Laicism / Laicismo

La Declaración Universal de los Derechos Humanos garantiza la libertad de pensamiento, de conciencia y de religión.

Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează libertatea de gândire, de conștiință și de religie.

El laicismo es la corriente de pensamiento, ideología, movimiento político, legislación o política de gobierno que defiende o favorece la existencia de una sociedad organizada aconfesionalmente, es decir, de forma independiente, o en su caso ajena a las confesiones religiosas. Su ejemplo más representativo es el "Estado laico" o "no confesional". El término laico (del griego λαϊκός, laikós - "popular", de la raíz λαός, laós - "pueblo") aparece primeramente en un contexto cristiano.

El concepto de «Estado laico», opuesto al de «Estado confesional», surgió históricamente de la separación Iglesia-Estado que tuvo lugar en Francia a finales del siglo XIX, aunque la separación entre las instituciones del Estado y las Iglesias u organizaciones religiosas se ha producido, en mayor o menor medida, en otros momentos y lugares, normalmente vinculada a la Ilustración y a la Revolución liberal.

Los laicistas consideran que su postura garantiza la libertad intelectual además de la no imposición de las normas y valores morales particulares de ninguna religión o de la irreligión. El laicismo busca la secularización del Estado.1​ Se distingue del ateísmo de Estado, en cuanto busca la neutralidad del mismo; y del anticlericalismo y la antirreligión radicales, en cuanto no condena la existencia y práctica de las religiones.

Índice

1 Laicidad y laicismo

1.1 Significados divergentes

1.2 Sinonimia y debate interesado

2 Símbolo

3 Laicismo, secularismo y secularización

4 El laicismo moderno

5 Diferencia etimológica entre laicismo y ateísmo

6 Véase también

7 Notas

8 Bibliografía

9 Enlaces externos.

(1.602 bytes)

Laicidad y laicismo

Existe un debate acerca de si los términos «laicidad» y «laicismo» significan lo mismo o no.

Significados divergentes

Quienes defienden que «laicidad» y «laicismo» no son sinónimos atribuyen al laicismo un sentido negativo de hostilidad o indeferencia hacia la religión. Frente a ese laicismo defienden la «laicidad positiva», en la que el Estado no es confesional pero tampoco es neutral hacia la religión, a la que considera algo bueno, como se puede apreciar en las dos citas siguientes:

Aunque laicidad es término cada vez más frecuentemente utilizado en español y se encuentra registrado en los correspondientes bancos de datos de la Real Academia, aún no ha sido objeto de acogida oficial en el Diccionario de ésta (el DRAE) , en el que sólo encontramos precisamente laicismo. Esto sin duda explica que sea este término —laicismo— el que todavía más se utiliza para significar también esa nota positiva del Estado que aquí consideramos mejor expresada con el término laicidad. 

Y por la ambigüedad que envuelve a ambos sustantivos —laicidad y laicismo— se ven también inevitablemente afectados los usos que se hacen de los adjetivos laico y laicista. Los borrosos y permeables contornos significativos de laicidad y laicismo los exponen a unos usos pegajosamente sinonímicos, fuente de equívocos y alimento de sofismas. 

Se explica así, por una parte, la habilidad con que unos trasladan a laicismo (como si éste fuera el único que le correspondiera) el sentido positivo que puede y debe atribuirse a laicidad y la facilidad con que otros transfieran al término laicidad las connotaciones negativas de las que laicismo no consigue desprenderse.

2​

Laicidad: Mutuo respeto entre Iglesia y Estado fundamentado en la autonomía de cada parte.

Laicismo: Hostilidad o indeferencia contra la religión.

La laicidad del Estado se fundamenta en la distinción entre los planos de lo secular y de lo religioso. Entre el Estado y la Iglesia debe existir, según el Concilio Vaticano II, un mutuo respeto a la autonomía de cada parte.

¡La laicidad no es el laicismo!

La laicidad del estado no debe equivaler a hostilidad o indiferencia [sic] contra la religión o contra la Iglesia. Mas bien dicha laicidad debería ser compatible con la cooperación con todas las confesiones religiosas dentro de los principios de libertad religiosa y neutralidad del Estado.

