Caracteristicile votului democratic 

Caracteristicas del voto democratico

 Page start up on 26.03.2021_14.22 (UTC+1 / Paterna, España)

Características del voto democrático


La democracia, presupone la celebración de elecciones periódicas mediante el sufragio universal, libre, igual, directo, secreto. Todas estas características se consideran actualmente condiciones necesarias para la democracia y el incumplimiento de una sola de ellas nos remite a un sufragio no democrático, que puede ser restringido, no libre, desigual, indirecto, público.

Caracteristicile votului democratic


Democrația presupune organizarea de alegeri periodice prin vot universal, liber, egal, direct și secret. Toate aceste caracteristici sunt considerate în prezent condiții necesare pentru democrație, iar nerespectarea chiar și a uneia dintre ele duce la votul nedemocratic, care poate fi restrâns, neliber, inegal, indirect sau public.

Caracteristicile votului democratic


Democrația presupune celebrarea de alegeri periodice prin intermediul votului universal, liber, egal, direct, secret. Toate aceste caracteristici sunt considerate în prezent condiții necesare pentru democrație, iar nerespectarea chiar și doar a uneia dintre ele duce la votul nedemocratic, care poate fi restrâns, neliber, inegal, indirect, public.

Democracia

No-democracia (véase RPR/RSR)

RU

universal <> restrâns

liber <> ne liber

egal <> inegal

direct <> indirect

secret <> public

ES

universal <> restringido

libre <> no libre

igual <> desigual

directo <> indirecto

secreto <> público

RU

universal <> restrâns

liber <> ne liber

egal <> inegal

direct <> indirect

secret <> public

Universal

Artículo principal: Sufragio universal

El sufragio universal existe cuando el conjunto de la ciudadanía dispone del derecho de voto, sin que puedan producirse exclusiones por cualquier condición o circunstancia de carácter discriminatorio. La definición del electorado y la extensión del sufragio varía según la época y el lugar y ha originado grandes debates. Es conveniente recordar que la historia de la democracia ha ido unida a la ampliación de la base electoral en la que jugó un rol importante la presión de sectores excluidos del derecho a votar.

Durante el siglo XIX y principios del XX, el acceso a las urnas estaba vetado a amplios sectores de la sociedad, entre otros: trabajadores (discriminación por razón de clase social), mujeres (discriminación sexista) y no blancos (discriminación por raza). 

universal

Articolul principal: Sufragiul universal

Sufragiul universal există atunci când toți cetățenii au drept de vot, fără excluderi din cauza vreunei condiții sau împrejurări cu caracter discriminatoriu. Definiția electoratului și extinderea votului variază în funcție de timp și loc și a dat naștere la mari dezbateri. Este convenabil să ne amintim că istoria democrației a fost legată de extinderea bazei electorale în care presiunea din sectoarele excluse de la dreptul de vot a jucat un rol important.

În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, accesul la urne a fost interzis unor mari sectoare ale societății, printre altele: muncitorilor (discriminare pe bază de clasă socială), femei (discriminare sexistă) și non-albi (discriminare pe bază de rasă).

Universal

Articolul principal: Sufragiul universal

Sufragiul universal există atunci când toți cetățenii au drept de vot, fără excluderi din cauza vreunei condiții sau împrejurări cu caracter discriminatoriu. Definițiaconceptului "electorat" și extinderea votului variază în funcție de timp și loc și a dat naștere la mari dezbateri. Este convenabil să ne amintim că istoria democrației a fost legată de extinderea bazei electorale în care a jucat un rol important  presiunea făcută de sectoarele excluse de la dreptul de vot.

În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, accesul la urne era interzis unor mari sectoare ale societății, printre care: lucrătorii (discriminare pe bază de clasă socială), femeile (discriminare sexistă) și non-albii (discriminare pe bază de rasă).

Por ejemplo, en 1833 en Gran Bretaña únicamente 4,7 por 100 de la población. En un primer momento, la celebración de elecciones atendió al deseo de la burguesía de acceder al control del Estado, sin compartir dicho control con el resto de la sociedad.

Con el Estado liberal, la burguesía recurrió al sufragio para obtener el poder político como sector privilegiado y estableció condiciones que en la práctica excluían del derecho a voto a las clases baja y media. Este sufragio estaba restringido por razones de nivel de renta, propiedad o riqueza (sufragio censitario), por razones de nivel educativo o de cualquier otra condición similar. Podía ocurrir también que el derecho de sufragio dependiera del pago de una determinada tasa de impuestos: un impuesto especial para el voto, inaccesible para la inmensa mayoría de la sociedad. La educación o la cultura también pueden ser instrumentos discriminatorios en épocas o lugares en los cuales el analfabetismo estaba muy extendido. 

