Învățat / Instruido

The article previously processed by Ayord:  Intelectual / Intelectual

Paginile mele web / Mis paginas web

Cronologie articole create (2023-2024)

Lista articolelor create de mine pe 2024 / Lista de artículos creados por mí en 2024

The following article processed by Ayord: Kamala Harris / Kamala Harris

La educación puede tener lugar en contextos formales o informales. La educación formal está comúnmente dividida en varias etapas, como Educación preescolar, escuela primaria, escuela secundaria y luego la universidad o instituto. Al concluir la formación se expide un comprobante o certificado de estudios, que permite acceder a un nivel más avanzado. Existe una educación conocida como no formal (no escolarizada) por la que, a diferencia de la formal, no se recibe un certificado que permita acceder a un nuevo nivel educativo al terminar la formación; normalmente, los lugares que ofrecen la educación no formal son los centros comunitarios, instituciones privadas u organizaciones civiles, pero principalmente se suele dar en la familia o entornos no institucionalizados, incluso puede ser a través de internet.

El derecho a la educación ha sido reconocido por muchos gobiernos. A nivel global, el artículo 13 del Pacto Internacional de Derechos Económicos, Sociales y Culturales de 1966 de las Naciones Unidas reconoce el derecho de toda persona a la educación.4​ Aunque en la mayoría de los lugares hasta una cierta edad la educación sea obligatoria, a veces la asistencia a la escuela no lo es y una minoría de los padres eligen la escolarización en casa, en ocasiones, con la ayuda de la educación en línea.

Educația poate avea loc în contexte formale sau informale. Educația formală este de obicei împărțită în mai multe etape, cum ar fi grădinița, școala primară, școala secundară și apoi universitatea sau colegiul. La finalizarea stagiului se eliberează o dovadă sau un certificat de studii care permite accesul la un nivel mai avansat. Există o educație cunoscută ca non-formală (neșcolarizată) pentru care, spre deosebire de învățământul formal, nu se primește un certificat care să permită accesul la un nou nivel educațional la finalizarea pregătirii; În mod normal, locurile care oferă educație non-formală sunt centrele comunitare, instituțiile private sau organizațiile civile, dar în principal apare de obicei în medii familiale sau neinstituționalizate, poate fi chiar și prin intermediul internetului.

Dreptul la educație a fost recunoscut de multe guverne. La nivel global, articolul 13 din Pactul Internațional al Națiunilor Unite din 1966 privind drepturile economice, sociale și culturale recunoaște dreptul oricărei persoane la educație Deși în majoritatea locurilor educația este obligatorie până la o anumită vârstă, uneori frecventarea școlii nu este și o minoritate dintre părinți aleg școala acasă, uneori cu ajutorul educației online.

Educația poate avea loc în contexte formale sau informale. Educația formală este de obicei împărțită în mai multe etape, cum ar fi grădinița, școala primară, școala secundară și apoi universitatea sau institutul. Odata finalizat stagiul se eliberează o dovadă sau un certificat de studii care permite accesul la un nivel mai avansat. 

Există o educație cunoscută ca non-formală (neșcolarizată) pentru care, spre deosebire de învățământul formal, nu se primește un certificat care să permită accesul la un nou nivel educațional la finalizarea pregătirii; În mod normal, locurile in care se oferă educație non-formală sunt centrele comunitare, instituțiile private sau organizațiile civile, dar în principal apare de obicei în medii familiale sau neinstituționalizate, inclusiv prin intermediul internetului.

Dreptul la educație a fost recunoscut de multe guverne. La nivel global, articolul 13 din Pactul Internațional al Națiunilor Unite din 1966 privind drepturile economice, sociale și culturale recunoaște dreptul oricărei persoane la educație.

 Deși în majoritatea locurilor educația este obligatorie până la o anumită vârstă, uneori frecventarea școlii nu este și o minoritate dintre părinți aleg școala acasă, uneori cu ajutorul educației online.

