Page start up on 02.05.2026_06:32 UTC+2 (Lipanesti, Prahova, Rumania) > 6 ºC, 80%, 5 km/h
Secțiunea 2. SECTION 2. Sección 2.
Manumision - Wikipedia en español > 03:46 2 may 2026 Ayord discusión contribs. 4208 bytes +36 ¡Hola! He añadido "Esclavitud en la Antigua Roma" en la "Véase también". Gracias!
Manumisiune - Wikipedia in limba romana > 0
Secțiunea 3. SECTION 3. Sección 3.
ORIGINAL TEXT
Schimbarea culorii fontului textului de la negru la roșu / Cambiar el color de la fuente del texto de negro a rojo.
En la antigua Roma, se llamaba manumisión al proceso de liberar a un esclavo, con lo que se convertía en un liberto. Fue una práctica común en Roma y en sus dominios a lo largo de su historia. Un esclavo, por afecto, favores prestados, méritos, cualidades personales, buena voluntad del propietario, podía convertirse en liberto e incluso ser aceptado e incorporado a la alta sociedad romana, como es caso de algunos libertos imperiales, que por el sistema de promoción social, así como por su excepcional riqueza o experiencia, alcanzaron la cima de la escala social llegando a desempeñar cargos políticos gracias al apoyo de la aristocracia romana. Pero lo más habitual era que se les siguiera viendo como siervos, no permitiéndoles olvidar su pasado, y la mayor parte de los libertos simplemente subieron un peldaño en la estratificación social romana, pasando a formar parte de la plebe y con ello la necesidad de ganarse la vida con su trabajo, por lo que muchos de ellos siguieron trabajando para sus anteriores propietarios, ahora patronos.
Índice
Tipos
En Roma existían dos formas de otorgar la manumisión: una solemne (civil), por la cual el esclavo manumitido pasaba a ser considerado libre y con calidad de ciudadano romano, y la segunda, no solemne (pretoria), en la que el esclavo era liberado, pero no se le otorgaba la ciudadanía romana sino que quedaba en condición de ciudadano latino (latini iuniani), esto obligaba al liberado latino a traspasar todos sus bienes a su antiguo dueño al momento de su muerte.
Civil
Per censum (por censo): Si el dueño del esclavo lo inscribe en algún censo realizado por el magistrado correspondiente, el esclavo pasa a ser libre desde la entrada en vigencia del censo.
Per vindicta (por juicio): En su origen fue un acto real en el que se pronunciaba una vindicatio, es decir, una afirmación de fuerza solemne in iure (ante el magistrado) reafirmada por el gesto del lictor al imponer la festuca (una varita) sobre el hombro del esclavo que ha de ser manumitido, mientras su amo permanecía en silencio. En sí, se trata de un juicio simulado en el cual el dueño del esclavo (dominus) se presenta ante algún magistrado y declara su deseo de hacerlo libre; este pasa a ser hombre libre desde el momento de la sentencia.
In sacrosanta ecclesia (en la iglesia) : Se produce si, en la iglesia, el dueño toma como testigo al obispo para dar libertad al esclavo. También se considera el otorgarle la libertad al esclavo frente a los feligreses.
Per testamentum (por testamento): Cuando el dueño del esclavo transcribe sus bienes en su testamento y declara al esclavo hombre libre, este queda en libertad al momento de la muerte de su dueño.
Pretoria
Inter Amicos (entre amigos): El dueño declara libre al esclavo en presencia de cinco testigos.
Per Epistolam (por carta): El dominus le escribía una carta al esclavo otorgándole la libertad. Justiniano exigió, además, cinco testigos que firmaran o dieran fe del contenido de la carta.
Per Mensam (en la mesa): Cuando el esclavo es invitado a comer a la mesa del dominus.
Justiniano dispuso que también fuera libre el esclavo a quien su dominus diese el nombre de "hijo" en forma pública, aun cuando por esto, no adquiría los derechos de tal. Cabe destacar que las manumisiones no solemnes no tenían carácter jurídico vinculante, por lo que en cualquier momento se podía retomar la propiedad del esclavo.