Otra limitación podía ser la exigencia de un período mínimo de residencia antes de poder estar inscrito en el censo electoral, que puede ser discriminatoria en un contexto de elevada movilidad residencial de los trabajadores a la búsqueda de un empleo.

Todas las restricciones discriminatorias mencionadas buscaban privar del derecho de sufragio a la clase trabajadora. La consecución del sufragio universal masculino y con él la superación del obstáculo de la discriminación social, a resultas de la presión del movimiento sindical y el surgimiento de los partidos de izquierdas, representó un punto de inflexión esencial para comprender la transformación del Estado liberal al Estado democrático. En Europa se postergó hasta la Primera Guerra Mundial, su asentamiento, después de un proceso de derogaciones y reinstauraciones de este derecho para los varones. Teniendo presente que hubo varias derogaciones de este derecho, en España se introdujo en 1868, 1890, 1931 y 1977.

Tras la generalización del voto entre los hombres, continuó existiendo un sufragio restringido de carácter sexista que excluía a la mujer de la participación en la vida política y, por ende, de otros ámbitos de la vida cotidiana. Entre las razones esgrimidas para impedir el voto de las mujeres encontramos argumentos como su pretendida menor capacidad intelectiva, la supeditación de la mujer al hombre que ejercía de cabeza de familia (fuera el padre o el marido) o la acusación de apatía o ignorancia de las mujeres en relación a las cuestiones políticas. En algunos países donde se concedió a regañadientes el sufragio a la mujer, se le estableció una edad superior a la de los hombres para tener acceso al voto. Este fue el caso de Gran Bretaña donde en 1918 solo se permitía votar a las mujeres mayores de treinta años. En Bélgica (1919) únicamente las viudas y madres de víctimas de guerra y en Portugal (1931) solo las mujeres con estudios universitarios.

Salvo alguna excepción "accidental", la primera vez que las mujeres pudieron ejercer su derecho al voto fue en 1866 en unas elecciones municipales en Suecia. Los primeros países en los cuales se implantó fueron los Estados norteamericanos de Wyoming (1869) y Utah (1870), así como en Nueva Zelanda (1893) y Australia (1902). En Europa, fueron los países nórdicos. Los países de tradición católica y musulmana han sido los más renuentes a la participación de las mujeres, mientras que en los países de tradición protestante y judía las reticencias se desvanecieron antes.

En España se logró el sufragio femenino en 1931 y se ejerció en 1933, fue la diputada Clara Campoamor su principal su defensora. En Argentina, donde existía el antecedente de la provincia de San Juan que en 1928 había establecido el voto femenino en el ámbito local, la Cámara de Diputados había aprobado en 1932 un proyecto en ese sentido del diputado socialista Mario Bravo, pero el Senado nunca lo debatió. 

El proyecto de ley fue presentado inmediatamente después de asumido el nuevo gobierno constitucional, el 1 de mayo de 1946. La oposición de los prejuicios conservadores resultaba evidente tanto dentro de los partidos políticos que apoyaban al peronismo como de los partidos opositores. A pesar de que era un texto breve en tres artículos, que prácticamente no podía dar lugar a discusiones, el Senado (donde solo había representantes peronistas) recién dio media sanción al proyecto el 21 de agosto de 1946, y hubo que esperar más de un año para que la Cámara de Diputados sancionara el 9 de septiembre de 1947 la Ley 13.010, lo que hizo por unanimidad o sea apoyada tanto por los diputados peronistas como por los opositores. Evita presionó constantemente a los parlamentarios para que lo aprobaran, causando incluso protestas de estos últimos por su intromisión.

Además del movimiento obrero y de las sufragistas del movimiento feminista, en algunos países la reivindicación de la extensión del derecho al voto ha incluido a otros movimientos sociales, como el antirracista. La exclusión de las minorías étnicas se ha producido con mecanismos diversos: negándoles la condición de ciudadanos, prohibiéndoles el derecho de sufragio, restringiendo su derecho de voto o desincentivando su participación política. En Estados Unidos hasta 1965 estuvo obstaculizado el voto de los ciudadanos afroamericanos y Sudáfrica hasta 1994 no implantó el sufragio universal e igual poniendo fin a la segregación racial.