Índice

1 Concepto

2 Historia

2.1 Antigüedad

2.2 Edad Media

2.3 Edad Moderna y Contemporánea

3 Tipos de educación

3.1 Educación formal

3.1.1 Educación preescolar

3.1.2 Educación primaria

3.1.3 Educación secundaria

3.1.4 Educación superior

3.1.5 Modalidad de educación especial.

3.1.6 Educación indígena

3.2 Educación no formal

3.2.1 Educación alternativa

3.3 Educación informal

4 Objetivos

5 Aprendizajes fundamentales

6 Evaluación

6.1 Definición alternativa de evaluación

7 Sistemas educativos

7.1 Educación pública

7.2 Educación privada

7.3 Calendarios escolares

8 Estudio de la Educación

9 Críticas al sistema de enseñanza actual

10 Educación por países

11 Véase también

12 Referencias

13 Bibliografía

14 Enlaces externos

(3.090 del total de 48.463 bytes = 6,37% din total)

Index

1 Concept

2 Istorie

2.1 Vechime

2.2 Evul Mediu

2.3 Epoca modernă și contemporană

3 tipuri de educație

3.1 Educație formală

3.1.1 Învățământul preșcolar

3.1.2 Învățământul primar

3.1.3 Învățământul secundar

3.1.4 Învățământ superior

3.1.5 Modalitatea de învățământ special.

3.1.6 Educația indigenă

3.2 Educație non-formală

3.2.1 Educație alternativă

3.3 Educație informală

4 Obiective

5 Învățături fundamentale

6 Evaluare

6.1 Definiție alternativă a evaluării

7 Sisteme educaționale

7.1 Învățământul public

7.2 Învățământul privat

7.3 Calendare școlare

8 Studiul Educaţiei

9 Critici la adresa sistemului actual de învățământ

10 Educație pe țară

11 Vezi de asemenea

12 Referințe

13 Bibliografie

14 Legături externe

Index

1 Concept

2 Istorie

2.1 Vechime

2.2 Evul Mediu

2.3 Epoca modernă și Contemporană

3 Tipuri de educație

3.1 Educație formală

3.1.1 Învățământul preșcolar

3.1.2 Învățământul primar

3.1.3 Învățământul secundar

3.1.4 Învățământ superior

3.1.5 Modalitatea de învățământ special.

3.1.6 Educația indigenă

3.2 Educație non-formală

3.2.1 Educație alternativă

3.3 Educație informală

4 Obiective

5 Învățături fundamentale

6 Evaluare

6.1 Definiție alternativă a evaluării

7 Sisteme educaționale

7.1 Învățământul public

7.2 Învățământul privat

7.3 Calendare școlare

8 Studiul Educaţiei

9 Critici la adresa sistemului actual de învățământ

10 Educație pe țară

11 Vezi de asemenea

12 Referințe

13 Bibliografie

14 Legături externe

Column A. 

Original text.

Educația este o activitate socială cu obiectivul de a pregăti oamenii ca element activ al vieții sociale. Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare.

Column B.  

Purely automatic translation.

La educación es una actividad social que tiene como objetivo preparar a las personas como elemento activo de la vida social. La palabra educación deriva del sustantivo "educatio", que significa crecimiento, crianza, cultivo.

Column Z.  

Admin wiki-translation.

Indice

1. Definiții ale educației

2. Caracterul istoric al educației

3. Bibliografie

4. Legături externe

5. Lectură suplimentară

Índice

1. Definiciones de educación

2. El carácter histórico de la educación.

3. Bibliografía

4. enlaces externos

5. Otras lecturas

Definiții ale educației

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei și andragogiei.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”

Aristotel, în lucrarea sa Politica, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Comenius, în lucrarea sa Didactica magna⁠(d), considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor” (educator) și copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convină cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”. 

Educația este în același timp intervenție și neintervenție : „Educația negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”.

Pedagogul german Johann Frederich Herbart propunea trei subdiviziuni ale educației: guvernarea, învățământul (realizarea unor obiective specifice) și educația etică.

Definiciones de educación

La educación es un tipo particular de acción humana, una intervención o dirección, una categoría fundamental de la pedagogía y la andragogía.

Platón definió la educación como "el arte de formar buenos hábitos o de desarrollar las aptitudes nativas para la virtud en quienes los poseen".

