Columna 1. 

Texto del articulo: "Estado miembro de la Union Europea"

Los Estados miembros de la Unión Europea​ son los veintisiete países soberanos que forman parte de la Unión Europea (UE). 

Todos los Estados miembros son partes de los Tratados de la Unión Europea, que son el Tratado de la Unión Europea (TUE) y el Tratado de Funcionamiento de la Unión Europea (TFUE).

En la actualidad, hay veintisiete Estados miembros de la Unión Europea.​ 

Desde los seis Estados fundadores de las originales Comunidades Europeas​ hasta su composición actual, la Unión ha experimentado sucesivas ampliaciones que han extendido sus fronteras hasta abarcar en la actualidad la mayor parte del territorio continental bajo la gobernanza común de la Unión Europea.

Los Estados de la Unión difieren entre sí en su historia, cultura, población, geografía, modelo político y territorial de gobierno, e incluso forma de Estado (veintiún repúblicas y seis monarquías),​ pero se encuentran vinculados entre sí por el compromiso político, económico y jurídico que deriva del proceso de integración europea asumido por todos en el marco de los tratados constitutivos de la Unión Europea.

Para poder acceder a formar parte de la UE, los Estados deben cumplir unos requisitos conocidos como criterios de Copenhague, que establecen la obligatoriedad de que el Estado posea un gobierno democrático y libre mercado, además de reconocer los derechos y libertades de los ciudadanos entre otros requisitos.​ 

Cualquier Estado europeo que cumpla los requisitos de pertenencia puede formar parte de la Unión,​ y desde la firma del Tratado de Lisboa cualquier Estado miembro que lo desee puede solicitar la retirada de la UE. (1621 bytes).

Columna 2. 

Traductor automatico de Google .

Statele membre ale Uniunii Europene sunt cele douăzeci și șapte de țări suverane care fac parte din Uniunea Europeană (UE) 

Toate statele membre sunt părți la Tratatele Uniunii Europene, care sunt Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

În prezent, există douăzeci și șapte de state membre ale Uniunii Europene.

Din cele șase state fondatoare ale Comunităților Europene originale până la componența sa actuală, Uniunea a suferit extinderi succesive care și-au extins granițele pentru a acoperi acum cea mai mare parte a teritoriu continental aflat sub guvernanța comună a Uniunii Europene.

Statele din Uniune diferă între ele în istoria, cultura, populația, geografia, modelul politic și teritorial de guvernare și chiar forma de stat (douăzeci și una de republici și șase monarhii), dar sunt legate între ele prin angajament politic, economice și juridice care derivă din procesul de integrare europeană asumat de toți în cadrul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

Pentru a putea adera la UE, statele trebuie să îndeplinească cerințele cunoscute sub numele de criterii de la Copenhaga, care stabilesc obligația statului de a avea un guvern democratic și de piață liberă, pe lângă recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, printre altele. Cerințe 

Orice stat european care îndeplinește cerințele de apartenență poate face parte din Uniune, iar de la semnarea Tratatului de la Lisabona orice stat membru care dorește să facă acest lucru poate solicita retragerea UE.

 Columna 3. 

Traducción / Traducere... admin.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt cele douăzeci și șapte de țări suverane care fac parte din Uniunea Europeană (UE) 

Toate Statele membre sunt părți ale Tratatelor Uniunii Europene, care sunt Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

În prezent, există douăzeci și șapte de state membre ale Uniunii Europene. 

De la cele șase State fondatoare ale Comunităților Europene originale până la componența sa actuală, Uniunea a experimentat extinderi succesive care i-au extins granițele pana la a acoperi acum cea mai mare parte a teritoriului continental aflat sub guvernanța comună a Uniunii Europene.

Statele din Uniune diferă între ele în ce priveste istoria, cultura, populația, geografia, modelul politic și teritorial de guvernare și chiar forma de stat (douăzeci și una de republici și șase monarhii), dar sunt legate între ele prin angajament politic, economice și juridice care derivă din procesul de integrare europeană asumat de toți în cadrul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

Pentru a putea adera la UE, statele trebuie să îndeplinească cerințele cunoscute sub numele de criteriile de la Copenhaga, care stabilesc obligația statului de a avea un guvern democratic și de piață liberă, pe lângă recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, printre alte cerințe. 

Oricare Stat european care îndeplinește cerințele de apartenență poate face parte din Uniune, iar de la semnarea Tratatului de la Lisabona orice Stat membru care dorește să facă acest lucru poate solicita retragerea din UE.

Índice

1 Estados miembros

2 Ampliación

3 Representación

3.1 En el Consejo Europeo y el Consejo de la Unión Europea

3.2 En el Parlamento Europeo

3.3 En otras instituciones

4 Soberanía

5 Cláusulas de exención en la Unión Europea

5.1 Territorios con estatus especial

5.2 Regiones ultraperiféricas

6 Retirada y suspensión

7 Estados relacionados

8 Véase también

9 Referencias

10 Enlaces externos

index

1 state membre

2 Extindere

3 Reprezentare

3.1 În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

3.2 În Parlamentul European

3.3 În alte instituții

4 Suveranitatea

5 Clauze de scutire în Uniunea Europeană

5.1 Teritoriile cu statut special

5.2 Regiunile ultraperiferice

6 Retragere și suspendare

7 state conexe

8 Vezi și

9 Referințe

10 Link-uri externe

Index

1 State membre

2 Extindere

3 Reprezentare

3.1 În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

3.2 În Parlamentul European

3.3 În alte instituții

4 Suveranitatea

5 Clauze de neasumare în Uniunea Europeană

5.1 Teritoriile cu statut special

5.2 Regiunile ultraperiferice

6 Retragere și suspendare

7 State relationate

8 Vezi și

9 Referințe

10 Link-uri externe

Estados miembros

Anexo:Estados miembros de la Unión Europea .

