Percepție / Percepción

 Palabras del admin

 Despre "percepție" am mai scris eu (vezi aici) dar, eu am acordat întaietate mai ales articolelor care nu au deloc articol in limba romana, corespondent vreunuia dintre cele 1,5 milioane de articole in limba spaniola din Wikipedia. Articolul "Percepție" există (și) în versiune în limba română, și chiar dacă are un volum de trei ori mai mic decât cel spaniol, cel puțin nu este "= cu zero".

 Cuvinte ale admin

 He escrito sobre "percepción" (ver aquí), pero principalmente he dado artículos que no tienen un artículo rumano, corresponsal de ninguno de los 1,5 millones de artículos en español en Wikipedia. El artículo "Percepción" existe en la versión rumana, e incluso si tiene un volumen tres veces más bajo que el español, al menos es "= cero".

Dar azi, tocmai am comentat ceva relationat cu tema, in Facebook, si vrand sa adaug acolo un link cu tema "Perceptie", când m-am căutat (ca prin buzunare), m-am trezit că nu îl am. 

Pero hoy, acabo de comentar sobre temas relacionados con Facebook y quería agregar un enlace al tema "Percepción". Cuando miré (como en mis bolsillos), me desperté sin tenerlo.

Traducción en curso

La percepción es la forma en la que el cerebro detecta las sensaciones que recibe a través de los sentidos para formar una impresión consciente de la realidad física de su entorno (interpretación).​ También describe el conjunto de procesos mentales mediante el cual una persona selecciona, organiza e interpreta la información proveniente de estímulos, pensamientos y sentimientos, a partir de su experiencia previa, de manera lógica o significativa. En la filosofía, la percepción es la aprehensión psíquica de una realidad objetiva, distinta de la sensación y de la idea, y de carácter mediato o inmediato según la corriente filosófica (idealista o realista). (661)

Tipos

Tradicionalmente, los campos de investigación relacionados con la percepción están organizados según los sentidos clásicos: visión, audición, tacto, olfato y gusto. Sin embargo, la lista completa de sentidos relacionados con la percepción es mucho más amplia:

 - percepción visual, de los dos planos de la realidad externa (forma, color, movimiento);

 - percepción espacial, de las tres dimensiones de la realidad externa (profundidad);

 - percepción olfativa, de los olores;

 - percepción auditiva, de los ruidos y sonidos;

 - cenestesia, de los órganos internos;

 - percepción táctil, que combina los sentidos de la piel (presión, vibración, estiramiento);

 - percepción térmica, de las variaciones de temperatura (calor, frío);

 - percepción del dolor, de los estímulos nocivos;

 - percepción gustativa, de los sabores;

 - quimioestesia, de los sabores fuertes (no se encuentra comprometida en caso de lesión de las áreas gustativas u olfativas);

 - percepción del equilibrio;

 - cinestesia, de los movimientos de los músculos y tendones

 - percepción del tiempo, del cambio (percibir implica la existencia de una reacción a una estimulación presente, reacción que puede analizarse en los planos fisiológico, de consciencia o de conducta;

 - percepción de la forma, el resultado de la percepción del contorno y del contraste de las cosas, fundamentalmente a través de la vista y del tacto.

 - percepción del campo magnético (1382)

Naturaleza de los estímulos sensoriales

La percepción es el primer proceso cognoscitivo, a través del cual los sujetos captan información del entorno, la razón de esta información es que usa la que está implícita en los estímulos captados por los sistemas sensoriales y que permiten al individuo animal (incluyendo al ser humano) formar una representación de la realidad de su entorno. La luz, por ejemplo codifica la información sobre la distribución de la materia-energía en el espacio-tiempo, permitiendo una representación de los objetos en el espacio, su movimiento y la emisión de energía lumínica.

