Clasa socială / Clase social

Created on 09.08.2019_01.15 (Romania)

Vease tambien / Vezi de asemenea: Clase social / Clasa sociala.

El articulo de referencia para esta pagina: "Clase social segùn Karl Marx" (Conceptul "clasa socială" conform lui Karl Marx)

Contenido

1 Características generales

2 Clase social según Karl Marx

2.1 La aproximación marxista-leninista a una definición de clase

2.2 Desarrollos ulteriores del concepto

3 Clase social según Max Weber

3.1 La visión weberiana de la lucha de clases

3.2 El énfasis en las categorías de la sociología clásica

4 Clase social en la sociología contemporánea

5 Véase también

6 Referencias

6.1 Bibliografía recomendada

6.2 Enlaces externos

(434 bytes)

Cuprins

1 Caracteristici generale

2 Clasa socială conform lui Karl Marx

2.1 Abordarea marxist-leninistă a unei definiții a clasei

2.2 Dezvoltarea ulterioară a conceptului

3 clasa socială conform Max Weber

3.1 Viziunea weberiană a luptei de clasă

3.2 Accentul pe categoriile de sociologie clasică

4 Clasa socială în sociologia contemporană

5 Vezi și

6 Referințe

6.1 Bibliografie recomandată

6.2 Legături externe

Clase social segùn Karl Marx

Clasa sociala conform lui Karl Marx

Conform lui Karl Marx, clasele sociale pot fi înțelese în două moduri, după cum urmează:

Para Karl Marx las clases sociales pueden entenderse de dos formas, sea como:

1) grupos de individuos que se definen por una misma categorización de sus formas de relacionarse con los medios materiales de producción (particularmente la forma de obtención de sus rentas), o

2) una conciencia de clase entendida como la creencia en una comunidad de intereses entre un tipo específico de relaciones socioeconómicas.

Esto se desprende de la breve descripción que es frecuentemente citada del 18 Brumario de Luis Bonaparte, en ausencia de una exposición dedicada del tópico en el resto de su obra:

(593 bytes)

Los campesinos parcelarios forman una masa inmensa, cuyos individuos viven en idéntica situación, pero sin que entre ellos existan muchas relaciones. Su modo de producción los aísla a unos de otros, en vez de establecer relaciones mutuas entre ellos. Este aislamiento es fomentado por los malos medios de comunicación de Francia y por la pobreza de los campesinos.

Su campo de producción, la parcela, no admite en su cultivo división alguna del trabajo, ni aplicación alguna de la ciencia; no admite, por tanto, multiplicidad de desarrollo, ni diversidad e talentos, ni riqueza de relaciones sociales. Cada familia campesina se basta, sobre poco más o menos, a sí misma, produce directamente ella misma la mayor parte de lo que consume y obtiene así sus materiales de existencia más bien en intercambio con la naturaleza que en contacto con la sociedad. La parcela, el campesino y su familia; y al lado, otra parcela, otro campesino y otra familia. Unas cuantas unidades de éstas forman una aldea, y unas cuantas aldeas, un departamento. Así se forma la gran masa de la nación francesa, por la simple suma de unidades del mismo nombre, al modo como, por ejemplo, las patatas de un saco forman un saco de patatas. En la medida en que millones de familias viven bajo condiciones económicas de existencia que las distinguen por su modo de vivir, por sus intereses y por su cultura de otras clases y las oponen a éstas de un modo hostil, aquéllos forman una clase. Por cuanto existe entre los campesinos parcelarios una articulación puramente local y la identidad de sus intereses no engendra entre ellos ninguna comunidad, ninguna unión nacional y ninguna organización política, no forman una clase. Son, por tanto, incapaces de hacer valer su interés de clase en su propio nombre, ya sea por medio de un parlamento o por medio de una Convención. No pueden representarse, sino que tienen que ser representados. Su representante tiene que aparecer al mismo tiempo como su señor, como una autoridad por encima de ellos, como un poder ilimitado de gobierno que los proteja de las demás clases y les envíe desde lo alto la lluvia y el sol. Por consiguiente, la influencia política de los campesinos parcelarios encuentra su última expresión en el hecho de que el poder ejecutivo somete bajo su mando a la sociedad.