Los miembros de la Unión han crecido desde los seis Estados fundadores (Alemania, Bélgica, Francia, Italia, Luxemburgo y Países Bajos)​ a los 27 que hoy conforman la Unión Europea: Alemania, Austria, Bélgica, Bulgaria, Chipre, Croacia, Dinamarca, Eslovaquia, Eslovenia, España, Estonia, Finlandia, Francia, Grecia, Hungría, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburgo, Malta, Países Bajos, Polonia, Portugal, República Checa, Rumanía y Suecia.

De los 28 estados miembros que tenía hasta el 31 de enero de 2020, el Reino Unido ha aprobado su retirada en un referéndum convocado al efecto, proceso que se ha llevado a cabo en una primera instancia, dando comienzo a un período de transición que durará hasta fines del 2020. (742 bytes)

Statele membre

Anexă: Statele membre ale Uniunii Europene

Membrii Uniunii au crescut de la cele șase state fondatoare (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) la cele 27 care constituie astăzi Uniunea Europeană: Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca , Slovacia, Slovenia, Spania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Cehia, România și Suedia.

Din cele 28 de state membre pe care le-a avut până la 31 ianuarie 2020, Regatul Unit a aprobat retragerea sa într-un referendum solicitat în acest scop, proces care a fost realizat în primă instanță, începând o perioadă de tranziție care va dura până la sfârșitul anului 2020.

Statele membre

Anexă: Statele membre ale Uniunii Europene

Membrii Uniunii au crescut de la cele șase state fondatoare (Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) la cele 27 care constituie astăzi Uniunea Europeană: Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca , Slovacia, Slovenia, Spania, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Cehia, România și Suedia.

Din cele 28 de state membre pe care le-a avut până la 31 ianuarie 2020, Regatul Unit a aprobat retragerea sa într-un referendum solicitat în acest scop, proces care a fost realizat în primă instanță, dându-se startul unei perioade de tranziție care va dura până la sfârșitul anului 2020.

Ampliación

Artículos principales: 

Historia de la ampliación de la Unión Europea y

 Ampliación de la Unión Europea.

La ampliación y la adhesión de nuevos Estados miembros ha sido una característica principal del paisaje político de la Unión Europea y anteriormente de las Comunidades Europeas.

La Comunidad Europea del Carbón y del Acero (CECA) fue la primera de las comunidades existentes y fue establecida en 1951 por los que se conoce como los seis Estados fundadores: Alemania, Bélgica, Francia, Italia, Luxemburgo y los Países Bajos. Más tarde, en 1957 estos mismos Estados fundaron la Comunidad Económica Europea y la Comunidad Europea de la Energía Atómica.

En 1961 solicitaron la entrada a las Comunidades Irlanda, Dinamarca y Reino Unido, y en 1962 lo haría Noruega.​

Sin embargo, en aquella época todavía reinaba un cierto escepticismo en cuanto a las ampliaciones y el presidente francés Charles de Gaulle votó en contra de la adhesión de Reino Unido, al que consideraba un caballo de Troya debido a la influencia que sobre él ejercían los Estados Unidos.​ 

Esto paralizó las negociaciones con los otros países, algo que se volvería a repetir nuevamente con la negación de Charles de Gaulle en 1967. Únicamente después de que De Gaulle dejara el cargo en 1969 se consiguió reactivar las negociaciones.​

Sin embargo, el 53,5 % de los noruegos votaron en contra de la adhesión en un referendum.​ 

El resultado negativo de la consulta provocó una crisis de gobierno y a ello le siguió la dimisión del primer ministro Trygve Bratteli.​ 

Ya sin Noruega, en 1973 tuvo lugar la primera ampliación de las Comunidades Europeas en la que se unieron Reino Unido, Irlanda y Dinamarca.​

A pesar de estos contratiempos, y de la retirada de Groenlandia en 1985 (que pertenecía a las Comunidades por ser un territorio autónomo de Dinamarca),​ tres nuevos países se unieron antes del fin de la Guerra Fría: Grecia en 1981 y Portugal y España en 1986.​ En 1987 la extensión geográfica del proyecto europeo se puso a prueba cuando Marruecos solicitó la adhesión, pero fue rechazada al no ser considerado un país de Europa.

En 1990, cuando la Guerra Fría llegaba a su fin, Alemania Oriental dio la bienvenida a la Comunidad Europea como parte de una reunificada Alemania. 

La caída del Muro de Berlín, que posibilitó esta reunificación y que tuvo lugar un año antes, fue uno de los acontecimientos más importantes para la integración europea y para la posterior libertad de circulación.​

Con la entrada en vigor el 1 de enero de 1993 del Tratado de la Unión Europea (que se había firmado en la ciudad neerlandesa de Maastricht en 1992) se creó la actual "Unión Europea" que sustituía y agrupaba a la Comunidad Europea anterior. 

