Page start up on 13.11.2021_13.10 (UTC+1 / Paterna, España)
Fuente documental / Sursa documentara: Derecho laboral (02). Contenido - Wikipedia en español .
Conținut
În mod tradițional, disciplina juridică numită "Dreptul Muncii" este înțeleasă ca fiind compusă din următoarele părți:
Dreptul individual al Muncii: se referă la relațiile care emană din contractul individual de muncă existent între un angajat și angajatorul său.
Dreptul colectiv de muncă: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, izvorâte din Dreptul Muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții, negociere colectivă, participarea Statului cu rol de tutelă .
Dreptul (Juridica, Legislația) Securității Sociale: se referă la protecția lucrătorilor, în principal (dar nu exclusiv) economică, în fața unor riscuri precum: îmbolnăvire, accidente, limită de vârstă, șomaj etc.
Dreptul (Juridica, Legislatia) procedural laboral.
Exemple de definiții juridice ale muncii:
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucrătorilor (Spania) pretinde concursul, fără excepție, a următoarelor cinci caracteristici, :
Voluntarietate: liberă alegere, de către ambele părți ale contractului,(semnarea contractului de catre lucrător trebuie să fie liberă nu doar de formă, ci și pe fond, trebuie să fie liberă și la propriu, și nu doar la figurat.).
Retribuție (remunerație, soldă): adecvată compensație economică a serviciului prestat de lucrător.
Pe contul altcuiva: în ce priveste profitul, riscurile și mijloacele, toate acestea asumate de către și pentru angajator (profitul direct al respectivei afaceri nu revin lucrătorului, ci angajatorului).
Dependență (regim de,): constă într-un ambit de organizare și de dirijare exercitată de către angajator. (angajatorul este cel care organizează și dirijează activitatea de lucru, în timp ce lucrătorului îi este rezervat actul de executare a primitelor ordine).
Personal: lucrătorul execută personal (in persona) respectiva muncă fără a avea permisiune din partea legii de a trimite o altă persoană să lucreze în numele său.
Argentina
Legislația Contractului de Muncă definește munca în relație de dependență ca "orice activitate licită prestată în favoarea persoanei care dispune de puterea de a o dirija prin intermediul unei remunerații" (articolul 4), exceptând cazul în care beneficiarul acestor servicii este Administratia Publică Națională, provincială sau municipală sau exceptând cazurile lucrătorilor domestici și al sectorului agrar (articolul 2).
Se pretinde în așa caz:
să fie vorba de o activitate licită ;
să se facă în schimbul unei remunerații. Indiferent dacă obiectul activității are caracter non-profit sau dacă urmareste profitul (art. 5).
nu intră în această discuție angajații din administrația publică , lucrătorii din sectorul domestic, lucrătorii din sectorul agricol. (2.701
Modalități funcție de durată.
Contractul pe durată determinată.
Este vorba de contractul de muncă pe durată fixă (determinată) sau pe lucrare specifică. Un contract pe durată fixă ar fi acela care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă de timp, după care contractul este considerat stins. Un contract de muncă pe lucrare specifică este acela în care sunt solicitate serviciile unui lucrător pentru executarea unei determinate lucrări. Odată ce lucrarea este terminată, contractul este considerat ca fiind stins. Încetarea contractului de muncă pe timp determinat sau pe lucrare determinată nu implică nici o responsabilitate pentru niciuna dintre cele două părți.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată, care este în mod constant extins, devine un contract pe durată nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe durată nedeterminată.
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau un eveniment care să pună capăt contractului de muncă. Desigur, acestea sunt contracte care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul în care își oferă serviciile.
Contenido (see article)
Tradicionalmente la disciplina del derecho del trabajo se entiende formada por las siguientes partes:
Derecho individual del trabajo: trata de las relaciones que emanan del contrato individual de trabajo entre un trabajador y su empleador.
Derecho colectivo del trabajo: se refiere a las regulaciones de las relaciones entre grupos de sujetos en su consideración colectiva, del derecho del trabajo (sindicatos, organizaciones de empleadores, coaliciones. negociación colectiva, participación del Estado con fines de tutela).
Derecho de la seguridad social: se refiere a la protección de los trabajadores, principal (pero no exclusivamente) económica, ante los riesgos de enfermedad, accidentes, vejez, cesantía, etc.
Derecho procesal laboral.
Ejemplos de definición legal del trabajo
España
El Art. 1.1 del Estatuto de los Trabajadores exige que concurran las siguientes cinco características, sin excepción:
Voluntariedad: elección libre por parte de las dos partes del contrato. (el trabajador firma un contrato libremente)
Retribución (remuneración, sueldo): compensación económica, adecuada a la prestación laboral del trabajador.
Ajenidad: en los frutos, en los riesgos y en los medios, todo ello asumido por y para el empleador (los frutos directos del trabajo no son propiedad del trabajador, sino del empresario).
Dependencia: consistente en el ámbito de organización y dirección del el empleador (el empresario es quien organiza y dirige la actividad laboral, y el trabajador acata las órdenes)
Personal: el trabajador realiza personalmente el trabajo y no puede mandar a una persona en su nombre.
Argentina
La Ley de Contrato de Trabajo define al trabajo en relación de dependencia como "toda actividad lícita que se preste en favor de quien tiene la facultad de dirigirla, mediante una remuneración" (Art.4), excluyendo el caso de que la beneficiaria de tales servicios sea la Administración´pública nacional, provincial o municipal o que se trate de trabajadores domésticos o del sector agrario (Art.2). (Art.2) .
Se requiere entonces que:
sea una actividad lícita;
se realice a cambio de una remuneración. No interesa si el objeto de la actividad tenga carácter lucrativo o benéfico (art.5).
no se trate de dependientes de la administración pública, trabajadores domésticos o del sector agrario. (2.316 bytes)
Modalidades en función del plazo .
