Statul de Drept / Estado de derecho

Column 1.

The original text

Estado de derecho

El Estado de derecho (del alemán Rechtstaat) es un modelo de orden para un país por el cual todos los miembros de una sociedad (incluidos aquellos en el gobierno) se consideran igualmente sujetos a códigos y procesos legales divulgados públicamente; es una condición política que no hace referencia a ninguna ley en concreto.

El estado de derecho implica que cada persona está sujeta a la ley, incluidas las personas que son legisladores, encargados de hacer cumplir la ley y jueces.

Cualquier medida o acción debe estar sujeta a una norma jurídica escrita y las autoridades del Estado están limitadas estrictamente por un marco jurídico preestablecido que aceptan y al que se someten en sus formas y contenidos.

Por lo tanto, toda decisión de sus órganos de gobierno ha de estar sujeta a procedimientos regulados por ley y guiados por absoluto respeto a los derechos.

Lo anterior contrasta con lo que sucede ocasionalmente en muchas dictaduras personales, donde el deseo del dictador es la de una gran medida de acciones sin que medie una norma jurídica.

En un Estado de derecho las leyes organizan y fijan límites de derechos en que toda acción está sujeta a una norma jurídica previamente aprobada y de conocimiento público (en ese sentido no debe confundirse un Estado de derecho con un Estado democrático, aunque ambas condiciones suelan darse simultáneamente).

Esta acepción de Estado de derecho es la llamada "acepción débil" o "formal" del Estado de derecho que se rige por la Constitución.

En un Estado de derecho, toda acción social y estatal encuentra sustento en la norma; es así que el poder del Estado queda subordinado al orden jurídico vigente por cumplir con el procedimiento para su creación y es eficaz cuando se aplica en la realidad con base en el poder del Estado a través de sus órganos de gobierno, creando así un ambiente de respeto absoluto del ser humano y del orden público.

El término Estado de derecho tiene su origen en la doctrina alemana del Rechtsstaat. El primero que lo utilizó fue Robert von Mohl en su obra La ciencia de política alemana en conformidad con los principios de los Estados de derecho (en alemán Die deutsche Polizei-wissenschaft nach den Grundsätzen des Rechtsstaates), sin embargo, la mayoría de los autores alemanes ubican el origen del concepto en la obra de Immanuel Kant.

En muchos países como por ejemplo Estados Unidos, España, Francia y Alemania, el concepto de estado de derecho es análogo al principio de la supremacía de una constitución.

En otros como Gran Bretaña no hay una Constitución sino un conjunto de leyes que están en continua evolución: el término más equivalente en términos conceptuales es el imperio de la ley o en inglés _rule of law_.

(2736 bytes)

Índice

1 Concepciones y requisitos

1.1 El Estado de derecho en sentido formal

1.2 El Estado de derecho en sentido material

2 El Estado constitucional

3 Véase también

4 Referencias

5 Enlaces externos

(198 bytes)

Concepciones y requisitos

Un Estado es un conjunto de instituciones públicas que controla un territorio o unidad política superior, de manera autónoma y completamente soberana.

Los países tienen organizaciones estatales, estas pueden ser de dos tipos:

• Estados autocráticos, en los que la autoridad máxima gobierna de manera autocrática (sistemas caracterizados porque gobierna una sola persona o grupo que es quien tiene el poder total, sin responder de sus actos a otra autoridad), o por el contrario pueden ser Estados de derechos.

En estos, la autoridad máxima está sujeta a leyes y normas escritas, el Estado tiene pluralidad y en general existen mecanismos por el cual otro grupo de personas pueda alternar a las personas que en un momento tienen el poder.

En estos Estados existe en general división de poderes y un equilibrio de poderes y contrapoderes entre las instituciones existentes.

Frecuentemente los "Estados de derecho" son además democracias participativas, aunque no siempre un Estado de derecho tiene organización democrática, ya que la única condición es la existencia de un código de leyes escrito, y no la participación ciudadana en general.

Existen dos acepciones tradicionales del concepto Estado de derecho:

• La acepción débil o meramente formal (Estado de derecho en sentido formal), el único requisito para que un Estado sea de derecho según esta acepción es que en su organización político-social de «cualquier poder deba ser conferido por la ley y ejercido en las formas y procedimientos establecidos por ella». Esta acepción no excluye a los Estados autoritarios, ya que la anterior condición puede ser satisfecha por sus sistemas jurídicos.