La base de la cooperación está en que ejercer la religión es un derecho constitucional y beneficioso para la sociedad.

3​

El uso de indeferencia e indiferencia no es equivalente: Mientras que la indeferencia es la falta de deferencia o respeto debido, en este caso a cosas sagradas (con lo que se relaciona con la profanación, tratar lo sagrado igual que lo profano); el indiferentismo o indiferencia en materia religiosa es un concepto ligado a la postura pública del gobernante o del individuo ante la religión, en el contexto de la Reforma protestante: Por un lado a la tolerancia religiosa con que los reyes podían escoger tratar a la disidencia en materia religiosa (mientras Felipe II prefería «perder sus estados a gobernar sobre herejes»; Enrique IV ganó el trono de Francia gracias al compromiso de tolerancia del Edicto de Nantes y convirtiéndose de protestante en católico —«París bien vale una misa»—). Por otro a la indiferencia personal con que los que a partir del Renacimiento se denominan libertinos se enfrentaban a la religión, postura muy minoritaria que en los siglos posteriores (XVII y XVIII) fue concretándose en diferentes posturas religiosas e intelectuales (el librepensamiento, el panteísmo, el agnosticismo y el ateísmo), y que desde finales del siglo XVIII y sobre todo en el siglo XIX y comienzos del siglo XX se popularizó como anticlericalismo.

(3.751 bytes)

Laicismul este curentul de gândire, ideologie, mișcare politică, legislație sau politică guvernamentală care apără sau favorizează existența unei societăți organizate neconfesional, adică independent sau, în cazul ei, străină de confesiunile religioase. Exemplul său cel mai reprezentativ este „statul laic” sau „non-confesional”. Termenul „laic” (din grecescul λαϊκός, laikós: „popular”, de la rădăcina λαός, laós: „popor”) apare mai întâi în context creștin.

Conceptul de „stat laic”, spre deosebire de cel de „stat confesional”, a luat naștere istoric din separarea Biserică-Stat care a avut loc în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși separarea dintre instituțiile statului și cele ale statului. Biserici sau organizații religioase pe care le-a produs, într-o măsură mai mare sau mai mică, în alte vremuri și locuri, de obicei legate de Iluminism și Revoluția Liberală.

Seculariștii consideră că poziția lor garantează libertatea intelectuală pe lângă neimpunerea normelor și valorilor morale particulare ale oricărei religii sau ireligii. Secularismul urmărește secularizarea statului.1 Se deosebește de ateismul de stat, în măsura în care își caută neutralitatea; și anticlericalismul radical și antireligia, în măsura în care nu condamnă existența și practicarea religiilor.

Index

1 Secularismul și secularismul

1.1 Sensuri divergente

1.2 Sinonimie și dezbatere interesată

2 Simbol

3 Secularism, secularism și secularizare

4 Secularismul modern

5 Diferența etimologică dintre secularism și ateism

6 Vezi de asemenea

7 Note

8 Bibliografie

9 Legături externe

(1.576 bytes)

Secularism și secularism

Există o dezbatere dacă termenii „secularism” și „secularism” înseamnă același lucru sau nu.

Sensuri divergente

Cei care apără că „secularismul” și „secularismul” nu sunt sinonime atribuie secularismului un sentiment negativ de ostilitate sau indiferență față de religie. În fața acestui secularism, ei apără „laicismul pozitiv”, în care statul nu este confesional dar nici nu este neutru față de religie, pe care o consideră a fi ceva bun, după cum se vede în următoarele două citate:

Deși secularismul este un termen din ce în ce mai des folosit în spaniolă și este înregistrat în băncile de date corespunzătoare ale Academiei Regale, acesta nu a fost încă primit oficial în Dicționarul său (DRAE), în care găsim doar laicism. Acest lucru explică, fără îndoială, de ce acest termen — secularism — este folosit și mai mult pentru a însemna și acea notă pozitivă a statului pe care o considerăm aici cel mai bine exprimată cu termenul de secularism. 