Se estableció también el mercado único y se hicieron realidad sus cuatro libertades: la libre circulación de mercancías, servicios, personas y capitales.​

Dos años después se produjo la primera ampliación de la ya Unión Europea, que sería la cuarta de la historia (sin tener en cuenta la incorporación de Alemania Oriental a la Alemania unificada): el 1 de enero de 1995 se integraron Austria, Finlandia y Suecia, por lo que la Unión contaba ya con quince miembros, conocida como "La Europa de los quince".​

Años antes habrían solicitado la adhesión Suiza y nuevamente Noruega, pero en ambos casos las negociaciones se paralizaron después de que los votantes de los dos países rechazaran la pertenencia a la Unión Europea en referendum (1992 y 1994 respectivamente).​

 Mientras tanto, los miembros del extinto Bloque del Este y Yugoslavia comenzaron a iniciar movimientos de acercamiento a la Unión Europea.

La quinta ampliación tuvo lugar en 2004 y ha sido la que ha incorporado a un mayor número de países. En total, la Unión Europea contó desde el 1 de mayo con diez nuevos países y unos 75 millones de habitantes formando un espacio político y económico de 450 millones de ciudadanos que ahora incluía también a tres antiguas repúblicas soviéticas (Estonia, Letonia y Lituania), cuatro antiguos satélites de la URSS (Polonia, República Checa, Hungría y Eslovaquia), una antigua república yugoslava (Eslovenia) y dos islas mediterráneas (Chipre y Malta).​

En 2007 se incorporaron Bulgaria y Rumania, convirtiendo a la Unión Europea en un espacio de casi 500 millones de ciudadanos.​ 

Croacia por su parte firmó la adhesión a finales de 2011 y semanas después fue ratificado en referéndum, uniéndose el 1 de julio de 2013 a la familia europea como su miembro número veintiocho.

El 31 de enero de 2020, a las 23:00 h, hora británica, el Reino Unido abandonó la Unión Europea.

Representación

En el Consejo Europeo y el Consejo de la Unión Europea

Cada Estado tiene representación en las instituciones de la Unión Europea. 

Ser un miembro de pleno derecho le da al gobierno de un Estado miembro un asiento en el Consejo de la Unión Europea y en el Consejo Europeo,​ en los que cuando las decisiones no se toman por consenso los votos se ponderan en función de la población (aunque no es exactamente proporcional, ya que hay un mínimo que sirve para que los países más pequeños no pierdan representación).​ 

La Presidencia del Consejo de la Unión Europea rota cada seis meses entre cada uno de los miembros permitiendo a cada Estado ayudar a dirigir la agenda de la Unión.

 Extindere

Articole principale: 

Istoria extinderii Uniunii Europene 

și 

Extinderea Uniunii Europene.

Extinderea și aderarea noilor state membre au fost o caracteristică principală a peisajului politic al Uniunii Europene și anterior al Comunităților Europene.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost prima dintre comunitățile existente și a fost înființată în 1951 de către cele șase state fondatoare: Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda. Mai târziu, în 1957, aceleași state au fondat Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

În 1961, au solicitat aderarea la Irlanda, Danemarca și Regatul Unit, iar Norvegia s-ar aplica în 1962. 

Cu toate acestea, în acel moment exista încă un anumit scepticism cu privire la prelungiri, iar președintele francez Charles de Gaulle a votat împotriva. aderarea Regatului Unit, pe care îl considera un cal troian datorită influenței exercitate de Statele Unite. 

Acest lucru a paralizat negocierile cu celelalte țări, lucru care ar fi repetat din nou cu negarea lui Charles de Gaulle în 1967. Abia după ce de Gaulle a părăsit funcția în 1969, negocierile au fost reactivate.

Cu toate acestea, 53,5% dintre norvegieni au votat împotriva aderării la referendum. 

Rezultatul negativ al consultării a dus la o criză guvernamentală și a fost urmat de demisia prim-ministrului Trygve Bratteli. 

Fără Norvegia, În 1973 a avut loc prima extindere a Comunităților Europene, aderând la Regatul Unit, Irlanda și Danemarca.

În ciuda acestor eșecuri și a retragerii Groenlandei în 1985 (care aparținea Comunităților ca teritoriu autonom al Danemarcei), trei noi țări s-au alăturat înainte de sfârșitul Războiului Rece: Grecia în 1981 și Portugalia și Spania. în 1986. În 1987 extinderea geografică a proiectului european a fost pusă la încercare atunci când Marocul a solicitat aderarea, dar a fost respinsă deoarece nu era considerată o țară europeană.

În 1990, când Războiul Rece se apropia de sfârșit, Germania de Est a salutat Comunitatea Europeană ca parte a Germaniei reunite. 

Căderea Zidului Berlinului, care a făcut posibilă această reunificare și care a avut loc cu un an mai devreme, a fost unul dintre cele mai importante evenimente pentru integrarea europeană și pentru libertatea de mișcare ulterioară.

Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1993 a Tratatului privind Uniunea Europeană (care fusese semnat în orașul olandez Maastricht în 1992) a fost creată actuala „Uniune Europeană”, care înlocuiește și grupează Comunitatea Europeană anterioară. 

Piața unică a fost, de asemenea, stabilită, iar cele patru libertăți ale sale au devenit realitate: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului.

