Dintotdeauna am avut dificultăți cu exprimarea orală. În primii ani de școală din pricina unei timidități excesive, iar mai apoi... defectul a persistat.

La examenele școlare și mai târziu, la examenele din domeniul meu profesional, am pierdut puncte la examenele orale, echilibrând un pic balanța cu rezultatele de la examenele în scris.

A fost, și este, un handicap, pentru că atunci când ai controverse cu cineva, când ai vreo ceartă, vreo dispută, lucrurile se tranșează practic, nu stă nimeni să vadă ce argumente scrii tu, mai apoi, pe hârtie.

Cel care opune forța argumentului, argumentului forței, știe cât de dezavantajat este, știe că victoria lui costă mult mai mult decât ale celui care utilizează în primul rând forța și în ultimul rând rațiunea.

Dar, când ești structurat într-un fel, ești structurat așa cum ești, și nu altfel.

La dificultatea mea de expresare orală în limba maternă, de la 44 de ani în sus viața mai mi-a adăugat grade de dificultate prin necesitatea de a încerca să-mi apăr drepturile mele de persoană, într-o limbă adoptivă complet necunoscută, în principiu, iar mai apoi, pe măsura familiarizării cu ea, încercarea de a-mi apăra viața, bilingv.

Acum vreo trei-patru ani (prin 2020-2021) am identificat un intrument care mă putea ajuta sa comunic bilingv un pic mai eficient decât până atunci, oferindu-mi posibilitatea de a-mi prepara texte bilingve, de a citi cu voce tare (să zicem... în română) respectivul text în fața unei camere, în același timp în care eventualul meu ascultător (să zicem... spaniol), putea să-și citească singur "subtitrarea" în spaniolă cu care însoțeam "speech"-ul meu.

Dar, iată că acum, viața îmi mai dă o lovitură, cusându-mi gura, făcându-mi imposibil actul vorbirii... în plină necesitate de asta.

Poate nu v-a dura decât câteva zile, dar eu n-am timp de stat, pe monitorul laptopului meu mi se întâmplă lucruri pe care, dacă nu le înregistrez vor intra la categoria "irepetibile", "irecuperabile", iar dacă le înregistrez vor fi episoade și mai pline de muțenie decât episoadele de până acum.

Dar, când nu îți rămâne decât o singură soluție, te agăți de aceea, conștient de faptul că... niciodată nu este atât de rău încât să nu se poată și mai rău.

Siempre he tenido dificultades con la expresión oral. En los primeros años de colegio por excesiva timidez, y después… el defecto ha persistído.

En los exámenes escolares y posteriormente en mis exámenes del campo profesional perdí puntos en los exámenes orales, equilibrando un poquito la balanza con los resultados en los exámenes escritos.

Era, y es, un handicap, porque cuando tienes controversias con alguien, cuando tienes una discusión, una disputa, las cosas se arreglan de modo práctico, no se para nadie para ver qué argumentos escribes tu, después, en algun papel.

Quien opone la fuerza del argumento, al argumento de la fuerza, sabe lo desfavorecido que está, sabe que su victoria cuesta mucho más que la de aquel que utiliza en primero lugar la fuerza y en ultimo lugar la razón.

Pero cuando estás estructurado de una manera, estás estructurado como eres y no de otra manera.

A mi dificultad de expresión oral en mi lengua materna, desde mis 44 años en adelante la vida me ha añadido grados de dificultad por la necesidad de intentar defender mis derechos como persona (mi vida), en una lengua adoptiva completamente desconocida, en principio, y luego , según lo conozco, el intento de defender mi vida, bilingüe.

Hace unos tres o cuatro años (alrededor de 2020-2021) identifiqué una herramienta que parecia podría ayudarme a comunicarme bilingüe de una forma un poco más efectiva que antes, dándome la oportunidad de preparar textos bilingües, de leer en voz alta (digamos... en rumano), el texto respectivo frente a una cámara, al mismo tiempo que mi eventual oyente (digamos... español), podía leer el "subtítulo" en español con el que acompañaba yo mi propio "speech".

Pero ahora (en 2024), la vida me asesta otro golpe, cosiéndome (a modo propio) la boca, imposibilitandome el acto de hablar… en plena necesidad de hacerlo.

Quizás mi "mudez" solo durara unos días, pero yo no tengo tiempo para estar sentado, en el monitor de mi portátil me pasan cosas que, si no las registro, entrarán en la categoría de "irrepetibles". irrecuperable", y si los grabo, serán episodios aún más mudos que los episodios hasta ahora.

Pero cuando sólo te queda una solución, te agarras a ella sabiendo que... nunca es tan malo que no pueda ser... incluso peor.