Ziua de muncă in Spania
/
Jornada de trabajo en España
Creado el domingo12.05.2019_03.33 (España)
Articulo de referencia / Articolul de referinta: Jornada de trabajo en España / Perioada zilnică de lucru în Spania.
En rumano, a 12.05.2019_03.33 (España) = 0 bytes / In limba romana, la 12.05.2019_03.33 (Spania) = 0 octeti
Breve historial de la versión de este articulo
En la fecha solo hay versión a este articulo en español.
La momentul actual exista versiune doar in limba spaniola
A) 30 aprilie 2013 12:21 Sircroft - 9.461 bytes
Z) 21 februarie 2019 12:06 95.121.85.33 - 26.303 bytes
Con esta imagen me dirijo en principal a el dominio del transporte por carretera, porque aqui son muchos (vease Fenadismer) que quieren engañar a la gente "que el aparato tacógrafo es válido y suficiente para el registro de la jornada de trabajo de los conductores profesionales asalariados". No es verdad, porque el aparato de registro de la jornada tiene que se encuentre apegado de una cosa inmueble, y no de una cosa mueble.
1. Concepto y fuentes de regulación de la jornada
Podemos decir que la jornada de trabajo “está formada por el número de horas que el trabajador está obligado a trabajar efectivamente”. No se debe confundir con el concepto de horario de trabajo. La jornada representa el número de horas que el trabajador debe prestar su servicio, mientras que el horario fija la hora de entrada y la salida. Entre horario y jornada prevalece la jornada, puesto que el salario que fija el contrato viene determinado por el número de horas que se trabaja. Si el horario establecido impidiera que se pudiera realizar la jornada completa, el empresario podrá imponer el cumplimiento íntegro de la jornada
(683 bytes)
1.2 Regulación de la jornada laboral en España
En la regulación de la jornada laboral hay tres elementos a destacar:
1. Conceptul și surse de reglementare ale perioadei zilnice de muncă (de lucru)
1.2 Reglementarea perioadei zilnice de lucru în Spania
Intervención normativa del Estado: Forman el mínimo legal, por lo que no pueden empeorarse las condiciones establecidas. Esta intervención puede verse reflejada, a su vez, en:
Constitución Española: El artículo 40.2 establece que “los poderes públicos fomentarán una política que garantice la formación y readaptación profesionales; velarán por la seguridad e higiene en el trabajo y garantizarán el descanso necesario, mediante la limitación de la jornada laboral, las vacaciones periódicas retribuidas y la promoción de centros adecuados.”
Ley del Estatuto de los trabajadores: Concretamente, esta materia viene regulada en los artículos 12, 23 y 34-38.
Jurisprudencia
Los convenios colectivos: Pueden mejorar ese mínimo legal. En el artículo 34 de la LET8 se establece que “la duración de la jornada de trabajo será la pactada en los convenios colectivos o el contrato de trabajo”
Voluntad de las partes: En esta materia, la STC 210/1990 deja claro que “en lo que atañe a la jornada de trabajo (…), la preeminencia de la Ley, por lo que hace a la fijación de los límites en la misma, ha sido expresamente consagrada en el artículo 40.2 de la Constitución, de manera que los Convenios Colectivos, y no sólo los contratos de trabajo, han de respetar ineludiblemente el límite legal, en las condiciones establecidas en la propia ley”
Podemos decir que la regulación del tiempo de trabajo en el Estatuto de los Trabajadores tiene las siguientes características:
Se le concede una gran importancia a la negociación colectiva, la cual se potencia.
De igual modo se le da una gran relevancia al pacto individual, es decir, al contrato de trabajo.
"Se busca un compromiso entre las exigencias de la producción y de la empresa (flexibilidad en la distribución y disposición del tiempo de trabajo) y las del trabajador (seguridad, tiempo libre)."
(1953 bytes)
2. Jornada máxima legal y su distribución
La jornada ordinaria es la que se pacta en los contratos o convenios colectivos, pero no es lo mismo que la jornada máxima legal puesto que este último concepto es el límite imperativo de derecho necesario de la jornada ordinaria, en España 40 horas semanales. (298 bytes)
2.1 Regulación de la distribución
2. Durata maximă legală a perioadei zilnice de lucru și distribuirea acesteia
La jornada legal máxima viene regulada en el artículo 34.1 del Estatuto de los Trabajadores, en el cual se expone que será pactada en contratos o convenios colectivos, y que su duración no podrá ser superior a las 40 horas semanales de trabajo efectivo de promedio en cómputo anual. El límite diario no podrá ser superior a 9 horas de trabajo efectivo. Por convenio colectivo se puede modificar este límite diario, siempre que se respete el tiempo de descanso entre jornadas.