Contratos de tiempo determinado
Son contratos laborales de plazo fijo o de obra determinada.
Un contrato de plazo fijo sería aquel que requiere los servicios de un trabajador por un determinado período, terminado el cual, se considera extinto el contrato.
Un contrato de obra determinada es aquel en que se solicitan los servicios de un trabajador para la ejecución de la obra.
Finalizada la obra, el contrato se considera extinto. La extinción del contrato laboral por tiempo o por obra terminada no suponen responsabilidad para ninguno de las dos partes.
Es importante mencionar que un contrato de plazo fijo que sea prorrogado constantemente pasa a ser considerado un contrato de tiempo indefinido, porque aplica el principio de primacía de la realidad.
Contratos de tiempo indefinido
Son aquellos contratos que no estipulan una fecha o suceso que de finalización al contrato de trabajo. Ciertamente, son los contratos que permiten a los trabajadores lograr la estabilidad laboral con el tiempo de prestación de sus servicios.
Modalidades especiales del trabajo
Trabajo por cuenta propia o autoempleo
El trabajo por cuenta propia o autoempleo, es aquél en el que el propio trabajador es el que dirige y organiza su actividad corriendo a su cargo el riesgo económico, y que puede adoptar dos formas básicas:
El autoempleo individual o trabajo autónomo, que se regula habitualmente por el Derecho civil o el Derecho comercial, bajo la forma de "contrato de locación de servicios" (profesiones liberales, oficios autónomos, etc).
El autoempleo colectivo, en el que el trabajador se desempeña en una organización de la que él forma parte como miembro pleno en la toma de decisiones (cooperativa de producción o trabajo, sociedad laboral, etc).
Trabajo informal en relación de dependencia o trabajo no registrado
El trabajo informal en relación de dependencia, también llamado trabajo no registrado, trabajo en negro o trabajo sin contrato, se caracteriza por constituir la relación laboral que no cumple formalidades legales.
Este tipo de trabajo ha crecido notablemente en los últimos años.
Actualmente muchas grandes empresas utilizan un sistema de recursos humanos que combina el mantenimiento de un pequeño grupo "asalariado" formal empleado directamente por la empresa, con un amplio grupo de trabajadores que se desempeñan en empresas tercerizadas (outsourcing), muchas veces en condiciones de informalidad, sin protecciones laborales.
Una de las interpretaciones comúnmente aceptadas sobre la existencia de actividades informales se refiere al desarrollo de éstas al margen del sistema regulatorio vigente. Es decir, se trata de labores que se desarrollan sin cumplir con los requisitos establecidos en las reglamentaciones aplicables. Asimismo, y en una visión más positiva, la exclusión se asocia con su falta de acceso a las políticas de fomento y, en particular, al crédito, la capacitación y los mercados. Esta aproximación al sector informal enfatiza su ilegalidad como característica primordial y tiende a visualizarlo como un conjunto de actividades encubiertas o sumergidas de la economía.
La realidad es, sin embargo, más matizada. Ni el sector informal opera absolutamente “en negro”, ni su opuesto, el sector moderno, lo hace con un irrestricto apego a la legalidad. Predominan las llamadas áreas grises que, en investigaciones sobre comienzos de la década de 1990 (Tokman, 1992; Tokman y Klein, 1996), se han caracterizado como el cumplimiento parcial de ciertos requisitos legales o procesales, incluida la ilegalidad absoluta, pero también la legalidad plena. Sin embargo, el panorama prevaleciente en la informalidad es un área intermedia entre estas últimas: se cumple con ciertos requisitos de registro, pero no se pagan los impuestos; se observa parte de las regulaciones laborales, pero no todas.
Trabajo informal de simple supervivencia por cuenta propia
Este tipo de trabajo no debe confundirse con el anterior, aunque muchas veces en la realidad las fronteras son difusas. Este tipo de trabajo es de muy baja productividad y se realiza por cuenta propia, fuera de toda formalidad legal (limpiavidrios en los semáforos, recolectores informales de basura, vendedores callejeros, etc.).
Pasantías y becas de investigación
En este tipo de trabajo, el trabajador, generalmente al terminar sus estudios universitarios, mantiene una actividad laboral habitualmente relacionada con la investigación. Es una figura derivada de la beca de estudios, mediante la cual se remunera el trabajo realizado, pero el becario permanece fuera del estatuto de los trabajadores, y carece por ello de gran parte de los beneficios sociales. En ocasiones se pretende utilizar como una forma legal de "contratación" de jóvenes trabajadores, lo que reduce los costes salariales derivados del alta en la seguridad social. (4.862 bytes)
Conţinut
În mod tradițional, disciplina dreptului muncii este înțeleasă ca fiind formată din următoarele părți:
Dreptul individual al muncii: se ocupă de relațiile care emană din contractul individual de muncă dintre un lucrător și angajatorul acestuia.
Dreptul colectiv al muncii: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, ale dreptului muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții. negociere colectivă, participarea statului în scopuri de tutelă).
Legea securității sociale: se referă la protecția lucrătorilor, în principal (dar nu exclusiv) financiar, împotriva riscurilor de îmbolnăvire, accidente, bătrânețe, șomaj etc.
Drept procedural al muncii.
Exemple de definiție legală a muncii
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucratorilor impune urmatoarele cinci caracteristici, fara exceptie:
Voluntarie: libera alegere a ambelor părți la contract. (lucrătorul semnează liber un contract)
Remunerație (remunerare): compensație economică, corespunzătoare beneficiului de serviciu al lucrătorului.
Afară: în fructe, în riscuri și în mijloace, toate asumate de și pentru angajator (fructele directe ale muncii nu sunt proprietatea lucrătorului, ci a angajatorului).