Doi ani mai târziu a avut loc prima extindere a Uniunii Europene deja, care va fi a patra în istorie (fără a lua în considerare încorporarea Germaniei de Est în Germania unificată): la 1 ianuarie 1995, Austria, Finlanda și Suedia s-au alăturat Prin urmare, Uniunea avea deja cincisprezece membri, cunoscuți drept „Europa celor cincisprezece”.

Cu ani mai devreme, Elveția și Norvegia ar fi solicitat aderarea, dar în ambele cazuri negocierile s-au oprit după ce alegătorii celor două țări au respins aderarea la Uniunea Europeană prin referendum (1992 și respectiv 1994). 

din fostul Bloc de Est și Iugoslavia au început să inițieze mișcări de apropiere cu Uniunea Europeană.

A cincea extindere a avut loc în 2004 și a fost cea care a încorporat cel mai mare număr de țări. În total, Uniunea Europeană a avut zece țări noi și aproximativ 75 de milioane de locuitori de la 1 mai, formând un spațiu politic și economic de 450 de milioane de cetățeni care acum includea și trei foste republici sovietice (Estonia, Letonia și Lituania), patru foști sateliți ai URSS (Polonia, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia), o fostă Republică Iugoslavă (Slovenia) și două insule mediteraneene (Cipru și Malta).

Bulgaria și România s-au alăturat în 2007, făcând Uniunea Europeană un spațiu de aproape 500 de milioane de cetățeni. 

Croația a semnat aderarea la sfârșitul anului 2011 și săptămâni mai târziu a fost ratificată în referendum, aderându-se la 1 iulie 2013 familiei europene ca membru al ei douăzeci și opt.

Pe 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora britanică, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană.

Reprezentare

În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Fiecare stat este reprezentat în instituțiile Uniunii Europene. 

A fi membru cu drepturi depline conferă guvernului unui stat membru un loc în Consiliul Uniunii Europene și în Consiliul European, în care atunci când deciziile nu sunt luate prin consens, voturile sunt ponderate în funcție de populație (Deși nu este tocmai proporțională, deoarece există un minim care servește pentru ca țările mai mici să nu-și piardă reprezentarea) 

Președinția Consiliului Uniunii Europene se rotește la fiecare șase luni între fiecare dintre membri, permițând fiecărui stat să ajute la direcționarea agendei Uniunii.

  Extindere

Articole principale: 

Istoria extinderii Uniunii Europene 

și 

Extinderea Uniunii Europene.

Extinderea și aderarea noilor State membre au fost o caracteristică principală a peisajului politic al Uniunii Europene și anterior al Comunităților Europene.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost prima dintre comunitățile existente și a fost înființată în 1951 de către cele șase state fondatoare: Germania, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda. Mai târziu, în 1957, aceleași state au fondat Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

În 1961, au solicitat aderarea la CEE, Irlanda, Danemarca și Regatul Unit, iar Norvegia urmand a o face în 1962. 

Cu toate acestea, în acel moment exista încă un anumit scepticism cu privire la extindere, iar președintele francez Charles de Gaulle a votat împotriva aderarii Regatului Unit, pe care îl considera un adevarat cal troian datorită influenței exercitate de Statele Unite asupra lui. 

Acest lucru a paralizat negocierile cu celelalte țări, lucru care s-a repetat cu noua negare a lui Charles de Gaulle în 1967. Abia după ce de Gaulle a părăsit funcția în 1969, negocierile au fost reactivate.

53,5% dintre norvegieni au votat, la referendum,  împotriva aderării. 

Rezultatul negativ al consultării a dus la o criză guvernamentală și a fost urmata de demisia prim-ministrului Trygve Bratteli. 

Chiar si fără Norvegia, in 1973 a avut loc prima extindere a Comunităților Europene, prin aderarea Regatului Unit, Irlandei și Danemarcei.

În ciuda acestor eșecuri și a retragerii Groenlandei în 1985 (care aparținea Comunităților ca teritoriu autonom al Danemarcei), trei noi țări s-au alăturat înainte de sfârșitul Războiului Rece: Grecia în 1981 și Portugalia și Spania. în 1986. În 1987 extinderea geografică a proiectului european a fost pusă la încercare atunci când Marocul a solicitat aderarea, dar a fost respinsă deoarece nu era considerată o țară europeană.

În 1990, când Războiul Rece se apropia de sfârșit, Germania de Est a salutat Comunitatea Europeană ca parte a Germaniei reunificate. 

Căderea Zidului Berlinului, care a făcut posibilă această reunificare și care a avut loc cu un an mai devreme, a fost unul dintre cele mai importante evenimente pentru integrarea europeană și pentru  ulterioara libertate de circulatie (de mișcare, de strămutare).

Odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1993 a Tratatului privind Uniunea Europeană (care fusese semnat în orașul olandez Maastricht în 1992) a fost creată actuala „Uniune Europeană”, care înlocuiește și grupează Comunitatea Europeană anterioară. 

S-a stabilit, de asemenea, piața unică a fost stabilită, iar cele patru libertăți ale sale au devenit realitate: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului.

Doi ani mai târziu a avut loc prima extindere a Uniunii Europene deja, care va fi a patra în istorie (fără a lua în considerare încorporarea Germaniei de Est în Germania unificată): la 1 ianuarie 1995, Austria, Finlanda și Suedia s-au alăturat Prin urmare, Uniunea avea deja cincisprezece membri, cunoscuți drept „Europa celor cincisprezece”.

