Petre Ispirescu

Petre Ispirescu (Bucarest, 1830-Bucarest, 1887) fue un escritor e impresor rumano.

Índice

1 Biografía

2 Notas

3 Referencias

4 Bibliografía

Biografía

Nació en Bucarest en enero de 1830.1​ Sus padres lo destinaron a la carrera sacerdotal, sin embargo Isperescu la abandonó y entró en 1844 como trabajador en la imprenta de Carcalechi, posteriormente se trasladó a la imprenta de Copainig.1​ Fue condenado a un mes de prisión por imprimir la correspondencia de Vogoride.1​

Director de la imprenta Naţionalulul y de Românulul en 1864, Ispirescu abrió una tercera empresa en compañía de Carol Göbl, la imprenta Lucrătorilor Asociatii.1​ Más adelante se convirtió en propietario de la imprenta Academiei Române.1​

Debutó como escritor en 1862, cuando aparecieron sus primeros cuentos de hadas en Taranul român y en folletos.1​ Luego publicó Legendele şi basmele românilor (1874), Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazu (1876), Snoave şi Poveşti populare (1879), Poveştele unchiaşului sfatos (1879), Pilde şi ghicitori (1880), Basme Snoave şi glume (1883), Jucării şi jocuri de copil (1885), Poveşti morale y Despre pomul crăciunului (1886).1​ Fallecido en Bucarest2​ el 21 de noviembre de 1887, era considerado una autoridad en la lengua rumana y en tradiciones populares.1​

Notas

• Partes de este artículo incluyen texto de Dicţionarul Contimporanilor (1897), una obra de Dimitrie R. Rosetti (1850-1934) en dominio público.

Referencias

• ↑ 

• Saltar a:

• a b c d e f g h Rosetti, 1897, pp. 104-105.

• ↑ Popescu y Villarroya, 2007, p. 169.

Bibliografía

• Popescu, Liviu; Villarroya, Javier Martínez (2007). «Juventud sin vejez y vida sin muerte. Cuento maravilloso rumano recopilado por Petre Ispirescu a finales del siglo XIX». Ex novo: revista d'història i humanitats (4): 167-179. ISSN 2385-3638.

• Rosetti, Dim. R. (1897). «Ispirescu (Petre)». Dicționarul Contimporanilor. București: Editura Lito-Tipografiei «Populara». Wikidata Q129769054.

Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, București — d. 21 noiembrie, sau 27 noiembrie după alte surse, 1887) a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român.

Este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil.

Viața

Copilăria și studiile

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare neîntrecută.[necesită citare] De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.

Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic că "n-am trecut nici patru clase primare". Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa.

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Zaharia Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

După ce tatăl său a murit, Petre a învățat să cânte la chitară pentru a-i ține de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel și în cazul prozei memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas îmbinări hibride de influențe insuficient asimilate.

Lucrul în tipografii

În 1854 Petre a părăsit tipografia lui Zaharia Carcalechi și s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere "Atala", "Paul și Virgina", precum și lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa și-și petrecea duminicile acasă.

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondența secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unioniști. Poliția i-a arestat pe toți participanții afacerii și Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-și serviciul și rămânând astfel trei luni fără lucru. Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist și viitorul ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din București și imprima revista Naționalul.

Activitatea publicistică și colecțiile de basme

La această tipografie, a devenit asociatul unei părți egale: Boerescu deținea capitalul, iar Ispirescu direcția și activitatea. A fost perioada cea mai fericită din viața lui, mai luminoasă în stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în liniște și pace, cu conștiința împăcată și având siguranță financiară. Astfel, el și-a cumpărat o casă pe strada Sălciilor (actuala stradă Thomas Masaryk care începe la intersecția cu strada Jean Louis Calderon), astăzi în plin centrul Bucureștilor. Activitatea sa de tipograf l-a pus în contact cu scriitori și oameni importanți timpului său (Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc.).

În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în Țăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de împărat și pescarul, Făt-Frumos cu părul de aur și Fata moșului cea cuminte.[2] Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.

După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal, atunci în opoziție. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înființarea primei "Case de ajutor reciproc a tipografilor din România".

În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alți asociați, Walter Scarlat și Frederic Göbl, a înființat Tipografia Lucrătorilor Asociați. Cu un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român. Timp de un deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitația ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alți trei asociați, a înființat Noua tipografie a laboratorilor români.

