. Principalul compus al conopidei este sulforafanul, care contribuie la producerea enzimelor de care organismul nostru are nevoie. Conopida contine si o cantitate foarte mare de potasiu, vitaminele B, B2, C, calciu, magneziu dar si fier. Pentru a beneficia de acesti nutrienti, conopida trebuie consumata proaspata sau in stare semi-cruda, gatita in aburi, dar crocanta. Conopida este in primul rand o sursa excelenta de vitamina C, fiind un puternic inamic al unor afectiuni foarte frecvente. Previne anemia, actioneaza la nivelul sistemului cardiovascular, ajutand la combaterea bolilor de inima si a atacului cerebral, regland tensiunea arteriala. Un efect benefic il are si asupra oaselor si metabolismului celular. Consumand conopida, se previne cataracta, dar si alte afectiuni oftalmologice. Cercetatorii din Europa si SUA au declarat aceastaa leguma drept una dintre cele mai importante metode naturiste de lupta impotriva cancerului, avand insemnate proprietati anticancerigene. Se vorbeste si de efectul benefic pe care il poate avea asupra danturii, prin continutul de fosfor. Conopida contine fibre foarte folositoare in procesul digestiei. Continand doar 20 de calorii, poate fi consumata in orice cantitate, multi nutritionisti recomandand-o in regimurile de slabire si ca posibil inlocuitor al cartofului. Continutul glicemic bun poate inlatura senzatia de foamne. Alegeti conopidele albe pentru a beneficia de toate substantele vitale necesare intr-o cura cu conopida.

Ceaiul negru, un atioxidant puternic

Bujorii de gradina sunt plante ornamentale, dar si o importanta sursa de sanatate. De la bujorul de gradina, in scopuri terapeutice, se utilizeaza radacinile, florile si semintele. Dar acestea sunt toxice, de aceea se recomanda utilizarea preparatelor din aceasta planta numai in dozele recomandate si cu maxima precautie. Pentru efectele sale asupra organismului uman, medicina populara romaeasca folosea radacinile bujorului in disfunctii nervoase (epilepsie, isterie, convulsii, tuse de natura nervoasa), iar semintele, ca purgative. Actiunea sedativa si cea antispastica a radacinilor de bujor a fost confirmata stiintific, fiind recomandata in tratarea unor boli articulare (reumatism, guta, coxartroza), in hiperexcitabilitate nervoasa, in caz de spasticitate prea mare a musculaturii intestinelor, in tuse nervoasa si astmatica, precum si in cazul hemoroizilor. Semintele, nu mai sint folosite in tratamente. Petalele de bujor, mai putin toxice, se folosesc pentru colorarea si chiar aromatizarea ceaiurilor pectorale, recomandate in: tuse nervoasa, tuse astmatica, dureri de piept. De asemenea, infuzia de petale de bujor, se administreaza ca adjuvant in afectiunile care vizeaza articulatiile. Un nou remediu naturist cu extracte din floare de bujor ar putea usura considerabil viata bolnavilor de cancer. Preparatul este un tratament adjuvant care diminueaza efectele secundare ale chimioterapiei. Infuzia se prepara dintr-o lingurita de petale la o cana de apa. Nu se recomanda administrarea preparatelor pe baza de bujor in sarcina si in caz de atonie intestinala. De asemenea, bujorul nu se administreaza sub nicio forma copiilor mici.

