O scrisoare de la Muselim Selo
Page started at 31.01.2020_01.07 (UTC+1 / España)
Fuente / Sursa: O scrisoare de la Muselim Selo - Wikisource .
La version en formato clasico.
Versiunea in format clasic.
Intento traducir en español /
Intentez sa o traduc in spaniola.
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.
Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.
Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.
Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!
Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.
Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?
Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!
Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.
Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.
Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.
Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.
Querida madre, mi carta
Que te encuentre en paz!
Por aquí hace viento y mucho clima mala ,
Y Anton del Ana esta muy enfermo
Desde hace cuatro meses, esta débil y pálido,
Mira, tu llanto se acerca,
Que solo quedaban los huesos
Y el alma desde adentro.
Entonces sabes que hubo guerra
Y la muerte, aquí, no te pierdas:
Estaban cayendo en las colinas, entre nosotros,
Como la hoja, querida madre.
Y bajando la colina, como un rayo,
Una pista que sientes viene
Y no había lugar, lo ancho que era,
Que en mi pecho
Estoy bien ahora, y creo que sí.
Que la luna no pasará
Y ella habría escapado de aquí en absoluto.
Pero por favor vea uno:
Deja de hacer lo que hiciste
Únete al pueblo
Me alegro de verte
A casa otra vez el chico!
¡Mira por aquí y golpea y corre!
¡Cristo, ten piedad de ellos!
Vas a la popa en el pueblo para preguntarle
Un trabajo para leerme.
Poderes que no tendrás
Pago, déjelo a él,
Que trabajaré para él algún día, en cualquier momento,
A mi regreso a casa.
Había dejado a Nuţu pequeño,
Con el pico tanto como la mesa ...
Él sería un acérrimo ahora
¿Y su casa se volcará?
Le hiciste lo mismo
Sombrero, ¿cómo lo quería?
Tenía una piel en el puente, un cordero,
¿Simplemente no lo venderás?
Dile a mi esposa
Cómprame una puntada
El viejo que no sé es, o no es
Será rojo ahora
Desde el óxido oxidado en ella.
Déjame ver, una vez que el santo
Cómo cae la hierba en mi cara
¡Y el viento me sopla!
Ella está luchando como si supieras lo pobre que es,
Así es como nos da el destino
Que peleamos por ellos también
Con penurias y con la muerte;
Pero también se subió al trapo
Las maldiciones y el llanto
Que sostuvimos su cabeza
Entramos tras él.
¡Y los hice, bebé, viento!
Lo saqué del país
Al menos estaba sentado en el suelo
Y no salió a la calle.
También atrapé a su emperador,
El no gestionado Osman,
Que le había disparado en la pierna
Y ese fue el final de la misma.
Bueno, fue una tontería para nosotros
Para jugar hop-troop,
¡Que no pudimos vencer a los soldados!
Pero tal vez el padre severo
Te contó a través de la prensa todo:
¿Cómo consiguió sus cruces?
Ahora los compraría, puedo,
Pero ya no tengo el dinero.
Me duele el pecho, pero no gritaré
Y entonces extraño mi hogar
Me gustaría irme, pero no es una cara
Ese vodka no me deja.
Pero mira, no lo sé, no sé cuánto
Un mes desgarrador
Y te voy a apretar por el cuello
Mi querida niña ...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eso es lo que Ion me dijo que te escribiera,
Ama tu tierra!
Todavía me fui, hasta que estuvo vivo,
Y ahora cumplo mi palabra.
Que Dios te consuele
C-esa es la batalla -
Yo mismo escribí este libro,
El cabo, Nicolae.