Cu ani mai devreme, Elveția și Norvegia ar fi solicitat aderarea, dar în ambele cazuri negocierile s-au oprit după ce alegătorii celor două țări au respins aderarea la Uniunea Europeană prin referendum (1992 și respectiv 1994). 

Intre timp, tari din fostul Bloc de Est și Iugoslavia au început să inițieze mișcări de apropiere cu Uniunea Europeană.

A cincea extindere a avut loc în 2004 și a fost cea care a încorporat cel mai mare număr de țări. În total, Uniunea Europeană a avut zece țări noi și aproximativ 75 de milioane de locuitori de la 1 mai, formând un spațiu politic și economic de 450 de milioane de cetățeni care acum includea și trei foste republici sovietice (Estonia, Letonia și Lituania), patru foști sateliți ai URSS (Polonia, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia), o fostă Republică Iugoslavă (Slovenia) și două insule mediteraneene (Cipru și Malta).

Bulgaria și România s-au alăturat în 2007, făcând Uniunea Europeană un spațiu de aproape 500 de milioane de cetățeni. 

Croația a semnat aderarea la sfârșitul anului 2011 și săptămâni mai târziu a fost ratificată în referendum, aderându-se la 1 iulie 2013 familiei europene ca membru al ei douăzeci și opt.

Pe 31 ianuarie 2020, la ora 23:00, ora britanică, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană.

Reprezentare

În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Fiecare stat este reprezentat în instituțiile Uniunii Europene. 

A fi membru cu drepturi depline conferă guvernului unui Stat membru un loc în Consiliul Uniunii Europene și în Consiliul European, în care atunci când deciziile nu sunt luate prin consens, voturile sunt ponderate în funcție de populație (deși nu este tocmai proporțională, deoarece există un minim care servește pentru ca țările mai mici să nu-și piardă reprezentarea)

 Președinția Consiliului Uniunii Europene se rotește la fiecare șase luni între fiecare dintre membri, permițând fiecărui stat să ajute la direcționarea agendei Uniunii.

En el Parlamento Europeo

De la misma forma, a cada Estado miembro de la Unión Europea se le asignan un número de escaños en el Parlamento Europeo de acuerdo a su población.​ 

Nuevamente los países pequeños reciben un mayor número de escaños por habitante que los grandes: esta regla de «proporcionalidad degresiva» pretende posibilitar el reflejo del pluralismo interior de los Estados pequeños, sin que por ello el Parlamento adquiera un tamaño exorbitante, algo que pasaría inevitablemente si los Estados grandes obtuvieran un número de diputados directamente proporcional.

La eurocámara cuenta con 705 eurodiputados,​ quienes representan de manera directa, de acuerdo con el principio de democracia representativa que ordena el método de gobierno comunitario, a los ciudadanos europeos como tales y en su conjunto, no a sus Estados de origen.​ 

Estos electores son los únicos ante quienes responden políticamente, de manera periódica cada cinco años, en las elecciones europeas.

În Parlamentul European

În același mod, fiecărui stat membru al Uniunii Europene i se atribuie un număr de locuri în Parlamentul European în funcție de populația sa. 

Din nou, țările mici primesc un număr mai mare de locuri pe locuitor decât cele mari: această regulă de bază. proporționalitatea „urmărește să permită reflectarea pluralismului intern al statelor mici, fără a face astfel din Parlament o dimensiune exorbitantă, lucru care s-ar întâmpla inevitabil dacă statele mari ar obține un număr direct proporțional de deputați.

Euro-camera are 705 de deputați europeni, care reprezintă direct, în conformitate cu principiul democrației reprezentative care ordonă metoda guvernării comunitare, cetățenii europeni ca atare și, în ansamblu, nu statele lor de origine. 

Alegătorii sunt singurii pentru care ei răspund politic, periodic la fiecare cinci ani, la alegerile europene.

În Parlamentul European

În același mod, fiecărui stat membru al Uniunii Europene i se atribuie un număr de scaune (locuri) în Parlamentul European în funcție de populația sa. 

Mai nou, țările mici primesc un număr mai mare de locuri pe cap de locuitor decât cele mari: această regulă de bază. "proporționalitatea degresivă" urmărește să permită reflectarea pluralismului intern al statelor mici, fără a face astfel din Parlament o dimensiune exorbitantă, lucru care s-ar întâmpla inevitabil dacă statele mari ar obține un număr direct proporțional de deputați.

Euro-camera are 705 de euro-deputați, care reprezintă direct, în conformitate cu principiul democrației reprezentative care ordonează metoda guvernării comunitare, cetățenii europeni ca atare și, în ansamblu, nu statele lor de origine. 

Acesti electori sunt singurii in fata carora ei răspund politic, de maniera periodica la fiecare cinci ani, la alegerile europene.

En otras instituciones

La Comisión Europea cuenta con 27 comisarios, uno por cada miembro, aunque estos no son nombrados por los Estados miembros sino por el Presidente de la Comisión Europea y tienen que ser aprobados por el Parlamento Europeo.

În alte instituții

Comisia Europeană are 27 de comisari, câte unul pentru fiecare membru, deși aceștia nu sunt numiți de statele membre, ci de președintele Comisiei Europene și trebuie aprobați de Parlamentul European.