Ceaiul negru, apreciat printre cele mai fine ceaiuri din lume, e folosit in scopuri terapeutice de peste patru secole. Ceaiul negru (chinezesc, cum mai e denumit) contine multe vitamine (B1, B2, C, PP si K) si saruri minerale (potasiu, iod, fosfor, fluor), dintre care cea mai importanta este vitamina C, care stimuleaza si usureaza digestia. De asemenea, frunzele arborelui Theea Sinesis contin tanin, aminoacizi, glucide si uleiuri volatile. Ceaiul negru, ca si cel verde, are actiune diuretica, fiind folosite, in special, de persoanele care au probleme cu rinichii. sunt antiadipoase, laxative si stimulente respiratorii. sunt indicate persoanelor hipotensive, fiind excelente stimulatoare cardiace. Ceaiul negru poate inlocui cu succes cafeaua, fiind foarte bun stimulent intelectual si fizic. O cana de ceai negru, bauta zilnic, previne si vindeca ateroscleroza. Este apreciat mai ales pentru proprietatile sale antioxidante. Recomandat indeosebi pe perioada iernii, imbunatateste rezistenta la frig si ajuta corpul sa isi pastreze resursele de energie. Polifenolii continuti de ceaiul negru inhiba enzimele, impiedica formarea placii bacteriene si aparitia cariilor. iI cosmetica, trateaza petele, stimuleaza circulatia in zona fetei, trateaza buzele crapate. Baut in exces, ceaiul negru poate provoca insomnii, stari de agitatie si nervozitate.

Caprifoiul, planta antiinflamatoare

Caprifoiul sau mana Maicii Domnului este o planta originara din Asia, dar o gasim si in tara noastra, pe langa garduri si ziduri, sau cultivata in ghivece. Este o planta cataratoare, bogata in uleiuri volatile. De la caprifoi folosim in scopuri medicinale florile si frunzele, uneori si semintele. Principalele sale calitati terapeutice sunt: antispasmodic, emolient, expectorant, calmant, diuretic, laxativ, antimicrobian. Uleiul volatil este folosit in industria parfumurilor, iar in aromoterapie este foarte util in stari de anxietate si depresie. Sub forma de infuzie, semintele sunt diuretice. Tot in uz intern, caprifoiul este bun impotriva salmonelei si a unor streptococi, raceala, febra, dureri de gat, inflamatii intestinale, inflamatii ale tractului urinar sau al organelor de reproducere, e adjuvant in diferite forme de cancer. Extern, se foloseste sub forma de comprese cu infuzie de flori si frunze, utila in tratarea conjunctivitelor, a ranilor si a altor afectiuni ale pielii. Trebuie sa evite caprifoiul femeile insarcinate sau cele care alapteaza si persoanele care in urmatoarele 14 zile vor suferi o interventie chirurgicala. Caprifoiul creste riscul de aparitie a efectelor secundare. De asemenea, nu se administreaza in asociere cu medicamente care incetinesc procesul de coagulare a sangelui, efect pe care il are si caprifoiul.

Curcubetica, o planta medicinala traditionala

Curcubetica este o planta medicinala cunoscuta popular si sub denumirea de clocotici sau fasolea calului. Toate partile plantei sunt toxice, mai ales rizomul. Au un gust neplacut si pot produce intoxicatii, cu tulburari digestive, circulatorii, urogenitale. Dar curcubetica are si valoare medicinala. in traditia populara, frunzele crude se puneau pe rani. Cu decoctul tulpinilor florifere se spalau ranile, pecinginea, abcesele, si se faceau scaldatori si oblojeli bolnavilor de branca. Cu radacina fiarta, pisata, amestecata cu faina de porumb, se faceau legaturi contra gilcilor, ungandu-se deasupra cu grasime de porc ori undelemn. In Banat, planta cu radacina cu tot se fierbea in otet sau in vin rosu batran. Cu lichidul obtinut se spalau ranile de mai multe ori pe zi. Se mai folosea contra frigurilor. Decoctul rizomului uscat si pus in lapte se lua pentru tratarea ulcerului la stomac. Actiunea farmacologica a plantei consta in rolul ei antiinfectios si de refacere celulara. De asemenea, ajuta in refacerea si marirea rezistentei organismului. Fitoterapuetii o indica si in foarte multe forme de cancer cu diferite localizari sau stadii de evolutie. Are de asemenea o foarte importanta actiune antitumorala recunoscuta. Extern, se poate folosi infuzie care se obtine din doua lingurite de planta la 250 ml de apa clocotita. Se foloseste la pansamente sau aplicatii pe piele. Intern, se va folosi doar sub supraveghere medicala. Afectiunile in care e buna curcubetica sunt: anorexie, arsuri, constipatie, dismenoree, dureri premenstruale, eczeme zemuinde, escare, faringite cronice, fistule anale sau chiar dentare, infectii renale, laringite, sterilitate, ulceratiile pielii, ulcere cronice ale gambei.

