Page start up on 04.11.2024_21.26 (UTC+1 / Paterna, Valencia, España). 19ºC, Humedad 87%, Viento 6 km/h 39°30'24.1"N 0°26'40.3"W
The article previously processed by Ayord: Vice-cumnați / Concuñados
The following article processed by Ayord: Un screencast pe zi / Un screencast por día
Secțiunea 1. SECTION 1. Sección 1.
Câteva rânduri despre gândăcei / Unas líneas sobre las cucarachas.
Coleoptera - Wikipedia en español
20:29 31 oct 2024 SeroBOT discusión contribs. m 57.349 bytes (+532)
Los coleópteros (Coleoptera, del griego κολεός, koleós: «caja o estuche», πτερον, pterón: «ala»), comúnmente conocidos como escarabajos, son un orden de insectos de entre 375 000 y 400 000 especies descritas; tiene tantas especies como las plantas vasculares o los hongos y 66 veces más especies que los mamíferos.1 Contiene más especies que cualquier otro orden en todo el reino animal, seguido por los lepidópteros (mariposas y polillas), himenópteros (abejas, avispas y hormigas) y dípteros (moscas, mosquitos).
El nombre vulgar de escarabajos se usa como sinónimo de coleópteros,2 pero muchos tienen nombres comunes propios, como gorgojos, carcomas, barrenillos, mariquitas, sanjuaneros, aceiteros, cucarrones (en Colombia), ciervos voladores, luciérnagas, congorochos, bubutes (en Venezuela), caculos (en Puerto Rico), etc.
Coleoptera - Wikipedia en español
20:29 31 oct 2024 SeroBOT discusión contribs. m 57.349 bytes (+532)
Coleoptere (Coleoptera, din grecescul κολεός, koleós: „cutie sau carcasă”, πτερον, pterón: „aripă”), cunoscute în mod obișnuit ca gândaci, sunt un ordin de insecte cu între 375.000 și 400.000 de specii descrise; Are tot atâtea specii cât plantele vasculare sau cat ciupercile și de 66 de ori mai multe specii decât mamiferele.1 Conține mai multe specii decât orice alt ordin din întregul regn animal, urmate de Lepidoptere (fluturi și molii), himenoptere (albine, viespi și furnici) și diptere (muște, țânțari).
Numele comun de gândaci este folosit ca sinonim pentru coleoptere,2 dar mulți au propriile lor nume comune, cum ar fi gărgărițele, carii (viermii de lemn), gărgărițele, gărgărițele, sanjuaneros, oileros, cucarrones (în Columbia), cerbul zburător, licuricii, congorochos, bubuții ( în Venezuela), caculos (în Puerto Rico) etc.
Coleoptera - Wikipedia en español > 20:29 31 oct 2024 SeroBOT discusión contribs. m 57.349 bytes (+532)
Coleopter - Wikipedia în limba română > 16:25 18 mar 2023 Strainubot discusión contribs. m 8.579 bytes (−3)
Secțiunea 2. SECTION 2. Sección 2.
Admin says:
Fuge lumea de postările mele, ca de naiba. Pentru că sunt migăloase. Și... plictisitoare. Nu stă nimeni să-și piardă vremea cu ele. Dar eu, ce să fac, mai încerc marea cu degetul.
Azi mi-a apărut, în mai multe ocazii, distribuită prin Facebook, "poza" poeziei "Gândăcelul", de Elena Farago.
Văzută postarea asta și la un stimat de-al meu coleg de listă, și de profesie, și de țară, mi-a venit ideea să încerc o traducere... în stil propriu, atât a respectivei poezii, cât și a povestirii cu același nume, "Gândăcelul" de Emil Gârleanu.
Cu ocazia asta voi vedea și eu anii de naștere ai celor doi autori, și voi trage propriile mele concluzii, în ce privește întrebarea... care pe cine a inspirat.
La drum!
Admin says:
La gente huye de mis publicaciones como del diablo. Porque son minuciosas. Y... aburridoras. Nadie quiere perder el tiempo con ellas. Pero... yo qué puedo hacer, voy a probar el mar con el dedo.
Hoy, en varias ocasiones, me apareció la "imagen" del poema "Gândăcelul" de Elena Farago, distribuida a través de Facebook.
Habiendo visto este post a un estimado colega mío de la lista, de la profesión, como del país, se me ocurrió la idea de intentar una traducción... a mi estilo, tanto de ese poema como del cuento con el mismo nombre, "Gândăcelul" de Emil Gârleanu.
En esta ocasión también veré los años de nacimiento de los dos autores, y sacaré mis propias conclusiones, respecto a la pregunta... quién inspiró a quién.
¡Vamos al lio!
Secțiunea 3. SECTION 3. Sección 3.
