Crononutritia

Alimentele potrivite, la vremea potrivita

Crononutritia este o stiinta care ne invata ce sa mancam in fiecare anotimp si in diferite momente ale zilei, astfel incat sa obtinem un maximum de energie

  • Alimente antidepresive

Profesorul Mencinicopschi ne atentioneaza ca, data fiind poluarea globala (inclusiv a alimentelor) ar fi extrem de util sa revenim la un comportament alimentar testat timp de mii de ani de stramosii nostrii, alcatuit din alimente naturale, mese frugale, post saptamanal si sezonier (adevarate cure de dezintoxicare). Primavara apar si depresiile. Pentru combaterea lor, Mencinicopschi recomanda alimentele integrale, corect asociate. Triptofanul, precursorul serotoninei, denumita si hormonul fericirii, se gaseste in drojdia de bere, peste, oua, cereale integrale nerafinate, arahide, nucile Caju, nuci, alune de padure. Consumul excesiv de alimente industriale pe baza de carne, brinzeturi, zaharuri si cereale rafinate determina aparitia acidozei metabolice (scaderea pH-ului), poblema recunoscuta ca fiind o cauza a depresiei. Poate fi combatuta cu alimente bogate in vitamina B: germeni de grau proaspeti, drojdie de bere, cereale integrale, ficat. Hrasca este un excelent corector al aciditatii metabolice, aducand pe langa vitaminele B si saruri minerale, fibre si proteine cu efecte antidepresive remarcabile. Datatoare de buna dispozitie sunt prunele crude, uscate sau preparate sub forma de magiun romanesc traditional, fara adaos de zahar si alte ingrediente. O leguminoasa mai putin consumata la noi este bobul, consumat traditional in tarile mediteraneene cu brinza de oaie sau capra, o combinatie extraordinara cu efect antidepresiv.

  • Vara, legumele nu se fierb

Vara trebuie sa avem grija la sistemul digestiv, intestinul subtire si la inima. In acest interval, bioritmurile celulare se intensifica, energia se amplifica. De aceea este perioada in care trebuie sa consumam cat mai multe alimente in stare cruda, fara a le fierbe. Iata de ce nu este indicat consumul de carne, nici chiar sub forma andragitului gratar. In aceasta perioada trebuie sa acordam intaietate aromelor naturale prin consumul de alimente condimentate cu menta (cu efect racoritor), busuioc (tonifiant), salvie si oregano (stimulante). Conform reputatului expert Mencinicopschi, trebuie sporit consumul de apa oligominerala naturala, la care se adauga putina zeama de lamaie, mai ales in perioadele caniculare. Carnea alba si pestele preparate la abur si asortate de legume vor echilibra intr-un mod sanatos dieta de vara. Cereala verii este secara. Spre mijlocul verii, stomacul este organul cel mai solicitat si de aceea se recomanda in mod special cresterea consumului de fructe si legume apoase. Rosia raspunde in mod ideal acestei solicitari, dar si ardeii, ceapa verde, fasolea verde, dovleceii, castravetii, salata verde, telina, mazarea verde, vinetele, piersicile, perele de vara, nectarinele, pepenele, prunele, smochinele crude. In ultima parte a verii apar porumbul de fiert, ciupercile (manatarci), cartofii dulci, dudele, perele de vara. Acum se poate consuma si orez, de preferinta integral sau prefiert (neaglutinant cu bob lung). Este indicat Iaptisorul de matca, deoarece acum isi manifesta cel mai intens calitatile tonifiante. Afinele, care apar in acest sezon, au calitati deosebite si in prevenirea diareei si a toxiinfectiilor alimentare.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, este un nume binecunoscut celor interesati de o alimentatie sanatoasa. Sfaturile lui sunt pe cat de utile, pe atat de socante. Practic, prin alimentele pline de E-uri pe care le consumam, ne expunem celor mai cumplite boli, de la cele cardiovasculare si ale tubului digestiv, pana la cancer. Dar tot pentru o nutritie sanatoasa, specialistul ne andeamna sa respectam si regulile crononutritiei. Adica sa consumam anumite alimente in functie de momentul zilei, luna, anotimp. Aportul de hrana trebuie sa urmeze orologiul naturii. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa mancam alimente diurne noaptea si nici alimente de iarna in miezul verii. Iata in ce consta crononutritia, un regim de alimentatie corecta, care intareste sanatatea.

  • Ce este crononutritia?