• La acepción fuerte o substantiva (Estado de derecho en sentido real o material), requiere además que «cualquier poder sea limitado por la ley, que condiciona no solo sus formas sino también sus contenidos»​ Esta segunda condición según qué contenidos sean señalados como deseables excluiría a los estados totalitarios.

Si se fijan una serie de requisitos como los siguientes:

1. Deben crearse diferentes órganos del cuerpo del Estado y cada uno de ellos debe asumir una de las funciones de Estado.

2. Esos órganos de poder del Estado deben actuar autónomamente. Es decir, sus dictámenes o decisiones no pueden ser invalidados, modificados o anulados por otro órgano.

3. Debe estar establecida la forma en que se nombran los titulares del respectivo órgano, y las solemnidades y procedimientos para poner término a sus cargos.

4. El poder debe estar institucionalizado y no personalizado, vale decir, debe recaer en instituciones jurídico-políticas y no en autoridades específicas, las cuales tienen temporalmente el poder en sus manos mientras revisten su cargo.

5. Tal vez el requisito más importante tiene que ver con que tanto las normas jurídicas del respectivo Estado como las actuaciones de sus autoridades cuando aplican dichas normas jurídicas, deben respetar, promover y consagrar los derechos esenciales que emanan de la naturaleza de las personas y de los cuerpos intermedios que constituyen la trama de la sociedad.

Para la acepción débil del Estado de derecho se requeriría satisfacer las cuatro primeras condiciones, mientras que la quinta condición es típica de una acepción fuerte del Estado de derecho. Ha existido un considerable debate sobre la utilidad de las dos acepciones: El Estado de derecho en sentido formal y el Estado de derecho en sentido material. Autores como Joseph Raz son partidarios de usar el término estado de derecho en sentido formal reduciendo el estado de derecho al principio de legalidad:

Un sistema jurídico no democrático, basado en la negación de los derechos humanos, en una gran pobreza, en segregación racial, en desigualdad sexual y en la persecución religiosa puede, en principio, conformarse a los requerimientos del Estado cualesquiera de los sistemas jurídicos de las más ilustradas democracias occidentales. Esto no significa que este sistema sea mejor que aquellas democracias occidentales. Sería un sistema jurídico inconmensurablemente pero sobresaldría en un aspecto: en su conformidad al Estado de derecho.

J. Raz: La autoridad del derecho​

El ordenamiento jurídico del Estado debe reunir una serie de características que dan origen a un Estado de derecho real o material.

Por contra otros autores, entre ellos el mexicano Reyes Heroles se adhieren a una acepción material o sustantiva y consideran que el Estado de derecho se asientan en cuatro principios amplios:

1. Principio de legalidad.

2. Obligatoriedad del derecho con respecto al Estado.

3. La supremacía de la constitución.

4. La responsabilidad del estado por sus actos frente a los ciudadanos.

(4667 bytes)

El Estado de derecho en sentido formal

Estado de derecho es aquel en el que la ley es el instrumento preferente para guiar la conducta de los ciudadanos. La transparencia, predictibilidad y generalidad están implícitas en él. Esto conlleva a que se facilite las interacciones humanas, permite la prevención y solución efectiva, eficiente y pacífica de los conflictos; y nos ayuda al desarrollo sostenible y a la paz social. Para un Estado de derecho efectivo es necesario:

• Que el derecho sea el principal instrumento de gobierno.

• Que la ley sea capaz de guiar la conducta humana.

• Que los poderes la interpreten y apliquen congruentemente.

El Estado de derecho en sentido material

El vínculo a la observación de las leyes sería inútil e ineficaz si no se pudiera garantizar que las leyes que ellos mismos definieron sean los garantes de los derechos fundamentales. Por lo tanto, los elementos formales del Estado de derecho se han desarrollado y ampliado por parte de elementos materiales del Estado, en particular mediante la adopción de normas que protegen los derechos fundamentales.

Por ejemplo, la Constitución federal de la Confederación Suiza establece:

1. El derecho es la base y el límite de la actividad del Estado.

2. La actividad del Estado debe responder a un interés público y ser proporcionada al fin buscado.

3. Los órganos del Estado y los particulares deben actuar de manera conforme a las reglas de la buena fe.

4. La Confederación y los cantones deben respetar el derecho internacional.

Ejemplos de concreción material para el Estado de derecho (extraídas del catálogo de los derechos fundamentales de la Constitución Federal de la Confederación Suiza de 18 de abril de 1999):

Art. 7 La dignidad humana

1. La dignidad humana debe ser respetada y protegida.

Art. 8 Igualdad ante la ley

1. Todos los seres humanos son iguales ante la ley.

2. Nadie podrá ser discriminado (por el estado), en particular a causa de su origen, raza, sexo, edad, idioma, posición social, el modo de vida, convicciones religiosas, filosóficas o políticas, o por causa de una deficiencia corporal, mental o psíquica.