(2307 bytes)

1) grupuri de indivizi care sunt definiți prin aceeași clasificare a modurilor lor de a se raporta la mijloacele materiale de producție (în special modul de obținere a venitului lor) sau

2) o conștiință de clasă înțeleasă ca o credință într-o comunitate de interese între un tip specific de relații socio-economice.

Aceasta rezultă din descrierea sumară care este adesea citată din 18 Brumaire de Luis Bonaparte, în absența unei expoziții dedicate a subiectului în restul lucrării sale:

Taranii cultivatori de parcele formează o masă imensă, ai cărei indivizi trăiesc situație identică, dar fără prea multe relații între ei. Modul lor de producție îi izolează unul de celălalt, în loc să stabilească relații reciproce între ei. Această izolare este favorizată de proastele medii de comunicare existente in Franța și de propria sărăcie a respectivilor țărani.

Domeniul său de producție, parcela, nu admite în cultivarea sa vreo diviziune a muncii și nici vreo aplicație/aplicare de-a științei; nu admite, prin urmare, multiplicitatea dezvoltării, nici diversitatea și talentele, nici bogăția relațiilor sociale. Fiecare familie de țărani isi este suficientă, mai mult sau mai puțin, pentru ea însăși, produce în mod direct, ea insasi, cea mai mare parte din ceea ce consumă și astfel își obține materialele existenței, mai degrabă prin interschimbul cu natura decât prin contactul cu societatea. Parcela, fermierul și familia sa; iar alaturi, alta parcela, un alt fermier și o altă familie. Un anumit numar de unități din acestea formează un sat, iar câteva sate, un departament. Astfel, marea masă a națiunii franceze este formată, prin simpla sumă de unități cu același nume, la fel cum, spre exemplu, suma cartofilor dintr-un sac formează un sac de cartofi.

În măsura în care milioane de familii trăiesc în condiții economice de existență care le disting prin modul lor de viață, interesele și cultura lor de alte clase și le opun într-un mod ostil, ele formează in mod automat, o clasă. Atata timp cât există o articulare pur locală între țăranii parcelari iar identitatea intereselor lor nu generează nicio comunitate, nicio uniune națională și nicio organizație politică, ei nu formează o clasă.

Sunt, prin urmare, incapabili să își afirme interesul de clasă în nume propriu, fie prin intermediul vreunui parlament, fie prin intermediul vreunei convenții. Sunt incapabili sa se autoreprezinte, trebuie sa fie reprezinti un tert. Simt ei nevoia ca reprezentantul lor trebuie să le apară în același timp ca si stăpân al lor, ca o autoritate pe deasupra lor, ca o putere nelimitată de a guverna, de a-i proteja de celelalte clase și de a le trimite din inalt... ploaie și soare. În consecință, influența politică a țăranilor parcelari își găsește ultima lor expresie în faptul că puterea executivă supune sub comanda sa, intreaga Societate.

De una parte, los diferentes individuos sólo forman una clase en cuanto se ven obligados a sostener una lucha común contra otra clase, pues de otro modo ellos mismos se enfrentan los unos con los otros, hostilmente, en el plano de la competencia. Y, de otra parte, la clase se sustantiva, a su vez, frente a los individuos que la forman, de tal modo que éstos se encuentran ya con sus condiciones de vida predestinadas; se encuentran con que la clase les asigna su posición en la vida y, con ello, la trayectoria de su desarrollo personal; se ven absorbidos por ella.

(568 bytes)

[Aquí se interrumpe el manuscrito.]

