Narator / Narrador
Page start up on 03.03.2021_00.58 (UTC+1 / Paterna, España)
Fuente documental / Sursa documentară: Narrador - Wikipedia.> 13.872 bytes (versión en rumano / versiune în română = 2.945 bytes).
Lo mas recomendado es que... quien puede, lea el articulo original y no esta copia hecha por mi.
Mi intento es de acercar información a el que no puede (por varios motivos, incluso por el parcial o total desconocimiento de la idioma) auto-servirse. ¡Gracias! .
/
Cel mai recomandat este ca... cine poate, să citească articolul în formatul lui original și nu această copie făcută de mine.
Intenția mea este de a aduce informații celor care nu pot (din diverse motive, inclusiv din parțială sau totală necunoaștere a limbii) să se auto-servească. Mulțumiri! .
Columna 1.
Columna 2.
Columna 3.
Texto del articulo "Narrador - Wikipedia".
Traducción / Traducere... admin.
El narrador es la voz que cuenta y relata sucesos, historias o anécdotas.
Naratorul este vocea care spune și relatează evenimente, povești sau anecdote.
Naratorul este vocea care povesteste și relatează evenimente, istorisiri sau anecdote.
Índice
1 Primera persona o intradiegético
2 Segunda persona (autodiegético)
3 Tercera persona o extradiegético
4 Narrador omnisciente
5 Narrador testigo o metadiegético
6 Narrador protagonista
7 Narrador equisciente
8 Narrador deficiente
9 Narrador sospechoso o poco fiable
10 Enfoque narrativo múltiple
11 Narrador enciclopédico
12 Funciones del discurso del narrador
13 Referencias
14 Bibliografía
15 Enlaces externos
Index
1 Prima persoană sau intradiegetic
2 A doua persoană (autodietetică)
3 A treia persoană sau extradiegetică
4 narator atotștiutor
5 Martor sau narator metadiegetic
6 Protagonist narator
7 Povestitor echiscient
8 Saracul narator
9 Narator suspect sau nesigur
10 Abordare narativă multiplă
11 Povestitor enciclopedic
12 Funcțiile discursului naratorului
13 Referințe
14 Bibliografie
15 Legături externe
Index
1 La persoana intai sau intradiegetic
2 La persoana a doua (autodietetică)
3 La persoana a treia sau extradiegetică
4 Naratorul atot/atoate știutor
5 Naratorul martor sau metadiegetic
6 Naratorul protagonist.
7 Naratorul echiscient
8 Naratorul deficient
9 Naratorul incertt sau nesigur
10 Focalizare narativă multiplă
11 Naratorul enciclopedic
12 Funcțiunile discursului naratorului
13 Referințe
14 Bibliografie
15 Legături externe
Primera persona o intradiegético .
Es el caso del narrador en tercero persona (narrador interno o protagonista), el narrador es un personaje dentro de la historia contada (intradiegético): actúa, juzga y tiene opiniones sobre los hechos y los personajes que aparecen. En este caso el narrador solo tiene y aporta información basada en su propia visión de los sucesos. Un ejemplo de narración intradiegético:
Prima persoană sau intradiegetic .
Acesta este cazul naratorului de persoana a treia (narator intern sau protagonist), naratorul este un personaj din povestea spusă (intradiegetic): acționează, judecă și are opinii despre faptele și personajele care apar. În acest caz, naratorul are și contribuie doar la informații bazate pe propria viziune asupra evenimentelor. Un exemplu de narațiune intradiegetică:
Prima persoană sau intradiegetic .
Acesta este cazul naratorului de persoana a treia (narator intern sau protagonist), naratorul este un personaj din povestea spusă (intradiegetic): acționează, judecă și are opinii despre faptele și personajele care apar. În acest caz, naratorul are și contribuie doar la informații bazate pe propria viziune asupra evenimentelor. Un exemplu de narațiune intradiegetică:
«Yo por bien tengo que cosas tan señaladas, y por ventura nunca oídas ni vistas, vengan a noticia de muchos y no se entierren en la sepultura del olvido, pues podría ser que alguno que las lea halle algo que le agrade (...)».
Lázaro de Tormes. Prólogo del Lazarillo de Tormes.
«Pentru bine am lucrurile atât de marcate, și poate niciodată auzite sau văzute, vin la știrea multora și nu se îngropă în mormântul uitării, pentru că s-ar putea ca cineva care le citește să găsească ceva care să-i placă (. ..) ».
Lazaro de Tormes. Prolog de Lazarillo de Tormes.
