Disidența cubaneză
/
Disidencia cubana
Page start up on 24.04.2023_01.05 (UTC+1 / Paterna, España)
Pagina relacionada / Pagina relationata.
Texto original en rumano / Textul original in romana.
Mă consider eu însumi (chiar dacă nu mă mai consideră nimeni altcineva) un disident român la tot ce înseamnă, în general "ne-democrație", la tot ceea ce înseamnă "ne-democrație" în țara mea gazdă, Spania, și în special, la tot ceea ce înseamnă "ne-democrație", în țara mea de obârșie, România.
Pentru că... cei care se aseamănă, se adună, aceasta este explicația faptului că printre cei asemănători mie, din lumea largă, se află și cunoscuți disidenți cubanezi la ne-democrația din Cuba.
Prima persoană cubaneză disidentă la regimul castrist, pe care... prin intermediul internetului, am ajuns să o cunosc, se numește Laritza Diversent. Asta se întâmpla prin luna decembrie 2019.
Apoi, nu mai știu exact nici ordinea și nici toate persoanele disidente, dar așa... din memorie, am cunoscut disidenți precum Eliecer Avila, Karlitomadrid, Alex Otaola, Rosa Maria Paya, și mai mulți alții.
În seara asta (23.04.2023) valurile Internetului mi-au apropiat ochilor o postare de-a Rosei Maria Paya, în care făcea cunoscută participarea sa în cadrul unei emisiuni conduse de reputatul jurnalist-radio Carlos Herrera.
Acest fapt mi-a adus aminte de faptul că în luna februarie, cenzura de pe "Wikipedia în limba română" mi-a eliminat în masă 21 de articole, printre care și unele referitoare la disidența cubaneză.
Mai multe amănunte, în conținutul care urmează în această pagină.
Column I.
Original text.
Mă consider eu însumi (chiar dacă nu mă mai consideră nimeni altcineva) un disident român la tot ce înseamnă, în general "ne-democrație", la tot ceea ce înseamnă "ne-democrație" în țara mea gazdă, Spania, și în special, la tot ceea ce înseamnă "ne-democrație", în țara mea de obârșie, România.
Pentru că... cei care se aseamănă, se adună, aceasta este explicația faptului că printre cei asemănători mie, din lumea largă, se află și cunoscuți disidenți cubanezi la ne-democrația din Cuba.
Prima persoană cubaneză disidentă la regimul castrist, pe care... prin intermediul internetului, am ajuns să o cunosc, se numește Laritza Diversent. Asta se întâmpla prin luna decembrie 2019.
Apoi, nu mai știu exact nici ordinea și nici toate persoanele disidente, dar așa... din memorie, am cunoscut disidenți precum Eliecer Avila, Karlitomadrid, Alex Otaola, Rosa Maria Paya, și mai mulți alții.
În seara asta (23.04.2023) valurile Internetului mi-au apropiat ochilor o postare de-a Rosei Maria Paya, în care făcea cunoscută participarea sa în cadrul unei emisiuni radio conduse de reputatul jurnalist Carlos Herrera.
Acest fapt mi-a adus aminte de faptul că în luna februarie, cenzura de pe "Wikipedia în limba română" mi-a eliminat în masă 21 de articole, printre care și unele referitoare la disidența cubaneză.
Mai multe amănunte, în conținutul care urmează în această pagină.
Column II.
Google translation.
Me considero (aunque nadie más me considere) un disidente rumano a todo lo que significa "no democracia" en general, a todo lo que significa "no democracia" en mi país de acogida, España, y en especial, a todo lo que significa "no democracia", en mi país de origen, Rumanía.
Porque... se juntan los que se parecen, esa es la explicación de que entre los que se parecen a mí, en el resto del mundo, también hay conocidos cubanos disidentes a la no democracia en Cuba.
La primera disidente cubana al régimen castrista, a quien... por Internet llegué a conocer, se llama Laritza Diversent.
Esto estaba sucediendo alrededor de diciembre de 2019.
Entonces, no sé exactamente la orden ni todos los disidentes, pero entonces... de memoria conocía a disidentes como Eliécer Ávila, Karlitomadrid, Alex Otaola, Rosa María Paya, y muchos otros.
Esta noche (23.04.2023) las olas de Internet trajeron a mis ojos un post de Rosa María Paya, en el que anunciaba su participación en un programa conducido por el reconocido periodista radial Carlos Herrera.
Este hecho me recordó que en febrero, la censura de "Wikipedia en rumano" eliminó masivamente 21 de mis artículos, incluidos algunos relacionados con la disidencia cubana.
Más detalles en el siguiente contenido de esta página.
Column III.
Admin translation.
Me considero (aunque nadie más me considere) un disidente rumano a todo lo que significa "no democracia" en general, a todo lo que significa "no democracia" en mi país de acogida, España, y en especial, a todo lo que significa "no democracia", en mi país de origen, Rumanía.
Porque... los que se parecen se juntan, esa es la explicación de que entre los que se parecen a mí, en el resto del mundo, también hay conocidos cubanos disidentes a la no democracia que existe en Cuba.
El primer disidente cubano frente al régimen castrista, a quien... por Internet llegué a conocer, se llama Laritza Diversent. Esto estaba sucediendo en el mes de diciembre de 2019.
Desde entonces, no sé exactamente ni la orden ni todos los disidentes, pero... digo de memoria, tome conocimiento de existencia a disidentes como Eliécer Ávila, Karlitomadrid, Alex Otaola, Rosa María Paya, y otros mas.
Esta noche (23.04.2023) las olas de Internet trajeron bajo mis ojos un post de Rosa María Paya, en el que presentaba su participación en un programa radio conducido por el reconocido periodista Carlos Herrera.
Este hecho me recordó que en febrero, la censura de "Wikipedia en rumano" me ha eliminado masivamente 21 de mis artículos publicados, incluidos algunos relacionados con la disidencia cubana.
Más detalles en el contenido a continuación en esta página.
Traducción en español / Traducere in limba spaniola.
Me considero (aunque nadie más me considere) un disidente rumano a todo lo que significa "no democracia" en general, a todo lo que significa "no democracia" en mi país de acogida, España, y en especial, a todo lo que significa "no democracia", en mi país de origen, Rumanía.
Porque... los que se parecen se juntan, esa es la explicación de que entre los que se parecen a mí, en el resto del mundo, también hay conocidos cubanos disidentes a la no democracia que existe en Cuba.
El primer disidente cubano frente al régimen castrista, a quien... por Internet llegué a conocer, se llama Laritza Diversent. Esto estaba sucediendo en el mes de diciembre de 2019.
Desde entonces, no sé exactamente ni la orden ni todos los disidentes, pero... digo de memoria, tome conocimiento de existencia a disidentes como Eliécer Ávila, Karlitomadrid, Alex Otaola, Rosa María Paya, y otros mas.
Esta noche (23.04.2023) las olas de Internet trajeron bajo mis ojos un post de Rosa María Paya, en el que presentaba su participación en un programa radio conducido por el reconocido periodista Carlos Herrera.
Este hecho me recordó que en febrero, la censura de "Wikipedia en rumano" me ha eliminado masivamente 21 de mis artículos publicados, incluidos algunos relacionados con la disidencia cubana.
Más detalles en el contenido a continuación en esta página.
El listado de gran parte de los artículos publicados por mi y eliminados por administradores de rowiki.
. Lista cuprinzand mare parte din articolele publicate de mine si eliminate de administratori de-ai rowiki.
Articolul "Dizidența cubaneză" face parte dintr-un pachet de 24 de articole ce mi-au fost șterse (justificat sau nu) la data de 21 februarie 2023. Sunt articole (ca toate articolele pe care le traduc) care, dacă nu credeam că este mai mult decât nevoie de prezența lor în lumea limbii române, nu m-aș fi ostenit să le traduc. Multora dintre ele le-am făcut, în mod public, cunoscut faptul că lipsesc din peisajul lingvistic românesc, cu mulți ani mai inainte de a le traduce "pe curat". Deci, nu am impiedicat eu pe nimeni să le publice.
El artículo "Disidencia cubana" forma parte de un paquete de 24 artículos que me borraron (justificado o no) el 21 de febrero de 2023. Son artículos (como todos los artículos que traduzco) que, si no pensara que hay más que necesidad de su presencia en el mundo del idioma rumano, no me hubiera molestado en traducirlos. A muchos de estos articulos les habia presentado públicamente como que faltan en el paisaje lingüístico rumano, muchos años antes de que los tradujera en Wikipedia. Por lo tanto, no he impedido yo a nadie que los publicara.
12:49 20 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Laic (dezambiguizare) (Creată prin traducerea paginii „Laico”)
12:45 20 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Laicitatea (Creată prin traducerea paginii „Laicidad”)
12:43 20 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Laicism (Creată prin traducerea paginii „Laicismo”)
09:17 19 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Educație laică (Creată prin traducerea paginii „Educación laica”)
11:18 18 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Laic (Biserica Catolică) (Creată prin traducerea paginii „Laico (Iglesia católica)”)
21:33 17 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Maniere (Creată prin traducerea paginii „Modales”)
20:34 17 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Urbanitate (Creată prin traducerea paginii „Urbanidad”)
19:06 17 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Zoon politikon (Creată prin traducerea paginii „Zoon politikón”)
16:02 17 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Animal social (Creată prin traducerea paginii „Animal social”)
06:23 16 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Legea odihnei duminicale (Spania) (Creată prin traducerea paginii „Ley del descanso dominical”)
21:37 15 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Ziua de muncă de opt ore (Creată prin traducerea paginii „Jornada de ocho horas”)
01:44 11 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Ziua de muncă (Creată prin traducerea paginii „Jornada de trabajo”)
01:00 10 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Condiții de muncă (Creată prin traducerea paginii „Condiciones de trabajo”)
13:17 9 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Angajator (Creată prin traducerea paginii „Empleador”)
16:57 8 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Grupul J.Carrion (Creată prin traducerea paginii „Grupo J.Carrión”)
14:44 8 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Autonomia de voință (Creată prin traducerea paginii „Autonomía de la voluntad”)
00:34 8 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Relațiile de Muncă (Creată prin traducerea paginii „Relaciones laborales”)
23:57 5 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Istoria Wikipediei (Creată prin traducerea paginii „Historia de Wikipedia”)
09:30 5 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Cenzura Wikipedia (Creată prin traducerea paginii „Censura de Wikipedia”)
02:34 4 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Cenzura în Cuba (Creată prin traducerea paginii „Censura en Cuba”)
12:37 3 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Oswaldo Paya (Creată prin traducerea paginii „Oswaldo Payá”)
13:14 2 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Proiectul Varela (Creată prin traducerea paginii „Proyecto Varela”)
23:54 31 ene 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Disidența cubaneză (Creată prin traducerea paginii „Disidencia cubana”)
00:14 30 ene 2023 Ayord discusión contribs. creó la página José Daniel Ferrer (Creată prin traducerea paginii „José Daniel Ferrer”)
A este paquete de 24 se le suma un paquete de 12 elementos previamente eliminados, como los siguientes:
Acestui pachet de 24 i se mai adauga un pachet de 12 articole anterior eliminate, precum cele de mai jos:
16:36 25 oct 2022 Ayord discusión contribs. creó la página Nostalgia (novela) (Creată prin traducerea paginii „Nostalgia (novela)”)
10:16 21 sep 2022 Ayord discusión contribs. creó la página Stat social și democratic de Drept (Creată prin traducerea paginii „Estado social y democrático de derecho”)
19:17 3 dic 2021 Ayord discusión contribs. creó la página Locul de rezidență habituală (Creată prin traducerea paginii „Lugar de residencia habitual”)
22:47 16 jun 2021 Ayord discusión contribs. creó la página Coerciție (Creată prin traducerea paginii „Coerción”)
02:49 13 jun 2021 Ayord discusión contribs. creó la página Violență privată (Creată prin traducerea paginii „Coacción”)
03:34 7 abr 2021 Ayord discusión contribs. creó la página Protocol de tratament (Creată prin traducerea paginii „Protocolo de tratamiento”)
14:52 19 jul 2017 Ayord discusión contribs. trasladó la página Subiectul de Drept a Subiect de Drept (Am renunțat la forma articulata a termenului "subiect", component al sintagmei "subiect de drept" (traducere a sintagmei spaniole "sujeto de derecho".)
01:21 12 jul 2020 Ayord discusión contribs. creó la página Instanță (Creată prin traducerea paginii „Instancia”)
17:03 11 jul 2020 Ayord discusión contribs. creó la página Agricultor (Țăran) (Creată prin traducerea paginii „Agricultor”)
18:05 5 jul 2017 Ayord discusión contribs. trasladó la página Muncă (activitate economică) a Muncă (economie) (Noul titlu respecta mai indeaproape si spiritul si forma paginii de origine din care am facut traducerea; Trabajo (economia))
03:34 15 jun 2020 Ayord discusión contribs. creó la página Situare (teoria comunicării) (Creată prin traducerea paginii „Situación (teoría de la comunicación)”)
00:47 13 jun 2020 Ayord discusión contribs. creó la página Interes (emoție) (Creată prin traducerea paginii „Interés (emoción)”)
Și încă un pachet, de 16 articole eliminate, pe care nici măcar nu am reușit să le mai regăsesc in registrele Wikipedia.
Y otro paquete, de 16 artículos borrados, que ni siquiera he podido encontrar en los registros de Wikipedia.
Espacio reservado para video
Atención: estás volviendo a crear una página que ha sido borrada anteriormente.
Comprueba si es adecuado continuar editándola. A continuación se muestra el registro de borrados y traslados de esta página para más información:
04:34 21 feb 2023 Dan Mihai Pitea discusión contribs. borró la página Disidența cubaneză (Ștergere în masă a paginilor adăugate de Ayord)
Space reserved for video
Atenție: recreați o pagină care a fost ștearsă anterior.
Verificați dacă este adecvat să continuați editarea acestuia. Mai jos este înregistrarea ștergerii și transferului acestei pagini pentru mai multe informații:
04:34 21 Feb 2023 Dan Mihai Pitea contributii la discutie. a șters pagina Disidența cubaneză (Eliminación masiva de páginas añadidas por Ayord)
Spatiu rezervat pentru video
Atenție: sunteti pe punctul de a recrea o pagină care anterior a fost ștearsă.
Verificați dacă este adecvat să continuați editarea acestuia. Mai jos este aratata înregistrarea ștergerii și transferului acestei pagini pentru mai multe informații:
04:34 21 Feb 2023 Dan Mihai Pitea discutii / contributii. a șters pagina Disidența cubaneză (Eliminación en masa de páginas añadidas por Ayord)
Desde aquí en abajo, la reconstitución de la traducción en rumano del articulo "Disidencia cubana - Wikipedia en español", traducción publicada por mi como "Disidenta cubaneza - Wikipedia in limba romana", para facilitar al publico de mi país, Rumania, informaciones sobre la lucha de una parte de los cubanos para una Cuba democrática, traducción que me fue borrada (junto con muchos otros artículos)... digo yo... por enemigos rumanos de la... Santa Democracia. Mis traducciones no son perfectas, pero, como todas las demas traducciones, articulos, en Wikipedia, son... perfectibles. Impedir al publico rumano conocer (en rumano), artículos como "Censura en Cuba", "Oswaldo Paya", "Proyecto Varela", "Jose Daniel Ferrer", no es mas que una muestra de enemistad a la Democracia..