Dependență: constând din sfera de organizare și conducerea angajatorului. (angajatorul este cel care organizeaza si conduce activitatea de munca, iar lucratorul respecta ordinele)
Personal: lucrătorul realizează personal munca și nu poate trimite o persoană în numele său.
Argentina
Legea Contractului de Muncă definește munca în raport de dependență ca fiind „orice activitate legală care este prestată în favoarea oricui are puterea de a o conduce, prin remunerare” (Art.4), excluzând cazul în care beneficiarul unor astfel de servicii este acesta administrația publică națională, provincială sau municipală sau în cazul lucrătorilor casnici sau a sectorului agricol (Art.2). (Art.2).
Apoi se cere ca:
este o activitate juridică;
se face în schimbul unei remunerații. Nu contează dacă obiectul activității este lucrativ sau benefic (art.5).
Nu sunt angajați ai administrației publice, lucrători casnici sau ai sectorului agricol. (2.157 bytes)
Modalitati in functie de termen.
Contracte pe durată determinată
Sunt contracte de muncă pe durată determinată sau specifice.
Un contract pe durată determinată ar fi unul care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă, după care contractul se consideră stins. Un contract de munca specific este acela in care sunt solicitate serviciile unui lucrator pentru executarea lucrarii.
Odata terminata lucrarea, contractul este considerat stins. Incetarea contractului de munca pe timp sau pentru munca terminata nu implica responsabilitate pentru nici una dintre parti.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată care se prelungește constant este considerat un contract pe perioadă nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe timp nedeterminat
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau un eveniment care încetează contractul de muncă. Cu siguranță, acestea sunt contractele care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul prestării serviciilor.
Modalitati speciale de munca
Muncă pe cont propriu sau pe cont propriu
Munca pe cont propriu sau munca pe cont propriu este cea în care lucrătorul însuși este cel care își dirijează și organizează activitatea pe cheltuiala sa și care poate îmbrăca două forme de bază:
Independența individuală sau munca pe cont propriu, care este de obicei reglementată de dreptul civil sau dreptul comercial, sub forma unui „contract de închiriere de servicii” (profesii liberale, meserii independente etc.).
Muncă independentă colectivă, în care lucrătorul lucrează într-o organizație din care face parte ca membru cu drepturi depline în luarea deciziilor (cooperativă de producție sau de muncă, societate de muncă etc.).
Muncă informală într-o relație de dependență sau muncă neînregistrată
Munca informală în relație de dependență, denumită și muncă neînregistrată, muncă la negru sau muncă fără contract, se caracterizează prin constituirea unui raport de muncă care nu respectă formalitățile legale. Acest tip de muncă a crescut considerabil în ultimii ani. În prezent, multe companii mari folosesc un sistem de resurse umane care combină întreținerea unui mic grup formal „salariat” angajat direct de companie, cu un grup mare de lucrători care lucrează în companii externalizate, deseori în condiții informale, fără protecția muncii.
Una dintre interpretările general acceptate ale existenței activităților informale se referă la dezvoltarea acestora în afara sistemului de reglementare actual. Cu alte cuvinte, acestea sunt sarcini care se desfășoară fără a respecta cerințele stabilite în reglementările aplicabile. De asemenea, și într-o perspectivă mai pozitivă, excluderea este asociată cu lipsa lor de acces la politicile de dezvoltare și, în special, la credite, formare și piețe. Această abordare a sectorului informal subliniază ilegalitatea acestuia ca o caracteristică primară și tinde să-l vizualizeze ca un set de activități ascunse sau scufundate ale economiei.
Realitatea este, însă, mai nuanțată. Nici sectorul informal nu operează absolut „în negru”, nici opusul său, sectorul modern, nu o face cu o aderență neîngrădită a legalității. Predomină așa-numitele zone gri care, în cercetările efectuate la începutul anilor 1990 (Tokman, 1992; Tokman și Klein, 1996), au fost caracterizate drept îndeplinirea parțială a anumitor cerințe legale sau procedurale, inclusiv ilegalitatea absolută, dar și legalitatea deplină. . Cu toate acestea, panorama predominantă în informalitate este o zonă intermediară între acestea din urmă: sunt îndeplinite anumite cerințe de înregistrare, dar taxele nu sunt plătite; o parte din reglementările muncii sunt respectate, dar nu toate.
Munca informală de muncă independentă simplă
Acest tip de lucru nu trebuie confundat cu cel precedent, deși în realitate granițele sunt adesea estompate. Acest tip de muncă este de o productivitate foarte scăzută și se desfășoară pe cont propriu, în afara oricăror formalități legale (curățător geamuri la semafoare, gunoieri informali, vânzători ambulanți etc.).
Stagii de cercetare și burse
În acest tip de muncă, muncitorul, în general la sfârșitul studiilor universitare, întreține o activitate de muncă de obicei legată de cercetare. Este o cifră derivată din bursa de studii, prin care munca depusă este remunerată, dar titularul de bursă rămâne în afara statutului lucrătorilor și, prin urmare, îi lipsește o mare parte din prestațiile sociale. Uneori se dorește a fi folosită ca formă legală de „angajare” a tinerilor lucrători, ceea ce reduce costurile salariale derivate din înregistrarea la asigurările sociale. (4.653 bytes)
Conținut
În mod tradițional, disciplina juridica numita "Dreptul Muncii" este înțeleasă ca fiind compusă din următoarele părti:
Dreptul individual al Muncii: se referă la relațiile care emana din contractul individual de muncă existent intre un angajat și angajatorul său.
Dreptul colectiv de muncă: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, izvorate din Dreptul Muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții, negociere colectiva, participarea Statului cu rol de tutelă .