În 1872, și-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecția Legende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu. Este încurajat, apreciat pentru calitățile scrisului său și pentru cunoașterea profundă și inestimabilă a creației populare.[necesită citare] Un an mai târziu, a apărut și Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele și viața lui Mihai Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster și publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.

În 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.

În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat: „recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.

Sfârșitul vieții

După 50 de ani petrecuți numai în București, Ispirescu a călătorit la Roșiorii de Vede, un oraș situat la 120 km de București, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.

Principala operă a vieții sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme, și prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată colecția Jocuri și jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.

Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse), după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru. Ședința literară a grupului de la Revista Nouă (compusă din Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuță, Hasdeu) a fost suspendată la anunțarea morții sale.

Opere

Volume publicate

• Colecție de șase basme în Țăranul Român (1862)

• Legendele si basmele românilor. Ghicitori și Proverburi (1872)

• Snoave și Povești populare (1874)

• Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876)

• Poveștele unchiașului sfătos (1879)

• Pilde și ghicitori (1880)

• Legendele sau basmele românilor (1882)

• Basme, snoave și glume (1883)

• Jucării și jocuri de copil (1885)

• Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886)

Basme

• Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (1862)

• Aleodor Împărat (povestit în 1875)

• Ileana Simziana (1874)

• Broasca țestoasă cea fermecată (povestit în 1877)

• Înșir-te mărgăritari (povestit în 1876)

• Prâslea cel voinic și merele de aur (1862)

• Voinicul cel cu cartea în mână născut

• Zâna zânelor

• Zâna munților (1872)

• Greuceanu (1876)

• Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat (povestit în 1868)

• Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei (1876)

• Porcul cel fermecat (1876)

• Făt-Frumos cu părul de aur (1862)

• Fiul vânătorului (1876)

• Copii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul (povestit în 1876)

• Cei trei frați împărați (1874)

• Coman vânătorul

• Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte (1876)

• Cotoșman Năzdrăvanu

• Pasărea măiastră (povestit în 1868)

• Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei (1876)

• Fata moșului cea cuminte (1862)

• Cele trei rodii aurite (1874)

• Sarea în bucate (1877)

În alte limbi

• Cugulya, öregapó-öreganyó fia (Țugulea), traducere în limba maghiară de Kerekes György, Ifjúsági Könyvkiadó, Bukarest, 1963.[3]

In memoriam

O stradă din București, sectorul 5, poartă numele scriitorului.

De asemenea, o școală gimnazială din București, sectorul 1, este numită „Școala Gimnazială Petre Ispirescu”.[4]

Note

1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

2. ^ „Legende saŭ Basmele românilorŭ - Adunate din gura poporului” (PDF). Wikimedia Commons.

3. ^ Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 539.

4. ^ „Școala Gimnazială Petre Ispirescu (nr. 171), București”. Arhivat din original la 8 februarie 2015. Accesat în 8 februarie 2015.

Bibliografie

• Dimitrie R. Rosetti (1897): Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara".

Legături externe

Petre Ispirescu (Romanian pronunciation: [ˈpetre ispiˈresku]; January 1830 – 21 November 1887) was a Romanian editor, folklorist, printer, and publicist. He is best known for his work as a gatherer of Romanian folk tales, recounting them with a remarkable talent.

Career

Petre Ispirescu was born in Bucharest, the son of Gheorghe Ispirescu, a barber, and Elena Ispirescu, a remarkable story teller. He grew up listening to countless folk tales told by his parents and his father's customers and apprentices. His parents wanted him to be a priest and he was entrusted to study with a monk at the Metropolitan Church, after which he studied with a priest at the Domnița Bălașa Church.