De aici în jos, reconstrucția traducerii în limba română a articolului „Disidența cubaneză - Wikipedia în spaniolă”, traducere realizată de mine, și publicată de mine, ca „Disidența cubaneză - Wikipedia în limba română”, pentru a oferi publicului din țara mea, România, informații (în limba română) despre lupta unei părți a cubanezilor pentru o Cubă democratică, traducere care mi-a fost ștearsă (împreună cu multe alte articole)... zic eu... de inamici români ai... Sfintei Democrații. Traducerile mele nu sunt perfecte, dar, ca toate celelalte traduceri, articole, de pe Wikipedia, sunt... perfectibile. A împiedica publicul român să cunoască (în limba română) articole precum „Cenzura în Cuba”, „Oswaldo Paya”, „Proiectul Varela”, „Jose Daniel Ferrer”, nu este altceva decât o mostră de adversitate față de Democrație.
La disidencia cubana es el conjunto de activistas cubanos opositores al régimen establecido en 1959 tras la llamada Revolución cubana. Habitualmente han existido figuras individuales que mantenían una postura disidente, pero no ha sido hasta los años noventa, cuando estos ciudadanos se conformaron en grupos de oposición política al gobierno del país. Estos piden cambios en Cuba generalmente de manera pacífica.
Disidența cubaneză este grupul de activiști cubanezi opuși regimului instituit în 1959 după așa-numita Revoluție cubaneză. De obicei, au existat personalități individuale care și-au menținut o poziție de dizident, dar abia în anii 1990, acești cetățeni au format grupuri politice de opoziție la guvernul țării. Ei cer schimbări în Cuba, în general într-un mod pașnic.
Disidența cubaneză reprezintă grupul de activiști cubanezi opuși regimului instituit în Cuba în 1959 urmare a ceea ce se cunoaște drept Revoluția cubaneză. În mod obișnuit au existat personalități individuale care și-au menținut o poziție disidentă, dar abia în anii nouăzeci, au existat cetățeni care au format grupuri politice de opoziție la guvernarea țării. Aceștia cer, în general în mod pașnic, schimbări în Cuba.
Protesta estudiantil del Parque Central de La Habana contra el régimen del socialista Fidel Castro en 1960.
Protestul studenților în Parcul Central din Havana împotriva regimului socialistului Fidel Castro în 1960.
Protest studențesc în Parcul Central din Havana împotriva regimului socialistului Fidel Castro în 1960.
Varios de sus dirigentes y miembros han sido encarcelados en Cuba, acusados del delito de peligrosidad social, y han manifestado haber sido hostigados. Según este colectivo y diversas asociaciones, muchos de ellos fueron procesados por el hecho de ejercer su derecho a la libertad de expresión. Otros han optado por la opción de partir al exilio.[1]
Câțiva dintre liderii și membrii săi au fost închiși în Cuba, acuzați de infracțiunea de pericol social și au declarat că au fost hărțuiți. Potrivit acestui grup și a diverselor asociații, mulți dintre aceștia au fost urmăriți penal pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare. Alții au optat pentru varianta plecării în exil.
Diverși lideri și membrii ai opoziției cubaneze au fost încarcerați, în Cuba, acuzați de infracțiunea de periculozitate socială și au declarat că au fost hărțuiți. Potrivit acestui colectiv și diverselor asociații, mulți dintre aceștia au fost urmăriți penal pentru exercitarea dreptului la libertatea de exprimare. Alții au optat pentru varianta plecării în exil.[1]
Los gobiernos de Fidel, Raúl Castro y Miguel Diaz-Canel acusaron a los que están en el exilio de estar implicados en actos terroristas, y a los que se encuentran en el territorio nacional de ser “mercenarios del imperialismo estadounidense”.[1][2] El 20 de diciembre de 2010. BBC News Mundo en un artículo de Fernando Rasvberg, su corresponsal en la Habana, hace referencia a un cable revelado por WikiLeaks donde Jonathan Ferrar en esa fecha Jefe de la Oficina de Intereses de Estados Unidos en la Habana califica a los disidentes cubanos “personalistas, sin arraigo social y excesivamente preocupados por el dinero”. [3]
Guvernele lui Fidel, Raúl Castro și Miguel Diaz-Canel i-au acuzat pe cei din exil că sunt implicați în acte teroriste, iar pe cei de pe teritoriul național că sunt „mercenari ai imperialismului american”. Pe 20 decembrie 2010. BBC News Mundo într-un articol al lui Fernando Rasvberg, corespondentul său la Havana, face referire la un cablu dezvăluit de WikiLeaks în care Jonathan Ferrar, la acea dată, șeful Biroului de Interese al Statelor Unite din Havana îi descrie dizidenților cubanezi „personaliști”. , fără rădăcini sociale și excesiv de preocupat de bani”.
Guvernele lui Fidel, Raúl Castro și Miguel Diaz-Canel i-au acuzat pe cei aflați in exil că sunt implicați în acte teroriste, iar pe cei aflați pe teritoriul național că sunt „mercenari ai imperialismului american”.[1][2] Pe 20 decembrie 2010. BBC News Mundo, într-un articol al lui Fernando Rasvberg, corespondentul său la Havana, face referire la un fir dezvăluit de WikiLeaks în care Jonathan Ferrar, la acea dată, șeful Biroului de Interese al Statelor Unite din Havana îi descrie pe disidenții cubanezi drept „personaliști, fără rădăcini sociale și excesiv preocupați de bani”.[3]
Aunque aún desde antes del triunfo de la Revolución cubana existía emigración desde Cuba hacia otros países, especialmente a EE. UU., la misma se incrementó cuando las primeras medidas del gobierno izquierdista de Fidel Castro (expropiaciones, reforma agraria, reforma urbana) comenzaron a afectar a las clases acomodadas de la entonces sociedad cubana. Desde la época de las expropiaciones y nacionalizaciones, se estima que más de un millón de cubanos han emigrado de su país; la gran mayoría de ellos se han establecido en Miami y en Nueva Jersey (en Estados Unidos), mientras otros prefirieron España y Venezuela. También existen pequeñas comunidades en muchas otras partes del mundo.
Proteste în Cuba din 2021
Deși chiar înainte de triumful Revoluției cubaneze a existat o emigrare din Cuba în alte țări, în special în SUA, aceasta a crescut atunci când primele măsuri ale guvernului de stânga al lui Fidel Castro (exproprieri, reformă agrară, reformă urbană) au început să-i afecteze pe cei bogați. clase ale societăţii cubaneze de atunci. De pe vremea exproprierilor și naționalizărilor, se estimează că peste un milion de cubanezi au emigrat din țara lor; marea majoritate dintre ei s-au stabilit în Miami și New Jersey (în Statele Unite), în timp ce alții au preferat Spania și Venezuela. Comunități mici există și în multe alte părți ale lumii.
Deși fenomenul de emigrare dinspre Cuba spre alte țări exista si înainte de triumful Revoluției cubaneze, în special spre Statele Unite, acest fenomen a crescut vertiginos odată cu primele măsuri luate de stângista guvernare a lui Fidel Castro (exproprieri, reformă agrară, reformă urbană) care au început să afecteze clasele bogate ale societății cubaneze de atunci. Începând de la vremea exproprierilor și a naționalizărilor, se estimează că peste un milion de cubanezi au emigrat din țara lor; marea majoritate dintre ei s-au stabilit în Miami și New Jersey (în Statele Unite), în timp ce alții au preferat Spania și Venezuela. Comunități mici există, de asemenea, și în multe alte părți ale lumii.
4.1 Juanita Castro y su colaboración con la CIA
4.2 Huber Matos
9 Secuestros en abril de 2003 y tres fusilados
10 Disidencia en la Cuba del siglo XXI
10.1 Proyecto Varela
10.2 Primavera Negra
10.3 Las Damas de Blanco
10.4 Yo No Coopero Con La Dictadura
10.6 Óscar Elías Biscet González
10.8 Guillermo Fariñas Hernández
10.9 Yoani Sánchez
10.10 Darsi Ferrer Ramírez
10.11 Movimiento San Isidro
13 Referencias
1. Fundal
2 Rebeliunea Escambray
3 Autoritatea guvernamentală
4 Disidenti de seamă
4.1 Juanita Castro și colaborarea ei cu CIA
4.2 Huber Matos
5 Operațiunea Peter Pan
6 exoduri în masă
7 Remorcher 13 martie
8 Frați la Salvare
9 răpiri în aprilie 2003 și trei împușcături
10 Disidența în Cuba a secolului XXI
10.1 Proiect Varela
10.2 Primăvara Neagră
10.3 Doamnele în alb
10.4 Nu cooperez cu dictatura
10.5 Vladimiro Roca Antunez
10.6 Oscar Elias Biscet González
10.7 Orlando Zapata Tamayo
10.8 Guillermo Farinas Hernandez
10.9 Yoani Sanchez
10.10 Darsi Ferrer Ramirez
10.11 Mișcarea San Isidro
11 grupuri remarcabile
12 Vezi de asemenea
13 Referințe
1. Antecendente
2 Rebeliunea Escambray
3 Autoritatea guvernamentală
4 Disidenti de seamă
4.1 Juanita Castro și colaborarea ei cu CIA
4.2 Huber Matos
5 Operațiunea Peter Pan
6 Exoduri în masă
7 Remorcherul 13 martie
8 Frați la Salvare
9 Sechestrari în aprilie 2003 și trei executati prin împușcare
10 Disidența din Cuba in secolul XXI
10.1 Proiectul Varela
10.2 Primăvara Neagră
10.3 Doamnele în alb
10.4 Eu nu cooperez cu dictatura
10.5 Vladimiro Roca Antunez
10.6 Oscar Elias Biscet González
10.7 Orlando Zapata Tamayo
10.8 Guillermo Farinas Hernandez
10.9 Yoani Sanchez
10.10 Darsi Ferrer Ramirez
10.11 Mișcarea San Isidro
11 Grupuri iesite in evidenta
12 Vezi de asemenea
13 Referințe
Antecedentes
Fidel Castro llegó al poder con la Revolución cubana de 1959. A fines de 1960, según Paul H. Lewis en Authoritarian Regimes in Latin America, todos los periódicos de oposición habían sido cerrados y todas las estaciones de radio y televisión estaban bajo control estatal. Lewis afirma que los maestros y profesores moderados fueron purgados, alrededor de 20.000 disidentes fueron detenidos y torturados en las cárceles.[1]
fundal
Fidel Castro a ajuns la putere odată cu Revoluția cubaneză din 1959. Până la sfârșitul anilor 1960, conform lui Paul H. Lewis în Regimuri autoritare în America Latină, toate ziarele de opoziție fuseseră închise și toate posturile de radio și televiziune erau sub controlul statului. Lewis susține că profesorii și profesorii moderați au fost epurați, aproximativ 20.000 de dizidenți adunați și torturați în închisori.
Antecedente
Fidel Castro a ajuns la putere prin intermediul Revoluției cubaneze din 1959. Până la sfârșitul anului 1960, conform lui Paul H. Lewis în Authoritarian Regimes in Latin America, toate ziarele de opoziție fuseseră închise, iar toate posturile de radio și televiziune erau trecute sub controlul statului. Lewis susține că învățătorii și profesorii moderați au fost epurați, aproximativ 20.000 de dizidenți au fost deținuți și torturați în închisori.[1]
Homosexuales y opositores a la revolución cubana en la Unidad Militar de Ayuda a la Producción.
Homosexuali și oponenți ai revoluției cubaneze în Unitatea de Ajutor al Producției Militare.
Homosexuali și oponenți ai revoluției cubaneze în Unitatea Militară de Ajutorare a Producției.
Los homosexuales , así como otros grupos "desviados" a los que se les prohibió el servicio militar obligatorio, fueron obligados a realizar su servicio militar obligatorio en campamentos llamados " Unidad Militar de Ayuda a la Producción " en la década de 1960, y fueron sometidos a "reeducación" política. Algunos de los comandantes militares de Castro brutalizaron a los presos.[1] En casi todas las áreas de gobierno, la lealtad al régimen se convirtió en el criterio principal para todos los nombramientos.[2]
Homosexualii, precum și alte grupuri „deviate” cărora li sa interzis conscripția, au fost forțați să-și facă serviciul militar obligatoriu în lagărele numite „Unidad Militar de Ayuda a la Producción” în anii 1960 și au fost supuși „reeducarii” politice. ". Unii dintre comandanții militari ai lui Castro i-au brutalizat pe prizonieri. În aproape toate domeniile guvernamentale, loialitatea față de regim a devenit principalul criteriu pentru toate numirile.
Homosexualii, precum și alte grupuri „deviate” cărora li sa interzis accesul la satisfacerea serviciului militar obligatoriu, au fost forțați să-și satisfacă serviciul militar în lagărele de muncă denumite „Unitate Militară de Ajutorare a Producției” în decada 1960, și au fost supuși „reeducării” politice. Unii dintre comandanții militari ai lui Castro i-au brutalizat pe prizonieri.[1] În aproape toate domeniile guvernamentale, loialitatea față de regim a devenit principalul criteriu pentru toate numirile.[2]
Rebelión del Escambray
Rebeliunea Escambray
Rebeliunea Escambray
Fidel Castro, Eloy Gutiérrez Menoyo y William Alexander Morgan en La Habana en 1959.
Fidel Castro, Eloy Gutiérrez Menoyo și William Alexander Morgan la Havana în 1959.
Fidel Castro, Eloy Gutiérrez Menoyo și William Alexander Morgan la Havana în 1959.
La Rebelión del Escambray duró seis años, entre 1959 y 1965, principalmente en las montañas del Escambray de Cuba, pero también en todas las provincias de Cuba, por grupos insurgentes que se oponen al gobierno cubano encabezado por el totalitario Fidel Castro.
Los grupos insurgentes rebeldes eran una mezcla de ex soldados de Fulgencio Batista, agricultores locales y ex guerrilleros aliados que habían luchado junto a Castro contra Batista durante la Revolución cubana, como Eloy Gutiérrez Menoyo y William Alexander Morgan. El resultado final fue la eliminación de todos los insurgentes por parte de las fuerzas gubernamentales cubanas en 1965.
Rebeliunea Escambray a durat șase ani, între 1959 și 1965, în principal în munții Escambray din Cuba, dar și în toate provinciile cubaneze, de către grupurile insurgente care se opuneau guvernului cubanez condus de totalitarul Fidel Castro.
Grupurile rebele de insurgenți erau un amestec de foști soldați ai lui Fulgencio Batista, fermieri locali și foști gherilele aliate care luptaseră alături de Castro împotriva lui Batista în timpul Revoluției cubaneze, cum ar fi Eloy Gutiérrez Menoyo și William Alexander Morgan. Rezultatul final a fost eliminarea tuturor insurgenților de către forțele guvernamentale cubaneze în 1965.