A su vez, el sonido codifica la actividad mecánica en el entorno a través de las vibraciones de las moléculas de aire que transmiten las que acontecen en las superficies de los objetos al moverse, chocar, rozar, quebrarse, etc. En este caso son muy útiles las vibraciones generadas en los sistemas de vocalización de los organismos, que transmiten señales de un organismo a otro de la misma especie, útiles para la supervivencia y la actividad colectiva de las especies sociales. El caso extremo es el lenguaje en el hombre.

El olfato y el gusto informan de la naturaleza química de los objetos, pudiendo estos ser otras plantas y animales de interés como potenciales presas (alimento), depredadores o parejas. El olfato capta las partículas que se desprenden y disuelven en el aire, captando información a distancia, mientras que el gusto requiere que las sustancias entren a la boca, se disuelvan en la saliva y entren en contacto con la lengua. Sin embargo, ambos trabajan en sincronía. La percepción del sabor de los alimentos tiene más de olfativo que gustativo. Existe en realidad como fenómeno psíquico complejo, la percepción, el resultado de la interpretación de esas impresiones sensibles por medio de una serie de estructuras psíquicas que no proceden ya de la estimulación del medio, sino que pertenecen al sujeto. En la percepción se encuentran inseparablemente las sensaciones con los elementos interpretativos. dentro de este análisis es tener la capacidad para recibir mediante los sentidos las imágenes o sensaciones externas o comprender y conocer algo.

El llamado sentido del tacto es un sistema complejo de captación de información del contacto con los objetos por parte de la piel, pero es más intrincado de lo que se suponía, por lo que Gibson propuso denominarle sistema háptico, ya que involucra las tradicionales sensaciones táctiles de presión, temperatura y dolor, todo esto mediante diversos corpúsculos receptores insertos en la piel, pero además las sensaciones de las articulaciones de los huesos, los tendones y los músculos, que proporcionan información acerca de la naturaleza mecánica, ubicación y forma de los objetos con los que se entra en contacto. El sistema háptico trabaja en estrecha coordinación con la quinestesia que permite captar el movimiento de la cabeza en el espacio (rotaciones y desplazamientos) y combinando con la propiocepción, que son las sensaciones antes mencionadas, relacionadas con los músculos, los tendones y las articulaciones, permite captar el movimiento del resto del cuerpo, con lo que se tiene una percepción global del movimiento corporal y su relación con el contacto con los objetos. (3265 bytes)

Proceso de percepción

El proceso de percepción comienza con un objeto del mundo real, llamado el estímulo distal u objeto distal. Gracias a las características de la luz, del sonido o algún otro proceso físico, el objeto estimula los órganos sensoriales del cuerpo. Estos órganos sensoriales transforman la energía (que juega el papel de información entrante) en actividad neural, en un proceso llamado transducción.​ Los patrones de actividad neural que son así generados son llamados estímulos proximales. Estas señales neuronales son transmitidas al cerebro y procesadas. La recreación mental del estímulo distal es el percepto. La percepción ha sido a veces descrita como el proceso de construir representaciones mentales de estímulos distales usando la información disponible en los estímulos proximales.

Desde el punto de vista del receptor de la información sensorial, la percepción puede ser de tipo intermodal o transmodal.​

La percepción intermodal (también llamada intersensorial o multimodal) es la percepción unitaria o unificada de objetos o eventos a partir de estímulos simultáneos disponibles a través de más de un canal sensorial. Es decir, que el individuo es capaz de establecer una relación entre dos tipos de información, por ejemplo, reconociendo el vínculo entre una voz y la imagen de la persona que habla como un único acontecimiento.​

La percepción intermodal es esencial en el desarrollo de las funciones cognitivas de los infantes de muy baja edad. Por ejemplo, ciertos estudios realizados en laboratorio parecen indicar que los bebés prestan más atención a los estímulos en los cuales el sonido y la imagen están sincronizados.​ Este tipo de experimentos va al encuentro de la creencia según la cual los bebés experimentan sensaciones discordantes provenientes de cada uno de sus sentidos durante sus primeros meses de vida.​

