Introducere / Introducción
Page start up on 13.02.2019_12.51 (UTC+1 / Paterna, España)
Pag 8.
. . . creador. Pero, por una parte, éste procurará acrecer su patrimonio personal de conocimientos; por otra, su amor a la verdad le llevará a comunicar a los demás los conocimientos ya sabidos, bien a manera de verdades sueltas -maximas o sentencias del saber gnómico- bien en forma de sistema. Surge asi la filosofía en el segundo sentido como conocimiento o conjunto de conocimientos, susceptible de transmisión, asi como de enseñanza y aprendizaje. La filosofía que figura en el plan de materias del bachillerato, es entendida normalmente en esta segunda acepción.
3. El filosofar y las actividades espirituales afines.
Pag 8.
. . . creator. Dar, pe de o parte, acesta va căuta să-și sporească patrimoniul personal de cunoaștere ; pe de altă parte, dragostea lui față de adevăr îl va face să comunice si celorlalti cunoașterile pe care el deja le are, fie sub formă de adevăruri disparate - maxime sau pilduitoare sentințe izvorate din cunoașterea gnomica-, fie sub forma unui sistem (ansamblu). Apare astfel filozofia, în acest al doilea sens al ei, ca o cunoaștere sau ca un ansamblu de cunoașteri, susceptibile de transmitere, precum și de predare și de învățare. Filosofia care apare în planul de materii al bacalaureatului, este înțeleasă în mod normal în aceasta a doua accepțiune.
Con decir que el filosofar es un modo de actividad humana espiritual, la noción queda todavia inconcreta. Tambien las actividades religiosas, artisticas y cientificas pertenecen a la vida espiritual y, sin embargo, no se confunden con el filosofar. La noción de éste ganará en precición, si establecemos un cotejo entre la filosofía, por un lado, y la religión, el arte y la ciencia, por otro.
El filosofo y el hombre religioso coinciden en muchos aspectos. En ambos alienta el anhelo de llegar a un conocimiento total, cuya posesión permita desentrañar desde sus intimas raices el misterio del mundo y del hombre, aclarando su origen, su intimo modo de ser y su finalidad. Pero el filósofo se esfuerza en obtener ese conocimiento por su sola razón, procurándose una evidencia natural de las verdades de el descubiertas, al paso que el hombre religioso prefiere apoyarse en la fe o la credibilidad que le merecen las verdades conocidas mediante el auxilio sobrenatural de la revelación. Entre la religión y la filosofía no . . .
3. Filozofarea și activitățile spirituale conexe.
.
Doar cu simpla afirmatie că filosofarea este o modalitate de activitate umana spirituala , conceptul ramâne în continuare vag (inconcret). In aceeasi masură, activitățile religioase, artistice și științifice, fac parte din viața spirituală dar fără îndoială că nu trebuie să fie confundate cu activitatea de filosofare. Noțiunea va câștiga în precizie, dacă vom stabili o comparație între filosofie, pe de o parte, și religie, arta și știința pe de altă parte.
Filosoful și omul religios coincid în multe aspecte. În ambii mistuie dorința de a ajunge la cunoașterea deplină, a cărei posesie le-ar permite să smulgă din intimele sale rădăcini misterul lumii și al omului, clarificarea originii sale, intimul său mod de a fi după cum și scopul său final. Numai că filozoful se străduiește să obțină aceste cunoștințe din propria sa motivație, dotându-se cu o naturală evidență a adevărurilor pe care el însuși și le-a dezvăluit/descoperit, în timp ce omul religios preferă să se bazeze pe credința sau pe credibilitatea pe care o merită adevărurile cunoscute prin intermediul ajutorului supranatural al revelației. Între religie și filosofie nu . . .
Pag 9.
. . . media oposiciónes de doctrinas, sino solamente divergencia en los medios de conocimiento.
Pag 9.
. . . intervine opoziție de doctrine, ci doar divergența în ce privește mijloacele de cunoaștere.
Existe, asimismo, una zona del conocimiento en el que el filosofo y el artista pueden trabajar indiferenciadamente. Pero la creación artistica aparece como una visiòn inmediata de la verdad hallada en un momento feliz de adivinización o inspiración, que expresa bajo una fronda de imagenes sensoriales y, a menudo, se acompaña de estados emotivos intensos. ¡Cuan distinta esa actitud, del frio y metódico razonar del filósofo, prolongado quizá en penoso esfuerzo! El máximo parecido se da indubitablemente entre el filósofo y el cientifico. Uno y otro razonan con rigor y lucidez sobre objetos mundanos y humanos de las cuales aspiran a conquistar por sus propios medios un saber, lo cual explica las coincidencias importantisimas de ambas actitudes. Pero todavia afinando el cotejo, cabe establecer entre los dos una distinción bien marcada. El cientifico tiende a la especialización, que le limita a un campo de conocimientos acotado en torno a un cierto objeto, nada mas; los números o las figuras, el matemático; la superficie de la tierra, el geógrafo; las manifestaciónes de la vida, el biólogo, etcétera, al paso que el filósofo ambiciona una amplitud y universalidad de sus conocimientos que se proyectan sobre
la totalidad de los objetos. Además, el cientifico parte, en su tarea especial, de ciertos conceptos y principios cuya validez acepta sin discutir, por ejemplo: los conceptos de espacio y tiempo, o los de materia y energia, al paso que la filosofia no parte de supuesto alguno previo; es, pues un saber radical o fundamental. Finalmente, el ánimo de el científico anida la intención de promover el adelanto material . . . . .