La distribución irregular de la jornada de trabajo es aquella en la que el trabajador no presta de forma regular su jornada de trabajo todas las semanas del año. Una de sus finalidades es que el empresario disponga de un mecanismo para adaptar las horas anuales en las que sus trabajadores prestan sus servicios a los períodos de mayor producción o a otros imprevistos que pudieran darse durante el año. Vendrá dada por la autonomía colectiva, ya sea mediante acuerdos o pactos de empresa. El límite lo marca el artículo 34.2 LET, modificado por la Ley 3/2012, de 6 de julio que dice que si no hubiera pacto, la empresa podrá distribuir de manera irregular a lo largo del año el 10% de la jornada de trabajo.
(1215 bytes)
2.1 Reglementarea modului de distribuire
3. Trabajo efectivo
El tiempo de trabajo efectivo es el que se destina a la ejecución de las tareas para las cuales el trabajador ha sido contratado.
3. Activitate efectivă de lucru
Borrador / Maculator.
Ziua lucrătoare din Spania se referă la ziua de lucru sau la cea de lucru care este reglementată de statutul lucrătorilor, în cazul în care se stabilește că durata maximă de lucru legală nu poate depăși 40 de ore pe săptămână, Calculul anual, precum și limita zilnică nu pot depăși 8 ore de muncă efectivă. Prin acord colectiv, această limită zilnică poate fi modificată, cu condiția respectării timpului de odihnă între zile.
1. Conceptul și surse de reglementare ale perioadei zilnice de munca (de lucru)
Putem spune că ziua lucrătoare "este formată din numărul de ore pe care lucrătorul este obligat să muncească eficient". Nu trebuie confundat cu conceptul de program de lucru. Ziua reprezintă numărul de ore pe care lucrătorul trebuie să le furnizeze serviciului, în timp ce programul stabilește ora de intrare și ieșire. Ziua predomină între ore și ore, deoarece salariul stabilit prin contract este determinat de numărul de ore lucrate și dacă programul stabilit previne munca cu normă întreagă, angajatorul poate impune respectarea deplină a zi
1.2 Reglementarea perioadei zilnice de lucru în Spania
În regulamentul zilei de lucru există trei elemente care trebuie subliniate:
Intervenția normativă a statului: Ele formează minimul legal, astfel încât condițiile stabilite să nu poată fi înrăutățite. Această intervenție poate fi reflectată, la rândul său, în:
Constituția spaniolă: articolul 40 alineatul (2) stabilește că "autoritățile publice promovează o politică care garantează formarea profesională și recalificarea profesională; acestea vor asigura securitatea și igiena muncii și vor garanta odihna necesară, prin limitarea orelor de lucru, a vacanțelor plătite regulate și prin promovarea unor centre adecvate ".
Legea Statutului Muncitorilor: În mod specific, această problemă este reglementată în articolele 12, 23 și 34-38.
jurisprudență
Acorduri colective: pot îmbunătăți acest minim legal. Articolul 34 din LET8 stabilește că "durata zilei lucrătoare este convenită în convențiile colective sau în contractul de muncă"
Voința părților: În această privință, STC 210/1990 precizează clar că "în ceea ce privește ziua lucrătoare (...), preeminența legii, în ceea ce privește stabilirea limitelor în ea , a fost consacrat în mod expres în articolul 40.2 din Constituție, astfel încât acordurile colective, și nu numai contractele de muncă, trebuie să respecte inevitabil limita legală, în condițiile stabilite de lege în sine "
Putem spune că reglementarea timpului de lucru în Statutul lucrătorilor are următoarele caracteristici:
O importanță majoră este dată negocierii colective, care este sporită.
În același mod, pactul individual are o mare importanță, adică contractul de muncă.
"Se caută un compromis între cerințele producției și compania (flexibilitatea în distribuirea și dispunerea timpului de lucru) și cele ale muncitorului (siguranță, timp liber)".