Dreptul (Juridica, Legislatia) Securității Sociale: se referă la protecția lucrătorilor, in principal (dar nu exclusiv) economică, în fata unor riscuri precum: îmbolnăvire, accidente, limită de vârstă, șomaj etc.
Dreptul (Juridica, Legislatia) procedural laboral .
Exemple de definitii juridice ale muncii:
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucrătorilor (Spania) pretinde concursul, fără excepție, a următoarelor cinci caracteristici:
Voluntarietate : libera alegere, din partea ambelor părți ale vreunui contract (semnarea contractului de catre lucrator trebuie sa fie libera nu doar de forma, ci si de fond, trebuie sa fie libera si la propriu, si nu doar la figurat.).
Retribuție (remunerație, soldă): adecvată compensație economică a serviciului prestat de lucrător.
Pe contul altcuiva: în ce priveste profitul, riscurile și mijloacele, toate acestea asumate de către și pentru angajator (profitul direct al afacerii respective nu revin muncitorului, ci antreprenorului).
Dependență (regim de,): constă într-un ambit de organizare si de dirijare exercitata de catre antreprenor. (antreprenorul fiind cel care organizează și dirijează activitatea laborala, in timp ce lucrătorului ii este rezervat actul de îndeplinire a ordinelor primite).
Personal : lucrătorul execută personal (in persona) respectiva muncă fără a avea permiterea legii de a trimite o altă persoană să lucreze în numele său.
Argentina
Legislatia Contractului de Muncă definește munca în relație de dependența ca "orice activitate licită prestată în favoarea persoanei care dispune de puterea de a o dirija prin intermediul unei remunerații" (articolul 4), exceptând cazul în care beneficiarul acestor servicii este Administratia Publica Naționala, provinciala sau municipala sau exceptand cazurile lucrătorilor domestici si al sectorului agrar (articolul 2).
Se pretinde in asa caz:
să fie vorba de o activitate licită ;
sa se faca în schimbul unei remunerații. Indiferent dacă obiectul activității are caracter lucrativ sau dacă nu urmareste profitul (art. 5).
Nu intra in discutie angajatii din administrația publică , lucrătorii din sectorul domestic, lucrătorii din sectorul agricol. (2.701
Modalitati functie de durata .
Contractul pe durata determinata .
Este vorba de contractul de muncă pe durată fixă (determinată) sau pe lucrare specifică. Un contract pe durată fixă ar fi acela care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă de timp, după care contractul este considerat stins. Un contract de muncă pe lucrare specifică este acela în care sunt solicitate serviciile unui lucrător pentru executarea unei determinate lucrări. Odată ce lucrarea este terminată, contractul este considerat ca fiind stins. Încetarea contractului de muncă pe timp determinat sau pe lucrare determinată nu implică nici o responsabilitate pentru niciuna dintre cele două părți.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată, care este în mod constant extins, devine un contract pe durată nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe durată nedeterminată .
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau eveniment care să pună capăt contractului de muncă. Desigur, acestea sunt contracte care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul în care își oferă serviciile.
Modalități speciale de lucru
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia.
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia este aceea în care lucrătorul insusi este cel care își conduce și își organizează activitatea, asumându-și riscul economic, și poate lua două forme de bază:
Munca pe cont propriu (activitate laborala autonoma sau independentă), isi gaseste de obicei reglementarea prin intermediul Dreptului Civil sau prin cel al Dreptului Comercial, sub forma unui "contract de arendă de serviciu" (profesii liberale, meserii autonome, etc)
Munca pe cont colectiv, caz în care lucratorul lucrează într-o organizație din care face parte ca membru cu drepturi depline în procesul de luare a deciziilor (cooperativă de producție sau de muncă, societate laborală etc.).
Munca informală în relatie de dependența sau munca neînregistrată.
Munca informală în relatie de dependență , numită și muncă neînregistrată, munca în negru sau munca fără contract, se caracterizează prin constituirea unei relațiii de muncă care nu respectă formalitățile legale.
Acest tip de muncă a crescut in mod notabil în ultimii ani.
În prezent (2013), multe mari intreprinderi utilizează un sistem de resurse umane care combină întreținerea unui mic grup "salariat" formal, direct de către respectiva intreprindere, cu un grup mare de lucratori care lucrează în companii externalizate (outsourcing), adesea în condiții de informalitate , fără protecții laborale.
Una dintre interpretările comun acceptate ale existenței activităților informale se referă la dezvoltarea lor în afara sistemului de reglementare actual. Cu alte cuvinte, acestea sunt sarcini care sunt îndeplinite fără a respecta cerințele stabilite în reglementările aplicabile. De asemenea, și într-o perspectivă mai pozitivă, excluderea este asociată cu lipsa lor de acces la politicile de dezvoltare și, în special, la credite, la capacitare și la piețe. Această abordare a sectorului informal subliniază ilegalitatea sa ca o caracteristică primară și tinde să o vadă ca pe un set de activități ascunse sau scufundate în economie.
Realitatea este, însă, mai nuanțată. Nici sectorul informal nu funcționează absolut „în negru”, nici opusul său, sectorul modern, nu o face cu o aderare nerestricționată la legalitate. Predomină așa-numitele zone gri care, în cercetările efectuate la începutul anilor 1990 (Tokman, 1992; Tokman și Klein, 1996), au fost caracterizate ca îndeplinirea parțială a anumitor cerințe legale sau procedurale, inclusiv ilegalitatea absolută, dar și legalitatea deplină. Cu toate acestea, panorama predominantă în informalitate este o zonă intermediară între aceasta din urmă: anumite cerințe de înregistrare sunt îndeplinite, dar taxele nu sunt plătite; o parte din reglementările muncii sunt respectate, dar nu toate.
Muncă informală de simplă supravietuire, pe cont propriu.