Coacazele, balsam pentru ficat

Coacazele negre contin un numar impresionant de minerale si vitamine, intre care vitamina C, intr-o forma care rezista la caldura si oxidare. In plus, contin ulei volatil intr-o proportie foarte mare. Folosite mai ales ca pulbere, revitalizeaza rapid organismul, ajuta la reechilibrarea metabolismului, normalizeaza activitatea nervoasa, maresc acuitatea vizuala, maresc imunitatea naturala a organismului. Printre cele peste 50 de boli tratate cu ajutorul lor se numara si anemia. Pulberea de coacaze negre uscate stimuleaza formarea hematiilor si compenseaza deficitul de fier. Se bea zilnic o cana de suc pe stomacul gol si sau se ia o lingurita de pulbere de trei ori pe zi. O cura dureaza 2-3 saptamini. Coacazele negre mai sunt bune si pentru oboseala vizuala, miopie progresiva. 100-200 g de fructe crude si sucul din ele stimuleaza formarea tesuturilor si a oaselor copiilor. Aceste fructe sporesc si imunitatea, ferind organismul de infectii respiratorii, intestinale, renale. Mai sunt bune si pentru articulatiile umflate si dureroase, reumatism cronic degenerativ, ateroscleroza, arterita, hipertensiune, litiaza renala (cu urati). In alcoolism, doua linguri de fructe uscate si o lingurita de seminte de patrunjel se fierb la foc domol in trei sferturi de litru de apa, vreme de 15 minute. Se bea tot preparatul odata, pe stomacul gol. Cura dureaza 6 luni. Coacazele rosii sau ruzincile pot fi numite fructele energiei. Sunt si stimulente digestive si drenoare extrem de puternice, fiind recomandate obezilor. Sucul din fructe crude este un bun tonic digestiv si decongestiv hepatic. Este eficient in dischinezia biliara si in migrenele asociate acesteia.

Cretusca, bun antireumatic

Cretusca creste prin locuri umede, prin paduri sau pe malul apelor. Este o planta medicinala cu vechi intrebuintari terapeutice, mai ales in tratarea reumatismului. Substantele active din cretusca, glicozide ale cvercetinei si glicozide fenolice, genereaza in organismul uman salicilati. Acestia au o actiune antiinflamatoare de exceptie, reducand durerea din articulatiile cu reumatism. Acelasi efect il are si aspirina, medicamentul santetizat in laborator. Insa, aspirina nu poate fi administrata pe durate lungi, deoarece poate provoca gastrita eroziva sau chiar ulcer gastric. In schimb, cretusca poate fi luata zilnic, fara efecte adverse asupra mucoasei stomacului. Aceasta deoarece cretusca mai contine si taninuri, care scad secretia gastrica, protejand mucoasa si permitand astfel ca planta sa fie utilizata chiar si in caz de gastrita. Mai mult, planta are si un efect antialgic util si el in alinarea si tamaduirea reumatismului. In general, cretusca se foloseste sub forma de infuzie 3-5% si asociat cu coaja de salcie. Mai este folosita si ca diuretic, dar si in terapia celulitei. Pentru a scapa de aspectul dizgratios al pielii cu celulita, se face o infuzie din doua lingurite cu planta, uscata si maruntita, peste care se toarna o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 20 de minute, se strecoara si se aplica sub forma de comprese pe locul unde exista celulita.