Véase también
En la antigua Roma, se llamaba manumisión al proceso de liberar a un esclavo, con lo que se convertía en un liberto. Fue una práctica común en Roma y en sus dominios a lo largo de su historia. Un esclavo, por afecto, favores prestados, méritos, cualidades personales, buena voluntad del propietario, podía convertirse en liberto e incluso ser aceptado e incorporado a la alta sociedad romana, como es caso de algunos libertos imperiales, que por el sistema de promoción social, así como por su excepcional riqueza o experiencia, alcanzaron la cima de la escala social llegando a desempeñar cargos políticos gracias al apoyo de la aristocracia romana. Pero lo más habitual era que se les siguiera viendo como siervos, no permitiéndoles olvidar su pasado, y la mayor parte de los libertos simplemente subieron un peldaño en la estratificación social romana, pasando a formar parte de la plebe y con ello la necesidad de ganarse la vida con su trabajo, por lo que muchos de ellos siguieron trabajando para sus anteriores propietarios, ahora patronos.
Índice
Tipos
En Roma existían dos formas de otorgar la manumisión: una solemne (civil), por la cual el esclavo manumitido pasaba a ser considerado libre y con calidad de ciudadano romano, y la segunda, no solemne (pretoria), en la que el esclavo era liberado, pero no se le otorgaba la ciudadanía romana sino que quedaba en condición de ciudadano latino (latini iuniani), esto obligaba al liberado latino a traspasar todos sus bienes a su antiguo dueño al momento de su muerte.
Civil
Per censum (por censo): Si el dueño del esclavo lo inscribe en algún censo realizado por el magistrado correspondiente, el esclavo pasa a ser libre desde la entrada en vigencia del censo.
Per vindicta (por juicio): En su origen fue un acto real en el que se pronunciaba una vindicatio, es decir, una afirmación de fuerza solemne in iure (ante el magistrado) reafirmada por el gesto del lictor al imponer la festuca (una varita) sobre el hombro del esclavo que ha de ser manumitido, mientras su amo permanecía en silencio. En sí, se trata de un juicio simulado en el cual el dueño del esclavo (dominus) se presenta ante algún magistrado y declara su deseo de hacerlo libre; este pasa a ser hombre libre desde el momento de la sentencia.
In sacrosanta ecclesia (en la iglesia) : Se produce si, en la iglesia, el dueño toma como testigo al obispo para dar libertad al esclavo. También se considera el otorgarle la libertad al esclavo frente a los feligreses.
Per testamentum (por testamento): Cuando el dueño del esclavo transcribe sus bienes en su testamento y declara al esclavo hombre libre, este queda en libertad al momento de la muerte de su dueño.
Pretoria
Inter Amicos (entre amigos): El dueño declara libre al esclavo en presencia de cinco testigos.
Per Epistolam (por carta): El dominus le escribía una carta al esclavo otorgándole la libertad. Justiniano exigió, además, cinco testigos que firmaran o dieran fe del contenido de la carta.
Per Mensam (en la mesa): Cuando el esclavo es invitado a comer a la mesa del dominus.
Justiniano dispuso que también fuera libre el esclavo a quien su dominus diese el nombre de "hijo" en forma pública, aun cuando por esto, no adquiría los derechos de tal. Cabe destacar que las manumisiones no solemnes no tenían carácter jurídico vinculante, por lo que en cualquier momento se podía retomar la propiedad del esclavo.
Véase también
Secțiunea 4. SECTION 4. Sección 4.
Traducere din spaniolă în română, cu păstrarea intactă a textului rezultat prin traducere 100% automată.
Traducción del español al rumano, guardando y el texto resultante de la traducción 100% automática.
Column A.
Original text.