3. El hombre y la mujer son iguales en derechos. La ley debe garantizar su igualdad de derecho y de hecho, en particular en los dominios de la familia, la educación y el trabajo.

4. La ley procurará medidas encaminadas a la eliminación de las desigualdades que afectan a las personas con discapacidad.

Por otra parte, de acuerdo con el Índice del Estado de derecho publicado anualmente por proyecto mundial de justicia (World Justice Project),​ un Estado de derecho es aquel en el cual se respetan los siguientes cuatro principios:

1. El gobierno en su conjunto y sus funcionarios son públicamente responsables ante la ley;

2. Las leyes son claras, públicas, estables, y justas, y protegen derechos fundamentales tales como la seguridad de los ciudadanos y la defensa de su propiedad;

3. El proceso a través del cual las leyes son aprobadas, administradas, e implementadas es accesible, justo, y eficiente;

4. El acceso a la justicia es garantizado por representantes e instancias jurídicas que son competentes, independientes, éticas, suficientes en número, que tienen recursos suficientes, y que reflejan las características de las comunidades que sirven.

(3.234 bytes)

El Estado constitucional

Según algunas personas y autores, la presencia de una Constitución rígida y del control de legitimidad constitucional daría lugar a una legitimidad constitucional del Estado en lo que se describió como Estado constitucional.

El surgimiento del Estado de derecho coincide con el final del absolutismo e implica la imposición de la burguesía entre el siglo XVIII y siglo XIX, que a partir del poder económico alcanzado impusieron reclamos políticos y determinaron una transformación radical en la sociedad y el concepto de Estado.

En teoría, la proclamación del Estado de derecho surge como oposición explícita al Estado absolutista. En esta última forma de Estado, los titulares del poder eran «absolutos», o sea que se liberaban de cualquier poder superior a ellos. Actualmente, de hecho, en gran parte de los Estados del mundo los derechos civiles y políticos están garantizados a todos los individuos sin distinción, gracias a la evolución histórica y política que, a partir del Estado absolutista, ha aportado al surgimiento de lo que se conoce como Estado de derecho.

Podemos reconocer un ejemplo precursor del Estado de derecho en la constitución inglesa del siglo XVII.

La Revolución Gloriosa, combatida contra el absolutismo de la dinastía Stuart conduce a una serie de documentos (el Bill of Rights, el hábeas corpus, el Acta de Establecimiento), que demuestra la inviolabilidad de los derechos fundamentales de los ciudadanos y de la subordinación del rey al parlamento (que es representante del pueblo).

La proclamación consciente y presente del Estado de derecho se logra a través de las dos grandes revoluciones del siglo XVIII: la Declaración de Independencia de los Estados Unidos y la Revolución francesa.

Las críticas que se dirigen en general al Estado de derecho por la mayoría de la historiografía jurídica, a partir de diversas franjas ideológicas (socialistas, doctrina social de la Iglesia, por ejemplo) y las partes de la masa surgidas a fines del ochocientos y principios del novecientos es aquella de haber reconocido solo en abstracto los derechos humanos fundamentales, sin tratar la actuación concreta de tales derechos.

Por lo tanto, se ha realizado en todos los Estados liberales de facto una situación que de hecho contrastaba con las proclamaciones de derecho prevista por los textos constitucionales vigentes.

Estas deficiencias se subsanan con la introducción de los principios del Estado del bienestar y la democracia; concretándose en el llamado Estado social y democrático de derecho.

(2550 bytes)

Véase también

Portal:Derecho. Contenido relacionado con Derecho. = Portal:Derecho

Constitución;

Cultura de la legalidad.

Derechos positivos y negativos

Economía constitucional

Estado constitucional de derecho

Estado de excepción.

Estado social.

Estado unitario.

Imperio de la ley.

Principio de legalidad;

Rechtsstaat.

(320 bytes)

Column 2.