Există, de asemenea, o arie de cunoaștere în care filosoful și artistul pot lucra nediferențiat. Dar creația artistică apare ca o viziune imediată a adevărului găsit într-un moment fericit de intuiție sau inspirație, care se exprimă sub o baldachinie de imagini senzoriale și este adesea însoțit de stări emoționale intense. Cât de diferită este acea atitudine, de la raționamentul rece și metodic al filosofului, prelungit probabil într-un efort dureros! Asemănarea maximă este, fără îndoială, dată între filozof și om de știință. Ambele motive cu rigoare și luciditate cu privire la obiectele omenești și umane, despre care aspiră să cucerească prin mijloace proprii o cunoaștere, ceea ce explică coincidențele foarte importante ale ambelor atitudini
Santier in lucru.
Se lucreaza!
4. Las filosofías y las ciencias / Filosofiile și științele
Finalmente, el ánimo de el científico anida la intención de promover el adelanto material de la humanidad, mediante el progreso técnico, p. e. : los avances de la ingeniería, los inventos de la física, etcétera, al paso que la filosofia, busca mejorar espiritualmente al hombre mediante el afinamiento de sus maneras de vida o el hallazgo de nuevos tipos de organización social.
La filosofía y las ciencias. - En otro aspecto conviene prolongar el paralelo entre filosofía y ciencia, en cuanto en ambas se nos ofrecen sistemas de conocimientos. ¿Cuáles son los conocimientos propios de la fílosofia y cuáles los de la ciencia?
La dificultad de trazar el limite que separa unos y otros proviene de que históricamente, como ya se advirtió, la fìlosofia ha sido la madre común de cuyo seno brotaron las diversas ciencias a lo largo del tiempo. Así se segregaron de ella antiguamente las matemáticas y la medicina; moderamente la física, la química, la biología, etc. Si en los origenes la filosofía equivaló a un saber enciclopédico, por contraste pareció a fines del siglo XIX que la filosofía estaba próxima a extinguirse, al repartir su contenido entre las ciencias particulares que de ella emergían.
Pero la filosofía, como sistema de conocimientos, subsiste y se perpetúa frente a los conjuntos particulares o especializados de ellos que sonlas diversas ciencias, y a diferencia netamente de todas y cada una por los caracteres antes apuntados, o sea:
1.º Mientras cada ciencia sistematiza sus verdades en torno a un objeto solo y determinado, la filosofía aspira a abarcar la totalidad de los objetos en un solo saber universal.
2.º La universalidad inherente a la filosofía no ha . . . .
Borrador / Maculator
Parte 1, Cap 2, Art 4
Subtitluri / Subtitulos
Pag 5. Introduccion / Introducere
1. Caminos para una noción provisional de la filosofía / Căi pentru o noțiune provizorie a filozofiei
Pagina 6.
2. Introducción / Noción de la filósofia.
Pag 8
3. El filosofar y las actividades espirituales afines / Filozofarea și activități spirituale conexe
Pag 10
Pag 11
5. Definición de la filosofía / Definiția philosofiei
2.º La universalidad inherente a la filosofía no ha de ser entendida hoy en el sentido de una suma o agregació de los conocimientos, es decir, de una enciclopedia, sino en el sentido de indagar su interna conexión y unidad en la raíz común y fundamentado último de ellos.
3.º Mientras las ciencias contribuyen al bienestar material humano mediante las aplicaciones técnicas, la filosofia mejora al hombre espiritualmente.
Lejos de que la filosofía vacie su contenido en las ciencias, éstas se nutren sin cesar de la savìa siempre joven de aquella. Cabria imaginar el edifìcio del saber humano como un árbol gigantesco, cuyo tronco fuese la filosofìa y cuyas ramas fuesen las ciencias particulares. En la base de cualquier ciencia se encuentran indefectiblemente conceptos, principios y problemas que solo la filosofìa puede establecer o resolver, como en parte se irá viendo a lo largo del presente ciclo.
Asi, la filosofìa puede ostentar con derecho el titulo de ciencia fundamental frente a las demás y recabar para sí un lugar preeminente en el conjunto del saber. (1070)
5. Definición de la filosofìa. - Después de lo dicho, estamos ya en situación de intentar la noción provisional, que estamos buscando, de la filosofía. Los pensadores antiguos la definieron como un "conocimiento de las cosas divinas y humanas, y de sus principios y causas" - divinarum humanarumque rerum, tum initiorum causarumque cujusque rei cognitio (Cicerón) - . Y nuestro San Isidoro (siglo VII) nos dió una definición aun más completa, al aplicar el nombre de filósofo a "quien posee el saber de las cosas divinas y humanas y guarda todas las normas de una vida honesta - qui divinarum et hu-
Pag 12
6. Filosofía y sus partes / Filozofia și părțile sale
humanarum rerum scientìem habet et omnem bene vivendi tramitem tenet (Sentencias, lib. 1, cap. 1).