Rebeliunea din Escambray a durat șase ani, între 1959 și 1965, în principal în munții Escambray din Cuba, dar și în toate provinciile din Cuba, de către grupurile insurgente care se opuneau guvernului cubanez condus de totalitaristul Fidel Castro.
Grupurile de insurgenți rebeli erau un amestec de foști soldați ai lui Fulgencio Batista, agricultori locali și foști luptători aliați care luptaseră alături de Castro împotriva lui Batista în timpul Revoluției cubaneze, cum ar fi Eloy Gutiérrez Menoyo și William Alexander Morgan. Rezultatul final a fost eliminarea tuturor insurgenților de către forțele guvernamentale cubaneze în 1965.
Autoridad gubernamental
Los medios de comunicación son operados bajo el Departamento de Orientación Revolucionaria del Partido Comunista de Cuba, que "desarrolla y coordina las estrategias de propaganda".[1]
Un informe de Human Rights Watch de 1999 sobre Cuba señala que la isla tiene penas para quien "amenace, calumnia o calumnia, difama, afrenta (injuria) o de cualquier otra forma insulta (ultraje) u ofende, de palabra o por escrito, a los dignidad o decoro de una autoridad, funcionario público, o de sus agentes o auxiliares”. Hay penas aún más duras para quienes menosprecien al Presidente del Consejo de Estado, al Presidente de la Asamblea Nacional del Poder Popular, a los miembros del Consejo de Estado o del Consejo de Ministros, o a los Diputados de la Asamblea Nacional. Asamblea del Poder Popular.
autoritatea guvernamentală
Mass-media sunt operate în cadrul Departamentului de Orientare Revoluționară al Partidului Comunist din Cuba, care „elaborează și coordonează strategii de propagandă”.
Un raport al Human Rights Watch din 1999 despre Cuba afirmă că insula are pedepse pentru oricine „amenință, calomniază, defăimează, insultă (insultă) sau în orice alt mod insultă (insultă) sau jignește, verbal sau în scris, demnitatea sau decorul unei autorități, al unui funcționar public sau al agenților sau auxiliarilor acestora.” Există pedepse și mai dure pentru cei care nu-l respectă pe Președintele Consiliului de Stat, Președintele Adunării Naționale a Puterii Populare, membrii Consiliului de Stat sau Consiliul de Miniștri, sau Deputații Adunării Naționale, Adunarea Puterii Populare.
Mijloacele de comunicare sunt operate în cadrul Departamentului de Orientare Revoluționară al Partidului Comunist din Cuba, care „elaborează și coordonează strategiile de propagandă”[1]
Un raport din 1999 al Human Rights Watch despre Cuba afirmă că insula are instaurate pedepse pentru oricine „amenință, calomniază, defăimează, insultă sau în orice alt mod ultragiază sau jignește, verbal sau în scris, demnitatea sau decorul unei autorități, al unui funcționar public sau al agenților sau auxiliarilor săi”. Există pedepse și mai aspre pentru cei care nu respectă Președintele Consiliului de Stat, președintele Adunării Naționale a Puterii Populare, membrii Consiliului de Stat sau ai Consiliului de Miniștri sau deputații Adunării Naționale, Adunarea Puterii Populare.
Se impone una pena de 3 meses a un año a quien "difame, denigre o menosprecie públicamente las instituciones de la República, las organizaciones políticas, de masas o sociales del país, o los héroes o mártires de la patria".
A los cubanos no se les permite producir, distribuir o almacenar publicaciones sin avisar a las autoridades.[2]
La peligrosidad social, definida como violaciones de la moral socialista , puede justificar "medidas predelictivas" y "medidas terapéuticas".[3]
En cuanto a las instituciones, el informe de Human Rights Watch señala que el Ministerio del Interior tiene la responsabilidad principal de monitorear a la población cubana en busca de signos de disidencia.
O pedeapsă de la 3 luni la un an se aplică oricui „defăimează, denigrează sau denigrează public instituțiile Republicii, organizațiile politice, de masă sau sociale ale țării, ori eroii sau martirii patriei”.
Cubanezilor nu le este permis să producă, să distribuie sau să stocheze publicații fără a anunța autoritățile.
Periculozitatea socială, definită ca încălcări ale moralității socialiste, poate justifica „măsuri pre-criminale” și „măsuri terapeutice”.
În ceea ce privește instituțiile, raportul Human Rights Watch notează că Ministerul de Interne are responsabilitatea principală pentru monitorizarea populației cubaneze pentru semne de disidență.
Se aplică o pedeapsă de la 3 luni la un an oricui „defăimează, denigrează sau disprețuiește public instituțiile Republicii, organizațiile politice, de masă sau sociale ale țării, ori eroii sau martirii patriei”.
Cubanezilor nu le este permis să producă, să distribuie sau să stocheze publicații fără a anunța autoritățile.[2]
Periculozitatea socială, definită ca încălcări ale moralității socialiste, poate justifica „măsuri pre-delictive” și „măsuri terapeutice”.[3]
În ceea ce privește instituțiile, raportul Human Rights Watch notează că Ministerul de Interne are responsabilitatea principală pentru monitorizarea populației cubaneze în căutarea semnalelor de disidență .
En 1991 surgieron dos nuevos mecanismos de vigilancia y control interno. Los líderes del Partido Comunista organizaron los Sistemas Singulares de Vigilancia y Protección (Sistema Único de Vigilancia y Protección, SUVP). Las Brigadas de Acción Rápida (Brigadas de Acción Rápida, también conocidas como Brigadas de Respuesta Rápida, o Brigadas de Respuesta Rápida) observan y controlan a los disidentes. El régimen también “mantiene expedientes académicos y laborales (expedientes escolares y laborales) de cada ciudadano, en los cuales los funcionarios registran acciones o declaraciones que pueden incidir en la lealtad de la persona al régimen. Antes de avanzar a una nueva escuela o cargo, el primero se debe considerar aceptable el registro del individuo".[4]
În 1991 au apărut două noi mecanisme de supraveghere și control intern. Liderii Partidului Comunist au organizat Sistemele Unice de Supraveghere și Protecție (Sistema Único de Vigilancia y Protección, SUVP). Brigăzile de acțiune rapidă (Rapid Action Brigades, cunoscute și sub denumirea de Brigăzi de Răspuns Rapid sau Brigăzile de Răspuns Rapid) observă și controlează dizidenții. De asemenea, regimul „ține evidența școlară și de muncă (fișele școlare și de muncă) ale fiecărui cetățean, în care funcționarii consemnează acțiuni sau declarații care pot afecta loialitatea persoanei față de regim. Înainte de a avansa într-o nouă școală sau poziție, dosarul persoanei trebuie mai întâi să fie considerat acceptabil.”
În 1991 au apărut două noi mecanisme de supraveghere și control intern. Liderii Partidului Comunist din Cuba au organizat Sistemele Singulare de Supraveghere și Protecție (Sistema Único de Vigilancia y Protección, SUVP). Brigăzile de acțiune rapidă (Rapid Action Brigades, cunoscute și sub denumirea de Brigăzi de Răspuns Rapid) observă și controlează disidenții. De asemenea, regimul „ține evidența școlară și de muncă (fișele școlare și de muncă) ale fiecărui cetățean, în care funcționarii consemnează acțiuni sau declarații care pot afecta loialitatea persoanei față de regim. Înainte de a avansa la o nouă școală sau poziție, trebuie mai întâi considerat ca acceptabil dosarul respectivului individ”[4]
Disidentes notables
Juanita Castro y su colaboración con la CIA
Disidenti de seamă
Juanita Castro și colaborarea ei cu CIA
Disidenți notabili
Juanita Castro și colaborarea ei cu CIA
Antes y después del triunfo de la Revolución cubana, Juanita Castro apoyó incondicionalmente a sus hermanos Fidel y Raúl. Durante los primeros meses del gobierno provisional, Juanita participó en la edificación de escuelas, clínicas y hospitales en toda la isla.
Posteriormente entra en conflicto con sus hermanos, especialmente con Fidel, al declararse marxistas-leninistas,[1] por detenciones arbitrarias del G-2 y juicios sumarios, entre otras cosas, por lo que el 19 de junio de 1964 Juanita parte al exilio en un vuelo de Cubana de Aviación con destino a la Ciudad de México.
Antes y después del triunfo de la Revolución cubana, Juanita Castro apoyó incondicionalmente a sus hermanos Fidel y Raúl. Durante los primeros meses del gobierno provisional, Juanita participó en la edificación de escuelas, clínicas y hospitales en toda la isla.
Posteriormente entra en conflicto con sus hermanos, especialmente con Fidel, al declararse marxistas-leninistas,[1] por detenciones arbitrarias del G-2 y juicios sumarios, entre otras cosas, por lo que el 19 de junio de 1964 Juanita parte al exilio en un vuelo de Cubana de Aviación con destino a la Ciudad de México.
Înainte și după triumful Revoluției cubaneze, Juanita Castro și-a susținut necondiționat frații Fidel și Raúl. În primele luni ale guvernului provizoriu, Juanita a participat la construcția de școli, clinici și spitale pe toată insula.
Mai târziu, a intrat în conflict cu frații săi, în special cu Fidel, când s-a declarat marxist-leninist,[1] din cauza arestărilor arbitrare de către G-2 și a proceselor sumare, printre altele, motiv pentru care, la 19 iunie 1964, Juanita a plecat în exil într-un zbor Cubana de Aviación cu destinația Mexico City .
Juanita nunca más volvería a Cuba ni a reunirse con Raúl o Fidel. Diez días después, el 29 de junio de 1964, Juanita sacude al mundo, denunciando el régimen político de sus hermanos y rompió con todo durante una entrevista de radio con el periodista mexicano Guillermo Vela. Al día siguiente fue noticia de ocho columnas en todos los diarios, «La deserción de Cuba de Juanita Castro Ruz».
En 2009 publicó su autobiografía, titulada Fidel y Raúl, mis hermanos. La historia secreta, donde reveló que trabajó para la CIA por más de seis años, aunque sin recibir sueldo o retribución económica alguna y, además, sin participar en ningún atentado contra sus hermanos o cualquier personaje cubano. Su nombre clave en la agencia fue Donna.[1]
Juanita nunca más volvería a Cuba ni a reunirse con Raúl o Fidel. Diez días después, el 29 de junio de 1964, Juanita sacude al mundo, denunciando el régimen político de sus hermanos y rompió con todo durante una entrevista de radio con el periodista mexicano Guillermo Vela. Al día siguiente fue noticia de ocho columnas en todos los diarios, «La deserción de Cuba de Juanita Castro Ruz».
En 2009 publicó su autobiografía, titulada Fidel y Raúl, mis hermanos. La historia secreta, donde reveló que trabajó para la CIA por más de seis años, aunque sin recibir sueldo o retribución económica alguna y, además, sin participar en ningún atentado contra sus hermanos o cualquier personaje cubano. Su nombre clave en la agencia fue Donna.[1]
Juanita nu avea să se mai întoarcă niciodată în Cuba, nici să se mai întâlnească cu Raúl sau cu Fidel. Zece zile mai târziu, pe 29 iunie 1964, Juanita zguduie lumea, denunțând regimul politic al fraților ei și rupând cu totul în timpul unui interviu radio luat ei de jurnalistul mexican Guillermo Vela. A doua zi a fost titrat în opt coloane în toate ziarele, „Dezertarea din Cuba a Juanitei Castro Ruz”
În 2009 și-a publicat autobiografia, intitulată Fidel și Raúl, frații mei. Povestea secretă, unde a dezvăluit că a lucrat pentru CIA mai bine de șase ani, deși fără a primi niciun salariu sau compensație financiară și, în plus, fără a participa la vreun atac împotriva fraților săi sau a vreunui personaj cubanez. Numele ei de cod la agenție era Donna [1]
Huber Matos
Articulo principal: Huber Matos
Huber Matos
Articolul principal: Huber Matos
Huber Matos
Articolul principal: Huber Matos
Fue un antiguo miembro del Partido Ortodoxo, que posteriormente se unió a las fuerzas comandadas por Fidel Castro para derrocar la dictadura de Fulgencio Batista. En 1959 renunció a su puesto de comandante en protesta contra lo que consideraba una desviación de los principios democráticos de la revolución hacia un gobierno comunista. Fue condenado a veinte años de prisión por traición y sedición al protagonizar un levantamiento militar en Camagüey, que sofocó Camilo Cienfuegos. En su autobiografía describe su ruptura con Castro, su juicio y los años de prisión.[1]
Fue un antiguo miembro del Partido Ortodoxo, que posteriormente se unió a las fuerzas comandadas por Fidel Castro para derrocar la dictadura de Fulgencio Batista. En 1959 renunció a su puesto de comandante en protesta contra lo que consideraba una desviación de los principios democráticos de la revolución hacia un gobierno comunista. Fue condenado a veinte años de prisión por traición y sedición al protagonizar un levantamiento militar en Camagüey, que sofocó Camilo Cienfuegos. En su autobiografía describe su ruptura con Castro, su juicio y los años de prisión.[1]
A fost un fost membru al Partidului Ortodox, care mai târziu s-a alăturat forțelor comandate de Fidel Castro pentru a răsturna dictatura lui Fulgencio Batista. În 1959 a demisionat din postul de comandant în semn de protest faţă de ceea ce el considera o abatere de la principiile democratice ale revoluției, către o guvernare comunistă. A fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru trădare și răzvrătire pentru că a condus o revoltă militară în Camagüey, pe care Camilo Cienfuegos a înăbușit-o. În autobiografia sa, el descrie ruptura cu Castro, procesul său și anii de închisoare.[1]
Su persona además ha estado históricamente, de manera quizás involuntaria, relacionada con el misterioso suceso de la desaparición del comandante revolucionario Camilo Cienfuegos.[1]
Creador de la Fundación Huber Matos para la Democracia cuyo fin, según declara, es promover el régimen democrático, los derechos humanos, la justicia social y la educación en América Latina. Fue además fundador de la agrupación Cuba Independiente y Democrática, de la que fue secretario general.[1]
Persoana lui a fost, de asemenea, legată istoric, poate involuntar, de misteriosul eveniment al dispariției comandantului revoluționar Camilo Cienfuegos.
Creator al Fundației Huber Matos pentru Democrație al cărei scop, declară el, este de a promova regimul democratic, drepturile omului, justiția socială și educația în America Latină. De asemenea, a fost fondatorul grupului Cuba Independiente y Democrática, al cărui secretar general a fost.