Automatic translation

Statul de drept

Statul de drept (Rechtstaat german) este un model de ordine pentru o țară prin care toți membrii unei societăți (inclusiv cei din guvern) sunt considerați în egală măsură supuși codurilor și proceselor legale dezvăluite public; Este o condiție politică care nu face nicio referire la vreo lege specifică.

Statul de drept presupune că fiecare persoană este supusă legii, inclusiv persoanele care sunt legiuitori, oamenii legii și judecătorii.

Orice măsură sau acțiune trebuie să fie supusă unei norme legale scrise, iar autoritățile statului sunt limitate strict de un cadru legal prestabilit, pe care îl acceptă și căruia sunt depuse în formele și conținutul lor.

Prin urmare, fiecare decizie a organelor sale de conducere trebuie să fie supusă procedurilor reglementate de lege și ghidate de respectul absolut pentru drepturi.

Cele de mai sus contrastează cu ceea ce se întâmplă ocazional în multe dictaturi personale, unde dorința dictatorului este aceea a unei mari măsuri de acțiuni fără o normă legală.

Într-un stat de drept, legile organizează și stabilesc limite ale drepturilor în care toate acțiunile sunt supuse unei norme legale aprobate anterior și a cunoașterii publice (în acest sens, un stat de drept nu trebuie confundat cu un stat democratic, deși ambele condiții apar de obicei simultan).

Acest sens al statului de drept este așa-numitul „sens slab” sau „formal” al statului de drept guvernat de Constituție.

Într-un stat de drept, toate acțiunile sociale și de stat se bazează pe normă; Astfel, puterea statului este subordonată ordinii juridice în vigoare pentru respectarea procedurii de creare a acestuia și este eficientă atunci când este aplicată în realitate pe baza puterii statului prin intermediul organelor sale de conducere, creând astfel un mediu de respectul absolut pentru ființele umane și ordinea publică.

Termenul de stat de drept își are originea în doctrina germană a Rechtsstaat. Primul care l-a folosit a fost Robert von Mohl în lucrarea sa Știința politicii germane în conformitate cu principiile statului de drept (în germană Die deutsche Polizei-wissenschaft nach den Grundsätzen des Rechtsstaates), cu toate acestea, majoritatea autorilor Germanii plasează originea conceptului în opera lui Immanuel Kant.

În multe țări precum Statele Unite, Spania, Franța și Germania, conceptul de stat de drept este analog cu principiul supremației unei constituții.

În altele, cum ar fi Marea Britanie, nu există o Constituție, ci un set de legi care sunt în continuă evoluție: termenul cel mai echivalent din punct de vedere conceptual este statul de drept sau în engleză _rule of law_.

index

1 Concepții și cerințe

1.1 Statul de drept în sens formal

1.2 Statul de drept în sens material

2 Statul constituțional

3 Vezi și

4 Referințe

5 Legături externe

Concepții și cerințe

Un stat este un ansamblu de instituții publice care controlează un teritoriu superior sau o unitate politică, autonom și complet suveran.

Țările au organizații de stat, acestea pot fi de două tipuri:

• State autocratice, în care cea mai înaltă autoritate guvernează într-un mod autocratic (sisteme caracterizate de regula unei persoane sau a unui grup care este cea care are puterea totală, fără a răspunde din acțiunile lor către o altă autoritate) sau, dimpotrivă, pot fi state de drepturi .

În acestea, autoritatea maximă este supusă legilor și reglementărilor scrise, statul are pluralitate și, în general, există mecanisme prin care un alt grup de oameni poate alterna oamenii care au la un moment dat puterea.

În aceste state, în general, există o împărțire a puterilor și un echilibru de puteri și contraputeri între instituțiile existente.

Frecvent, „statul de drept” sunt și democrații participative, deși nu întotdeauna un stat de drept are o organizare democratică, deoarece singura condiție este existența unui cod de legi scris și nu participarea cetățenilor în general.

Există două sensuri tradiționale ale conceptului de stat de drept:

• Semnificația slabă sau doar formală (statul de drept într-un sens formal), singura cerință pentru ca un stat să fie de drept conform acestui sens este faptul că, în organizarea politico-socială, „orice putere trebuie să fie conferită de lege și exercitată în formularele și procedurile stabilite de acesta ». Acest sens nu exclude statele autoritare, deoarece condiția de mai sus poate fi satisfăcută de sistemele lor legale.

