Pagina 12 (1608 octeti)

... în urmă porneau din nou la drum, mânați de sfântul instinct de conservare.

Trei bărbați, trei călăreți, se strânseseră la marginea unei pădurici, în jurul unui morman de mărăcini pe care, cu mare greutate, izbutiseră să-l curețe de zăpada înghețată și câruia îi dăduseră foc.

Cai și călăreți înconjurau jăratecul, bărbații stând pe vine, iar nobilele animale cu capul plecat și cu privirea fixă.

Primul dintre cei trei bărbați purta o ruptură de uniformă pe care se mai puteau vedea epoleții de colonel; era înalt, cu o figură bărbătească și nobilă, iar în ochii săi albaștri se puteau citi curajul și bunătatea.

Avea brațul drept susținut de o eșarfă și capul înfășurat în bandaje însângerate. Un glonte îi zdrobise cotul, o lovitură de sabie îi crestase fruntea de la un capăt la altul.

Cel de-al doilea bărbat trebuie să fi fost căpitan, dacă ar fi să dăm crezare uniformei sale zdrențuite; dar în ceasul acela nu mai erau nici colonei, nici căpitani, nici ostași.

Acesta era și el un bărbat tânăr, cu fruntea îngustă, cu tenul măsliniu, cu o privire nestatornică; pletele negre îi trădau originea meridională; după accentul său tărăgănat și după vioiciunea gesturilor, îți dădeai seama că este unul dintre italienii atât de numeroși în armata franceză, în timpul primului Imperiu.

Mai norocos decât superiorul său, căpitanul nu era de fel rănit și suportase mult mai ușor, până atunci, loviturile ucigătoare ale frigului înspăimântător care azvârlea către sud îndrăznețele trupe ale lui Cezar.

În sfârșit, cel de-al treilea era un ostaș, un simplu husar de gardă, a cărui față tânără, aspră și bărbătească ...

Pagina 12 (traduccion en curso)

... atrás, partieron de nuevo al camino, impulsados ​​por el sagrado instinto de la conservación.

Tres hombres, tres jinetes, se reunieron en el borde de un bosque, alrededor de una pila de brasas, que habían limpiado con gran esfuerzo de la nieve congelada y la habían prendido fuego.

Caballos y jinetes rodeaban el foque, los hombres sentados en la ladera, y los nobles animales con sus cabezas volteadas y con sus miradas fijas.

El primero de los tres hombres llevaba una uniforme muy rota, a que se podía ver la insignia de coronel; era alto, con una figura masculina y noble, y en sus ojos azules podía leerse el coraje y la bondad.

Su brazo derecho estaba sostenido por una bufanda y su cabeza estaba envuelta en vendajes sangrientos. Una bala le aplastó el codo, una espada golpeó su frente de un extremo al otro.

El segundo hombre parecía ser un capitán y, si quisiéramos dar créditos a su uniforme harapienta; pero en esa hora no existían ni coroneles, ni capitanes, ni soldados.

Este también era un varón joven, con su frente estrecha, piel de olivo, con una mirada inestable; Las trenzas negras traicionaban su origen meridional; después de su largo acento y gesto, podías darte cuenta de que era uno de los tantos italianos tan numerosos en el ejército francés durante el Primer Imperio.

Más afortunado que su superior, el capitán no estaba tan lesionado, y tenía mucho más fácil, hasta entonces, los golpes asesinos del terrible frío que empujó a las audaces tropas de César hacia el sur.

Finalmente, el tercero era un soldado, un simple húsar de guardia, cuya cara joven, dura y masculina ...

Pagina 13 (1.569 octeti)

 ... lua o expresie sălbatică de fiecare dată când se auzea în depărtare bubuitul tunurilor; chipul său devenea însă neliniștit și mângâietor de fiecare dată când privirea i se oprea asupra șefului său, sfâșit și însângerat.

Era seară, era căderea nopții, și în negurile dese ale amurgului, pământul alb începea să se confunde cu cerul plumburiu.

 - Petrecem noaptea aici, Felipone? întrebă colonelul adresându-se căpitanului italian. Mă simt foarte slăbit și obosit, adăugă el, brațul îmi provoacă suferințe groaznice. 

 - Domnule colonel,  - strigă repede Bastien, husarul, înainte de a apuca să răspundă italianul - trebuie să plecăm, frigul v-ar putea ucide.

Colonelul îi privi pe rând, pe soldat și pe căpitan.

  - Credeți ? întrebă el.