Persoana lui a fost, de asemenea, legată istoric, poate involuntar, de misteriosul eveniment al dispariției comandantului revoluționar Camilo Cienfuegos.[1]
Creator al Fundației Huber Matos pentru Democrație al cărei scop, așa cum declară el, este promovarea regimului democratic, a drepturilor omului, a justiției sociale și a educației în America Latină. A fost de asemenea, fondatorul grupării Cuba Independentă și Democratică, al cărui secretar general a fost.[1]
Operación Peter Pan
También conocida como Operación Pedro Pan, fue una maniobra coordinada entre el Gobierno Federal de los Estados Unidos, la Iglesia católica y los cubanos que se encontraban en el exilio, por la cual más de 14 000 niños fueron llevados de Cuba a los Estados Unidos. Tuvo lugar entre el 26 de diciembre de 1960 y el 23 de octubre de 1962. La operación fue diseñada para transportar a los niños de padres cubanos que se oponían al gobierno comunista, y luego se extendió para incluir a los hijos de padres que se encontraban preocupados con la posibilidad de que los niños fueran embarcados a campamentos juveniles o en escuelas como Lola Rodríguez de Tío en la Unión Soviética.[1]
Operațiunea Peter Pan
Cunoscută și sub denumirea de Operațiunea Pedro Pan, a fost o manevră coordonată între Guvernul Federal al Statelor Unite, Biserica Catolică și cubanezii în exil, prin care peste 14.000 de copii au fost duși din Cuba în Statele Unite. A avut loc între 26 decembrie 1960 și 23 octombrie 1962. Operațiunea a fost concepută pentru a transporta copiii părinților cubanezi care s-au opus guvernului comunist, iar ulterior a fost extinsă pentru a include copiii părinților care erau preocupați de posibilitatea că copiii vor fi transportați în tabere de tineri sau în școli precum Lola Rodríguez de Tío din Uniunea Sovietică.
Operațiunea Peter Pan
Cunoscută și sub denumirea de Operațiunea Pedro Pan, a fost o manevră coordonată între Guvernul Federal al Statelor Unite, Biserica Catolică și cubanezii aflați în exil, prin care mai mult de 14 000 de copiii au fost duși din Cuba în Statele Unite. A avut loc între 26 decembrie 1960 și 23 octombrie 1962. Operațiunea a fost concepută pentru a transporta copiii părinților cubanezi care se opuneau guvernului comunist, iar ulterior a fost extinsă pentru a include copiii părinților care erau îngrijorați că copiii le vor fi trimiși în tabere de tineret sau în școli, ca pe Lola Rodríguez de Tío în Uniunea Sovietică.[1]
Sin embargo, años después hubo denuncias de malos tratos en EE. UU. hacia estos niños, y algunos de ellos presentaron una demanda contra el gobierno federal, además de que a finales de los 70, algunos de ellos conformaron agrupaciones de izquierda en el propio Miami que demandaban relaciones normales con su país natal.
Cu toate acestea, ani mai târziu au existat plângeri de maltratare în SUA față de acești copii, iar unii dintre ei au intentat un proces împotriva guvernului federal, pe lângă faptul că la sfârșitul anilor 1970, unii dintre ei au format grupuri de stânga în țară. în sine.Miami care cerea relaţii normale cu ţara natală.
Cu toate acestea, ani mai târziu, au existat plângeri de rele tratamente în SUA față de acești copii, iar unii dintre ei au intentat un proces împotriva guvernului federal, pe lângă faptul că la sfârșitul anilor 1970, unii dintre ei au format grupuri de stânga chiar în Miami care cereau relații normale cu țara lor natală.
Éxodos masivos
exoduri în masă
Exoduri în masă
Durante la etapa de la Revolución han ocurrido varios éxodos masivos principalmente de balseros cubanos hacia las costas de Miami.
El éxodo desde Camarioca, que se inició el 7 de octubre de 1965.
Éxodo del Mariel (1980).
Éxodo de los Balseros (1994).
Estos hechos de emigración masiva han puesto en duda la credibilidad del gobierno de los Castro y de su aceptación por la mayoría del pueblo.[1] El gobierno cubano ha planteado que son producto de la ley de ajuste cubano, que permite a los cubanos que toquen tierra, residir legalmente en los Estados Unidos.
În timpul etapei Revoluției au avut loc mai multe exoduri masive, în principal de căpriori cubanezi spre coasta Miami.
Exodul din Camarioca, care a început la 7 octombrie 1965.
Exodul din Mariel (1980).
Exod of the Rafters (1994).
Aceste evenimente de emigrare masivă au pus sub semnul întrebării credibilitatea guvernului Castro și acceptarea acestuia de către majoritatea oamenilor. Guvernul cubanez a susținut că acestea sunt produsul Legii cubaneze de ajustare, care le permite cubanezilor care ajung la pământ să locuiască legal în Statele Unite.
În timpul etapei Revoluției au avut loc mai multe exoduri masive, în principal de balseros cubaneze spre coasta Miami.
Exodul din Camarioca, care a început la 7 octombrie 1965.
Exodul din Mariel (1980).
Exodul plutașilor (1994).
Aceste fapte de emigrare masivă au pus sub semnul întrebării credibilitatea guvernului Castro și a acceptării acestuia de către majoritatea poporului cubanez.[1] Guvernul cubanez a susținut că acestea sunt un produs al Legii de ajustare cubaneză, care permite cubanezilor care ating pământul SUA să se stabilească legal în Statele Unite.
El remolcador 13 de Marzo era una pequeña embarcación cubana, cuyo hundimiento causó la muerte a un grupo de personas que trataban de abandonar el país.[1] En la madrugada del 13 de julio de 1994, cuatro barcos equipados con mangueras de agua a presión embistieron un viejo remolcador que huía de Cuba con 72 personas a bordo, a 7 millas de la bahía de La Habana.[1] El remolcador Trece de Marzo se hundió, dejando un saldo de 41 muertos, de los cuales 10 eran menores de edad.[1][2]
Remorcher 13 martie
Vezi și: Maleconazo
Remorcherul 13 de Marzo era un mic vas cubanez, a cărui scufundare a provocat moartea unui grup de oameni care încercau să părăsească țara. În dimineața devreme a zilei de 13 iulie 1994, patru bărci echipate cu furtunuri de apă sub presiune au izbit un remorcher vechi care fugea din Cuba cu 72 de persoane la bord, la 7 mile de Golful Havana. Remorcherul Trece de Marzo s-a scufundat, lăsând 41 de morți, dintre care 10 minori.
Remorcherul "13 Martie"
Vezi și: Maleconazo
Remorcherul "13 Martie" era o mică ambarcațiune cubaneză, a cărui scufundare a cauzat moartea unui grup de oameni care încercau să părăsească Cuba.[1] În primele ore ale dimineții zilei de 13 iulie 1994, patru nave echipate cu furtunuri de apă sub presiune au izbit, la vreo 7 mile de Golful Havana un vechi remorcher cu care încercau să fugă din Cuba cele 72 de persoane pe care le avea atunci la bord[1] Remorcherul Treisprezece Martie s-a scufundat, cauzând moartea a 41 persoane, dintre care 10 minori.[1][2]
Según testimonios de los sobrevivientes (31 personas), la tripulación de los también remolcadores Polargo2 y Polargo5 embistieron intencionalmente al Trece de marzo, y negaron auxilio a las personas que se encontraban en el agua.[1][2][3] Durante más de una semana los medios de comunicación cubanos mantuvieron silencio en torno a los hechos,[1] a pesar de las insistentes denuncias en los medios internacionales; posteriormente, el 5 de agosto de 1997, el presidente cubano Fidel Castro calificó como “esfuerzo verdaderamente patriótico” la actuación de las personas involucradas en la masacre.[1] El gobierno cubano asegura que el hecho fue un accidente; y no ha juzgado, ni condenado a ninguno de los participantes en este hecho. El código penal cubano establece en su artículo 48 sanciones a los delitos cometidos por imprudencia.[4]
Potrivit mărturiilor supraviețuitorilor (31 de persoane), echipajul Polargo2 și Polargo5, de asemenea, remorcherele au lovit în mod intenționat Trece de Marzo și a negat ajutorul oamenilor care se aflau în apă.[1][2][3] Timp de mai bine de o săptămână mass-media cubaneză a rămas tăcută în legătură cu evenimentele[1], în ciuda denunțurilor insistente din mass-media internațională; Ulterior, la 5 august 1997, președintele cubanez Fidel Castro a descris acțiunile celor implicați în masacr drept un „efort cu adevărat patriotic”.[1] Guvernul cubanez asigură că evenimentul a fost un accident; și nu a judecat sau condamnat niciunul dintre participanții la acest act. Codul penal cubanez stabilește în articolul său 48 sancțiuni pentru infracțiunile săvârșite prin imprudență.[4]
Conform mărturiilor supraviețuitorilor (31 persoane), echipajele remorcherelor Polargo2 și Polargo5 au lovit în mod intenționat remorcherul 13 Martie și au negat ajutorul oamenilor care se aflau la apă.[1] [2] [3] Timp de mai bine de o săptămână mass-media cubaneză a păstrat tăcerea în legătură cu aceste evenimente[1], în ciuda denunțărilor insistente din mass-media internațională; ulterior, la 5 august 1997, președintele cubanez Fidel Castro a descris acțiunile oamenilor implicați în acest masacru drept un „efort cu adevărat patriotic”.[1] Guvernarea cubaneză asigura că evenimentul a fost un accident; și nu a judecat și nu a condamnat pe niciunul dintre participanții la acest act. Codul penal cubanez stabilește în articolul său 48 pedepse pentru infracțiunile comise din imprudență.[4]
Hermanos al rescate
Formado por exiliados cubanos, el grupo fue conocido por su oposición a la revolución cubana y al gobierno de Fidel Castro. Hermanos al Rescate se formó en 1991 y se describía a sí mismo como una “organización humanitaria” con el objetivo de ayudar y rescatar a los balseros que trataban de emigrar de Cuba y de “apoyar los esfuerzos del pueblo cubano a liberarse de la dictadura a través del uso de la no-violencia”.[1]
frații de salvare
Format din exilați cubanezi, grupul era cunoscut pentru opoziția sa față de revoluția cubaneză și guvernarea lui Fidel Castro. Brothers to the Rescue a fost înființată în 1991 și s-a descris ca o „organizație umanitară” cu scopul de a ajuta și salva căpriorii care încearcă să emigreze din Cuba și de a „sprijini eforturile poporului cubanez de a se elibera de dictatură prin utilizarea non-violenţă”.
Frați întru salvare
Formată din exilați cubanezi, gruparea era cunoscută pentru opoziția sa față de revoluția cubaneză și de guvernarea lui Fidel Castro. Gruparea Frați întru salvare a fost înființată în 1991 și s-a descris ca o „organizație umanitară” cu scopul de a ajuta și salva "plutașii" care încearcă să emigreze din Cuba și să „susțină eforturile poporului cubanez de a se elibera de dictatură prin intermediul non-violenței”.[1]
El gobierno cubano por el contrario los acusa de estar implicadas en actos terroristas.[1][2] En el curso de muchos vuelos a lo largo de la década de 1990, el grupo de aviones hizo repetidas incursiones en territorio cubano. Si bien estos fueron considerados ampliamente violaciones del espacio aéreo, Hermanos al Rescate afirmó que se trataba de actos de resistencia legítima contra el gobierno. En 1996, dos avionetas de Hermanos al Rescate fueron derribadas por la Fuerza Aérea cubana, dando lugar a una dura pelea internacional, donde a Cuba se le acusó de derribarlos en aguas internacionales.
Dimpotrivă, guvernul cubanez îi acuză că sunt implicați în acte teroriste. În cursul multor zboruri din anii 1990, grupul de avioane a făcut incursiuni repetate pe teritoriul cubanez. În timp ce acestea au fost considerate încălcări ale spațiului aerian, Brothers to the Rescue au susținut că acestea au fost acte de rezistență legitimă împotriva guvernului. În 1996, două avioane Brothers to the Rescue au fost doborâte de forțele aeriene cubaneze, dând naștere unei lupte internaționale acerbe, unde Cuba a fost acuzată că le-a doborât în apele internaționale.
Dimpotrivă, guvernul cubanez îi acuză că sunt implicați în acte teroriste.[1] [2] În cursul multor zboruri de-a lungul anilor 1990, acest escadron de avioane a făcut repetate incursiuni in teritoriul cubanez. În timp ce acestea erau considerate de oficialitățile cubaneze drept încălcări ale spațiului aerian, escadronul Frați întru salvare a susținut că acestea au fost acte de rezistență legitimă împotriva guvernării. În 1996, două avioane de mici dimensiuni aparținând escadronului Frați întru salvare au fost doborâte de forțele aeriene cubaneze, dând naștere la o luptă internațională dură, in care Cuba a fost acuzată că le-a doborât în apele internaționale.
Sin embargo, EE. UU. nunca mostró las imágenes satelitales que avalaran dicha afirmación. De este suceso, HAR presentó un audio que supuestamente era de los propios ejecutores.[1] Sin embargo, otro audio mostrado por la defensa de Gerardo Hernández Nordelo cuando se le acusó de haber propiciado este derribo, muestra la actitud cínica del líder de Hermanos al Rescate en el propio vuelo cuando ve cómo sus compañeros son derribados
Cu toate acestea, SUA nu au arătat niciodată imaginile din satelit care să susțină această afirmație. Din acest eveniment, HAR a prezentat un audio care ar fi fost de la executorii înșiși. Totuși, un alt audio afișat de apărarea lui Gerardo Hernández Nordelo când a fost acuzat că a provocat această demolare, arată atitudinea cinică a liderului Brothers to the Rescue în zborul propriu-zis când vede cum sunt doborâți însoțitorii săi.
Cu toate acestea, SUA nu au arătat niciodată imaginile din satelit care să susțină această afirmație. Cu referință la acest eveniment, escadronul Frați întru salvare a prezentat un audio care se presupunea ca ar fi fost de la executorii înșiși.[1] Totuși, un alt audio prezentat de apărarea lui Gerardo Hernández Nordelo când a fost acuzat că a provocat această doborâre, arată atitudinea cinică a liderului escadronului Frați întru salvare în zborul propriu-zis când vede cum însoțitorii săi sunt doborâți.
Los derribados no estaban bélicamente equipados.[1][2][3][4][5][6] pero si habían violado varias veces el espacio aéreo cubano volando sobre La Habana y tirando proclamas contra el gobierno. Habían recibido decenas de advertencias del gobierno cubano y del propio gobierno norteamericano por su reiterada actitud violatoria del derecho internacional.
Cei doborâți nu erau echipați pentru război. dar încălcaseră de mai multe ori spațiul aerian cubanez zburând deasupra Havanei și făcând proclamații împotriva guvernului. Ei primiseră zeci de avertismente de la guvernul cubanez și de la însuși guvernul SUA pentru atitudinea lor repetată în încălcarea dreptului internațional.
Cei doborâți nu erau echipați pentru război.[1] [2] [3] [4] [5] [6] dar au încălcat spațiul aerian cubanez de mai multe ori zburând deasupra Havanei și aruncând proclamații împotriva regimului. Ei primiseră zeci de avertismente de la guvernul cubanez și de la însuși guvernul SUA pentru atitudinea lor repetată în încălcarea dreptului internațional.