He dropped out in 1844 at age fourteen and became an apprentice at the printing house headed by Zaharia Carcalechi, hoping to further his education by reading the books printed there. Working 14 hours a day, he became a qualified printer in 1848. In 1854, he was hired at the Copainie typography. In 1858, within the context of talks about the unification of the Romanian Principalities, the printing house accepted to publish the secret correspondence of Prince Nicolae Vogoride, without the accord of the censors. The police arrested all those involved and Petre Ispirescu was jailed for a month, losing his job. By the end of the year, Vasile Boerescu - a supporter of the union of the Romanian Principalities and future Foreign Minister - offered him the manager position of a modern typography that owned the first mechanical printing press in Bucharest and published the Naționalul newspaper. His position introduced him to contemporary politicians and writers like Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, and Dimitrie Bolintineanu. In 1863, Vasile Boerescu sold the typography and Petre Ispirescu became the manager of the typography publishing the Liberal Party newspaper Romanul. At the time, the Liberal Party was the main opposition party. The newspaper was suppressed in 1864. Ispirescu, together with Walter Scarlat and Frederick Gobl, then founded the United Workers Typography. A year later, Ispirescu published the Romanian Typographer pamphlet. The abdication in 1866 of the first ruler of the United Principalities of Moldavia and Wallachia, Alexandru Ioan Cuza, is recorded with sadness there. After becoming the sole associate of the printing house, he renamed it Romanian Academy Publishing House in 1878.

Invited by the Interior Minister Ion Ghica, Ispirescu became the head of the State Printing House in 1866. He resigned two years later.

Ispirescu left Bucharest for the first time in his life in 1880 for a short trip to Roșiorii de Vede, a small town 74.5 miles away. In 1883 he had a first stroke; he suffered a second stroke while sitting at his desk, and died on 21 November 1887. He is buried at Bellu Cemetery in Bucharest along many other famous Romanians.

Ispirescu began to publish Romanian folk stories in 1862, at the incentive of Nicolae Filimon. His first collection of six folk tales appeared in Țăranul Român and later as a booklet. Subsequently, these tales were added to his renowned collection, Romanian Fairy Tales, today a bibliographic rarity. He resumed his publishing work in 1872 with the collection Romanian Folk Tales. Riddles and Proverbs with a preface by Bogdan Petriceicu Hasdeu, followed by Folk Anecdotes and Folk Tales in 1874, and The Life and Feats of Mihai Viteazu in 1876. He was praised for the deep and invaluable knowledge of the Romanian folk works. In 1879 he published Tales of the Wise Old Man - a retelling in an accessible language for children of universal myths and fragments of Greek mythology - with a preface by Alexandru Odobescu.

His major work, Romanian Fairy Tales, was published in 1882 with a preface by Vasile Alecsandri.

Works

Romanian stamp from 1987 depicting Ispirescu's Greuceanu fairy tale

Ispirescu is especially known for his collections of Romanian folk tales.

• Colecție de șase basme in Țăranul Român (1862, a collection of six folk tales published in Țăranul Român)

• Legende sau basmele românilor. Ghicitori și Proverburi (1872, "Romanian Legends and Folk Tales. Riddles and Proverbs")

• Snoave și Povești populare (1874, "Folk Anecdotes and Folk Tales")

• Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876, "The Life and Feats of Mihai Viteazu")

• Poveștele unchiașului sfătos (1879, "Tales of the Wise Old Man")

• Pilde și ghicitori (1880, "Parables and riddles")

• Legendele sau basmele Românilor (1882, "Romanian Fairy Tales")

• Basme, snoave și glume (1883, "Tales, Anecdotes, and Jests")

• Jucării şi jocuri de copil (1885, "Children's Toys and Games")

• Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886, "Moral Stories. About the Christmas Tree")

See also

• Kingdom in the Clouds (a 1969 film directed by Elisabeta Bostan)

• Dan Petrescu, Romanian businessman, nicknamed "Petre Ispirescu" by his friends in honor to Ispirescu

References

• Dimitrie R Rosetti (1897) Dicţionarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara"

External links

• Works by or about Petre Ispirescu at the Internet Archive

• Works by Petre Ispirescu at LibriVox (public domain audiobooks) 

Petre Ispirescu (Bucarest, 13 de enero de 1830 - Bucarest, 21 de noviembre de 1887) fue un editor, folclorista, narrador, escritor e impresor rumano.