 - Da, da ! repetă husarul cu tăria omului convins.

Cât despre italian, acesta părea să chibzuiască.

 - Ce spui Felipone ? insistă colonelul.

 - Bastien are dreptate, răspunse căpitanul. Trebuie să încălecăm și să mergem cât mai mult cu putință.

Aici, vom adormi cu siguranță, în timpul somnului focul se va stinge și niciunul dintre noi nu se va mai trezi vreodată... De altfel, ascultați... Rușii se apropie... Aud tunurile.

 - O ! ce mizerie, murmură colonelul, cu o voce înfundată; cine ar fi crezut vreodată una ca asta !... O, frigul... frigul !... Ce dușman înverșunat și perfid ! Dumnezeule ! Dacă nu mi-ar fi atât de frig...

 Și colonelul se așeză în fața focului, încercând să-și readucă la viață picioarele amorțite.

 - Mii de trăznete ! bombăni Bastien, husarul, nu aș fi crezut niciodată că iubitul meu colonel, un adevărat 

Pagina 13 (traducción en curso) 

... tomó una expresión salvaje cada vez que el cañón explotaba en la distancia; su rostro se volvió ansioso y reconfortante cada vez que miraba a su jefe sangriento y sangriento.

Era de noche, era la caída de la noche, y en las frecuentes nubes del atardecer, la tierra blanca comenzó a confundirse con el cielo de la plomería.

- ¿Pasamos la noche aquí, Felipone? Preguntó el coronel al capitán italiano. Me siento muy débil y cansado ", agregó," mi brazo está causando terribles sufrimientos.

"Coronel", gritaba Bastien rápidamente, el húsar, antes de que pudiera responder al italiano: debemos irnos, el frío podría matarlo.

El coronel se miró, el soldado y el capitán.

 - ¿ Crees ? pregunto el.

 - ¡Sí, sí! Repite el vínculo con la firmeza del hombre convencido.

En cuanto al italiano, parecía pensar.

 - ¿Tu que dices Felipone ? insistió el coronel.

 "Bastien tiene razón", respondió el capitán. Tenemos que andar e ir tanto como podamos.

Aquí, seguramente nos quedaremos dormidos mientras dormimos, y el fuego se apagará, y ninguno de nosotros se despertará nunca más ... Escucha ... Los rusos se acercan ... oigo los cañones.

 - Oh! qué lío ", murmuró el coronel, con voz vacía; ¿Quién hubiera creído a alguien así? ¡Oh, el frío ... el frío! ... ¡Qué enemigo tan feroz y perfecto! ¡Oh Dios mío! Si no tuviera tanto frío ...

 Y el coronel se sentó frente al fuego, tratando de recuperar sus pies entumecidos.

 - ¡Miles de armas! Bumble Bastien, el húsar, nunca hubiera creído que mi querido coronel, un verdadero

Pagina 14 (1.537 octeți)

viteaz.... se va lăsa răpus de această târfă de  vântoasă înghețată care biciuiește pe întinsul zăpezii.

Vorbind astfel, pe un ton scăzut, ostașul îl învăluia pe colonel cu o privire plină de dragoste și de respect.

Chipul ofițerului devenise livid și trăda chinuri îngrozitoare; tot trupul său tremura, iar toată viața lui părea să i se fi strâns în ochi; aceștia își păstraseră toată expresia dulce și calmă de mândrie.

 - Bine, - reluă el - să plecăm, dacă vreți, dar lăsați-mă să mă mai încălzesc o clipă. Ce frig îngrozitor... Ah ! sufăr cum n-am mai suferit vreodată... Și mor de somn... Doamne ! Dac-aș putea să dorm un ceas, măcar un ceas !

Căpitanul italian și husarul se consultară din priviri.

 - Dacă adoarme, murmură Felipone, nu-l vom mai putea trezi și nici urca în șa.

 - Ei bine, răspunse curajosul Bastien, aplecându-se la urechea căpitanului, îl voi purta adormit. Sunt puternic, eu, și pentru a-mi salva colonelul m-aș preface în Hercule.

Căpitanul, cu capul dat pe spate, părea că ascultă niște zgomote îndepărtate:

 - Rușii sunt la mai mult de trei leghe, - spuse el - și oștile lor își vor petrece cu siguranță noaptea în câmp, înainte de a ajunge la noi.

 - Dacă vrea colonelul să doarmă, să-l lăsăm să doarmă; îl vom veghea.

 Colonelul auzi aceste ultime cuvinte și întinse mâna italianului.