En la antigua Roma, se llamaba manumisión al proceso de liberar a un esclavo, con lo que se convertía en un liberto. Fue una práctica común en Roma y en sus dominios a lo largo de su historia. Un esclavo, por afecto, favores prestados, méritos, cualidades personales, buena voluntad del propietario, podía convertirse en liberto e incluso ser aceptado e incorporado a la alta sociedad romana, como es caso de algunos libertos imperiales, que por el sistema de promoción social, así como por su excepcional riqueza o experiencia, alcanzaron la cima de la escala social llegando a desempeñar cargos políticos gracias al apoyo de la aristocracia romana. Pero lo más habitual era que se les siguiera viendo como siervos, no permitiéndoles olvidar su pasado, y la mayor parte de los libertos simplemente subieron un peldaño en la estratificación social romana, pasando a formar parte de la plebe y con ello la necesidad de ganarse la vida con su trabajo, por lo que muchos de ellos siguieron trabajando para sus anteriores propietarios, ahora patronos.
Índice
Tipos
En Roma existían dos formas de otorgar la manumisión: una solemne (civil), por la cual el esclavo manumitido pasaba a ser considerado libre y con calidad de ciudadano romano, y la segunda, no solemne (pretoria), en la que el esclavo era liberado, pero no se le otorgaba la ciudadanía romana sino que quedaba en condición de ciudadano latino (latini iuniani), esto obligaba al liberado latino a traspasar todos sus bienes a su antiguo dueño al momento de su muerte.
Civil
Per censum (por censo): Si el dueño del esclavo lo inscribe en algún censo realizado por el magistrado correspondiente, el esclavo pasa a ser libre desde la entrada en vigencia del censo.
Per vindicta (por juicio): En su origen fue un acto real en el que se pronunciaba una vindicatio, es decir, una afirmación de fuerza solemne in iure (ante el magistrado) reafirmada por el gesto del lictor al imponer la festuca (una varita) sobre el hombro del esclavo que ha de ser manumitido, mientras su amo permanecía en silencio. En sí, se trata de un juicio simulado en el cual el dueño del esclavo (dominus) se presenta ante algún magistrado y declara su deseo de hacerlo libre; este pasa a ser hombre libre desde el momento de la sentencia.
In sacrosanta ecclesia (en la iglesia) : Se produce si, en la iglesia, el dueño toma como testigo al obispo para dar libertad al esclavo. También se considera el otorgarle la libertad al esclavo frente a los feligreses.
Per testamentum (por testamento): Cuando el dueño del esclavo transcribe sus bienes en su testamento y declara al esclavo hombre libre, este queda en libertad al momento de la muerte de su dueño.
Pretoria
Inter Amicos (entre amigos): El dueño declara libre al esclavo en presencia de cinco testigos.
Per Epistolam (por carta): El dominus le escribía una carta al esclavo otorgándole la libertad. Justiniano exigió, además, cinco testigos que firmaran o dieran fe del contenido de la carta.
Per Mensam (en la mesa): Cuando el esclavo es invitado a comer a la mesa del dominus.
Justiniano dispuso que también fuera libre el esclavo a quien su dominus diese el nombre de "hijo" en forma pública, aun cuando por esto, no adquiría los derechos de tal. Cabe destacar que las manumisiones no solemnes no tenían carácter jurídico vinculante, por lo que en cualquier momento se podía retomar la propiedad del esclavo.
Véase también
Column B.
Machine translation.
În Roma antică, emanciparea era procesul de eliberare a unui sclav, transformându-l astfel într-un om liber. Era o practică obișnuită în Roma și în teritoriile sale de-a lungul istoriei sale. Un sclav, prin afecțiune, favoruri acordate, merit, calități personale sau bunăvoința proprietarului, putea deveni om liber și chiar putea fi acceptat și încorporat în înalta societate romană, așa cum era cazul unor oameni liberi imperiali. Prin sistemul de avansare socială, precum și prin bogăția sau experiența lor excepțională, aceștia ajungeau în vârful scării sociale, deținând funcții politice datorită sprijinului aristocrației romane. Cu toate acestea, era mai obișnuit ca aceștia să continue să fie văzuți ca iobagi, incapabili să-și uite trecutul. Majoritatea oamenilor liberi pur și simplu au urcat o treaptă în stratificarea socială romană, devenind parte a plebeiilor și, prin urmare, trebuind să-și câștige existența prin munca lor. Mulți au continuat să lucreze pentru foștii lor proprietari, acum angajatorii lor.
