Bună ziua

Mă numesc Ion Adrian Iordache. Român emigrat în Spania din decembrie 2003. De formație, șofer profesionist, cu 22 de ani de activitate în Romania (9 ani în RSR, 13 ani în România post-comunistă), și 4 ani (2008 - 2012), în Spania, sub jurisdicția Juridicii spaniole a Muncii, împletită cu "Legislația UE a Tahografului". Când am emigrat din România, datorită condițiilor de muncă in-decente, renunțasem la ideea de a mai profesa profesia... cândva liber aleasă, hotărât (la 44 de ani) să mă reinventez... de la zero. "Sin papeles" în perioada 2003-2007, am lucrat prin "grădinărie" și mai apoi prin construcții. În această perioada însă, am observat că se lucrează la crearea unei legislații UE, care să transforme în domeniul meu profesional, "munca in-decentă", în "muncă decentă". Și atunci, mi-am reîntors capul, plin de speranță, către profesia mea... cândva... liber-aleasă. Am studiat cu toată atenția posibilă, acel proiect, mi-am dat seama că transformarea nu va avea loc într-o singura zi, și am dat contractul de muncă indeterminat... din construcții, pe unul indeterminat, în șoferia profesionistă.

M-a impactat însă, din primele zile, că practica nu compatibiliza cu teoria, și cum eu sunt un adept legalității, am făcut tot posibilul să mă încadrez între limitele legii dar... n-am reușit.

M-am gândit că... din cauza puținei cunoașteri a limbii, poate nu am știut eu negocia bine, angajarea mea, și am pornit să caut soluții pentru a mă transfera la vreun alt angajator, încercând în același timp să nu-mi pierd continuitatea în muncă.

Am reușit transferul la începutul lui martie 2008, convins că de data asta chiar că negociasem bine.

În practică însă, diferența dintre activitatea mea înregistrată de tahograf și litera legii, continua să rămână diferență.

Percpția mea îmi spunea că am căzut într-o capcană fără ieșire echitabilă, dar nu am nici confirmarea, nici infirmarea calificată juridic care să îmi spună că percepția mea era justă sau eronată.

Așa că am început să păstrez pe timp nelimitat, registre zilnice de lucru specifice acestei activități, plus orice am crezut eu că poate aduce vreun plus, probelor adunate.

Presiunea era infernală, puterile îmi scădeau pe zi ce trecea, și nu credeam că o să scap viu din acea încleștare.

Trecuseră patru ani când, accidental, m-am trezit eliminat din joc, pentru șase luni.

Tot ce se adunase în cei patru ani (2008-2012), erau date analogice (hârtii) care abia încăpeau într-o valiză. 

Cine îmi lua în seamă un vraf total dezorganizat, de hârtii, care... puteau, sau nu puteau, conține date compromițătoare pentru ceva?

La acel moment nu un orizont clar despre cum aș putea folosi acele date analogice, pentru că știam prea puțin, sau deloc, despre tratamentul pentru digitalizarea lor, și apoi... pentru folosirea rezultatului acelui proces.

Am înțeles din start că nu mă voi putea încadra în termenele legale obișnuite, dar... știam de prin filmele și romanele polițiste, că o crimă nu o dovedești atunci când vrei, ci atunci când reușești să însumezi toate datele necesare acelei dovediri.

Presimțind că nu voi scăpa viu din acea... ciudată relație de muncă, și având în cârca mea responsabilitatea propriei mele familii, am încercat să las urme, cam ca pe modelul "Hansel și Gretel", 

Dacă aș fi fost vreo persoană importantă, cineva ar fi putut folosi datele rămase de la mine, pentru a dovedi că nu a fost vorba de o moarte naturală, ci de o moarte indusă, dar dacă a intervenit neprevăzutul (accidentalul), și... n-am murit, pe cine mai interesa dovezile ce mi s-au adunat mie.

Problema a devenit mai gravă pentru mine, pentru că m-am trezit într-o situație pe care o descrie nimic altceva mai bine, decât conceptul "Moarte civilă" (unul dintre primele concepte căruia i-am făcut "copie certificată, în limba română", în Wikipedia. după articolul în limba spaniolă "Muerte civil").

O situație extrem de grea, pentru că toată lumea în jurul tău (inclusiv membrii familiei tale, de la cei mai depărtați, până la cei mai apropiați) te vede... fizicamente... sănătos, și nu înțelege de ce un om fizicamente sănătos, nu se poate încadra în câmpul muncii.

Dar, oricât aș explica eu, nu are aceeași valoare ca rezoluția pusă de vreo echipă de specialiști, după ce ar cerceta toate probele care mi s-au adunat, pe timpul serviciului realizat.

Datele adunate de mine sunt un amestec bilingv (român/spaniol) destul de greu de deslușit, înscrisurile întrețesându-se cu fotografii, cu video-uri, și cu alte date.

Dar odată însumate, pot fi de real folos legislatorilor, pentru a face corecțiile necesare, pentru a reduce semnificativ eludările și evazionările legislației, care conduc la astronomice eludări și evaziuni fiscale, în acest important "sistem sanguin" al Uniunii Europene.

