60 de ani de enciclopedism

Page started at 29.12.2019_04.07 (UTC+1 / España)

60 de ani de când sufer de o boală; enciclopedism

60 años desde que padezco una enfermedad; enciclopedismo.

.

Mâine (29.12.2019) se împlinesc 60 de ani de când am venit pe lume.

În acești 60 de ani am făcut multe, și bune și rele, dar tot timpul meu (care s-a putut numi "timp liber") mi l-a absorbit cu nesaț o boală ne-cunoscută pe-atunci mie, o boală căreia i-am găsit numele (prin comparație cu simptomele descrise) abia... mult după ce accesul meu la internet a devenit o realitate, găsind eu referințe asupra enciclopedismului undeva... după 2012.

Această adevărată boală a mea, am simțit-o întotdeauna ca pe un handicap, ca pe un ceva... care mă făcea să fiu altfel decât lumea din jurul meu, mă făcea să îmi dedic orice bucată de timp prindeam, la altceva decât își dedica timpul "lumea mea", iar eu nu vroiam asta pentru că mi-am iubit și îmi iubesc lumea înconjurătoare mie și ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit sau mi l-aș dori vreodată ar fi despărțirea de ea (sau de vreo părticică din ea.

Am fost un înnăscut apărător al Drepturilor Umane, chiar și înainte de a cunoaște de existenț unei materii juridice care să poarte acest nume, și am făcut tot ce a depins de mine pentru îmbunătățirea (și nu înrăutățirea) "aerului de respirat" al lumii în care... am vrut/n-am vrut, m-am aflat.

Împins de la spate de această boală, până la 18 ani am cam furat (am furat destul de mult) din timpul pe care trebuia să îl dedic "educației mele curriculare", ca să aspir (din domeniul cunoașterii) "aerul" de care boala asta îmi provoca "setea" de a-l aspira.

Nu discut dacă am procedat bine/sau rău, așa cum am procedat, când te trage ața nu faci cum vrei, ci faci ca peștele cel prins în undiță și tras de respectiva ață.

Viața mea, continuu mi-am măsurat-o în secunde, pentru mine fiecare secundă e mai scumpă ca orice aur, iar din cele 86.400 de secunde ale zilei... dacă ar fi fost, sau ar fi după mine, nu aș fi irosit sau nu aș irosi... niciuna.

Dar... degeaba vrei tu să lași lumea-n pace, că nu te lasă ea pe tine.

Mi-a convenit, îmi convine și imi va conveni acea tripletă: "8 ore muncă, 8 ore odihnă și 8 ore re-creație" spre care o anumită parte a omenirii a aspirat, din cele mai vechi timpuri, și până când a reușit să o instituționalizeze (să o oficializeze) măcar pe hârtie, pentru că în realitatea pe care o trăim, multora dintre oamenii pașnici, oamenii agresivi nu le respectă acest fundamental drept.

Timpul este proprietatea cea mai de preț a oricărei ființe umane. Ce valoare are fiecare secundă din acest timp

Neprețuită.

Cunoscând eu neprețuita valoare a "timpului uman", eu nu am atentat nicicând la vreo secundă de timp a vieții vreunui om.

În schimb, la secundele vieții mele au atentat toți din toate părțile, care ca vrăbiile, care ca ciorile, care ca corbii, care ca vulturii cei mai hulpavi.

Din păcate, cine mi-a șterpelit mie vreo secundă (sau a contribuit în vreun fel la șterpelirea ei), și-a furat-o în primul rând sie-și, pentru că...

Cunoașterea, este cea mai fundamentală hrană a omenirii (a speciei umane, din care... vrem/nu vrem, ne place/nu ne place, facem parte fiecare dintre noi, oamenii).

Generic, "hranei" i se spune "pâine".

"Pâinea" asta numită "cunoaștere", are același rol regulator pentru "clima socială umană", precum are Natura (Universul) pentru ceea ce numim "încălzire globală" sau "răcire globală".

Fără cunoaștere, "vieții sociale umane" îi este precum "vieții biologice umane"... fără soare, sau cu prea mult soare.

Adică, ori ingheață de frig, ori se prăjește de cald.

Deci, până pe la 18 ani am cam furat dintr-ale "educației mele curriculare" și am băgat într-o educație... tot a mea, dar... ne-curriculară și deci, ne-beneficiind această ne-curricularitate de o... necesară (și justă) fiecăruia dintre noi, recunoaștere socială.

Mie nu îmi plăcea societatea comunistă, și cum nu aveam de gând să îi intru în joc și să încerc a mă plasa pe o poziție cât mai bună în piramida ierarhică de ea concepută, mi-am zis că îmi ajunge dacă mă fac un... oarecare muncitor, dau existentei Societăți 8 ore/zi legală de muncă la contrapartidă cu echivalentul salariu, dau 8 ore... naturalului... somn (odihnei), iar restul de timp, îl aloc eu la ceea ce îmi tună.

