Columna 1.

Texto del articulo "Legitima defensa-Wikipedia"

En derecho penal, la legítima defensa, defensa propia o autodefensa es una causa que justifica la realización de una conducta sancionada penalmente, eximiendo de responsabilidad a su autor, y que en caso de cumplirse todos sus requisitos, permite reducir la pena aplicable a este último.

En otras palabras, es una situación que permite eximir, o eventualmente reducir, la sanción ante la realización de una conducta generalmente prohibida.

En otros términos, la defensa propia es el contraataque o repulsa de una agresión actual, inminente e inmediata con el fin de proteger la integridad o bienes jurídicos propios o ajenos.

.

La legítima defensa es un instituto jurídico de carácter universal, y que ha sido reconocido por todas las legislaciones del mundo, a tal punto que el Papa Juan Pablo II, en su encíclica Evangelium Vitae (El Evangelio de la Vida), de 25 de marzo de 1995, la define claramente como El derecho a la vida y la obligación de preservarla........

Leer mas...

(961 del total de 19.032 bytes)

Columna 2.

Traductor de Google .

În dreptul penal, autoapărarea, autoapărarea sau autoapărarea este o cauză care justifică conduita unei conduite sancționate penal, scutind autorul său de răspundere și, în cazul în care toate cerințele acesteia sunt îndeplinite, permite reducerea pedepsei aplicabile acestuia din urmă.

.

Cu alte cuvinte, este o situație care permite scutirea, sau eventual reducerea sancțiunii, înainte de efectuarea unei conduite general interzise. Cu alte cuvinte, autoapărarea este contraatacul sau respingerea unei agresiuni curente, iminente și imediate pentru a proteja integritatea sau proprietatea legală a propriei persoane sau a celorlalți.

.

Apărarea legitimă este un institut juridic de natură universală și care a fost recunoscut de toate legile lumii, până în punctul în care Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa Evangelium Vitae (Evanghelia vieții) din 25 martie din 1995, îl definește clar drept dreptul la viață și obligația de a o păstra.

.

Columna 3.

Traducción / Traducere... admin.

În Dreptul penal, legitima apărare, apărarea personală sau autoapărarea reprezintă o cauză care justifică realizarea unei conduite sancționate penal, exonerându-l de răspundere pe respectivul autor iar în cazul în care toate cerințele legitimei apărări sunt îndeplinite, permite reducerea pedepsei aplicabile acestuia din urmă.

Cu alte cuvinte, este o situație care permite scutirea, sau eventual reducerea sancțiunii în cazul efectuării unei conduite care in general este interzisă. Cu alte cuvinte, legitima apărare reprezintă contraatacul sau respingerea unei agresiuni de facto, iminente și imediate menite a proteja integritatea sau proprietatea juridică a propriei persoane sau a altora.

.

Legitima apărare reprezintă o instituție juridică de natură universală care a fost recunoscută de toate legile lumii, până la punctul în care Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa Evangelium Vitae (Evanghelia Vieții) din 25 martie 1995, o definește clar ca fiind "Dreptul la viață și obligația de a o prezerva (de a o păstra, conserva".

Citește mai departe......

Observaciones admin.

Sobre este articulo, las personas que saben utilizar el español, disponen de un volumen de información de 19.032 bytes sobre el tema, los que saben utilizar el ingles tienen a alcance de un clic, un volumen de información de 15.244 bytes, mientras los rumano-hablantes y los turco-hablantes tienen a alcance de un clic... nada.

Los cubanos, aunque son hispanohablantes, disponen y ellos de "cero información" sobre el tema, porque los dirigentes del sistema político de aquel país, le han creado una especie de "Wikipedia interna" (véase EcuRed vs Wikipedia) y además, controlan el Internet de tal modo que los cubanos comunes y corrientes no pueden acceder libremente a el patrimonio publico informacional universal.

Observații admin.

