Yo

Azi este 15 noiembrie 2018.

Azi incep abordarea celui mai important subiect din viata mea, subiectul denumit "yo".

Am eu de mult in lista traducerea conceptului "Ello, yo y superyo", dar timpul nu mi-a permis sa las alte ca sa ma ocup de acest subiect, si in mod sigur nu incepeam sa ma ocup de subiectul "Yo" azi, daca tot cautand formule prin care sa exprim ce ma doare pe mine de nu lucrez in profesia mea (ce ma doare de stau pe bara din 2012, pe o subventie de la statul spaniol de 430 de euro pe luna, in vreme ce colegi de-ai mei de profesie, castiga azi - in 2018 - 3000 de euro pe luna, in timp ce toti ai mei sufera, si in timp ce este o cerere infernala de soferi pe piata UE) nu auzeam azi dimineata fragmente din niste stiri la radio, care relatau despre o "rascoala" a unor elevi (parca de prin Barcelona) care strigau ceva relationat cu "nu ne vindem corpul".

Ceva care pica bine pe ceea ce caut eu sa demonstrez de ani si ani incoace, ca eu (ca sofer profesionist) nu ma vand pe mine (ca persoana) ci eu vand doar serviciul de sofer.

Imensa majoritate a colegilor mei, pentru 9 ore de soferie isi lasa corpul in custodia angajatorilor lor restul de 15 ore din cele 24 ale zilei naturale, iar eu, nu pot face asta.

Si asta din cauza (zic eu) ca eu am o personalitate bine conturata, atat de bine conturata incat nu imi permite sa ma vand pe mine, si nu doar profesionalul din mine pentru segmentul zilnic de timp pe care il marcheaza legea.

Dar, pentru a putea vorbi mai clar despre asta, adica spre a intelege si cel cu care as intretine dialogul, despre ce e vorba, necesit mai inainte sa traduc acest articol, care . . . tare mult mi-ar fi convenit sa fi fost tradus deja de altcineva, si nu sa il traduc eu.

Acum este 15.11.2018_16.52. Am inceput deja traducerea acestui articol, dupa cum se vede in "Yo. Print screen".

Sa vedem cat va dura.