Text vs e-text
Gândăcelul.
- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu si că mă doare
De ce mă strângi asa de rău?.
Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaimă și de plânsul meu!.
De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,
Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!..
Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!.
.
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!..
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.
Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!
(944 bytes)
(vezi si "Versuri.ro"
Secțiunea 4. SECTION 4. Sección 4.
Traducerea din romana in spaniola / Traducción del rumano al español
Column A.
Original text.
- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu si că mă doare,
De ce mă strângi așa de rău?.
Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!.
De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,
Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!..
Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!..
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.
Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!
Column B.
- ¿Por qué me agarraste en tu puño?
Hermosa niña, ¿no lo sabes?
Que yo también soy pequeña y que me duele,
¿Por qué me aprietas tanto?
soy un niño como tu,
Y a mí también me gusta jugar
Y debes tener piedad
¡De mi miedo y llanto!
¿Por qué querrías matarme?
Que tengo padres como tú,
Su madre lloraría por mí,
Sus pobres hermanas llorarían,
Le lloraba mucho a su padre por todo
Porque viví sólo tres días,
Ten piedad de ellos, niña.
¡Y déjame, porque ya no puedo más!..
Así lloraba un escarabajo.
En el puño que lo apretó para romperlo
Y el niño la abrió después.
¡Qué quedó de él!
Trató de reanimarlo
Soplando sus alas al viento,
Pero cayó al suelo destrozado.
¡Y rígido para siempre!..
Disgustado por tu mala acción
En vano lloras ahora, niña
Vete a casa ahora y diles
A los padres tu hazaña.
Y diles que a partir de ahora te gustaría
Para proteger con bondad,
En tu camino, todo ser viviente,
No importa lo insignificante que sea
¡Y por muy pequeña que sea!
Column Z.
- ¿Por qué me atrapaste en tu puño?
Hermoso niño, ¿tu no sabes?
Que soy pequeño también y que me duele,
¿Por qué me aprietas tan fuerte?
Soy tambien un niño como tu,
Y a mí también me gusta jugar
Y debes tener piedad
¡De mi miedo y de mi llanto!
¿Por qué quieres tu matarme?
Yo tambien tengo padres como tú,
Mi madre lloraría por mí,
Mis pobres hermanas llorarían,
Y mi padre lloraría mucho mas
Porque viví sólamente tres días,
Ten piedad de ellos, niño.
¡Y déjame, porque ya no rezisto más!..
Así lloraba un pequeño escarabajo.
En el puño que lo apretaba hasta romperla
Y al que abrió el niño después.
¡Qué nada se quedó de él!
Ha tratado de reanimarlo
Soplando sus alas al viento,
Pero cayó al suelo destrozado.
¡Y rígido para siempre!..
Disgustado por tu mala acción
En vano lloras ahora, niño
Vete a tu casa ahora y diles
A tus padres tu hazaña.
Y diles que a partir de ahora te gustaría
A proteger con toda tu bondad,
En tu camino, a todo ser viviente,
Sin importar lo insignificante que sea
¡Y por muy pequeña que sea!
Secțiunea 5. SECTION 5. Sección 5.
Povestea "Gândăcelul" / El cuento "La Cucaracha"
Gândăcelul. De Emil Gârleanu - Wikisource.
Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țǎrâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...
Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câțiva pași, și ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzișoară lătăreață, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Și iar purcese la drum; și umblă, și umblă, băiete; de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Și voinicul privi iar în sus. Privea în sus și nu-și credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Și cât era de hotărât și de vânjos drumețul, nu-și putu opri un oftat:
— Uf! că mult mai am de suit, Doamne!
(3.112 bytes)
Secțiunea 6. SECTION 6. Sección 6.
Column A.
Original text.
Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țǎrâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!...
Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câțiva pași, și ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzișoară lătăreață, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Și iar purcese la drum; și umblă, și umblă, băiete; de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Și voinicul privi iar în sus. Privea în sus și nu-și credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Și cât era de hotărât și de vânjos drumețul, nu-și putu opri un oftat:
— Uf! că mult mai am de suit, Doamne!
Column B.
bicho
Tampoco sabía cómo había venido al mundo. Despertó como de un sueño y como si hubiera estado desde la tierra. No había sentido ni dolor ni alegría. Y se había esforzado mucho en pensar cómo había surgido y ¿de quién era? Pequeño como un hilo de lentejas, movía sus tiernas patas y rodeaba, desde los bordes, el follaje que lo había abrigado. Un día intentó un comienzo interior: salió de debajo de la fresca sombra y salió corriendo hacia la lluvia de luz. Luego se quedó quieto, cegado por tanto brillo. Poco a poco su corazón se recuperó y se atrevió: abrió más los ojos, más fuerte, más grandes, finalmente los abrió mucho y miró hacia arriba. Se había vuelto más tímido que antes. ¡Cuán brillante, cuán profundo y azul se reveló el cielo! ¡Y qué milagro! con sus ojitos, como hilos de telarañas, lo envolvía entero. Y qué oscuridad, qué humedad bajo su follaje. ¿Qué buscaba allí? Y desde en medio del firmamento azul, salió disparado un trozo de oro ardiente.