Otra limitación del sufragio que cabe indicar ha sido la discriminación por razón de edad, acostumbrándose a fijar en los veinte, veintiuno, veintitrés, veinticinco o más años, el mínimo de edad para poder votar. La progresiva reducción de la mayoría de edad electoral hasta los dieciocho años, a partir de las décadas de 1970 y 1980, hasta entonces se había visto frenada en muchos países porque las élites políticas temían que los jóvenes votaran en provecho de opciones más radicales.





universal

Articolul principal: Sufragiul universal

Sufragiul universal există atunci când toți cetățenii au drept de vot, fără excluderi din cauza vreunei condiții sau împrejurări cu caracter discriminatoriu. Definiția electoratului și extinderea votului variază în funcție de timp și loc și a dat naștere la mari dezbateri. Este convenabil să ne amintim că istoria democrației a fost legată de extinderea bazei electorale în care presiunea din sectoarele excluse de la dreptul de vot a jucat un rol important.


În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, accesul la urne a fost interzis unor mari sectoare ale societății, printre altele: muncitorilor (discriminare pe bază de clasă socială), femei (discriminare sexistă) și non-albi (discriminare pe bază de rasă). De exemplu, în 1833 în Marea Britanie doar 4,7 la sută din populație. La început, desfășurarea alegerilor a răspuns dorinței burgheziei de a accesa controlul statului, fără a împărți acest control cu ​​restul societății.


Odată cu statul liberal, burghezia a recurs la vot pentru a obține puterea politică ca sector privilegiat și a stabilit condiții care excludeau în practică clasele de jos și de mijloc de la dreptul de vot. Acest vot a fost restricționat din motive de nivel de venit, proprietate sau avere (vot de recensământ), din motive de nivel de studii sau orice altă condiție similară. Se mai putea întâmpla ca dreptul de vot să depindă de plata unei anumite cote de impozitare: o taxă specială pentru vot, inaccesibilă pentru marea majoritate a societății. Educația sau cultura pot fi, de asemenea, instrumente discriminatorii în vremuri sau locuri în care analfabetismul era răspândit. O altă limitare ar putea fi cerința unei perioade minime de rezidență înainte de a putea fi înscris pe lista electorală, care poate fi discriminatorie într-un context de mobilitate rezidențială ridicată a lucrătorilor în căutarea unui loc de muncă.


Toate restricțiile discriminatorii menționate au încercat să priveze clasa muncitoare de dreptul de vot. Realizarea votului universal masculin și odată cu depășirea obstacolului discriminării sociale, ca urmare a presiunilor din partea mișcării sindicale și apariției partidelor de stânga, a reprezentat un punct de cotitură esențial în înțelegerea transformării de la stat liberal la statul.democrat. În Europa, înființarea sa a fost amânată până la Primul Război Mondial, după un proces de abrogare și reintroducere a acestui drept pentru bărbați. Având în vedere că au existat mai multe derogări la acest drept, în Spania a fost introdus în 1868, 1890, 1931 și 1977. 

După generalizarea votului în rândul bărbaților, a continuat să existe un vot sexist restrâns care exclude femeile de la participarea la viața politică și, deci, din alte domenii ale vieții cotidiene. Printre motivele invocate pentru a împiedica femeile să voteze, găsim argumente precum presupusa lor capacitate intelectuală mai redusă, subordonarea femeilor față de bărbatul care a servit ca cap de familie (fie tatăl sau soțul) sau acuzația de apatie sau ignoranță. ale femeilor în raport cu problemele politice. În unele țări în care femeile le-a fost acordat fără tragere de inimă votul, a fost stabilită o vârstă mai mare pentru ca acestea să aibă acces la vot decât bărbații. Acesta a fost cazul în Marea Britanie, unde în 1918 doar femeile cu vârsta de peste treizeci de ani aveau voie să voteze. În Belgia (1919) doar văduve și mame victime ale războiului și în Portugalia (1931) doar femei cu studii universitare.


Cu unele excepții „accidentale”, prima dată când femeile și-au putut exercita dreptul de vot a fost în 1866, la alegerile municipale din Suedia. Primele țări în care a fost implementat au fost statele nord-americane Wyoming (1869) și Utah (1870), precum și Noua Zeelandă (1893) și Australia (1902). În Europa, au fost țările nordice. Țările cu tradiție catolică și musulmană au fost cele mai reticente față de participarea femeilor, în timp ce în țările cu tradiție protestantă și evreiască, reticența a dispărut mai întâi.