Índice

1 Biografía

2 Notas

3 Referencias

4 Bibliografía

Biografía

Nació en Bucarest en enero de 1830.1​ Sus padres lo destinaron a la carrera sacerdotal, sin embargo Ispirescu la abandonó y entró en 1844 como trabajador en la imprenta de Zaharia Carcalechi, posteriormente se trasladó a la imprenta de Copainie.1​ Fue condenado a un mes de prisión por imprimir la correspondencia de Nicolae Vogoride.1​

Director de la imprenta Naţionalul y de Românul en 1864, Ispirescu abrió una tercera empresa en compañía de Carol Göbl, la Imprenta de los Trabajadores Asociados.1​ Más adelante se convirtió en propietario de la Imprenta de la Academia Rumana.1​

Debutó como escritor en 1862, cuando aparecieron sus primeros cuentos de hadas en la publicación Țăranul român (El campesino rumano) y en folletos.1​ Luego publicó Legendele şi basmele românilor (1874), Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazu (1876), Snoave şi Poveşti populare (1879), Poveştile unchiaşului sfătos (1879), Pilde şi ghicitori (1880), Basme, snoave şi glume (1883), Jucării şi jocuri de copil (1885), Poveşti morale. Despre Pomul Crăciunului (1886).1​ Fallecido en Bucarest2​ el 21 de noviembre de 1887, era considerado una autoridad en la lengua rumana y en tradiciones populares.1​

Notas

(1401 bytes)

Petre Ispirescu (București, 13 ianuarie 1830 – București, 21 noiembrie 1887) a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român.

Index

1 Biografie

2 Note

3 Referințe

4 Bibliografie

Biografie

S-a născut la București în ianuarie 1830.[1] Părinții l-au destinat carierei preoțești, totuși Ispirescu a abandonat-o și a intrat în 1844 ca muncitor la tipografia Zaharia Carcalechi, ulterior s-a mutat la tipografia Copainie.[1] A fost condamnat la un lună de închisoare pentru tipărirea corespondenței lui Nicolae Vogoride.[1]​

Director al tipografiilor Naţionalul şi Românul în 1864, Ispirescu a deschis o a treia firmă în compania lui Carol Göbl, Tipografia Muncitorilor Asociaţi.[1] 

Devine ulterior proprietarul Tipografiei Academiei Române.[1]

A debutat ca scriitor în 1862, când primele sale basme au apărut în publicația Țăranul român și în pamflete.[1] 

A publicat apoi Legendele și basmele românilor (1874), Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876), Snoave şi Poveşti populare (1879), Poveştile unchiaşului sfătos (1879), Pilde şi ghicitori (1880), Basme, snoave şi glume (1883), Jucării şi jocuri de copil (1885), Poveşti morale. Despre Pomul Crăciunului (1886)[1]. Decedat in Bucuresti[2] la 21 noiembrie 1887,  era considerat o autoritate in lumea limbii romane si a traditiilor populare.[1]

Note

Petre Ispirescu (Bucarest, 21 de enero de 1830-Bucarest, 21 de noviembre de 1887) fue un editor, folclorista, narrador, escritor e impresor rumano.

Índice

1 Biografía

2 Notas

3 Referencias

4 Bibliografía

Biografía

Nació el 211​ de enero de 1830 en Bucarest.2​ Sus padres lo destinaron a la carrera sacerdotal, sin embargo Ispirescu la abandonó y entró en 1844 como trabajador en la imprenta de Zaharia Carcalechi, posteriormente se trasladó a la imprenta de Copainie.2​ Fue condenado a un mes de prisión por imprimir la correspondencia de Nicolae Vogoride.2​

Director de la imprenta Naţionalul y de Românul en 1864, Ispirescu abrió una tercera empresa en compañía de Carol Göbl, la imprenta Lucrătorilor Asociatii.2​ Más adelante se convirtió en propietario de la imprenta de la Academia Rumana.2​

Debutó como escritor en 1862, cuando aparecieron sus primeros cuentos de hadas en la publicación Țăranul român ('El campesino rumano') y en folletos.2​ Luego publicó Legendele şi basmele românilor (1874), Isprăvile şi viaţa lui Mihai Viteazu (1876), Snoave şi Poveşti populare (1879), Poveştile unchiaşului sfătos (1879), Pilde şi ghicitori (1880), Basme, snoave şi glume (1883), Jucării şi jocuri de copil (1885), Poveşti morale y Despre Pomul Crăciunului (1886).2​ Fallecido en Bucarest3​ el 21 de noviembre de 1887, era considerado una autoridad en la lengua rumana y en tradiciones populares.2​

Notas

(1404 bytes)