Aristóteles, en su obra Política, consideraba que “la educación debe ser objeto de supervisión pública, no privada”.

Comenius, en su obra Didactica magna⁠(d), consideró que al nacer, la naturaleza dota al niño sólo de "las semillas de la ciencia, de la moralidad y de la religiosidad", que se convierten en un bien de todo hombre sólo a través de la educación. De ello se deduce que, en su concepción, la educación es una actividad para estimular esas "semillas" e, implícitamente, para liderar el proceso de humanización, el hombre "no puede llegar a ser hombre si no es educado".

Para el pedagogo inglés del siglo XVII, John Locke, la educación se presenta bajo la forma de una relación interpersonal de supervisión e intervención que se establece entre el "preceptor" (educador) y el niño (el futuro "caballero").

El filósofo alemán Immanuel Kant valoró que la educación contribuye a la valorización de la naturaleza humana en beneficio de la sociedad: "es agradable pensar que la naturaleza humana se desarrollará mejor a través de la educación y que se le podrá llegar a dar una forma que le convenga especialmente". . Esto nos revela la perspectiva de la felicidad futura del género humano".

La educación es al mismo tiempo intervención y no intervención: "La educación negativa implica la eliminación de cualquier obstáculo al desarrollo natural, hay que dejar que todo ocurra por sí solo sin intervención alguna".

El pedagogo alemán Johann Frederich Herbart propuso tres subdivisiones de la educación: gobernanza, educación (el logro de objetivos específicos) y educación ética.

Sociologul francez Émile Durkheim considera că educația este o acțiune „exercitată de generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială.”; are ca obiect să provoace și să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și etice. Durkheim afirma că „educația constă într-o socializare metodică a tinerei generații”.

Pedagogul român Constantin Narly considera educația „un fapt social și individual în același timp”. Florin Georgescu considera că „educația este prima activitate creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” (Florin Georgescu 1970).

Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligența și capacitatea creatoare a omului. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacitățile intelectuale în condițiile deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de cunoaștere.

Prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva societății.

Educația are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea unor calități umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.

(3.762 bytes)

El sociólogo francés Émile Durkheim consideraba que la educación es una acción "ejercida por las generaciones adultas sobre quienes no están maduros para la vida social"; su objetivo es provocar y desarrollar en el niño un cierto número de estados físicos, intelectuales y éticos. Durkheim afirmó que "la educación consiste en una socialización metódica de la generación más joven".

El pedagogo rumano Constantin Narly consideraba la educación "un hecho social e individual al mismo tiempo". Florin Georgescu consideraba que "la educación es la primera actividad creativa que no produce bienes de consumo, conocida en la historia" (Florin Georgescu 1970).

La sociedad actual exige, más que nunca, la inteligencia y la capacidad creativa del hombre. "Todo el clima del futuro, dice Bogdan Suchodolski, colocará las capacidades intelectuales en condiciones de plena afirmación y dará un amplio impulso al deseo de conocimiento.

A través de la educación queremos el desarrollo consciente del potencial biopsíquico del hombre y la formación de un tipo de personalidad requerido por las condiciones actuales y la perspectiva de la sociedad.

La educación tiene las siguientes características: pone énfasis en las personas, apunta al desarrollo de las cualidades humanas y a la exploración de horizontes, está predominantemente orientada a la preparación para la vida, considera principalmente cuestiones sobre la existencia, apunta principalmente al desarrollo de un estado o Una estructura lograda, la finalidad en la educación combina una visión a corto y largo plazo. La actividad educativa es dinámica y flexible al mismo tiempo, y la educación estimula el ideal del ser humano expresado en el "ser y llegar a ser". 

Caracterul istoric al educației

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății. Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.

În succesiunea epocilor istorice idealul, conținuturile, modalitățile, finalitățile educației s-au schimbat, au evoluat și s-au perfecționat. Educația este deci influențată de schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă.