Si apartarnos apenas de este concepto tradicional, definiremos por ahora la filosofía diciendo que es: una investigaciòn fundamental de la realidad en la totalidad de sus aspectos o, mejor, un conocimientos de todas las cosas por sus causas y principios supremos. Dos notas urge subrayar en esta definición: la universalidad y las cosas - objeto material - sobre las que versa efectivamente la consideración filosofica la cual no solo se extiende a los seres visibles, invisibles y hasta el Ser divino (ser real), sino que, asimismo se ocupa del pensamiento (ser de razón) y de la conducta del hombre (sermoral); y la fundamentalidad del punto de vista - objeto formal - desde el que las considera , pues intenta llegar hasta las raises de su ser (causas, asi como del conocimiento que de ellas tenemos (principios). (918)
La filosofía resulta, pues, un conocimiento no sólo universal en la aspiración, sino, además, radical u originario, es decir, levantado desde sus mismos cimientos.
Las obscuridades inevitablemente anejas a esta definición provisiónal, como a cualquiera otra previa, de la filosofía, se disiparán gradualmente con el progresivo desarollo del curso.
6. La filosofía y sus partes. Completamos ahora esta noción provisional de la filosofía con un panorama de las ramas, y aun subramas, más importantes en que está dividida. En verdad, la filosofía es una sola y sus conocimientos todos se ordenan en unidad de sistema.. Pero, a fin de que sean mejor abarcados datos, y para comodidad de quienes estudian aquélla se practican de ordinario en el cuerpo de la filosofía
Pag 13
7. La filosofía real / Filosofia reală
ciertas separaciones internas que la escinden en ramas o partes. (64)
Enumeramos tres principales con los nombres de: filosofía real, filosofía del conocimiento y filosofía de la conducta. Indicamos a continuación el objeto respectivo de cada una y las subdivisiones a que da origen.
Esta enumeración es incompleta y abarca solamente las ramas integrantes de lo que podriamos llamar el contenido "clasico" o tradicional de la filosofía. Las tres enunciadas aqui corresponden, en lineas generales, a la división de los antiguos en: física, lógica y ética, y a la de los medievales en: Filosofía real, racional y moral. Una presentación de la filosofía actual sistematizada en la totalidad de sus partes, seria, en este lugar, prematura.
7. La filosofía real. - Ante todo, la filosofía es un estudio de la realidad o del ser. Así ha nacido, y en torno de esta investigación siguen planteados sus problemas centrales. De aqui que Aristóteles diera a esta parte el nombre de filosofía primera, aunque posteriormente, debido a una peripecia insignificante, haya prevalecido el de metafisíca. Se llama también filosofía real, a distinción de las demás partes. (1086)
La filosofía real puede desplegarse como una doctrina del ser en su máxima generalidad, en la que se examine que es el ser, qué clases hay de ser, que propiedades son inherentes al ser, que relaciónes o conexiónes median entre los seres, y otras questiones por el estilo. Esta es la Metafisíca general, más comunmente llamada Ontologia - o "doctrina del ser" -. Existe, ademas, un estudio especial del ser material, del ser espiritual y del ser infinito, que se lleva al cabo en la Metafisíca especial, lo cual se subdivide consiguentemente en:
Pag 14
8. La filosofía del conocimiento / Filosofia cunoașterii
Cosmologia - literalmente "doctrina del cosmos" - o estudìo filosófíco de las realidades que integran el mundomaterial o cosmos, esquematizadas en sus principales tipos: los cuerpos, el espacio, el movimiento, la vida, etc, ; (226)
Psicología - literalmente "doctrina del alma" - o estudio de la realidad viviente que forma el mundo espiritual, referida a su centro o fuente que es el alma; y
Teodicea o Teologia natural - literalmente "justificación de Dìos - o doctrina racionaldel Ser divino, causa y raíz de los seres mundanos y de la vida espiritual. A titulo de rama filosofica, la Teodicea prescinde de los conocimientos sobrenaturales de la Revelaciòn, en lo cual se diferencia de la Teologia dogmática, y averigua acerca de Dìos.: a) su existencia; b) su naturaleza y atributos de ser infinito, único, eterno, inmaterial, inteligente, libre, etc,; y c) sus operaciónes de creaciòn, conservaciòn, providencia, etcétera, de los seres finitos. (719)
8. La filosofìa del conocimiento. La filosofìa no se agota en el estudio del ser. La investigación filosófíca, lo mismo que la cientifìca, conduce a la elaboración de un saber, a la construcciòn de unos conocimientos, que son el fruto maduro del esfuerzo humano. ¿ Es lícita esta construcción, y en qué condiciones? Y ¿qué valìdez hay que atribuir al saber así logrado? El saber vulgar y las ciencias particulares aceptan a ojos cerrados la legitimidad y la exactitud de sus propios conocimientos; pero no la filosofía, que se constituye como un saber fundamental sin supuestos previos. Con la cual nace otro gran tema de
Pag 15
9. La filosofía de la conducta / Filozofia comportamentului
investigación filosófica, a saber: el tema de el conocimiento.