Despre acest articol, persoanele care știu să folosească limba spaniolă, dispun la... "un clic-distanta", de un volum de informație de 19.032 de octeți pe această temă, cei capabili să folosească limba engleză au la un clic-distanta un volum de informație de 15.244 octeți, în timp ce pentru vorbitorii de limba română și pentru vorbitorii de limba turcă informația referitoare la acest concept juridic este inexistenta.

Cubanezii, deși sunt vorbitori de limbă spaniolă, au si ei tot "zero informație" la aceasta tema, pentru ca liderii sistemului politic ai țarii respective, au avut grija sa le creeze un fel de „wikipedia internă” (a se vedea EcuRed vs Wikipedia) și de asemenea controlează internetul astfel încât cubanezii obișnuiți nu pot accesa in mod liber patrimoniul public de informație universală.

Falta de protección estatal

Esta posición tuvo una especial repercusión, y atribuía la existencia de la legítima defensa a una situación en la que los bienes jurídicos a proteger no podían ser salvados por el Estado, de manera que la única forma de evitar que sean dañados es permitiendo que quien esté posibilitado para tal tarea, cuente con el respaldo jurídico del Derecho.

La práctica totalidad de la doctrina penalista contemporánea coincide en señalar que la fundamentación de la legítima defensa se apoya sobre dos pilares, una doble fundamentación que se centra en el aspecto individual y supraindividual del concepto.

Por un lado, el aspecto individual se centra en señalar que existe una necesidad de defensa del bien jurídico personal, algo que además de descartar la defensa de bienes jurídicos colectivos, explica con claridad la importancia que el Derecho da a la protección del bien de esa naturaleza, que ha sido puesto en riesgo por una agresión ilegítima.

Respecto al aspecto supraindividual, se afirma que el Derecho busca atacar y frenar las conductas antijurídicas, las agresiones ilegítimas que ponen en suspenso su soberanía en las relaciones sociales. La doctrina alemana tiende a usar un principio, según el cual, "el Derecho no ha de ceder frente al injusto". Entiéndase injusto en el sentido del componente enumerado en la teoría del delito. Debido precisamente a ese carácter de injusto, los bienes del agresor pierden importancia con respecto a los del defensor, quedando parcialmente desprotegidos al no exigirse una reacción proporcional o subsidiaria.

Cabe destacar que el plano supraindividual supone un efecto disuasorio para aquel que vaya a agredir el bien jurídico, pues produce un efecto de prevención general, añadiendo así a la justificación de la figura una nota de carácter funcional.

Efectos

1)

Siguiendo el esquema de la teoría del delito, la legítima defensa es una causa de justificación de una acción típica que impide que la conducta sea calificada como antijurídica, de manera que se aplica la eximente completa o la eximente incompleta, que supondrá la ausencia de pena en el primer caso (eximente completa), y su reducción en el segundo (eximente incompleta).

2)

Así pues, las características de la figura han sido tradicionalmente expuestas en forma de requisitos esenciales e inesenciales, cuyo cumplimiento determina el grado de la eximente (requisitos inesenciales) o incluso la aplicabilidad o no de la legítima defensa (requisitos esenciales).

Lipsa de protecție statală

Această poziție a avut un impact deosebit și a atribuit existența legitimei apărări unei situații în care bunurile juridice de protejat nu puteau fi salvate de către stat, astfel încât singura modalitate de a preveni deteriorarea acestora este prin a permite oricui este abilitat pentru o astfel de sarcină, are suportul legal al Legii.

Practic toată doctrina de drept penal contemporan coincide în a sublinia că fundamentul autoapărării se sprijină pe doi piloni, un dublu fundament care se concentrează pe aspectul individual și supraindividual al conceptului.

Pe de o parte, aspectul individual se concentrează pe sublinierea că este nevoie de apărarea dreptului juridic personal, lucru care, pe lângă excluderea apărării drepturilor juridice colective, explică clar importanța pe care Legea o acordă protecției. a binelui acelei persoane.natura, care a fost pusă în pericol printr-o agresiune nelegitimă.