Acest tip de muncă nu trebuie confundat cu cel anterior, deși în realitate granițele sunt adesea estompate. Acest tip de muncă are o productivitate foarte scăzută și se desfășoară pe cont propriu, în afara tuturor formalităților legale (curățarea de parbrize pe la semafoare, colectare informală de gunoi, vânzători ambulanți etc.).
Stagiuri de practica si burse de cercetare.
În acest tip de relatie de muncă, lucrătorul, în general la sfârșitul studiilor universitare, menține o activitate de muncă legată de obicei de cercetare. Este o figură derivată din conceptul "subvenție (bursa) de studiu", prin care munca depusă este remunerată, dar titularul subvenției (bursierul) rămâne în afara statutului lucrătorilor și, prin urmare, nu beneficiaza de o mare parte din beneficiile sociale. Uneori se intenționează a fi utilizat ca formă legală de „contractare” a lucrătorilor tineri, ceea ce reduce costurile salariale derivate din înregistrarea la asigurările sociale. (4.907 bytes)
Conținut
În mod tradițional, disciplina juridică numită "Dreptul Muncii" este înțeleasă ca fiind compusă din următoarele părți:
Dreptul individual al Muncii: se referă la relațiile care emană din contractul individual de muncă existent între un angajat și angajatorul său.
Dreptul colectiv de muncă: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, izvorâte din Dreptul Muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții, negociere colectivă, participarea Statului cu rol de tutelă .
Dreptul (Juridica, Legislația) Securității Sociale: se referă la protecția lucrătorilor, în principal (dar nu exclusiv) economică, în fața unor riscuri precum: îmbolnăvire, accidente, limită de vârstă, șomaj etc.
Exemple de definiții juridice ale muncii:
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucrătorilor (Spania) pretinde concursul, fără excepție, a următoarelor cinci caracteristici, :
Voluntarietate: liberă alegere, de către ambele părți ale contractului,(semnarea contractului de catre lucrător trebuie să fie liberă nu doar de formă, ci și pe fond, trebuie să fie liberă și la propriu, și nu doar la figurat.).
Retribuție (remunerație, soldă): adecvată compensație economică a serviciului prestat de lucrător.
Pe contul altcuiva: în ce priveste profitul, riscurile și mijloacele, toate acestea asumate de către și pentru angajator (profitul direct al afacerii respective nu revin muncitorului, ci antreprenorului).
Dependență (regim de,): constă într-un ambit de organizare si de dirijare exercitata de catre antreprenor. (antreprenorul fiind cel care organizează și dirijează activitatea laborala, in timp ce lucrătorului ii este rezervat actul de îndeplinire a ordinelor primite).
Personal : lucrătorul execută personal (in persona) respectiva muncă fără a avea permiterea legii de a trimite o altă persoană să lucreze în numele său.
Argentina
Legislatia Contractului de Muncă definește munca în relație de dependența ca "orice activitate licită prestată în favoarea persoanei care dispune de puterea de a o dirija prin intermediul unei remunerații" (articolul 4), exceptând cazul în care beneficiarul acestor servicii este Administratia Publica Naționala, provinciala sau municipala sau exceptand cazurile lucrătorilor domestici si al sectorului agrar (articolul 2).
Se pretinde in asa caz:
să fie vorba de o activitate licită ;
sa se faca în schimbul unei remunerații. Indiferent dacă obiectul activității are caracter lucrativ sau dacă nu urmareste profitul (art. 5).
Nu intra in discutie angajatii din administrația publică , lucrătorii din sectorul domestic, lucrătorii din sectorul agricol. (2.701
Modalitati functie de durata .
Contractul pe durata determinata .
Este vorba de contractul de muncă pe durată fixă (determinată) sau pe lucrare specifică. Un contract pe durată fixă ar fi acela care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă de timp, după care contractul este considerat stins. Un contract de muncă pe lucrare specifică este acela în care sunt solicitate serviciile unui lucrător pentru executarea unei determinate lucrări. Odată ce lucrarea este terminată, contractul este considerat ca fiind stins. Încetarea contractului de muncă pe timp determinat sau pe lucrare determinată nu implică nici o responsabilitate pentru niciuna dintre cele două părți.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată, care este în mod constant extins, devine un contract pe durată nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe durată nedeterminată .
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau eveniment care să pună capăt contractului de muncă. Desigur, acestea sunt contracte care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul în care își oferă serviciile.
Modalități speciale de lucru
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia.
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia este aceea în care lucrătorul insusi este cel care își conduce și își organizează activitatea, asumându-și riscul economic, și poate lua două forme de bază:
Munca pe cont propriu (activitate laborala autonoma sau independentă), isi gaseste de obicei reglementarea prin intermediul Dreptului Civil sau prin cel al Dreptului Comercial, sub forma unui "contract de arendă de serviciu" (profesii liberale, meserii autonome, etc)
Munca pe cont colectiv, caz în care lucratorul lucrează într-o organizație din care face parte ca membru cu drepturi depline în procesul de luare a deciziilor (cooperativă de producție sau de muncă, societate laborală etc.).
Munca informală în relatie de dependența sau munca neînregistrată.
Munca informală în relatie de dependență , numită și muncă neînregistrată, munca în negru sau munca fără contract, se caracterizează prin constituirea unei relațiii de muncă care nu respectă formalitățile legale.
Acest tip de muncă a crescut in mod notabil în ultimii ani.
În prezent (2013), multe mari intreprinderi utilizează un sistem de resurse umane care combină întreținerea unui mic grup "salariat" formal, direct de către respectiva intreprindere, cu un grup mare de lucratori care lucrează în companii externalizate (outsourcing), adesea în condiții de informalitate , fără protecții laborale.