2. Ziua maximă legală și distribuirea acesteia
Ziua obișnuită este cea convenită în contracte sau contracte colective, însă nu este aceeași cu cea a zilei de lucru maximă, deoarece ultimul concept este limita obligatorie a dreptului necesar zilei obișnuite, în Spania 40 de ore pe săptămână.
2.1 Reglementarea modului de distribuire
Ziua maximă legală este reglementată de articolul 34.1 din Statutul lucrătorilor, în care se precizează că aceasta va fi convenită în contracte sau convenții colective și că durata sa nu poate depăși 40 de ore pe săptămână de muncă medie în calcul. an. Limita zilnică nu poate depăși 9 ore de muncă efectivă. Prin acord colectiv, această limită zilnică poate fi modificată, cu condiția respectării timpului de odihnă între zile.
Distribuția neregulată a zilei lucrătoare este una în care lucrătorul nu furnizează în mod regulat munca sa în fiecare săptămână a anului. Unul dintre scopurile sale este că angajatorul are un mecanism de adaptare a orelor anuale în care lucrătorii săi își prestează serviciile pentru perioadele de producție mai ridicate sau alte evenimente neprevăzute care pot apărea în cursul anului. fie prin acorduri, fie prin acorduri de întreprindere. Limita este stabilită de articolul 34.2 LET, modificat prin Legea 3/2012, din 6 iulie, care prevede că, dacă nu există un acord, societatea poate distribui neregulat pe tot parcursul anului 10% din ziua lucrătoare .
Timpul de lucru efectiv este cel utilizat pentru executarea sarcinilor pentru care a fost angajat lucrătorul.
Desde aquí sigue trabajo añadido desde el 10.02.2023_10.42 (UTC+1) en adelante
De aici urmează lucruri adăugate de la 10.02.2023_10.42 (UTC+1) spre mai departe
Jornada de trabajo (versión 23:35 9 feb 2023 Ayord discusión contribs. 14 425 bytes +1581)
Para otros usos de este término, véase Jornada de trabajo (desambiguación).
La jornada de trabajo, jornada laboral o tiempo de trabajo,1 hace referencia al número de horas que el trabajador trabaja efectivamente en una jornada o día. Puede referirse también al cómputo semanal, mensual o anual de tiempo trabajado.23
La jornada de trabajo se debe diferenciar del "horario de trabajo". La jornada representa el "número de horas que el trabajador presta su servicio" mientras que el "horario" establece la hora u horas de entrada o salida.45
En términos generales, las horas de trabajo habituales de los países de todo el mundo están en torno a la 40 horas por semana, no obstante, esta situación no se da en todas partes habiendo notables disparidades: desde las 35 a las 48 horas.6
La jornada habitual es de 8 horas diarias, pero legalmente se pueden pactar horarios más amplios, siempre que no exceda el total semanal, otro caso son las jornadas extendidas como el caso de algunos policías que trabajan 12 horas por 24 de descanso.
Índice
2 Evolución de la jornada de trabajo y la semana laboral
2.1 Siglos XVIII a XIX - Jornadas de 14 horas 7 días a la semana
2.3 Siglo XXI - Productividad, automatización y reducción de la jornada
Regulación internacional
Tratado de Versalles 1919 - 8 horas
Después de la Primera Guerra Mundial se firmó por 50 países en junio de 1919 el conocido como Tratado de Versalles que establece en el punto cuarto de su artículo 427 (Claúsulas económicas, Parte XIII - Trabajo, artículos 387 al 427):1
La adopción de 8 horas al día o 48 horas a la semana dirigida a donde esto no se haya aplicado todavía.