La percepción transmodal es la manera en la que el cerebro interpreta la información amodal, es decir, que no es específica de un solo canal sensorial, sino que puede ser recibida de forma redundante por varios canales.​ Por ejemplo, el ritmo de unas manos dando palmas puede ser percibido a la vez de manera visual, auditiva y háptica. También es la capacidad del sistema cognitivo humano de traducir un tipo de información sensorial a otra. La percepción transmodal se encuentra frecuentemente asociado a las habilidades de imitación. Se ha observado que los bebés tienen una capacidad innata de traducir un estímulo visual en una acción motora, por ejemplo, al imitar un adulto cuando este saca la lengua.​ (2570 bytes)

Traducere in curs

Percepția este modul în care creierul simte senzațiile pe care le primește prin simțuri pentru a forma o impresie conștientă a realității fizice a mediului său (interpretare). De asemenea, descrie setul de procese mentale prin care o persoană selectează , organizează și interpretează informațiile din stimuli, gânduri și sentimente, din experiența lor anterioară, într-un mod logic sau semnificativ. În filosofie, percepția este aparența psihică a unei realități obiective, diferită de senzație și idee, și de caracter mediat sau imediat conform curentului filosofic (idealist sau realist).

Tipuri (tipologie)

În mod tradițional, domeniile de cercetare legate de percepție sunt organizate în funcție de simțurile clasice: viziune, auz, atingere, miros și gust. Cu toate acestea, lista completă a simțurilor legate de percepție este mult mai largă:

percepția vizuală a celor două planuri ale realității externe (formă, culoare, mișcare);

percepția spațială a celor trei dimensiuni ale realității externe (adâncimea);

percepția olfactivă, a mirosurilor;

percepția auditivă, a sunetelor și sunetelor;

cenestezie, a organelor interne;

percepția tactilă, care combină simțurile pielii (presiune, vibrație, întindere);

percepția termică, variațiile de temperatură (căldură, frig);

percepția durerii, a stimulilor nocivi;

percepția gustoasă a aromelor;

chemostatice, arome puternice (nu este compromisă în cazul rănirii zonei de gust sau olfactiv);

percepția echilibrului;

kinestezie, mișcări ale mușchilor și tendoanelor

percepția timpului, a schimbării (a percepe presupune existența unei reacții la o stimulare actuală, o reacție care poate fi analizată în planurile fiziologice, conștiinței sau comportamentale;

percepția formei, rezultatul perceperii conturului și contrastul lucrurilor, fundamental prin vedere și atingere.

percepția câmpului magnetic

Natura stimulilor senzoriali

Percepția este primul proces cognitiv, prin care subiecții captează informații din mediul înconjurător, motivul pentru care această informație este că folosește ceea ce este implicit în stimulii capturați de sistemele senzoriale și care permit individului animal (inclusiv ființei umane ) formează o reprezentare a realității mediului lor. Lumina, de exemplu, codifică informații despre distribuția materiei-energie în spațiu-timp, permițând o reprezentare a obiectelor în spațiu, mișcarea lor și emisia de energie luminoasă.

La rândul său, sunetul codifică activitatea mecanică în mediul înconjurător prin vibrațiile moleculelor de aer care transmit acelea care apar pe suprafețele obiectelor atunci când se mișcă, se ciocnesc, se freacă, rupează etc. În acest caz, vibrațiile generate în sistemele de vocalizare ale organismelor sunt foarte utile, transmitând semnale de la un organism la altul ale aceleiași specii, utile pentru supraviețuirea și activitatea colectivă a speciilor sociale. Cazul extrem este limba în om.