«Pentru bine am lucrurile atât de marcate, și poate niciodată auzite sau văzute, vin la știrea multora și nu se îngropă în mormântul uitării, pentru că s-ar putea ca cineva care le citește să găsească ceva care să-i placă (. ..) ».
Lazaro de Tormes. Prolog de Lazarillo de Tormes.
Este narrador es el que más se diferencia del propio autor: es un personaje en la obra, que tiene necesariamente que cumplir con todas las normas de ser un personaje, incluso cuando esté cumpliendo tareas de narrador. Para que tenga conocimiento de algo, por lo tanto, es necesario que lo experimente con sus propios sentidos, o que algún otro personaje se lo cuente. Puede contar sus propios pensamientos y opiniones, pero no los del resto de personajes, a no ser que los conozca por cualquier motivo.
El narrador en primera persona puede ser el propio protagonista de la historia (como Gulliver en Los Viajes de Gulliver), alguien muy cercano a él y que conoce sus pensamientos y acciones (como el Dr. Watson en los cuentos de Sherlock Holmes), o algún personaje marginal que tenga poco que ver con los hechos que se narran.
Acest narator este cel care diferă cel mai mult de autorul însuși: este un personaj din operă, care trebuie să respecte în mod necesar toate regulile de a fi personaj, chiar și atunci când îndeplinește sarcinile naratorului. Prin urmare, pentru ca dvs. să aveți cunoștință despre ceva, este necesar să îl experimentați cu propriile simțuri sau să vă spună un alt personaj despre asta. Vă puteți spune propriile gânduri și păreri, dar nu și ale celorlalte personaje, cu excepția cazului în care le cunoașteți din orice motiv.
Naratorul la persoana întâi poate fi el însuși protagonistul poveștii (cum ar fi Gulliver în Călătoriile lui Gulliver), cineva foarte apropiat de el și care îi cunoaște gândurile și acțiunile (cum ar fi Dr. Watson în poveștile Sherlock Holmes), sau un personaj marginal care are puțin de-a face cu evenimentele care sunt povestite.
Narator-protagonist. Naratorul-protagonist își spune propria poveste. El este personajul principal și tot ce se întâmplă știm prin el. Naratorul la persoana întâi (I) adoptă un punct de vedere subiectiv care îl face să se identifice cu protagonistul și îl împiedică să interpreteze într-un mod absolut și imparțial gândurile și acțiunile celorlalte personaje din narațiune. Este tipul de narator care este folosit în genuri precum jurnalul sau autobiografia.
Narator martor. Naratorul martor este un spectator al evenimentului, un personaj care își asumă funcția de povestire. Dar el nu este protagonistul poveștii, ci un personaj secundar. Acesta spune povestea în care participă sau intervine din punctul său de vedere, ca cineva care a trăit-o din exterior, dar care face parte din lumea poveștii. Un exemplu al acestui narator este poveștile lui Sherlock Holmes.
Monolog interior. Monologul interior introduce o reflecție care se învecinează cu disertația pe un subiect (nu trebuie confundată cu fluxul de conștiință sau ca un flux de conștiință) este tehnica literară care încearcă să reproducă mecanismele gândirii în text, precum asocierea ideilor. Exemple notorii apar în opera lui Marcel Proust în monologul Magdalenei; fluxul conștiinței este tipic lucrărilor lui Virginia Woolf și James Joyce.
Acest narator este cel care diferă cel mai mult de autorul însuși: este un personaj din operă, care trebuie să respecte în mod necesar toate regulile de a fi personaj, chiar și atunci când îndeplinește sarcinile naratorului. Prin urmare, pentru ca dvs. să aveți cunoștință despre ceva, este necesar să îl experimentați cu propriile simțuri sau să vă spună un alt personaj despre asta. Vă puteți spune propriile gânduri și păreri, dar nu și ale celorlalte personaje, cu excepția cazului în care le cunoașteți din orice motiv.
Naratorul la persoana întâi poate fi el însuși protagonistul poveștii (cum ar fi Gulliver în Călătoriile lui Gulliver), cineva foarte apropiat de el și care îi cunoaște gândurile și acțiunile (cum ar fi Dr. Watson în poveștile Sherlock Holmes), sau un personaj marginal care are puțin de-a face cu evenimentele care sunt povestite.
Narator-protagonist. Naratorul-protagonist își spune propria poveste. El este personajul principal și tot ce se întâmplă știm prin el. Naratorul la persoana întâi (I) adoptă un punct de vedere subiectiv care îl face să se identifice cu protagonistul și îl împiedică să interpreteze într-un mod absolut și imparțial gândurile și acțiunile celorlalte personaje din narațiune. Este tipul de narator care este folosit în genuri precum jurnalul sau autobiografia.