Organización Internacional del Trabajo 1919 - 8 horas
En octubre de 1919, unos meses después de la firma del Tratado de Versalles, los miembros de la Organización Internacional del Trabajo se reunieron en la Conferencia de Washington donde se estableció el convenio por el que se limitan las horas de trabajo en las industrias a ocho horas diarias o cuarenta y ocho horas semanales -6 días laborales a la semana- cuestión que constituyó el primer punto del orden del día de la reunión, y que después de haberse decidido que dichas proposiciones revistieran la forma de un convenio internacional, se acordó la constitución del acuerdo como convenio, que podrá ser citado como el "Convenio sobre las horas de trabajo —industria— de 1919", y que fue sometido a la ratificación de los Miembros de la Organización Internacional del Trabajo de acuerdo con las disposiciones de la Constitución de la OIT.7
Unión Europea - UE
La directiva europea de 2003 de organización del tiempo de trabajo8 indica que los trabajadores de la Unión Europea no pueden ser obligados a trabajar durante más de 48 horas por semana debiendo tener al menos 11 horas de descanso consecutivo cada 24 horas, si el horario de trabajo supera las seis horas el trabajador tendrá derecho a un descanso cuyas duración y características determinarán los acuerdos y Convenios Colectivos, o la legislación nacional. Semanalmente tendrá al menos 24 horas (un día) de descanso ininterrumpido. Tendrán un descanso anual de cuatro semanas. La jornada diaria de trabajo no excederá las ocho horas, incluidas las horas extraordinarias. Así lo indica la Directiva de Tiempo de Trabajo.9
En el año 2005 la semana laboral media en Europa de los trabajadores a tiempo completo era de 40 horas (8 horas de lunes a viernes), por encima de 40 horas están Letonia (que encabeza la lista con 42,6 horas), Estonia, República Checa, España (41 horas), Alemania y Austria. Francia aparece en la posición inferior en horas trabajadas semanales con 37,6 horas semanales, según Eurostat.10
Máximos o topes de Jornada Laboral en América
En el continente americano el tiempo máximo de la jornada laboral diaria y semanal es la siguiente:[cita requerida]
Argentina 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Brasil 8 hrs diarias y 44 hrs semanales ,
Bolivia 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Chile 10 hrs diarias y 45 hrs semanales ,
Colombia 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Ecuador 8 hrs diarias y 40 hrs semanales ,
Perú 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Paraguay 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Uruguay 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Venezuela 8 hrs diarias y 40 hrs semanales ,
México 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
USA 40 hrs semanales ,
Canadá 8 hrs diarias y 40 hrs semanales ,
Panamá 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Honduras 8 hrs diarias y 44 hrs semanales ,
Nicaragua 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Cuba 8 hrs diarias ,
El Salvador 8 hrs diarias y 44 hrs semanales ,
Guatemala 8 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Costa Rica 12 hrs diarias y 48 hrs semanales ,
Rep. Dominicana 44 hrs semanales ,
Jamaica 8 hrs diarias
Evolución de la jornada de trabajo y la semana laboral
Artículo principal: Reducción de la jornada de trabajo
Siglos XVIII a XIX - Jornadas de 14 horas 7 días a la semana
La cantidad de horas de trabajo debe contabilizarse tanto en la jornada diaria como la semanal y anual. Durante la revolución industrial en Gran Bretaña y otros países la semana laboral alcanzó los 7 días sin descanso alguno con jornadas de 14 horas.11 Así ocurre todavía en numerosos lugares del mundo donde el trabajo a destajo y la falta de derechos hace que no exista pausa diaria de trabajo. El primer paso para la reducción de la semana de 6 días fue, en los países occidentales, la implantación del fin de semana inglés que unía la tarde del sábado al domingo (1 día y medio de descanso). La expresión sábado inglés deriva de esta situación. 1213
La extensión de una sociedad de consumo que requiere tiempo para las compras y el gasto en ocio ha generalizado en buena medida y en todo el mundo la semana laboral de 5 días; de lunes a viernes en los países de tradición cristiana y judía (fin de semana el sábado y domingo); de domingo a jueves en la mayoría de países musulmanes (fin de semana el viernes y sábado).12
Siglo XIX a XX - 8 horas diarias y 40 horas semanales