Adică, dintr-o saptămână care are 604.800 de secunde, am zis că dau (vreau/nu vreau) somnului 201.600 secunde (7 x 8 = 56 de ore), instituționalei "munci", 172.800 secunde (6 x 8 = 48 de ore, cum era atunci), și rămân timpului meu de creație și de re-creație, restul de 230.400 de secunde (64 ore).

Zis și făcut.

M-am făcut mai întâi strungar.

Muncă la uzină, trei schimburi, luni-sâmbătă cu duminică.

Din punctul de vedere al respectării timpului de lucru, era (pentru mine)... mai mult ca perfectul.

Dar, ca in orice artă (pictura, sculptura, etc) nu e suficient doar să vrei să realizezi ceva, îți trebuie și talent.

Îți trebuie "mână", cum se zice în argou.

Aveam (din pornire) "categoria 2 baza" (din 6 posibile).

Un salariu stabilit, de 1803 lei.

Piesele ce mi se dadeau spre executare, erau normate de asa natura incat, sa zicem, pentru a lua 1803 lei, ar fi trebuit sa execut (sa zicem) 180 de piese.

Greselile (rebuturile) nu le mai puteai recupera (ar fi trebuit pentru asta sa depasesti cele 8 ore de prezenta dar nu aveai cum pentru ca... venea schimbul iar tu trebuia sa parasesti locul de munca, atelierul, sectia, uzina.

Imi faceam cu greu "norma zilnica de lucru".

Erau zile mai bune, zile mai grele.

Cum ziceam, nu era vorba să dau vina pe nimeni. Dacă aveai mână să ascuți bine cuțitele, dacă alegeai corect vitezele de strunjire, obtineai și cantitatea și calitatea cerută de normativele în vigoare, îți luai banii și... nu te durea capul.

Cei mai mulți dintre colegii mei se mișcau precum peștele în apă și, cine mai știe, poate că or fi și acum acolo.

Eu a trebuit să îmi găsesc și eu ceva mai potrivit mie, ceva unde să pot îndeplini "norma zilnică de lucru", ca să-mi pot lua și eu ca toată lumea, salariul, și să îmi pot vedea de ale mele... fără să mă doară capul.

Așa am ajuns să aleg ca profesie... șoferia.

Până în 1990, cel puțin din punctul de vedere al respectării timpilor de muncă și ai timpilor privați (particulari) lucrurile au fost... acceptabile, dar de la 1990 în sus, lucrurile în ce privește respectarea acestor timpi, au luat-o rău la vale.

Atât de rău, de... fără cap și fără coadă (în ce mă privește) încât prin 2001-2002, ca să evit continua alunecare pe panta care ducea spre o sclavizare fără ieșire, o altă soluție mai bună decât emigrarea, eu nu am mai văzut.

Nu sunt compatibil cu societatile informale, nici cu cele non-formale, eu am nevoie de o societate în care "contractul între părți" să fie... literă de lege.

Am cautat solutii sa ajung în Occident, am plătit scump pentru asta dar am sperat că investiția va ajunge și a fi amortizată, și va ajunge să dea și un cuvenit și așteptat profit.

Dar... pentru mine, din nou... ghinion.

Între anul pregătirii plecării mele din România (2002), și anul 2006, conducerea a ceea ce însemna UE la acea vreme, lucrase la elaborarea unei legislații și al unor aparate de înregistrare a activității conducătorilor auto de profesie, că mi se părea că cine va activa sub această monitorizare va avea parte de atâta ordine și de atâta strictețe cum nici la Legiunea Străină nu credeam că ar fi.

Într-un fel mă speria și mă indigna această punere totală sub lupă a fiecăruia în parte dintre cei care vor semna contract individual de munca sub acest special regim de muncă, dar în alt fel, mă mângâiam cu ideea că... 5 zile lucrătoare la rând x 9/10 = 47 ore voi fi... în contul angajatorului, iar restul de 168 - 47 = 121 de ore vor fi ale mele, în contul meu.

Ei bine, la capitolul ăsta, în ciuda bunei intenții a legii, legea a fost (și este) bătută cu chiar vorbele ei, de o imensă majoritate a... actorilor implicați în acest joc, în principal din două cauze (combinate între ele): angajatorii isi incalca prevederile partii care le revin lor din contract dintr-o doză de... cam 25% rea voință + cam 75% analfabetism juridic, in timp ce angajații isi incalca prevederile din contract care le revin lor .... cam 5% din reavoință + cam 95%... analfabetism politic.