În ceea ce privește aspectul supraindividual, se afirmă că Legea urmărește să atace și să înfrâneze comportamentul ilicit, agresiune nelegitimă care îi suspendă suveranitatea în relațiile sociale. Doctrina germană tinde să folosească un principiu, conform căruia „legea nu trebuie să cedeze celor nedrepți”. Înțelegeți nedrept în sensul componentei enumerate în teoria criminalității . Tocmai din cauza acestui caracter nedrept, proprietatea agresorului își pierde din importanță față de cele ale apărătorului, fiind parțial neprotejată nefiind necesară o reacție proporțională sau subsidiară .

De remarcat că planul supraindividual are un efect disuasiv pentru cei care urmează să atace dreptul legal, întrucât produce un efect general de prevenire, adăugând astfel o notă funcțională justificării figurii.

Efecte

1)

Urmând schema teoriei infracțiunii, legitima apărare este o cauză de justificare a unei acțiuni tipice care împiedică calificarea comportamentului drept ilegal, astfel încât se aplică apărarea completă sau apărarea incompletă, ceea ce va însemna absența pedepsei . .în primul caz (apărare completă), iar reducerea acesteia în al doilea (apărare incompletă).

2)

Astfel, caracteristicile figurii au fost expuse în mod tradițional sub forma unor cerințe esențiale și neesențiale, a căror îndeplinire determină gradul de apărare (cerințe neesențiale) sau chiar aplicabilitatea sau nu a legitimei apărări (cerințe esențiale) .

Lipsă de protecție statală

Această poziție a avut o deosebită repercusiune și atribuia existența legitimei apărări unei situații în care bunurile juridice de protejat nu puteau fi salvate de către Stat, astfel încât singura modalitate de a preveni deteriorarea acestora era prin a permite oricui este capabil pentru o astfel de sarcină, să beneficieze de suportul juridic al Dreptului.

Practica totalitate a doctrinei penaliste contemporane coincide în a sublinia că fundamentarea autoapărării se sprijină pe doi piloni, un dublu fundament care se centrează pe aspectul individual și supraindividual al conceptului.

Pe de o parte, aspectul individual se centrează pe sublinierea că este nevoie de apărarea bunului juridic personal, lucru care, pe lângă decartarea apărării bunurilor juridice colective, explică clar importanța pe care Dreptul o acordă protecției. a bunului de acea natură, care a fost pus în pericol printr-o agresiune ilegitimă.

În ceea ce privește aspectul supraindividual, se afirmă că Dreptul urmărește să atace și să înfrâneze comportamentul antijuridic, agresiunile ilegitime care îi pun in stare de suspensie suveranitatea în relațiile sociale. Doctrina germană tinde să folosească un principiu, conform căreia „Dreptul nu trebuie să cedeze in fata a ceea ce este ne-Drept”. Trebuie înțeles ne-Dreptul în sensul componentei enumerate în teoria delictului. Tocmai din cauza acestui caracter de in-Just, bunurile agresorului pierd din importanță față de cele ale apărătorului, fiind parțial neprotejată nefiind necesară o reacție proporțională sau subsidiară .

De remarcat faptul că planul supraindividual are un efect disuasiv pentru acela care își propune să atace vreun bun juridic, întrucât produce un efect general de prevenție, adăugând astfel justificării figurii. o notă funcțională

Efecte

1)

Urmând schema teoriei delictului, legitima apărare este o cauză de justificare a unei acțiuni tipice care împiedică calificarea respectivului comportament drept antijuridic, astfel încât se aplică exonerarea completă sau exonerarea incompletă, ceea ce va însemna absența pedepsei în primul caz (exonerarea completă), sau reducerea acesteia în al doilea (exonerarea incompletă, parțială).

01a)

Ilustración en la que se usa una pistola para evitar ser golpeado con un atizador.

01b.

Ilustrație în care se folosește un pistol pentru a nu fi lovit cu un poker.

01c)

Ilustrație în care se vede cum cineva folosește un pistol pentru a împiedica lovirea sa cu un ciocan.