Narator martor. Naratorul martor este un spectator al evenimentului, un personaj care își asumă funcția de povestire. Dar el nu este protagonistul poveștii, ci un personaj secundar. Acesta spune povestea în care participă sau intervine din punctul său de vedere, ca cineva care a trăit-o din exterior, dar care face parte din lumea poveștii. Un exemplu al acestui narator este poveștile lui Sherlock Holmes.
Monolog interior. Monologul interior introduce o reflecție care se învecinează cu disertația pe un subiect (nu trebuie confundată cu fluxul de conștiință sau ca un flux de conștiință) este tehnica literară care încearcă să reproducă mecanismele gândirii în text, precum asocierea ideilor. Exemple notorii apar în opera lui Marcel Proust în monologul Magdalenei; fluxul conștiinței este tipic lucrărilor lui Virginia Woolf și James Joyce.
Narrador-protagonista. El narrador-protagonista cuenta su propia historia. Es el personaje principal y todo lo que sucede lo sabemos a través de él. El narrador en primera persona (yo) adopta un punto de vista subjetivo que le hace identificarse con el protagonista y le impide interpretar de forma absoluta e imparcial los pensamientos y acciones de los restantes personajes de la narración. Es el tipo de narrador que se utiliza en géneros como el diario o la autobiografía.
Narrador testigo. El narrador testigo es un espectador del acontecer, un personaje que asume la función de narrar. Pero no es el protagonista de la historia, sino un personaje secundario. Cuenta la historia en la que participa o interviene desde su punto de vista, como alguien que la ha vivido desde fuera, pero que es parte del mundo del relato. Ejemplo de este narrador son los cuentos de Sherlock Holmes.
Monólogo interior. El monólogo interior introduce una reflexión que raya en la disertación sobre un tema(no se debe confundir con el stream of consciousness o como flujo de conciencia) es la técnica literaria que trata de reproducir los mecanismos del pensamiento en el texto, tales como la asociación de ideas. Ejemplos notorios aparecen en la obra de Marcel Proust en el monólogo de la magdalena; el flujo de consciencia es propio de las obras de Virginia Woolf y James Joyce.
Tercera persona o extradiegético
El narrador en tercera persona o narrador externo se encuentra (en la mayoría de los casos) fuera de la historia, por lo que es un narrador extradiegético. Aquí la voz narrativa se dirige a uno o a varios personajes de forma directa.
Sin embargo, pueden distinguirse tres tipos de narrador en tercera persona, según el conocimiento que tienen del mundo creado por el autor.
Segunda persona (autodiegético)
Es el tipo de narrador menos utilizado. Tiene las características del narrador intradiegético (principal) porque suele contar su propia historia. Es un tipo de narrador que busca la complicidad del lector, por lo que se dirige constantemente a él. Aunque el narrador utiliza los paradigmas de segunda persona (“tú”, “te”, “a ti”, "ustedes", etc.), suele desdoblar su personalidad y hablar con el mismo como si lo hiciera con otro; también suele contar los acontecimientos de su vida.
A doua persoană (autodietetică)
El este cel mai puțin folosit tip de narator. Are caracteristicile naratorului intradiegetic (principal) pentru că își spune de obicei propria poveste. Este un tip de narator care caută complicitatea cititorului, așa că i se adresează constant. Deși naratorul folosește paradigme de persoana a doua („tu”, „tu”, „tu”, „tu” etc.), el are tendința de a-și desfășura personalitatea și de a-și vorbi ca și cum ar fi vorbit cu altul; el povestește de obicei și evenimentele din viața sa.
A doua persoană (autodietetică)
El este cel mai puțin folosit tip de narator. Are caracteristicile naratorului intradiegetic (principal) pentru că își spune de obicei propria poveste. Este un tip de narator care caută complicitatea cititorului, așa că i se adresează constant. Deși naratorul folosește paradigme de persoana a doua („tu”, „tu”, „tu”, „tu” etc.), el are tendința de a-și desfășura personalitatea și de a-și vorbi ca și cum ar fi vorbit cu altul; el povestește de obicei și evenimentele din viața sa.
Narrador testigo o metadiegético
El narrador testigo está incluido en la narración, pero en este caso no es parte de ella, solo cuenta lo que ve, en calidad de testigo, sin participar directamente en los acontecimientos. Narra en primera y en tercera persona las acciones de otros personajes, además siempre se incluye dentro de la narración, pero solo como un observador. Este personaje solo narra lo que presencia y ve, pues se trata de un narrador testigo, que cuenta la historia en tercera persona (él no es el protagonista), pero desde un punto de vista concreto, ya que la ha presenciado de primera mano. Pero el narrador testigo puede estar más o menos cerca de la acción, divisarla a lo lejos, presenciarla desde dentro, espiarla, etc.