 - Mulțumesc Felipone, - spuse el - îți mulțumesc prietene; ești bun și curajos. Tu nu te-ai lăsat răpus de acest vânt blestemat din nord. Ah, frigul !

 Și colonelul pronunță aceste ultime cuvinte cu un accent de groază. 

Pagina 14 (traducción en curso) 

valiente ... será decepcionada por esta perra ventosa congelada azotando la nieve.

Hablando en voz baja, el soldado envolvió al coronel con una mirada de amor y respeto.

El rostro del oficial se había vuelto lívido y había traicionado terribles tormentos; todo su cuerpo temblaba, y toda su vida parecía estar reunida en sus ojos; mantuvieron toda su dulce y tranquila expresión de orgullo.

 "Está bien", dijo, "vámonos si quieres, pero déjame calentar un momento. Qué terrible frío ... ¡Ah! Sufro como nunca he sufrido ... Y muero de sueño ... ¡Señor! ¡Si pudiera dormir un reloj, al menos un reloj!

El capitán italiano y el húsar estaban mirando fuera de la vista.

 "Si se duerme", murmuró Felipone, "no podremos despertarlo ni subir a la silla de montar".

 "Bueno", respondió el valiente Bastien, apoyado en la oreja del capitán, lo llevaría dormido. Soy fuerte, yo, y para salvar a mi coronel recurriría a Hércules.

El capitán, con la cabeza apoyada en la espalda, parecía oír unos ruidos lejanos:

 "Los rusos tienen más de tres patas", dijo, "y sus ejércitos seguramente pasarán la noche en el campo antes de que nos alcancen.

 "Si el coronel quiere dormir, déjalo dormir; Lo veremos.

 El coronel escuchó estas últimas palabras y extendió la mano del italiano.

 "Gracias, Felipone", dijo, "gracias mi amigo; Eres bueno y valiente. No te has dejado vencer por este viento maldito en el norte. ¡Oh, el frío!

 Y el Coronel pronuncia estas últimas palabras con un acento de horror.

 Pagina 15 (1.602 octeți)

 - Dar eu nu sunt de loc rănit, - răspunse italianul - este firesc deci, să sufăr mai puțin.

 - Prietene, - răspunse colonelul în timp ce husarul arunca în jăratec toți mărăcinii și toate crengile moarte pe care le găsea în jurul său - eu am treizeci și cinci de ani. Soldat la șaisprezece ani, ajunsesem colonel la treizeci, ceea ce înseamnă că eram curajos și rădător. Ei bine, toată energia, tot curajul, totul, până la nepăsarea cu care am acceptat nenumăratele privațiuni ale nobilei și grelei noastre meserii, totul se năruie în fața acestui dușman ucigător care se numește frigul. Îmi e frig !...

 - Prieteni, continuă el, adresându-se în același timp soldatului credincios și devotat, cât și căpitanului, îmi veți supraviețui amândoi, fără îndoialâ, și vă veți aminti de mine. Ei bine, ascultați. Vă împărtășesc ultima mea dorință, vă încredințez soția și copilul meu. Am lăsat acolo, în iubita noastră Franță, o soție de nouăsprezece ani și un copil care avea să se nască. S-ar putea ca în curând să ajungă văduvă,   iar copilul orfan.

 - Armand ! spuse căpitanul, nu mai vorbi astfel ; vei trăi !

 - O ! Aș fi vrut să trăiesc și să-i revăd pe amândoi !...

În timp ce vorbea, ochii colonelului străluceau plini de nădejde și de dragoste.

 - Dar, reluă el cu un zâmbet trist -  s-ar putea să și mor. Atunci ... atât văduva, cât și copilul vor avea nevoie de ajutor.

 - Ah ! colonele, - strigă Bastien - știți bine că dacă vi s-ar întâmpla vreo nenorocire, husarul dumneavoastră și-ar da viața, în orice clipă, și sângele său până la ultima picatură, pentru soția și pentru copilul dumneavoastră.

 Pagina 15 (traducción en curso)

 "Pero no estoy herido", respondió el italiano. "Es natural, por lo tanto, sufrir menos.

 "Mi amigo", respondió el coronel mientras la manguera rasgaba todas las brasas y todas las ramas muertas que tenía a su alrededor. Tengo treinta y cinco. Soldado a los dieciséis años, era coronel a los treinta, lo que significaba que era valiente y horrible. Pues bien, toda la energía, todo el coraje, todo, ante la indiferencia con la que aceptamos las innumerables privaciones de nuestra noble y codiciosa artesanía, todo se arruina frente a este enemigo asesino llamado el frío. Tengo frio! ...