Secuestros en abril de 2003 y tres fusilados
En la fecha señalada se produjeron varios secuestros incluidos aviones y lanchas con el fin de alcanzar las costas de los Estados Unidos. El gobierno de Cuba y los medios de comunicación (todos estatales). [1] sostuvieron que se trataba de actos terroristas. Estos hechos culminaron con el fusilamiento de tres de los ejecutores del secuestro de la lancha de Regla con rehenes, a los cuales se les acabó el combustible antes de llegar a las costas de la Florida. Entre la comisión del delito y las ejecuciones transcurrieron nueve días. Jorge Luis Martínez Isaac (43 años de edad), Lorenzo Enrique Copello Castillo (31 años), y Bárbaro Leodán Sevilla García (21 años), fueron fusilados por aquellos hechos.[2] Se plantea que: "ninguno de los pasajeros de la lanchita, sufrió aunque fuera una pequeña herida"[3]
Răpiri în aprilie 2003 și trei împușcături
La data indicată au avut loc mai multe deturnări, inclusiv avioane și bărci pentru a ajunge pe coastele Statelor Unite. Guvernul Cubei și mass-media (toate state). Ei au susținut că acestea sunt acte teroriste. Aceste evenimente au culminat cu executarea a trei dintre autorii răpirii ambarcațiunii Regla cu ostatici, care au rămas fără combustibil înainte de a ajunge pe coasta Floridei. Între săvârșirea infracțiunii și execuții au trecut nouă zile. Jorge Luis Martínez Isaac (43 de ani), Lorenzo Enrique Copello Castillo (31 de ani) și Bárbaro Leodán Sevilla García (21 de ani), au fost împușcați pentru acele evenimente. Se precizează că: „niciunul dintre pasagerii ambarcațiunii nu a suferit nici măcar o mică rănire”
Sechestrări în aprilie 2003 și trei executați prin împușcare.
La data indicată au avut loc mai multe sechestrări, inclusiv de avioane și de șalupe cu scopul de a ajunge pe coastele Statelor Unite. Deținătorii puterii in Cuba și mijloacele de comunicare (toate statale).[1] au susținut că acestea erau acte teroriste. Aceste evenimente au culminat cu executarea prin împușcare a trei dintre autorii răpirii șalupei din Regla cu ostatici, care au rămas fără combustibil înainte de a ajunge pe coasta Floridei. Între săvârșirea infracțiunii și acele execuții au trecut nouă zile. Jorge Luis Martinez Isaac (43 ani), Lorenzo Enrique Copello Castillo (31 ani), și Bárbaro Leodán Sevilla García (21 ani), au fost împușcați pentru acele fapte.[2] Se afirmă că: „niciunul dintre pasagerii ambarcațiunii nu a suferit nici măcar o rănire cât de mică” [3]
Disidencia en la Cuba del siglo XXI
Algunas iniciativas no-violentas en la isla han sido emprendidas, dirigidas a la reforma política. En 1997, un grupo dirigido por Vladimiro Roca, un condecorado veterano de la Guerra civil de Angola e hijo del fundador del Partido Comunista Cubano, envió una petición titulada La Patria es de Todos a la asamblea general de Cuba, pidiendo reformas democráticas y de los derechos humanos. Roca y sus tres asociados fueron a prisión por realizar actividades consideradas terroristas por el gobierno, por su relación con varios grupos que el Estado cubano califica de contrarrevolucionarios.
Disidența în Cuba a secolului XXI
Au fost întreprinse unele inițiative non-violente pe insulă, care vizează reforma politică. În 1997, un grup condus de Vladimiro Roca, un veteran decorat al Războiului Civil din Angola și fiul fondatorului Partidului Comunist Cuban, a trimis o petiție intitulată La Patria es de Todos adunării generale a Cubei, cerând reforme democratice și drepturile omului. . Roca și cei trei asociați ai săi au intrat în închisoare pentru desfășurarea de activități considerate teroriste de guvern, datorită relației lor cu diverse grupuri pe care statul cubanez le clasifică drept contrarevoluționari.
Disidența în Cuba secolului XXI
Pe insulă au fost întreprinse unele inițiative non-violente, vizând reforma politică. În 1997, un grup condus de Vladimiro Roca, un veteran decorat al Războiului Civil din Angola și fiul fondatorului Partidului Comunist Cubanez, a trimis o petiție intitulată Patria este a Tuturor adunării generale a Cubei, cerând reforme democratice și protecția drepturilor umane. Roca și cei trei asociați ai săi au intrat în închisoare pentru desfășurarea de activități considerate teroriste de către guvernare, datorită relației lor cu diverse grupuri pe care statul cubanez le clasifică drept contrarevoluționare.
Proyecto Varela
Artículo principal: Proyecto Varela
En 2001, un grupo de activistas dirigidos por Oswaldo Payá reunió unas once mil firmas para el Proyecto Varela (cuyo nombre fue dado en honor a Félix Varela, un líder religioso cubano de la época de la colonia española), una petición que pedía un referéndum sobre el sistema político de la isla. El proceso fue apoyado abiertamente por el expresidente Jimmy Carter durante su histórica visita en 2002 a Cuba. La petición reunió firmas suficientes según la constitución vigente de entonces.
El Comité de la Constitución y Asuntos Legales de la Asamblea Nacional del Poder Popular de Cuba respondió a la iniciativa del Proyecto Varela con su propia iniciativa, proponiendo que la constitución cubana fuera enmendada para hacer permanente el carácter socialista del estado cubano.
Proiect Varela
Articol principal: Proiectul Varela
În 2001, un grup de activiști condus de Oswaldo Payá a strâns aproximativ unsprezece mii de semnături pentru Proiectul Varela (numit după Félix Varela, un lider religios cubanez din epoca colonială spaniolă), o petiție care solicita un referendum despre sistemul politic al insulei. Procesul a fost susținut în mod deschis de fostul președinte Jimmy Carter în timpul vizitei sale istorice din 2002 în Cuba. Petiția a adunat suficiente semnături conform constituției actuale de atunci.
Comisia pentru Constituție și Afaceri Juridice a Adunării Naționale a Puterii Populare din Cuba a răspuns inițiativei Proiectului Varela din proprie inițiativă, propunând modificarea constituției cubaneze pentru a face permanent caracterul socialist al statului cubanez.
Proiectul Varela
Articol principal: Proiectul Varela
În 2001, un grup de activiști condus de Oswaldo Payá a strâns aproximativ unsprezece mii de semnături pentru Proiectul Varela (numit așa după Félix Varela, un lider religios cubanez din epoca colonială spaniolă), o petiție care solicita un referendum despre sistemul politic al insulei. Procesul a fost susținut în mod deschis de fostul președinte Jimmy Carter în timpul vizitei sale istorice din 2002 în Cuba. Petiția a adunat suficiente semnături conform constituției atunci în vigoare.
Comisia pentru Constituție și Afaceri Juridice a Adunării Naționale a Puterii Populare din Cuba a răspuns inițiativei Proiectului Varela cu o contra-inițiativă, propunând modificarea constituției cubaneze pentru a face permanent caracterul socialist al statului cubanez.
La votación de esta nueva iniciativa fue aprobada por el 98,97% de aprobación electoral. Un reportero de la cadena británica BBC dijo haber observado a muchos cubanos declarar que se sintieron presionados para firmar la petición del gobierno.[1]
Oswaldo Payá muere en el 2012 en un accidente automovilístico considerado sumamente sospechoso. La polémica sobre su muerte es un hecho en curso.[1]
La justicia cubana consideró culpable del supuesto accidente al ciudadano y político español Ángel Carromero. Carromero sería extraditado posteriormente a España.
Votul asupra acestei noi inițiative a fost aprobat cu 98,97% de aprobare electorală. Un reporter al canalului britanic BBC a spus că a observat că mulți cubanezi declară că se simt presați să semneze petiția guvernului.[1]
Oswaldo Payá a murit în 2012 într-un accident de mașină considerat extrem de suspect. Controversa cu privire la moartea sa este un fapt în curs de desfășurare.[1]
Justiția cubaneză l-a găsit vinovat de presupusul accident pe cetățeanul și politicianul spaniol Ángel Carromero. Carromero avea să fie extrădat ulterior în Spania.
Votul pe această nouă inițiativă a fost aprobat cu 98,97% de aprobare electorală. Un reporter al rețelei britanice BBC a spus că a văzut mulți cubanezi declarând că se simt presați să semneze petiția guvernului.[1]
Oswaldo Payá a murit în 2012 într-un accident de mașină considerat extrem de suspect. Controversa cu privire la moartea lui este un eveniment în desfășurare.[1]
Justiția cubaneză l-a găsit vinovat de presupusul accident pe cetățeanul și politicianul spaniol Ángel Carromero. Carromero avea să fie extrădat ulterior în Spania.
Primavera Negra
Artículo principal: Primavera Negra de Cuba
Primăvara Neagră
Articolul principal: Izvorul Negru din Cuba
Primăvara Neagră
Articolul principal: Primăvara Neagră a Cubei
Presos políticos en Cuba.
En abril de 2003, setenta y cinco activistas de la oposición fueron arrestados y sentenciados a varios años de prisión, la Primavera Negra de Cuba. Los funcionarios del Estado cubano describieron este hecho como una respuesta a acciones provocativas realizadas por Frank Calson de la sección de intereses de Estados Unidos en Cuba, que había estado viajando por el país realizando mítines públicos y conferencias de prensa con los disidentes.
Deținuți politici în Cuba.
În aprilie 2003, șaptezeci și cinci de activiști ai opoziției au fost arestați și condamnați la câțiva ani de închisoare, Primăvara Neagră din Cuba. Oficialii statului cubanez au descris acest lucru ca un răspuns la acțiunile provocatoare ale lui Frank Calson de la secția de interese americane din Cuba, care călătorise prin țară ținând mitinguri publice și conferințe de presă cu dizidenții.
Deținuți politici cubanezi.
În aprilie 2003, șaptezeci și cinci de activiști din opoziție au fost arestați și condamnați la diverse perioade de ani de închisoare, acest șir de arestări constituind Primăvara Neagră a Cubei. Oficialii statului cubanez au descris acest lucru ca pe un răspuns la acțiunile provocatoare ale disidentului cubanez Frank Calzón de la secția de interese a Statelor Unite în Cuba, care călătorise prin țară ținând mitinguri publice și conferințe de presă cu dizidenții.
Las condenas aplicadas a estos procesos judiciales estaban basadas en la Ley n.º 88 de Protección de la independencia nacional y la economía de Cuba,[1] más conocida por la disidencia como Ley Mordaza, la cual en su Artículo I expone:
Esta Ley tiene como finalidad tipificar y sancionar aquellos hechos dirigidos a apoyar, facilitar, o colaborar con los objetivos de la Ley "Helms-Burton", el bloqueo y la guerra económica contra nuestro pueblo, encaminados a quebrantar el orden interno, desestabilizar el país y liquidar al Estado Socialista y la independencia de Cuba.
(Artículo I Ley N.º 88)
Pedepsele aplicate acestor procese judiciare au fost întemeiate pe Legea nr. 88 pentru apărarea independenței naționale și a economiei Cubei, mai cunoscută de dizidenți sub numele de Legea Gag, care în articolul I prevede:
Scopul prezentei legi este de a clasifica și sancționa acele fapte care vizează sprijinirea, facilitarea sau colaborarea cu obiectivele Legii „Helms-Burton”, blocada și războiul economic împotriva poporului nostru, care vizează ruperea ordinii interne, destabilizarea țara și lichidarea Statului Socialist și a independenței Cubei.
(Articolul I Legea nr.88)
Pedepsele aplicate acestor procese judiciare erau întemeiate pe Legea nr. 88 referitoare la Protecția independenței naționale și a economiei Cubei [1] mai cunoscută de disidență drept Legea călușului (la gură), care într-al sau Articol I prevede:
Scopul prezentei legi este acela de a tipifica și sancționa acele fapte care vizează sprijinirea, facilitarea sau colaborarea cu obiectivele Legii „Helms-Burton”, blocada și războiul economic împotriva poporului nostru, care vizează distrugerea ordinii interne, destabilizarea țării și lichidarea Statului Socialist și a independenței Cubei.
(Artícolul I Legea N.º 88)
La Ley N.º 88 de Protección de la independencia nacional y la economía de Cuba, tiene su precedente en la antigua Unión Soviética donde existía el delito:
de agitación o de propaganda llevada con la finalidad de socavar o debilitar el poder soviético (...) a través de asertos calumniosos que denigren el Estado y la sociedad. (Artículo 70 del Código Penal Soviético adoptado bajo Nikita Kruchev)
Legea nr. 88 pentru protecția independenței naționale și a economiei Cubei, are precedentul în fosta Uniune Sovietică, unde a existat crima:
de agitație sau propagandă efectuată cu scopul de a submina sau slăbi puterea sovietică (...) prin afirmații calomnioase care denigrează statul și societatea.
(Articolul 70 din Codul penal sovietic adoptat sub Nikita Krucev)
Legea nr. 88 pentru Protecția independenței naționale și a economiei Cubei, își are precedentul în fosta Uniune Sovietică, unde a existat delictul:
de agitație sau de propagandă efectuată cu scopul de a submina sau slăbi puterea sovietică (...) prin afirmații calomnioase care denigrează Statul și societatea.
(Articolul 70 din Codul Penal Sovietic adoptat în timpul lui Nikita Hrușciov)
Esta ley del código penal entra en directa contradicción con la Constitución Cubana[1] en los artículos sobre la:
libertad de palabra y prensa (...) la más amplia libertad de palabra y opinión, basadas en el derecho irrestricto a la iniciativa y a la crítica. (Artículo 144 del Código Penal Cubano sobre el Desacato, diciembre de 1987)
Se reconoce a los ciudadanos libertad de palabra y prensa conforme a los fines de la sociedad socialista (...) la prensa, la radio, la televisión, el cine y otros medios de difusión masiva son de propiedad estatal o social y no pueden ser objeto, en ningún caso, de propiedad privada, lo que asegura su uso al servicio exclusivo del pueblo trabajador y del interés de la sociedad. (Artículo 53 Constitución de la República de Cuba)
Los derechos de reunión, manifestación y asociación son ejercidos por los trabajadores, manuales e intelectuales, los campesinos, las mujeres, los estudiantes y demás sectores del pueblo trabajador, para lo cual disponen de los medios necesarios a tales fines. (Artículo 54 Constitución de la República de Cuba)
Această lege a codului penal este în contradicție directă cu Constituția cubaneză[1] în articolele referitoare la:
libertatea de exprimare și de presă (...) cea mai largă libertate de exprimare și de opinie, bazată pe dreptul neîngrădit la inițiativă și critică (Articolul 144 din Codul penal cubanez privind disprețul, decembrie 1987)
Cetăţenilor li se acordă libertatea de exprimare şi de presa în conformitate cu scopurile societăţii socialiste (...) presa, radioul, televiziunea, cinematograful şi alte mijloace de informare în masă sunt proprietate de stat sau socială şi nu pot fi în niciun caz proprietate privată, care asigură folosirea lui în slujba exclusivă a oamenilor muncii şi în interesul societăţii. (Articolul 53 Constituția Republicii Cuba)
Drepturile de întrunire, demonstrație și asociere sunt exercitate de muncitori, manuali și intelectuali, țărani, femei, studenți și alte sectoare ale oamenilor muncii, pentru care dispun de mijloacele necesare în aceste scopuri. (Articolul 54 Constituția Republicii Cuba)
Această lege a codului penal este în contradicție directă cu Constituția cubaneză[1] în articolele despre:
libertatea de exprimare și de presă (...) cea mai amplă libertate a cuvântului și a opiniei, bazată pe dreptul neîngrădit la inițiativă și la critică. (Articolul 144 din Codul penal cubanez privind rebeliunea, decembrie 1987)
Cetățenilor li se recunoaște libertatea cuvântului și a presei în conformitate cu scopurile societății socialiste (...) presa, radioul, televiziunea, cinematograful și alte mijloace de informare în masă sunt proprietate statală sau socială și nu pot fi în niciun caz proprietate privată, ceea ce asigură folosirea sa în slujba exclusivă a poporului muncitor şi în interesul societății. (Articolul 53 Constituția Republicii Cuba).