Ciumafaia, leac gastrointestinal

Ciumafaia este o planta medicinala cunoscuta si sub alte denumiri: buruiana bolunda, ciuma fetei, laur porcesc, marghimpos, matraguna gunoiului, nebuneala. In traditia populara, frunzele se puneau pe rani si taieturi, ca sa traga puroiul. Apa de pe frunze se folosea contra durerilor de ochi. Cu decoctul frunzelor se spalau umflaturile, se fierbeau si se puneau in oblojeli contra durerilor de gat. Se mai foloseau in tratamentul reumatismului si a durerilor de picioare. Semintele se puneau in rachiu de drojdie, cu care se frecau bolnavii si apoi se pripeau la soare sau pe linga foc. Plamadita in alcool, se intrebuinta contra herniei. Ceaiul din frunze de laur, cu frunze de mesteacan, afin si traista ciobanului, se folosea la diabet, luandu-se de 3 ori pe zi, inainte de mancare. Frunzele si semintele de ciumafaie sunt antiasmatice, antimalarice, antiinflamatoare,antispastice mai ales in afectiunile gastrice. Datorita scopolaminei, continuta in cantitate mica, are si o actiune calmanta asupra sistemului nervos central. Toate partile plantei sunt otravitoare pentru om. Intoxicatia se manifesta prin halucinatii, voma, tulburari de vedere, accelerarea pulsului, accelerarea respiratiei, febra in general mare, urmate de paralizie si moarte. De aceea, trebuie respectate dozele cu strictete, iar administrarea de preparate pe baza de ciumafaie se face doar sub supraveghere medicala. Planta se utilizeaza la afectiuni gastro-intestinale, astm, bube, dureri de gat, dureri de ochi, dureri de picioare, nervozitate, paraziti intestinali, (clisme), rani, reumatism, taieturi. Tinctura e utila in tratamentul epilepsiei.

Coltisorul, planta colicilor abdominale

Coltisorul (Cardamine bulbifera) creste in locuri umbroase, in paduri, pe langa paraie sau in tufarisuri. Frunzele foarte tinere, recoltate inainte de inflorire, in martie-aprilie, se pot consuma sub forma de salata sau se gatesc precum spanacul. Crude, au aroma de creson si un miros usor de lamaie. Rizomii, frunzele tinere proaspete si bulbii au un efect tonic asupra stomacului si inhiba dezvoltarea si inmultirea parazitilor intestinali. Popular, planta se mai numeste brinca, chiparus, cinichioara, dintura, rachiti. La sate, rizomul carnos al plantei, plamadit in rachiu, se folosea pentru dureri si colici asociat cu naprasnic. Plamadit cu matcuta (Geranium divaricatum) era luat de femei, ca sa aiba baieti. Compozitia chimica a coltisorului dezvaluie un bogat continut de tanin, motiv pentru care e folosit pentru oprirea diareei. O lingurita de rizom maruntit se pune in 250 ml apa si se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma 1-2 cani pe zi. Doua lingurite de rizom uscat si maruntit, in 250 ml apa clocotita, si acoperit pentru 15 minute, ajuta in tratarea formelor mai grave ale aceleiasi afectiuni.