 "Amigos", continuó, dirigiéndose al mismo tiempo al soldado fiel y devoto, así como al capitán, ambos sobrevivirán y me recordarán. Bueno, escucha. Comparto tu último deseo, encomiendo a mi esposa y mi hijo. Nos fuimos allí, en nuestra amada Francia, una esposa de diecinueve años y un bebé por nacer. Pronto se convertirá en una viuda, y el niño huérfano.

 - ¡Armand! dijo el capitán, deja de hablar así; ¡Vivirás!

 - Oh! Ojalá pudiera vivir y ver a los dos ...

Mientras hablaba, los ojos del coronel brillaban con esperanza y amor.

 "Pero", dijo con una sonrisa triste, "podría morir. Entonces ... tanto la viuda como el bebé necesitarán ayuda.

 - ah! Coronel ", exclamó Bastien." Sabe bien que si tuvo alguna desgracia, su húsar daría vida, en cualquier momento, y su sangre hasta la última gota, su esposa y su hijo.

Pagina 16 (1557 octeți)

  - Îți mulțumesc ! zise colonelul, mă bizui pe tine.

Apoi îl privi pe italian.

 - Și tu, --- întrebă el --- tu, bătrânul meu camarad, prietenul meu, fratele meu ?

  Căpitanul tresări și o umbră trecu pe chipul său. S-ar fi putut spune că ultimele cuvinte ale colonelului treziseră în el îndepărtate amintiri.

 - Ai spus-o singur Armand, --- răspunse el ; nu sunt eu camaradul, prietenul, fratele tău ?

 - Ei bine, dacă mor, --- reluă colonelul --- tu vei fi sprijinul soției mele, tatăl copilului meu. Înțelegi ?

"În Italia am petrecut treisprezece ore pe un câmp de bătaie sub un maldăr de cadavre, cu capul într-o baltă de sânge și cu picioarele într-o alta cu noroi.

În Spania, la asediul Saragossei, am pornit la atac cu două gloanțe în piept ; la Wagram, cu coapsa străpunsă de o lovitură de baionetă, am rămas pe cal până seara. Ei bine, astăzi nu sunt decât un trup fără suflet, un om pe jumătate mort. Un laș care fuge din fața dușmanului ! Și toate astea pentru că mi-e frig !...

 --- Armand..., Armand, curaj ! spuse căpitanul, nu vom rămâne aici pentru totdeauna. Ne vom întoarce la ținuturi mai blânde..., vom revedea sorele... și vitejii se vor trezi din amorțeala lor...

Colonelul Armand de Kergaz, căci acesta îi era numele, ridică trist capul.

 --- Nu, --- răspunse el --- nu voi revedea nici soarele, nici Franța. Câteva ceasuri mai mult în frigul acesta înspăimântător și voi fi mort !

 --- Armand ! Domnule colonel ! exclamară, în același timp, căpitanul și husarul.

 --- Mor de frig, murmură colonelul cu un zâmbet trist, mor de frig și de somn.

Pagina 16 (traducción en curso)

Gracias Dijo el coronel, confío en ti.

Luego miró al italiano.

 "¿Y tú", le preguntó, "tú, mi viejo amigo, mi amigo, mi hermano?

  El capitán se sobresaltó y una sombra pasó por su rostro. Se podría haber dicho que las últimas palabras del coronel habían despertado los recordatorios en él.

 "Dijiste tu solo Armand", respondió; ¿No soy yo tu camarada, tu amigo, tu hermano ?.

 "Bueno, si muero", dijo el coronel, "usted será el apoyo de mi esposa, el padre de mi bebé. ¿Comprendes ?

"En Italia, pasé trece horas en un campo de batalla a un montón de cadáveres, mi cabeza en un charco de sangre y mis pies en un lodo.

En España, en el sitio de Zaragoza, comenzamos a atacar con dos balas en el pecho; en Wagram, con su pecho atravesado por un golpe de bayoneta, permanecí a caballo hasta la tarde. Bueno, hoy solo soy un hombre sin alma, un hombre medio muerto. ¡Un cobarde que huye del enemigo! ¡Y todo porque tengo frío! ...

 Armand ... Armand, coraje! dijo el capitán, no nos quedaremos aquí para siempre. Volveremos a las tierras más suaves ... veremos la llaga ... y los valientes se despertarán de su entumecimiento ...

