Page started at 31.01.2020_01.07 (UTC+1 / España)
Fuente / Sursa: O scrisoare de la Muselim Selo - Wikisource ., de George Cosbuc.
Publicată în Gazeta săteanului, R. Sărat - București, 1901, nr. 8 (20 mai)
COLUMN I.
La version en formato clasico.
Versiunea in format clasic.
COLUMN II.
Version hiperescrita (con links).
Versiune hiperscrisa (cu linkuri)
COLUMN III.
Intento traducir en español /
Intentionez sa o traduc in spaniola.
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.
Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.
Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.
Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.
Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Querida madre, mi carta
Que te encuentre en paz!
Por aquí hace viento y mucho clima mala ,
Y Anton del Ana esta muy enfermo
Desde hace cuatro meses, esta débil y pálido,
Mira, tu llanto se acerca,
Que solo quedaban los huesos
Y el alma desde adentro.
Entonces sabes que hubo guerra
Y la muerte, aquí, no te pierdas:
Estaban cayendo en las colinas, entre nosotros,
Como la hoja, querida madre.
Y bajando la colina, como un rayo,
Una pista que sientes viene
Y no había lugar, lo ancho que era,
Que en mi pecho
Estoy bien ahora, y creo que sí.
Que la luna no pasará
Y ella habría escapado de aquí en absoluto.
Pero por favor vea uno:
Deja de hacer lo que hiciste
Únete al pueblo
Me alegro de verte
A casa otra vez el chico!
¡Mira por aquí y golpea y corre!
¡Cristo, ten piedad de ellos!
Vas a la popa en el pueblo para preguntarle
Un trabajo para leerme.
Poderes que no tendrás
Pago, déjelo a él,
Que trabajaré para él algún día, en cualquier momento,
A mi regreso a casa.
Había dejado a Nuţu pequeño,
Con el pico tanto como la mesa ...
Él sería un acérrimo ahora
¿Y su casa se volcará?
Le hiciste lo mismo
Sombrero, ¿cómo lo quería?
Tenía una piel en el puente, un cordero,
¿Simplemente no lo venderás?
Dile a mi esposa
Cómprame una puntada
El viejo que no sé es, o no es
Será rojo ahora
Desde el óxido oxidado en ella.
Déjame ver, una vez que el santo
Cómo cae la hierba en mi cara
¡Y el viento me sopla!
Ella está luchando como si supieras lo pobre que es,
Así es como nos da el destino
Que peleamos por ellos también
Con penurias y con la muerte;
Pero también se subió al trapo
Las maldiciones y el llanto
Que sostuvimos su cabeza
Entramos tras él.
¡Y los hice, bebé, viento!
Lo saqué del país
Al menos estaba sentado en el suelo
Y no salió a la calle.
También atrapé a su emperador,
El no gestionado Osman,
Que le había disparado en la pierna
Y ese fue el final de la misma.
Bueno, fue una tontería para nosotros
Para jugar hop-troop,
¡Que no pudimos vencer a los soldados!
Pero tal vez el padre severo
Te contó a través de la prensa todo:
¿Cómo consiguió sus cruces?
Ahora los compraría, puedo,
Pero ya no tengo el dinero.
Me duele el pecho, pero no gritaré
Y entonces extraño mi hogar
Me gustaría irme, pero no es una cara
Ese vodka no me deja.
Pero mira, no lo sé, no sé cuánto
Un mes desgarrador
Y te voy a apretar por el cuello
Mi querida niña ...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eso es lo que Ion me dijo que te escribiera,
Ama tu tierra!
Todavía me fui, hasta que estuvo vivo,
Y ahora cumplo mi palabra.
Que Dios te consuele
C-esa es la batalla -
Yo mismo escribí este libro,
El cabo, Nicolae.
Întrebarea pentru ChatGPT era "Ce este Muselim Selo".
[18:03, 22/10/2024]: "Muselim-Selo" este o povestire scrisă de Ioan Slavici, publicată pentru prima dată în 1900. Povestirea este inspirată de evenimente istorice reale și se concentrează pe revolta locuitorilor unui sat sârbesc din Banat împotriva stăpânirii austro-ungare.
Titlul, "Muselim-Selo", face referire la numele satului în care se desfășoară acțiunea. Povestirea are un ton tragic și evidențiază tensiunile dintre populația sârbă și autoritățile imperiale. Personajele sunt prezentate într-un mod realist, cu o adâncă înțelegere a sentimentelor lor de frică și disperare în fața represiunii. De asemenea, Slavici explorează teme precum patriotismul, sacrificiul și asuprirea.
"Muselim-Selo" a fost apreciată pentru felul în care Slavici zugrăvește conflictul dintre opresori și cei oprimați, dar și pentru forța sa narativă. Textul a rămas una dintre lucrările semnificative ale literaturii române care abordează aspectele istorice și sociale ale perioadei în care a fost scrisă.
<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<
La formula "Satul Muselim Selo" răspunsul ChatGPT a fost:
[18:10, 22/10/2024]: Muselim Selo este un sat fictiv, care apare în nuvela „Muselim-Selo” de Ioan Slavici. Deși satul nu există în realitate, Slavici îl folosește pentru a reflecta condițiile reale din anumite regiuni din Banat în timpul dominației habsburgice, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Acțiunea nuvelei are loc într-un astfel de sat imaginar, unde locuitorii, în principal de etnie sârbă, sunt supuși unor opresiuni grele din partea autorităților habsburgice. Povestea descrie revolta acestora împotriva dominației imperiale și modul în care represiunea violentă din partea stăpânirii distruge comunitatea locală.
Satul Muselim Selo devine astfel un simbol al suferinței, al nedreptății și al luptei pentru dreptate și libertate. Deși nu este un loc geografic real, el capătă o valoare simbolică în nuvela lui Slavici, fiind o reprezentare a luptei populației asuprite împotriva nedreptății sociale și politice.
Multa lume o sa se intrebe: Dar ce treaba are Slavici cu "Muselim Selo"? Asa ma intreb si eu.
Eu doar voiam sa aflu ce e... "Muselim Selo", asta; vreun nume de localitate, sau vreun nume de persoana?
Pe undeva prin Internet am gasit (pe la o... pagina 24), niste cuvinte de-ale lui Eugen Simion, referitoare la aceasta tema:
"Imaginația poetică a lui Coșbuc se mișcă mai repede și mai liber, iar lirismul capătă mai multă consistență când tema devine mai intimă și vocea poemului este mai puțin obiectivă. O scrisoare de la Muselim-Selo este confesiunea unui ostaș muribund, notată de un camarad, sub forma unei scrisori adresate mamei. Genul este cunoscut din poezia populară și are mai totdeauna efect prin tragismul lui copleșit de naivități, regrete, de dor de casă și de familie, de resemnare în fața sfârșitului. Cel care se confesează nu pomenește deloc de moartea ce-l așteaptă. Această discreție intrigă trezește emoție la lectură, chiar dacă spațiul discreției este aglomerat de figurile inocenței (să le numim astfel) și nu beneficiază de un limbaj poetic mai ferm și mai original:
„Mă doare-n piept, dar nu să țip,
Și-așa mi-e dor de-acasă,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip,
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu știu cât
O lună chinuită,
Și-o să te strâng de după gât,
Măicuță mea iubită…
……………………………………..
Așa mi-a spus Ion să-ți scriu,
Iubească-ți-l pământul!
Și-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Și te mângâie Dumnezeu,
C-așa e la bătaie –
Și-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.” "