Cuprins
1 Tipuri
1.1 Civil
1.2 Pretorian
2 Vezi și
Tipuri
În Roma, existau două modalități de a acorda emanciparea: o formă solemnă (civilă), prin care sclavul eliberat devenea liber și cetățean roman, și o formă nesolemnă (pretoriană), în care sclavul era eliberat, dar nu primea cetățenie romană; în schimb, rămânea cetățean latin (latini iuniani). Aceasta obliga cetățeanul latin eliberat să transfere toate bunurile sale fostului său proprietar la moartea sa.
Civil
Per censum (prin recensământ): Dacă proprietarul sclavului îl înregistra într-un recensământ efectuat de magistratul corespunzător, sclavul devenea liber de la data la care recensământul intra în vigoare.
Per vindicta (prin proces): Inițial, acesta era un act real în care se pronunța o vindicatio, adică o declarație solemnă de forță in iure (în fața magistratului) reafirmată prin gestul lictorului de a plasa festuca (o tijă) pe umărul sclavului care urma să fie emancipat, în timp ce stăpânul său păstra tăcerea. În esență, era un proces simulat în care proprietarul sclavului (dominus) se prezenta în fața unui magistrat și își declara dorința de a-l elibera; sclavul devenea om liber din momentul sentinței.
In sacrosanta ecclesia (în biserică): Acest lucru se întâmpla dacă, în biserică, proprietarul îl chema pe episcop ca martor pentru a acorda libertatea sclavului. Se lua în considerare și acordarea libertății sclavului în fața enoriașilor.
Per testamentum (prin testament): Când proprietarul sclavului lăsa moștenire proprietatea sa prin testament și îl declara pe sclav om liber, sclavul devenea liber la moartea proprietarului.
Curtea Pretoriană
Inter Amicos (între prieteni): Proprietarul declara sclavul liber în prezența a cinci martori.
Per Epistolam (prin scrisoare): Stăpânul scria o scrisoare către sclav prin care îi acorda libertatea. Justinian cerea, de asemenea, cinci martori să semneze sau să ateste conținutul scrisorii.
Per Mensam (la masă): Când sclavul era invitat să mănânce la masa stăpânului.
Justinian a decretat că un sclav pe care stăpânul său îl numea public „fiul său” era, de asemenea, liber, deși acest lucru nu-i conferea drepturile unui fiu. Este important de menționat că emancipările informale nu erau obligatorii din punct de vedere juridic, astfel încât proprietatea asupra sclavului putea fi revendicată în orice moment.
Vezi și
Sclavia în Biblie
Sclavia în Roma Antică
Column Z.
Ayord translation.
În Roma antică, se numea manumisiune (emancipare) procesul de eliberare a unui sclav, proces care-l transforma astfel într-un libert. Era o practică obișnuită în Roma și în teritoriile sale de-a lungul istoriei sale. Un sclav, prin afecțiune, favoruri acordate, merit, calități personale sau bunăvoința proprietarului, putea deveni libert și chiar putea fi acceptat și încorporat în înalta societate romană, așa cum a fost cazul unor liberți imperiali, care prin sistemul de promovare socială, precum și prin excepționala lor bogăție sau experiență, aceștia ajungeau la vârful scării sociale, deținând funcții politice datorită sprijinului aristocrației romane. Cu toate acestea, era mai obișnuit ca aceștia să continue să fie văzuți ca iobagi, nepermițânduli-se să-și uite trecutul. Majoritatea liberților pur și simplu urca o treaptă în stratificarea socială romană, devenind parte a plebeilor și, prin urmare, trebuind să-și câștige existența prin munca lor. Mulți au continuat să lucreze pentru foștii lor proprietari, acum patronii (angajatorii) lor.