El coronel Armand de Kergaz, porque así se llamaba, sacude la cabeza con tristeza.

 "No", respondió, "no veré el sol ni Francia. ¡Unas horas más en este frío espantoso y estaré muerto!

 --- ¡Armand! Coronel exclamaron al mismo tiempo, capitán y husar.

 "Tengo frío", murmuró el coronel con una sonrisa triste, muriendo de frío y de sueño. 

Pagina 17 (1.524 octeți)

Și simțind cum capul i se lasă pe piept, vazându-se cuprins de acea toropeală de neînvins care smulsese viața atâtor suflete nobile în această jalnică retragere, colonelul făcu un suprem efort, își dădu cu putere capul pe spate, și spuse:

--- Nu, nu este încă timpul să dorm ; trebuie să mă gândesc la cei rămași acolo.

   Și privirea îi era îndreptată către orizont, în direcția Franței.

   La auzul acestor cuvinte, chipul căpitanului deveni purpuriu ; colonelul continuă însă fără să ia seama.

--- Știu că și tu ai iubit-o pe Helene, și tu știi de asemenea că eu i-am lăsat libertatea de a alege între noi doi. Mai fericit decât tine, am fost alesul inimii sale. Îți mulțumesc că ai acceptat acest sacrificiu și că ai rămas în continuare, prietenul celui care ți-a fost rival.

Căpitanul avea ochii plecați, fruntea-i acoperită de roșeață deveni palidă și, dacă interlocutorul său și-ar fi păstratsângele rece și nu ar fi fost dominat de acel amestec îngrozitor de suferință morală și de dureri fizice, ar fi înțeles că o luptă violentă se dădea în inima italianului, chinuit de  amintiri.

  --- Dacă mor, --- termină colonelul --- tu o vei lua de soție. Ține....

   Pronunțând acest ultim cuvânt, colonelul își descheie uniforma și-i întinse lui Felipone un plic sigilat.

  --- |ată testamentul meu, zise el ; l-am scris la începutul nenorocitei noastre campanii, datorită unei ciudate presimțiri. Prin acest testament, prietene, îți las o jumătate din avere, dacă primești să iei de soție pe aceea care va fi văduva mea.

 Pagina 17 (traducción en curso)

 Y sintiendo su cabeza sobre su pecho, viéndose a sí mismo con ese sopor insoportable, que había arrastrado la vida de tantas almas nobles a este lamentable retiro, el coronel hizo un esfuerzo abrumador, volvió la cabeza hacia atrás y dijo:

--- No, todavía no es hora de dormir; Tengo que pensar en los que quedan allí.

   Y su mirada estaba en el horizonte hacia Francia.

   Al oír estas palabras, la imagen del capitán se volvió púrpura; El coronel continúa sin darse cuenta.

--- Sé que amabas a Helene, y también sabes que I + dejó la libertad de elegir entre los dos. Más feliz que tú, yo era la elección de su corazón. Gracias por aceptar este sacrificio y por permanecer, el amigo de tu rival.

El capitán había perdido la vista, su frente de rostro rojo se volvió pálido, y si su interlocutor hubiera mantenido su sangre fría y no estuviera dominado por esa terrible mezcla de sufrimiento moral y dolor físico, habría comprendido que una lucha violenta Estaba en el corazón del italiano, atormentado por los recuerdos.

  "Si muero", terminó el coronel, "la llevarás con su esposa. Recuerde ....

   Hablando de esta última palabra, el Coronel descubrió su uniforme y le entregó a Felipone un sobre sellado.

  "Mi voluntad", dijo; Lo escribí al comienzo de nuestra miserable campaña, debido a una extraña premonición. Por este testamento, amigo mío, te dejo la mitad de la riqueza si llegas a mi esposa, esa será mi viuda.

Pagina 18

Din palid cum era, căpitanul deveni livid. Un freamăt nervos puse stăpânire pe trupul său și întinse spre testament o mână tremurandă.

  --- Fii liniștit Armand, --- murmură el cu glasul stins --- dacă te va lovi vreo nenorocire, te voi asculta... Dar vei trăi, --- adăugă el --- o vei revedea pe Helene, de care nu mă mai leagă, de altfel, decât o vie și respectuoasă prietenie.

   --- Mi-e frig. --- repetă colonelul --- cu convingerea unui om care își simte sfârșitul aproape.

   Și capul i se înclină din nou pe piept și somnul îl cuprinse cu o încăpățânare tiranică.