Omul, spre deosebire de animale, a adoptat față de mediu o atitudine activă, transformându-l cu ajutorul uneltelor pe care le confecționează. Prin atitudinea activă a omului față de propria sa dezvoltare apare simțul de răspundere pentru generația viitoare, exprimat prin grija adulților de a transmite celor tineri experiența de confecționare și utilizare a uneltelor în vederea formării lor ca forță de muncă. Între muncă și educație s-a stabilit astfel un raport de intercondiționare, raport care se află la baza perfecționării uneltelor de muncă.

Dezvoltarea vieții sociale, îmbogățirea experienței umane fac să se deosebească însuși procesul de transmitere a experienței acumulate, de procesul de educare. Generațiile adulte transmit tinerelor generații nu numai experiența de muncă, ci și limba și regulile de comportare. Acest proces intenționat de formare a tinerelor generații este tocmai ceea se înțelege prin educația în comuna primitivă.

Apariția proprietății private și a claselor sociale fac ca educația antichității să se deosebească de cea specifică comunei primitive. Educația are acum un caracter de clasă. Acest caracter este evident atât în statele din orientul antic – Egipt, China, India – cât și în Grecia și Roma antică.

În școlile egiptene se urmărea, pe de o parte, pregătirea conducătorilor statului – a preoților – iar pe de altă parte, pregătirea acelora care, îndeplinind diverse funcții administrative mai mărunte, aveau obligația de a ști să scrie.

Din documentele ce au ajuns până în vremea noastră se poate deduce existența la chinezi a școlilor cu mult înainte ca societatea lor să se împartă pe clase. Cu toate acestea școlile din China antică devin treptat un monopol al aristocrației. Spre deosebire de alte școli din orientul antic, în China se acordă mare atenție formării deprinderilor de comportare, urmărindu-se mai ales cultivarea supunerii atât față de cei mai în vârstă, cât și față de cei superiori ca situație socială. Educația morală din școala chineză era puternic influențată de religie.

Ca și la egipteni, pentru indieni nu exista o demarcație precisă între cunoștințele religioase și cele profane. Ele se împleteau. În India se studia astronomia, medicina (cu ajutorul magiei), matematica și limba sanscrită.

În Grecia antică putem evidenția două tipuri de sisteme educaționale. Acestea privesc cele două mari puteri: Sparta și Atena. Sistemul educațional spartan era cu precădere unul militar, pe când în Atena predomina un sistem democratic.

Sistemul educațional al romanilor a cunoscut o organizare diferită, corespunzătoare principalelor etape ale dezvoltării statului. Astfel în perioada regalității educația se făcea în familie; în timpul republicii începe să se manifeste tot mai mult preocuparea pentru organizarea învățământului; pe când în timpul imperiului sistemul de instrucție și educație capătă un caracter de stat.

Trecerea de la societatea sclavagistă la cea feudală a însemnat, totodată, și trecerea de la sistemul de educație sclavagist la altul care corespundea cerințelor vieții economice și sociale specifice orânduirii, a cărei durată se întinde din secolul al V-lea până în secolul al XVIII-lea.

Ideologia dominantă a orânduirii feudale a fost cea religioasă – creștinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul apropiat și nordul Africii, budhismul pentru Orientul îndepărtat. Biserica – îndeosebi cea creștină – acaparase pământ, putere politică și întreaga viață culturală. Dogmele religioase serveau integral intereselor claselor dominante, de aceea ele constituiau elementul primordial și baza oricărei gândiri teoretice a reprezentanților acestor clase. Este cunoscut faptul că în această perioadă filosofia era o “slujnică” a teologiei. Arta era și ea subordonată spiritului teologiei, devenind o expresie a disprețului religios pentru natură, pentru om. Prin conținutul său, arta exprima aspirația către viața viitoare. În pictura și sculptura feudală era redat extazul mistic al unor ființe dematerializate, disproporționate anatomic.

(4618 bytes)

El carácter histórico de la educación.

La educación difiere de una etapa histórica a otra según las condiciones materiales y espirituales de la sociedad. La educación es un fenómeno social, específicamente humano, que aparece junto con la sociedad, a partir de una cierta necesidad propia: la del desarrollo del hombre como hombre, como fuerza de trabajo y ser social.