Cuprins
1 Tipuri
1.1 Civil
1.2 Pretorian
2 Vezi și
Tipuri
În Roma, existau două modalități de a acorda emanciparea: o formă solemnă (civilă), prin care sclavul manumisionat trecea la a fi considerat liber și cu calitate de cetățean roman, și o secundă formă nesolemnă (pretoriană), în care sclavul era liberat, dar nu primea cetățenie romană; în schimb, rămânea cetățean latin (latini iuniani), asta obligând liberatul latin să transfere toate bunurile sale fostului său proprietar la momentul morții sale.
Civil
Per censum (prin recensământ): Dacă proprietarul sclavului îl înregistra într-un recensământ efectuat de magistratul corespunzător, sclavul devenea liber de la data la care recensământul intra în vigoare.
Per vindicta (prin proces): Inițial, acesta era un act real în care se pronunța o vindicatio, adică o declarație solemnă de forță in iure (în fața magistratului) reafirmată prin gestul lictorului de a plasa festuca (o tijă) pe umărul sclavului care urma să fie emancipat, în timp ce stăpânul său păstra tăcerea. În esență, era un proces simulat în care proprietarul sclavului (dominus) se prezenta în fața unui magistrat și își declara dorința de a-l elibera; sclavul devenea om liber din momentul sentinței.
In sacrosanta ecclesia (în biserică): Acest lucru se întâmpla dacă, în biserică, proprietarul îl chema pe episcop ca martor pentru a acorda libertatea sclavului. Se lua în considerare și acordarea libertății sclavului în fața enoriașilor.
Per testamentum (prin testament): Când proprietarul sclavului transcria bunurile sale in testamentul sau și îl declara pe sclav drept om liber, sclavul devenea liber la moartea proprietarului sau.
Curtea Pretoriană
Inter Amicos (între prieteni): Proprietarul declara sclavul liber în prezența a cinci martori.
Per Epistolam (prin scrisoare): Stăpânul scria o scrisoare către sclav prin care îi acorda libertatea. Justinian cerea, de asemenea, cinci martori să semneze sau să ateste conținutul scrisorii.
Per Mensam (la masă): Când sclavul era invitat să mănânce la masa stăpânului.
Justinian a decretat că un sclav pe care stăpânul său îl numea public „fiu” era, de asemenea, liber, deși acest lucru nu-i conferea drepturile unui fiu. Este important de menționat că emancipările informale nu capatau caracter juridic obligatoriu, astfel încât proprietatea asupra sclavului putea reveni în orice moment.
Vezi și
Sclavia în Biblie
Sclavia în Roma Antică
Secțiunea 5. SECTION 5. Sección 5.
Textul original (în "Column A") plus rezultatul obținut de admin prin traducerea din spaniolă în română (in "Column Z"), plus echiparea ambelor texte cu "linkuri permanente" (care trimit în general către pagini cu conținut explicativ, din Wikipedia), plus "verificarea parității dintre linkurile românești și cele spaniole”. Vezi și "semnificația culorilor".
/
El texto original (en la "Column A") más el resultado obtenido por el admin a través de la traducción del español al rumano (en la "Column Z"), además de dotar ambos textos de "enlaces permanentes" (que generalmente envían a páginas con contenido explicativo, de Wikipedia), además de "comprobar la paridad entre los enlaces rumano y español". Ver también "significado de los colores"
Column A.
Original text.
En la antigua Roma, se llamaba manumisión al proceso de liberar a un esclavo, con lo que se convertía en un liberto. Fue una práctica común en Roma y en sus dominios a lo largo de su historia. Un esclavo, por afecto, favores prestados, méritos, cualidades personales, buena voluntad del propietario, podía convertirse en liberto e incluso ser aceptado e incorporado a la alta sociedad romana, como es caso de algunos libertos imperiales, que por el sistema de promoción social, así como por su excepcional riqueza o experiencia, alcanzaron la cima de la escala social llegando a desempeñar cargos políticos gracias al apoyo de la aristocracia romana. Pero lo más habitual era que se les siguiera viendo como siervos, no permitiéndoles olvidar su pasado, y la mayor parte de los libertos simplemente subieron un peldaño en la estratificación social romana, pasando a formar parte de la plebe y con ello la necesidad de ganarse la vida con su trabajo, por lo que muchos de ellos siguieron trabajando para sus anteriores propietarios, ahora patronos.