(1142 bytes)

Karl Marx ha utilizado muchas categorizaciones variables para clasificar las relaciones de producción por la fuente de ingreso, pero esto presupone que las condiciones que las determinan como clases preexisten a su unidad política y a que puedan mancomunarse en conflictos de intereses subjetivamente considerados. Con lo cual no es el conflicto el que genera o da origen a la distinción de clase en la que basan su unidad, sino que es el que "descubre" aquellas categorías de relaciones de producción que son significativas para delimitar las contraposiciones de intereses solidarios entre sí. De esta forma, el conflicto espontáneo no determina pero revela la extensión mínima que subdivide a las diferentes clases sociales en posible relación de explotación:

(762 bytes)

A primera vista, la identidad de los réditos y de las fuentes de rédito. Son tres grandes grupos sociales, cuyos componentes, los individuos que las forman, viven respectivamente de salario, ganancia y renta de la tierra, de la valorización de su fuerza de trabajo, su capital y su propiedad de la tierra. Pero desde este punto de vista médicos y funcionarios, por ejemplo, también formarían dos clases, pues pertenecen a dos grupos sociales diferentes, en los cuales los réditos de los miembros de cada uno de ambos fluyen de la misma fuente. Lo mismo valdría para la infinita fragmentación de los intereses y posiciones en que la división del trabajo social desdobla a los obreros como a los capitalistas y terratenientes; a los últimos, por ejemplo, en viticultores, agricultores, dueños de bosques, poseedores de minas y poseedores de pesquerías.

A pesar de la importancia del concepto de clase para el movimiento político marxista, muchos autores destacan como sorprendente que el propio Marx nunca diera una definición precisa de clase en ninguno de sus escritos, a pesar de describir muchas de sus características. Éstos, a partir de ciertas menciones en parágrafos clave, creen posible deducir, en forma alternativa al marxismo clásico, la noción que el autor habría tenido en mente: entre otras, que la posición social de un individuo no estaría simplemente determinada por el tipo de fuente de ingreso y por tanto las clases sociales serían más bien entidades de tipo social y no meramente económicas. Se recalca también el hecho de que éste haya distinguido claramente, a la manera hegeliana, entre clase social objetiva (Klasse an sich 'clase en sí') y clase social subjetiva (Klasse für sich 'clase para sí'), y que, aunque su análisis primigenio era dicotómico, sus escritos posteriores consideran el desarrollo de estratos intermedios no explicables dentro de una relación binaria opresor-oprimido. Citan la abrupta interrupción del manuscrito del tercer volumen de El Capital, en el momento en que está respondiendo a la pregunta ontológica «¿qué constituye una clase?»; en el mismo la clase no aparece como rígidamente ligada al origen del ingreso o la posición en la división del trabajo:

(3475 bytes)

La próxima pregunta a responder es ésta: ¿qué forma una clase?, y por ciento que esto se desprende de suyo de la respuesta a la otra pregunta: ¿qué hace que trabajadores asalariados, capitalistas y terratenientes formen las tres grandes clases sociales?

El marxismo, en tanto teoría y explicación causal de la realidad, ha llegado a autointerpretarse como la adecuada ideología futura de la clase proletaria. Este enfoque ha sido considerado una paradoja de autorreferencia por la cual la misma noción marxiana de clase y de "ideología de clase" se vuelve la reificación de esta clase particular, noción que es a su vez parte de la doctrina y cuyo criterio de verificación (el éxito en el proceso histórico) es también parte de la misma. Otras corrientes marxistas han entendido su pensamiento sociológico como un criterio objetivo y universal de análisis de la realidad testeado por su carácter "progresista" para el proletariado, o bien en términos políticos como funcional a un programa de acción de un partido revolucionario que se presupone será beneficioso para esta clase.

Marx destacó que, a diferencia de todas las anteriores sociedades de la historia de Occidente con múltiples grupos de clases antagónicas, en la moderna sociedad capitalista el sujeto social pasa a ser el capital como proceso social, y el conflicto se simplifica en la formación interna a la sociedad civil de dos grandes clases caracterizadas cuya "distribución" depende de su rol económico: el proletariado y la burguesía. Esta última, por su función social originaria, dispondría físicamente de los medios de producción. Le sería propio a las clases burguesas el modo de producción denominado capitalismo y su apoyo teórico, el liberalismo, comprendido como su epifenómeno ideológico. El proletariado, como clase oprimida capaz de superar a la burguesía, debería unirse contra ésta para romper con su explotación. Siendo su negación dialéctica y sin haber generado dentro de sí nuevas clases opresoras u oprimidas, se volvería el instrumento de la negación de la sociedad con clases. La condición de su transformación en clase política sería la superación de sus diferencias geográficas y culturales ("¡Proletarios de todos los países, uníos!" había sentenciado en la última página del Manifiesto Comunista) y el descubrimiento de su conciencia de clase para así superar la alienación.

