Created on 18.07.2019_19.40 (Romania)
Fuente / Sursa: Teoria de juegos (66.344 bytes) vs Teoria jocurilor (4.954 bytes)
Fragmentos del articulo "Teoria de juegos - Wikipedia"
Traducere, adaptare si interpretare... admin
Traducere in curs de realizare...
La teoría de juegos es un área de la matemática aplicada que utiliza modelos para estudiar interacciones en estructuras formalizadas de incentivos (los llamados «juegos»). La teoría de juegos se ha convertido en una herramienta sumamente importante para la teoría económica y ha contribuido a comprender más adecuadamente la conducta humana frente a la toma de decisiones. Sus investigadores estudian las estrategias óptimas así como el comportamiento previsto y observado de individuos en juegos. Tipos de interacción aparentemente distintos pueden en realidad presentar una estructura de incentivo similar y, por lo tanto, se puede representar mil veces conjuntamente un mismo juego.
Desarrollada en sus comienzos como una herramienta para entender el comportamiento de la economía, la teoría de juegos se usa actualmente en muchos campos, como en la biología, sociología, politología, psicología, filosofía y ciencias de la computación. Experimentó un crecimiento sustancial y se formalizó por primera vez a partir de los trabajos de John von Neumann y Oskar Morgenstern, antes y durante la Guerra Fría, debido sobre todo a su aplicación a la estrategia militar, en particular a causa del concepto de destrucción mutua garantizada. Desde los setenta, la teoría de juegos se ha aplicado a la conducta animal, incluyendo el desarrollo de las especies por la selección natural. A raíz de juegos como el dilema del prisionero, en los que el egoísmo generalizado perjudica a los jugadores, la teoría de juegos ha atraído también la atención de los investigadores en informática, usándose en inteligencia artificial y cibernética.
Los conflictos entre seres racionales que recelan uno del otro, o la pugna entre competidores que interactúan y se influyen mutuamente, que piensan y que, incluso, pueden ser capaces de traicionarse uno al otro, constituyen el campo de estudio de la teoría de juegos, la cual se basa en un análisis matemático riguroso pero que, sin embargo, surge de manera natural al observar y analizar un conflicto desde un punto de vista racional. Desde el enfoque de esta teoría, un «juego» es una situación conflictiva en la que priman intereses contrapuestos de individuos o instituciones, y en ese contexto una parte, al tomar una decisión, influye sobre la decisión que tomará la otra; así, el resultado del conflicto se determina a partir de todas las decisiones tomadas por todos los actuantes.
La teoría de juegos plantea que debe haber una forma racional de jugar a cualquier «juego» (o de negociar en un conflicto), especialmente en el caso de haber muchas situaciones engañosas y segundas intenciones; así, por ejemplo, la anticipación mutua de las intenciones del contrario, que sucede en juegos como el ajedrez o el póquer, da lugar a cadenas de razonamiento teóricamente infinitas, las cuales pueden también trasladarse al ámbito de resolución de conflictos reales y complejos. En síntesis, y tal como se comentó, los individuos, al interactuar en un conflicto, obtendrán resultados que de algún modo son totalmente dependientes de tal interacción.
Así, desde que Von Neumann, Morgenstern y John Nash delinearon los postulados básicos de esta teoría durante las décadas del 40 y 50, varias han sido las aplicaciones que se le han otorgado a este herramental en el campo de las decisiones económicas, llegando incluso a modificar el modo en que los economistas interpretaban la toma de decisiones y la consecución del bienestar común. Ello es así porque, bajo una de las alternativas planteadas por la teoría de juegos, se destituye la idea fundamental y el pilar de la economía clásica planteado por Adam Smith en su clásico ensayo sobre la naturaleza y las causas de la riqueza de las naciones. Según Smith «el interés individual conduce a los seres humanos, como si fueran guiados por una mano invisible, hacia la consecución del bien común»; ahora, la teoría planteada por Nash, Neumann y Morgenstern concluye justamente lo contrario: el interés individual, el egoísmo y la racionalidad a la hora de tomar decisiones, conducen a los seres humanos a una situación no óptima, porque deben tener en cuenta las posiciones del resto de agentes involucrados en sus actuaciones.