Una dintre interpretările comun acceptate ale existenței activităților informale se referă la dezvoltarea lor în afara sistemului de reglementare actual. Cu alte cuvinte, acestea sunt sarcini care sunt îndeplinite fără a respecta cerințele stabilite în reglementările aplicabile. De asemenea, și într-o perspectivă mai pozitivă, excluderea este asociată cu lipsa lor de acces la politicile de dezvoltare și, în special, la credite, la capacitare și la piețe. Această abordare a sectorului informal subliniază ilegalitatea sa ca o caracteristică primară și tinde să o vadă ca pe un set de activități ascunse sau scufundate în economie.
Realitatea este, însă, mai nuanțată. Nici sectorul informal nu funcționează absolut „în negru”, nici opusul său, sectorul modern, nu o face cu o aderare nerestricționată la legalitate. Predomină așa-numitele zone gri care, în cercetările efectuate la începutul anilor 1990 (Tokman, 1992; Tokman și Klein, 1996), au fost caracterizate ca îndeplinirea parțială a anumitor cerințe legale sau procedurale, inclusiv ilegalitatea absolută, dar și legalitatea deplină. Cu toate acestea, panorama predominantă în informalitate este o zonă intermediară între aceasta din urmă: anumite cerințe de înregistrare sunt îndeplinite, dar taxele nu sunt plătite; o parte din reglementările muncii sunt respectate, dar nu toate.
Muncă informală de simplă supravietuire, pe cont propriu.
Acest tip de muncă nu trebuie confundat cu cel anterior, deși în realitate granițele sunt adesea estompate. Acest tip de muncă are o productivitate foarte scăzută și se desfășoară pe cont propriu, în afara tuturor formalităților legale (curățarea de parbrize pe la semafoare, colectare informală de gunoi, vânzători ambulanți etc.).
Stagiuri de practica si burse de cercetare.
În acest tip de relatie de muncă, lucrătorul, în general la sfârșitul studiilor universitare, menține o activitate de muncă legată de obicei de cercetare. Este o figură derivată din conceptul "subvenție (bursa) de studiu", prin care munca depusă este remunerată, dar titularul subvenției (bursierul) rămâne în afara statutului lucrătorilor și, prin urmare, nu beneficiaza de o mare parte din beneficiile sociale. Uneori se intenționează a fi utilizat ca formă legală de „contractare” a lucrătorilor tineri, ceea ce reduce costurile salariale derivate din înregistrarea la asigurările sociale.
Conținut
În mod tradițional, disciplina juridica numita "Dreptul Muncii" este înțeleasă ca fiind compusă din următoarele părti:
Dreptul individual al Muncii: se referă la relațiile care emana din contractul individual de muncă existent intre un angajat și angajatorul său.
Dreptul colectiv de muncă: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, izvorate din Dreptul Muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții, negociere colectiva, participarea Statului cu rol de tutelă .
Dreptul (Juridica, Legislatia) Securității Sociale: se referă la protecția lucrătorilor, in principal (dar nu exclusiv) economică, în fata unor riscuri precum: îmbolnăvire, accidente, limită de vârstă, șomaj etc.
Dreptul (Juridica, Legislatia) procedural laboral .
Exemple de definitii juridice ale muncii:
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucrătorilor (Spania) pretinde concursul, fără excepție, a următoarelor cinci caracteristici, :
Voluntarietate : libera alegere, de către ambele părți ale contractului contract. (semnarea contractului de catre lucrator trebuie sa fie libera nu doar de forma, ci si pe fond, trebuie sa fie libera si la propriu, si nu doar la figurat.).
Retribuție (remunerație , soldă): adecvată compensație economică a serviciului prestat de lucrător.
Pe contul altcuiva: în ce priveste profitul, riscurile și mijloacele, toate acestea asumate de către și pentru angajator (profitul direct al afacerii respective nu revin muncitorului, ci angajatorului).
Dependență (regim de,): constă într-o atmosfera de organizare si de dirijare exercitata de catre angajator. (angajatorul este cel care organizează și dirijează activitatea de lucru, in timp ce lucrătorului ii este rezervat actul de executare a primitelor ordine).
Personal : lucrătorul execută personal (in persona) respectiva munca fara a avea permiterea legii de a trimite o alta persoană sa lucreze în numele său.
Argentina
Legislatia Contractului de Muncă definește munca în relație de dependența ca "orice activitate licită prestată în favoarea persoanei care dispune de puterea de a o dirijeza prin intermediul unei remunerații" (articolul 4), exceptând cazul în care beneficiarul acestor servicii este Administratia Publica Naționala, provinciala sau municipala sau exceptand cazurile lucrătorilor domestici si al sectorului agrar (articolul 2).
Se pretinde in asa caz:
să fie vorba de o activitate licită ;
sa se faca în schimbul unei remunerații. Indiferent dacă obiectul activității are caracter non-profit sau dac ă urmareste profitul (art. 5).
Nu intra in discutie angajatii din administrația publică , lucrătorii din sectorul domestic, lucrătorii din sectorul agricol. (2.701
Modalitati functie de durata .
Contractul pe durata determinata .
Este vorba de contractul de muncă pe durată fixă (determinată) sau pe lucrare specifică. Un contract pe durată fixă ar fi acela care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă de timp, după care contractul este considerat stins. Un contract de muncă pe lucrare specifică este acela în care sunt solicitate serviciile unui lucrător pentru executarea unei determinate lucrări. Odată ce lucrarea este terminată, contractul este considerat ca fiind stins. Încetarea contractului de muncă pe timp determinat sau pe lucrare determinată nu implică nici o responsabilitate pentru niciuna dintre cele două părți.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată, care este în mod constant extins, devine un contract pe durată nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe durată nedeterminată .