En la sucesión de épocas históricas, el ideal, los contenidos, las formas y los objetivos de la educación han cambiado, evolucionado y mejorado. Por tanto, la educación está influenciada por los cambios históricos, que aparecen junto con la sociedad comunal primitiva.

El hombre, a diferencia de los animales, ha adoptado una actitud activa hacia el medio ambiente, transformándolo con la ayuda de las herramientas que fabrica. A través de la actitud activa del hombre hacia su propio desarrollo, aparece un sentido de responsabilidad hacia la generación futura, expresado a través del cuidado de los adultos de transmitir a los jóvenes la experiencia de fabricar y utilizar herramientas para formarlos como mano de obra. Entre trabajo y educación se estableció así una relación de intercondicionamiento, relación que está en la base del mejoramiento de las herramientas de trabajo.

El desarrollo de la vida social, el enriquecimiento de la experiencia humana hacen que el proceso mismo de transmisión de la experiencia acumulada sea diferente del proceso de educación. Las generaciones adultas transmiten a las generaciones más jóvenes no sólo la experiencia laboral, sino también el idioma y las reglas de comportamiento. Este proceso intencional de formación de las generaciones más jóvenes es precisamente lo que se entiende por educación en la comuna primitiva.

El surgimiento de la propiedad privada y de las clases sociales diferencia la educación de la antigüedad de la propia de la comuna primitiva. La educación tiene ahora un carácter de clase. Este carácter es evidente tanto en los estados del antiguo Oriente (Egipto, China, India) como en las antiguas Grecia y Roma.

Las escuelas egipcias tenían como objetivo, por un lado, la formación de los líderes estatales -los sacerdotes- y, por otro, la formación de quienes, desempeñando diversas funciones administrativas menores, tenían la obligación de saber escribir.

De los documentos que han llegado hasta nuestros días se puede deducir que los chinos tenían escuelas mucho antes de que su sociedad se dividiera en clases. Sin embargo, las escuelas en la antigua China se convirtieron gradualmente en un monopolio de la aristocracia. A diferencia de otras escuelas del antiguo Oriente, en China se presta gran atención a la formación de habilidades de comportamiento, especialmente con el objetivo de cultivar la obediencia tanto a los mayores como a los superiores como situación social. La educación moral en la escuela china estuvo fuertemente influenciada por la religión.

Al igual que entre los egipcios, para los indios no existía una demarcación precisa entre el conocimiento religioso y el profano. Estaban entrelazados. En la India se estudiaban astronomía, medicina (con la ayuda de la magia), matemáticas y el idioma sánscrito.

En la antigua Grecia podemos destacar dos tipos de sistemas educativos. Se trata de dos grandes potencias: Esparta y Atenas. El sistema educativo espartano era principalmente militar, mientras que en Atenas prevalecía un sistema democrático.

El sistema educativo de los rumanos experimentó una organización diferente, correspondiente a las principales etapas del desarrollo del estado. Así, durante la época de la realeza, la educación se hacía en la familia; durante la república comenzó a manifestarse cada vez más la preocupación por la organización de la educación; mientras que durante el imperio el sistema de instrucción y educación adquiere un carácter estatal.

El paso de la sociedad esclavista a la feudal significó, al mismo tiempo, el paso del sistema educativo esclavista a otro que correspondía a las exigencias de la vida económica y social propias de la orden, cuya duración se extiende desde el siglo V hasta el siglo XVIII- lea.

La ideología dominante del orden feudal era religiosa: el cristianismo en Europa, el islam en el Cercano Oriente y el norte de África, el budismo en el Lejano Oriente. La Iglesia -especialmente la cristiana- se había apoderado de la tierra, del poder político y de toda la vida cultural. Los dogmas religiosos servían plenamente a los intereses de las clases dominantes, por lo que constituyeron el elemento principal y la base de cualquier pensamiento teórico de los representantes de estas clases. Se sabe que durante este período la filosofía era una "sirvienta" de la teología. El arte también quedó subordinado al espíritu de la teología, convirtiéndose en expresión del desprecio religioso por la naturaleza, por el hombre. A través de su contenido, el arte expresaba la aspiración a la vida futura. En la pintura y la escultura feudales se representaba el éxtasis místico de seres desmaterializados y anatómicamente desproporcionados.