Índice
Tipos
En Roma existían dos formas de otorgar la manumisión: una solemne (civil), por la cual el esclavo manumitido pasaba a ser considerado libre y con calidad de ciudadano romano, y la segunda, no solemne (pretoria), en la que el esclavo era liberado, pero no se le otorgaba la ciudadanía romana sino que quedaba en condición de ciudadano latino (latini iuniani), esto obligaba al liberado latino a traspasar todos sus bienes a su antiguo dueño al momento de su muerte.
Civil
Per censum (por censo): Si el dueño del esclavo lo inscribe en algún censo realizado por el magistrado correspondiente, el esclavo pasa a ser libre desde la entrada en vigencia del censo.
Per vindicta (por juicio): En su origen fue un acto real en el que se pronunciaba una vindicatio, es decir, una afirmación de fuerza solemne in iure (ante el magistrado) reafirmada por el gesto del lictor al imponer la festuca (una varita) sobre el hombro del esclavo que ha de ser manumitido, mientras su amo permanecía en silencio. En sí, se trata de un juicio simulado en el cual el dueño del esclavo (dominus) se presenta ante algún magistrado y declara su deseo de hacerlo libre; este pasa a ser hombre libre desde el momento de la sentencia.
In sacrosanta ecclesia (en la iglesia) : Se produce si, en la iglesia, el dueño toma como testigo al obispo para dar libertad al esclavo. También se considera el otorgarle la libertad al esclavo frente a los feligreses.
Per testamentum (por testamento): Cuando el dueño del esclavo transcribe sus bienes en su testamento y declara al esclavo hombre libre, este queda en libertad al momento de la muerte de su dueño.
Pretoria
Inter Amicos (entre amigos): El dueño declara libre al esclavo en presencia de cinco testigos.
Per Epistolam (por carta): El dominus le escribía una carta al esclavo otorgándole la libertad. Justiniano exigió, además, cinco testigos que firmaran o dieran fe del contenido de la carta.
Per Mensam (en la mesa): Cuando el esclavo es invitado a comer a la mesa del dominus.
Justiniano dispuso que también fuera libre el esclavo a quien su dominus diese el nombre de "hijo" en forma pública, aun cuando por esto, no adquiría los derechos de tal. Cabe destacar que las manumisiones no solemnes no tenían carácter jurídico vinculante, por lo que en cualquier momento se podía retomar la propiedad del esclavo.
Véase también
Column Z.
Ayord translation.
În Roma antică, se numea manumisiune (emancipare) procesul de eliberare a unui sclav, proces care-l transforma astfel într-un libert. Era o practică obișnuită în Roma și în teritoriile sale de-a lungul istoriei sale. Un sclav, prin afecțiune, favoruri acordate, merit, calități personale sau bunăvoința proprietarului, putea deveni libert și chiar putea fi acceptat și încorporat în înalta societate romană, așa cum a fost cazul unor liberți imperiali, care prin sistemul de promovare socială, precum și prin excepționala lor bogăție sau experiență, aceștia ajungeau la vârful scării sociale, deținând funcții politice datorită sprijinului aristocrației romane. Cu toate acestea, era mai obișnuit ca aceștia să continue să fie văzuți ca iobagi, nepermițânduli-se să-și uite trecutul. Majoritatea liberților pur și simplu urca o treaptă în stratificarea socială romană, devenind parte a plebeilor și, prin urmare, trebuind să-și câștige existența prin munca lor. Mulți au continuat să lucreze pentru foștii lor proprietari, acum patronii (angajatorii) lor.
Cuprins
1 Tipuri
1.1 Civil
1.2 Pretorian
2 Vezi și
Tipuri
În Roma, existau două modalități de a acorda emanciparea: o formă solemnă (civilă), prin care sclavul manumisionat trecea la a fi considerat liber și cu calitate de cetățean roman, și o secundă formă nesolemnă (pretoriană), în care sclavul era liberat, dar nu primea cetățenie romană; în schimb, rămânea cetățean latin (latini iuniani), asta obligând liberatul latin să transfere toate bunurile sale fostului său proprietar la momentul morții sale.