• Acceptarea puternică sau substanțială (statul de drept în sens real sau material), de asemenea, impune „orice putere să fie limitată de lege, care condiționează nu numai formele sale, ci și conținutul său”. ar exclude statele totalitare.

Dacă sunt stabilite o serie de cerințe precum următoarele:

1. Trebuie create diferite organe ale organismului de stat și fiecare dintre ele trebuie să-și asume una dintre funcțiile statului.

2. Aceste organe de putere ale statului trebuie să acționeze autonom. Adică, opiniile sau deciziile lor nu pot fi invalidate, modificate sau anulate de un alt organism.

3. Trebuie stabilite modul în care sunt numiți deținătorii organismului respectiv, precum și solemnitățile și procedurile pentru încetarea funcțiilor.

4. Puterea trebuie să fie instituționalizată și nu personalizată, adică trebuie să se încadreze în instituțiile juridico-politice și nu pe autorități specifice, care dețin temporar puterea în mâini cât timp sunt în funcție.

5. Poate că cea mai importantă cerință are legătură cu faptul că atât normele legale ale statului respectiv, cât și acțiunile autorităților lor atunci când aplică astfel de norme legale, trebuie să respecte, să promoveze și să consacre drepturile esențiale care emană din natura oamenilor și a corpuri intermediare care constituie complotul societății.

Pentru sensul slab al statului de drept, ar fi necesare primele patru condiții, în timp ce a cincea condiție este tipică unui sens puternic al statului de drept. Au existat dezbateri considerabile despre utilitatea celor două sensuri: statul de drept în sens formal și statul de drept în sens material. Autori precum Joseph Raz sunt în favoarea folosirii termenului stat de drept în sens formal, prin reducerea statului de drept la principiul legalității:

Un sistem juridic nedemocratic, bazat pe negarea drepturilor omului, sărăcia mare, segregarea rasială, inegalitatea sexuală și persecuția religioasă poate, în principiu, să se conformeze cerințelor statului, oricare dintre sistemele juridice ale democrații occidentale mai luminate. Aceasta nu înseamnă că acest sistem este mai bun decât acele democrații occidentale. Ar fi un sistem juridic incomensurabil, dar ar excela într-un aspect: în conformitate cu statul de drept.

J. Raz: Autoritatea legii

Sistemul juridic al statului trebuie să aibă o serie de caracteristici care să dea naștere unui stat de drept real sau material.

Pe de altă parte, printre ei, Mexiculul Reyes Heroles respectă un sens material sau material și consideră statul de drept bazat pe patru principii largi:

1. Principiul legalității.

2. Drept obligatoriu cu privire la stat.

3. Supremitatea constituției.

4. Responsabilitatea statului pentru acțiunile sale împotriva cetățenilor.

Statul de drept în sens formal

Statul de drept este unul în care legea este instrumentul preferat pentru a ghida comportamentul cetățenilor. Transparența, predictibilitatea și generalitatea sunt implicite în aceasta. Acest lucru duce la facilitarea interacțiunilor umane, permite prevenirea și soluția eficientă, eficientă și pașnică a conflictelor; și ne ajută la dezvoltarea durabilă și la pace socială. Pentru un stat de drept eficient este necesar:

Legea este principalul instrument al guvernării.

Fie ca legea să poată ghida comportamentul uman.

Că puterile o interpretează și o aplică congruent.

Statul de drept în sens material

Legătura cu respectarea legilor ar fi inutilă și ineficientă dacă nu s-ar putea garanta că legile definite de ei înșiși sunt garanții drepturilor fundamentale. Prin urmare, elementele formale ale statului de drept au fost dezvoltate și extinse de elemente materiale ale statului, în special prin adoptarea de reguli care protejează drepturile fundamentale.

De exemplu, Constituția federală a Confederației Elvețiene prevede:

1. Legea este baza și limita activității statului.

2. Activitatea statului trebuie să răspundă unui interes public și să fie proporțională cu scopul urmărit.

3. Organele statului și persoanele fizice trebuie să acționeze în conformitate cu regulile de bună credință.

4. Confederația și cantoanele trebuie să respecte dreptul internațional.

Exemple de realizare materială a statului de drept (extras din catalogul drepturilor fundamentale ale Constituției Federale a Confederației Elvețiene din 18 aprilie 1999):

Art. 7 Demnitatea umană

1. Demnitatea umană trebuie respectată și protejată.

Art. 8 Egalitatea în fața legii

1. Toate ființele umane sunt egale în fața legii.

2. Nimeni nu poate fi discriminat (de către stat), în special din cauza originii, rasei, sexului, vârstei, limbii, poziției sociale, modului de viață, credințelor religioase, filozofice sau politice sau din cauza unei deficiențe corporale, mentale sau psihic

3. Bărbatul și femeia sunt egale în drepturi. Legea trebuie să garanteze egalitatea sa de drept și de facto, în special în domeniile familiei, educației și muncii.