Este nuevo asunto puede ser tratado en dos direcciones distintas. Por un lado, el saber de las cosas es obra de la mente humana, que, para lograrlo, se vale de formas o procedimientos peculiares (conceptos, juicios, razonamientos, demostraciones, etc) con sujeción a ciertas leyes o normas, cuya correcciòn importa dejar fuera de duda. He aqui el asunto de la Lógica. Por otro lado, todo el saber se asienta, sobre ciertos supuestos, cuya validez precisa que quede asimismo bien establecida; entre los principales figuran la realidad de las cosas conocidas, la capacidad para adueñarnos de ellas con la mente y la cabal correspondencia entre el pensamiento y las cosas, en la cual consiste la verdad. Tal es la tarea encomendada a la Epistemiologia o Doctrina del conocimiento.
9. La filosofia de la conducta. - Queda todavia una tercera rama, que es la filosofia de la conducta.
Desde Sócrates (siglo V a. de J. C.) se aspira a fundamentar los actos, las costumbres y las instituciones humanos en principìos racionales de validez universal.
Tambien este estudio se subdivide en dos, que se escalonan. Empieza con una indagación de los principios discriminativos de la bondad y de la malicia humana que rigen desde lointimo de la conciencia de la conducta del sujeto individual (Filosofia moral o Etica). Y se amplia ulteriormente a la investigación de los principios de equitad y justicia que presiden la vida de relación entre los hombres y condicionan la estabilidad del orden social (Filosofía social y juridica).
Pag 16
10. Otras ramas de la filosofía / Alte ramuri ale filosofiei
10. Otras ramas de la filosofía. - En la precedente enumeración de las ramas filosóficas no se incluyen la Estetica, o estudio de lo bello, la Historia de la Filosofía, o exposición de las doctrinas filosóficas dominantes en el transcurso del tiempo, ni algunas otras de menor importancia.
Recientemente, el panorama de la filosofia se ha ensanchado con la aparición de nuevas ramas, tales como la filosofía de la historia, la antropologia filosófica, la axiologia o doctrina de los valores, la filosofía dela religión y otras.
El ciclo de la filosofía en el bachillerato vigente no comprende la totalidad de las ramas filosòficas enumeradas, sino dólo una selección de ellas consideradas básicas en relación con otras y las más apropiadas para la formación espiritual humana.
Ejercicios didácticos*:
1. - Observense y colecciónense frases tomadas del lenguaje corriente que ayuden a precisar el significado de las palabras filosofía, filosofar y filósofo.
------------
* El ensayo de unos ejercicios didácticos, que se acompañan al final de cada capitulo, responde a la misma finalidad formativa del texto y persigue igualmente avivar o despertar en el alumno sus dotes personales de observación, de critica, de razonamiento y de reflexión sistematica.
En ellos hallará el maestro una pauta para el planteamiento de las clases practicas. Más que a la ejecuciòn literal de los ejercicios propuestos, le interesa atender el sentido general de los mismos, que le capacitara para reemplazarlos por otros similares y aun inventar otros nuevos. Su práctica servirá al alumno de ilustración y ejemplificación de las nociónes teóricas.
Por su eficacia didáctica y por ser de aplicación en cualesquiera materias, recomendamos, con caracter general, ejercicios tales como la confección de resúmenes, extractos, esquemas y cuadros sinopticos de cada lecciòn o capitulo, redacciónes sobre temas y preguntas referentes a las questiones ya estudiadas y lecturas comentadas de textos escogidos por el profesor, principalmente de entras las obras de los grandes filósofos.
Pag 17
Ejercicios didácticos / Exerciții didactice
2. Hállense y reúnanse textos de autores, sobre todo de obras de bella literatura, que contengan dichas palabras y permitan precisar más su sentido. (148)
3. Lectura en clase de los pasajes de Cicerón (Cuestiones Tusculanas, V, 3) y Diògenis Laercio (Vidas, opiniones y sentencias de los filósofos, VIII, I, 5) que refieren la tradición del hallazgo de la palabra por Pitágoras. (226)
4. Adúzcanse casos y cítense nombres de filósofos autodidactos o profesionales, de filósofos creadores y expositores de la filosofía, que los alumnos conozcan. (159)
5. Compruébense las diferencias establecidas entre filosofía, religión, arte y ciencia, en ejemplos de grandes personajes de la humanidad o de la patria que han actuado en esas varias dirrecciónes de la vida espiritual.(219)
6. Ensáyese la construcción de un árbol del saber humano.
Page 5. Preliminary translation
Columna 1.
The original text copied by typing
Pagina 5
1. Caminos para una noción provisional de la filosofía.
En el umbral de la ciencia nueva, que no ha sido enseñada de las primeras letras ni anteriormente en el bachillerato, es natural que el estudiante se le ocurra preguntar: ¿Qué es la filosofía? Una respuesta cabal y precisa ha de ser diferida para el final del ciclo, a manera del fruto del mismo; entretanto cabe intentar una noción provisional, aunque suficiente para servir de punta en el estadio que ahora comienza.
Por varios caminos se puede obtener esa noción provisional de la filosofía. Uno de ellos es la significación etimológica de la palabra, referida a su origen histórico.
El vocablo castellano fue tomado, hace unos siglos, del latino philosophia (con solo la modificación ortográfica del ph), el cual, a su vez, es una transcripción del griego φιλοσοφία.
Los griegos, en efecto, crearon la palabra originaria mediante la composición de dos vocablos más simples: αγάπη, amar, y σοφία, sabiduría. Así, etimológicamente, filosofía quiere decir: "amor al saber o aspiración a sabiduría. Pero . . .