Civil
Per censum (prin recensământ): Dacă proprietarul sclavului îl înregistra într-un recensământ efectuat de magistratul corespunzător, sclavul devenea liber de la data la care recensământul intra în vigoare.
Per vindicta (prin proces): Inițial, acesta era un act real în care se pronunța o vindicatio, adică o declarație solemnă de forță in iure (în fața magistratului) reafirmată prin gestul lictorului de a plasa festuca (o tijă) pe umărul sclavului care urma să fie emancipat, în timp ce stăpânul său păstra tăcerea. În esență, era un proces simulat în care proprietarul sclavului (dominus) se prezenta în fața unui magistrat și își declara dorința de a-l elibera; sclavul devenea om liber din momentul sentinței.
In sacrosanta ecclesia (în biserică): Acest lucru se întâmpla dacă, în biserică, proprietarul îl chema pe episcop ca martor pentru a acorda libertatea sclavului. Se lua în considerare și acordarea libertății sclavului în fața enoriașilor.
Per testamentum (prin testament): Când proprietarul sclavului transcria bunurile sale in testamentul sau și îl declara pe sclav drept om liber, sclavul devenea liber la moartea proprietarului sau.
Curtea Pretoriană
Inter Amicos (între prieteni): Proprietarul declara sclavul liber în prezența a cinci martori.
Per Epistolam (prin scrisoare): Stăpânul scria o scrisoare către sclav prin care îi acorda libertatea. Justinian cerea, de asemenea, cinci martori să semneze sau să ateste conținutul scrisorii.
Per Mensam (la masă): Când sclavul era invitat să mănânce la masa stăpânului.
Justinian a decretat că un sclav pe care stăpânul său îl numea public „fiu” era, de asemenea, liber, deși acest lucru nu-i conferea drepturile unui fiu. Este important de menționat că emancipările informale nu capatau caracter juridic obligatoriu, astfel încât proprietatea asupra sclavului putea reveni în orice moment.
Vezi și
Carta de libertad al esclavo Geraldo con la condición de trabajar por otros 6 años (Brasil). Arquivo Público do Estado de São Paulo|APESP
Estudios relacionados, por el mismo autor / Studii relaționate, ale aceluiași autor:
Libert / Liberto > Page start up on 13.12.2020_23.07 (UTC+1 / Paterna, España) https://sites.google.com/site/dreptulpersoanei/lipsa-de-cunoa%C8%99tere-juridic%C4%83-ausencia-de-conocimiento-juridico/analfabetismul-politic-analfabetismo-politico/l/libert-liberto
Cicero / Cicerón > Page start up on 01.05.2026_14:30 UTC+2 (Lipanesti, Prahova, Romania) https://sites.google.com/site/pacureti/cicero-cicer%C3%B3n
Marco Tulio Tirón / Marco Tulio Tirón (es/ro) > Page start up on 01.05.2026_17:16 UTC+2 (Lipanesti, Prahova, Romania) > https://sites.google.com/site/pacureti/marco-tulio-tir%C3%B3n-esro
Democrația înseamnă absența sclaviei / Democracia significa ausencia de esclavitud > Page start up on 17.04.2026_09:49 UTC+2 (Lipanesti, Prahova, Romania) > https://sites.google.com/view/democratie-democracia/democra%C8%9Bia-%C3%AEnseamn%C4%83-absen%C8%9Ba-sclaviei
Ayord says:
Din păcate pentru mine am soarta santinelei de pe Titanic. Lumea pare (ca și atunci... Titanicul) un stadion în vuiet, iar glasul meu, lungul (15 ani cel puțin) și deznădăjduitul meu strigăt de avertizare... acoperit de acel vuiet... nu mi-l aud decât eu.
Por desgracia, tengo el mismo destino que el centinela del Titánic. El mundo parece (como entonces... el Titanic) un estadio rugiente, y mi voz, mi largo (al menos 15 años) y desesperado grito de advertencia... ahogado por ese rugido... solo yo lo escucho.