4. Legea va căuta măsuri menite să elimine inegalitățile care afectează persoanele cu dizabilități.

Pe de altă parte, conform Index of Rule of Law publicat anual de World Justice Project, o regulă de drept este una în care sunt respectate următoarele patru principii:

1. Guvernul în ansamblu și funcționarii săi răspund public în fața legii;

2. Legile sunt clare, publice, stabile și corecte și protejează drepturile fundamentale, precum siguranța cetățenilor și apărarea proprietății acestora;

3. Procesul prin care legile sunt adoptate, administrate și implementate este accesibil, corect și eficient;

4. Accesul la justiție este garantat de reprezentanți și persoane juridice competente, independente, etice, suficiente ca număr, care dispun de resurse suficiente și care reflectă caracteristicile comunităților pe care le deservesc.

Statul constituțional

Potrivit unor persoane și autori, prezența unei Constituții rigide și controlul legitimității constituționale ar da naștere unei legitimități constituționale a statului în ceea ce a fost descris ca stat constituțional.

Apariția statului de drept coincide cu sfârșitul absolutismului și presupune impunerea burgheziei între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, care din puterea economică realizată au impus pretenții politice și au determinat o transformare radicală în societate și în conceptul de stat .

În teorie, proclamarea statului de drept apare ca o opoziție explicită la statul absolutist. În ultima formă de stat, deținătorii puterii erau „absolute”, adică erau eliberați de orice putere superioară lor.

În prezent, de fapt, în mare parte din statele lumii, drepturile civile și politice sunt garantate tuturor indivizilor fără distincție, datorită evoluției istorice și politice care, din partea statului absolutist, au contribuit la apariția a ceea ce este cunoscut sub numele de statul de drept.

Putem recunoaște un exemplu precursor al statului de drept în constituția engleză din secolul al XVII-lea.

Revoluția glorioasă, luptată împotriva absolutismului dinastiei Stuart duce la o serie de documente (Bill of Rights, habeas corpus, Actul de înființare), care demonstrează inviolabilitatea drepturilor fundamentale ale cetățenilor și subordonarea rege în parlament (care este reprezentativ pentru popor).

Proclamarea conștientă și actuală a statului de drept se realizează prin cele două mari revoluții ale secolului al XVIII-lea: Declarația de independență a Statelor Unite și Revoluția franceză.

Critici care sunt direcționate în general către statul de drept de majoritatea istoriografiei legale, de la diferite benzi ideologice (doctrina socialistă, socială a Bisericii, de exemplu) și părțile din masă care au apărut la sfârșitul celor opt sute și mai devreme din cele nouă sute este aceea de a fi recunoscut doar în abstract drepturile fundamentale ale omului, fără a trata acțiunea concretă a acestor drepturi.

Prin urmare, o situație care de fapt contrasta cu proclamările de drept furnizate de textele constituționale actuale a fost realizată în toate statele liberale de facto.

Aceste deficiențe sunt corectate odată cu introducerea principiilor statului de bunăstare și a democrației; concretizându-se în așa-numitul stat social și democratic al dreptului.

Vezi și

portalul legii: drept. Conținutul legii.

constituție

Cultura legalității

Drepturi pozitive și negative

Economie constituțională

Statul de drept constituțional

Statul de excepție

Statut social

Stare unitară

Statul de drept

Principiul legalității

Rechtsstaat

Column 3.

Translation by admin

Aquí pasa una cosa muy curiosa. Alguien hice, a nivel de 31.08.2009, en rumano, una versión intitulada "Stat de Drept" (Estado de derecho), pero como versión correspondiente a el concepto "Rechsstaad".

Aqui, a este concepto (Rechsstaad) hacen acto de presencia 34 versiones (en 34 idiomas), y de estas versiones, hay unas que mantienen como titulo "Rechsstaad", pero hay bastantes que utilizan la denominacion "estado de derecho" (cada uno en su idioma.

El español aparece a este nivel como "Rechsstaad = Rechsstaad".