În virtutea acestor "ingrediente", ceea ce se intampla in acest sector, din 2006 incoace, este o creare a aparentei de respectare a legi, creeare a aparentei care a condus și conduce, concomitent, la eludări și evaziuni fiscale ale patrimoniului public, la niște dimensiuni înfricoșătoare plus la o de-personalizare, o reducere la condiția de "simple obiecte" a sute de mii (sau poate milioane) de persoane semnatare ale vreunui "contract individual de munca" in domeniul "transport rutier" din UE.

Mañana (29.12.2019) son 60 años desde que vine al mundo.

En estos 60 años he hecho muchos, tanto buenos como malos, pero todo mi tiempo (que podría llamarse "tiempo libre") me absorbió con un mal olor, una enfermedad que no conocía en ese momento, una enfermedad que encontré el nombre (en comparación con los síntomas descritos) solo ... mucho después de que mi acceso a Internet se hizo realidad, encontrando referencias al enciclopedismo en algún lugar ... después de 2012.

Esta verdadera enfermedad mía, siempre la sentí como una desventaja, como algo ... que me hacía ser diferente del mundo que me rodeaba, me hacía dedicar todo el tiempo que tomaba, a algo diferente al suyo. Dediqué mi tiempo a mi mundo, y no quería eso, porque amaba y amaba el mundo que me rodeaba, y lo último que hubiera querido o alguna vez hubiera querido sería separarme de él (o de él). alguna parte de eso.

Nací como defensor de los derechos humanos, incluso antes de saber de la existencia de un asunto legal para llevar este nombre, e hice todo lo que dependía de mí para mejorar (y no empeorar) el "aire respirable" del mundo en quién ... quería / no quería, lo descubrí.

Empujado desde la parte posterior de esta enfermedad, hasta los 18 años robé (robé bastante) desde el momento en que tuve que dedicarme a "mi educación curricular", con el fin de chupar (del campo del conocimiento) el "aire" del cual la enfermedad Esto provoca mi "sed" de aspirar.

No discuto si hice bien o mal, como lo hice, cuando tiras del hilo no haces lo que quieres, pero te gusta el pez atrapado en la línea y tirado por ese hilo.

Mi vida, lo medí continuamente en segundos, para mí cada segundo es más costoso que cualquier oro, y de los 86,400 segundos del día ... si fuera, o fuera después de mí, no estaría malgastado o no desperdiciaría ... ninguno.

Pero ... en vano quieres dejar el mundo solo, porque no te deja a ti.

Estuvo de acuerdo, me conviene y me va a gustar ese triplete: "8 horas de trabajo, 8 horas de descanso y 8 horas de recreación" a lo que cierta parte de la humanidad ha aspirado, desde la antigüedad, y hasta que tuvo éxito institucionalizarlo (formalizarlo) al menos sobre el papel, porque en la realidad en que vivimos, muchas de las personas pacíficas y agresivas no respetan este derecho fundamental.

El tiempo es la propiedad más valiosa de cualquier ser humano. ¿Cuál es el valor de cada segundo de este tiempo?

No tiene precio.

Conociendo el valor inestimable del "tiempo humano", nunca intenté ningún segundo de la vida humana.

En cambio, en los segundos de mi vida, todos, de todos lados, a quienes les gustan las arañas, a los gorriones, a los cuervos, a los buitres más horribles, lo intentaron.

Desafortunadamente, quien me apuñaló por un segundo (o contribuyó de alguna manera a su despojo), lo robó ante todo, porque ...

El conocimiento es el alimento más fundamental de la humanidad (de la especie humana, de la cual ... queremos / no queremos, nos gusta / no nos gusta, somos parte de cada uno de nosotros, personas).

En general, "comida" se llama "pan".

Este "pan" llamado "conocimiento" tiene el mismo papel regulador para el "clima social humano", al igual que la Naturaleza (el Universo) para lo que llamamos "calentamiento global" o "enfriamiento global".

Sin conocimiento, la "vida social humana" es como la "vida biológica humana" ... sin el sol, o con demasiado sol.

Es decir, se congela en el frío o se fríe en el calor.

Entonces, hasta la edad de 18 años, robé parte de mi "educación curricular" y la puse en una educación ... toda mía, pero ... no curricular y, por lo tanto, sin beneficiarme de esta no curricularidad. o ... necesario (y justo) para cada uno de nosotros, reconocimiento social.

No me gustaba la sociedad comunista, y dado que no iba a entrar en el juego y tratar de ponerme en la mejor posición en la pirámide jerárquica para la que fue diseñada, me dije que me sucedería si me convertía en uno. a cualquier trabajador, le doy a la Compañía existente 8 horas / día de trabajo legal a cambio del salario equivalente, doy 8 horas ... a lo natural ... dormir (descansar), y el resto del tiempo, lo asigno a lo que estoy sintonizado.

