Statul sunt eu / El Estado soy yo

Fragmentos de el articulo "El Estado soy yo - Wikipedia".

Traducere, adaptare, interpretare . . . admin.

El Estado soy yo (traducción de la expresión francesa L'État, c'est moi) es un tópico político atribuido a Luis XIV de Francia, El Rey Sol, que se interpreta en el sentido de identificar al rey con el Estado, en el contexto de la monarquía absoluta.

La frase habría sido pronunciada el 13 de abril de 1655 por el joven rey (tenía dieciséis años de edad en ese momento) ante el Parlement de París.​ Con ello pretendía recordar la primacía de la autoridad real ante el desafío planteado por el Parlament con el lit de justice de 20 de marzo del mismo año. ​ Poco tiempo antes había terminado de sofocarse la sublevación de la Fronda (1648-1653).

No obstante, tal frase no consta en las actas de las reuniones del Parlement, por lo que se duda que tal anécdota sea verídica, pudiendo ser apócrifa, como tantas otras frases célebres.​

Lo que sí está documentado es que, en esa fecha, y ante el propio Parlement, el rey decretó diecisiete edictos tendentes a aumentar la recaudación fiscal, que pasó de 130 millones de libras en 1653 a más de 160 millones en 1659-1660.​

Es muy probable que esta frase fuera forjada por sus enemigos políticos para resaltar la visión estereotipada del absolutismo que Luis representaba, quizá a partir de un retorcimiento de la cita "El bien del Estado es la Gloria del Rey", ​ proveniente de sus Réflexions sur le métier de Roi (1679). ​En sentido opuesto se tiene que Luis XIV dijo en su lecho de muerte (1715): «Je m'en vais, mais l'État demeurera toujours» ("Me marcho, pero el Estado siempre permanecerá").​ Estas palabras, si acaso las dijo, señalarían que en realidad se consideraba a sí mismo como disociado del concepto mismo del Estado, pero si se creería como su primer servidor.​

No deja de ser curioso que a su sucesor, Luis XV, se le atribuya una frase mucho más displicente: Aprés moi, le déluge ("Después de mí, el diluvio"), que pudo ser quizá de su amante, Madame de Pompadour.​

En el siglo XIX hubo algún uso parafrástico de la expresión, atribuida a Thiers y a Lamartine (La République c'est moi).

Statul sunt eu (traducerea expresiei franceze L’État, c'est moi) este un "topic politic" atribuit lui Ludovic al XIV-lea al Franței (Regele Soare), care se interpreteaza în sensul identificării regelui cu Statul, în contextul monarhiei absolute.

Expresia ar fi fost pronunțată la 13 aprilie 1655 de tânărul rege (pe atunci avea șaisprezece ani) în Parlamentul de la Paris, cu care intenționa să reamintească primatul/intaietatea autorității regelui în fața provocării formulate de Parlament cu "lit al justiției" din 20 martie a aceluiași an. Cu puțin timp înainte s-a terminat de inabusit răscoala Frondei (1648-1653).

Cu toate acestea, o astfel de frază nu apare consemnata în procesul-verbal al ședințelor de la Parlament, așa că exista îndoieli asupra veridicitatii acestei anecdote, putând fi apocrifă, ca atâtea alte fraze celebre.

Ceea ce este documentat este faptul că, la această dată și înaintea Parlement-ului însuși, regele a decretat șaptesprezece edicte destinate creșterii colectării impozitelor, care a trecut de la 130 de milioane de lire sterline în 1653 la mai mult de 160 de milioane în 1659-1660.

Este foarte probabil ca această frază să fie falsificată de dușmanii săi politici pentru a evidenția viziunea stereotipată a absolutismului pe care Luis a reprezentat-o, probabil dintr-o răsucire a citatului „Binele Statului este Gloria Regelui”, provenită din reflecțiile sale privind "le métier de Roi" (1679). În sens invers, Ludovic al XIV-lea a spus pe patul său de moarte (1715): «Je m'en vais, mais l'État demeurera toujours» ("Eu plec, dar Statul va rămâne pentru totdeauna"). Aceste cuvinte, dacă intradevar le-a spus, subliniaza faptul că el se considera de fapt disociat de însăși conceptul de Stat, dar... da, se considera ca fiind primul/intaiul/principalul său servitor.

Este încă curios că succesorului său, Ludovic al XV-lea, ii atribuia o frază mult mai dezagreabilă: "Aprés moi, le déluge („După mine, potopul”), care ar fi putut fi adresata amantei sale, Madame de Pompadour.

În secolul al XIX-lea a existat o anumită utilizare parafrastică a expresiei, atribuită lui Thiers și Lamartine (La République c'est moi).