Drepturile de întrunire, demonstrație și asociere sunt exercitate de lucrători, manuali și/sau intelectuali, țărani, femei, studenți și alte sectoare ale poporului muncitor, pentru care dispun de mijloacele necesare în aceste scopuri. (Articolul 54 Constituția Republicii Cuba).
Doamnele în alb
Articolul principal: Doamne în alb
Doamnele în Alb
Articolul principal: Doamne în alb
Artículo principal: Damas de Blanco
A raíz de las encarcelaciones surgió el grupo pacífico de "Las Damas de Blanco". Estas se dirigen cada domingo hasta la iglesia de Santa Rita en el barrio habanero de Miramar. Luego de misa desfilan en silencio por la Quinta Avenida y otras calles, portando las fotos de sus seres queridos y los años de sus condenas.
Han sido agredidas sucesivamente por lo que los medios de prensa estatales consideran como el pueblo enardecido. Medios de prensa internacionales han expresado que los agresores son agentes de seguridad del estado vestidos de civil.[1]
Julia-Doamna în alb
În urma încarcerărilor, a apărut grupul pașnic „Doamnele în alb”. Ei merg în fiecare duminică la biserica Santa Rita din cartierul Havana Miramar. După liturghie, ei defilează în tăcere pe Fifth Avenue și pe alte străzi, purtând fotografii cu cei dragi și anii de sentință.
Aceștia au fost atacați succesiv de ceea ce mass-media de stat consideră oameni supărați. Instituțiile de presă internaționale au declarat că atacatorii sunt agenți ai securității statului îmbrăcați în civil.[1]
Julia-Doamna în alb
Cu rădăcina în noianul de încarcerări, a apărut grupul pacific „Doamnele în Alb ”. Acestea merg în fiecare duminică la biserica Santa Rita din cartierul Miramar din Havana. După liturghie, ele defilează în tăcere pe Fifth Avenue și pe alte străzi, purtând fotografii cu cei dragi și cu menționarea anilor de sentință.
Acestea au fost atacate succesiv de ceea ce mass-media statală consideră ca provine de la poporul sastisit. Presa internațională a declarat că atacatorii sunt agenți ai securității statului cubanez îmbrăcați în civil.[1]
Este grupo ha recibido premios y reconocimientos en el escenario internacional como: Premio Sajarov a la Libertad de Conciencia otorgado por el Parlamento Europeo.
Por otro lado en marzo de 2010 se desarrolló un desfile en apoyo al grupo en la ciudad de Miami, convocado por los cubanos exiliados, donde participaron además artistas cubanos como: Gloria Estefan, Willy Chirino, Olga Guillot, Albita Rodríguez, y Amaury Gutiérrez. También la colombiana Shakira se expresó al respecto de esta marcha:[1]
Acest grup a primit premii și recunoașteri pe scena internațională precum: Premiul Saharov pentru Libertatea Gândirii acordat de Parlamentul European.
Pe de altă parte, în martie 2010, a avut loc o paradă în sprijinul grupului în orașul Miami, convocată de cubanezii exilați, unde artiști cubanezi precum: Gloria Estefan, Willy Chirino, Olga Guillot, Albita Rodríguez și Amaury. A participat și Gutiérrez. Despre acest marș s-a exprimat și columbianca Shakira:
Acest grup a primit premii și recunoașteri pe scena internațională precum: Premiul Saharov pentru Libertatea de Conștiință acordat de Parlamentul European .
Pe de altă parte, în martie 2010, a avut loc in localitatea Miami (SUA), o paradă în sprijinul acestui grup convocată de cubanezi exilați, la care au participat și artiști cubanezi precum: Gloria Estefan, Willy Chirino, Olga Guillot, Albita Rodríguez și Amaury Gutiérrez. De asemenea a participat și columbiana Shakira: care a exprimat despre acest marș: [1]
Hoy me uno a la convocatoria realizada por Gloria Estefan en apoyo a las Damas de Blanco, verdaderas heroínas de nuestro tiempo, estandartes de la valentía femenina y víctimas de la represión y la violación de los derechos humanos en Cuba.(comunicado de prensa en Bogotá)
Desde mayo de 2010, por conversaciones entre los representantes de la iglesia católica en Cuba y el actual mandatario, las Damas de Blanco han desfilado sin interrupción.[1]
Laura Pollán, líder del movimiento muere en la Habana en el 2011.[1]
Astăzi mă alătur apelului făcut de Gloria Estefan în sprijinul Doamnelor în Alb, adevărate eroine ale vremurilor noastre, steaguri ale curajului feminin și victime ale represiunii și încălcării drepturilor omului în Cuba. (comunicat de presă la Bogota).
Din mai 2010, din cauza discuțiilor dintre reprezentanții Bisericii Catolice din Cuba și actualul președinte, Doamnele în Alb au defilat fără întrerupere.
Laura Pollán, liderul mișcării, a murit la Havana în 2011.
Mă alătur astăzi apelului făcut de Gloria Estefan în sprijinul Doamnelor în Alb, adevărate eroine ale vremurilor noastre, standarde ale curajului feminin și victime ale represiunii și încălcării drepturilor omului în Cuba. (comunicat de presa din Bogota)
Din mai 2010, din cauza discuțiilor dintre reprezentanții Bisericii Catolice din Cuba și actualul mandatar, Doamnele în Alb au defilat fără întrerupere.[1]
Laura Pollán, liderul mișcării, moare la Havana în 2011.[1]
Yo No Coopero Con La Dictadura
Es una campaña (surgida en 2006) de desobediencia civil protagonizada por activistas cubanos por la democracia.[1] Esta, utiliza el lema "sí quiero el cambio", y se articula en seis puntos fundamentales: "Yo no repudio, no asisto, no chivateo, no sigo, yo no coopero, y no reprimo. "[2] Además, como un gesto simbólico de la falta de cooperación con lo que consideran el régimen cubano, los miembros de la organización se cruzan de brazos sobre el pecho.[3] Múltiples artistas, como Lissette Álvarez, Willy Chirino, Jon Secada, Paquito D'Rivera, Boncó Quiñongo,[4] y Amaury Gutiérrez[5] han manifestado su apoyo a la campaña. Sin embargo, en Cuba, dicha campaña no ha tenido ninguna incidencia.
Nu cooperez cu dictatura
Este o campanie (apărată în 2006) de nesupunere civilă desfășurată de activiști cubanezi pentru democrație. Acesta folosește motto-ul „Vreau schimbare” și este articulat în șase puncte fundamentale: „Nu repudiez, nu asist, nu spun, nu urmăresc, nu cooperez și nu reprim. .” Mai mult, ca un gest simbolic al lipsei de cooperare cu ceea ce ei consideră a fi regimul cubanez, membrii organizației își încrucișează brațele la piept. Mulți artiști, precum Lissette Álvarez, Willy Chirino, Jon Secada, Paquito D'Rivera, Boncó Quiñongo și Amaury Gutiérrez și-au exprimat sprijinul pentru campanie. Cu toate acestea, în Cuba, această campanie nu a avut nicio incidență.
Eu Nu Cooperez Cu Dictatura
Este o campanie (apărută în 2006) de nesupunere civilă având ca protagoniști activiști cubanezi pentru democrație.[1] Acesta folosește motto-ul „Da, vreau schimbare” și este articulat în șase puncte fundamentale: „Eu nu repudiez, nu asist, nu torn, nu urmăresc, nu cooperez și nu reprim„[2] De asemenea, ca un gest simbolic de necooperare cu ceea ce ei consideră a fi regimul cubanez, membrii organizației își încrucișează brațele peste piept.[3] Mulți artiști, precum Lissette Álvarez, Willy Chirino, Jon Secada, Paquito D'Rivera, Boncó Quiñongo,[4] și Amaury Gutiérrez [5] și-au exprimat sprijinul pentru campanie. Cu toate acestea, în Cuba, această campanie nu a avut nicio incidență.
Vladimiro Roca Antúnez
Artículo principal: Vladimiro Roca
Es un economista y político socialdemócrata cubano, opositor al régimen de Fidel y Raúl Castro. Hijo de Blas Roca Calderio, un conocido dirigente del Partido Socialista Popular. Fue uno de los fundadores en 1996, y actual presidente del Partido Socialdemócrata de Cuba. Como su padre, dirigente del PSP luego PCC, Vladimiro creyó en las ideas socialistas y comunistas. Después del asalto al Moncada, muchos militantes del PSP (entre los cuales estaba su padre) fueron perseguidos y encarcelados.
Vladimiro Roca Antunez
Articol principal: Vladimiro Roca
Este un economist și om politic social-democrat cubanez, un oponent al regimului lui Fidel și Raúl Castro. Fiul lui Blas Roca Calderio, un cunoscut lider al Partidului Popular Socialist. A fost unul dintre fondatori în 1996 și actualul președinte al Partidului Social Democrat din Cuba. La fel ca tatăl său, lider al PSP, mai târziu al PCC, Vladimiro credea în ideile socialiste și comuniste. După atacul asupra lui Moncada, mulți militanti PSP (inclusiv tatăl său) au fost persecutați și închiși.
Vladimiro Roca Antúnez
Articolul principal: Vladimiro Roca
Este un economist și om politic social-democrat cubanez, un oponent al regimului lui Fidel și Raúl Castro. Fiu al lui Blas Roca Calderío, un cunoscut lider al Partidului Socialist Popular din Cuba. A fost unul dintre fondatori în 1996 și actualul președinte al Partidului Social Democrat din Cuba . Asemenea tatălui său, lider al PSP, mai târziu al PCC, Vladimiro credea în ideile socialiste și comuniste. După asaltul asupra cazărmii Moncada, mulți militanți PSP (printre care s-a numărat și tatăl său) au fost persecutați și închiși.
Con el acontecimiento de la Revolución Cubana, en 1959 tuvo muchas esperanzas. Sin embargo, las fue perdiendo, sobre todo cuando fue aprobada la Constitución de 1976, que según el, imponía "el socialismo por la fuerza", método con el cual estaba en desacuerdo.[1] A partir de junio de 1990, Roca empezó a mostrarse públicamente como opositor al régimen castrista, por lo que más tarde sería encarcelado.
En el año 1996, fue uno de los fundadores del Partido Socialdemócrata de Cuba, que como su nombre indica es de ideología socialdemócrata, si bien no está reconocido por el gobierno de Cuba. En la actualidad, milita en el PSC (no reconocido por el gobierno) del cual es presidente, y desde donde lucha por una sociedad democrática.[1] En febrero de 2010, fue a Banes, con otros opositores al gobierno cubano, para asistir al entierro del opositor Orlando Zapata Tamayo, que muríó después de 85 días en huelga de hambre, demandando ser considerado como preso político.[2]
Odată cu evenimentul Revoluției cubaneze, în 1959 și-a pus mari speranțe. Le pierdea însă, mai ales când s-a aprobat Constituția din 1976 care, potrivit lui, impunea „socialismul prin forță”, metodă cu care nu era de acord. Din iunie 1990, Roca a început să se arate public ca un oponent al regimului Castro, pentru care mai târziu avea să fie închis.
În 1996, a fost unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat din Cuba, care, după cum indică numele, este de ideologie social-democrată, deși nu este recunoscut de guvernul cubanez. În prezent, este membru al PSC (nerecunoscut de guvern) al cărui președinte este, și de unde luptă pentru o societate democratică. În februarie 2010, a mers la Banes, împreună cu alți oponenți ai guvernului cubanez, pentru a participa la înmormântarea adversarului Orlando Zapata Tamayo, care a murit după 85 de zile în greva foamei, cerând să fie considerat prizonier politic.
Odată cu evenimentul denumit Revoluția Cubaneză, în 1959, a avut mari speranțe. Si le-a pierdut însă, mai ales când s-a aprobat Constituția din 1976 care, potrivit lui, impunea „socialismul cu forța”, metodă cu care nu era de acord.[1] Din iunie 1990, Roca a început să se arate public ca un oponent al regimului Castro, pentru care mai târziu avea să fie încarcerat.
În anul 1996, a fost unul dintre fondatorii Partidului Social Democrat din Cuba, care, după cum indică numele, este de ideologie social-democrată, deși nu este recunoscut de guvernul cubanez. În prezent, este membru al PSC (nerecunoscut de guvern) al cărui președinte este, și de unde luptă pentru o societate democratică.[1] În februarie 2010, a mers la Banes, împreună cu alți oponenți ai guvernului cubanez, pentru a participa la înmormântarea disidentului Orlando Zapata Tamayo, care a murit după 85 de zile de grevă a foamei, cerând ca acesta să fie considerat drept prizonier politic.[2]
Oscar Elias Biscet González
Articolul principal: Óscar Elías Biscet
Oscar Elias Biscet González
Articolul principal: Óscar Elías Biscet
Médico cubano actualmente encarcelado por el gobierno en calidad de prisionero político.[1]
En 1999, tras una huelga de hambre, fue condenado a 3 años de cárcel por desorden público, siendo calificado por Amnistía Internacional como prisionero de conciencia.[1]
Tras su liberación en 2002, fue arrestado un mes después y, acusado de ser una amenaza para el estado, condenado a 25 años de cárcel. Desde entonces cumple condena en la prisión Kilo 5 de Pinar del Río.[1]
En 2007 el Gobierno de los Estados Unidos le concedió la Medalla Presidencial de la Libertad.[1] Además, en 2009 fue nominado al Premio Príncipe de Asturias de la Concordia
Óscar Elías Biscet
Doctor cubanez în prezent închis de guvern ca prizonier politic.[1]
În 1999, după greva foamei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru dezordine publică, fiind catalogat de Amnesty International drept prizonier de conștiință[1].
