1963 - Urletul lupului
Am vazut azi (13 noiembrie 2016) in facebook, un video cu urlet de lup.
Si in afara de asta (dar pe distincte planuri), ca pe facebook unde fiecare te miri ce posteaza, imagini de iarna (deja a nins prin tara), imagini precum cea de mai jos, imagine care, chiar daca nu reprezinta forme de relief precum cele de pe la noi
Casele pe acea vreme erau mai rare decat sunt acum in 2016.
Coborand dinspre "Sersesti" inspre scoala de la Curmatura, era un gol destul de mare intre ultima casa si scoala.
Pe sub gardul acestei ultime case, imi povestea maica-mea cum i-a fugit de dinaintea unui frate de-al ei ce pleca dimineata la scoala, facand de doua ori "zdup", "zdup", venind adica din partea dreapta a drumului, traversand drumul pe dinaintea fratelui ei si disparand ca naluca pe lnaga gardul acelei ultime case.
tot ma ia cu friguri numai cand o vad, pentru ca multe am mai avut eu, de tras cu iarna, asa ca nu o doresc nimanui, doar ii doresc fiecaruia sa aibe pe asa vremi, locul lui cald, sa nu stie ce-i frigul
Dar hai sa revin pe la anul 1963, pe vremea cand, la vremea celei de-a vreo a patra mea iarna, ma impresionau povestile cu lupi ce le auzeam istorisindu-si-le intre ei, pe cei mai varstnici de primprejurul meu.
Iar intr-o noapte (mai degraba seara tarziu, decat noapte), venit de prin armata sau de pe la scoli, fratele mai mic al mamei mele, se cuibarise langa noi, intr-unul din cele doua paturi dintr-o aceeasi camera, si-i povestea mamei mele (ca noi eram prea mici pentru asta) o poveste cu vreo doi calatori ce treceau prin paduri, si unde, atacati de lupi, mi se pare a fi retinut atunci, ca pe unul, il mancase.
Pe-atunci nu era nici vorba de televizoare, nu se stia de "film", doar povestile orale erau toate "filmele" noastre.
Peste ani si ani, am gasit o poveste asemanatoare (sau poate chiar pe aceea) citind "Chemarea strabunilor" (sau poate "Colt Alb"), nu mai stiu exact care.
Va mai urma (cand mai prind timp)!
Povestea m-a infiorat si-apoi, cativa ani mai tarziu (vreo tre-patru) cand ai mei isi lucrau "casa cea noua", ma iluzionam ca . . . a mea va fi camera dinspre drum, si de acolo, iernile, voi ciuli urechile sa ascult, de la adapost, urletul lupului.
Ba chiar au fost ierni cand am iesit noptile, cu toti ai casei, si cu vecini, sa ne aparam ba de vulpi, cotetele speriatelor gaini, ce nu se mai opreau mai apoi , pana dimineata, din caraiala si din cotcodaceala, ba sa ne aparam grajdurile, de atacul la ele ale vreunui lup, sau, ce stiam noi, al mai multora.
Vedea-i nu vedea-i ceva, peste albul zapezii, nu avea cum sa nu treaca prin tine vreun fior.
Fior ce l-am simtit mai apoi, in sute, sau poate mii de randuri, in atatea si atatea nopti cat am traversat, noptile, la cele mai diferite ore, padurile inspre Baltesti, inspre "podul de la Matita" sau inspre "scoala de la Opariti", in incercarile mele de a gasi vreo "ocazie" cu care sa ajung (si daca se putea, si la timp), la serviciul meu, de sofer.