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau eveniment care să pună capăt contractului de muncă. Desigur, acestea sunt contracte care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul în care își oferă serviciile.
Modalități speciale de lucru
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia .
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia este aceea în care lucrătorul insusi este cel care își conduce și își organizează activitatea, asumându-și riscul economic, și poate lua două forme de bază:
Munca pe cont propriu (activitate laborala autonoma sau independentă), isi gaseste de obicei reglementarea prin intermediul Dreptul Civil sau prin cel al Dreptului Comercial, sub forma unui "contract de arendă de serviciu" (profesii liberale, meserii autonome, etc)
Munca pe cont colectiv, caz în care muncitorul lucrează într-o organizație din care face parte ca membru cu drepturi depline în procesul de luare a deciziilor (cooperativă de producție sau de muncă, societate laborală etc.).
Munca informală în relatie de dependența sau munca neînregistrată.
Munca informală în relatie de dependență , numită și muncă neînregistrată, munca în negru sau munca fără contract, se caracterizează prin constituirea unei relațiii de muncă care nu respectă formalitățile legale.
Acest tip de muncă a crescut in mod notabil în ultimii ani.
În prezent (2013), multe mari companii utilizează un sistem de resurse umane care combină întreținerea unui mic grup angajat oficial, direct de către companie, cu un grup mare de muncitori care lucrează în companii externalizate (outsourcing), adesea în condiții de informalitate , fără protecții laborale
Una dintre interpretările comun acceptate ale existenței activităților informale se referă la dezvoltarea lor în afara sistemului de reglementare actual. Cu alte cuvinte, acestea sunt sarcini care sunt îndeplinite fără a respecta cerințele stabilite în reglementările aplicabile. De asemenea, și într-o perspectivă mai pozitivă, excluderea este asociată cu lipsa lor de acces la politicile de dezvoltare și, în special, la credite, formare și piețe. Această abordare a sectorului informal subliniază ilegalitatea sa ca o caracteristică primară și tinde să o vadă ca pe un set de activități ascunse sau scufundate în economie.
Realitatea este, însă, mai nuanțată. Nici sectorul informal nu funcționează absolut „în negru”, nici opusul său, sectorul modern, nu o face cu o aderare nerestricționată la legalitate. Predomină așa-numitele zone gri care, în cercetările efectuate la începutul anilor 1990 (Tokman, 1992; Tokman și Klein, 1996), au fost caracterizate ca îndeplinirea parțială a anumitor cerințe legale sau procedurale, inclusiv ilegalitatea absolută, dar și legalitatea deplină. Cu toate acestea, panorama predominantă în informalitate este o zonă intermediară între aceasta din urmă: anumite cerințe de înregistrare sunt îndeplinite, dar taxele nu sunt plătite; o parte din reglementările muncii sunt respectate, dar nu toate.
Muncă informală de simplă supravietuire, pe cont propriu.
Acest tip de muncă nu trebuie confundat cu cel anterior, deși în realitate granițele sunt adesea estompate. Acest tip de muncă are o productivitate foarte scăzută și se desfășoară pe cont propriu, în afara tuturor formalităților legale (curățarea de parbrize pe la semafoare, colectare informală de gunoi, vânzători ambulanți etc.).
Stagiaturi si burse de cercetare.
În acest tip de relatie de muncă, lucrătorul, în general la sfârșitul studiilor universitare, menține o activitate de muncă legată de obicei de cercetare. Este o cifră derivată din subvenția de studiu, prin care munca depusă este remunerată, dar titularul subvenției rămâne în afara statutului lucrătorilor și, prin urmare, nu beneficiaza de o mare parte din beneficiile sociale. Uneori se intenționează a fi utilizat ca formă legală de „angajare” a lucrătorilor tineri, ceea ce reduce costurile salariale derivate din înregistrarea la asigurările sociale. (4.907 bytes)
Conținut
În mod tradițional, disciplina juridică numită "Dreptul Muncii" este înțeleasă ca fiind compusă din următoarele părți:
Dreptul individual al Muncii: se referă la relațiile care emană din contractul individual de muncă existent între un angajat și angajatorul său.
Dreptul colectiv de muncă: se referă la reglementările relațiilor dintre grupurile de subiecți în considerarea lor colectivă, izvorâte din Dreptul Muncii (sindicate, organizații patronale, coaliții, negociere colectivă, participarea Statului cu rol de tutelă .
Dreptul (Juridica, Legislația) Securității Sociale: se referă la protecția lucrătorilor, în principal (dar nu exclusiv) economică, în fața unor riscuri precum: îmbolnăvire, accidente, limită de vârstă, șomaj etc.
Dreptul (Juridica, Legislatia) procedural laboral.
Exemple de definiții juridice ale muncii:
Spania
Art. 1.1 din Statutul Lucrătorilor (Spania) pretinde concursul, fără excepție, a următoarelor cinci caracteristici, :
Voluntarietate: liberă alegere, de către ambele părți ale contractului,(semnarea contractului de catre lucrător trebuie să fie liberă nu doar de formă, ci și pe fond, trebuie să fie liberă și la propriu, și nu doar la figurat.).
Retribuție (remunerație, soldă): adecvată compensație economică a serviciului prestat de lucrător.
Pe contul altcuiva: în ce priveste profitul, riscurile și mijloacele, toate acestea asumate de către și pentru angajator (profitul direct al afacerii respective nu revin muncitorului, ci antreprenorului).
Dependență (regim de,): constă într-un ambit de organizare si de dirijare exercitata de catre antreprenor. (antreprenorul fiind cel care organizează și dirijează activitatea laborala, in timp ce lucrătorului ii este rezervat actul de îndeplinire a ordinelor primite).
Personal : lucrătorul execută personal (in persona) respectiva muncă fără a avea permiterea legii de a trimite o altă persoană să lucreze în numele său.