Facebook 06.05.2026
·
E normal ca nu găsești parcare dacă tu vrei sa fii cel mai erou dintre eroi
Sau te obliga firmă sa conduci minim 8 ore și 50 de minute ?
De fiecare data când iei o scuza în brate, doar îți confirmi viata trista pe care o duci ...
Succes
Eu am lucrat si ca strungar. Cand intrai in tură găseai comanda pe care o aveai de executat. Specializarea mea era pe "robineti". Robineti industriali, pentru instalatii de foraj. Robineti de 2, de 3, si de 4 ťoli. Norma pe 8 ore era 4 robineti de 4 țoli, 6 de 3 țoli, 8 de 2 țoli. Întreprinderea nu te obliga sa-ti îndeplinești norma, dar dacă nu o făceai, nu-ti luai salariul întreg. Tot la fel si in șoferie; nu te obligă nimeni sa-ti îndeplinești datoria, dar daca nu ti-o îndeplinești, nici nu e obligat nimeni să te țină in lot. Problema cu parcarea camionului... altuia (al angajatorului), trebuie sa fie a angajatorului. Că angajatorul ii lasă mână liberă angajatului, asta nu il scutește de responsabilitate. Afacerea, mijloacele, si riscurile, sunt ale angajatorului. Al angajatui nu este decât salariul. Angajatorul este cel care trebuie sa organizeze activitatea angajatilor săi astfel încât activitatea angajatilor săi să se încadreze in limitele desenate de lege. În zilele noastre angajatorii au mijloace tehnice pentru a rezerva parcări. De ce nu o fac? Pentru ca in altă parte decat in cot, nu ii doare. Pentru ei angajații nu sunt "persoane" ci "instrumente vorbitoare".
Responder
Editado
Adrian Iordache exact de pinguini ca tine au nevoie firmele
Responder
Horatiu Persa mă scuzați că v-am afectat "intălijănța"...
Responder
Constantin Ungureanu Esti sigur ca înțelegi ce spun? Sau crezi ca e suficient să fii nărăvaș (ca unii cai in ham) si lucrurile se reglează. Dacă nu ști legislația... e ca la șah, te tin altii numai in șah.
Responder
In comentariul meu anterior am vorbit de "Instrumente/scule vorbitoare". Asa li se spunea sclavilor in Dreptul roman. In societatea democratica nimeni nu mai este incadrat juridic ca sclav, dar cei care nu cunosc materia de Drept, chiar daca nu sunt "sclavi de iure", sunt "sclavi de facto". Refuzand sa ma comport ca sclavul, in mijlocul unei imense majoritati care din ignoranta sau din interes... a faut-o, eu am ramas fara profesia mea liber aleasa,inca din 2012, dupa peste 30 de ani de activitate ca sofer profesionist, desi am cele mai multe probes stranse care pot dovedi ca... cel care are dreptate sunt eu. Eu am vandut, prin contract, 8 ore de serviciu de sofer, iar angajatorul (cu complicitatea "Statului membru al UE", m-a tinut captiv (prin diverse subterfugii) cat a vrut muschii lui. Si asta nu mi se intampla doar mie, si nu doar la vreuna dintre intrepriderile de sub jurisdictia UE, ci a fost (inca de la inceputul aplicarii Normativei) o chestie generalizata. Iar vina o poarta in primul rand gradul inalt de analfabetism juridic incare s-au complacut, si se complac, integrantii acestui "joc social" (fie ei angajati, angajatori sau inspectori statali). Incercand sa-mi apar drepturile mele de persoana (si pe ale tuturor persoanelor deodata cu mine) din 2011 pana azi am creat peste 5.500 de pagini web, cu articole juridice care lipsesc din limbajul romanesc sovietizat de comunismul din care... inca nu s-a reusit sa se iasa. Unul dintre aceste articole este acesta: https://ayordpacureti.blogspot.com/2026/05/liberarea-sclavilor-manumision.html