Idiota. ¿Era él otro? ¿Sus piernecitas ya no eran suyas para brillar así? ¡Y estaba vestido de oro! Porque su cuerpecito, que vio por primera vez, también brillaba. ¿No era un fragmento que había caído desde arriba, un fragmento de luz congelada, perdida en el suelo? Y, como prueba, el cuerpo arroja una dulce luz sobre la tierra negra. ¡Qué más estaba preguntando! Sin duda, allí había caído, allí debía regresar. Pero qué distancia. ¿Y cómo llegar? Buscar; y luego, por encima de la garrapata, vio la luz de un lirio que se elevaba tan alto que parecía como si la flor de arriba abriera su copa justo debajo del trozo de oro, para recoger sus rayos.
En su mente urdió su plan. Subir al lujer, ir y ir y llegar a la cima; y de allí, al trozo de oro, del que creía que se había desprendido: un salto, —o la vio hacerlo.
Luego volvió a moverse, y después de pasar sobre un grano de piedra del tamaño de una montaña y descender más allá de ella, despertó en la raíz del lirio. ¡Descansa un momento y luego sal a la carretera, muchacho! Primero se desprendió del brillante tallo unas cuantas veces en la tierra. Al ver esto, se levantó sobre sus patas traseras y, sin saber por qué, se santiguó con las delanteras, gimiendo. Luego lo intentó de nuevo y vio que podía. A Luciu le había parecido la luz del lirio, y cuando había tantas depresiones, tantas elevaciones: valles, colinas. ¡Pero qué olor se derramaba desde arriba!...
Siguió su camino, se fue. Un largo camino por recorrer. Miró hacia abajo y se sintió mareado. Levantó la vista y se estremeció. ¡Qué, no había recorrido ni la cuarta parte del camino! Sus poderes se habían debilitado un poco, pero no se rindió. Unos cuantos pasos más y aquí arriba pareció materializarse un follaje ladrando, como el de un halcón. Allí descansará. Y nuevamente estaba en camino; y camina, y camina, muchacho; Acabo de llegar. Y cuando se detuvo, empapado de sudor, que parecía una gota de rocío, se había escapado el trozo de oro del mediodía. Y el hombre fuerte volvió a mirar hacia arriba. Levantó la vista y no podía creer lo que veía: le quedaban días, semanas, meses para caminar. Y por más decidido y valiente que fuera el excursionista, no pudo evitar suspirar:
- ¡Uf! que todavía me queda mucho por escalar, ¡Dios!
Column Z.
bicho
Tampoco sabía cómo había venido al mundo. Despertó como de un sueño y como si hubiera estado desde la tierra. No había sentido ni dolor ni alegría. Y se había esforzado mucho en pensar cómo había surgido y ¿de quién era? Pequeño como un hilo de lentejas, movía sus tiernas patas y rodeaba, desde los bordes, el follaje que lo había abrigado. Un día intentó un comienzo interior: salió de debajo de la fresca sombra y salió corriendo hacia la lluvia de luz. Luego se quedó quieto, cegado por tanto brillo. Poco a poco su corazón se recuperó y se atrevió: abrió más los ojos, más fuerte, más grandes, finalmente los abrió mucho y miró hacia arriba. Se había vuelto más tímido que antes. ¡Cuán brillante, cuán profundo y azul se reveló el cielo! ¡Y qué milagro! con sus ojitos, como hilos de telarañas, lo envolvía entero. Y qué oscuridad, qué humedad bajo su follaje. ¿Qué buscaba allí? Y desde en medio del firmamento azul, salió disparado un trozo de oro ardiente.
Idiota. ¿Era él otro? ¿Sus piernecitas ya no eran suyas para brillar así? ¡Y estaba vestido de oro! Porque su cuerpecito, que vio por primera vez, también brillaba. ¿No era un fragmento que había caído desde arriba, un fragmento de luz congelada, perdida en el suelo? Y, como prueba, el cuerpo arroja una dulce luz sobre la tierra negra. ¡Qué más estaba preguntando! Sin duda, allí había caído, allí debía regresar. Pero qué distancia. ¿Y cómo llegar? Buscar; y luego, por encima de la garrapata, vio la luz de un lirio que se elevaba tan alto que parecía como si la flor de arriba abriera su copa justo debajo del trozo de oro, para recoger sus rayos.
