Volum (carte) / Volumen (libro)

Los romanos llamaban volumen a una tira de papiro o pergamino que servía de soporte de una escritura que luego se almacenaba en forma de rollo. Las líneas de la escritura, dispuesta en columnas, discurrían en sentido paralelo al lado largo de la tira, desplegándose el rollo en forma horizontal. En el S. IV a.C. los griegos comenzaron a utilizar un formato a 90 grados en forma tal que las líneas discurrían en forma paralela al lado corto de la tira y el rollo se desplegaba en forma vertical. A este formato se le llamó rotulus o tranversa charta.

La longitud de un rollo puede tener varios metros mientras que su altura es de unos 30 a 40 centímetros. En el reverso del papiro o bien sobre un trozo de pergamino saliente se colocaba al principio de la obra el título de la misma. La primera de las hojas integrantes del volumen se llamaba protocolo y la última escatocolo.

La fuente, casi única, del vegetal que se utilizaba para los papiros estaba en el valle del Nilo, en Europa se agotó tras la invasión de los árabes en el siglo VII, después de haber sido utilizada para la confección de los volúmenes durante una treintena de siglos.

Entre los romanos se distinguían las siguientes partes:

Scapus. El mismo rollo.

Umbilicus. El cilindro de madera.

Cornua. Los extremos del anterior salientes y torneados. (1317)

Hacia el siglo III, el Códice de pergamino empezó a sustituir al volumen que tenía el inconveniente de que obligaba a un lectura secuencial de los diferentes textos escritos unos a continuación de los otros. El códice tenía la ventaja de que permitía hojear el libro y acceder a cualquier parte del mismo.

Fácilmente reproducible, gracias a la impresión del papel sobre madera o metal, se convirtió en el libro impreso que, a finales del siglo XV, conmocionó a la economía del saber y de la transmisión.

La forma de lectura de un volumen tuvo su inesperada reinterpretación muy parecida (entendido de manera abstracta) a la forma de leer que se hace a través de una pantalla de ordenador a partir de 1960.

La Real Academia Española lo define como «cuerpo material de un libro encuadernado, ya contenga la obra completa, o uno o más tomos de ella, o ya lo constituyan dos o más escritos diferentes».

Conceptualmente el volumen constituye (ya desde sus comienzos) una separación física. El tomo es una división temática dentro de la obra. El volumen puede contener varios tomos, y el tomo puede hacer varios volúmenes; pero la encuademacion separa los volúmenes, y la división de la obra distingue los tomos. (1210 bytes)

Romanii numeau volum o bandă de papirus sau pergament care servea drept suport pentru o scriere care era apoi păstrată sub formă de sul. Liniile scrisului, aranjate în coloane, mergeau paralel cu latura lungă a benzii, ruloul desfășurându-se pe orizontală. În S. IV a.C. grecii au început să folosească un format de 90 de grade, astfel încât liniile să meargă paralel cu latura scurtă a benzii și ruloul să fie desfășurat pe verticală. Acest format a fost numit rotulus sau charta transversală.

Lungimea unei role poate fi de câțiva metri în timp ce înălțimea sa este de aproximativ 30 până la 40 de centimetri. Pe partea din spate a papirusului sau pe o bucată de pergament ieșit, titlul acesteia a fost plasat la începutul lucrării. Prima dintre foile integrale ale volumului a fost numită protocol și ultima scatocolo.

Sursa, aproape unică, a legumelor care a fost folosită pentru papirus a fost în Valea Nilului, în Europa a fost epuizată după invazia arabilor în secolul al șaptelea, după ce a fost folosită pentru fabricarea volumelor timp de treizeci de secole

Printre romani s-au distins următoarele părți:

Scapus. Același rolă.

Ombilic. Cilindrul din lemn

Cornua. Capetele ieșirii anterioare și transformate.

Spre secolul al treilea, Codex-ul pergamentului a început să înlocuiască volumul care avea dezavantajul care a forțat o citire secvențială a diferitelor texte scrise unul după altul. Codex-ul avea avantajul de a vă permite să parcurgeți cartea și să accesați orice parte din ea.

Ușor de reproductibil, grație imprimării hârtiei pe lemn sau metal, a devenit cartea tipărită care, la sfârșitul secolului al XV-lea, a șocat economia cunoașterii și a transmisiei.

Modul de citire a unui volum a avut reinterpretarea sa neașteptată foarte asemănătoare (înțeleasă într-un mod abstract) cu modul de citire care se face printr-un ecran de computer din 1960.

Academia Regală Spaniolă o definește drept „corpul material al unei cărți legate, indiferent dacă conține opera completă, sau unul sau mai multe volume ale acesteia, sau două sau mai multe scrieri diferite”.

Conceptual volumul constituie (de la înființare) o separare fizică. Volumul este o diviziune tematică în cadrul operei. Volumul poate conține mai multe volume, iar volumul poate face mai multe volume; dar encuademacionarea separă volumele, iar divizarea lucrării distinge volumele.

Romanii numeau volum o bandă de papirus sau pergament care servea drept suport pentru o scriere care era apoi păstrată sub formă de sul. Liniile scrisului, aranjate în coloane, mergeau paralel cu latura lungă a benzii, ruloul desfășurându-se pe orizontală. În S. IV a.C. grecii au început să folosească un format de 90 de grade, astfel încât liniile să meargă paralel cu latura scurtă a benzii și ruloul să fie desfășurat pe verticală. Acest format a fost numit rotulus sau charta transversală.

Lungimea unei role poate fi de câțiva metri în timp ce înălțimea sa este de aproximativ 30 până la 40 de centimetri. Pe partea din spate a papirusului sau pe o bucată de pergament ieșit, titlul acesteia a fost plasat la începutul lucrării. Prima dintre foile integrale ale volumului a fost numită protocol și ultima scatocolo.

Sursa, aproape unică, a legumelor care a fost folosită pentru papirus a fost în Valea Nilului, în Europa a fost epuizată după invazia arabilor în secolul al șaptelea, după ce a fost folosită pentru fabricarea volumelor timp de treizeci de secole

Printre romani s-au distins următoarele părți:

Scapus. Același rolă.

Ombilic. Cilindrul din lemn

Cornua. Capetele ieșirii anterioare și transformate.

Spre secolul al treilea, Codex-ul pergamentului a început să înlocuiască volumul care avea dezavantajul care a forțat o citire secvențială a diferitelor texte scrise unul după altul. Codex-ul avea avantajul de a vă permite să parcurgeți cartea și să accesați orice parte din ea.

Ușor de reproductibil, grație imprimării hârtiei pe lemn sau metal, a devenit cartea tipărită care, la sfârșitul secolului al XV-lea, a șocat economia cunoașterii și a transmisiei.

Modul de citire a unui volum a avut reinterpretarea sa neașteptată foarte asemănătoare (înțeleasă într-un mod abstract) cu modul de citire care se face printr-un ecran de computer din 1960.

Academia Regală Spaniolă o definește drept „corpul material al unei cărți legate, indiferent dacă conține opera completă, sau unul sau mai multe volume ale acesteia, sau două sau mai multe scrieri diferite”.

Conceptual volumul constituie (de la înființare) o separare fizică. Volumul este o diviziune tematică în cadrul operei. Volumul poate conține mai multe volume, iar volumul poate face mai multe volume; dar encuademacionarea separă volumele, iar divizarea lucrării distinge volumele.