Omul nu este tot timpul la maximum de energie mentala si fizica, deoarece organismul are nevoie de perioade de repaos, alternativ cu cele de activitate. Nici macar doua organisme nu sunt la fel in acelasi moment al zilei, unele persoane avand un ritm mai energic dimineata, altele dau randament maxim in a doua parte a zilei. Ne simtim mai bine in anumite anotimpuri, iar in anumite luni suntem sleiti de puteri. Bioritmurile fiind atat de diferite de la un organism la altul si de la un timp la altul, si alimentatia trebuie sa fie diferita. Crononutritia studiaza si recomanda un anumit consum de alimente in functie de persoana si perioada de timp, zi, luna, an. Nerespectarea acestui orar duce la ingreunarea digestiei si chiar la boli. Mai cu seama acum, la schimbarea anotimpurilor, trebuie sa schimbam si noi regimul alimentar, sustine Gheorghe Mencinicopschi in cartea „Noua ordine alimentara: Si noi ce mai mancam?“.

  • Detoxifiere cu verdeturi de sezon

Primavara, organismul incepe un nou ciclu biologic, tranzitie pe care o realizeaza accelerand procesele de detoxifiere. De aceea, acestui anotimp ii este asociat ficatul, organul care lupta cu eliminarea deseurilor toxice. Citind bioritmurile, se poate spune ca primavara se trateaza mai usor afectiunile hepato-biliare, oculare si musculare. Tot acum se pot reactiva boli ca ulcerul gastro-duodenal, tulburarile nervoase, starile de oboseala fizica si mentala (astenia de primavara). In timpul primaverii avem si postul Pastelui, prilej bun de detoxifiere a organismului. Mencinicopschi ne recomanda sa diminuam consumul de carne si sa crestem consumul de verdeturi de sezon: leurda, urzicile, untisorul, ceapa verde, papadia, sparanghelul, patrunjelul, morcovul, mazarea noua, prazul, guliile, radichile, broccoli, salatele. Dintre alimentele bogate in proteine animale, pestele (pastrav, ton), mielul, iepurele de casa sunt recomandate in aceasta perioada. Spre mijlocul si sfarsitul primaverii e bine sa mancam mai multi morcovi noi, fasole fideluta, plante aromate, ceapa verde, fenicul, ardei. Cereala primaverii este graul.

  • Alimente care combat astenia

In acest anotimp, putem face cure cu frunze de papadie, care tonifica si detoxifica organismul si sunt un puternic hepatoprotector. SparangheluI ii ajuta pe cei meteosensibili, ameliorandu-le simptomele. Creierul trebuie sustinut in luna aprilie, pentru prevenirea asteniei de primavara. Coacazele sunt aliatul creierului, morcovul are efecte de diminuare a oboselii fizice si cerebrale si de stimulare generala a organismului. Uleiul extravirgin de masline autentic este indicat cu precadere primavara pentru mentinerea si tonifierea neuronilor. E bogat in acizi grasi Omega 3 si Omega 6. Sunt bune si migdalele dulci neprajite, nesarate, neglazurate, necesare bunei functionari a creierului. Capsunele sunt puternic detoxifiante, urzica are efect depurativ si hemodinamic, iar cimbrasorul sustine sanatatea sistemului respirator. Ciresele sunt extrem de utile in detoxifierea organismului, in special de toxinele rezultate din consumul carnii si organelor (purinelor), sunt anti-inflamatorii si protejeaza impotriva unor forme de cancer.

  • Regulile crononutritiei

- Hranirea contra bioritmului nostru natural perturba aportul nutritional corect, antrenand dezordini in cronobiologia metabolica a organismului cu consecinte dramatice: somn agitat, trezire greoaie si senzatia de oboseala, supraponderalitate. Cresc rascul aparitiei hipertensiunii nocturne, a afectiunilor gastro-intestinale, a maladiilor cronice.

- Se va manca de trei ori pe zi, de preferat la aceleasi ore. Intre mese se vor consuma fructe proaspete de sezon si apa minerala naturala, opt pahare. Se pot manca si nuci, seminte neprajite, nesarate, intre mesele principale, iar, ocazional, e buna si ciocolata veritabila neagra, cca 20-40 g.

- Nu trebuie sa renuntam la micul dejun. Dimineata ar trebui sa consumam o treime din hrana zilnica, iar meniul ideal contine: grasimi (unt, brinzeturi, oua), proteine (carne rosie, oua), glucide lente (paine integrala, orez integral, cartofi fierti). Grasimile sunt arse fara a ne ingrasa, lucru valabil si pentru proteine. Cei care sar peste micul dejun se expun rascului de a deveni supraponderali sau obezi.