În alte instituții

Comisia Europeană are 27 de comisari, câte unul pentru fiecare membru, deși aceștia nu sunt numiți de Statele membre, ci de președintele Comisiei Europene și trebuie aprobați de Parlamentul European.

Representación

En el Consejo Europeo y el Consejo de la Unión Europea

Cada Estado tiene representación en las instituciones de la Unión Europea. 

Ser un miembro de pleno derecho le da al gobierno de un Estado miembro un asiento en el Consejo de la Unión Europea y en el Consejo Europeo,​ en los que cuando las decisiones no se toman por consenso los votos se ponderan en función de la población (aunque no es exactamente proporcional, ya que hay un mínimo que sirve para que los países más pequeños no pierdan representación).​ 

La Presidencia del Consejo de la Unión Europea rota cada seis meses entre cada uno de los miembros permitiendo a cada Estado ayudar a dirigir la agenda de la Unión.

Reprezentare

În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Fiecare stat este reprezentat în instituțiile Uniunii Europene. 

A fi membru cu drepturi depline îi conferă guvernului unui stat membru un loc în Consiliul Uniunii Europene și în Consiliul European, unde atunci când deciziile nu sunt luate prin consens, voturile sunt ponderate în funcție de populație (Deși nu este tocmai proporțional, deoarece există un minim care servește pentru ca țările mai mici să nu-și piardă reprezentarea)

 Președinția Consiliului Uniunii Europene se rotește la fiecare șase luni între fiecare dintre membri, permițând fiecărui stat să ajute dirijează agenda Uniunii.

Reprezentare

În Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Fiecare stat este reprezentat în instituțiile Uniunii Europene. 

A fi membru cu drepturi depline îi conferă guvernului unui stat membru un loc în Consiliul Uniunii Europene și în Consiliul European, unde atunci când deciziile nu sunt luate prin consens, voturile sunt ponderate în funcție de populație (deși nu este tocmai proporțional, deoarece există un minim care servește pentru ca țările mai mici să nu-și piardă reprezentarea)

 Președinția Consiliului Uniunii Europene se rotește la fiecare șase luni între fiecare dintre membri, permițând fiecărui stat să ajute dirijează agenda Uniunii.

En el Parlamento Europeo

De la misma forma, a cada Estado miembro de la Unión Europea se le asignan un número de escaños en el Parlamento Europeo de acuerdo a su población.​ 

Nuevamente los países pequeños reciben un mayor número de escaños por habitante que los grandes: esta regla de "proporcionalidad degresiva" pretende posibilitar el reflejo del pluralismo interior de los Estados pequeños, sin que por ello el Parlamento adquiera un tamaño exorbitante, algo que pasaría inevitablemente si los Estados grandes obtuvieran un número de diputados directamente proporcional.

La eurocámara cuenta con 751 eurodiputados, quienes representan de manera directa, de acuerdo con el principio de democracia representativa que ordena el método de gobierno comunitario, a los ciudadanos europeos como tales y en su conjunto, no a sus Estados de origen.​ 

Estos electores son los únicos ante quienes responden políticamente, de manera periódica cada cinco años, en las elecciones europeas.​

În Parlamentul European.

În același mod, fiecărui stat membru al Uniunii Europene i se atribuie un număr de locuri în Parlamentul European în funcție de populația sa. 

Din nou, țările mici primesc un număr mai mare de locuri pe locuitor decât cele mari: această regulă generală „Proporționalitatea degresivă” încearcă să facă posibilă reflectarea pluralismului intern al statelor mici, fără ca din acest motiv Parlamentul să dobândească o dimensiune exorbitantă, lucru care s-ar întâmpla inevitabil dacă marile state ar obține un număr direct proporțional de deputați.

Euro-camera are 751 de deputați europeni, care reprezintă direct, în conformitate cu principiul democrației reprezentative care ordonă metoda guvernării comunitare, cetățenilor europeni ca atare și, în ansamblu, nu statelor lor de origine. 

ei sunt singurii cărora le răspund politic, periodic la fiecare cinci ani, la alegerile europene.

În Parlamentul European.

În același mod, fiecărui stat membru al Uniunii Europene i se atribuie un număr de locuri în Parlamentul European în funcție de populația sa. 

Mai nou, țările mici primesc un număr mai mare de locuri pe locuitor decât cele mari: această regulă generală „proporționalitatea degresivă” încearcă să facă posibilă reflectarea pluralismului intern al statelor mici, fără ca din acest motiv Parlamentul să dobândească o dimensiune exorbitantă, lucru care s-ar întâmpla inevitabil dacă marile state ar obține un număr direct proporțional de deputați.

Euro-camera are 751 de deputați europeni, care reprezintă direct, în conformitate cu principiul democrației reprezentative care ordonă metoda guvernării comunitare, cetățenilor europeni ca atare și, în ansamblu, nu statelor lor de origine. 

Acesti electori sunt singurii in fata cărora răspund politic, periodic la fiecare cinci ani, la alegerile europene.

En otras instituciones

La Comisión Europea cuenta con 27 comisarios, uno por cada miembro, aunque estos no son nombrados por los Estados miembros sino por el Presidente de la Comisión Europea y tienen que ser aprobados por el Parlamento Europeo. 