Quiero decir, de una semana que tiene 604,800 segundos, dije que doy (quiero / no quiero) dormir 201,600 segundos (7 x 8 = 56 horas), al "trabajo" institucional, 172,800 segundos (6 x 8 = 48 horas) , como era entonces), y permanezco durante mi tiempo de creación y recreación, el resto de 230,400 segundos (64 horas).

Dicho y hecho.

Primero me convertí en un torno.

Trabajo en la fábrica, tres turnos, de lunes a sábado con domingo.

En cuanto a respetar el tiempo de trabajo, fue (para mí) ... más que perfecto.

Pero, como en cualquier arte (pintura, escultura, etc.), no basta con querer lograr algo, también se necesita talento.

Necesita la "mano" como se le llama en la jerga.

Tenía (inicio) "base de categoría 2" (de 6 posibles).

Un salario establecido de 1803 lei.

Las piezas que me entregaron para su ejecución, fueron normadas por naturaleza, por lo que, para decir, para obtener 1803 lei, habría tenido que ejecutar (digamos) 180 piezas.

Los errores (desechos) no los pudo recuperar (debería haber excedido las 8 horas de presencia pero no tenía forma porque ... el intercambio se acercaba y tenía que abandonar el lugar de trabajo, el taller, la sección, la fábrica.

Apenas estaba haciendo la "norma de trabajo diario".

Hubo días mejores, días más difíciles.

Como dije, no se trataba de culpar a nadie. Si tuvo la mano para afilar bien los cuchillos, si eligió correctamente las velocidades de giro, también obtuvo la cantidad y calidad requeridas por las regulaciones vigentes, tomó su dinero y ... no le hizo daño en la cabeza.

La mayoría de mis colegas se movían como peces en el agua y, quién sabe, tal vez estén allí ahora.

Tenía que encontrar algo más adecuado para mí, algo en lo que pudiera cumplir con la "norma de trabajo diario", para poder tomar mi salario, como todos los demás, y poder ver el mío ... sin lastimarme la cabeza.

Así es como pude elegir como profesión ... el conductor.

Hasta 1990, al menos desde el punto de vista del respeto de las horas de trabajo y los tiempos privados (privados), las cosas eran ... aceptables, pero a partir de 1990, las cosas relacionadas con el respeto de estos tiempos han empeorado. vale la pena

Tan malo, desde ... sin cabeza y sin cola (en lo que a mí respecta) que hasta 2001-2002, para evitar seguir resbalando en la pendiente que condujo a la esclavitud sin salida, otra solución mejor que la emigración, no lo hice Lo he visto antes.

No soy compatible con las empresas informales, ni con las no formales, necesito una empresa en la que el "contrato entre las partes" sea ... una carta de ley.

Estaba buscando soluciones para llegar a Occidente, pagué caro por ello, pero esperaba que la inversión alcanzara y se amortizara, y que también proporcionara un beneficio adecuado y esperado.

Pero ... para mí, otra vez ... mala suerte.

Entre el año de preparación para mi partida de Rumania (2002) y el año 2006, la gestión de lo que significaba la UE en ese momento, había trabajado en la elaboración de legislación y de dispositivos para registrar la actividad de los conductores profesionales, ya que me pareció que quién lo haría Activo bajo este monitoreo tendrá tanto orden y rigor como no pensé en la Legión Extranjera.

En cierto modo, estaba asustado e indignado por esta colocación total bajo la lupa de cada uno de los que firmarán un contrato de trabajo individual bajo este régimen de trabajo en particular, pero de lo contrario, me reconfortó la idea de que ... 5 días hábiles en una fila x 9/10 = 47 horas estaré ... en la cuenta del empleador, y las restantes 168 - 47 = 121 horas serán mías, en mi cuenta.

Bueno, en este capítulo, a pesar de las buenas intenciones de la ley, la ley fue (y es) golpeada con sus propias palabras, por una gran mayoría de ... los actores involucrados en este juego, principalmente por dos razones (combinadas entre ellas). ): los empleadores violan las disposiciones de la parte que les llega del contrato de una dosis de ... alrededor del 25% de mala voluntad + alrededor del 75% de analfabetismo legal, mientras que los empleados infringen las disposiciones del contrato que les corresponde. alrededor del 5% de la participación + alrededor del 95% ... analfabetismo político.

En virtud de estos "ingredientes", lo que ha estado sucediendo en este sector desde 2006, es la creación de la apariencia de aplicación de la ley, la creación de la apariencia que condujo y conduce, simultáneamente, a la evasión fiscal y la evasión del patrimonio público, a algunas dimensiones aterradoras más una despersonalización, una reducción en la condición de "objetos simples" de cientos de miles (o quizás millones) de personas que han firmado un "contrato de trabajo individual" en el campo del "transporte por carretera" en la UE.