Și din cauza ambiguității care înconjoară ambele substantive — secularism și secularism — sunt, de asemenea, inevitabil afectate utilizările făcute ale adjectivelor secular și secular. Contururile neclare și permeabile ale secularismului și secularismului le expun utilizărilor sinonimice lipicioase, o sursă de neînțelegeri și hrană pentru sofisme. 

Aceasta explică, pe de o parte, capacitatea cu care unii transferă la laicism (de parcă acesta ar fi singurul care le corespundea) sensul pozitiv care poate și trebuie atribuit secularismului și ușurința cu care alții transferă conotații negative către termenul de secularism de care secularismul nu poate scăpa.

2

Secularism: Respect reciproc între Biserică și Stat bazat pe autonomia fiecărei părți.

Secularism: ostilitate sau indeferență față de religie.

Laicitatea statului se bazează pe distincția dintre nivelurile secularului și al religiosului. Între stat și Biserică, potrivit Conciliului Vatican II, trebuie să existe respect reciproc pentru autonomia fiecărei părți.

Secularismul nu este laicism!

Secularismul statului nu ar trebui să echivaleze cu ostilitate sau indiferență [sic] împotriva religiei sau a Bisericii. Mai degrabă, un astfel de secularism ar trebui să fie compatibil cu cooperarea cu toate confesiunile religioase în cadrul principiilor libertății religioase și neutralității statului.

Baza cooperării este că exercitarea religiei este un drept constituțional și benefic pentru societate.

3

Folosirea indeferenței și indiferenței nu este echivalentă: În timp ce indeferența este lipsa de deferență sau a respectului cuvenit, în acest caz față de lucrurile sacre (cu ceea ce este legat de profanare, tratarea sacrului ca a profanului); Indiferentismul sau indiferența în chestiuni religioase este un concept legat de poziția publică a conducătorului sau a individului în fața religiei, în contextul Reformei Protestante: Pe de o parte, de toleranța religioasă cu care regii puteau alege să trateze disidența în chestiuni religioase (în timp ce Filip al II-lea a preferat „să-și piardă statele pentru a stăpâni peste eretici”; Henric al IV-lea a câștigat tronul Franței datorită angajamentului de toleranță a Edictului de la Nantes și a trecerii din protestant în catolic – „Paris merită bine o masă "-). 

Pe de altă parte, față de indiferența personală cu care cei care din Renaștere se numesc libertini s-au confruntat cu religia, o poziție foarte minoritară care în secolele următoare (al XVII-lea și al XVIII-lea) s-a conturat în diferite poziții religioase și intelectuale (liber gândire, panteism, agnosticism și ateism). ), și că de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai ales în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a fost popularizat ca anticlericalism.

(3.737 bytes)

Laicismul este curentul de gândire, ideologia, mișcarea politică, legislația sau politica guvernamentală care apără sau favorizează existența unei societăți organizate a-confesional, adică de formă independentă sau, mai precis, străină de confesiuni religioase. Exemplul său cel mai reprezentativ il reprezinta "Statul laic" sau "ne-confesional". Termenul de laic (din grecescul λαϊκός, laikós - "popular", de la rădăcina λαός, laós - "poporul") apare mentionat mai întâi într-un context creștin.

Conceptul de "Stat laic", spre deosebire de conceptul "Statul confesional", a izvorat din punct de vedere istoric din separatia Biserică-Stat care a avut loc în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși separarea dintre instituțiile Statului și Biserici sau organizații religioase s-a produs, într-o mai mare sau mai mică măsură, in alte momente și locuri, în mod obișnuit legată de Iluminism și de Revoluția Liberală.

Laiciștii consideră că postura lor garantează libertatea intelectuală în plus față de neimpunerea normelor și a valorilor morale specifice ale nici unei religii sau irelegii. Laicismul urmărește secularizarea Statului. Se distinge de ateismul de Stat, pentru că urmărește neutralitatea acestuia; se distinge de anticlericalism cat și de antireligia radicală, pentru că nu condamnă existența și practica vreunei religii.