Existen muchos tipos distintos de narradores testigos, cada uno con sus particularidades. Algunos de los más usados son los siguientes:
Narrador omnisciente
El narrador omnisciente o directivo es quien conoce a detalle la historia. Conoce todo respecto a la narración. Puede influir en el lector, pero no siempre. Trata de ser objetivo en lo que dice o piensa. Las características principales del narrador omnisciente son que: expone y comenta las actuaciones de los personajes y los acontecimientos que se van desarrollando en la narración; se interna en los personajes y les cuenta a los lectores los pensamientos más íntimos que cruzan por sus mentes, sus estados de ánimo y sentimientos; posee el don de la ubicuidad, dominando la totalidad de la narración y parece saber lo que va a ocurrir en el futuro y lo que ocurrió en el pasado; utiliza la tercera persona del singular o plural.
Martor sau narator metadiegetic
Naratorul martor este inclus în narațiune, dar în acest caz nu face parte din ea, ci doar ceea ce vede contează, ca martor, fără a participa direct la evenimente. Povestește la prima și la a treia persoană acțiunile altor personaje, este, de asemenea, întotdeauna inclusă în narațiune, dar numai ca observator. Acest personaj povestește doar ceea ce este martor și vede, întrucât este un narator martor, care spune povestea la persoana a treia (nu este protagonistul), ci dintr-un punct de vedere specific, de când a asistat-o din prima mână. Dar povestitorul martor poate fi mai mult sau mai puțin apropiat de acțiune, îl poate observa în depărtare, îl poate asista din interior, îl poate spiona etc.
Există multe tipuri diferite de naratori martori, fiecare cu particularitățile sale. Unele dintre cele mai utilizate sunt următoarele:
Narator omniscient
Naratorul omniscient sau directiv este cel care cunoaște povestea în detaliu. Știți totul despre povestiri. Poate influența cititorul, dar nu întotdeauna. Încearcă să fii obiectiv în ceea ce spui sau gândești. Principalele caracteristici ale naratorului atotștiutor sunt că: el expune și comentează acțiunile personajelor și evenimentele care au loc în narațiune; se adâncește în personaje și le spune cititorilor cele mai intime gânduri care le trec prin minte, stările și sentimentele; El are darul omniprezenței, dominând întreaga narațiune și pare să știe ce se va întâmpla în viitor și ce s-a întâmplat în trecut; folosiți a treia persoană singular sau plural.
A treia persoană sau extradiegetică
Naratorul în persoana a treia sau naratorul extern este (în majoritatea cazurilor) în afara poveștii, făcându-l un narator extradiegetic. Aici vocea narativă se adresează direct unuia sau mai multor personaje.
Cu toate acestea, se pot distinge trei tipuri de narator în persoana a treia, în funcție de cunoștințele lor despre lumea create de autor.
Martor sau narator metadiegetic
Naratorul martor este inclus în narațiune, dar în acest caz nu face parte din ea, ci doar ceea ce vede contează, ca martor, fără a participa direct la evenimente. Povestește la prima și la a treia persoană acțiunile altor personaje, este, de asemenea, întotdeauna inclusă în narațiune, dar numai ca observator. Acest personaj povestește doar ceea ce este martor și vede, întrucât este un narator martor, care spune povestea la persoana a treia (nu este protagonistul), ci dintr-un punct de vedere specific, de când a asistat-o din prima mână. Dar povestitorul martor poate fi mai mult sau mai puțin apropiat de acțiune, îl poate observa în depărtare, îl poate asista din interior, îl poate spiona etc.
Există multe tipuri diferite de naratori martori, fiecare cu particularitățile sale. Unele dintre cele mai utilizate sunt următoarele:
Narator omniscient
Naratorul omniscient sau directiv este cel care cunoaște povestea în detaliu. Știți totul despre povestiri. Poate influența cititorul, dar nu întotdeauna. Încearcă să fii obiectiv în ceea ce spui sau gândești. Principalele caracteristici ale naratorului atotștiutor sunt că: el expune și comentează acțiunile personajelor și evenimentele care au loc în narațiune; se adâncește în personaje și le spune cititorilor cele mai intime gânduri care le trec prin minte, stările și sentimentele; El are darul omniprezenței, dominând întreaga narațiune și pare să știe ce se va întâmpla în viitor și ce s-a întâmplat în trecut; folosiți a treia persoană singular sau plural.