02a)

En derecho penal, la legítima defensa, defensa propia o autodefensa es una causa que justifica la realización de una conducta sancionada penalmente, eximiendo de responsabilidad a su autor, y que en caso de cumplirse todos sus requisitos, permite reducir la pena aplicable a este último.

En otras palabras, es una situación que permite eximir, o eventualmente reducir, la sanción ante la realización de una conducta generalmente prohibida.

En otros términos, la defensa propia es el contraataque o repulsa de una agresión actual, inminente e inmediata con el fin de proteger la integridad o bienes jurídicos propios o ajenos.

La legítima defensa es un instituto jurídico de carácter universal, y que ha sido reconocido por todas las legislaciones del mundo, a tal punto que el Papa Juan Pablo II, en su encíclica Evangelium Vitae (El Evangelio de la Vida), de 25 de marzo de 1995, la define claramente como El derecho a la vida y la obligación de preservarla.^[1]

02 b)

În dreptul penal, legitima apărare, legitima apărare sau legitimă apărare este o cauză care justifică săvârșirea unei conduite sancționate penal, exonerând autorul său de răspundere, și care, dacă sunt îndeplinite toate cerințele acesteia, permite ca pedeapsa aplicabilă acestuia din urmă să fie redus.

Cu alte cuvinte, este o situație care permite scutirea, sau eventual reducerea sancțiunii la îndeplinirea unei conduite general interzise.

Cu alte cuvinte, autoapărarea este contraatacul sau respingerea unei agresiuni curente, iminente și imediate pentru a proteja integritatea sau bunurile legale ale propriei persoane sau ale altora.

02c)

În dreptul penal, legitima apărare, apărarea proprie sau autoapărarea este o cauză care justifică săvârșirea unei conduite sancționabile penal, exonerând pe autorul său de responsabilitate, și care, dacă sunt îndeplinite toate cerințele acesteia, permite ca pedeapsa aplicabilă acestuia din urmă să fie redusă.

Cu alte cuvinte, este o situație care permite scutirea, sau eventual reducerea sancțiunii la săvârșirea unei fapte generalmente interzise.

Altfel spus, legitima apărare reprezintă contraatacul sau respingerea unei agresiuni actuale, iminente și imediate pentru a proteja integritatea sau bunurile juridice ale propriei persoane sau ale altor persoane.

Legitima apărare este o instituție juridică universală și a fost recunoscută de toate legislațiile lumii, până la punctul în care Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa Evangelium Vitae (Evanghelia vieții), din 25 martie 1995, o definește clar ca pe Dreptul la viață și obligația de a o prezerva.

Índice

1 Fundamentos

1.1 Instinto de conservación

1.2 Falta de protección estatal

1.3 Tesis dominante

2 Efectos

3 Requisitos

3.1 Requisitos esenciales

3.1.1 Agresión ilegítima

3.1.2 Necesidad de defensa

3.1.2.1 Parte objetiva

3.1.2.2 Parte subjetiva

3.2 Requisitos no esenciales

4 Véase también

5 Referencias

6 Bibliografía

7 Enlaces externos

Index

1 Bazele

1.1 Instinctul de conservare

1.2 Lipsa protecției statului

1.3 Teza dominantă

2 efecte

3 Cerințe

3.1 Cerințe esențiale

3.1.1 Agresiune nelegitimă

3.1.2 Nevoia de apărare

3.1.2.1 Partea obiectiv

3.1.2.2 Partea subiectivă

3.2 Cerințe neesențiale

4 Vezi de asemenea

5 Referințe

6 Bibliografie

7 link-uri externe

Su presencia será necesaria para considerar la existencia de la legítima defensa, de forma que su incumplimiento descarta la aplicación de cualquier eximente. Debe aclararse que estos requisitos no representan ninguna guía moral ni concepto social, son simplemente una descripción de la legítima defensa tal cual está entendida en el código penal español.

Prezența acestora va fi necesară pentru a avea în vedere existența legitimei apărări, astfel încât nerespectarea acestora să excludă aplicarea oricărei apărări. Trebuie clarificat faptul că aceste cerințe nu reprezintă niciun ghid moral sau concept social, ele sunt pur și simplu o descriere a apărării legitime așa cum este înțeleasă în codul penal spaniol.