En su mente urdió su plan. Subir al lujer, ir y ir y llegar a la cima; y de allí, al trozo de oro, del que creía que se había desprendido: un salto, —o la vio hacerlo.
Luego volvió a moverse, y después de pasar sobre un grano de piedra del tamaño de una montaña y descender más allá de ella, despertó en la raíz del lirio. ¡Descansa un momento y luego sal a la carretera, muchacho! Primero se desprendió del brillante tallo unas cuantas veces en la tierra. Al ver esto, se levantó sobre sus patas traseras y, sin saber por qué, se santiguó con las delanteras, gimiendo. Luego lo intentó de nuevo y vio que podía. A Luciu le había parecido la luz del lirio, y cuando había tantas depresiones, tantas elevaciones: valles, colinas. ¡Pero qué olor se derramaba desde arriba!...
Siguió su camino, se fue. Un largo camino por recorrer. Miró hacia abajo y se sintió mareado. Levantó la vista y se estremeció. ¡Qué, no había recorrido ni la cuarta parte del camino! Sus poderes se habían debilitado un poco, pero no se rindió. Unos cuantos pasos más y aquí arriba pareció materializarse un follaje ladrando, como el de un halcón. Allí descansará. Y nuevamente estaba en camino; y camina, y camina, muchacho; Acabo de llegar. Y cuando se detuvo, empapado de sudor, que parecía una gota de rocío, se había escapado el trozo de oro del mediodía. Y el hombre fuerte volvió a mirar hacia arriba. Levantó la vista y no podía creer lo que veía: le quedaban días, semanas, meses para caminar. Y por más decidido y valiente que fuera el excursionista, no pudo evitar suspirar:
- ¡Uf! que todavía me queda mucho por escalar, ¡Dios!
<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<
Secțiunea 7. SECTION 7. Sección 7.
"Am postat acest articol pe peretele meu de Facebook.
Cenzorii Facebook mi l-au eliminat-
Pentru ca nu e prima data cand imi fac asta, am cam inceput sa anticipez... cand imi elimina ceva.
Ca in cazul oricarei anticipari, nu anticipez intotdeauna exact dar... o mai nimeresc.
Astfel ca azi, imediat ce am postat, am facut o captura"...... (vezi mai multe pe format blog).
"Am postat acest articol pe peretele meu de Facebook.
Cenzorii Facebook mi l-au eliminat-
Pentru ca nu e prima data cand imi fac asta, am cam inceput sa anticipez... cand imi elimina ceva.
Ca in cazul oricarei anticipari, nu anticipez intotdeauna exact dar... o mai nimeresc.
Astfel ca azi, imediat ce am postat, am facut o captura"...... (vezi mai multe pe format blog).
"Publiqué este artículo en mi muro de Facebook.
Los censores de Facebook me lo quitaron.
Como no es la primera vez que me quitan una publicación, como que comencé a anticiparme... cuando me quiten algo.
Como ocurre con toda anticipación, no siempre lo anticipo exactamente pero... lo entiendo.
Así que hoy, apenas publiqué, también hice una "captura"... (ver más en formato blog).
"Am postat acest articol pe peretele meu de Facebook.
Cenzorii Facebook mi l-au eliminat.
Pentru că nu e prima dată când îmi elimină vreo publicație, am cam început să anticipez... când îmi elimină ceva.
Ca în cazul oricărei anticipări, nu anticipez întotdeauna exact dar... o mai și nimeresc.
Astfel că azi, imediat ce am postat, am și facut o "captură"....
Subscrie-te / Suscríbete
Sunt Ayord. Am o mulțime de proiecte inițiate. Dacă găsești util întregul meu proiect, abonează-te la canalele mele. Cu cât mai multă subscripție, cu atât o sponsorizare mai bună, cu atât mai mult timp pot dedica acestei ocupații (de ciberscriere), cu atât mai mare și mai de calitate va fi producția. Ceea ce tu însuți cultivi, aia culegi. Tu alegi!
P.S. Primul mod in care poti fi de ajutor (si tie, si mie) este... sa dai "like", plus sa distribui, cibercreatiile mele. Asta nu te costa bani, dar ne poate produce beneficii, amândorura.
Soy Ayord. Tengo un montón de proyectos iniciados. Si encuentra útil todo este proyecto mío, suscríbase a mis canales. Cuanta más suscripción, mejor patrocinio, cuanto más pueda dedicar a esta ocupación (ciberescritura), mayor y mejor será el rendimiento. Lo que tu mismo siembras, cosechas. ¡Tú eliges!
P.D. La primera manera en la que puedes ayudar (tanto a ti como a mí) es... dando "me gusta" y/o compartir mis cibercreaciones. Esto no le cuesta dinero, pero puede beneficiarnos a los dos.