En el estamento (y más todavía en la tribu) esto aparece aún velado; y así, por ejemplo, un noble sigue siendo un noble y un plebeyo un plebeyo, independientemente de sus otras relaciones, por ser aquélla una cualidad inseparable de su personalidad. La diferencia del individuo personal con respecto al individuo de clase, el carácter fortuito de las condiciones de vida para el individuo, sólo se manifiestan con la aparición de la clase, que es, a su vez, un producto de la burguesía. La competencia y la lucha de unos individuos con otros es la que engendra y desarrolla este carácter fortuito en cuanto tal. Por eso en la imaginación, los individuos, bajo el poder de la burguesía, son más libres que antes, porque sus condiciones de vida son, para ellos, algo puramente fortuito; pero, en la realidad, son, naturalmente, menos libres, ya que se hallan más supeditados a un poder material. La diferencia con el estamento se manifiesta, concretamente, en la antítesis de burguesía y proletariado. Al aparecer el estamento de los vecinos de las ciudades, las corporaciones, etc., frente a la nobleza rural, sus condiciones de existencia, la propiedad mobiliaria y el trabajo artesanal, que existían ya de un modo latente antes de su separación de la asociación feudal, aparecieron como algo positivo, que se hacían valer frente a la propiedad inmueble feudal, y ésta era la razón de que volvieran a revestir en su modo, primeramente, la forma feudal. Es cierto que los siervos de la gleba fugitivos consideraban a su servidumbre anterior como algo fortuito en su personalidad. Pero, con ello no hacían sino lo mismo que hace toda clase que se libera de una traba, aparte de que ellos, al obrar de este modo, no se liberaban como clase, sino aisladamente. Además, no se salían del marco del régimen de los estamentos, sino que formaban un estamento nuevo y retenían en su nueva situación su modo de trabajo anterior, y hasta lo desarrollaban, al liberarlo de trabas que ya no correspondían al desarrollo que había alcanzado.

(2025 bytes)

La doctrina marxista intenta descubrir la objetividad de la existencia de las clases (clasificaciones) socialmente relevantes a través de la formación de intereses subjetivos yuxtapuestos y en contraposición a otros grupos de intereses comprendidos en forma similar. Las clases sociales aparecen entonces como dualidades antagónicas en un contexto histórico de conflicto cuyo eje central es el materialismo histórico. De ese enfrentamiento mediado por la historia surge la lucha de clases que es la manifestación misma del conflicto de los intereses materiales de los individuos en las relaciones sociales basadas en la explotación, engendrando nuevas clases dominantes antes mientras el desarrollo de las fuerzas productivas no sea suficiente para que la historia finalice con una clase trabajadora subalterna capaz de reemplazar a las clases dominantes existentes, y a la vez incapaz de transformarse en dominante de otra por carecer de herramientas de producción propias (como sería el caso del proletariado moderno), y así abolir toda forma de explotación. En el esquema marxiano, las clases sociales estamentales de las sociedades precapitalistas podían encontrarse en conflicto mutuo pero las clases dominadas poseían intereses en el mismo siendo que éstas eran a su vez estamentos, con lo cual las transformaciones sociales exigían un ulterior desarrollo provocado por nuevas clases dominantes:

(1401 bytes)

Doctrina marxistă încearcă să descopere obiectivitatea existenței unor clase (clasificări) relevante social prin formarea de interese subiective juxtapuse și spre deosebire de alte grupuri de interese înțelese în mod similar. Clasele sociale apar apoi ca dualități antagoniste într-un context istoric de conflict a cărui axă centrală este materialismul istoric. Din această confruntare mediată de istorie reiese lupta de clasă care este însăși manifestarea conflictului intereselor materiale ale indivizilor în relațiile sociale bazate pe exploatare, generând noi clase dominante înainte ca dezvoltarea forțelor productive să nu fie suficientă astfel încât povestea se încheie cu o clasă muncitoare subalternă, capabilă să înlocuiască clasele conducătoare existente și, în același timp, incapabilă să devină dominantă asupra alteia, deoarece îi lipsește propriile instrumente de producție (cum ar fi cazul proletariatului modern) și, prin urmare, să aboleze toate forma de exploatare În schema marxiană, clasele sociale de bază ale societăților precapitaliste se puteau regăsi în conflict reciproc, dar clasele dominate aveau interese în același sens, că acestea erau la rândul lor moșii, cu care transformările sociale au cerut o dezvoltare ulterioară cauzată de noi clase cheie:

