Venim din ... Pamant (si nu .. din "pamant").
Cei anteriori noua aduna atatea energii cate devin suficiente pentru a ne "rasari" pe ( fiecare dintre ) noi, intre noi, si acest
punct al planetei in care am rasarit, ramane pe veci o legatura atat de puternica ca aceea dintre copil si mama, si desi nu
constientizam asta, "chemarea Pamantului" ramane intotdeauna nestinsa.
Viata, ne poarta pe fiecare dintre noi cum oceanul "poarta" pe fiecare dintre picaturile ce-l formeaza.
"Cand te afli intr-un loc, te afli doar in acel loc, si nu in altul" zice (si bine zice ) o "zicere" de prin "filozofie" (de prin
"logica", pentru ca... pentru mine filozofia este logica iar logica nu-i altceva decat filozofie ).
" Cant stai, ai vrea sa te poti misca, iar cand te misti, ai dori sa stai "
Oricum ai da-o, cand ceva excede, devine neconvenabil.
Fiecare alt "nou intrat in Lume", cauta sa exploreze, cauta sa cunoasca si sa ii patrunda ("Lumii") intelesul.
Lumea careia, prin simpla nastere fiecare din noi ii devine ( devenindu-si in acelasi timp, si lui insusi ) centru, tot asa cum
unui compas,"centru" ii ramane a fi "piciorul lui de sprijin" atunci cand el, compasul,se porneste a descrie un cerc.
Sunt pe Lumea asta, tot atatea locuri de bastina cati oameni se nasc. Ca punctul acesta pica in Sahara sau in Anctartida, isi
pastreaza aceeasi "caracteristica de magnet" pentru oricine.
Din ceea ce am bagat eu de seama in (pe)trecerea mea prin Viata, mi-a reiesit ca locul meu de bastina nu a fost un loc "usor
de trait".
Dar asta nu e . . . "universal valabila".
" Ce e bine pentru unul nu e, in mod obligatoriu, oricui bine ( dupa cum si reciproca ).
Dispunerea "de-a coasta" nu cred ca s-a facut din ratiuni de "alegere" cat mai ales din ratiuni de "nevoie", dar multe batai
de cap, si de picioare, a mai creat. Il am inca, in ochi, pe bunicul, descarcandu-se de rucsacu-i, dupa venitul pe jos de la gara,
de la Magurele.
Ma am pe mine apoi, care am venit, noapte-zi, vara-iarna, din toate directiile posibile
Acum, asfaltul a schimbat radical "orizontul" dar inainte vreme, "orizontul" nu avea raza mult mai mare decat aceea a . . .
puterii propriilor picioare.
Cine mai poate sti cat a fost de aproape, sau de departe, cel ce a traversat pustiul nelocuit inspre vreunul din cele patru
puncte cardinale, in cautarea trenului, a dubei, autobuzuluii sau pur si simplu a "ocaziei", de gura lupului ?
Dar, oricat de greu iti este, in a escalada un munte, nu exista sa nu privesti inapoi, spre poalele lui, si sa nu iti fi lasat
aceasta escalada amintiri placute, in diferite segmente ale parcursului.
Ca sa poti vedea, trebuie sa indepartezi obiectul privit la o distantza convenabila ochilor tai. Sa lucrezi cu ceea
ce numim "zoom", adica.
Ideal ar fi sa poti ajunge a folosi " zoom-ul mental " fara sa te indepartezi deloc si "fizic" pentru a ajunge la "cuprinderea situatiei".
Ideal ar fi sa intelegem ca plita frige din ceea ce, ce-i ce s-au fript, ne transmit.
Dar, e un ideal pe care, desi poate ni l-am dori, bun nu ar fi.
Sunt ele destule cele pe care sa le invatam prin "invatare" dar sunt destule si acelea pe care trebuie sa le experimentam
singuri, pe propria noastra piele.