A treia persoană sau extradiegetică
Naratorul în persoana a treia sau naratorul extern este (în majoritatea cazurilor) în afara poveștii, făcându-l un narator extradiegetic. Aici vocea narativă se adresează direct unuia sau mai multor personaje.
Cu toate acestea, se pot distinge trei tipuri de narator în persoana a treia, în funcție de cunoștințele lor despre lumea create de autor.
Testigo impersonal: está determinado por la fotografía y el cine, ya que da la mirada de una cámara. Casi siempre en tiempo presente, se limita a contar lo que se ve. Como ejemplo de este tipo de narrador, tenemos La colmena, de Camilo José Cela.
Narrador protagonista
El narrador protagonista cuenta su historia en primera persona con sus palabras, centrándose siempre en él mismo. Es el poseedor de la situación, organiza hechos y expresa criterios como le conviene. También puede ser una autobiografía hecha por este.
Un narrador protagonista es un tipo de narrador que asume un papel primario a la hora de contar una historia. Dentro de la narración, el papel del narrador es muy relevante, ya que es la voz encargada de transmitir la historia en cuestión.
Testigo presencial: narra los hechos ocurridos tiempo atrás que él (o ella) presenció en persona. Como ejemplos de este tipo de narrador tenemos al conocido Doctor Watson, ayudante del detective Sherlock Holmes o a Íñigo Balboa, que en la saga escrita por Arturo Pérez-Reverte recuerda las aventuras que vivió cuando era un muchacho junto al Capitán Alatriste.
El informante: cuenta la historia transcribiendo los hechos como si se tratase de un documento oficial o una crónica, presentándolos como auténticos. El informe de Brodie, de Borges, es un ejemplo de este tipo de narrador.
Martor impersonal: este determinat de fotografie și cinema, deoarece dă aspectul unei camere. Aproape întotdeauna la timpul prezent, se limitează la a spune ceea ce se vede. Ca exemplu al acestui tip de narator, avem La colmena, de Camilo José Cela.
Martor impersonal: este determinat de fotografie și cinema, deoarece dă aspectul unei camere. Aproape întotdeauna la timpul prezent, se limitează la a spune ceea ce se vede. Ca exemplu al acestui tip de narator, avem La colmena, de Camilo José Cela.
Martor ocular: povestește evenimentele petrecute cu mult timp în urmă la care el (sau ea) a asistat personal. Ca exemple ale acestui tip de narator îl avem pe cunoscutul doctor Watson, asistent al detectivului Sherlock Holmes sau Íñigo Balboa, care în saga scrisă de Arturo Pérez-Reverte își amintește aventurile pe care le-a trăit când era băiat cu căpitanul Alatriste.
Informatorul: spune povestea transcriind evenimentele ca și cum ar fi un document oficial sau o cronică, prezentându-le ca autentice. Raportul Brodie al lui Borges este un exemplu al acestui tip de povestitor.
Martor ocular: povestește evenimentele petrecute cu mult timp în urmă la care el (sau ea) a asistat personal. Ca exemple ale acestui tip de narator îl avem pe cunoscutul doctor Watson, asistent al detectivului Sherlock Holmes sau Íñigo Balboa, care în saga scrisă de Arturo Pérez-Reverte își amintește aventurile pe care le-a trăit când era băiat cu căpitanul Alatriste.
Informatorul: spune povestea transcriind evenimentele ca și cum ar fi un document oficial sau o cronică, prezentându-le ca autentice. Raportul Brodie al lui Borges este un exemplu al acestui tip de povestitor.
Enfoque narrativo múltiple
El enfoque narrativo múltiple o la perspectiva múltiple se da cuando dos o más personajes se refieren a los mismos hechos, pero desde distintos puntos de vista, interpretándolos de distinta manera, combinando varios de los tipos de relación que tiene el narrador directamente con el relato y el recurso literario y expresivo utilizado para contar la historia. Un buen ejemplo es la novela Rosaura a las diez de Marco Denevi.3 El narrador heterodiegético o extradiegético cuenta la historia externamente, sin tener nada que ver con los hechos relatados. El narrador intradiegético, que cumple únicamente con la función de narrar, lo podemos identificar a través de marcas dentro de la historia. Encontramos también al narrador homodiegético, cuentan la historia desde su participación en ella, dentro de este tipo de narrador podemos encontrar una subclasificación como narrador protagonista (autodiegético), quien es el que cuenta su experiencia directamente; y el narrador testigo (metadiegético) que pertenece al mundo del relato, pero cuenta la historia como alguien que la ha vivido desde fuera.