Prezența acestora va fi necesară pentru a se putea lua in considerare existența legitimei apărări, astfel încât nerespectarea acestora să excludă aplicarea oricărei exonerări. Trebuie clarificat faptul că aceste cerințe nu reprezintă vreun ghid moral sau vreun concept social, ele sunt pur și simplu o descriere a legitimei apărări așa cum este ea înțeleasă în codul penal spaniol.

La agresión será una acción humana dolosa que ponga en peligro bienes jurídicos personales y/o propios.

Agresiunea va fi o acțiune umană frauduloasă care pune în pericol bunurile personale și/sau juridice proprii.

Agresiunea însemnând în acest caz o acțiune umană frauduloasă care pune în pericol bunurile juridice și/sau personale proprii.

Bien jurídico particular: Tales bienes jurídicos habrán de pertenecer a un particular, de manera que no cabe la legítima defensa de bienes colectivos, comunitarios o suprapersonales, debido a la inidoneidad o peligro que supone facultar al particular para actuar en defensa de aquellos bienes. Parte de la doctrina afirma que para distinguir los bienes jurídicos particulares, no habrá que prestar atención exclusivamente a la titularidad de tales bienes, sino que dentro de los bienes que pertenezcan al Estado, podrá distinguirse aquellos en los que actúa como un particular, de manera que en esos casos sí que cabe la legítima defensa. Según este planteamiento, podemos distinguir dos tipos de casos que pueden darse con bienes de titularidad pública:

• Gamberros que están destrozando una farola, y un sujeto les amenaza o incluso les agrede. La farola es propiedad pública, pero una propiedad similar a la correspondiente de una empresa privada, pudiendo darse el caso de que la farola pertenece a una empresa de carácter privado cuya participación es mayoritariamente pública.

• Un sujeto va borracho por la calle alterando el orden público. En ese momento, un viandante se acerca y le agrede. No cabe la legítima defensa, pues el bien jurídico "orden público" es , y no tiene una esencia similar al bien jurídico particular, sino que pertenece exclusivamente al ámbito estatal.

Bunul juridic particular: Astfel de bunuri juridice trebuie să aparțină unei persoane fizice, astfel încât să nu existe apărare legitimă a bunurilor colective, comunitare sau suprapersonale, din cauza inadecvării sau pericolului implicat în împuternicirea persoanei de a acționa în apărarea acelor bunuri. O parte a doctrinei afirmă că, pentru a distinge bunurile juridice private, nu va fi necesar să se acorde atenție exclusiv dreptului de proprietate asupra unor astfel de bunuri, ci mai degrabă că în cadrul bunurilor care aparțin statului, cele în care acesta acționează ca persoană fizică., în mod privat, se poate distinge că în acele cazuri există loc de autoapărare. Conform acestei abordări, putem distinge două tipuri de cazuri care pot apărea cu activele aflate în proprietate publică:

• Huligani care distrug un stâlp de lampă și un subiect îi amenință sau chiar îi atacă. Stâlpul este proprietate publică, dar este o proprietate similară celei corespunzătoare celei a unei firme private și poate fi cazul ca stâlpul să aparțină unei companii private a cărei participare este în principal publică.

• Un subiect este beat pe stradă tulburând ordinea publică. În acel moment, un trecător se apropie și îl atacă. Nu există legitimă apărare, întrucât bunul juridic „ordine publică” este și nu are o esență asemănătoare cu bunul juridic particular, ci aparține exclusiv sferei de stat.

