Ca si o masina, cu consum de 10%, si cu rezervor de 100 de litri, daca faci cadou altora din combustibilul tau, in loc sa faci cei 1000 de km, cum te-a proiectat fabrica, distanta posibila de parcurs ti se va reduce cu cat mai darnic esti.
Eu unul sunt de profesie sofer.
Ca sa dau un exemplu din care sa se inteleaga ce vreau sa spun, hai sa devoalez aici, ca eu am adus in familia mea un venit de 1800 de euro timp de patru ani neintrerupti (2008 - 2012) si ca din 2012 venitul realizat mi s-a redus mai intai la jumatate (900 de euro) timp de vreo doi ani (perioada de somaj), iar dupa aceea au urmat vreo patru ani de venituri aduse in casa, de numai 420 de euro pe luna (deci, sub un sfert din ceea ce produceam, iar 1800 de euro in profesia mea, in Spania, este un salariu considerat de restul tagmei drept . . . mic.
Nu ma laud, nu ma vait, incerc doar sa creionez o realitate pe care o traiesc, asa cum e ea.
La venitul asta adus in casa, nu mai sunt (asa cum este normal si demn, pentru un "cap de familie") "stalpul casei" ci . . . o povara in plus.
Si totusi, de ani si ani, eu imi fac pomana si traduc lumii, articole care nu au continut explicativ si in limba romana.
De ce as avea eu inconstienta ca, in loc sa merg sa produc un salariu demn, sa stau asa . . . povara, pe capul alor mei, timp in care, tot eu, sa fac pe marinimosul, cadorisind lumea cu traduceri (cu traduceri pentru care altii primesc remuneratii?
De ce fac asta?
Din multiple cauze, in nici un caz de "amorul artei", in nici un caz din "dragoste dezinteresata", ci mai degraba din dorinta de a face ceea ce cred ca pot face eu cel mai eficient, dintre toate cele pe care as fi in stare sa le fac, cu speranta ca voi reusi sa transform in vreun fel, munca mea neplatita in munca platita.
Pentru asta este nevoie insa ca, mai intai sa creez un "fond de marfa", fond de marfa care sa convinga un eventual investitor sa investeasca in mine pentru ca acest "fond de marfa" sa creasca atat cantitativ, cat si calitativ, de pe o zi pe alta.
Este o munca grea, este posibil sa o fac si . . . sa iau plasa, dar, cine nu risca, nu castiga.
Nu stiu (nu vreau sa stiu) o alta cale de a-mi castiga painea (pentru mine si pentru familia mea, alta decat "cinstita munca", asa ca voi pedala pe incercarea de a-mi converti munca, efortul meu, intr-o normala sursa aducatoare de . . . normal venit.
In mod normal, ca sa ai de unde da, ar trebui sa ai de unde.
Ar trebui, cum se spune, sa nu iti iei de la gura, ca sa dai altora.