Narrador sospechoso o poco fiable
Un narrador sospechoso, falible, poco fiable o no fiable es un narrador (ya sea en literatura, cine o teatro) cuya credibilidad está comprometida, aunque a veces el lector no llegue a saberlo hasta el final de la historia a causa de la suspensión de incredulidad (como en El asesinato de Rogelio Ackroyd de Agatha Christie u Otra vuelta de tuerca de Henry James). El término fue sugerido en 1961 por Wayne C. Booth en La retórica de la ficción. Aunque los narradores no fiables son casi por definición narradores en primera persona, se han hecho argumentos de que también existen aquellos en segunda persona y en tercera persona.
Narrador deficiente
El narrador deficiente conoce "menos que el protagonista" acerca de la historia. Registra únicamente lo que puede ser visto y oído, sin penetrar en la mente de ninguno de los personajes, o al menos no demasiado. Por esta razón, este tipo de narrador puede recibir también el nombre de narrador objetivo, porque no incluye ninguna subjetividad en su narración (ni suya ni de ningún personaje).
Este narrador, por lo tanto, es un mero testigo de los hechos que acontecen en la narración, y es el más utilizado en la narración periodística.
Narrador equisciente
Este narrador se identifica con un personaje determinado y conoce solo aquello que conoce el personaje o aquello que a este le han contado. El autor es una persona real, que vive o vivió en determinada época y no puede relatar lo que sucedió antes o después de que él estuviera vivo, y aun así, solo podría relatar lo que él personalmente haya vivido o entendido sobre determinado asunto. Usa la tercera persona, voz narrativa que favorece siempre el objetivismo. Un ejemplo actual y bastante extremo de esta modalidad es la novela El Infierno Y Los Celacantos, de César Fuentes Rodríguez.
Relata sus experiencias como personaje central de la historia. Para que tenga conocimiento de algo, por lo tanto, es necesario que lo experimente con sus propios sentidos, o que algún otro personaje se lo cuente. Puede contar sus propios pensamientos y opiniones, pero no los de los demás personajes, a no ser que estos se lo cuenten. Este narrador es el que más se diferencia del propio autor: Es un personaje en la obra, que tiene necesariamente que cumplir con todas las normas de ser un personaje, incluso cuando esté cumpliendo tareas de narrador.
Narator suspect sau nesigur
Un povestitor suspect, falibil, necredibil sau necredibil este un povestitor (fie în literatură, film sau teatru) a cărui credibilitate este compromisă, chiar dacă cititorul uneori nu o știe până la sfârșitul poveștii din cauza suspendării neîncredere (ca în „Murder of Roger Ackroyd” de Agatha Christie sau „Another Turn of the Screw” a lui Henry James). Termenul a fost sugerat în 1961 de Wayne C. Booth în The Rhetoric of Fiction. s-a făcut că există și persoanele a doua și a treia.
Sarac narator
Bietul narator știe „mai puțin decât protagonistul” despre poveste. Înregistrează doar ceea ce poate fi văzut și auzit, fără a pătrunde în mintea vreunui personaj, sau cel puțin nu prea mult. Din acest motiv, acest tip de narator poate fi numit și narator obiectiv, deoarece nu include nicio subiectivitate în narațiunea sa (nici a lui, nici cea a vreunui personaj).
Prin urmare, acest narator este un simplu martor al evenimentelor care apar în narațiune și este cel mai utilizat în narațiunea jurnalistică.
Povestitor echiscient
Acest narator se identifică cu un anumit personaj și știe doar ce știe personajul sau ce i s-a spus. Autorul este o persoană reală, care trăiește sau a trăit la un anumit moment și nu poate să povestească ceea ce s-a întâmplat înainte sau după ce a fost în viață și, chiar și așa, nu a putut să raporteze decât ceea ce a trăit sau a înțeles personal despre o anumită chestiune. Folosește persoana a treia, o voce narativă care favorizează întotdeauna obiectivismul. Un exemplu actual și destul de extrem al acestei modalități este romanul El Infierno Y Los Celacantos, de César Fuentes Rodríguez.
Își povestește experiențele sale ca personaj central în poveste. Prin urmare, pentru ca dvs. să aveți cunoștință despre ceva, este necesar să îl experimentați cu propriile simțuri sau să vă spună un alt personaj despre asta. Îți poți spune propriile gânduri și păreri, dar nu și ale celorlalte personaje, decât dacă ți le spun. Acest narator este cel care diferă cel mai mult de autorul însuși: El este un personaj din operă, care trebuie să respecte în mod necesar toate regulile de a fi personaj, chiar și atunci când îndeplinește sarcinile naratorului.