- Glucidele nu se consuma dupa ora 14,00.

- Cina (intre orele 18-20) poate contine proteine animale (peste) si legume. Orice aport de grasimi, brinzeturi, alimente pe baza de amidon sau carne grasa va fi digerat greu. Supele de carne nu sunt recomandate seara, deoarece pot declansa pusee de hipertensiune nocturna.

- Lichidele vor fi consumate cu cel putin o ora inainte de masa sau la 1-2 ore dupa masa.

- Iaurtul si laptele nu sunt indicate dimineata, in acest moment al zilei, organismul nu poate digera lactoza.

  • Toamna, o bogatie de medicamente vii

Toamna este alt anotimp de tranzitie in care preponderent trebuie sa avem grija de colon, plamini, splina, oase. Daca primavara si vara legumele potrivite pentru consum erau cele care cresc deasupra solului, toamna sunt recomandate cele care cresc in subsol: cartofii, morcovii, pastirnacul, telina radacina, napai, patrunjelul radacina, ghimbirul. Trebuie sa evitam asocierile incorecte de alimente. Nu se consuma proteine animale (carne, peste, brinza) cu cereale (paine, orez, paste fainoase). Nu vom asocia carnea cu brinza la aceeasi masa. Legumele si fructele care ne ajuta toamna sunt praz, varza, conopida, broccoli, sfecla, pere, gutui, mere, dovleac, fasole boabe, mazare, linte, nuci, varza de Bruxelles, andive, fenicul, ciuperci (ghebe), mandarine, struguri, cicoare si castane comestibile. Foarte bune sunt florile si fructele de soc (se vor consuma numai fierte in dulceturi sau ca otet, deoarece verzi sunt extrem de laxative). Acestea stimuleaza metabolismul, fiind si diuretice. Strugurii au efect depurativ. Alunele si nucile trebuie consumate in cantitati moderate (5-10 mieji de nuca, 15 - 20 alune/zi), deoarece aduc un aport de acizi Omega 3 si proteine de calitate inalta. Atentie! Miezul se pastreaza in coaja pana in momentul consumului. In caz contrar, e daunator sanatatii. Sfecla, in acest anotimp, cruda sau coapta, are efect remineralizant si revigorant (combate anemia). Dovleacul este bogat in carotenoizi si alti nutrienti valorosi protejand ficatul, stomacul, vezica biliara, prostata. Radichea alba, neagra, ghimbirul, sfecla, telina sunt extrem de benefice pentru buna functionare a ficatului, uzina de detoxifiere principala a organismului.

  • Iarna e anotimpul vitaminei C

In anotimpul rece trebuie sa intram cu o zestre cat mai mare de vitamine, minerale, antioxidanti, si cat mai putin intoxicati, pentru a face fata alimentelor grele toxice din timpul iernii, precum si frigului si umiditatii. Iarna, cele mai sensibile organe sunt rinichii si vezica biliara. Organismul are tendinta de a acumula energie si putem lua in greutate cateva kilograme. Cerealele care ne vor furniza energie: grau, orez, fulgi de ovaz, mei, hrasca. Trebuie mentinut constant aportul de vitamina C naturala, continuta in citrice, fructul de maces, mere, pere. Muraturile, in special varza murata traditional (si nu legumele industriale conservate in otet) este o sursa buna de vitamina C si bacterii probiotice pentru persoanele sanatoase si care nu urmeaza un regim hiposodat. Legumele iernii sunt cele bogate in vitamine si minerale: dovleci, anghinare, radiche alba, praz, fenicul, sfecla, cicoare, andive, conopida, ceapa, cartofi. Se pot bea ceaiuri de anghinare, armurariu, maces, coada soricelului, coada calului, ghimbir, merasor. Pentru imunitate, sunt bune prunele uscate, care sunt si energizante. Dintre alimentele proteice de origine animala, Mencinicopschi recomanda carnea de pui, fazan, porc ecologic, pestele (scrumbie, sardele, hering, somon, crap, pastrav). Iarna nu sunt indicate brinzeturile. Alimentatia sanatoasa de iarna contine si naut, bob, fasole boabe, soia (nemodificata genetic), mazare boabe, linte, hrisca. Consumul de carne trebuie redus la aproximativ 10% din aportul caloric total zilnic.

Cititi si Bioritmul si Ortorexia si Micul dejun si Obiceiuri alimentare