(1.068 bytes)
Column 2.
Automatic translation
Pagina 5
1. Căi către o noțiune provizorie de filozofie.
În pragul noii științe, care nu s-a predat încă de la primele litere sau anterior în liceu, este firesc ca elevul să se gândească să întrebe:
Ce este filosofia?
Un răspuns complet și precis trebuie amânat până la sfârșitul ciclului, ca rod al acestuia; Între timp, merită să încercăm o noțiune provizorie, deși este suficientă să servească drept punct pe stadionul care acum începe.
Această noțiune provizorie de filosofie poate fi obținută în diverse moduri. Unul dintre ele este sensul etimologic al cuvântului, referitor la originea sa istorică.
Cuvântul spaniol a fost preluat, în urmă cu câteva secole, din latinescul philosophia (cu doar modificarea ortografică a ph), care, la rândul său, este o transcriere a grecului φιλοσοφία. Grecii, de fapt, au creat cuvântul original compunând două cuvinte mai simple: αγάπη, a iubi și σοφία, înțelepciune. Astfel, etimologic, filosofia înseamnă: „dragoste de a cunoaște și aspirație la înțelepciune. Dar....
(1.006 bytes)
Column 3.
Translation by admin
Pagina 5
1. Căile catre dobândirea unei noțiuni provizorii cu privire la conceptul de filozofie.
Ca la inceput de orice materie nouă, materie care nu a fost predată nici in clasele de scoala generala, si nici ulterior în prima treapta de liceu, este firesc ca elevul să se întrebe: Dar ce este aceea, filosofie? Un răspuns complet și precis trebuie să il amânam până după sfârșitul ciclului, concluzionând abia atunci; intre timp, trebuie încercată o noțiune provizională, dar suficientă pentru a servi drept început, de la stadiul la care ne aflăm acum.
Această noțiune provizorie a conceptului de filozofie se poate obține prin intermediul mai multor modalităti. Una dintre ele este semnificația etimologică a acestui cuvânt, referința la originea sa istorică.
În limba spaniolă acest cuvânt a fost adoptat cu câteva secole în urmă, din latinescul philosophia (modificându-se doar forma ortografică a lui ph), care, la rândul său, este o transcriere a grecescului φιλοσοφία. De fapt grecii, au creat cuvântul original prin compunerea a două cuvinte mai simple: αγάπη, a iubi și σοφία , înțelepciune. Astfel, din punct de vedere etimologic, filosofia înseamnă: "Placerea, dragostea de a ști, sau, aspirația spre înțelepciune". Dar . . .
(1.192 bytes)
Page 5. Final translation
Pagina 5
1. Caminos para una noción provisional de la filosofía.
En el umbral de la ciencia nueva, que no ha sido enseñada de las primeras letras ni anteriormente en el bachillerato, es natural que el estudiante se le ocurra preguntar: ¿Qué es la filosofía? Una respuesta cabal y precisa ha de ser diferida para el final del ciclo, a manera del fruto del mismo; entretanto cabe intentar una noción provisional, aunque suficiente para servir de punta en el estadio que ahora comienza.
Por varios caminos se puede obtener esa noción provisional de la filosofía. Uno de ellos es la significación etimológica de la palabra, referida a su origen histórico.
El vocablo castellano fue tomado, hace unos siglos, del latino philosophia (con solo la modificación ortográfica del ph), el cual, a su vez, es una transcripción del griego φιλοσοφία.
Los griegos, en efecto, crearon la palabra originaria mediante la composición de dos vocablos más simples: αγάπη, amar, y σοφία, sabiduría. Así, etimológicamente, filosofía quiere decir: "amor al saber o aspiración a sabiduría. Pero . . .
(1.068 bytes)
Pagina 5
1. Căile catre dobândirea unei noțiuni provizorii cu privire la conceptul de filozofie.
Ca la inceput de orice materie nouă, materie care nu a fost predată nici in clasele de scoala generala, si nici ulterior în prima treapta de liceu, este firesc ca elevul să se întrebe: Dar ce este aceea, filosofie? Un răspuns complet și precis trebuie să il amânam până după sfârșitul ciclului, concluzionând abia atunci; intre timp, trebuie încercată o noțiune provizorie, dar suficientă pentru a servi drept început, de la stadiul la care ne aflăm acum.
Această noțiune provizorie a conceptului de filozofie se poate obține prin intermediul mai multor modalităti. Una dintre ele este semnificația etimologică a acestui cuvânt, referința la originea sa istorică.
În limba spaniolă acest cuvânt a fost adoptat cu câteva secole în urmă, din latinescul philosophia (modificându-se doar forma ortografică a lui ph), care, la rândul său, este o transcriere a grecescului φιλοσοφία. De fapt grecii, au creat cuvântul original prin compunerea a două cuvinte mai simple: αγάπη, a iubi și σοφία , înțelepciune. Astfel, din punct de vedere etimologic, filosofia înseamnă: "Placerea, dragostea de a ști, sau, aspirația spre înțelepciune". Dar . . .
(1.192 bytes)
Page 6. Preliminary translation
Pag. 06
. . . esta significación, valedera para un tiempo en que todo el saber se encerraba en la filósofia, perdió su validez el dia en que, fuera de la filosofia, existieron "saberes" o ramas particulares de conocimientos. Al naturalista y al historiador , por ejemplo, el afán de saber les es tan connatural como al filósofo.