Ciubotica-cucului intareste imunitatea

Ciubotica-cucului sau Primula officinalis mai are si alte denumiri populare: aglica, anghelina, cinci-foi, cizma-cucului, tata-oii. De la aceasta planta folosim radacinile, florile si frunzele. Florile si frunzele sunt bogate in vitamina C si beta-caroten, potasiu, calciu, sodiu si salicilati, care ajuta la intarirea sistemului imunitar. Au proprietatile antioxidante si scad nivelul colesterolului. De asemenea, planta contine saponoizi cu efecte expectorante. Planta este un diuretic natural si sedativ, cu efect antispastic, sudorific, calmant, cicatrizant, hemostatic, fluidificator al secretiilor bronhice, emolient. Ciubotica-cucului se administreaza sub forma de infuzie (in cazul florilor), decoct (in cazul radacinii) sau praf (frunze). Extern, se foloseste sub forma de cataplasme calde ce se aplica pe locurile dureroase, avand actiune calmanta, cicatrizanta si hemostatica. De asemenea, ciubotica-cucului este utila in bronsita, pneumonie, afectiuni renale si ale vezicii urinare, disfunctii gastrointestinale. Infuzia se prepara dintr-o lingurita cu flori si tulpini de ciubotica cucului, la o cana cu 250 ml apa clocotita. Se beau cel mult doua cani pe zi. Vin tonic pentru cardiaci: intr-o sticla de 2 litri se pun flori proaspete de ciubotica-cucului, se toarna vin alb natural, si se lasa doua saptamani la loc insorit, astupata cu un dop de pluta. Se iau cate trei linguri in fiecare zi. Are efect linistitor asupra inimii, fiind foarte indicat pentru persoanele agitate. Siropul se recomanda in cazuri de tulburari ale respiratiei si se obtine din flori zdrobite, amestecate cu miere si apa. Decoct: se adauga intr-o cana de apa o lingura de radacini. Amestecul se fierbe. Ciubotica-cucului nu este recomandata celor alergici la aspirina. In traditia populara, ceaiul din flori se lua contra durerilor de cap. Cu decoct se spalau ochii contra durerilor. Umflaturile se spalau cu fiertura, iar plantele se puneau in legaturi. Ceaiul era util in tratarea astmului, a febrei tifoide, a durerilor de piept, astm, a tuberculozei, iar seva din radacinile pisate se lua contra frigurilor. Radacina se fierbea si din decoct se lua cate 3 cesti pe zi, contra bolilor de rinichi, in special a calculilor renali. Rolul ciuboticai-cucului este de a fluidifica secretiile bronsice, este un bun emolient, expectorant, antispastic, sedativ, sudorific, decongestionant, cicatrizant, hemostatic, regleaza si curata sistemul venos. Ceaiul se prepara din doua lingurite de planta maruntita in 250 ml apa clocotita. Se lasa timp de 15 minute acoperit. Se consuma cate o cana de trei ori pe zi. Extern, se va folosi cantitate dubla de planta. Aceasta infuzie este recomandata in: afectiuni renale sau vezicale, afte, ameteala, apoplexie, ascita, boli de gat, bronsite, calculi vezicali sau biliari, cefalee, astenii, contuzii, depresii, dureri de cap, echimoze, febra, ganglioni inflamati, gripa, guturai, insomnie, isterie, laringita, nervozitate, plagi, pneumonie, reumatism, tulburari gastro-intestinale, varice. Bun pentru afectiunile inimii si curatarea venelor este vinul de ciubotica-cucului. Se alege un vin de buna calitate, alb, dulce, preferabil din struguri care nu au fost stropiti cu chimicale. Intr-un litru de vin se pun patru linguri de flori maruntite, proaspete. Se lasa timp de 8 zile agitand des. Se strecoara si se completeaza cu vin pana la un litru. Se ia cate o lingura, cu 30 de minute inainte de mese, de trei ori pe zi, in cure de lunga durata. Un alt leac este siropul de radacina. Peste pulberea de radacina uscata se toarna miere poliflora si se amesteca zilnic. Dupa patru saptamani, se poate folosi in cura.