După eliberarea sa în 2002, a fost arestat o lună mai târziu și, acuzat că este o amenințare la adresa statului, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. De atunci, el ispășește o pedeapsă în închisoarea Kilo 5 din Pinar del Río.[1]
În 2007, guvernul Statelor Unite i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii.[1] În plus, în 2009 a fost nominalizat la Premiul Prințului de Asturias pentru Concord
Doctor cubanez în prezent încarcerat de regimul cubanez ca prizonier politic.[1]
În 1999, după o grevă a foamei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru dezordine publică, fiind calificat de Amnesty International drept prizonier de conștiință.[1] După eliberarea sa în 2002, a fost arestat o lună mai târziu și, acuzat că este o amenințare la adresa statului, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. De atunci ispășește condamnarea în închisoarea Kilo 5 din Pinar del Río.[2]
În 2007, Guvernul Statelor Unite ia acordat Medalia Prezidențială a Libertății. [1] În plus, în 2009 a fost nominalizat la Premiul Prințul Asturiei pentru Concordie.
Orlando Zapata Tamayo
Artículo principal: Orlando Zapata
Orlando Zapata Tamayo
Artícol principal: Orlando Zapata
Orlando Zapata Tamayo
Artícolul principal: Orlando Zapata
Fue un cubano vinculado a la disidencia política y encarcelado en los sucesos de la Primavera Negra.[1] Tristemente célebre porque falleció el 23 de febrero de 2010, luego de una huelga de hambre que duró 86 días, como protesta contra el gobierno cubano, por haberle sido negada la elección del uniforme blanco que visten los disidentes, así como para denunciar las condiciones de vida de otros prisioneros.[2]
Era un cubanez legat de disidența politică și închis în evenimentele Primăverii Negre.[1] Trist faimos pentru că a murit la 23 februarie 2010, după o greva a foamei care a durat 86 de zile, ca protest împotriva guvernului cubanez, pentru că i s-a refuzat alegerea uniformei albe purtate de dizidenți, precum și pentru a denunța condițiile viețile altor prizonieri.[2]
A fost un cubanez relaționat cu disidența politică și încarcerat odată cu evenimentele Primăverii Negre.[1] Din pacate a devenit celebru prin moartea sa la 23 februarie 2010, după o lungă grevă a foamei care a durat 86 de zile, ca protest împotriva guvernului cubanez, care i s-a refuzat dreptul de a alege uniforma albă purtată de dizidenți, precum și pentru a denunța condițiile de viață ai altor prizonieri.[2]
(May 13, 1931–May 25, 1972)
Zapata fue el primer preso muerto durante una huelga de hambre desde la muerte en 1972 de Pedro Luis Boitel, por lo que el hecho alcanzó gran repercusión.[1] Su nombre alcanzó gran relevancia y fue incluido en la lista de mártires de la disidencia cubana, e incluso la Comisión Europea condenó el suceso, pidiendo al gobierno cubano una mejora en la situación de los derechos humanos.[2]
Tras su muerte, su familia emigró a Miami, donde al principio fue recibida como es habitual, con múltiples entrevistas y promesas por los principales medios y líderes anticubanos. Meses después, la madre de Orlando Zapata denunció la situación de precariedad en que se encontraba.
Pedro Luis Boitel
(May 13, 1931–May 25, 1972)
Zapata a fost primul prizonier care a murit în timpul unei greve a foamei de la moartea în 1972 a lui Pedro Luis Boitel, pentru care evenimentul a avut mari repercusiuni.[1] Numele său a căpătat o mare relevanță și a fost inclus pe lista martirilor disidenței cubaneze, chiar și Comisia Europeană a condamnat evenimentul, cerând guvernului cubanez îmbunătățirea situației drepturilor omului[2].
După moartea sa, familia sa a emigrat la Miami, unde la început au fost primiți ca de obicei, cu multiple interviuri și promisiuni ale principalelor mass-media și liderilor anticubani. Luni mai târziu, mama lui Orlando Zapata a denunțat situația precară în care se afla.
(May 13, 1931–May 25, 1972)
Zapata a fost primul prizonier care a murit în timpul unei greve a foamei de la moartea în 1972 a lui Pedro Luis Boitel, pentru care fapt evenimentul a avut mari repercusiuni.[1] Numele său a căpătat o mare relevanță și a fost inclus pe lista martirilor disidenței cubaneze, chiar și Comisia Europeană a condamnat evenimentul, cerând guvernului cubanez să îmbunătățească situația în ce privește drepturile omului.[2]
După moartea sa, familia sa a emigrat la Miami, unde la început a fost primită ca de obicei, cu multiple interviuri și promisiuni din partea principalelor mass-media și din partea liderilor cubanezi anti-castriști. Luni de zile mai târziu, mama lui Orlando Zapata a denunțat situația precară în care se afla.
Guillermo Fariñas Hernández
Artículo principal: Guillermo Fariñas
Guillermo Fariñas Hernández
Artículo principal: Guillermo Fariñas
Guillermo Fariñas Hernández
Artículo principal: Guillermo Fariñas
Psicólogo y periodista cubano.[1] Es uno de los disidentes cubanos más conocidos, al haber protagonizado hasta veintitrés huelgas de hambre en protesta contra el gobierno de Fidel Castro primero, y posteriormente de Raúl Castro, durante cuyos respectivos mandatos ha sido encarcelado tres veces, cumpliendo un total de 11 años en prisión.[1] Fue además director de la agencia de noticias Cubanacán Press.
Guillermo Fariñas Hernández
Psiholog și jurnalist cubanez. Este unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți cubanezi, care a desfășurat până la douăzeci și trei de greve ale foamei în semn de protest împotriva guvernului lui Fidel Castro, mai întâi, și mai târziu al lui Raúl Castro, în timpul căruia a fost întemnițat de trei ori, purtând o perioadă de închisoare. total de 11 ani închisoare.închisoare. A fost și director al agenției de presă Cubanacán Press.
Psiholog și jurnalist cubanez.[1] Este unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți cubanezi, care a desfășurat până la douăzeci și trei de greve ale foamei în semn de protest împotriva guvernului lui Fidel Castro mai întâi, și mai târziu al lui Raúl Castro, în timpul cărora a fost întemnițat de trei ori, petrecându-și un total de 11 ani în închisoare.[1] A fost și director al agenției de presă Cubanacán Press.
El 24 de febrero de 2010 comenzó una nueva huelga de hambre como medida de protesta por la muerte, también a causa de una huelga de hambre, de Orlando Zapata, y para pedir la liberación de veintiséis presos políticos enfermos, según sus propias palabras. Esta huelga culminó con la salud de Farinas deteriorada, pero con varios de los presos políticos de la primavera negra excarcelados.[1]
El gobierno de Cuba considera a Fariñas "un mercenario y un delincuente común".[1] Sin embargo a finales del 2010 le ha sido otorgado por el Parlamento Europeo el Premio Sájarov para la Libertad de Conciencia.
La 24 februarie 2010, a început o nouă grevă a foamei ca măsură de protest împotriva morții, tot din cauza grevei foamei, a lui Orlando Zapata și pentru a cere eliberarea a douăzeci și șase de deținuți politici bolnavi, conform propriilor sale cuvinte. . Această grevă a culminat cu deteriorarea sănătății lui Farinas, dar mai mulți dintre prizonierii politici din Primăvara Neagră au fost eliberați.
Guvernul cubanez îl consideră pe Fariñas „un mercenar și un criminal comun.”[1] Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2010, a fost distins cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire de către Parlamentul European.
La 24 februarie 2010, a început o nouă grevă a foamei ca măsură de protest împotriva morții, tot din cauza grevei foamei, a lui Orlando Zapata și pentru a solicita eliberarea a douăzeci și șase de deținuți politici bolnavi, conform propriilor sale cuvinte. Această grevă a culminat cu deteriorarea sănătății lui Farinas, dar și cu mulți deținuți politici relaționați cu Primăvara Neagră care au fost eliberați.[1]
Guvernul cubanez îl consideră pe Fariñas „un mercenar și un delicvent comun”.[1] Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2010, Fariñas a fost distins cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire de către Parlamentul European.
Yoani Sánchez
Artículo principal: Yoani Sánchez
Yoani Sánchez
Articolul principal: Yoani Sánchez
Yoani Sánchez
Articolul principal: Yoani Sánchez
Filóloga y periodista cubana, residente en La Habana, que ha alcanzado notoriedad mundial por su blog Generación Y, desde donde hace una descripción crítica de la realidad de su país, a pesar del acoso que denuncia (y del que se han hecho eco los medios de información de todo el mundo) por parte del gobierno de Raúl Castro.[1] Generación Y, cuyo acceso ha sido bloqueado en Cuba, es el blog cubano con más seguidores:[1] traducido a 17 idiomas, llega a tener más de 14 millones de accesos al mes e inspira miles de comentarios.[2]
Filolog și jurnalist cubanez, care locuiește în Havana, care și-a atins notorietate în întreaga lume pentru blogul său Generación Y, din care face o descriere critică a realității țării sale, în ciuda hărțuirii pe care o denunță (și care a fost reluată de mass-media). de informații din întreaga lume) de către guvernul lui Raúl Castro.[1] Generación Y, al cărui acces a fost blocat în Cuba, este blogul cubanez cu cei mai mulți urmăritori:[1] tradus în 17 limbi, ajunge la peste 14 milioane de accesări pe lună și inspiră mii de comentarii.[2]
Filologă și jurnalistă cubaneză, rezidentă în Havana, care și-a dobândit notorietate în întreaga lume pentru blogul său Generación Y, de unde face o descriere critică a realității țării sale, în ciuda hărțuirii pe care o suferă (și care a avut ecou in mijloacele de informare din întreaga lume) din partea regimului lui Raúl Castro.[1] Generación Y, căruia i-a fost blocat accesul în Cuba, este blogul cubanez cu cei mai mulți urmăritori:[1] tradus în 17 limbi, ajunge la peste 14 milioane de accesări pe lună și inspiră mii de comentarii. [2]
Ella y su página personal han sido galardonados con numerosos premios y distinciones: el diario español El País le concedió en 2008 el Premio Ortega y Gasset de periodismo dotado con 15.000 euros, en el apartado de periodismo digital;[1][2] la revista Time la seleccionó en 2008 entre las 100 personas más influyentes del mundo;[3] Generación Y fue elegido por Time y la cadena norteamericana CNN entre los 25 mejores blogs del mundo; asimismo, Generación Y recibió el premio del jurado al mejor blog en el concurso The BOBs de la Deutsche Welle;[4] además, ha sido la primera bloguera en ganar uno de los prestigiosos premios de periodismo Maria Moors Cabot, en 2009.[5]
Yoani defiende que en Cuba son necesarios ciertos cambios políticos y económicos para que sus ciudadanos puedan disponer de mayor bienestar material y alcanzar la realización personal.65 También destaca por su actividad en la promoción de la blogosfera alternativa cubana y por su denuncia de la violación de los Derechos Humanos en Cuba.6667 El presidente estadounidense Barack Obama ha dicho sobre su blog:
Tu blog ofrece al mundo una ventana particular a las realidades de la vida cotidiana en Cuba. Es revelador que Internet os haya ofrecido a ti y a otros valientes blogueros cubanos un medio tan libre de expresión, y aplaudo estos esfuerzos colectivos por animar a sus compatriotas a expresarse a través de la tecnología.68
Ea și pagina ei personală au primit numeroase premii și distincții: ziarul spaniol El País i-a acordat în 2008 Premiul Ortega y Gasset pentru jurnalism, dotat cu 15.000 de euro, la secțiunea jurnalism digital;[1][2] revista Time; l-a selectat în 2008 printre cei mai influenți 100 de oameni din lume;[3] Generația Y a fost aleasă de Time și lanțul nord-american CNN printre cele mai bune 25 de bloguri din lume; de asemenea, Generația Y a primit premiul juriului pentru cel mai bun blog în cadrul concursului Deutsche Welle The BOBs;[4] în plus, ea a fost prima bloggeriță care a câștigat unul dintre prestigioasele premii de jurnalism Maria Moors Cabot, în 2009.[5 ]
Yoani susține că în Cuba sunt necesare anumite schimbări politice și economice pentru ca cetățenii săi să aibă o mai mare bunăstare materială și să obțină împlinire personală.65 El se remarcă și prin activitatea sa de promovare a blogosferei alternative cubaneze și pentru denunțarea violului. Drepturile omului în Cuba.66 67 Președintele american Barack Obama a spus despre blogul său:
Blogul tău oferă lumii o fereastră unică către realitățile vieții de zi cu zi din Cuba. Este revelator faptul că internetul ți-a oferit ție și altor bloggeri cubanezi curajoși un mijloc de exprimare atât de liber și aplaud aceste eforturi colective de a-și încuraja compatrioții să se exprime prin tehnologie.68
Ea și pagina ei personală au primit numeroase premii și distincții: ziarul spaniol El País i-a acordat în 2008 Premiul Ortega y Gasset pentru jurnalism, dotat cu 15.000 de euro, la secțiunea jurnalism digital;[1] [2] Revista Time a selectat-o în 2008 printre cele mai influente 100 de persoane din lume;[3] Generația Y a fost aleasă de Time și de rețeaua nord-americană CNN printre cele mai bune 25 de bloguri din lume; de asemenea, Generația Y a primit premiul juriului pentru cel mai bun blog în cadrul concursului The BOBs (Best Of The Blogs), din partea Deutsche Welle;[4] În plus, ea a fost prima bloggeriță care a câștigat unul dintre prestigioasele premii de jurnalism Maria Moors Cabot, în 2009.[5]
Yoani susține că în Cuba sunt necesare anumite schimbări politice și economice pentru ca cetățenii săi să aibă o mai mare bunăstare materială și să obțină împlinire personală.65 El se remarcă și prin activitatea sa de promovare a blogosferei alternative cubaneze și pentru denunțarea violului. Drepturile omului în Cuba.66 67 Președintele american Barack Obama a spus despre blogul său:
Blogul tău oferă lumii o fereastră unică către realitățile vieții de zi cu zi din Cuba. Este revelator faptul că internetul ți-a oferit ție și altor bloggeri cubanezi curajoși un mijloc de exprimare atât de liber și aplaud aceste eforturi colective de a-și încuraja compatrioții să se exprime prin tehnologie.68
Darsi Ferrer Ramírez
Artículo principal: Darsi Ferrer Ramírez
Darsi Ferrer Ramírez
Articolul principal: Darsi Ferrer Ramírez
Darsi Ferrer Ramírez
Articolul principal: Darsi Ferrer Ramírez
Es un ciudadano cubano, periodista, médico, declarado en 2010 "preso de conciencia" por Amnistía Internacional. Es director del Centro de Salud y Derechos Humanos Juan Bruno Zayas.6970
Ferrer ha organizado protestas en la sede de la UNESCO en La Habana y publicado acerca de la pobreza en Cuba. De acuerdo con Ferrer, el contrato social cubano está en bancarrota y las actuales expectativas de los cubanos son viajar libremente, volver a tener una sola moneda, tener acceso a una mejor educación, gozar de libertad de expresión y disfrutar al fin de un régimen democrático.71
Este cetățean cubanez, jurnalist, medic, declarat în 2010 „prizonier de conștiință” de către Amnesty International. El este director al Centrului Juan Bruno Zayas pentru Sănătate și Drepturile Omului.6970
Ferrer a organizat proteste la sediul UNESCO din Havana și a publicat despre sărăcia din Cuba. Potrivit lui Ferrer, contractul social cubanez este falimentar și așteptările actuale ale cubanezilor sunt să călătorească liber, să revină la o monedă unică, să aibă acces la o educație mai bună, să se bucure de libertatea de exprimare și, în sfârșit, să se bucure de un regim democratic. .71
Este un cetățean cubanez, jurnalist, medic, declarat în 2010 „prizonier de conștiință” de către Amnesty International. El este director al Centrului pentru Sănătate și Drepturile Omului, Juan Bruno Zayas.[1] [2]
Ferrer a organizat proteste la sediul UNESCO din Havana și a publicat despre sărăcia din Cuba. Potrivit lui Ferrer, contractul social cubanez este falimentar și așteptările actuale ale cubanezilor sunt libertatea de mișcare, revenirea la o singură monedă, accesul la o mai bună educație, să se bucure de libertatea de exprimare și, în sfârșit, să se bucure de un regim democratic.[1]
En julio del 2009, la organización Reporteros sin fronteras difunde que Ferrer ha sido encarcelado en la penitenciaría de Valle Grande, al oeste de La Habana. Oficialmente, Ferrer fue detenido por, supuestamente, intentar adquirir, ilegalmente, material destinado a renovar su casa, que se encontraba en mal estado, pudiendo enfrentar una pena de ocho años de prisión.72 El 26 de febrero del 2010 fue declarado prisionero de conciencia por Amnistía Internacional, quien exigió al Presidente Raúl Castro su liberación inmediata e incondicional.73
El 23 de marzo del 2010, Darsi Ferrer se declara en huelga de hambre desde su encierro.74 Luego de 24 días, suspendió su ayuno.