În ceea ce privește învățământul feudal, acesta a fost un monopol al clerului – atât în Europa, cât și în Orientul apropiat și depărtat.

Se știe că orânduirea feudală cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele având anumite particularități care și-au exercitat influența și asupra educației și învățământului. Astfel, educația evului mediu propriu-zis (secolele V-XIV) se deosebește mult de aceea care se practica în epoca Renașterii și Reformei (secolele XV-XVI), iar aceasta avea unele trăsături care o diferențiau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII).

Către sfârșitul evului mediu ritmul de dezvoltare al societății a devenit mai alert. Cruciadele au înlesnit schimbul de mărfuri, au contribuit la dezvoltarea puternică a meseriilor, a atelierelor meșteșugărești. În industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a început să se folosească roata de tors și s-a trecut la organizarea unui nou tip de producție industrială, producția manufacturieră. Secolele XIV și XV constituie – pentru o parte din țările Europei de apus – perioada de trecere de la feudalism la capitalism. 

En cuanto a la educación feudal, era monopolio del clero, tanto en Europa como en el Cercano y Lejano Oriente.

Se sabe que el ordenamiento feudal comprende varias etapas, teniendo cada una de ellas ciertas particularidades que también ejercieron su influencia en la educación y formación. Así, la educación de la Edad Media propiamente dicha (siglos V-XIV) es muy diferente de la que se practicaba en la época del Renacimiento y la Reforma (siglos XV-XVI), y tenía algunos rasgos que la diferenciaban de la educación. sistema del período de la ruptura del feudalismo (siglos XVII-XVIII).

Hacia finales de la Edad Media, el ritmo de desarrollo de la sociedad se volvió más alerta. Las Cruzadas facilitaron el intercambio de bienes, contribuyeron al fuerte desarrollo del comercio y los talleres artesanales. En la industria se introdujeron los motores hidráulicos, se empezó a utilizar la rueca y se organizó un nuevo tipo de producción industrial, la producción manufacturera. Los siglos XIV y XV constituyen, para algunos países de Europa occidental, el período de transición del feudalismo al capitalismo. 

Criza economică și socială din aceste secole este însăși criza regimului feudal, care a permis trecerea de la supremația nobilimii feudale la dobândirea puterii de către burghezie. Populația orașelor a crescut continuu. Treptat, apar, mai ales în Italia, o mulțime de “republici”. Aproape fiecare oraș mai dezvoltat a devenit o republică – Veneția, Florența, Genova, Milano etc. Schimbări majore s-au petrecut și în educație. Conceptele umanismului au influențat puternic ideile pedagogice. Se dă o mare importanță respectului față de om, încrederea în posibilitățile sale fizice și intelectuale.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se caracterizează pe plan socio-politic printr-o succesiune de victorii ale burgheziei din țările Europei occidentale. Întrucât înseși interesele sale economice și politice îi impuneau asigurarea unei instrucții elementare pentru categorii largi ale populației. Această perioadă constituie un mare pas înainte în direcția generalizării învățământului primar și a dezvoltării teoriei pedagogice corespunzătoare. Amploarea pe care a luat-o acum învățământul, mai ales școala elementară, a atras după sine și dezvoltarea instituțiilor de pregătire a corpului didactic. Aceste împrejurări au stimulat procesul de constituire a pedagogiei ca disciplină științifică.

Interesul manifestat pentru problemele dezvoltării tinerei generații au favorizat crearea unei instituții speciale de educare, precum și elaborarea unei teorii pedagogice privind copii de vârstă preșcolară.

La crisis económica y social de estos siglos es la crisis misma del régimen feudal, que permitió el paso de la supremacía de la nobleza feudal a la adquisición del poder por la burguesía. La población de las ciudades aumentó continuamente. Poco a poco aparecen muchas "repúblicas", especialmente en Italia. Casi todas las ciudades más desarrolladas se convirtieron en repúblicas: Venecia, Florencia, Génova, Milán, etc. También se han producido cambios importantes en la educación. Los conceptos de humanismo influyeron fuertemente en las ideas pedagógicas. Se da gran importancia al respeto al hombre, a la confianza en sus posibilidades físicas e intelectuales.

