O lume nebuna, nebuna, nebuna.
Nu mai pot localiza anul exact cand am vizionat "O lume nebuna, nebuna, nebuna" dar siguranta ca asta s-a petrecut mai inainte de 1970, o am.
Face parte dintre peliculele care mi s-au incrustat in suflet. De ce? . . . nu mai stiu.
Cert esta ca am incercat, acum cand cu ajutorul internetului poti reinvia sumedenie de amintiri dar, ori nu am gasit dispozitia necesara, ori . . .dintr-o sumedenie de alte cauze, n-am mai putut sa il vad.
Filmul asta l-am vazut la "Caminul (nostru) cultural". Cred ca nea Victor Roman era in acea vreme operatorul (cel care . . . "dadea film").
Nu mai stiu nici macar daca sala era plina sau daca sala era goala, pentru ca pe mine cand ma captiva vreun lucru, ramaneam singur.
Un "nu stiu ce" s-a sadit in mine inca de atunci, pentru ca in fata manifestarilor lumii (lumii in general si nu restransa la vreo anumita zona) am ramas,sunt (si probabil) voi ramane frapat de absurditatea zbaterilor ei.
O lume absurda, absurda, absurda.
O lume care nu stie (nici nu-i trebuie) de unde vine, ce este, unde se duce, dar care, cu toate astea, se bate pe
viata si pe moarte sa ocupe "un loc mai in fata" (desi de multe ori acea "fata" poate fi "spatele").
Mai sunt doua zile si reiau, pentru a 54-a oara, numaratul zilelor anului de la zero.
Intr-un fel . . . dupa cate am suferit, multi. In alt fel, dupa cat de draga mi-a fost Viata, putini.
As avea multe vorbe de spus dar Viata imi ia mereu microfonul. Cine stie. Daca voi prinde timp, nu le las eu, cuvintele, ne-aninate pe vreun ram.