Argentina
Legislatia Contractului de Muncă definește munca în relație de dependența ca "orice activitate licită prestată în favoarea persoanei care dispune de puterea de a o dirija prin intermediul unei remunerații" (articolul 4), exceptând cazul în care beneficiarul acestor servicii este Administratia Publica Naționala, provinciala sau municipala sau exceptand cazurile lucrătorilor domestici si al sectorului agrar (articolul 2).
Se pretinde in asa caz:
să fie vorba de o activitate licită ;
sa se faca în schimbul unei remunerații. Indiferent dacă obiectul activității are caracter lucrativ sau dacă nu urmareste profitul (art. 5).
Nu intra in discutie angajatii din administrația publică , lucrătorii din sectorul domestic, lucrătorii din sectorul agricol. (2.701
Modalitati functie de durata .
Contractul pe durata determinata .
Este vorba de contractul de muncă pe durată fixă (determinată) sau pe lucrare specifică. Un contract pe durată fixă ar fi acela care necesită serviciile unui lucrător pentru o anumită perioadă de timp, după care contractul este considerat stins. Un contract de muncă pe lucrare specifică este acela în care sunt solicitate serviciile unui lucrător pentru executarea unei determinate lucrări. Odată ce lucrarea este terminată, contractul este considerat ca fiind stins. Încetarea contractului de muncă pe timp determinat sau pe lucrare determinată nu implică nici o responsabilitate pentru niciuna dintre cele două părți.
Este important de menționat că un contract pe durată determinată, care este în mod constant extins, devine un contract pe durată nedeterminată, deoarece se aplică principiul primatului realității.
Contracte pe durată nedeterminată .
Sunt acele contracte care nu prevăd o dată sau eveniment care să pună capăt contractului de muncă. Desigur, acestea sunt contracte care permit lucrătorilor să obțină stabilitatea locului de muncă în momentul în care își oferă serviciile.
Modalități speciale de lucru
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia.
Munca pe cont propriu sau auto-ocupatia este aceea în care lucrătorul insusi este cel care își conduce și își organizează activitatea, asumându-și riscul economic, și poate lua două forme de bază:
Munca pe cont propriu (activitate laborala autonoma sau independentă), isi gaseste de obicei reglementarea prin intermediul Dreptului Civil sau prin cel al Dreptului Comercial, sub forma unui "contract de arendă de serviciu" (profesii liberale, meserii autonome, etc)
Munca pe cont colectiv, caz în care lucratorul lucrează într-o organizație din care face parte ca membru cu drepturi depline în procesul de luare a deciziilor (cooperativă de producție sau de muncă, societate laborală etc.).
Munca informală în relatie de dependența sau munca neînregistrată.
Munca informală în relatie de dependență , numită și muncă neînregistrată, munca în negru sau munca fără contract, se caracterizează prin constituirea unei relațiii de muncă care nu respectă formalitățile legale.
Acest tip de muncă a crescut in mod notabil în ultimii ani.
În prezent (2013), multe mari intreprinderi utilizează un sistem de resurse umane care combină întreținerea unui mic grup "salariat" formal, direct de către respectiva intreprindere, cu un grup mare de lucratori care lucrează în companii externalizate (outsourcing), adesea în condiții de informalitate , fără protecții laborale.
Una dintre interpretările comun acceptate ale existenței activităților informale se referă la dezvoltarea lor în afara sistemului de reglementare actual. Cu alte cuvinte, acestea sunt sarcini care sunt îndeplinite fără a respecta cerințele stabilite în reglementările aplicabile. De asemenea, și într-o perspectivă mai pozitivă, excluderea este asociată cu lipsa lor de acces la politicile de dezvoltare și, în special, la credite, la capacitare și la piețe. Această abordare a sectorului informal subliniază ilegalitatea sa ca o caracteristică primară și tinde să o vadă ca pe un set de activități ascunse sau scufundate în economie.
Realitatea este, însă, mai nuanțată. Nici sectorul informal nu funcționează absolut „în negru”, nici opusul său, sectorul modern, nu o face cu o aderare nerestricționată la legalitate. Predomină așa-numitele zone gri care, în cercetările efectuate la începutul anilor 1990 (Tokman, 1992; Tokman și Klein, 1996), au fost caracterizate ca îndeplinirea parțială a anumitor cerințe legale sau procedurale, inclusiv ilegalitatea absolută, dar și legalitatea deplină. Cu toate acestea, panorama predominantă în informalitate este o zonă intermediară între aceasta din urmă: anumite cerințe de înregistrare sunt îndeplinite, dar taxele nu sunt plătite; o parte din reglementările muncii sunt respectate, dar nu toate.
Muncă informală de simplă supravietuire, pe cont propriu.
Acest tip de muncă nu trebuie confundat cu cel anterior, deși în realitate granițele sunt adesea estompate. Acest tip de muncă are o productivitate foarte scăzută și se desfășoară pe cont propriu, în afara tuturor formalităților legale (curățarea de parbrize pe la semafoare, colectare informală de gunoi, vânzători ambulanți etc.).
Stagiuri de practica si burse de cercetare.
În acest tip de relatie de muncă, lucrătorul, în general la sfârșitul studiilor universitare, menține o activitate de muncă legată de obicei de cercetare. Este o figură derivată din conceptul "subvenție (bursa) de studiu", prin care munca depusă este remunerată, dar titularul subvenției (bursierul) rămâne în afara statutului lucrătorilor și, prin urmare, nu beneficiaza de o mare parte din beneficiile sociale. Uneori se intenționează a fi utilizat ca formă legală de „contractare” a lucrătorilor tineri, ceea ce reduce costurile salariale derivate din înregistrarea la asigurările sociale.