Narator principal
Naratorul principal își spune povestea la persoana întâi cu cuvintele sale, concentrându-se întotdeauna asupra lui însuși. El este proprietarul situației, organizează fapte și exprimă criteriile după cum îi convine. Poate fi și o autobiografie făcută de el.
Un narator protagonist este un tip de narator care își asumă un rol primordial în a spune o poveste. În cadrul narațiunii, rolul naratorului este foarte relevant, deoarece el este vocea însărcinată cu transmiterea poveștii în cauză.
Narator suspect sau nesigur
Un povestitor suspect, falibil, necredibil sau necredibil este un povestitor (fie în literatură, film sau teatru) a cărui credibilitate este compromisă, chiar dacă cititorul uneori nu o știe până la sfârșitul poveștii din cauza suspendării neîncredere (ca în „Murder of Roger Ackroyd” de Agatha Christie sau „Another Turn of the Screw” a lui Henry James). Termenul a fost sugerat în 1961 de Wayne C. Booth în The Rhetoric of Fiction. s-a făcut că există și persoanele a doua și a treia.
Sarac narator
Bietul narator știe „mai puțin decât protagonistul” despre poveste. Înregistrează doar ceea ce poate fi văzut și auzit, fără a pătrunde în mintea vreunui personaj, sau cel puțin nu prea mult. Din acest motiv, acest tip de narator poate fi numit și narator obiectiv, deoarece nu include nicio subiectivitate în narațiunea sa (nici a lui, nici cea a vreunui personaj).
Prin urmare, acest narator este un simplu martor al evenimentelor care apar în narațiune și este cel mai utilizat în narațiunea jurnalistică.
Povestitor echiscient
Acest narator se identifică cu un anumit personaj și știe doar ce știe personajul sau ce i s-a spus. Autorul este o persoană reală, care trăiește sau a trăit la un anumit moment și nu poate să povestească ceea ce s-a întâmplat înainte sau după ce a fost în viață și, chiar și așa, nu a putut să raporteze decât ceea ce a trăit sau a înțeles personal despre o anumită chestiune. Folosește persoana a treia, o voce narativă care favorizează întotdeauna obiectivismul. Un exemplu actual și destul de extrem al acestei modalități este romanul El Infierno Y Los Celacantos, de César Fuentes Rodríguez.
Își povestește experiențele sale ca personaj central în poveste. Prin urmare, pentru ca dvs. să aveți cunoștință despre ceva, este necesar să îl experimentați cu propriile simțuri sau să vă spună un alt personaj despre asta. Îți poți spune propriile gânduri și păreri, dar nu și ale celorlalte personaje, decât dacă ți le spun. Acest narator este cel care diferă cel mai mult de autorul însuși: El este un personaj din operă, care trebuie să respecte în mod necesar toate regulile de a fi personaj, chiar și atunci când îndeplinește sarcinile naratorului.
Narator principal
Naratorul principal își spune povestea la persoana întâi cu cuvintele sale, concentrându-se întotdeauna asupra lui însuși. El este proprietarul situației, organizează fapte și exprimă criteriile după cum îi convine. Poate fi și o autobiografie făcută de el.
Un narator protagonist este un tip de narator care își asumă un rol primordial în a spune o poveste. În cadrul narațiunii, rolul naratorului este foarte relevant, deoarece el este vocea însărcinată cu transmiterea poveștii în cauză.
Funciones del discurso del narrador
Narrativa: La principal, ya que el narrador define por su actividad de contar una historia, dice cómo suceden los hechos en la narración.
De Control: Señala la capacidad del narrador para incidir en su propio discurso desde un plano metanarrativo.
Comunicativa: Incluye las funciones que se refieren directamente al destinatario, apelativa y fática, e implica que el narrador se comporta como un hablante que se dirige a un interlocutor tratando de influir en él.
Testimonial: A través de ella el narrador se refiere a sus fuentes de información, la mayor o menor nitidez de los recuerdos, etc.
Emotiva (englobable en la anterior).
Ideológica (aunque no es exclusiva del narrador la expresión o valoración ideológica).
Povestitor enciclopedic
Această abordare este cea care corespunde unui narator deosebit de imparțial, obiectiv, echanim, care în stil enciclopedic descrie un concept, un fapt, un personaj, o biografie, o operă etc.