Históricamente, la palabra filósofia aparece en el lenguaje hablado y en literatura de los atenienses del siglo V (a. de J. C.) . Platón la emplea ya en algunos de sus Dialogos , y Aristóteles le atribuye un sentido preciso.
Una tradiciòn, que nos ha sido transmitida por autores antiguoas, remonta su invenciòn a Pitagoras , de quien cuentan que, preguntado por Leonte, rey de los Fliacos , cual era su profesión u oficio en el que habia logrado tantos conocimientos, respondio que era filósofo. Con esta expresión Pitágoras habria realizado un acto de humildad , queriendo distanciarse de los grandes sabios (σοφία) que le habian precedido -- piénsese en los legendarios Sietes Sabios de Grecia -- y caracterizarse modestamente a si mismo como aprendiz o "aspirante al saber" .
Por un segundo camino se podria tal vez lograr la nociòn provicional que buscamos, consistente en aceptar la significación en que corrientemente hoy en dia, y sobre todo entre personas ilustradas , se entiende la filosofía.
Pero la acepciòn del uso vulgar es tan imprecisa y fluctuante, que mas enturbia que aclara aquella noción; y asimismo, la acepción culta adolece del defecto de que ni las personas ilustradas, ni siquiera los mismos filósofos, están acordes en que cosa sea la filosofía.
Las varias definiciones dadas por ellos discrepan tan radicalmente, que este segundo camino resulta asimismo impracticable.
Queda todavia un tercer camino, cual es el de indagar qué sea la filosofia, sobre todo mediante un cotejo de la misma con otras nociones de significación afin.
Vamos a emprenderlo .
(1,936 bytes)
Pagina 06
. . . Acest sens, valabil pentru o vreme în care toată cunoașterea era închisă în filozofie, și-a pierdut valabilitatea în ziua în care, în afara filozofiei, existau „cunoștințe” sau anumite ramuri ale cunoașterii. Pentru naturalist și pentru istoric, de exemplu, dorința de a cunoaște este la fel de înnăscută ca și filosofului.
Din punct de vedere istoric, cuvântul filozofie apare în limba și literatura vorbită a atenienilor secolului al V-lea (î.Hr.). Platon îl folosește deja în unele dintre Dialogurile sale, iar Aristotel îi atribuie un sens precis.
O tradiție, care ne-a fost transmisă de către autorii străvechi, își urmărește invenția până la Pitagora, despre care se spune că, întrebat de Leonte, regele Fliacos, care era profesia sau meseria lui în care dobândise atâtea cunoștințe? , mi-a răspuns că este filozof . Cu această expresie Pitagora ar fi făcut un act de smerenie, dorind să se distanțeze de marii înțelepți (σοφία) care îl precedaseră - gândiți-vă la legendarii șapte înțelepți ai Greciei - și să se caracterizeze cu modestie drept ucenic sau „aspirând să cunoască” .
Pe o a doua cale am putea realiza poate noțiunea provizorie pe care o căutăm, constând în acceptarea sensului în care filosofia este înțeleasă astăzi, și mai ales în rândul oamenilor luminați.
Dar sensul folosirii vulgare este atât de imprecis și fluctuant, încât întunecă mai mult decât clarifică această noțiune; și la fel, sensul cultivat suferă de defectul că nici oamenii luminați, nici chiar filozofii nu sunt de acord asupra a ceea ce este filosofia.
Diferitele definiții date de ei diferă atât de radical încât această a doua cale este, de asemenea, nepractică.
Mai există încă o a treia cale, care este să investighezi ce este filosofia, mai ales comparând-o cu alte noțiuni de sens înrudit.
Urmează să o asumăm.
(1.829 bytes)
Pag. 06
. . . această semnificație, valabilă pentru o perioadă în care toată cunoașterea se afla depozitată în filosofie, și-a pierdut valabilitatea, in ziua în care, afară din filozofie, s-au stocat "cunoașteri" sau anumite ramuri ale cunoașterii. In naturalist și in istoric , de exemplu, dorința de a cunoaște este la fel de înnăscută ca și in filozof.
Din punct de vedere istoric, cuvântul filosofie apare în limbajul și literatura vorbită de atenienii secolului al V-lea (i.e.n.) . Platon o folosește deja în unele dintre Dialogurile sale, iar Aristotel îi atribuie un înțeles precis.
O traditie, care ne-a fost transmisa de catre autorii antici, ii atribuie inventia lui Pythagoras , despre care se spune ca, intrebat fiind de Leonte, rege al lui Fliacos , care era profesia sau meseria sa in care obtinuse atat de multe cunostinte, el a raspuns ca este filozof . Cu această expresie, Pythagoras ar fi făcut un act de modestie , dorind să p ă streze o anume distanț ă fat ă de marii înțelepți (σοφία) care i-au precedat - să ne gândim la legendarii " Sapte Intelepti ai Greciei - și să se caracterizeze ca fiind un modest ucenic sau un " aspirant la a ști ".
O a doua modalitate prin care am putea obține noțiunea provizională pe care o căutăm, const ă în acceptarea semnificației în care in mod curent se înțelege filosofia în prezent, mai ales în rândul persoanelor bine instruite .