Cretisoara, planta de leac a femeilor

Cunoscuta in limbajul popular si ca brumarie, cretarel, faina-de-in sau umbra-muntelui, cretisoara este renumita mai ales ca planta de leac pentru femei. Ajuta in tulburari menstruale, leucoree, afectiuni ale organelor pelviene si indispoziti la varsta menopauzei. Luata la inceputul pubertatii impreuna cu coada-soricelului, influenteaza benefic aceasta perioada, reglind periodicitatea menstruatiei. Cretisoara are efect astringent si vindeca foarte rapid, este folosita si ca mijloc diuretic si cardiotonic, in febra pricinuita de leziuni, rani purulente si accese neglijate. In urma unei extractii dentare, este foarte indicat ceaiul de cretisoara. Dupa mai multe clatiri ale gurii, rana se inchide in decursul unei zile. Acelasi ceai indeparteaza slabiciunile musculare si articulare si ajuta in anemii. Cretisoara este de mare folos in leziunile postnatale, in relaxarea organelor pelviene ale femeilor care au avut nasteri grele sau in fixarea sarcinii si fortificarea uterului. Planta e buna in obezitate, cate 2-3 cesti de ceai zilnic. Ajuta si la insomnii, fortifica acei copii mai bolnaviciosi daca se adauga in apa de baie cretisoara (200 grame). Pentru prepararea ceaiului, se foloseste o lingurita cu varf de planta care se opareste intr-un litru de apa. Pentru comprese, se spala planta proaspata, se zdrobeste pe un fund de lemn si se aplica pe zona afectata. In tratarea si in prevenirea chisturilor ovariene si fibroamelor uterine, efecte extraordinare are asocierea de cretisoara (flori si frunze) cu frunze de zmeur. De asemenea, aceasta planta medicinala extrem de valoroasa se foloseste si in scleroza multipla.

Castanele, leacul varicelor

Castanul comestibil sau castanul bun, cum e denumit popular, e folosit de sute de ani pentru proprietatile sale curative. In traditia populara, scoarta acestui arbore se folosea la tabacitul pieilor, iar coaja, la vopsitorie. Zeama rezultata din fierberea castanelor era leac pentru degeraturi. Castanele comestibile contin ulei, protide, hidrati de carbon, vitaminele B1, B2, C si saruri minerale. Frunzele sunt bogate in tanin, vitamina E, iar lemnul, in acizi si saruri minerale. Terapeutic, se folosesc fructele coapte fara coaja. Acestea sunt un bun antiseptic pentru tubul digestiv, antianemic, energetic, remineralizant, tonic nervos si muscular. Contribuie la refacerea oaselor, prin continutul de fosfor. Potasiul ajuta inima si vasele de sange, fiind foarte util mai ales in tratarea varicelor. Castanele se consuma coapte sau facute piure. Se pot consuma în orice cantitate, dar sunt contraindicate la obezi si diabetici. Se recomanda in: afectiuni coronariene, afectiuni venoase sau arteriale, astenie fizica si psihica, anemie, batranete, convalescenta, crestere, decalcifiere, depresie, flebite, hemoroizi, osteoporoza, stomatita, tromboflebita, varice. Castanele salbatice au si ele calitati terapeutice. Pisate sau taiate marunt si plamadite in spirt denaturat ori fierte in apa pentru baie, se intrebuintau contra reumatismului. In acest scop se folosea si floarea, pusa în petrol, iar cu solutia obtinuta se faceau frectii. Castanele salbatice nu sunt comestibile, dar se folosesc sub forma de tinctura sau unguent, in caz de accident cerebral, contuzii, cuperoza, degeraturi, edeme traumatice, flebite, hemoroizi, hernie de disc, luxatii, Parkinson, plagi infectate, varice.