Abordare narativă multiplă
Abordarea narativă multiplă sau perspectiva multiplă are loc atunci când două sau mai multe personaje se referă la aceleași evenimente, dar din puncte de vedere diferite, interpretându-le în moduri diferite, combinând mai multe dintre tipurile de relații pe care naratorul le are direct cu povestea și literatura și dispozitiv expresiv folosit pentru a spune povestea. Un bun exemplu este romanul Rosaura la zece de Marco Denevi.3 Naratorul heterodiegetic sau extradiegetic spune povestea pe plan extern, fără a avea nimic de-a face cu evenimentele legate. Povestitorul intradiegetic, care îndeplinește doar funcția de povestire, poate fi identificat prin semne din poveste. Găsim și naratorul homodiegetic, ei spun povestea din participarea lor la ea, în cadrul acestui tip de narator putem găsi o subclasificare ca narator protagonist (autodegetic), care este cel care își spune experiența în mod direct; și naratorul martor (metadiegetic) care aparține lumii poveștii, dar spune povestea ca pe cineva care a trăit-o din exterior.
Naratorul enciclopedic
Această tipologie de narator este cea care corespunde unui narator deosebit de imparțial, obiectiv, ecuanim, care în stil enciclopedic descrie un concept, un fapt, un personaj, o biografie, o operă etc.
Abordare narativă multiplă
Abordarea narativă multiplă sau perspectiva multiplă are loc atunci când două sau mai multe personaje se referă la aceleași evenimente, dar din puncte de vedere diferite, interpretându-le în moduri diferite, combinând mai multe dintre tipurile de relații pe care naratorul le are direct cu povestea și literatura și dispozitiv expresiv folosit pentru a spune povestea. Un bun exemplu este romanul Rosaura la zece de Marco Denevi.3 Naratorul heterodiegetic sau extradiegetic spune povestea pe plan extern, fără a avea nimic de-a face cu evenimentele legate. Povestitorul intradiegetic, care îndeplinește doar funcția de povestire, poate fi identificat prin semne din poveste. Găsim și naratorul homodiegetic, ei spun povestea din participarea lor la ea, în cadrul acestui tip de narator putem găsi o subclasificare ca narator protagonist (autodegetic), care este cel care își spune experiența în mod direct; și naratorul martor (metadiegetic) care aparține lumii poveștii, dar spune povestea ca pe cineva care a trăit-o din exterior.
(11.782 del total de 13.872 bytes)
Funcțiile discursului naratorului
Narațiune: Principala, deoarece naratorul definește prin activitatea sa de a spune o poveste, spune cum se întâmplă evenimentele în narațiune.
Control: indică capacitatea naratorului de a-și influența propriul discurs dintr-o meta-narațiune.
Comunicativ: include funcțiile care se referă direct la destinatar, apelativ și fatic și implică faptul că naratorul se comportă ca un vorbitor care se adresează unui interlocutor care încearcă să-l influențeze.
Mărturie: Prin intermediul acestuia, naratorul se referă la sursele sale de informații, la claritatea mai mare sau mai mică a amintirilor etc.
Emoțional (poate fi inclus în cel anterior).
Ideologic (deși expresia sau aprecierea ideologică nu este exclusivă naratorului).
Funcțiile discursului naratorului
Narațiune: Principala, deoarece naratorul definește prin activitatea sa de a spune o poveste, spune cum se întâmplă evenimentele în narațiune.
Control: indică capacitatea naratorului de a-și influența propriul discurs dintr-o meta-narațiune.
Comunicativ: include funcțiile care se referă direct la destinatar, apelativ și fatic și implică faptul că naratorul se comportă ca un vorbitor care se adresează unui interlocutor care încearcă să-l influențeze.
Mărturie: Prin intermediul acestuia, naratorul se referă la sursele sale de informații, la claritatea mai mare sau mai mică a amintirilor etc.
Emoțional (poate fi inclus în cel anterior).
Ideologic (deși expresia sau aprecierea ideologică nu este exclusivă naratorului).
En la imagen, Sherlock Holmes (a derecha) y el Doctor Watson (a izquierda); ilustración de Sidney Paget para el relato corto de Arthur Conan Doyle titulado "Todos los años en la historia de la humanidad" es un personaje de la historia y quien cumple ahí la función principal de narrador.
(285 bytes)
In imagine, Sherlock Holmes (dreapta) și doctorul Watson (stânga); Ilustrație de Sidney Paget pentru nuvela lui Arthur Conan Doyle intitulată "Toti anii istoriei omenirii" este un personaj al acelei istorisiri și care îndeplinește acolo funcția principală de narator.