Dar sensul utilizării vulgare este atât de imprecis și fluctuant, încât mai curând tulbura decat clarifică noțiunea; și, de asemenea, acceptiunea cult ă suferă de defectul ca nici macar oamenii culti, nici chiar filosofii înșiși, nu coincid perfect in definitia lor asupra a ceea ce este filozofia.
Diferitele definiții date de ei au discrepante atât de radicale incat această a doua cale ne rezulta, de asemenea, impracticabil.
Ne ramane încă o a treia cale, care este aceea de a investiga ce este filosofia, mai ales prin compararea acesteia cu alte noțiuni de semnificație, înrudite.
Haide sa începem.
(2.034 bytes)
Page 7. Preliminary translation
Pag 7
2. El filosofar y la filosofia
-- Empezemos por distinguir dos sentidos en uso de la palabra filosofia. Unas veces se designa con ella cierta actividad del hombre; otras, un conocimiento o un sistema de conocimientos.
Expresariamos mejor la distinciòn contraponiendo el filosofar y la filosofia.
Filosofar es un modo de actividad humana, no corporeo como el andar o como masticar, sino espiritual o mental, que, concretando mas, consiste en un ejercicio de nuestra capacidad de conocimiento.
Es un razonar con ilaciòn y profundidad sobre las cosas y los acontecimientos del mundo y de la vida. A este modo de la actividad aluden alguna expresiònes corrientes en el lenguaje y en literatura: "¡vaya filòsofo!!", "¿que estas filòsofando? , "reflexiones de un pequeño filòsofo", entre las cuales las hay tambien despectativas: "¡esto son filòsofias!", "filòsofia barata", etc.
Descriptivamente cabe añadir, a las caracteristicas señaladas, algunas mas, como: la seriedad del proposito, el rigor del razonamiento, la ausencia de fantasia, la coherencia y consecuencia consigo mismo, etc .
" Hay hombres nativamente dotados para la actividad filosofica, como lo hay privados de ella. El desarollo de la capacidad nativa sin aprendizaje de maestro caracteriza al f ilosofo autodidacto ; el cultivo sistematico de la misma, aprendido de otros, origina el filosofo profesional. Entre estos, solo muy pocos son creadores . La mayoria son mero divulgadores o repetidores de las doctrinas filosoficas creada por aquellos".
La filosofía es el fruto del filosofar. El normal ejercicio de la actividad filosófica conduce al hallazgo de conocimientos y a el establecimiento de verdades que originarmente serán patrimonio singular del filósofo
(1.736 bytes)
Pagina 7
2. Filosofare și filozofie
- Să începem prin a distinge două sensuri în utilizarea cuvântului filozofie. Uneori o anumită activitate a omului este desemnată prin aceasta; altele, o cunoaștere sau un sistem de cunoștințe.
Ar fi mai bine să exprimăm distincția prin contrast între filozofie și filozofie.
Filosofarea este un mod de activitate umană, nu corporală precum mersul sau mestecatul, ci spirituală sau mentală, care, mai precis, constă într-un exercițiu al capacității noastre de cunoaștere.
Este raționamentul cu gândire și profunzime despre lucruri și evenimente din lume și din viață.
Câteva expresii comune în limbă și în literatură fac aluzie la acest mod de activitate: „Ce filozof!”, „Ce filosofezi?” acestea sunt filozofii! ”, „filozofie ieftină”, etc.
Descriptiv, este necesar să se adauge, la caracteristicile indicate, altele, precum: seriozitatea scopului, rigoarea raționamentului, absența fanteziei, coerența și consecința cu sine însuși etc.
„Există bărbați dotați în mod nativ pentru activitatea filozofică, precum și cei lipsiți de ea. Dezvoltarea capacității native fără a învăța de la un profesor îl caracterizează pe filosoful autodidact; cultivarea sistematică a acesteia, învățată de la alții, dă naștere filosofului profesionist. .aceștia, doar foarte puțini sunt creatori. Majoritatea sunt simpli diseminatori sau repetători ai doctrinelor filozofice create de cei".
Filosofia este rodul filosofării. Exercitarea normală a activității filozofice duce la descoperirea cunoașterii și la stabilirea adevărurilor care vor fi inițial moștenirea unică a filosofului.
(1.596 caractere)
Pag 7
2. Filozofarea si filozofia
- Să începem prin a distinge două sensuri în ce priveste folosirea cuvântului filozofie. Uneori cu acest cuvant se desemneaz ă o anumită activitate a omului; alteori, o anume cunoaștere sau un anume sistem de cunoașteri.
Vom exprima mai bine distincția contrapunand termenul "filozofare", termenului "filosofie".
Filosofia este un mod de activitate umană, nu corporal ă, pre cum mersul pe jos sau precum masticarea , ci spiritual ă sau mental ă , si care, mai concret, constă într-o exercitare a capacității noastre de cunoaștere .
Este un mod de raționament inter-relationant și profundizant asupra lucrurilor și ale evenimentelor lumii și ale vieții. La acest mod de activitate fac aluzie unele expresii curente atat în limbaj cat și in literatură: " ia te uita la el, filosoful! ", " ce filosofezi? ", " reflecții de mic filosof ", printre care există de asemenea si aprecieri peiorative: " astea sunt simple filosofii !", sau " filosofie ieftină "etc.