Mirosul și gustul informează despre natura chimică a obiectelor, iar acestea pot fi alte plante și animale de interes ca pradă potențială (hrană), prădători sau perechi. Mirosul captează particulele care se rup și se dizolvă în aer, colectând informații de la distanță, în timp ce gustul impune ca substanțele să intre în gură, să se dizolve în saliva și să intre în contact cu limba. Cu toate acestea, ambele funcționează în sincronizare. Percepția gustului alimentelor are mai mult olfactiv decât gustul. Există în realitate un fenomen psihic complex, percepția, rezultatul interpretării acelor impresii sensibile prin intermediul unei serii de structuri psihice care nu provin din stimularea mediului, ci aparțin subiectului. În percepție, senzațiile inseparabile se găsesc cu elementele interpretative. În cadrul acestei analize este de a avea capacitatea de a primi prin simțuri imagini sau senzații externe sau de a înțelege și de a ști ceva.

Așa-numitul simțul tactil este un sistem complex de captare a informațiilor de contact cu obiecte din piele, dar este mult mai complicat decât trebuia sa, asa ca Gibson a propus denominarle sistem haptic, deoarece implică senzații tactile tradiționale de presiune, temperatură și durere, toate acestea prin diverse corpusculi receptivi introduși în piele, dar și senzațiile articulațiilor oaselor, tendoanelor și mușchilor, care oferă informații despre natura mecanică, locația și forma obiectelor cu care intri in contact. Sistemul haptic lucrează în strânsă colaborare cu quinestesia care poate captura mișcarea capului în spațiu (rotații și mișcări) și combinarea cu proprioceptiei, acestea sunt senzațiile de mai sus legate de muschi, tendoane si articulatii, Se poate captura mișcarea restului corpului, care are o percepție globală a mișcării corpului și relația acesteia la contactul cu obiecte.

Procesul de percepție

Procesul de percepție începe cu un obiect din lumea reală, numit stimulul distal sau obiectul distal. Datorită caracteristicilor de lumină, sunet sau alt proces fizic, obiectul stimulează organele senzoriale ale corpului. Aceste organe senzoriale transformă energia (care joacă rolul informațiilor primite) în activitatea neuronală, într-un proces numit transducție. Modelele de activitate neurală care sunt astfel generate se numesc stimuli proximali. Aceste semnale neuronale sunt transmise creierului si procesate. Recrearea mentală a stimulului distal este percepția. Percepția a fost uneori descrisă ca procesul de construire a reprezentărilor mentale ale stimulilor distali, folosind informațiile disponibile în stimulii proximali.

Din punctul de vedere al receptorului informațiilor senzoriale, percepția poate fi intermodală sau transmodală.

Percepția intermodală (numită și intersensor sau multimodal) este percepția unitară sau unificată a obiectelor sau evenimentelor de la stimuli simultan, disponibili prin intermediul mai multor canale senzoriale. Adică, individul este capabil să stabilească o relație între două tipuri de informații, de exemplu, recunoscând legătura dintre voce și imaginea persoanei care vorbește ca un singur eveniment.

Percepția intermodală este esențială în dezvoltarea funcțiilor cognitive ale sugarilor foarte mici. De exemplu, unele studii de laborator sugereaza ca bebelusii acorde mai multă atenție la stimuli, în care sunetul și imaginea sunt sincronizate. Acest tip de experiment este de a satisface convingerea că bebelușii experimenta senzații trepidarea vin a fiecărui simț în primele luni de viață.

Transpirația transmodală este modul în care creierul interpretează informațiile amodale, adică nu este specific unui singur canal senzorial, ci poate fi recepționat în mod redundant prin mai multe canale, de exemplu, ritmul unor mâini baterea poate fi percepută în același timp într-un mod vizual, auditiv și haptic. De asemenea, este capacitatea sistemului cognitiv uman de a traduce un tip de informație senzorială într-altul. Percepția transmodală este frecvent asociată cu abilitățile de imitare. Sa constatat că bebelușii au o abilitate înnăscută de a traduce un stimul vizual într-o acțiune motorie, de exemplu, prin imitarea unui adult când copilul își scoate limba.