În alte instituții

Comisia Europeană are 27 de comisari, câte unul pentru fiecare membru, deși aceștia nu sunt numiți de statele membre, ci de președintele Comisiei Europene și trebuie aprobați de Parlamentul European.

În alte instituții

Comisia Europeană are 27 de comisari, câte unul pentru fiecare Stat membru, deși aceștia nu sunt numiți de Statele membre, ci de președintele Comisiei Europene și trebuie aprobați de Parlamentul European.

—Artículo 4. Tratado de la Unión Europea.

1. De conformidad con lo dispuesto en el artículo 5, toda competencia no atribuida a la Unión en los Tratados corresponde a los Estados miembros.

2. La Unión respetará la igualdad de los Estados miembros ante los Tratados, así como su identidad nacional, inherente a las estructuras fundamentales políticas y constitucionales de éstos, también en lo referente a la autonomía local y regional. 

Respetará las funciones esenciales del Estado, especialmente las que tienen por objeto garantizar su integridad territorial, mantener el orden público y salvaguardar la seguridad nacional. 

En particular, la seguridad nacional seguirá siendo responsabilidad exclusiva de cada Estado miembro.

3. Conforme al principio de cooperación leal, la Unión y los Estados miembros se respetarán y asistirán mutuamente en el cumplimiento de las misiones derivadas de los Tratados. 

Los Estados miembros adoptarán todas las medidas generales o particulares apropiadas para asegurar el cumplimiento de las obligaciones derivadas de los Tratados o resultantes de los actos de las instituciones de la Unión. 

Los Estados miembros ayudarán a la Unión en el cumplimiento de su misión y se abstendrán de toda medida que pueda poner en peligro la consecución de los objetivos de la Unión.

—Articolul 4. Tratatul Uniunii Europene.

1. În conformitate cu dispozițiile articolului 5, orice competență care nu este conferită Uniunii în tratate corespunde statelor membre.

(2) Uniunea respectă egalitatea statelor membre înainte de tratate, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, și în ceea ce privește autonomia locală și regională. 

Acesta va respecta funcțiile esențiale ale statului, în special cele care au ca scop garantarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și protejarea securității naționale. 

În special, securitatea națională va rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.

(3) În conformitate cu principiul cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se asistă reciproc în îndeplinirea sarcinilor derivate din tratate. 

Statele membre adoptă toate măsurile generale sau particulare adecvate pentru a asigura respectarea obligațiilor derivate din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. 

Statele membre asistă Uniunea în îndeplinirea misiunii sale și se abțin de la orice acțiune care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

—Articolul 4. Tratatul Uniunii Europene.

1. În conformitate cu dispozițiile articolului 5, orice competență care nu este conferită Uniunii în tratate corespunde Statelor membre.

(2) Uniunea respectă egalitatea statelor membre înainte de tratate, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, și în ceea ce privește autonomia locală și regională. 

Aceasta va respecta funcțiile esențiale ale statului, în special cele care au ca scop garantarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și protejarea securității naționale. 

În special, securitatea națională va rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.

(3) În conformitate cu principiul cooperării loiale, Uniunea și Statele membre se respectă și se asistă reciproc în îndeplinirea sarcinilor derivate din tratate. 

Statele membre adoptă toate măsurile generale sau particulare adecvate pentru a asigura respectarea obligațiilor derivate din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. 

Statele membre asistă Uniunea în îndeplinirea misiunii sale și se abțin de la orice acțiune care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Según lo señalado en el Título I de la Primera Parte del Tratado de Funcionamiento de la Unión Europea (versión consolidada):

Competencias exclusivas:

Sólo la Unión puede legislar y adoptar actos vinculantes; los Estados únicamente podrán si son facultados por la Unión o para ampliar los actos de la Unión

•  - la unión aduanera;

•  - el establecimiento de las normas sobre competencia necesarias para el funcionamiento del mercado interior;

•  - la política monetaria de los Estados miembros cuya moneda es el euro;

•  - la conservación de los recursos biológicos marinos dentro de la política pesquera común;

•  - la política comercial común;

•  - la celebración de acuerdos internacionales en el marco de estas competencias.

Competencias compartidas:

La Unión y los Estados miembros pueden legislar y adoptar actos vinculantes, pero los Estados sólo ejercerán su competencia en la medida en que la Unión no lo haya hecho

•  - el mercado interior

•  - la política social, en los aspectos definidos por los Tratados

•  - la cohesión económica, social y territorial;

•  - la agricultura y la pesca;

•  - el medio ambiente;

•  - la protección de los consumidores;

•  - el transporte;

•  - las redes transeuropeas;

•  - la energía;

•  - el espacio de libertad, seguridad y justicia;

•  - los asuntos comunes sobre salud pública

Las políticas y acciones de la Unión no impedirán a los Estados ejercer las suyas

•  - la investigación, el desarrollo tecnológico y el espacio

•  - la cooperación al desarrollo y la ayuda humanitaria 

Competencias de apoyo:

La Unión puede llevar a cabo acciones con el fin de apoyar, coordinar  - o complementar la acción de los Estados

• - la protección y mejora de la salud humana

• - la industria

• - la cultura

• - el turismo

• - la educación, la formación profesional, la juventud y el deporte

• ´ la protección civil

• - la cooperación administrativa

Competencias especiales

(catalogadas aparte)

• la coordinación de las políticas económica, social y de empleo

• la política exterior y de seguridad común (PESC-PCSD)

(11.007 bytes

După cum se indică în titlul I din prima parte a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată):

.