Cerentelul, bun antiseptic

Cerentelul mai este cunoscut cu denumirile populare de albeata, buruiana pentru inima rea, ridichioara sau barbusoara. Se utilizeaza in scop terapeutic doar rizomii. Cind se usuca, are culoarea bruna, un miros slab aromat, asemanator celui de cuisoare si un gust amar si astringent. Administrat intern, cerentelul are proprietati antidiareice, scade secretiile mucoaselor, mareste permeabilitatea capilarelor si a membranelor celulare, calmeaza si lupta cu bacteriile. Extern, are actiune antiseptica. Este o planta folosita in tratarea diareei, dispepsiei gastrice, enteritei infectioase, hemoragiilor hemoroidale, plagilor, gingivitelor si amigdalitei. Decoctul se prepara din 2 lingurite de radacina maruntita la 300 ml apa. Se fierbe 30 minute, dupa care se va consuma fractionat in 3 reprize, dupa mesele principale. Contraindicatii: afectiuni cronice hepatice sau renale. In traditia populara, rizomul uscat si pisat se fierbea si se dadea contra diareei, dizenteriei si tifosului. Decoctul se mai lua pentru naduf, crampe, hernie, dureri de picioare. Pulberea de planta se foloseste astfel: un varf de cutit de pulbere fina de planta obtinuta din planta uscata macinata cu rasnita de cafea, se pune sub limba. Se tine 10 minute apoi se inghite. Pentru tratamentul extern, 2 lingurite de planta pulbere se fierb timp de 10 minute in 250 ml apa. Se strecoara si se pun comprese cu lichidul acesta sau se fac tamponari sau spalaturi. Pulberea de planta se poate aplica pe rani zemuinde. Se poate folosi si in afectiuni ca: abcese dentare, dismenoree, dureri hemoroidale, dureri menstruale sau in zona pelviana, boli de stomac, colite de putrefactie, conjunctivita, eczeme infectate, enterite infectioase, febra, gingivite, halena, hemoptizie, hemoragii, infectii microbiene, lacrimarea ochilor, pierderi seminale, rani infectate, spasme musculare, stomatita, ulceratii, voma si varsaturi.

Laptele ciulinilor, leac pentru ficat

Banalii ciulini care se gasesc pe marginea drumurilor au proprietati curative deosebite. Laptele de scaiete a fost folosit in diverse tratamente inca din antichitate. Principalele lui efecte curative sunt legate de afectiunile ficatului. In ultimii ani s-au facut mai multe cercetari care au demonstrat ca acest lapte este cel mai bun ingredient in prepararea medicamentelor hepatoprotectoare. Nu exista contraindicatii ale acestei plante. Ocazional, poate avea efecte laxative datorita stimularii ficatului si secretiei sporite a bilei. sangura interactiune remarcabila cu medicamentele apare atunci cand laptele de scaiete reduce efectele acestora. Cel mai important component al laptelui de ciulini este agentul numit silimarina. Aceasta protejeaza ficatul de efectele negative ale toxinelor si bolilor si stimuleaza regenerarea tesutului hepatic distrus. Se recomanda aceasta planta si dupa chemoterapie. De asemenea, laptele de scaiete se pare ca poate repara tesutul hepatic distrus de abuzul de alcool sau dupa hepatita. Poate proteja ficatul impotriva atacului unei otravi puternice care se gaseste in unii detergenti si intr-o ciuperca deosebit de otravitoare. Stimuleaza producerea de lapte in cazul femeilor care alapteaza.

Calinul, bulgare de nea antihipertensiv

Calinul este un arbust stufos, usor de recunoscut pentru florile de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta sub forma unui bulgare de nea. Infloreste in lunile mai-iunie. De la calin se foloseste in scop terapeutic coaja de pe ramurile si tulpinile tinere, recoltata primavara. Ca principii active, scoarta contine tanin, rezine si flavonoide. Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Preparatele obtinute sint diuretice, astringente, anstispastice, antiinflamatoare, hipotensive si sedative asupra sistemului nervos. Din fructele sale rosii, grupate sub forma de ciorchini, se extrage un medicament antihipertensiv. Avand proprietati sedative, extractele de calin calmeaza crampele musculare si contribuie la destinderea intregului organism in conditii de stres si emotii puternice. Ajuta la intarirea inimii si previne infarctul. Datorita actiunii astringente, reduce pierderile excesive de sange la menstruatie. Pentru uz intern, din coaja de calin se prepara un decoct din doua lingurite de planta, fierte timp de 10 - 15 minute intr-o cana de apa. Se bea cald, indulcit cu miere de albine, cite o cana, de trei ori pe zi. Fructele calinului pot fi folosite iarna la decorarea interioarelor. Fructele bine coapte, desi sint toxice, au proprietati tinctoriale. Acestea vopsesc fibrele naturale in nuante de rosu. Chiar si in medicina veterinara calinul are intrebuintari terapeutice, fiind recomandat in tratamentul pierderilor de sange la animalele mari, dar si la cele mici.