În Spania, votul feminin a fost atins în 1931 și a fost exercitat în 1933. Reprezentanta Clara Campoamor a fost principalul său apărător. În Argentina, unde a existat un precedent în provincia San Juan că în 1928 a instituit dreptul de vot al femeilor la nivel local, Camera Deputaților a aprobat un proiect în acest sens în 1932 de către deputatul socialist Mario Bravo, dar Senatul niciodată a aprobat-o.dezbătut. Proiectul de lege a fost prezentat imediat după preluarea noului guvern constituțional, la 1 mai 1946. Opoziția prejudecăților conservatoare a fost evidentă atât în ​​cadrul partidelor politice care susțineau peronismul, cât și al partidelor de opoziție. Deși era un text scurt în trei articole, care practic nu putea da naștere la discuții, Senatul (unde erau doar reprezentanți peronisti) a dat doar pe jumătate de sancțiune proiectului pe 21 august 1946 și a trebuit să așteptăm mai mult de o lună.an pentru ca Camera Deputaţilor să sancţioneze Legea 13.010 din 9 septembrie 1947, ceea ce a făcut-o în unanimitate sau a fost susţinută atât de deputaţii peronişti cât şi de opoziţie. Evita a făcut presiuni constant pe parlamentari să o aprobe, provocând chiar proteste din partea acesteia din urmă pentru amestecul ei.


Pe lângă mișcarea muncitorească și sufragetele mișcării feministe, în unele țări cererea de extindere a dreptului de vot a inclus și alte mișcări sociale, precum mișcarea antirasistă. Excluderea minorităților etnice s-a produs prin diferite mecanisme: refuzul acestora de statutul de cetățeni, interzicerea lor de a avea drept de vot, restrângerea dreptului lor de vot sau descurajarea participării lor politice. În Statele Unite, până în 1965, cetățenii afro-americani au fost împiedicați să voteze, iar Africa de Sud nu a implementat votul universal și egal până în 1994, punând capăt segregării rasiale.


O altă limitare a votului care trebuie remarcată a fost discriminarea bazată pe vârstă, cu obiceiul de a stabili vârsta minimă pentru a putea vota la douăzeci, douăzeci și unu, douăzeci și trei, douăzeci și cinci sau mai mult. Reducerea progresivă a majoratului electoral la optsprezece ani, începând cu anii 1970 și 1980, fusese până atunci încetinită în multe țări, deoarece elitele politice se temeau că tinerii vor vota în favoarea unor opțiuni mai radicale. 

(7138 bytes)

INVESTIGAȚII WIKIPEDISTICE, ANALIZE COMPARATIVE, OPINII SI COMENTARII

Aviz!

Majoritatea paginilor web create de mine sunt niste „simple mostre”. Mostre, de diferite dimensiuni. Până nu aflu în vreo formă sau alta, ca "producător", de care anume articol este interesat un anume "public țintă", nu știu ce anume produse să produc mai mult. Mostra e pe masă. Clicul e... la public.

Totul, de la mine spre public, este gratis. Doar atât că mi-ar fi de mare ajutor să cunosc cerințele publicului. În afară de asta, dacă cineva din public ar considera eficient să investească în producția mea, îi las la îndemână numerele mele curente de cont (bancar).

Sub linkul "Cronologia articolelor create în 2023-2024" se poate vedea catalogul de articole propuse pentru fabricație în acești ultimi doi (din 14) ani.

Tu alegi.

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN

Aviso!

La mayoría de las páginas web creadas por mí son "simple muestras". Muestras, de diferentes tamaños. Hasta que no descubra de una forma u otra, como "productor", qué artículo específico le interesa a un "público objetivo" específico, no sé qué productos específicos producir más. La muestra está sobre la mesa. El clic es... en la mano del público.

Todo (desde mí hasta el público), es gratis. Es que me ayudaría mucho conocer los requerimientos de la audiencia. Además, si a alguien del público le resultaría eficaz invertir en mi producción, dejo a disposición mis números de cuenta corriente (bancaria).

Bajo el enlace "Cronología de artículos creados en 2023-2024" se puede ver el catálogo de artículos propuestos para su fabricación en estos últimos 2 (de 14) años.

Tu eliges.

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN

INVESTIGACIONES WIKIPEDÍSTICAS, ANÁLISIS COMPARATIVOS, OPINIONES Y COMENTARIOS