Discreditare

Yo, posiblememte el mas discreditado del mundo 

 Eu,   probabil cel mai discreditat om lin lume

 Sunt un om anormal, un om care nu s-a bucurat niciodată că este handicapat in acest mod, dar firea launtrică nu știu să zic în aceste momente în ce măsură ți-o alegi tu.

Soy un hombre anormal, un hombre que nunca ha sido contento por estar discapacitado de esta manera, pero  no lo se decir en este momento hasta qué punto tu la eliges tu propia naturaleza interna.

Nací sin garras y sin colmillos en un mundo donde las garras y los colmillos eran, son y serán, un arma . . . primordial utilizada, en cualquier ocasión.

El hombre es como un gato, no enseña sus garras a la vista, y yo, era, y soy, moralmente incapaz  de utilizarlas.

Se me impidió (deliberadamente) vivir esta plenitud y reciprocidad hasta un momento en que las apariencias indicaban que fui yo mismo el que se desprestigio, el que había perdido el partido por sus propias culpas.

Eliminar estas apariencias que indican mi propia discreditación (tanto profesional como social) no es una tarea fácil, y cada día que pasa, añade su propia cantidad de desprestigio, cantidad que me aprieta aún más difícil. 

No es fácil vivir así, pero cada uno lleva su propia cruz.

Estoy principalmente desacreditado delante de mi esposa y mis dos hijos. Luego, frente a mis padres, a mi yernos, a mis hermanos, mis cuñadas y a mis cuñados, y así, en círculos concéntricos, delante el mundo que me conoce desde la manera más directa a la más indirecta.

El mundo que me rodea conoce desde "muy poco" hasta a "nada", las causas de mi dolor, estos siendo causas provocadas porcosas especificas a mi profesión, una profesión gobernada por una enorme cantidad de legislación, y que debe conocer (como hombre) bastante bien, para comprender algo de ella.

Es casi una semana desde cuando he cumplido siete años desde cuando estoy trabajando sin cesar para conseguir mi propia re-acreditación social y no he conseguido casi nada, el aumento de este peso, sobre mis "hombros," siendo cada dia más grande. .

Para ser mi propio abogado, he estudiado (autodidacta) enormemente, pero mi aprendizaje, no tiene. . . aquella acreditación social normal, no se beneficia (no tiene para esti, bases) de "reconocimiento social".

Trate de defenderme o no, aunque mis argumentos son un montón de pruebas, cuando las personas no tienen argumentos, me salgo a la cabeza con la falta de ese diploma de acreditación que me da derecho a saltar.

Así que ahora, después de siete años de trabajo, continúo construyendo mi propia defensa, interrumpí todo, y me dedico a construir algún tipo de "diplomas de acreditación" mediante la traducción de un libro determinado.

Entonces reanudaré mi defensa, entonces. . . después de otra posición.

Durante siete años, la Sociedad (a mi alrededor) me ha reducido desde un punto de vista social.

Yo tampoco estoy muerto, pero ni siquiera vivo.

Y quiero volver a ser humano, existir como hombre y no solo en el papel.

M-am născut fărâ gheare si fără colți, intr-o lume în care ghearele și colții au fost, sunt si vor fi, armă primordial folosită în orice ocazie.

Omul e ca si pisica, nu își poartă ghearele la vedere, iar eu, am fost, si sunt, moralmente incapabil să le scot spre a zgaria pe cineva

De când mă știu am pariat pe "forța argumentului", înlaturând orice apelare la argumentul fortei, chiar si cu riscul "setului" pierdut.

Eu nu pot trăi, decat in deplin si reciproc respect cu legea.

Am fost (in mod deliberat) împiedicat să trăiesc această deplinătate și reciprocitate până la un moment în care aparențele indică că m-am auto-discreditat, și că aș fi pierit pe mâna mea.

Demontarea acestor aparente care indica auto-discreditarea mea (atât profesională cât și socială) nu este o treabă deloc ușoară, și pe zi ce trece cantitatea de discreditare ce apasă asupra mea, crește, apăsându-mă și mai tare

Nu este ușor să trăiești asa, dar vorba aceea, fiecare își poartă propria-i cruce.

Sunt discreditat în primul rând fața soției mele și a celor doi copii ai mei. Apoi in fața părinților mei, a ginerilor mei, a fraților mei, a cumnatelor si cumnaților mei, și tot așa, în concentrice cercuri, a lumii care mă cunoaște de la cel mai direct, până la cel mai indirect mod.

Lumea înconjuratoare mie cunoaste de la "foarte putin", pana la "deloc" , cauzele durerilor mele, fiind cauze de natura specifice profesiei mele, profesie care are un imens încrengăriș de legislație pe care ar trebui sa o cunosti (ca om) spre a intelege ceva din ea.

E aproape o saptamână de când s-au împlinit șapte ani de când lucrez la propria-mi re-creditare și n-am obținut decât că pe "zi ce trece" povara cantitatii de discreditare ce apasa pe umerii mei, sa fie si mai mare.

Ca sa-mi fiu propriul avocat, am invatat in viata, enorm, dar invatatura mea, ne-având . . . normala acreditare socialâ, nu beneficiază (nu are cum, nu are baze) de "recunoaștere sociala".

Ori în ce parte incerc sa ma apăr, desi alatur argumentelor mele un morman de probe, cand oamenii nu mai au argumente, imi sar la gât cu lipsa acelei diplome acreditative care sa imi dea dreptul sa salt nasul.

Asa ca acum, după șapte ani de munca continua in construirea propriei mele aparari, intrerup totul, si ma dedic construirii unui fel de "diplome acreditative", prin traducerea unei anumite carti.

Apoi o să imi reiau apărarea, atunci . . . după altă poziție.

De șapte ani Societatea (din jurul meu) m-a redus la zero, din punct de vedere social.

Nici nu sunt mort, dar nici nu traiesc.

Iar eu vreau sa redevin om, sa exist ca om si la propriu, nu doar pe hartie.