Din punct de vedere descriptiv, e loc ca la caracteristicile semnalate sa mai adaugam cateva, cum ar fi: s eriozitatea scopului , rigoarea raționamentului , absența fanteziei , coerența și consecvența persoanei cu ea însăși etc.
"Există oameni înzestrați din na ș tere pentru activitate filosofică, dupa cum exist ă si oameni neinzestrați pentru ea. Dezvoltarea acestei capacități native, fără vreun profesor, caracterizează filozoful auto-didact ; pe când cultivarea sistematică a acesteia, deprinderea ei de la alții, duce la formarea filosofului de profesie. Dintre cei de profesie, foarte puțini sunt creatori . Marea lor majoritate sunt simpli difuzori (propagatori) , simpli repetitori (imitatori) ai doctrinelor filosofice elaboratate de cei din prima categorie (de creatori)" .
Filosofia este rodul filozof ă rii. Normala exercitare a activității filosofice conduce la descoperirea de noi cunoștințe și la stabilirea de adevăruri care, inițial, vor fi patrimoniul singular al respectivului filozof . .
(2009 bytes)
Page 7. Final translation
Column A .
The original text of the article
Pag 7
2. El filosofar y la filosofia
-- Empezemos por distinguir dos sentidos en uso de la palabra filosofia. Unas veces se designa con ella cierta actividad del hombre; otras, un conocimiento o un sistema de conocimientos.
Expresariamos mejor la distinciòn contraponiendo el filosofar y la filosofia.
Filosofar es un modo de actividad humana, no corporeo como el andar o como masticar, sino espiritual o mental, que, concretando mas, consiste en un ejercicio de nuestra capacidad de conocimiento.
Es un razonar con ilaciòn y profundidad sobre las cosas y los acontecimientos del mundo y de la vida. A este modo de la actividad aluden alguna expresiònes corrientes en el lenguaje y en literatura: "¡vaya filòsofo!!", "¿que estas filòsofando? , "reflexiones de un pequeño filòsofo", entre las cuales las hay tambien despectativas: "¡esto son filòsofias!", "filòsofia barata", etc.
Descriptivamente cabe añadir, a las caracteristicas señaladas, algunas mas, como: la seriedad del proposito, el rigor del razonamiento, la ausencia de fantasia, la coherencia y consecuencia consigo mismo, etc .
" Hay hombres nativamente dotados para la actividad filosofica, como lo hay privados de ella. El desarollo de la capacidad nativa sin aprendizaje de maestro caracteriza al f ilosofo autodidacto ; el cultivo sistematico de la misma, aprendido de otros, origina el filosofo profesional. Entre estos, solo muy pocos son creadores . La mayoria son mero divulgadores o repetidores de las doctrinas filosoficas creada por aquellos".
La filosofía es el fruto del filosofar. El normal ejercicio de la actividad filosófica conduce al hallazgo de conocimientos y a el establecimiento de verdades que originarmente serán patrimonio singular del filósofo
(1.736 bytes)
Column B.
Translation by admin
Pag 7
2. Filozofarea si filozofia
- Să începem prin a distinge două sensuri în ce priveste folosirea cuvântului filozofie. Uneori cu acest cuvant se desemneaz ă o anumită activitate a omului; alteori, o anume cunoaștere sau un anume sistem de cunoașteri.
Vom exprima mai bine distincția contrapunand termenul "filozofare", termenului "filosofie".
Filosofia este un mod de activitate umană, nu corporal ă, pre cum mersul pe jos sau precum masticarea , ci spiritual ă sau mental ă , si care, mai concret, constă într-o exercitare a capacității noastre de cunoaștere .
Este un mod de raționament inter-relationant și profundizant asupra lucrurilor și ale evenimentelor lumii și ale vieții. La acest mod de activitate fac aluzie unele expresii curente atat în limbaj cat și in literatură: " ia te uita la el, filosoful! ", " ce filosofezi? ", " reflecții de mic filosof ", printre care există de asemenea si aprecieri peiorative: " astea sunt simple filosofii !", sau " filosofie ieftină "etc.
Din punct de vedere descriptiv, e loc ca la caracteristicile semnalate sa mai adaugam cateva, cum ar fi: s eriozitatea scopului , rigoarea raționamentului , absența fanteziei , coerența și consecvența persoanei cu ea însăși etc.
"Există oameni înzestrați din na ș tere pentru activitate filosofică, dupa cum exist ă si oameni neinzestrați pentru ea. Dezvoltarea acestei capacități native, fără vreun profesor, caracterizează filozoful auto-didact ; pe când cultivarea sistematică a acesteia, deprinderea ei de la alții, duce la formarea filosofului de profesie. Dintre cei de profesie, foarte puțini sunt creatori . Marea lor majoritate sunt simpli difuzori (propagatori) , simpli repetitori (imitatori) ai doctrinelor filosofice elaboratate de cei din prima categorie (de creatori)" .
Filosofia este rodul filozof ă rii. Normala exercitare a activității filosofice conduce la descoperirea de noi cunoștințe și la stabilirea de adevăruri care, inițial, vor fi patrimoniul singular al respectivului filozof . .
(2009 bytes)