Șotron / Rayuela

La Rayuela es un juego tradicional infantil, muy extendido por América Latina, la península ibérica y algunos lugares de filipinas. En distintos países y regiones se le conoce con otros nombres como el luche en Chile, "golosa" en Colombia o el sambori en la Comunitat Valenciana. En Algunos estados de México, se le conoce como " el avioncito".

Hay diferentes formas de pintarla en el suelo, pero la más común es esta: Se pinta, normalmente con una tiza, un cuadrado en el suelo, con el número 1 dentro, luego otro cuadrado con el dos, otro con el tres, intentando que sean más o menos iguales. rayuela se pintan dos casillas, una con el número cuatro y a su lado otra con el cinco. La casilla superior la ocupa el 6 y las dos últimas son también casillas dobles con los números siete y ocho. Luego otro piso con una sola casilla con el número 9. A continuación se dibujará una casilla con el número diez.

El juego comienza tirando una piedra pequeña (también llamada tejo) en el cuadrado número 1, intentando que la piedra caiga dentro del cuadrado sin tocar las rayas externas. Se comienza a recorrer la rayuela sin pisar las rayas, guardando el equilibrio hasta que se llega al cuarto piso donde hay dos casillas y podemos apoyar los dos pies (uno en el 4 y otro en el 5). Seguimos al número 6 a pata coja y nuevamente, apoyamos en los dos pies, uno en el 7 y el otro en el 8. Ahora hay que volver al número 1, dando la media vuelta de un salto, (siempre sin pisar las rayas) y deshacer el mismo camino hasta el número 1 donde nos agacharemos a por la piedra sin apoyar el otro pie.

Si no hemos pisado raya continuamos el juego, ahora tirando la piedra en la casilla número 2 y repitiendo lo mismo. Si la piedra no cayera dentro de la casilla número 2 o tocara raya, pasaría el turno al siguiente jugador. El objetivo es tirar la piedra en todas las casillas sucesivamente. Quien acabe antes, gana.

Este juego ayuda a que los niños desarrollen la coordinación viso-motora, la agilidad, el movimiento y la motricidad gruesa. Se cree que este juego se desarrolló en la Europa renacentista y que la temática está basada en el libro La divina comedia de Dante Alighieri, obra en la cual el personaje, cuando sale del Purgatorio y quiere alcanzar el Paraíso, tiene que atravesar una serie de nueve mundos hasta lograrlo. El jugador actúa a modo de ficha. Debe saltar de casilla en casilla, a la pata coja, empujando la piedra que se suponía representaba su alma. Partía de la Tierra para conseguir el Cielo (Urano), vigilando no caerse en el pozo o en el Infierno (Plutón) durante su recorrido. En ningún caso la piedra debía pararse sobre una línea, ya que, de la Tierra al Cielo, no hay fronteras ni zonas de demarcación, ni separaciones, ni descanso.

Șotronul (Hopscotch in engleza) este un joc tradițional pentru copii, foarte răspândit în America Latină, în Peninsula Iberică și în unele locuri din Filipine. În diferite țări și regiuni este cunoscut cu alte nume, cum ar fi "luche" în Chile, "golosa" în Columbia sau "sambori" în Comunitatea Valenciana. În unele state din Mexic, este cunoscut sub numele de „avioneta”.

Există diferite modalități de a-l desena pe sol, dar cea mai frecventă este aceasta: Se zgâria (de obicei cu o piatră sau cu un băț, mai târziu cu un colț de cărămidă sau cu cretă), un pătrat pe sol, cu numărul "1" în interior, apoi un alt pătrat numerotat cu "2", altul cu "3", încercând să le facem mai mult sau mai puțin egale. Hopscotch două cutii sunt vopsite, una cu numărul patru și lângă ea alta cu cinci. Caseta superioară este ocupată de 6, iar ultimele două sunt, de asemenea, cutii duble cu numerele șapte și opt. Apoi, un alt etaj cu o singură cutie cu numărul 9. În continuare, va fi desenată o casetă cu numărul zece.

Jocul începe aruncând o mică piatră (numită și țesătură) în pătratul numărul 1, încercând să facă piatra să cadă în pătrat, fără a atinge dungile exterioare. Începi să mergi cu hopscotch-ul fără să pășești pe dungi, păstrându-ți echilibrul până ajungi la al patrulea etaj, unde sunt două cutii și putem susține ambele picioare (una pe 4 și cealaltă pe 5). Continuăm numărul 6 cu un șchiop și din nou, sprijinim pe ambele picioare, unul pe 7 și celălalt pe 8. Acum trebuie să revenim la numărul 1, întorcându-ne într-un singur salt (întotdeauna fără a păși pe dungi) și desfășurăm aceeași cale până la numărul 1 unde ne vom ghemui în jos, fără a susține celălalt picior.

Dacă nu am pășit pe linie, continuăm jocul, aruncând acum piatra în numărul pătrat 2 și repetând același lucru. Dacă piatra nu ar cădea în pătratul numărul 2 sau nu a lovit o linie, ar fi rândul următorului jucător. Obiectivul este de a arunca piatra în toate pătratele succesiv. Cine termină prima câștigă.

Acest joc îi ajută pe copii să dezvolte coordonarea vizual-motorie, agilitate, mișcare și abilități motorii brute. Se crede că acest joc a fost dezvoltat în Europa Renașterii și că tema se bazează pe cartea Divina Comedie de Dante Alighieri, o lucrare în care personajul, când pleacă din Purgatoriu și vrea să ajungă în Paradis, trebuie să treacă printr-o serie de nouă lumi să o facă. Jucătorul acționează ca un jeton. El trebuie să sară din cutie în cutie, pe un picior, împingând piatra care trebuia să-i reprezinte sufletul. A pornit de pe Pământ pentru a obține Cerul (Uranus), având grijă să nu cadă în fântână sau în Iad (Pluto) în timpul călătoriei sale. În niciun caz piatra nu trebuie să stea pe o linie, deoarece, de la Pământ la Cer, nu există granițe sau zone de demarcație, nici despărțiri, nici odihnă.