  --- Să-l lăsăm să doarmă câteva ceasuri, --- îi spuse căpitanul lui Bastien --- îl vom veghea noi.

   --- Vânt blestemat ! murmură Bastien cu furie, în timp ce, ajutat de italian, îl culca pe colonel alături de foc și-l înnvelea cu restul de îmbrăcăminte și de cuvelturi pe care îl mai aveau. (866 octeți)........

........................................................................................................

Va urma (pana la pagina 31, inclusiv)

Pagina 18 (traducción en curso) - 

Tan pálido como era, el capitán se puso lívido. Un tirón nervioso condujo su cuerpo a una mano temblorosa.

   "Armand", murmuró, "murmuró con su voz," si te lastimó, te escucharé. "Pero vivirás", agregó, "verás a Helene, Lo que ya no me ata, salvo una amistad viva y respetuosa.

    --- tengo frio --- repite el Coronel --- con la convicción de un hombre que se siente cerca del final.

    Y su cabeza se inclinó hacia atrás sobre su pecho, y su sueño contenía una tenacidad tiránica.

   "Déjalo dormir por unas horas", dijo el capitán de Bastien, "lo vigilaremos.

    --- ¡Maldito viento! murmuró Bastien con enojo, mientras que, ayudado por el italiano, dejó al coronel junto al fuego y le enseñó el resto de la ropa y los puños que tenía.

.............................................................................

Seguirá (hasta la página 31 inclusive)

Coperta primului volum din Rocambole in formatul in care il am eu

Pentru a putea avea cu mine. in  Spania, la peste 3000 km de casa, paginile care ma interesau din acest prin volum, le-am fotografiat... de modul in care se vede mai jos:

Transcrierea nu e usoara, inclusiv din aceea ca nu dispun nici de timp, nici de tastatura cu diacritice romanesti.

Pentru a avea diacritice, am scris direct in "traducatorul Google", de unde, daca tot iesea traducerea in spaniola asa cum poate iesi dintr-un traducator automat, am pastrat si ceea ce si cum iesea in spaniola, pentru vreo viitoare . . . cizelare.

Portada del primer volumen de Rocambole en el formato que yo tengo.

Para tener con migo en España, a mas de 3000 kms de mi casa, las paginas que me interesaban de este primer volumen, les he fotografiado tal como se ve aquí.

Transcribir, cuesta bastante, incluso porque no dispongo ni de tiempo, ni de teclado con diacríticos rumanos.

Para obtener diacríticos, he copiado el texto directamente en el "Google traductor" y por que salía y en español, tal como puede salir de un traductor automático, he guardado y lo que salía en español, para una futura . . . corrección. 

Pag 18. (1.545 bytes)

Din palid cum era căpitanul deveni livid. Un freamăt nervos puse stăpânire pe trupul său și întinse spre testament o mână tremurândă.

--- Fii liniștit, Armand, --- murmură el cu glasul stins --- dacă te va lovi vreo nenorocire, te voi asculta.... Dar vei trăi, --- adăugă el --- o vei revedea pe Helene, de care nu mă mai leagă de altfel, decât o vie și respectuoasă prietenie.

--- Mi-e frig, --- repetă colonelul --- cu convingerea unui om care își simte sfârșitul aproape.

Și capul i se înclină din nou pe piept și somnul îl cuprinse cu încăpățânare tiranică.

--- Să-l lăsăm să doarmă câteva ceasuri, ii spuse căpitanul lui Bastien --- il vom veghea noi.

--- Vând blestemat! murmură Bastien cu furie, în timp ce ajutat de italian îl culca pe colonel alături de foc și-l învelea cu restul de îmbrăcăminte și de cuverturi pe care-l mai aveau.

Cinci minute mai târziu, colonelul Armand de Kergaz dormea adânc.

Bastien,  cu ochii pe el, cu privirea mângâietoare a unui câine credincios, alimenta fără întrerupere focul și veghea ca nu cumva vreo scânteie sau vreun tăciune să cadă pe chipul ofițerului adormit.

Cât despre căpitan, acesta își ținea capul în palme; privirea îi era plecată și fără îndoială că mii de gânduri confuze se zbăteau în creierul său.

Omul acesta față de care colonelul nutrea o prietenie oarbă, era plin de vicii.  Avid și răzbunător, era insinuant cu toată lumea. Mercenar, el știuse să lege în armata franceză prietenii cu ofițeri bogați și de viță nobilă.

Fără să aiba el însuși un șfanț, avea numai prieteni milionari.