Contenido
1 Representación de juegos
1.1 Forma normal de un juego
1.2 Forma extensiva de un juego
2 Tipos de juegos y ejemplos
2.1 Juegos simétricos y asimétricos
2.2 Juegos de suma cero y de suma distinta de cero
2.3 Criterios «maximin» y «minimax»
2.4 Equilibrio de Nash
2.5 Juegos cooperativos
2.6 Simultáneos y secuenciales
2.7 Juegos de información perfecta
2.8 Juegos de longitud infinita
2.9 Juegos combinatorios
2.10 Juegos discretos y continuos
2.11 Juegos diferenciales
2.12 Juegos de muchos jugadores y poblaciones
2.13 Resultados estocásticos (y relación con otros campos)
2.14 Metagames
3 Aplicaciones
3.1 Economía y negocios
3.1.1 Descriptiva
3.1.2 Normativa
3.2 Psicología y Psiquiatría
3.3 Biología
3.4 Informática y lógica
3.5 Ciencia política
3.6 Derecho Penal y Criminología
3.7 Filosofía
3.8 Música
3.9 Optimización de diseño
4 Historia de la teoría de juegos
5 Véase también
6 Bibliografía
6.1 Referencias generales
6.2 Lecturas adicionales
6.3 Textos de importancia histórica
7 Notas
8 Enlaces externos
8.1 En español
8.2 En inglés
1 Reprezentarea jocurilor
1.1 Forma normală a unui joc
1.2 Formă extinsă a unui joc
2 Tipuri de jocuri și exemple
2.1 Jocuri simetrice și asimetrice
2.2 Jocuri cu sumă zero și altă valoare decât zero
2.3 Criteriile "maximin" și "minimax"
2.4 Echilibrul Nash
2.5 Jocurile cooperative
2.6 Simultan și secvențial
2.7 Jocuri de informare perfectă
2.8 Jocuri de lungime infinită
2.9 Jocuri combinatorii
2.10 Jocuri discrete și continue
2.11 Jocuri diferențiale
2.12 Jocuri ale multor jucători și populații
2.13 Rezultatele stochastice (și relația cu alte domenii)
2.14 Metagames
3 Aplicații
3.1 Economia și negoțurile (afacerile)
3.1.1 Descriptivă
3.1.2 Normativă
3.2 Psihologie și Psihiatrie
3.3 Biologie
3.4 Informatica și logica
3.5 Știința politică
3.6 Drept penal și Criminologie
3.7 Filosofia
3.8 Muzica
3.9 Optimizarea designului
4 Istoria teoriei jocurilor
5 Vezi de asemenea
6 Bibliografie
6.1 Referințe generale
6.2 Lecturi suplimentare
6.3 Texte de importanță istorică
7 Note
8 Legături externe
8.1 În spaniolă
8.2 În limba engleză
Teoria jocurilor este o arie de matematică aplicată care folosește modele pentru a studia interacțiunile în structurile de stimulare formalizate (așa-numitele "jocuri"). Teoria jocurilor a devenit un instrument extrem de important pentru teoria economică și a contribuit la o mai bună înțelegere a comportamentului uman în fața procesului de luare a deciziilor. Cercetătorii săi studiază strategiile optime, precum și comportamentul prezis și observat al persoanelor în jocuri. Se pare că diferite tipuri de interacțiuni pot prezenta, de fapt, o structură stimulativă similară și, prin urmare, același joc poate fi reprezentat de o mie de ori împreună.
Dezvoltat la început ca instrument de înțelegere a comportamentului economiei, teoria jocurilor este folosită în prezent în multe domenii, cum ar fi biologia, sociologia, știința politică, psihologia, filozofia și informatica. A cunoscut o creștere substanțială și a fost formalizată pentru prima dată din lucrările lui John von Neumann și Oskar Morgenstern, înainte și în timpul Războiului Rece, în principal datorită aplicării strategiei militare, în special datorită conceptului de distrugere reciprocă garantat. Începând cu anii 1970, teoria jocurilor a fost aplicată comportamentului animalelor, inclusiv dezvoltării speciilor prin selecție naturală. În urma jocurilor ca Dilema prizonierului, în care egoismul răspândit dăunează jucătorilor, teoria jocurilor a atras atenția cercetătorilor de pe computer, folosind inteligența artificială și cibernetica.
Conflictele dintre ființele raționale care nu se încrețesc reciproc sau conflictul dintre concurenții care interacționează și se influențează reciproc, care gândesc și care pot chiar să se trădeze reciproc, constituie domeniul de studiu al teoriei jocurilor, care se bazează pe o analiză matematică riguroasă, dar care, totuși, apare în mod natural atunci când observăm și analizăm un conflict din punct de vedere rațional. Din punctul de vedere al acestei teorii, un "joc" este o situație conflictuală în care predomină interesele conflictuale ale indivizilor sau instituțiilor și, în acest context, o parte, în luarea unei decizii, influențează decizia pe care cealaltă o va lua; astfel, rezultatul conflictului este determinat de toate deciziile luate de toți actorii.
Teoria jocului sugerează că trebuie să existe un mod rațional de a juca orice "joc" (sau de a negocia într-un conflict), mai ales în cazul multor situații înșelătoare și a doua intenție; astfel, de exemplu, anticiparea reciprocă a intențiilor adversarului, care se întâmplă în jocuri cum ar fi șahul sau pokerul, dă naștere unor lanțuri teoretic infinite de raționament, care pot fi de asemenea transferate în sfera reală și complexă de soluționare a conflictului. Pe scurt, și după cum au comentat, indivizii, atunci când interacționează într-un conflict, vor obține rezultate care într-un fel sunt total dependente de o astfel de interacțiune.
Astfel, deoarece Von Neumann, Morgenstern și John Nash au delimitat postulatele fundamentale ale acestei teorii în deceniile 40 și 50, au fost acordate mai multe aplicații acestui instrument în domeniul deciziilor economice, chiar ajungând la să modifice modul în care economiștii au interpretat procesul de luare a deciziilor și realizarea unei bunăstări comune. Acest lucru se datorează faptului că, sub una dintre alternativele propuse de teoria jocurilor, ideea fundamentală și pilonul economiei clasice propuse de Adam Smith în eseul său clasic despre natura și cauzele bogăției națiunilor este respinsă. Potrivit lui Smith, "interesul individual conduce la ființele umane, ca și cum ar fi ghidate de o mână invizibilă, spre obținerea binelui comun"; Acum, teoria propusă de Nash, Neumann și Morgenstern concluzionează exact opusul: interesul individual, egoismul și raționalitatea în luarea deciziilor conduc ființele umane într-o situație neoptimală, deoarece trebuie să țină seama de pozițiile a celorlalți agenți implicați în acțiunile lor.
Cuprins
(Hasta aqui... 5260 bytes)
Véase también:
Vezi de asemenea
- Teoría de los juegos de rol (9.774 bytes);
- Dinámica de sistemas (12.769 bytes);
- Sistema dinámico (5.841 bytes);
- Sistema complejo (8949 bytes).
- Teoria jocurilor de rol (0 octeti)
- Dinamica sistemelor (0 octeti)
- Sistemul dinamic (823 octeti)
- Sistem complex (0 octeti)