Artículo principal: Jornada de ocho horas
A finales del siglo XIX comienza la reivindicación de ocho horas de trabajo, ocho horas de ocio y ocho horas de sueño que no se alcanzará de manera efectiva y generalizada en numerosos países, sobre todo occidentales, hasta la década de 1970 a 1980. Se pasó de semanas laborales de más de 60 horas semanales a semanas de 48 horas semanales (seis días con jornada de ocho horas)14 y a 40 horas semanales (5 días con jornadas de 8 horas). Desde la década de 1980, a pesar del aumento de la productividad y el incremento del desempleo la jornada laboral se ha mantenido o ha crecido si se consideran las unidades familiares donde se ha pasado de un trabajador a dos trabajadores (habitualmente los dos miembros de la pareja o matrimonio).12Desde el Convenio de la OIT de 1919, donde se limitan las horas de trabajo en la industria a ocho horas diarias y a 48 semanales se ha ido mejorando las condiciones de trabajo y reduciendo el tiempo de trabajo. Se ha incorporado el día libre de descanso semanal y el permiso (vacaciones) anual remunerado. Sin embargo todavía «al menos el 20 por ciento de la fuerza laboral de Estados Unidos, Australia, Nueva Zelanda y Japón trabaja 50 horas o más a la semana, mientras que en la mayoría de los países europeos tal proporción no llega al 10 por ciento e incluso se reduce».15
Siglo XXI - Productividad, automatización y reducción de la jornada
Artículo principal: Reducción de la jornada de trabajo
Los intentos fracasados de implantación, en la década de 1970, de la semanal laboral de 30 horas por las feministas suecas y, en las décadas de 1980 y 1990, de la semana laboral de 35 horas en Francia reflejan el estancamiento de la reducción del tiempo de trabajo e incluso, en la primera década del siglo XXI, el incremento del tiempo de trabajo. Desde posiciones neoliberales se demanda el aumento del tiempo de trabajo como condición para la prosperidad -incluso cuando no resuelva el problema del desempleo-; desde posiciones sindicales se demanda una reducción de la jornada de trabajo, el reparto del mismo y la consideración del tiempo trabajado total por el conjunto de la sociedad o comunidad.12162
Véase también
Reducción de la jornada de trabajo
Directiva de Tiempo de Trabajo - Unión Europea
Fin de semana (2785 bytes) / Sfârșit de săptămână (ciot)
1. https://es.wikipedia.org/wiki/Fin_de_semana
2. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Fin_de_semana&oldid=148897659
3. https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sf%C3%A2r%C8%99it_de_s%C4%83pt%C4%83m%C3%A2n%C4%83&oldid=13908297
Día laborable (redirect) > Día hábil y natural (6.099)/ Zi de muncă > 230 bytes (Zi lucratoare vs zi naturala).
1. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=D%C3%ADa_laborable&redirect=no
2. https://es.wikipedia.org/wiki/D%C3%ADa_h%C3%A1bil_y_natural
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Zi_de_munc%C4%83
4. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=D%C3%ADa_h%C3%A1bil_y_natural&oldid=149113659
Plazo (tiempo legal o contractualmente establecido) > 8.179 bytes / Perioada de timp.
https://es.wikipedia.org/wiki/Plazo
https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Plazo&oldid=128373454
Termino (Derecho) > redirect > Plazo / Termen (juridica) .
Día festivo > 10 151 bytes > Sărbătoare > 1.876 bytes
1. https://es.wikipedia.org/wiki/D%C3%ADa_festivo
2. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=D%C3%ADa_festivo&oldid=148669409
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83rb%C4%83toare
4. https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=S%C4%83rb%C4%83toare&oldid=15210002
Semana laboral, semana de trabajo u horario semanal laboral > 26 748 bytes / Saptamana de lucru, saptamana de munca sau orarul saptamanal de lucru.
https://es.wikipedia.org/wiki/Semana_laboral
Săptămâna de școală > School week > Semana escolar
Săptămâna de muncă > Work week > Semana laboral
Săptămâna de lucru
Ley del descanso dominical / Legea odihnei duminicale (Legea timpului liber duminical) > 7.214 bytes
1. https://es.wikipedia.org/wiki/Ley_del_descanso_dominical
2. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Ley_del_descanso_dominical&oldid=149121819
Cultura del ocio = 3.942 bytes / Cultura conceptului "timp liber"
https://es.wikipedia.org/wiki/Cultura_del_ocio
https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Cultura_del_ocio&oldid=146390684
Clase trabajadora = 30 bytes > redirect > Clase obrera = 6.330 / Clasa lucratoare > Clasa muncitoare.
1. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Clase_trabajadora&redirect=no
2. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Clase_trabajadora&oldid=34582587
3. https://es.wikipedia.org/wiki/Clase_obrera
4. https://es.wikipedia.org/w/index.php?title=Clase_obrera&oldid=148960142
01:44 11 feb 2023 Ayord 16 923 bytes +16 923 Creată prin traducerea paginii „Jornada de trabajo”
Ziua de lucru, ziua de muncă sau perioada zilnică de lucru/muncă,[1] se referă la numărul de ore pe care un lucrător le lucrează efectiv într-o zi de muncă pe parcursul unei zile lucrătoare. Se poate referi și la calculul săptămânal, lunar sau anual al timpului lucrat.[2] [3]
Conceptul "zi de muncă" nu trebuie confundat cu conceptul „orar de lucru”. Ziua de muncă reprezintă „numărul de ore în cadrul cărora lucrătorul prestează angajatorului său serviciul pentru care a fost contractat” în timp ce „orarul de lucru” stabilește ora sau orele de intrare sau de ieșire din serviciu.[4] [5]
În termeni generali, orele ordinare de lucru în țările lumii sunt în jur de 40 de ore pe săptămâna de lucru, însă această situație nu apare peste tot, existând disparități notabile, cu variații cuprinse intre 35 si 48 de ore.[6]
Ziua ordinară de muncă este de 8 ore pe zi legală de lucru, dar în mod legal se pot pacta orare mai lungi, atâta vreme cât nu se depășește totalul săptămânal, alt caz fiind zilele de muncă prelungite, cum sunt cazuri în poliție unde unii dintre polițiști lucrează 12 ore cu 24 de ore libere. .
Reglementare internațională
Tratatul de la Versailles 1919 - 8 ore
După Primul Război Mondial, 50 de țări au semnat Tratatul de la Versailles în iunie 1919, care stabilește în al patrulea punct al articolului 427 al acestuia (Clauze economice, Partea XIII - Munca, articolele 387 până la 427):[1]
Adoptarea a 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână dirijată acolo unde acest lucru s-a aplicat încă
Organizația Internațională a Muncii 1919 - 8 ore
În octombrie 1919, la câteva luni după semnarea Tratatului de la Versailles, membrii Organizației Internaționale a Muncii s-au întâlnit la Conferința de la Washington unde a fost stabilit acordul de limitare a timpului de muncă în cadrul industriilor la opt ore pe zi / patruzeci și opt de ore pe săptămână / 6 zile lucrătoare pe săptămână -problemă care a constituit primul punct de pe ordinea de zi a ședinței și care, după ce s-a hotărât că propunerile menționate vor lua forma unui acord internațional, constituirea acordului ca convenție, care poate să fie citată drept „Convenția privind orarul de lucru — industrie — din 1919”, și care a fost supusă ratificării de către membrii Organizației Internaționale a Muncii în conformitate cu prevederile Constituției OIM.[7]
Uniunea Europeană - UE
Directiva europeană din 2003 privind organizarea timpului de lucru[8] indică faptul că lucrătorii din Uniunea Europeană nu pot fi forțați să lucreze mai mult de 48 de ore pe săptămâna legală de lucru și trebuie să dispună de cel puțin 11 ore libere consecutive la fiecare 24 de ore. Dacă orele de lucru depășesc șase ore lucrătorul va avea dreptul la o pauză a cărei durată și caracteristici vor fi stabilite prin convenții și contracte colective, sau, de legislația națională. În fiecare săptămână lucrătorul va fi lăsat in liber cel puțin 24 de ore (1 zi) de liber, consecutiv. Lucrătorii vor avea un repaus anual de patru săptămâni. Perioada zilnică de muncă nu va depăși opt ore, incluzând-se aici orele extra-ordinare. Acest lucru este indicat de Directiva UE privind Timpul de Lucru.[9]
În anul 2005, săptămâna de lucru medie în Europa pentru lucrătorii cu normă întreagă era de 40 de ore (8 ore/zi de luni până vineri), cu peste 40 de ore sunt Letonia (care conduce lista cu 42,6 ore), Estonia, Republica Cehă, Spania (41 de ore), Germania și Austria. Franța apare în acest clasament pe poziția cea mai inferioară în ce privește orele lucrate săptămânal cu 37,6 ore/săptămână, potrivit Eurostat.[10]
Maximele sau limitele Zilei de Muncă pe continentul american
Brazilia: 8 ore pe zi / 44 de ore pe săptămână,
Bolivia: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Chile: 10 ore pe zi / 45 de ore pe săptămână,
Columbia: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Ecuador: 8 ore pe zi / 40 de ore pe săptămână,
Peru: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Paraguay: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Uruguay: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Venezuela: 8 ore pe zi / 40 de ore pe săptămână,
Mexic: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
SUA: 40 de ore pe săptămână,
Canada: 8 ore pe zi / 40 de ore pe săptămână,
Panama: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Honduras: 8 ore pe zi / 44 de ore pe săptămână,
Nicaragua: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Cuba: 8 ore pe zi,
El Salvador: 8 ore pe zi / 44 de ore pe săptămână,
Guatemala: 8 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Costa Rica: 12 ore pe zi / 48 de ore pe săptămână,
Republica Dominicană: 44 de ore pe săptămână,
Jamaica: 8 ore pe zi
Evoluția zilei de muncă și a săptămânii de lucru
Articol principal: Ziua de muncă redusă.