Bunul juridic particular: Astfel de bunuri juridice trebuie să aparțină unei persoane fizice, astfel încât nu există apărare legitimă de bunuri colective, comunitare sau suprapersonale, din cauza inadecvării sau al pericolului pe care il implica facultatea de a împuternici persoana particulara de a acționa în apărarea acelor bunuri. O parte a doctrinei afirmă că, pentru a distinge bunurile juridice particulare, nu e necesar să se acordam atenție exclusiv titularitatii asupra unor astfel de bunuri, ci si faptului că în cadrul bunurilor care aparțin Statului, se pot distinge acelea în care acesta acționează ca persoană particulară, si că în acele cazuri există rațiuni de legitima apărare. Conform acestei abordări, putem distinge două tipuri de cazuri care se pot da in legătură cu bunurile de titularitate publică:

• Huligani distrugând un stâlp de iluminat caz in care un subiect îi amenință sau chiar îi atacă. Stâlpul este proprietate publică, dar este o proprietate similară celei corespunzătoare celei a unei firme private și poate fi cazul ca stâlpul să aparțină unei companii private a cărei participare este în principal publică.

• Un subiect umblă beat pe stradă tulburând ordinea publică. În acel moment, un trecător se apropie și îl atacă. In acest caz nu există legitimă apărare, întrucât bunul juridic „ordine publică” este și nu are o esență asemănătoare cu bunul juridic particular, ci aparține exclusiv sferei statale.

Carácter de acción activa u omisiva: Es necesario que la agresión sea una acción, y no un supuesto de "falta de acción" (agresión procedente de movimientos inconscientes o involuntarios, como ataques epilépticos, sonambulismo y demás). Por otro lado, cabe la acción propiamente dicha, así como la comisión por omisión. No obstante, no es posible que la agresión proceda de una omisión pura. Por supuesto, por acción nos referimos a la conducta perteneciente exclusivamente a las personas físicas, y en ningún caso, a los animales o personas jurídicas.

Caracterul acțiunii active sau omisive : Este necesar ca agresiunea să fie o acțiune, și nu o presupunere de „lipsă de acțiune” (agresiune din mișcări inconștiente sau involuntare, cum ar fi crize epileptice, somnambulism și altele). Pe de altă parte, există acțiunea în sine, precum și comiterea prin omisiune . Cu toate acestea, nu este posibil ca agresiunea să provină dintr-o pură omisiune. Desigur, prin acțiune înțelegem comportamentul aparținând exclusiv persoanelor fizice, și în niciun caz, animalelor sau persoanelor juridice .

Caracterul acțiunii active sau omisive: Este necesar ca agresiunea in discuție să fie o acțiune, și nu o presupusă „lipsă de acțiune” (agresiune care provine din mișcări inconștiente sau involuntare, precum crize de epilepsie, somnambulism și altele). Pe de altă parte, există acțiunea în sine, precum și comiterea prin omisiune. Cu toate acestea, nu este posibil ca agresiunea să provină dintr-o pură omisiune. Desigur, prin acțiune înțelegem comportamentul aparținând exclusiv persoanelor fizice, și în niciun caz, animalelor sau persoanelor juridice.

Peligro real o agresión adecuada para producir daños: La acción tendrá que suponer un peligro verdadero para el bien jurídico. No cabe hablar de legítima defensa cuando tratemos la agresión procedente de tentativa inidónea, así como los supuestos de tentativa idónea, pero cuyo ataque resulte inofensivo por estar el bien jurídico totalmente protegido y fuera de peligro.

Pericol real sau agresiune adecvată pentru a cauza prejudicii: Acțiunea trebuie să prezinte un pericol real pentru dreptul legal. Nu se poate vorbi de autoapărare atunci când avem de-a face cu agresiuni provenite dintr-o tentativă nepotrivită, precum și cazurile de tentativă potrivită, dar al căror atac este inofensiv deoarece interesul legal este pe deplin protejat și în afara pericolului.

Pericol real sau agresiune adecvată pentru a cauza prejudicii: Acțiunea trebuie să reprezinte un pericol real pentru bunul juridic. Nu se poate vorbi de legitimă apărare atunci când avem de-a face cu agresiuni provenite dintr-o tentativă nepotrivită, precum și in cazurile de tentativă potrivită, dar al căror atac este inofensiv deoarece respectivul bun juridic este pe deplin protejat și în afara oricărui pericol.