În iulie 2009, organizația Reporteri fără Frontiere a raportat că Ferrer a fost închis în penitenciarul Valle Grande, la vest de Havana. Oficial, Ferrer a fost arestat pentru că ar fi încercat să achiziționeze ilegal materiale destinate renovării casei sale, care era în stare proastă, și ar putea risca o pedeapsă de opt ani de închisoare.72 La 26 februarie 2010, el a fost declarat prizonier de conștiință de către Amnesty. International, care a cerut președintelui Raúl Castro să-l elibereze imediat și necondiționat.73
Pe 23 martie 2010, Darsi Ferrer a declarat greva foamei de la detenție74. După 24 de zile, și-a suspendat postul.
În iulie 2009, organizația Reporteri fără frontiere a raportat că Ferrer a fost închis în penitenciarul Valle Grande, la vest de Havana. Oficial, Ferrer a fost arestat pentru că ar fi încercat să achiziționeze ilegal material destinat renovării casei sale, care era în stare proastă, și ar putea risca o pedeapsă de opt ani de închisoare.[1] Pe 26 februarie 2010, el a fost declarat prizonier de conștiință de către Amnesty International, care a cerut președintelui Raúl Castro să-l elibereze imediat și necondiționat.[2]
Pe 23 martie 2010, din închisoare, Darsi Ferrer s-a declarat în greva foamei.[1] A rezistat 24 de zile, după care și-a suspendat greva.
A fines de 2018 se comenzó a gestar el Movimiento San Isidro, una agrupación que reúne a artistas e intelectuales disidentes al gobierno cubano, en favor de la libertad de expresión, la libertad de prensa y otros derechos humanos.
Mișcarea San Isidro
Articolul principal: Mișcarea San Isidro
La sfârșitul anului 2018 a început să se contureze Mișcarea San Isidro, un grup care reunește artiști și intelectuali dizidenți la guvernul cubanez, în favoarea libertății de exprimare, a libertății presei și a altor drepturi ale omului.
Mișcarea San Isidro
Articolul principal: Mișcarea San Isidro
La sfârșitul anului 2018, a început să se contureze Mișcarea San Isidro, un grup care reunește artiști și intelectuali dizidenți la regimul cubanez, în favoarea libertății de exprimare, a libertății presei și a altor drepturi ale omului .
Grupos resaltantes
evidenţierea grupurilor
Grupuri proeminente
Algunos de estos grupos de opositores cubanos son:
Partido Pro Derechos Humanos de Cuba (PPDHC), fundado el 20 de julio de 1988.
Cuba Independiente y Democrática (CID)
Movimiento Cristiano de Liberación
Movimiento Independiente Opción Alternativa (MIOA)
Movimiento Nacional de Resistencia Cívica Pedro Luis Boitel.
Partido Nacionalista Cubano
Unele dintre aceste grupuri de oponenți cubanezi sunt:
Partidul Pro pentru Drepturile Omului din Cuba (PPDHC), fondat la 20 iulie 1988.
Uniunea Patriotică din Cuba
Platforma cetățenească „Cuba Decide”
suntem+
Forumul Unit Anti-Totalitar (FANTU)
Adunarea pentru Promovarea Societății Civile
doamnelor în alb
Cuba Independentă și Democrată (CID)
Mișcarea Creștină de Eliberare
Partidul Autonom Pinero (PAP)
Mișcarea pentru Democrație
FLAMUR
Opțiune alternativă de mișcare independentă (MIOA)
Mișcarea Femeilor Martha Abreu
Mișcarea Națională de Rezistență Civică Pedro Luis Boitel.
Partidul Naţionalist Cuban
Unele dintre aceste grupuri proeminente de oponenți cubanezi sunt:
Partidul Pro Drepturile Omului din Cuba (PPDHC), fondat la 20 iulie 1988.
Cuba Independentă și Democrată (CID)
Mișcarea Creștină de Eliberare
Opțiune alternativă de mișcare independentă (MIOA)
Partidul Naționalist Cubanez.
Véase también
Censura en Cuba (30.966 bytes)
Derechos humanos en Cuba (17.613 bytes)
Historia de Cuba (142.538 bytes)
Remolcador 13 de marzo (9.109 bytes)
Maleconazo (14,907 bytes)
La vida oculta de Fidel Castro (3.743 bytes)
Juanita Castro (10.197 bytes)
Calixto Martínez (3.023 bytes)
Huber Matos (10.037 bytes)
Raúl Rivero (6.704 bytes)
Humberto Sorí Marín (7.926 bytes)
Juan Alborná Salado (5.738 bytes)
Pedro Luis Boitel (12.173 bytes)
Armando Valladares (9.111 bytes)
Jesús Carreras Zayas (2.678 bytes)
Críticas al marxismo (40.778 bytes)
Dictadura (46.998 bytes)
Vezi si
Cenzură în Cuba
Drepturile omului în Cuba
istoria cubaneză
Remorcher 13 martie
Maleconazo
Viața ascunsă a lui Fidel Castro
juanita castro
Calixto Martinez
Huber Matos
raul rivero
Humberto Sorí Marin
Juan Alborná Salado
Pedro Luis Boitel
Armando Valladares
Iisus Carreras Zayas
Critica marxismului
Dictatură
Vezi și
Drepturile omului în Cuba (853 bytes)
Istoria Cubei (6.578 bytes)
Juanita Castro (373 bytes)
Dictatură (2.154 bytes)
Lectura complementaria
Complemento al párrafo "Proyecto Varela".
Lectură suplimentară
Supliment la paragraful "Proyecto Varela".
Lectură suplimentară
Supliment la paragraful "Proyecto Varela".
Inițial n-am vrut să inserez în textul traducerii alte imagini decât cele care erau în articolul original, la momentul traducerii. Dar de-abia dupa ce am ajuns la paragraful referitor la Orlando Zapato Tamayo a început să îmi pară rău că nu am inclus imagini și la paragraful Proyecto Varela. Așa că, includ aici la sfârșit, imaginile pe care nu le-am inclus la timp.
Inicialmente, no quería insertar en el texto de la traducción otras imágenes además de las que estaban en el artículo original, en el momento de la traducción. Pero no fue hasta que llegué al párrafo sobre Orlando Zapato Tamayo que comencé a arrepentirme de no haber incluido fotos en el párrafo de Proyecto Varela. Entonces, incluyo aquí al final, las imágenes que no incluí en el tiempo.
Al final, recuerdo una vez más este "grupo de artículos" que los administradores de "Wikipedia en rumano" me lo borraron. Pregunta para los wikipedistas: ¿Qué motivaciones reales podría haber para que artículos como estos se eliminen de alguna de las secciones linguisticas de Wikipedia?
La final reamintesc încă odată acest "grup de articole" pe care administratori ai „Wikipediei în limba română” mi l-au eliminat. Întrebare pentru wikipediști: Ce motivații reale ar putea exista pentru ca articole ca acestea să fie eliminate din vreuna din secțiunile lingvistice ale Wikipedia?
02:34 4 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Cenzura în Cuba (Creată prin traducerea paginii „Censura en Cuba”)
12:37 3 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Oswaldo Paya (Creată prin traducerea paginii „Oswaldo Payá”)
13:14 2 feb 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Proiectul Varela (Creată prin traducerea paginii „Proyecto Varela”)
23:54 31 ene 2023 Ayord discusión contribs. creó la página Disidența cubaneză (Creată prin traducerea paginii „Disidencia cubana”)
00:14 30 ene 2023 Ayord discusión contribs. creó la página José Daniel Ferrer (Creată prin traducerea paginii „José Daniel Ferrer”)
Véase también / De vazut si
Universal civic education
Alfabetism / Alfabetismo
Analfabetismul juridic / Analfabetismo jurídico
Cuba España Rumania
Alex Otaola
Cenzura în Cuba / Censura en Cuba
China, Rusia y Cuba ¿Salvando a Europa?
Diario de Cuba
Donald Trump and Fidel Castro
EcuRed vs Wikipedia
2020.04.16
Eliecer Avila vs Oneida Maceo
EcuRed (Enciclopedia Colaborativa Cubana)
Elias Amor Bravo
Eliécer Ávila
Eliecer Avila - Wikipedia (de)
En directo con Eliecer Avila / In direct cu Eliecer Avila
La madre de Eliecer / Mama lui Eliecer
Videos subtitulados
002 Si tu vida es amargo, ÉCHALE AZÚCAR
José Daniel Ferrer
Karlito Madrid
Laritza Diversent
O militantă cubaneză pentru Drepturile Omului.
Orlando Zapata Tamayo
Yosvany Arostegui Armenteros
Proyecto Varela / Proiectul Varela
Rosa Maria Payá Acevedo
20210402 Alerta
Unión Patriótica de Cuba (UNPACU)
Yoani Sánchez
Yurien Suilberto Espinosa Biart
Prizonierii noștri obezi / Nuestros presos obesos
Disidența cubaneză / Disidencia cubana
حركة المنشقين الكوبية | Mișcarea dizidentă cubaneză
Disidența cubaneză / Disidencia cubana - YouTube
01:10:51 hrs
حركة المنشقين الكوبية / Mișcarea dizidentă cubaneză - YouTube
01:29:02
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (01) - YouTube
01:09:38 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (02)
00:40:58 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (03) - 00:29:55 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (04)
00:47:14 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (05)
01:07:19 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (06) 00:35:23 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (07) _ 00:59:21 hrs
Disidența cubaneză / Disidencia cubana (08) 00:34:49 hrs
José Daniel Ferrer (01)
00:49:47 hrs
01:25:49 hrs
01:07:29 hrs
00:29:03 hrs
Proyecto Varela / Proiectul Varela (01) 01:23:30 hrs
Proiectul Varela / Proyecto Varela (02) 00:23:00 hrs
Proiectul Varela / Proyecto Varela (03) 01:00:19 hrs
Oswaldo Paya Sardiñas (01) _ YouTube
01:10:41 hrs
Oswaldo Paya Sardiñas (02) _ YouTube
01:05:31 hrs
Cenzura în Cuba / Censura en Cuba (01) 01:09:09 hrs
Cenzura în Cuba / Censura en Cuba (02) 00:30:57 hrs
Cenzura în Cuba / Censura en Cuba (03) 00:55.10 hrs
Te invito a visitar también / Te invit sa vizitezi si:
Aunque nadie mas me considera asi, yo me autoconsidero un pequeño defensor de la materia universal del Derecho, un pequeño defensor de la materia juridica que conocemos como Derechos Humanos (o incluso como "Derecho de las personas").
Aunque nadie mas me considera asi, yo me autoconsidero un disidente en contra de la no democracia que intenta derribar la Democracia en la Union Europea.
Es mucho mas complicada mi disidencia que qualquier otro tipo de disidencia, siendo muy dificil... pero no imposible, de explicarla.
La guerra entre el bien y el mal, es desde siempre, y va durar para siempre.
El defensor de derechos siempre actua en legitima defensa, nunca invade el legitimo derecho de otro.
Despues de que analisas mi trabajo hecho desde 1959 hasta hoy, te invito a sostener y tu mi trabajo, desde hoy en adelante.
Cuanto antes pondré aquí mis datos de cuenta bancaria para dar así la posibilidad que me sostenga el a que le parece útil para el mismo, esta inversión.
¡Hasta la vista!
Deși nimeni altcineva nu mă consideră așa, eu însumi mă autoconsider un mic apărător al materiei universale a Dreptului, un mic apărător al materiei juridice pe care o cunoaștem drept Drepturile Omului (inclusiv ca „Dreptul persoanelor”).
Deși nimeni altcineva nu mă consideră așa, eu însumi mă autoconsider un disident împotriva non-democrației care încearcă să răstoarne Democrația în Uniunea Europeană.
Disidența mea este mult mai complicată decât orice alt tip de disidență, fiind foarte dificil... dar nu imposibil, să o explic.
Războiul dintre bine și rău este dintotdeauna și va dura pentru totdeauna.
Apărătorul de drepturi acționează întotdeauna în legitimă apărare, nu invadează niciodată dreptul legitim al altuia.
După ce îmi analizezi munca depusă din 1959 și până astăzi, te invit să-mi susții această muncă a mea, de acum înainte.
În cât mai scurt timp voi pune aici detaliile contului meu bancar pentru a da posibilitatea celui caruia i se pare utilă pentru el aceasta investiție, să o facă.
Vorbim!
Deși nimeni altcineva nu mă consideră așa, mă consider un mic apărător al materiei universale a Dreptului, un mic apărător al materiei juridice pe care o cunoaștem drept Drepturile Omului (sau chiar drept „Dreptul poporului”).
Deși nimeni altcineva nu mă consideră așa, eu mă consider un disident împotriva non-democrației care încearcă să răstoarne Democrația în Uniunea Europeană.
Disidența mea este mult mai complicată decât orice alt tip de disidență, fiind foarte dificilă... dar nu imposibil, să o explic.
Războiul dintre bine și rău durează pentru totdeauna și va dura pentru totdeauna.
Apărătorul drepturilor acționează întotdeauna în legitimă apărare, nu invadează niciodată dreptul legitim al altuia.
După ce îmi analizați munca depusă din 1959 până astăzi, vă invit să-mi susțineți munca, de acum înainte.
In cel mai scurt timp voi pune aici detaliile contului meu bancar pentru a da posibilitatea ca aceasta investitie sa ma sustina ceea ce pare util pentru ea.
Ne mai vedem!