El final del siglo XVIII y el comienzo del XIX se caracterizan sociopolíticamente por una sucesión de victorias de la burguesía en los países de Europa occidental. Ya que sus propios intereses económicos y políticos le exigían impartir instrucción elemental a amplios sectores de la población. Este período constituye un gran paso adelante en la dirección de la generalización de la educación primaria y el desarrollo de la teoría pedagógica correspondiente. La escala que ha adquirido actualmente la educación, especialmente la escuela primaria, también ha atraído el desarrollo de instituciones de formación de docentes. Estas circunstancias estimularon el proceso de establecimiento de la pedagogía como disciplina científica.

El interés mostrado por los problemas del desarrollo de la generación joven favoreció la creación de una institución educativa especial, así como la elaboración de una teoría pedagógica sobre los niños en edad preescolar.

Dar anul 1900 nu este o piatră de hotar în dezvoltarea teoriei și practicii pedagogice. Către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor au apărut o serie de elemente noi care anunță importante mutații în gândirea pedagogică și practica școlară. Aproape tot ceea ce creaseră secolele anterioare în domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum în termenul de școală tradițională și începuse să fie repudiat. Apare, mai întâi, o reacție față de școala herbartiană, întemeiată exclusiv pe receptivitate, pe orientare exclusiv teoretică a conținutului activității didactice. Se creează, astfel, așa-numitele școli noi din Marea Britanie, Franța, Germania, SUA.

Tot acum, ca urmare a inițierii cercetărilor experimentale în psihologie, începe să se manifeste o puternică reacție față de pedagogia filosofică – constituită deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se conturează astfel ideea unei pedagogii experimentale și, concomitent, ideea unei științe a copilului – pedagogia.

Tot în această perioadă se constată o altă tendință: depășirea limitelor pedagogiei întemeiată pe psihologie – care conducea spre cultivarea individualismului – prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie, adică pedagogia socială.

Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anunțat, încă de la început – prin teoria educației noi – ca un secol al copilului.

De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de ordine și raționalitate în viața socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.

Bibliografie

Legături externe

Lectură suplimentară

(4.398 bytes)

Pero el año 1900 no es un hito en el desarrollo de la teoría y la práctica pedagógicas. Hacia finales del siglo XIX y principios del siglo siguiente aparecieron una serie de nuevos elementos que presagiaban cambios importantes en el pensamiento pedagógico y en la práctica escolar. Casi todo lo que los siglos anteriores habían creado en el campo de la práctica instruccional-educativa ahora estaba incluido en el término escuela tradicional y había comenzado a ser repudiado. En primer lugar, hay una reacción hacia la escuela herbartiana, basada exclusivamente en la receptividad, en la orientación exclusivamente teórica del contenido de la actividad didáctica. Se crean así las llamadas nuevas escuelas en Gran Bretaña, Francia, Alemania y Estados Unidos.

Incluso ahora, como resultado del inicio de la investigación experimental en psicología, comienza a manifestarse una fuerte reacción a la pedagogía filosófica, constituida deductivamente, a partir de ciertos principios o conceptos filosóficos. Así, van tomando forma la idea de una pedagogía experimental y, simultáneamente, la idea de una ciencia del niño: la pedagogía.

También en este período se observa otra tendencia: superar los límites de la pedagogía basada en la psicología, que llevó al cultivo del individualismo, desarrollando una teoría pedagógica basada en la sociología, es decir, la pedagogía social.

En el plano pedagógico, el siglo XX fue anunciado desde el principio -a través de la teoría de la nueva educación- como el siglo del niño.

A lo largo de la historia, la educación ha demostrado su papel vital para el desarrollo de la civilización, la cultura de la humanidad, para aumentar el grado de orden y racionalidad en la vida social, para cultivar los valores espirituales y de esta manera conferir un estatus elevado a la condición humana. .

Bibliografía

enlaces externos

Otras lecturas