În moșie (și cu atât mai mult în trib), acest lucru apare încă voalat; și astfel, de exemplu, un nobil este încă un nobil și un obișnuit un obișnuit, indiferent de celelalte relații ale sale, deoarece aceasta este o calitate inseparabilă a personalității sale. Diferența individului personal față de individul de clasă, natura fortuită a condițiilor de viață pentru individ, se manifestă doar cu apariția clasei, care este, la rândul ei, un produs al burgheziei. Competența și lupta unora dintre indivizi cu alții este cea care generează și dezvoltă acest caracter fortuit ca atare. De aceea, în imaginație, indivizii, sub puterea burgheziei, sunt mai liberi decât înainte, pentru că condițiile lor de viață sunt, pentru ei, ceva pur fortuit; dar, în realitate, ele sunt, desigur, mai puțin libere, deoarece sunt mai mult supuse puterii materiale. Diferența cu moșia se manifestă, în mod special, în antiteza burgheziei și proletariatului. Când moșia vecinilor orașelor, a corporațiilor etc. apare, în fața nobilimii rurale, a condițiilor lor de existență, a bunurilor mobile și a lucrării artizanale, care existau deja într-un mod latent înainte de separarea lor de asociere feudale, ele apăreau ca fiind ceva pozitiv, care se afirmau asupra proprietăților imobiliare feudale și acesta era motivul pentru care au revenit în calea lor, în primul rând, forma feudală. Este adevărat că slujitorii fugari ai glebei au considerat fosta lor servitute ca pe ceva fortuit în personalitatea lor. Dar, cu acest lucru, nu au făcut altceva decât la fiecare clasă care se eliberează de un obstacol, în afară de faptul că ei, făcând acest lucru, nu au fost eliberați ca o clasă, ci în mod izolat. În plus, nu au părăsit cadrul regimului moșiilor, ci au format o moșie nouă și și-au păstrat modul de lucru anterior și chiar au dezvoltat-o, eliberându-l de obstacolele care nu mai corespundeau dezvoltării pe care le-a atins.

Marx a subliniat că, spre deosebire de toate societățile anterioare din istoria occidentală cu mai multe grupuri antagonice de clasă, în societatea capitalistă modernă subiectul social devine capital ca proces social, iar conflictul este simplificat în formarea internă pentru societatea civilă din două mari clase caracterizate a căror „distribuție” depinde de rolul lor economic: proletariatul și burghezia, aceasta din urmă, prin funcția sa socială inițială, ar avea fizic mijloacele de producție. Modul de producție numit capitalism și sprijinul său teoretic, liberalismul, înțeles ca epifenomenul său ideologic, ar fi caracteristic claselor burgheze. Proletariatul, ca o clasă oprimată capabilă să depășească burghezia, ar trebui să se unească împotriva ei pentru a-și rupe exploatarea. Fiind negația ei dialectică și fără a fi generat noi clase opresive sau asuprite în sine, ar deveni instrumentul de negație a societății de clasă. Condiția transformării lor într-o clasă politică ar fi depășirea diferențelor lor geografice și culturale („Proletarii din toate țările, uniți-vă!”, Au fost condamnați pe ultima pagină a Manifestului comunist) și descoperirea conștiinței lor de clasă pentru a depăși alienare.

Marxismul, ca teorie și explicație cauzală a realității, a ajuns să se interpreteze ca ideologia viitoare adecvată a clasei proletare. Această abordare a fost considerată un paradox al auto-referinței prin care aceeași noțiune marxiană de clasă și „ideologie de clasă” devine reificarea acestei clase particulare, noțiune care este la rândul ei parte a doctrinei și ale cărei criterii de verificare ( succesul în procesul istoric) face parte și din acesta. Alții curente marxiste au înțeles gândirea sociologică ca un criteriu obiectiv și universal al analizei realității testat de caracterul său „progresist” pentru proletariat sau în termeni politici la fel de funcțional pentru un program de acțiune al unui partid revoluționar care se presupune a fi benefic pentru această clasă.