Din documentările mele, îmi rezultă că ar fi afectate în mod direct (la prima mână) cam vreo 10.000.000 de ceea ce în transportul rutier de marfă și de persoane, se numește... "lucrător mobil").

Hola

Mi nombre es Ion Adrian Iordache. Rumano emigrado a España desde diciembre de 2003. Conductor profesional de formación, con 22 años de actividad en Rumanía (9 años en RSR, 13 años en Rumanía postcomunista), y 4 años (2008 - 2012), en España, al amparo de la legislación laboral española, entrelazada con la "Legislación del tacógrafo de la UE". Cuando emigré de Rumania, debido a las condiciones de trabajo indecentes, había renunciado a la idea de ejercer la profesión... una vez elegida libremente, decidido (a los 44 años) a reinventarme... desde cero. "Sin papeles" durante el 2003-2007 trabajé en "jardinería" y luego en construcción. Durante este período, sin embargo, me di cuenta de que se está trabajando para crear una legislación de la UE que transformaría, en mi ámbito profesional, el "trabajo indecente" en "trabajo decente". Y entonces volví mi cabeza, llena de esperanza, hacia mi profesión... una vez... libremente elegida. Estudié ese proyecto con toda la atención posible, me di cuenta que la transformación no se daría en un solo día, y cambié mi contrato de trabajo indefinido... de construcción a uno indefinido, en conducción profesional.

Sin embargo, desde el primer día me di cuenta de que la práctica no era compatible con la teoría, y como soy partidario de la legalidad, hice lo posible por ajustarme a los límites de la ley pero... fracasé.

Pensé que… debido a mi limitado conocimiento del idioma, tal vez no sabía negociar bien mi empleo, y comencé a buscar soluciones para transferirme a otro empleador, al mismo tiempo que trataba de no perder mi continuidad en el trabajo.

Conseguí el traspaso a principios de marzo de 2008, convencido de que esta vez había negociado realmente bien.

En la práctica, sin embargo, la diferencia entre mi actividad registrada por el tacógrafo y la letra de la ley sigue siendo una diferencia.

Mi percepción me decía que había caído en una trampa sin salida justa, pero no tengo ni confirmación ni refutación legalmente calificada que me diga si mi percepción era correcta o incorrecta.

Entonces comencé a mantener registros diarios ilimitados de trabajo específicos para esta actividad, además de cualquier cosa que pensé que podría agregar algo a la evidencia que recopilé.

La presión era infernal, mi fuerza disminuía día a día y no creía que pudiera escapar con vida de ese agarre.

Habían pasado cuatro años cuando, accidentalmente, me encontré baneado del juego durante seis meses.

Todo lo que se había recopilado en cuatro años (2008-2012) eran datos analógicos (papel) que apenas cabían en una maleta.

¿Quién prestaría atención a una pila de papeles completamente desorganizada que... podrían, o no, contener datos comprometedores sobre algo?

En ese momento, no tenía una idea clara de cómo podía utilizar esos datos analógicos, porque sabía poco o nada sobre el proceso de digitalizarlos, y luego... utilizar el resultado de ese proceso.

Comprendí desde el principio que no podría cumplir con los plazos legales habituales, pero... sabía por las películas y las novelas policiacas que no se prueba un crimen cuando se quiere, sino cuando se consiguen reunir todos los datos necesarios para esa prueba.

Sintiendo que no saldría vivo de esa… extraña relación laboral, y con la responsabilidad de mi propia familia sobre mis hombros, traté de dejar mi huella, algo así como "Hansel y Gretel",

Si yo hubiera sido una persona importante, alguien podría haber usado los datos que dejé para demostrar que no fue una muerte natural, sino una muerte inducida, pero si lo imprevisto (accidental) intervino y... no morí, a quién le importaría la evidencia que había reunido.

El problema se volvió más grave para mí, porque me encontré en una situación que nada describe mejor que el concepto de "Muerte Civil" (uno de los primeros conceptos que hice una "copia certificada, en rumano", en Wikipedia. después del artículo en español "Muerte civil").

Una situación extremadamente difícil, porque todos los que te rodean (incluidos tus familiares, desde los más lejanos hasta los más cercanos) te ven... físicamente... saludable, y no entienden por qué una persona físicamente saludable no puede encajar en el mercado laboral.

Pero por más que explique, no tiene el mismo valor que la resolución que fija un equipo de especialistas, después de examinar todas las evidencias que reuní durante el servicio que realicé.

Los datos que he recopilado son una mezcla bilingüe (rumano/español) bastante difícil de descifrar, los escritos se entrelazan con fotografías, vídeos y otros datos.

Pero una vez resumidas, pueden ser de verdadera utilidad para los legisladores, para hacer las correcciones necesarias, para reducir significativamente la elusión y la evasión de la legislación, que conducen a una evasión y una elusión fiscal astronómicas, en este importante "sistema sanguíneo" de la Unión Europea.

Según mi documentación, aproximadamente 10.000.000 de personas se verían afectadas directamente (de primera mano) por lo que en el transporte de mercancías y pasajeros por carretera se denomina... "trabajador móvil").