Secolele XVIII - XIX - Zile de Muncă de 14 ore, 7 zile pe săptămână
Cantitatea de ore de muncă trebuie contabilizată atât ca perioadă zilnică de muncă, cât și ca perioadă săptămânală de lucru, cât și ca perioadă anuală de lucru. În timpul revoluției industriale în Marea Britanie și în alte țări, săptămâna de lucru ajunsese la 7 zile, fără liber, cu perioade zilnice de lucru de 14 ore.[11] Acesta este încă cazul în multe părți ale lumii, unde munca în acord și lipsa drepturilor face să nu existe perioadă zilnică de timp liber. Primul pas catre reducerea săptămânii de lucru la 6 zile a fost făcut de țările occidentale, unde implementarea weekendului englezesc lega după-amiaza zilei de sâmbătă cu ziua de duminică (1 zi și jumătate liberă). Din această situație derivă expresia sâmbăta engleză.[12] [13]
Extinderea unei societăți a consumului care necesită timp pentru cumpărături și cheltuieli pentru petrecerea timpului liber a generalizat în mare măsură și în întreaga lume săptămâna de lucru de 5 zile; de luni până vineri în țările de tradiție creștină și evreiască (weekend de sâmbătă și duminică ); Duminică până joi în majoritatea țărilor musulmane (vineri și sâmbătă, weekend).[12]
Secolele XIX spre XX - 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână
Articol principal: Ziua de muncă de opt ore.
La sfârșitul secolului al XIX-lea au început revendicări pentru perioade zilnice de opt ore de muncă, opt ore de agrement și opt ore de somn, lucru care nu a fost atins efectiv și pe scară largă în numeroase țări, în special în cele occidentale, până în decada 1970 - 1980. S-a trecut de la săptămânile de lucru de peste 60 de ore, la săptămâni de lucru de 48 de ore (șase zile cu zile de opt ore)[14] și la 40 de ore (5 zile cu perioade zilnice de lucru de 8 ore). Din anii 1980, în ciuda creșterii productivității și a creșterii șomajului, ziua de muncă s-a menținut sau a crescut, dacă sunt luate în considerare unitățile familiale în care s-a produs o schimbare, trecându-se de la un lucrător la doi lucrători (de obicei cei doi membri soț si soție, al respectivului nucleu familial).[12] De la Convenția OIM din 1919, în care timpul de lucru în industrie este limitat la opt ore pe zi și la 48 de ore pe săptămână, condițiile de muncă s-au îmbunătățit și timpul de lucru s-a redus. Au fost încorporate ziua de odihnă săptămânală și concediul anual plătit. Cu toate acestea, „cel puțin 20% din forța de muncă din Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă și Japonia lucrează încă 50 de ore sau mai mult pe săptămână, în timp ce în majoritatea țărilor europene această proporție este mai mică de 10%.” și chiar este în scădere.[15]
Secolul XXI - Productivitate, automatizare și reducere a perioadei zilnice de lucru
Articol principal: Ziua de lucru redusă.
Încercările nereușite de a implementa săptămâna de lucru de 30 de ore ale feministelor suedeze în anii 1970 și, în anii 1980 și 1990, săptămâna de lucru de 35 de ore în Franța reflectă stagnarea reducerii timpului de muncă și chiar, în primul deceniu al secolului 21. secol, creșterea perioadei zilnice de muncă. De pe poziții neoliberale se cere creșterea perioadei zilnice de muncă ca o condiție a prosperității -chiar si atunci când nu rezolvă problema șomajului-; Pozițiile sindicale cer o reducere a zilei de muncă, repartizarea acesteia și luarea în considerare a timpului total lucrat de întreaga societate sau comunitate. [12] [16] [2]
Vezi si