În ciuda importanței conceptului de clasă pentru mișcarea politică marxistă, mulți autori subliniază ca fiind surprinzător faptul că Marx însuși nu a dat niciodată o definiție precisă a clasei în niciuna din scrierile sale, în ciuda descrierii multor caracteristici ale acesteia. din anumite mențiuni din alineatele cheie, ei consideră că este posibil să deducem, într-un mod alternativ la marxismul clasic, noțiunea pe care autorul ar fi avut-o în minte: printre altele, că poziția socială a unui individ nu ar fi pur și simplu determinată de tipul sursei de venit și, prin urmare, clasele sociale ar fi mai degrabă entități sociale și nu doar economice. Se subliniază clar faptul că, în mod hegelian, a făcut distincția între clasa socială obiectivă (Klasse an sich „clasă în sine”) și clasa socială subiectivă (Klasse für sich „clasă pentru sine”) și că, deși analiza sa primară a fost dicotomă, scrierile sale ulterioare au în vedere dezvoltarea unor straturi intermediare inexplicabile în cadrul unei relații binare opresor-oprimate. Ei citează întreruperea bruscă a manuscrisului celui de-al treilea volum din Capital, în momentul în care răspunde la întrebarea ontologică „ce constituie o clasă?”; în ea, clasa nu apare la fel de rigid legată de originea venitului sau de poziția în diviziunea muncii:

Următoarea întrebare care trebuie să răspundă este următoarea: ce formează o clasă? Și procentul care rezultă din al tău din răspunsul la cealaltă întrebare: ce face ca lucrătorii salariați, capitaliștii și proprietarii de terenuri să formeze cele trei mari clase sociale?

La prima vedere, identitatea veniturilor și a surselor de venit. Există trei mari grupuri sociale, ale căror componente, indivizii care le formează, trăiesc, respectiv, din salariul, profitul și veniturile terenurilor, din evaluarea forței de muncă, a capitalului și a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Dar, din acest punct de vedere, medicii și funcționarii, de exemplu, ar forma și două clase, deoarece aparțin a două grupuri sociale diferite, în care veniturile membrilor fiecăruia dintre ei provin din aceeași sursă. Același lucru ar fi valabil și pentru fragmentarea infinită a intereselor și pozițiilor în care diviziunea muncii sociale își desfășoară lucrătorii, precum și capitaliștii și proprietarii de terenuri; acestea din urmă, de exemplu, la viticultori, fermieri, proprietari de păduri, exploatații de mină și deținători de pescuit.

[Aici manuscrisul este întrerupt.]

(1142 octeți)

Karl Marx a folosit multe categorizări variabile pentru a clasifica relațiile de producție în funcție de sursa de venit, dar acest lucru presupune că condițiile care le determină ca clase există în unitatea lor politică și că ele pot grupa în conflicte de interese subiective considerate. Prin urmare, nu este conflictul care generează sau dă naștere distincției de clasă pe care își bazează unitatea, ci este cea care „descoperă” acele categorii de relații de producție care sunt semnificative pentru a delimita opozițiile intereselor de solidaritate între Da. În acest fel, conflictul spontan nu determină, ci dezvăluie măsura minimă care subdivizează diferitele clase sociale în relația de exploatare posibilă:

Pe de o parte, diferiți indivizi formează o singură clasă de îndată ce sunt obligați să susțină o luptă comună împotriva altei clase, altfel se confruntă unul cu celălalt, ostil, la nivelul concurenței. Și, pe de altă parte, clasa este substanțială, la rândul ei, în fața indivizilor care o formează, astfel încât acestea își îndeplinesc deja condițiile de viață predestinate; constată că clasa le atribuie poziția lor în viață și, odată cu aceasta, traiectoria dezvoltării lor personale; Sunt absorbiți de ea.