Competențe exclusive:

Numai Uniunea poate legifera și adopta acte obligatorii; Statele pot doar dacă sunt împuternicite de Uniune sau să extindă  -   -   - actele Uniunii

•  - uniunea vamală;

•  - stabilirea regulilor de concurență necesare funcționării pieței interne;

•  - politica monetară a statelor membre a căror monedă este euro;

•  - conservarea resurselor biologice marine în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului;

•  - politica comercială comună;

•  - încheierea de acorduri internaționale în cadrul acestor puteri.

Competențe comune:

Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii, dar statele își vor exercita competența numai în măsura în care Uniunea nu a făcut acest lucru

•   - piața internă

•   - politica socială, în aspectele definite de tratate

•   - coeziunea economică, socială și teritorială;

•   - agricultură și pescuit;

•   - mediu inconjurator;

•   - protectia Consumatorului;

•   - transport;

•   - rețele transeuropene;

•   - energie;

•   - spațiul de libertate, securitate și justiție;

•   - probleme comune de sănătate publică

Politicile și acțiunile Uniunii nu trebuie să împiedice statele să le exercite

•   - cercetare, dezvoltare tehnologică și spațiu

•   - cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar

Competențe de sprijin:

Uniunea poate întreprinde acțiuni pentru a sprijini, coordona sau completa acțiunea statelor

• - protecția și îmbunătățirea sănătății umane

• - industria

• - cultură

• - Turismul

• - educație, formare profesională, tineret și sport

• - protecția civilă

• - cooperarea administrativă

Competențe speciale

(listat separat)

• coordonarea politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă

• politica externă și de securitate comună (PESC-PSAC)

După cum se indică în titlul I din prima parte a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată):

Competențe exclusive:

Numai Uniunea poate legifera și adopta acte obligatorii; Statele membre pot doar dacă sunt împuternicite de Uniune sau pentru a multiplica efectul actelor Uniunii

•  - uniunea vamală;

•  - stabilirea regulilor de concurență necesare funcționării pieței interne;

•  - politica monetară a statelor membre a căror monedă este euro;

•  - conservarea resurselor biologice marine în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului;

•  - politica comercială comună;

•  - încheierea de acorduri internaționale în cadrul acestor competente.

Competențe colective:

Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii, dar statele își vor exercita competența numai în măsura în care Uniunea nu a făcut acest lucru

•   - piața internă

•   - politica socială, în aspectele definite de tratate

•   - coeziunea economică, socială și teritorială;

•   - agricultură și pescuit;

•   - mediu inconjurator;

•   - protectia Consumatorului;

•   - transport;

•   - rețele transeuropene;

•   - energie;

•   - spațiul de libertate, securitate și justiție;

•   - probleme comune de sănătate publică

Politicile și acțiunile Uniunii nu trebuie să împiedice statele să le exercite

•   - cercetare, dezvoltare tehnologică și spațiu

•   - cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar

Competențe de sprijin:

Uniunea poate întreprinde acțiuni pentru a sprijini, coordona sau completa acțiunea statelor

• - protecția și îmbunătățirea sănătății umane

• - industria

• - cultură

• - Turismul

• - educație, formare profesională, tineret și sport

• - protecția civilă

• - cooperarea administrativă

Competențe speciale

(listat separat)

• coordonarea politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă

• politica externă și de securitate comună (PESC-PSAC)

 Columna 1.

 Véase también:

• - Portal:Unión Europea. Contenido relacionado con Unión Europea.

•  - Asociación Europea de Libre Comercio

•  - Criterios de Copenhague

•  - Cronología de la Unión Europea

•  - Europa de las dos velocidades .

• - Geografía de la Unión Europea

•  - Lenguas de la Unión Europea

Columna 2. 

Vezi și:

• Consultați portalul de pe portalul Uniunii Europene: Uniunea Europeană. Conținut legat de Uniunea Europeană.

• Asociația Europeană de Liber Schimb

• Criteriile de la Copenhaga

• Anexă: Cronologia Uniunii Europene

• Europa celor două viteze

• Geografia Uniunii Europene

• Limbile Uniunii Europene

Columna 3.

Vezi și:

• Portal: Uniunea Europeană. Conținut relaționat cu Uniunea Europeană.

• Asociația Europeană a Liberului Schimb

• Criteriile de la Copenhaga

• Anexă: Cronologia Uniunii Europene

• Europa celor două viteze

• Geografia Uniunii Europene

• Limbile Uniunii Europene

 -  Portalul Uniunii Europene: Uniunea Europeană. Conținut legat de Uniunea Europeană.

 - Asociația Europeană de Liber Schimb

 - Criteriile de la Copenhaga

 - Cronologia Uniunii Europene

 - Geografia Uniunii Europene

 - Limbile Uniunii Europene.

proporționalitatea: conținutul și domeniul de aplicare al acțiunii UE nu poate depăși ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor tratatelor;

subsidiaritatea: în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, UE poate acționa numai dacă – și în măsura în care – obiectivul acțiunii preconizate nu poate fi realizat în mod satisfăcător de țările UE, dar ar putea fi realizat mai bine la nivelul UE.