Index

1  Laicitate și laicism

1.1 Semnificatii divergente

1.2 Sinonimie și dezbatere interesată

2 Simbol

3 Laiciismul, secularismul și secularizarea.

4 Secularismul modern

5 Diferența etimologică dintre laicism și ateism

6 Vezi de asemenea

7 Note

8 Bibliografie

9 Legături externe

Laicitate vs laicism

Există dezbatere daca termenii „laicitate” și „laicism” înseamnă același lucru sau nu.

Semnificatii divergente

Cei care sustin că „laicitatea” și „laicismul” nu sunt sinonime atribuie laicismului un sentiment negativ de ostilitate sau indiferență față de religie. În fața acestui laicism, ei apără „laicitatea pozitiva”, în care statul nu este confesional dar nici nu este neutru față de religie, pe care o consideră a fi ceva bun, după cum se vede în următoarele două citate:

Deși laicitatea este un termen din ce în ce mai des folosit în spaniolă și este înregistrat în băncile de date corespunzătoare ale Academiei Regale, acesta nu a fost încă primit oficial în Dicționarul său (DRAE), în care găsim doar laicism. Acest lucru explică, fără îndoială, de ce acest termen — laicism — este folosit și mai mult pentru a desemna și acea notă pozitivă a Statului pe care o considerăm aici cel mai bine exprimată cu termenul de laicitate. 

Și din cauza ambiguității care înconjoară ambele substantive — laicitate și laicism — sunt, de asemenea, inevitabil afectate utilizările făcute adjectivelor laic și laicist. Contururile neclare și permeabile ale conceptelor laicitate și laicis le expun unor  utilizări sinonimice lipicioase, fiind asa o sursă pentru neînțelegeri și o hrană pentru sofisme. 

Aceasta explică, pe de o parte, abilitatea cu care unii transferă catre laicism (de parcă acesta ar fi singurul care le corespundea) sensul pozitiv care poate și trebuie atribuit conceptului laicitate și ușurința cu care alții transferă conotații negative către termenul de laicitate de care laicismul nu se poate deloc desprinde.

2

Laicitate: Respect reciproc între Biserică și Stat bazat pe autonomia fiecărei părți.

Laicism: ostilitate sau indeferență față de religie.

Laicitatea Statului se fundamentează pe distincția dintre cele doua planuri: al secularului și al religiosului. Între Stat și Biserică, potrivit Conciliului Vatican II, trebuie să existe respect reciproc pentru autonomia fiecărei părți.

Laicitatea nu este laicism!

Laicitatea Statului nu ar trebui să insemne ostilitate sau indiferență [sic] împotriva religiei sau a Bisericii. Mai degrabă, un astfel de laicitate ar trebui să fie compatibila cu cooperarea cu toate confesiunile religioase în cadrul principiilor libertății religioase și neutralității Statului.

Baza cooperării este că exercitarea religiei este un drept constituțional și benefic pentru societate.

3

Folosirea indeferenței și/sau indiferenței nu este echivalentă: În timp ce indeferența este lipsa de deferență sau a respectului cuvenit, în acest caz față de lucrurile sacre (cu ceea ce este legat de profanare, tratarea sacrului ca a profanului); Indiferentismul sau indiferența în chestiuni religioase este un concept legat de poziția publică a conducătorului sau a individului în fața religiei, în contextul Reformei Protestante: Pe de o parte, de toleranța religioasă cu care regii puteau alege să trateze disidența în chestiuni religioase (în timp ce Filip al II-lea a preferat „să-și piardă statele pentru a stăpâni peste eretici”; Henric al IV-lea a câștigat tronul Franței datorită angajamentului de toleranță a Edictului de la Nantes și a trecerii din protestant în catolic – „Paris merită bine o masă "-). 

Pe de altă parte, față de indiferența personală cu care cei care din Renaștere se numesc libertini s-au confruntat cu religia, o poziție foarte minoritară care în secolele următoare (al XVII-lea și al XVIII-lea) s-a conturat în diferite poziții religioase și intelectuale (liber gândire, panteism, agnosticism și ateism). ), și că de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai ales în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a fost popularizat ca anticlericalism.